UNIVERSITATEA „DUNÃREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE INGINERIE BRÃILA

Program de studii universitare de masterat:

Ingineria şi Protecţia Mediului

M E TO D E D E P O L U A R E A M E D I U L U I

R E F E R AT:

EFECTELE POLUÃRII
ASUPRA FAUNEI CINEGETICE

2018

1
 CUPRINS

1. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic……………………………………………… 3

2. Fauna și diversitatea biologică……………………………………………………………….. 5

3. Amenințări la adresa faunei și biodiversității……………………………………………….. 6

4. Poluarea Deltei Dunarii………………………………………………………………………. 7

4.1. Efecte negative asupra Deltei Dunarii……………………………………………….7

4.2. Surse de poluare urbane/aglomerari umane……………………………………….. 12

5. Concluzii……………………………………………………………………………………….. 16

2
 1. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic

În accepțiunea generală, resursele fac în general subiectul valorificării directe în scopul

utilizării, în timp ce valorile sunt admirate și eventual protejate, în unele cazuri având și valoare
economică. Ca principiu general, resursele sunt sau ar trebui să producă profit în timp ce valorile nu
sunt obligatoriu caracterizate de această perspectivă, ba chiar este de așteptat ca gestiunea lor să
genereze costuri.
Termenul de valoare se utilizează pentru a indica valoarea în ansamblu a resursei naturale,
respectiv valoarea economică directă, valoarea socială și valoarea ecologică sau naturală (numită în
mod curent ”de mediu”) considerate la rândul lor valori indirecte, adică toate valorile care
contribuie la realizarea mediului nostru de viață.
Valoarea unei resurse, considerând diversitatea modului în care este utilizată, poate fi
clasificată în:
 valoare economică directă1 - atribuită resurselor considerate ca și bunuri sau servicii ce
aduc beneficii măsurabile, cuantificabile, ce pot fi diferențiate în valori utilizate pentru
consum (bunuri consumate local) și valori de producție (vândute pe piață)
 valori economice indirecte - atribuite resurselor care au sau nu valoare economică
directă, includ valori economice neconsumabile – se referă la valori care pot genera
beneficii economice dar fără a utiliza/prelucra în mod direct resursa (ex. relații între
specii precum prădătorismul, valoarea estetică a peisajului sau a unei specii ce se poate
valorifica prin recreere, educația etc.), valori economice opționale (speciile pot produce
un beneficiu societății de ex. medicamente) și valori existențiale (existența specie
generează emoții, sentimente, răspunsuri din partea membrilor societății ce pot fi la
rândul lor valorificate).
Din perspectiva valorilor pentru fauna sălbatică de interes cinegetic putem clasifica valoarea
acesteia după cum urmează:
a) Valoare economică în cele ce urmează se înțelege valoarea economică directă, care este
relativ ușor de identificat și evaluat fiind în general reprezentată de valorificarea directă a
”produsului” reprezentat de animal.
b) Valoarea socială care se referă la atribute ce fac ca resursa să genereze beneficii pentru
societate, beneficii ce nu pot fi întotdeauna cuantificate în totalitate însă sunt de importanță majoră
pentru comunitate.

1
R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București,
2002
3
 c) Valoarea ecologică se referă la importanța pentru menținerea echilibrului natural,
importanța pentru speciile de floră și faună, pentru procesele naturale. Varietatea resurselor naturale,
rezultantă a relațiilor funcționale în cadrul ecosistemelor, aduce valoare adăugată valorii economice
și sociale prin calitatea și diversitatea produselor și serviciilor. Aproape invizibilă pentru
dezvoltarea comunității, valoarea ecologică este element cheie îndeosebi pentru dezvoltarea
comunităților rurale, dependente în mare măsură de resursele naturale.

Resursa Valoarea economica Valoarea sociala Valoarea ecologica

 Resursă alimentară:
ungulate (ex. mistreț
căprior), păsări (ex.rațe,
prepelițe etc.)
Fauna de  Venituri din trofee
interes valoroase (prin vânătoare)
cinegetic  Venituri indirecte din
privită în turismul cinegetic
principal ca  Produse accesorii
resursă obținute din vânat (ex.
consumabilă îmbrăcăminte, nasturi, etc.)
 Resursă turistică - fauna
reprezintă un punct de
Fauna de atracție pentru turiști,
interes vânătoare de imagini,
cinegetic turism științific.
privită  Contribuie la dezvoltarea
ca resursă unor branduri locale (ex.
neconsumabilă Valea Zimbrilor în Neamț,
Brașov)
 Complementaritate la
alimentația localnicilor (în
special în comunități izolate)
 Locuri de muncă directe
pe termen lung în domeniul
managementului cinegetic
(administratori și paznici ai
fondurilor cinegetice)
 Locuri de muncă
indirecte - persoane din
comunități angajate ca
ghizi și în infrastructura de
servicii turistice
 Promovarea tradițiilor
locale (ex. jocuri cu măști)
 Ritualuri legate de
animale, ce au rolul de a
uni comunitatea la
evenimente sociale
 Simbolistică istorică -
comunități legate de locuri
și evenimente legate de
speciile de animale
- Structuri echilibrate
în cadrul populațiilor
- Menținerea
structurii funcționale
a piramidei trofice.
- Valoare de
conștientizare (prin
simbolistică,
publicistică)
- Ecosisteme
echilibrate prin rețea
trofică completă
- Dinamică naturală
în cadrul populaților
diferitelor specii
- Modelează
ecosisteme

4
 2. Fauna și diversitatea biologică

În anul 1989, World Wide Fund for Nature a definit diversitatea biologică prin abundența de
entități vii pe Pământ reprezentată de milioane de plante, animale și microorganisme, genele pe care
acestea le conțin, complexitatea ecosistemelor în care speciile formează comunități unice,
interacționând între ele, dar și cu aerul, apa și solul.
Fauna sălbatică reprezentată de specii de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, nevertebrate,
structura lor genetică și relațiile structurale și funcționale dintre ele reprezintă elemente
fundamentale a ceea ce este definit ca diversitate biologică.
Din perspectiva acestei definiții omul și rezultatele acțiunilor lui sunt elemente dinamice,
respectiv factori determinanți ai diversității biologice. Omul și fauna sălbatică sunt deci elemente
aflate în același flux de materie și energie, funcționalitatea relațiilor dintre elemente fiind
determinantă pentru păstrarea echilibrelor ecosistemice, respectiv al mediului biologic.
Considerând intensitatea și magnitudinea modificărilor aduse de om mediului, s-a dezvoltat
ca răspuns în fața unei crize 2, domeniul destul de controversat al conservării diversității biologice,
ca domeniu multidisciplinar, având trei scopuri3:
 Investigarea și descrierea diversității lumii vii;
 Înțelegerea efectelor activităților umane asupra speciilor, comunităților și ecosistemelor;
 Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea și restaurarea
diversității biologice.
Managementul faunei sălbatice este o disciplină cheie în domeniul conservării
biodiversității, abordând fiecare din scopurile definite mai sus. Tradițional, în România, literatura de
specialitate din domeniul faunei sălbatice utilizează termenul cultura vânatului, definită ca ”arta de
a face ca solul și apele să producă o recoltă justă și susținută de animale sălbatice și viguroase, în
armonie cu agricultura și silvicultura, în scopuri economice, recreative și estetice”4.

2
Soule M.E. .1985. What is conservation biology? Bioscience 35:727–734
3
R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București,
2002.
4
A.M. Comșia- Biologia și principiile culturii vânatului, Editura Academiei, 1961.
5
 3. Amenințări la adresa faunei și biodiversității

Un mediu natural sănătos, echilibrat are o mare valoare economică, socială, estetică și etică
și poate fi conservat doar prin menținerea în bune condiții a tuturor componentelor sale: specii,
variabilitate genetică și ecosisteme.
Orice acțiune cu impact negativ asupra oricăruia dintre elemente poate conduce la pierderea
întregului mediu5.
Abordarea preventivă, ce reprezintă un element cheie într-un management cinegetic eficient,
impune identificarea cu obiectivism a amenințărilor și presiunilor ce pot avea un impact negativ
asupra faunei sălbatice.
Presiunile apar/există ca urmare a acțiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme din
trecut sau care au loc în prezent și afectează în mod cumulat (efectul mai multor acțiuni și/sau
fenomene) sau separat viabilitatea pe termen lung sau mediu a resursei. Pentru analiza de mai jos s-
au luat în calcul presiunile identificate în prezent, respectiv în ultimii 5 ani.
Amenințările pot apărea ca urmare a acțiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme
pe viitor, putând afecta în mod cumulat (efectul mai multor acțiuni și/sau fenomene) sau separat
viabilitatea pe termen lung sau mediu a resursei. Definirea amenințărilor se face luând în calcul
acțiuni umane viitoare sau previzibile. Pentru analiza de mai jos s-au luat în calcul amenințările ce
pot deriva în următorii 5 ani din acțiuni umane în derulare sau previzibile și fenomene naturale
extreme posibile.
La nivel global, principalele presiuni ce au condus la rata mare de extincție a speciilor de
faună (2,1% în cazul mamiferelor si 1,3% în cazul păsărilor) este datorată pierderii habitatelor6.
Prin pierderea habitatelor ne referim la degradarea lentă sau rapidă a elementelor ce asigurau
hrană, liniște si adăpost speciilor de faună. Amenințările care duc la aceste pierderi de habitat sunt
multiple, câteva exemple fiind prezentate în tabelul următor.
Exemple de amenințări si evaluarea impactului acestora:
Amenințări Principalele grupe faunistice Impact
principale /ecosisteme afectate
Braconaj Mamifere, păsări Deranj, fragmentare,
degradarea habitatelor

Abandonul terenurilor Mamifere, păsări Degradarea habitatelor

agricole seminaturale și reducerea
5
R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice, Editura Tehnică, București,
2002.- pag. 57.
6
Idem, pag. 101
6

Suprapăşunatul
Zgomot. Circulația turistică
cu mijloace motorizate
Schimbări climatice
suprafeței locurilor de hrănire
și adăpost
Mamifere Degradarea habitatelor,
Schimbarea echilibrelor
Mamifere Deranj în zonele de
reproducere, adăpost și hrană
Mamifere, păsări Degradarea habitatelor,
modificarea ecosistemelor

4. Poluarea Deltei Dunarii

4.1. Efecte negative asupra Deltei Dunarii

Ca urmare a eliminarii luncii inundabile, capacitatea Deltei Dunarii de a retine nutrienti a

fost depasita începând cu anii ‘80, iar astazi esteafectata de o puternica eutrofizare, care a dus la:
 reducerea sau chiar pierderea macrofitelor submerse, schimbareaspectrului specific algal,
perifitic si epifitic si proliferareaspeciilor competitive în conditii de exces de nutrienti
(algeleverzi-albastre), datorita eliminarii efectului de filtrare anutrientilor proveniti din
practicarea agriculturii intensive si dindeversarile neepurate ale oraselor riverane, efect
posibil numaiprin existenta unor lunci inundabile;
 modificarea spectrului specific piscicol si scaderea populatiilor depesti cu valoare
economica ridicata datorate disparitiei zonelor cuapa putin adânca din zona inundabila,
propice depunerii icrelor sihranirii puietului;
 modificarea vegetatiei de stuf (de exemplu, prin distrugereairemediabila a unei suprafete de
60 000 ha, datorita unui plan deexploatare intensiva din anii ’50).
În afara efectelor negative cauzate de eutrofizare, diversitatea biologica a Deltei este afectata de
modificarea sau distrugerea unor habitateprin modificarea regimului hidrologic datorata deschiderii
unor canale artificiale sau taierii meandrelor (de exemplu Bratul Sfântul Gheorghe), prin
transformarea unor mari suprafete în zone agricole (Pardina) sau piscicole(Ceamurlia, Popina etc.)
sau prin schimbarea calitatii apei (de exemplu,transformarea lagunei salmastre Razim în lac cu apa
dulce).
Pentru viitor, se propune reconstructia ecologica a Deltei, “derefacere a biotipurilor initiale , de
refacere a biocenozelor, de eliminare pecât posibil a interventiei umane, cu exceptia exploatarii
exercitate prinmijloace traditionale de catre populatia autohtona. Trebuie gândita oexploatare
rationala a resurselor, în limitele unei economii durabile si faraafectarea mediului natural.”.

7
 Degradarea continuǎ a calitǎţii biotopului (turbiditatea aproape permanent crescutǎ, depuneri
masive de detritus organic pe substrat mai ales în zona sudicǎ, aproape colmatatǎ, arealele aproape
tipic sapropelice, cu procese chimice, biochimice şi biologice specifice, acumularea de nutrienţi şi
poluanţi, încǎrcǎtura bacterianǎ şi micromicoticǎ ridicatǎ, adesea patogenǎ pentru organismele utile
mai ales în zona continentalǎ, apariţia frecventǎ a emanaţiilor de gaze nocive -îndeosebi de H2S- şi
fenomenele de hipoxie, semnalate, dar nemonitorizate) a determinat regresia permanantǎ a
biocenozelor tradiţionale şi diminuarea îngrijorǎtoare a stocurilor naturale de organisme utile,
valorificabile. Îndulcirea aproape totalǎ a apei din acvatoriu a condus la înlocuirea în proporţie de
70-80% a florei şi faunei specifice regimului hidrochimic marin-salmastru tradiţional, cu specii
dulcicole, reduse numeric, de utilitate secundarǎ ecologicǎ şi economicǎ
În ultimele patru-cinci decenii, în Delta Dunării s-au înregistrat deteriorări ale habitatelor
şi pierderi de specii, cauzate de o serie de factori:
 construirea de diguri în amonte, care au afectat evident regimul natural de inundare;
 crearea de incinte agricole şi piscicole în deltă, care au redus zona naturală cu peste 20%
din suprafaţă;
 nivelul ridicat al nutrienţilor din apă, care a dus la pierderea vegetaţiei acvatice şi schimbări
în structura populaţiei de peşti;
 poluarea industrială care se acumulează în icrele peştilor şi în ouăle păsărilor ihtiofage cum
sunt pelicanii, cormoranii, scăzând astfel capacitatea lor de reproducţie;
 extinderea canalelor artificiale pentru navigaţie care au afectat negativ regimul hidrologic şi
calitatea apelor lacurilor;
 gospodărirea defectuoasă a resurselor piscicole şi stuficole care conduce la dezvoltarea unei
pieţe negre.
În ultimul timp se înregistrează schimbări majore în comunităţile de peşti din Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării datorită cantităţii de nutrienţi. Astfel, Institutul de Cercetări şi Proiectări
Delta Dunării din Tulcea a monitorizat pescăriile (cherhanalele) din Delta Dunării în ultimii 30 de
ani Cifrele indica atât schimbarea calitativă (speciile valoroase de sturioni,ştiucă şi lin aproape au
dispărut) a capturilor cât şi cantitativă ( de la aproximativ 12.000 t/an, la mai puţin de 5.000 t/an).
În ceea ce priveşte capturile de peşti din Delta Dunării, se poate afirma că au existat 3
perioade distincte:
 1960-1970, speciile de crap şi caracudă au scăzut, iar speciile de răpitori cu valoare ridicată
gen: ştiucă, biban, lin erau din abundenţă;
 1970-1980, stocul de caras a crescut rapid înlocuind babuşca, în timp ce stocul de lin şi
ştiucă a rămas constant;
 1980 în prezent, stocul de plătică a crescut rapid, iar stocul de ştiucă şi biban înregistrează o
scădere spectaculoasă.

8
 Există o relaţie directă între cantitatea de nutrienţi (fosfor şi azot) şi speciile caracteristice de
peşti care pot fi găsite în apă:
• ape oligotrofe (tip biban), conţin cantităţi scăzute de fosfor (sub 0,004 mg./ litru), apa este
limpede, iar bibanul este specia dominantă;
• ape mezotrofe (tip ştiucă-lin), concentraţia de fosfor variază până la 0,1 mg./litru, apa este încă
limpede, iar speciile dominante sunt ştiuca, linul şi albitura;
• ape eutrofe (tip plătică-şalău), conţin cantităţi ridicate de fosfor (> 1 mg./ litru), apele sunt verzi
datorită cantităţii ridicate de alge, iar speciile dominate sunt plătica, linul şi albitura .
Aşadar, până la mijlocul anilor ’70 apele din Delta Dunării au putut fi clasificate ca fiind
mezotrofe, după acesta perioadă cantitatea de fosfor a crescut devenind eutrofe. A apărut deficitul de
oxigen, care a contribuit la moarte speciilor, iar turbiditatea apei a redus fenomenul de pătrundere a
razelor soarelui, astfel încât vegetaţia a dispărut. Sistemul acvatic favorabilştiucii şi linului a fost
distrus, iar speciile plătica, babuşca, carasul şi şalăul au devenit dominante în sistem.
Degradarea biodiversităţii se manifestă pe multiple planuri, plecând de la reducerea şi
ajungând la dispariţia unor specii sau a unor ecosisteme. Deşi dependenţa unei specii de alta
înseamnă, în plan individual, în multe cazuri, o relaţie conflictuală, aceasta nu conduce la dispariţia
nici uneia dintre cele două.
Omul este practic singura componentă a ecosferei care nu respectă acest mecanism,
aducând, prin activitatea lui, în mod direct sau indirect, diminuarea biodiversităţii, distrugerea
speciilor şi astfel, declanşând un efect în lanţ, datorită multiplelor succesiuni ale fiecăreia dintre
speciile afectate.
Degradarea biodiversităţii apare în urma manifestării presiunii antropice în patru planuri:
 distrugerea şi fragmentarea habitatelor;
 supraexploatarea speciilor (vânătoarea, pescuitul);
 introducerea speciilor alohtone (originare din alte zone, inexistente în ecosistem);
 pierderea în „cascadă”, după principiul efectului în lanţ declanşat în momentul în
care o primă specie este afectată.
Distrugerea şi fragmentarea habitatelor reprezintă cele mai importante cauze ale erodării
biodiversităţii. Acestea se manifestă direct prin reducerea suprafeţei ocupate de ecosistemele
naturale, sau indirect, prin efectele poluării asupra condiţiilor de viaţă ale speciilor.
Agricultura extensivă reprezintă cel mai important factor de presiune sub raport spaţial.
Lucrările de asanare a zonelor umede pentru a atrage noi terenuri în circuitul agricol au devenit o
practică curentă începând cu secolulal XIX-lea. Acestea au fost considerate întotdeauna drept
victorii hotărâtoare ale omului asupra naturii. În plan ecologic însă este mai degrabă vorba de
insuccese, întrucât mlaştinile sunt ecosisteme de mare productivitate şi diversitate, cu rol
fundamental în menţinerea echilibrului biologic natural. Poluarea afectează habitatele, conducând
9
chiar la distrugerea lor.Efectele globale (modificările climatice) şi regionale (ploi acide), conduc la
schimbări în structura biocenotică.
Supraexploatarea speciilor afectează mai mult de o treime din acestea, aducându-le în
pragul dispariţiei.Sunt exploatate ecosistemele naturale, în care omul nu intervine pentru a
contracara efectele acţiunii lui, aşa cum se întâmplă în cazul ecosistemelor agricole.
Vânătoarea, dar mai ales pescuitul, contribuie încă, într-o proporţie semnificativă la
asigurarea resurselor alimentare. În acelaşi timp, ele constituie surse de materii prime pentru
numeroase ramuri ale industriei uşoare (medicamente, cosmetice, confecţii etc.), modalităţi agreate
sau tradiţionale de petrecere a timpului liber sau de găsire a unei companii „exotice”.
Supraexploatarea îmbracă diverse forme şi este motivată de satisfacerea uneia sau alteia
dintre nevoile din ce în ce mai sofisticate pe care creşterea gradului de civilizaţie le-a generat.
Contextul economic face ca, în numeroase cazuri, veniturile substanţiale care se pot obţine din
capturarea speciilor protejate să motiveze populaţia săracă pentru a încălca reglementările şi a
continua exploatarea acestora.
Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice din ultima perioadă de timp, utilizarea
intensă a resurselor naturale existente pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pun în
pericol permanent echilibrul ecologic, ducând la poluarea factorilor de mediu.

Presiuni semnificative punctiforme asupra Deltei Dunarii

a. Aglomerarile umane (identificate în conformitate cu cerinţele Directivei privind

epurarea apelor uzate urbane - Directiva 91/271/EEC), ce au peste 2000 locuitori echivalenţi (l.e.)
care au sisteme de colectare a apelor uzate cu sau fără staţii de epurare şi care evacuează în
resursele de apă; de asemenea, aglomerările <2000 l.e. sunt considerate surse semnificative
punctiforme dacă au sistem de canalizare centralizat; de asemenea, sunt considerate surse
semnificative de poluare, aglomerările umane cu sistem de canalizare unitar care nu au capacitatea
de a colecta şi epura amestecul de ape uzate şi ape pluviale în perioadele cu ploi intense;
b. Industria:
1. Instalaţiile care intră sub incidenţa Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul
Poluantilor Emisi (EPER) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apa;
2. Unităţile care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare
peste limitele legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care
înlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în
mediul acvatic al Comunităţii;

10
 3. alte unităţi care evacuează în resursele de apă şi care nu se conformează legislaţiei în
vigoare privind factorul de mediu apa;
c.Agricultura:
1. fermele zootehnice sub incidenţa Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul
Poluanţilor Emisi (EPER) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apa;
2. fermele care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste
limitele legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte
Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul
acvatic al Comunitătii);
3. alte unităţi agricole cu evacuare punctiformă şi care nu se conformează legislaţiei în
vigoare privind factorul de mediu apa;
Având în vedere faptul că fluviului Dunărea de la izvor şi până la intrarea în Delta Dunării
reprezintă colectorul tuturor surselor de poluare existente în ţările riverane, se poate concluziona că
sursele de poluare ce au impact asupra corpurilor de apă identificate la nivelul Deltei Dunării sunt:
- sursele situate în amonte de intrarea fluviului Dunărea în ţară;
- sursele de pe sectorul românesc al fluviului Dunărea;
- sursele locale.
Surse locale În Delta Dunării sunt inventariate un numar de 22 folosinţe de apă care
folosesc resursele de apă de suprafaţă ca receptor al apelor evacuate. în urma analizării surselor de
poluare punctiformă, tinând seama de criteriile menţionate mai sus, au rezultat un număr de 17
surse punctiforme semnificative (6 urbane, 5 industriale, 3 agricole şi 3 în categoria alte tipuri de
surse de poluare semnificative).

11
 4.2. Surse de poluare urbane/aglomerari umane

În general, în conformitate cu cerinţele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane

(Directiva 91/271/EEC) apele uzate urbane ce pot conţine ape uzatemenajere sau amestecuri de ape
uzate menajere, industriale şi ape meteorice sunt colectate de către sistemele de
colectare/canalizare, conduse la staţia de epurare (unde sunt epurate corespunzător) şi apoi evacuate
în resursele de apă, având în vedere respectarea concentraţiilor maxime admise. România a obţinut
perioada de tranziţie pentru implementarea acestei Directive de maximum 12 ani de la aderare (31
decembrie 2018), întrucât, sunt aglomerari umane care nu se conformează acestor cerinţe, neavând
sisteme de colectare şi/sau staţii de epurare cu dotare şi funcţionare corespunzătoare (cel puţin cu
epurare mecanică şi biologică pentru aglomerările cuprinse între 2000 – 10000 l.e şi în plus treaptă
terţiară – pentru îndepărtarea nutrienţilor – pentru aglomerările cu peste 10000 l.e). Apele uzate
urbane conţin, în special materii în suspensie, substanţe organice, nutrienţi, dar şi alţi poluanţi ca
metale grele, detergenţi, hidrocarburi petroliere, micropoluanţi organici, etc. depinzând de tipurile
de industrie existente, cât şi de nivelul de pre-epurare al apelor industriale colectate. În conformitate
cu Planul de implementare al Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, în Delta
Dunării există un număr de 13 aglomerari umane (>2000 l.e.), cu o încărcare organică totală de
167677 l.e.
Principalele activităţi economice cu impact semnificativ asupra ecosistemului deltaic
sunt:
 transportul;
 activităţile industriale;
 activităţile agricole.
Transporturile rutiere sunt slab reprezentate în Delta Dunării. Cea mai mare parte a
transporturilor din deltă se realizează cu ajutorul navelor.
Transportul fluvial constituie principala sursă cu impact negativ asupra calităţii apei şi
aerului. Determinările efectuate în ultimii ani au scos în evidenţă că prin gazele de ardere evacuate
de numărul mare al mijloacelor de transport naval ce tranzitează anual rezervaţia, se descarcă în
atmosferă oxizi de carbon (CO2 şi CO), hidrocarburi, oxizi de azot, oxizi de sulf, plumb, fier,
vanadiu. Alţi poluanţi emişi de navele fluviale şi maritime sunt apele din santina navelor atunci
când acestea sunt deversate direct în Dunăre, accidental sau intenţionat şi care conţin hidrocarburi,
apele de răcire care poluează termic fiind deversate la temperaturi de 80-90 0C, apele menajere ale
navelor de pasageri sau mărfuri prin conţinutul de substanţe organice, detergenţi, etc.
Circulaţia navală pe canale produce şi alte efecte negative asupra ecosistemului deltaic prin:

12
  eroziunea şi spălarea malurilor datorită valurilor generate de circulaţia cu
ambarcaţiuni cu viteze neadecvate;
 răscolirea şi antrenarea sedimentelor proaspăt aduse provocând creşterea
cantităţilor de suspensii în apă;
 deranjarea zonelor de cuibărit datorită valurilor provocate;
 producerea zgomotelor şi vibraţiilor;
 distrugerea florei şi faunei prin antrenarea directă în instalaţiile de propulsie.
Activităţile industriale din imediata vecinătate a rezervaţiei au efecte negative asupra
acesteia prin vectorii cei mai dinamici ai mediului: apa şi aer. Sursele industriale poluează
atmosfera mai ales prin procesul de combustie. Se constată că 30% din pulberile de suspensie şi
80% din gaze provin din procese de combustie, diferenţa provenind din alte procese industriale
(elaborare feroaliaje, pregătirea materiilor prime etc.).
Dimensiunile particulelor emise în atmosferă din procesele industriale sunt variabile,
predominând cele de dimensiuni mai mici de 0,075 mm. Particulele mai mari suferă fenomenul de
sedimentare pe o rază de circa 1,8 km, iar punctul de emisie, concentraţia acestora şi dimensiunile
lor variază invers proporţional cu distanţa. Particulele fine persistă în atmosferă fiind transportate de
curenţii de aer la distanţe foarte mari.
Unităţile industriale cu potenţial ridicat de risc şi poluare asupra Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării, sunt amplasate în municipiul Tulcea, zona industrială de nord-vest având implicaţii mult
mai însemnate în poluare datorită specificului activităţilor industriale din această zonă.Societăţile
comerciale Ferom S.A. şi Alum S.A. sunt sursele cu potenţialulcel mai ridicat de poluare cu pulberi
rezultate din procese tehnologice. Acest lucru se datorează lipsei instalaţiilor de epurare la
cuptoarele de producere a siliciului metalic şi fero-manganului rafinat, funcţionării în regim
neoptimizat a instalaţiilor de epurare existente etc.
Alte surse cu impact semnificativ asupra rezervaţiei:
 apele uzate provenite din reţeaua de colectare a apelor pluviale de pe platforma
societăţilor;
 pulberile de pe haldele de zgura care sunt împrăştiate de vânt;
 procesul tehnologic de obţinere a aluminei calcinate;
 şantierul naval Tulcea, datorită deversărilor accidentale de produse petroliere şi
deşeuri grosiere;
 poluarea cu amoniac provenit de la diverse societăţi comerciale dotate cu centrale
frigorifice pe bază de amoniac etc.
Activităţile agricole pot constitui surse de poluare a mediului prin:
o folosirea în exces a îngrăşămintelor chimice, dar mai ales a pesticidelor;
o activitatea de pompare a apei pentru irigaţii. Datorită lipsei unor instalaţii de
protecţie a materialului piscicol la sorburile staţiilor de pompare sunt absorbite şi
dispersate cantităţi mari de puiet de peşte odată cu apa pentru irigaţii;
13
 Sursele de poluare industriale şi agricole contribuie la poluarea resurselor de apă, prin
evacuarea de poluanţi specifici tipului de activitate desfăşurat. Astfel, se pot evacua substanţe
organice, nutrienţi (industria alimentară, industria chimică, industria fertilizanţilor, celuloză şi
hârtie, fermele zootehnice, etc.), metale grele (industria extractivă şi prelucrătoare, industria
chimică, etc.), precum şi micropoluanţi organici periculoşi (industria chimică organică, industria
petrolieră, etc.). Sursele punctiforme de poluare industriale şi agricole trebuie să respecte cerinţele
Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării – 96/61/EC (Directiva IPPC),
Directivei 2006/11/EC care inlocuieşte Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de
substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunităţii, Directivei privind protecţia
apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole -91/676/EEC, Directivei privind accidentele
majore – 86/278/EEC (Directiva SEVESO), precum şi cerinţele legislaţiei naţionale (HG 352/2005
privind modificarea şi completarea HG nr. 188/2002 privind aprobarea unor norme privind
condiţiile de descărcare, HG351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a
evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase). Pentru implementarea
Directivei 76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul
acvatic al Comunitătii, România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani (decembrie 2009), având
în vedere anumite unităţi industriale care evacuează cadmiu şi mercur (27 de unităţi la nivel
naţional), hexaclorciclohexan (3 unităţi) şi hexaclorbenzen, hexaclorbutadienă, 1,2 - dicloretan,
tricloretilenă şi triclorbenzen (21 unităţi). De asemenea, pentru instalaţiile sub incidenţa Directivei
IPPC, România a obţinut perioade de tranziţie cuprinse între 2 şi 9 ani (maximum decembrie 2015).

Alte surse de poluare ale Deltei Dunarii

O alta problema intalnita in Delta Dunarii este poluarea cu P.E.T-uri. Recipiente pentru
bauturi acidulate si alte asemenea ambalaje fabricate din polietilena (P.E.T.) plutesc pe aproape
toate apele deltei. Dupa folosire, ele sunt aruncate direct în apa.Dintre toate resturile abandonate de
localnici si turisti pe malul apei, cele mai persistente sunt P.E.T.-urile. Spre deosebire de chistoacele
de tigari, care sunt descompuse natural într-o perioada de circa 2 ani, sau de cutiile de conserve ce
ruginesc, ambalajele de polietilena nu sunt biodegradabile, ajungând sa se acumuleze în mediul
înconjurator. Într-un raport privind starea mediului prezentat de catre Administratia Rezervatiei
Biosferei Delta Dunarii, în delta se afla 37,7 tone de P.E.T.-uri necolectate sau depozitate impropriu.
Cantitatea reala poate, însa, sa fie mult mai mare, dat fiind ca nu se pot cuantifica zecile sau sutele
de mii de recipiente din plastic ce împânzesc canalele deltei. Practic, este imposibil sa gasesti o
portiune de un kilometru de curs fluvial sau canal, în care sa nu se poata „pescui” macar o duzina de
asemenea recipiente, plutind în deriva sau agatate în vegetatia de pe maluri.
14
 În Delta Dunarii nu
au existat si nu exista
servicii specializate pentru
colectarea deseurilor
menajere. Din estimarile
A.R.B.D.D., în delta sunt
generate anual aproximativ
750 de tone de gunoi, care
sunt lasate sa se descompuna
sub cerul liber. Deseurile
care nu sunt aruncate în apa
se acumuleaza în depozite
improvizate. Daca la nivelul
Dobrogei poti numara pe degete depozitele „ecologice” – conforme cu legislatia europeana, în
perimetrul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, nu exista în acest moment depozite de deseuri care
sa fie conforme normelor europene. Mai mult, datorita lipsei de spatiu, pe grindurile pe care au fost
construite localitatile deltaice, gropile de gunoi sunt amplasate în zone sensibile ale localitatilor,
cum ar fi în apropierea locuintelor sau a zonelor de agrement.
În încercarea de a rezolva aceasta problema, Consiliul Judetean Tulcea a aprobat o hotarâre
privind gestionarea deseurilor din judetul Tulcea, un punct important din proiect referindu-se la
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Strategia prevede înfiintarea a doua statii de transfer a gunoiului
si a mai multor centre rurale cu functiune de compactare a deseurilor menajere. De asemenea,
hotarârea mai prevede si obligatia ca administratorii unitatilor de cazare sa raspunda de colectarea si
transportul deseurilor rezultate din activitatile turistice.

15
 5. Concluzii

Unul dintre cele mai obisnuite semne ale poluarii apelor este vegetatia verde de la suprafata-
eutrofie.Plantele acvatice si algele se dezvolta la suprafata apelor,atunci cand apa este imbogatita cu
un amestec de compusi care s-au infiltrat din solurile din apropiere.
Stratul verde de la suprafata apelor actioneaza ca un invelis gros prin care razele soarelui nu
pot patrunde spre straturile din adancuri.Astfel plantele acvatice care produc oxigenul
necesar,nevertebratelor sau vertebratelor acvatice mor.In plus anumite specii de alge albastre produc
substante toxice care omoara pestii si alte organisme acvatice. Ca urmare multe activitati de
agrement pe lacuri sunt interzise in lunile de vara din cauza algelor si a toxicitatii. Proliferarea
algelor apare in lacuri si bazine si din alte doua cauze: defrisarea padurilor si aplicarea de
fertilizatori arborilor din paduri in urma carora apar infiltratii de substante chimice in apa.
Incidentele poluante au de obicei ca efect distrugerea dramatica a vietuitoarelor salbatice,
mai ales a pestilor. Reconolizarea si repopularea poate fi facuta insa repede, mai ales cand oamenii
se implica. Unele nevertebrate pot patrunde in zona afectata din punctele situate in amonte; altele
cum ar fi insectele de apa vor zbura spre aceste zone dupa cateva ore de la producerea incidentului.
Unele organisme cum ar fi, molustele de rau ale caror branhii devin sufocate de mal, pot sa prezinte
dezechilibre. Altele cum ar fi musca efemera tolereaza nivelele destul de mari ale poluarii, in vreme
ce viermii tubulari care ingereaza bacteriile si diverse specii de larve de chiromonide si lipitori
rezista bine la poluare si la nivele scazute ale oxigenului.
Delta Dunarii este cea mai mare delta a Europei si cel mai nou pamant romanesc. De
asemenea aici sunt intalnite si specii rare de plante, animale. Multe dintre activitatile omului au un
efect devastator asupra solului, faunei, florei acestui ecosistem si nu numai, de aceea sunt necesare
anumite masuri pentru conservarea acestuia.

16
 BIBLIOGRAFIE

1. A.M. Comșia- Biologia și principiile culturii vânatului, Editura Academiei, 1961.

2. R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. Iojă – Conservarea diversității biologice,
Editura Tehnică, București, 2002
3. Soule M.E. .1985. What is conservation biology? Bioscience
4. http:\\www.regielive.ro

17