CREDITE BANCARE

PE TERMEN SCURT
 CUPRINS

CAPITOLUL I. FINANŢELE ÎNTEPRINDERII ................................................................3

1.1.ESENŢA ŞI ROLUL FINANŢELOR ÎNTREPRINDERII...............................................................5
1.2. FUNCȚIILE FINANȚELOR ÎNTREPRINDERII..........................................................................7
1.3.CAPITALUL ÎNTREPRINDERII: CONCEPT ŞI FORME DE MANIFESTARE ALE ACESTUIA.........8
CAPITOLUL II. SURSE DE FINANŢARE. CREDITUL PE TERMEN SCURT..........10
2.1 SURSELE DE FINANŢARE ALE AFACERILOR.....................................................................10
2.1.1.Fondurile proprii si cele imprumutate.....................................................................10
2.1.2. Creditul bancar.......................................................................................................11
2.1.3. Emiterea de acţiuni şi obligaţiuni...........................................................................12
2.1.4. Programe speciale de finanţare..............................................................................12
2.1.5. Fondurile de capital de risc....................................................................................13
2.1.6. Leasing....................................................................................................................14
2.1.7. Creditele de la furnizori şi clienţi...........................................................................15
2.2 CREDITELE BANCARE PE TERMEN SCURT........................................................................15
2.2.1 Destinaţie:................................................................................................................15
2.2.2.Avantajele creditelor pe termen scurt......................................................................16
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ PRIVIND CREDITELE BANCARE.....................18
CONCLUZII ............................................................................................................................29
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................30
 ARGUMENT

Pentru a-şi realiza obiectul de activitate în vederea obţinerii de profit, orice întreprindere
cu activitate industriala, comercială, de servicii sau de altă natură, efectuează în mod curent
tranzacţii de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii.
Operaţiile curente de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii dau conţinut funcţiei
comerciale a unei firme şi se efectuează pe baza politicilor de cumpărări şi vânzări stabilite de
managerii firmei.
În capul societăţilor comerciale cu obiect de activitate comercializarea mărfurilor la preţ
cu amănuntul numarul tranzacţiilor de cumpărări şi vânzări este nelimitat în cursul unei perioade
de gestiune luată în considerare, deoarece mărfurile sunt acele elemente de stocuri care se
achiziţionează în vederea revânzării fără a suferi modificări sau cu modificări neesenţiale .
Derularea operaţiunilor de cumpărări şi vânzări de mărfuri se face de regulă plecând de la
preţul de vânzare din care se exclud reducerile comerciale operate, adică preţul definitiv negociat
între vânzător şi cumpărător. Mărfurile la preţ de vânzare cu amănuntul presupun o evaluare
iniţială la preţ de vânzare , ajungându-se la valoarea preţului cu amănuntul prin aplicarea marjei
brute.
Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control, este necesar ca
în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile generate de
conturi şi calculele contabile, în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu numai
specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de: investitor,
administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi sociale. Aceste
documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitaţii financiare, deoarece redau o
imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a întreprinderii.
Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii 82/1991, toţi
agenţii economici (toate persoanele juridice) sunt obligaţi să întocmească bilanţ contabil.
Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul
contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi asupra rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:
- respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului;
- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor, continuitatea activităţii
bilanţului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;
- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,
puse de acord cu inventarul.
3
 Procedeul principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională fundamentală, bilanţul
propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică mijloacele
economice.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul şi pasivul
unităţii patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Legea
Contabilităţii.
Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:
1) funcţia de generalizare a datelor contabilităţii;
2) funcţia de cunoaştere a mersului activităţii economico-financiare;
3) funcţia previzională.
1) Funcţia de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informaţiilor
izvorăşte din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilităţii curente, după criterii bine
stabilite, într-un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra
situaţiei economico-financiare a unităţii patrimoniale.
2) Funcţia de analiză a mersului activităţii economico-financiare se manifestă prin
aceea că, pe baza bilanţului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor
proiectaţi şi a rezultatelor, se identifică rezerve şi se stabilesc măsuri de perfecţionare a activităţii
economice şi financiare. Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie,
managerii unităţilor patrimoniale analizează periodic situaţia economico-financiară, pe baza
bilanţului contabil, a anexelor sale şi a raportului de gestiune, componente de bază ale dării de
seama contabile.
3) Funcţia previzională constă în posibilitatea oferită de bilanţ de a orienta activitatea
viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioadele următoare
se fundamentează pe situaţia patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată bază de
raportare.
 CAPITOLUL I. FINANŢELE ÎNTEPRINDERII

1.1.ESENŢA ŞI ROLUL FINANŢELOR ÎNTREPRINDERII

Teoria financiară se împarte în 3 compartimente mari:

1. Finanţe publice – studiază modul de formare şi repartizare a fondurilor băneşti aflate
la dispoziţia organelor de administrare publică;
2. Finanţele întreprinderii – studiază modul de formare şi utilizare a fondurilor băneşti
aflate la dispoziţia agenţilor economici;
3. Finanţele individuale – analizează modul de formare şi investire a banilor
persoanelor private (populaţia);
Toate aceste 3 forme de manifestare se află într-o interacţiune continuă deoarece
populaţia plătind impozite contribuie la formarea veniturilor finanţelor publice, întreprinderile
prin salarii şi impozite, iarăşi contribuie la formarea veniturilor publice şi venituri personale, iar
bugetul de stat prin funcţia lui de repartiţie contribuie la formarea veniturilor întreprinderii şi
populaţiei.
Finanţele întreprinderii cuprind relaţiile economice care apar în procesul formării şi
distribuirii resurselor financiare aflate la dispoziţia întreprinderii în scopul obţinerii profitului
maxim. Domeniul de studiu al finanţelor întreprinderii sunt banii şi relaţiile care apar în
momentul utilizării şi câştigării banilor, cât şi toate formele pe care banii le pot lua în procesul
circulaţiei lor (bani, materie primă, materie în curs de execuţie, produse finite, creanţe, bani).
Rolul finanţelor întreprinderii este legat de argumentarea diferitor variante de decizii de
investire şi finanţare, asigurarea utilizării eficiente a resurselor întreprinderii, determinarea
exactă a necesarului de resurse materiale şi financiare şi procurarea lor la cel mai mic preţ
reprezintă responsabilităţile de bază a gestiunii financiare în cadrul întreprinderii.
Finanţele întreprinderii iau parte activă la realizarea circuitului fondurilor, contribuind la
asigurarea resurselor băneşti necesare procurării mijloacelor fixe, activelor circulante şi
salarizării personalului, având un rol important în desfăşurarea procesului de producţie,
desfacerea produselor şi în final repartizarea veniturilor obţinute.
Bazele conceptuale ale fiecărei ştiinţe pot fi formulate prin definirea obiectului de studiu.
Obiectul de studiu al finanţelor întreprinderii sunt relaţiile financiare, resursele financiare şi
fluxurile financiare.

5
 În vederea obţinerii unei eficienţe înalte, unui profit maxim, activitatea financiară a
întreprinderilor trebuie organizată în mod ştiinţific pornind de la obiectivele pe care şi le propun
fiecare întreprindere, ţinând seama de cerinţele economiei de piaţă, de exigenţele cererii şi
ofertei.
Asupra organizării, funcţionării şi eficienţei finanţelor întreprinderilor influenţează într-o
măsură importantă metodele de management al întreprinderilor.
Finanţele întreprinderii pot fi privite din 3 puncte de vedere:
1. Din punct de vedere practic finanţele fac obiectul unei acţiuni spre atingerea unui scop
definit. Analiza financiară este o primă acţiune a practicii financiare şi reprezintă un studiu a
situaţiei trecute în scopul consolidării întreprinderii în viitor. Scopul analizei financiare este
identificarea posibilităţilor viitoare de creştere şi generare a fluxurilor pozitive de numerar.
Gestiunea financiară este o altă componentă a practicii financiare şi reprezintă ansamblul
acţiunilor de administrare a resurselor financiare ale întreprinderii. Deosebim gestiune financiară
pe termen scurt care cuprinde gestiunea stocurilor, creanţelor, pasivelor curente, numerarului şi
gestiune financiară pe termen lung care cuprinde gestiunea investiţiilor, capitalurilor proprii,
datoriilor financiare.
2. Finanţele fac obiectul unei politici a managerilor întreprinderii privind alegerea unei
strategii financiare ce vizează atingerea obiectivului principal. Componentele principale ale
politicii financiare sunt:
a) Politica de investiţie care caracterizează comportamentul întreprinderii vizavi de
iniţierea proiectelor investiţionale;
b) Politica de finanţare care caracterizează modul în care investiţiile vor fi finanţate (surse
proprii, surse împrumutate);
c) Politica de dividend caracterizează modul în care profitul net va fi distribuit.
3. Finanţele reprezintă o teorie sine stătătoare care dispune de o metodologie capabilă să
găsească soluţii la toate problemele financiare apărute.

1.2 FUNCŢIILE FINANŢELOR ÎNTREPRINDERII

Funcţia financiară a întreprinderii poate fi definită ca ansamblul activităţilor de

asigurare şi repartizare a fondurilor băneşti necesare desfăşurării rentabile şi continue a activităţii
întreprinderii, precum şi de analiză şi control a rezultatelor obţinute.
Se evidenţiază trei funcţii principale ale finanţelor întreprinderii:

6
 - funcţia de asigurare – presupune asigurarea întreprinderii, în cantitatea necesară şi la
timpul oportun, cu resurse financiare. Criteriul principal care stă la baza realizării funcţiei de
asigurare este costul capitalului;
- funcţia de repartiţie – prin realizarea acestei funcţii se constituie şi se repartizează un
sistem cuprinzător de fonduri în scopul satisfacerii necesităţilor de producţie şi ale altor
necesităţi la nivel de întreprindere. În acelaşi timp funcţia de repartiţie a finanţelor se manifestă
în procesul formării şi repartizării veniturilor, precum şi în cel al constituirii şi utilizării unor
fonduri din afara întreprinderii cu titlu definitiv sau temporar.
În cadrul întreprinderilor manifestarea funcţiei de repartiţie se concretizează prin
formarea unor fonduri financiare:
1) fondul de dezvoltare economice;
2) fondul de cercetare ştiinţifică;
3) fondul de stimulare suplimentară a muncii;
4) fondul de asigurare în situaţii de risc;
5) fondul pentru protecţia muncii;
6) fondul de rezervă;
7) fondul de invenţii, inovaţii şi raţionalizări.
Funcţia de repartiţie nu poate fi circumscrisă numai la mecanismele, formele, metodele,
structurile şi pârghiile financiare privind formarea şi repartizarea unor fonduri băneşti pentru
scopurile menţionate mai sus. Organele financiare nu pot să-şi încheie activitatea odată cu
formarea şi repartizarea fondurilor, dimpotrivă această activitate trebuie continuată şi urmărită.
Concomitent cu funcţia de repartiţie se manifestă şi funcţia de control a finanţelor
întreprinderilor.
Funcţia de analiză şi control - care are ca scop asigurarea utilizării eficiente a
capitalului şi este executată atât de persoane cu funcţii din cadrul întreprinderii cât şi de organe
cu funcţii în acest domeniu, cum ar fi: CCEC, Inspectoratul fiscal, Ministrul Finanţelor,
Departamentul Vamal, etc.
Deosebim trei forme de control financiar:
* preventiv – se exercită asupra documentelor ce angajează plăţi din resursele financiare
ale firmei având ca obiectiv încadrarea în prevederile bugetare şi este executat înaintea efectuării
operaţiunilor economico financiare. Scopul acestui control este prevenirea unor operaţiuni
ilegale şi preîntâmpinarea imobilizărilor de resurse financiare;
* Curent (de gestiune) – se execută în timpul realizării operaţiunilor economico -
finaniare;

7
 * Posterior – se execută după încheierea exerciţiului financiar şi are ca scop identificarea
factorilor ce au contribuit negativ la obţinerea unor rezultate nesatisfăcătoare şi contribuie la
luarea deciziilor privind activitatea de viitor a întreprinderii.
De asemenea deosebim control intern şi control extern:
* Contorului intern este executat de către persoane abilitate în acest domeniu din cadrul
întreprinderii (contabilul şef, ditrectorul financiar, managerul general, acţionarii) şi are ca
obiectiv evitarea imobilizărilor de fonduri în urma nerespectării termenilor de încasări şi plăţi,
neîndeplinirea contractelor de producere şi livrare;
* Controlul extern este executat de către organele financiare centrale şi locale care
urmăresc veridicitatea calculării impozitelor şi taxelor datorate la stat, modul de aplicare a
preţurilor şi tarifelor, calcul salariilor, etc. Organele cu funcţii de control sunt: Curtea de Conturi,
Serviciul fiscal de Stat, CCEC, Ministerul Finanţelor, Băncile, Creditorii, etc..

1.3. CAPITALUL ÎNTREPRINDERII. CONCEPT ŞI FORME DE

MANIFESTARE ALE ACESTUIA

Capitalul este un stoc de valori sau de active, care intrate în circuitul economic pot genera
profituri posesorilor lor.
Din punct de vedere economic capitalul poate fi caracterizat ca:
1. factorul principal al producţiei;
2. resursele financiare a întreprinderii care aduc venit;
3. sursa principală de formare a bunăstării deţinătorilor lui, etc..
Capitalul poate fi clasificat conform următoarelor particularităţi:
I. După apartenenţă:
- capital propriu;
- capital împrumutat.
II. După scopul de întrebuinţare:
- capital de producţie – caracterizează mijloacele întreprinderii investite în activele
operaţionale pentru efectuarea activităţii;
- capital împrumutat – reprezintă acea parte care se foloseşte în procesul de investire în
instrumentele monetare (depuneri pe termen lung şi scurt în băncile comerciale), precum şi în
instrumentele bursiere (obligaţiuni, certificate de depozit, cambii);

8
 - capital speculativ – caracterizează acea parte a acestuia, care se întrebuinţează în
procesul efectuării operaţiunilor speculative financiare (bazate pe diferenţa de preţuri la
procurarea derivativelor cu scopuri de speculaţie).
III. După formele de investire, capitalul este în formă materială, nematerială şi bănească,
care este folosit pentru formarea fondului statutar.
IV după obiectul investirii:
- capital fix;
- capital circulant;

9
 CAPITOLUL II. SURSE DE FINANŢARE - CREDITUL PE TERMEN
SCURT

2.1 SURSELE DE FINANŢARE ALE AFACERILOR

Sursele potentţiale de fonduri pentru finanţarea activităţii sunt:

- fondurile proprii şi fondurile împrumutate;
- creditele bancare;
- emiterea de acţiuni;
- emiterea de obligaţiuni;
- finanţările din programe speciale;
- fondurile de capital de risc;
- leasingul;
- creditele de la furnizori şi clienţi;
-creditele pe efecte de comerţ.

2.1.1.Fondurile proprii şi cele împrumutate

Acestea reprezintă cel mai frecvent punct de plecare în cazul afacerilor mici şi noi.
Instituţiile financiare sunt mai puţin deschise - în special în perioade de instabilitate economică -
firmelor aflate la început decât celor cu o "istorie" deja bine conturată. Această decizie se
bazează pe ratele mari de "mortalitate" înregistrate de afacerile noi.
Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranţe mai mari - nu vor fi retrase în cazul
deteriorării situaţiei financiare, ca în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea
detaliată a planului de afaceri în faţa unor parteneri externi, şi nici aprobarea acestora pentru
luarea deciziilor importante.
Aceasta sursa de finanţare asigură deci flexibilitate, siguranţă şi independenţă. Totodată,
în perspectiva atragerii de surse de finanţari exterioare firmei, angajarea unor fonduri proprii
reprezintă o garanţie a motivaţiei întreprinzătorului pentru asigurarea succesului afacerii.
Dezavantajele finanţării din surse proprii sunt şi ele importante:
- fondurile proprii sunt în general destul de limitate şi pot frâna dezvoltarea afacerii;
- în caz de nereuşită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător (sau de
apropiaţii săi);

10
 - firma va fi puţin cunoscută de instituţiile financiare şi va putea mai greu mobiliza
fonduri în situaţii speciale.
Dată fiind conjunctura economică care a caracterizat evoluţia economiei romaneşti în
perioada de tranziţie, majoritatea întreprinzătorilor nu au avut rezerve suficiente şi nici nu au
avut întotdeauna posibilitatea sau curajul de a apela la credite bancare.
Aproape fără excepţie, prietenii şi cunoscuţii au reprezentat una din cele mai importante
surse de capital iniţial de împrumut pentru exemplele de afaceri prezentate în cadrul acestui curs.

2.1.2. Creditul bancar

Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici şi
mijlocii. În cazul României, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este
maidificil.
Avantajele creditului bancar:
- obţinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;
- stabilirea unei relaţii cu o instituţie financiară cunoscută, accesul mai uşor la alte
servicii furnizate de către bancă;
- obţinerea unui credit poate funcţiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii în faţa
altor investitori potenţiali;
- în cazul anumitor forme de credit există un grad de flexibilitate în ceea ce priveşte
sumele angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile şi termenele de
rambursare;
- necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei
cereri de creditare poate "forţa" întreprinzatorul să îşi analizeze în mod obiectiv afacerea să
obţină o imagine clară a situaţiei sale financiare şi un tablou al punctelor slabe, punctelor tari,
oportunităţilor şi ameninţărilor care caracterizează situaţia firmei.
Dezavantaje ale creditului bancar:
- reticenţa băncilor în ceea ce priveşte finanţarea noilor firme, banca având nevoie de
siguranţă ca va primi înapoi banii acordaţi drept credit, în timp ce firmele nou-înfiinţate nu oferă
această garanţie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienţă, nu au foarte multe elemente
care să facă din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei);
- riscul de a pierde garanţiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii
creditului;

11
 - implicarea unui factor "extern" în managementul firmei, apariţia unor restricţii;
- expunerea la riscuri noi - de exemplu riscul ratei dobânzii;
- riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.

2.1.3. Emiterea de actiuni si obligatiuni

Emiterea de acţiuni şi obligaţiuni reprezintă o sursă importantă de finanţare pentru
firmele mari, dar sunt foarte puţin accesibile firmelor aflate la început.

2.1.4. Programe speciale de finanţare

Firmele au acces la diferite programe de finanţare nerambursabile. Surse potenţiale de
finanţare sunt programele Uniunii Europene, cele ale guvernului României, ale USAID etc.
Obţinerea unor astfel de finanţări presupune:
- informarea permanentă asupra programelor existente;
- studierea criteriilor de eligibilitate, a documentaţiei necesare, a termenelor de depunere
a cererilor de finanţare şi a condiţiilor de derulare a finanţării şi de evaluare a proiectului;
- selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;
- alcătuirea documentaţiei necesare şi depunerea proiectului.
Este recomandabilă evaluarea riguroasă a şanselor de reuşită ale cererii de finanţare
înainte de a o iniţia; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp şi bani. Este posibil ca
însuşi programul să sugereze posibilităţi de extindere/diversificare a activităţii firmei.
Înainte de a se angaja pe aceasta cale, întreprinzătorul va trebui să estimeze corect
efectele unei astfel de mişcări strategice. Fondurile acordate în condiţii teoretic avantajoase se
pot dovedi o problemă în cazul în care firma nu are capacitatea de a le folosi în condiţiile
prevăzute de finanţator.
În plus, întreprinzătorul trebuie să fie conştient de importanţa condiţiilor referitoare la
contribuţia proprie în cadrul proiectului, precum şi la eventualele garanţii.
Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finanţare este, în
ea însăşi, o activitate care comporta o serie de riscuri: pe lângă riscurile legate de
confidenţialitatea datelor privind firma, uneori consultantul nici nu are intenţia de a realiza macar
documentaţia solicitată.
De obicei, persoanele care încearcă asemenea acţiuni se încadreaza într-un anumit
"portret robot":
- se arată foarte sigure pe ele;
- se laudă cu relaţii în instituţiile care derulează programul de finanţare;

12
 - pot încerca să obţină bani pentru ghidul solicitantului sau pentru alte documente din
pachetul informativ, care sunt disponibile gratuit la sediile agenţiilor şi pe Internet;
- cer toţi banii înainte: de regulă, în cazul consultanţei reale, se solicită o parte din bani
înainte - procentual din valoarea finanţării, aproximativ 2% - şi un comision de succes - de
exemplu, 5% - dacă proiectul e aprobat;
- sumele cerute variază foarte mult de la un client la altul;
- pot practica preţuri de dumping, foarte reduse în comparatie cu firme concurente sau,
dimpotrivă, pot cere foarte mult.

2.1.5. Fondurile de capital de risc

Fondurile de capital de risc sunt surse de finanţare specializate în investiţii în cazul cărora
probabilitatea unui eşec este mai mare - dar cazurile de succes sunt suficiente pentru a compensa
pierderile.
Fondul de risc investeşte în capitalul firmei - de regulă ca acţionar minoritar -, urmând să
îşi retragă aceasta participaţie după o anumită perioadă (de regula 3-5 ani). Fondul de risc câştigă
din diferenţa dintre valoarea participaţiei între momentul efectuarii investiţiei şi cel al lichidării
participaţiei la capitalul firmei.
Principalele avantaje ale acestei forme de finanţare sunt:
- primirea unei infuzii de capital pe o perioada îndelungată, timp în care nu trebuie plătite
dobânzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond);
- primirea unei sume care nu figurează în evidenţele firmei ca datorii, ci ca surse
financiare proprii. Prin urmare, capacitatea de îndatorare a firmei nu este afectată;
- o data cu banii, fondul aduce şi specialiştii săi care vor asista cu întreprinzatorul la
managementul firmei;
- păstrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;
- existenţa unui semnal asupra viabilităţii firmei pe termen mediu.
Există şi dezavantaje ale acestei forme de finanţare, cum ar fi:
- dificultatea de obţinere a fondurilor (în general, în economiile dezvoltate, se apreciază
ca numai 1% din cererile de finanţare sunt aprobate);
- necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de risc
sunt de regulă acţionari minoritari);
- implicarea unui partener extern în managementul firmei;
- necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulată a situaţiei firmei
către fondul de investiţii;
13
 - necesitatea găsirii unei surse alternative de finanţare în momentul retragerii fondului de
risc şi posibilitatea înterpretării acestei retrageri ca un semnal negativ privind firma.
În România, fondurile de capital de risc nu sunt destinate în special IMM-urilor, ci mai
ales firmelor mari care doresc o infuzie de capital pentru o anumită perioadă.
Evident, există posibilitatea ca un fond de risc să dorească să fie partener şi cu o firmă
nou-înfiinţată.

2.1.6. Leasing

Leasing - ul este o forma specială de realizare a operaţiei de creditare pe termen mediu şi

lung pentru procurarea, de regulă, de echipament industrial.
Echipamentul este cumparat de către societatea de leasing şi se închiriaza ulterior
solicitantului.
De multe ori, solicitantul însuşi este mandatat în numele societăţii de leasing să cumpere
echipamentul de care are nevoie.
Contractul de leasing se încheie apoi între societatea de leasing şi solicitant şi prin acest
contract solicitantul primeşte în folosinţă echipamentul. Această formă de leasing se mai
numeşte şi leasing comercial, şi reprezintă forma principală de leasing.
Forme speciale de leasing sunt lease-back şi time-sharing:
- în forma de lease-back, posesorul echipamentului se confundă cu solicitantul care are
nevoie urgentă de bani. În acest caz, el vinde utilajul unei societăţi de leasing, închiriindu-l apoi
de la aceasta;
- în forma de time-sharing, sunt mai mulţi solicitanţi care vor să utilizeze acelaşi
echipament, dar fiecare îl foloseşte o anumită perioadă de timp.
Indiferent de forma în care se face leasingul, la sfărşitul perioadei solicitantul are mai
multe opţiuni:
1. încetarea contractului;
2. continuarea lui pentru o noua perioadă de timp;
3. cumpararea utilajului la preţul prestabilit.

2.1.7. Creditele de la furnizori şi clienţi

Din momentul în care firma a primit bunurile/serviciile livrate de către furnizori şi până
în momentul plăţii efective, întreprinzătorul beneficiază efectiv de un credit din partea
furnizorului. O situaţie asemănătoare apare în cazul în care clienţii firmei plătesc anticipat.

14
 Evident, acest tip de finanţare reciprocă se face între parteneri de afaceri care prezintă
încredere unul pentru celălalt, iar sumele care se vehiculează nu sunt foarte mari, dar sunt
suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pentru o perioadă scurtă de timp.
Este în interesul firmei să prelungeascaâă perioada de plată a furnizorilor şi în acelaşi
timp, să îşi încaseze cât mai repede creanţele.
Această "optimizare" nu trebuie totuşi să afecteze relaţiile de afaceri ale firmei.
Acumularea unor datorii excesive între parteneri poate duce la blocaje financiare.
Cunoaşterea metodelor alternative de plată şi negocierea avantajoasă a contractelor sub acest
aspect se pot dovedi extrem de utile în managementul firmei.

2.2 CREDITELE BANCARE PE TERMEN SCURT

Creditul - operţiunea prin care se ia în stăpinire imediată resurse, în schimbul unei

promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobânzi ce remunerează
pe împrumutator.

2.2.1 Destinaţie

• credit pe termen scurt destinat sprijinirii activităţii curente; acordat pentru acoperirrea
temporară a deficitelor sau ciclurilor de capital de lucru;
• plăţi în activitatea curentă (contracte de achiziţii sezoniere sau ocazionale);
• plăţi ale furnizorilor de materii prime, bunuri sau servicii, executarea contractelor destinate
vânzării sau retailului / distribuţie;
• finanţarea TVA, ca supliment al creditului de investiţii accesat de către client;
• plata datoriilor la bugetul de stat (rămas după eveniment);
• preluarea creditelor de la alte bănci (acordate pentru sprijinirea activităţii curente);
• alte destinaţii a activităţii curente.

2.2.2.Avantajele creditelor pe termen scurt

• abordare flexibila şi rapidă;

• beneficiaţi de lichidităţi în maximum 24 de ore de la semnarea contractului de credit;
• acoperirea a până la 80% din valoarea efectelor de comerţ;
• puteţi oferi clienţilor termene de plată pâna la 90 zile, mai lungi decât cele cu care i-aţi
obişnuit;
• nu aveţi nevoie de garanţii materiale;
15
• dobânzi şi comisioane competitive;
• produse personalizate în funcţie de necesităţile dumneavoastră.
Creditele pe termen scurt reprezintă soluţia ideala de finanţare pentru societăţile care:
• au nevoie urgentă de capital de lucru;
• deţin creanţe ce provin din livrări de mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii;
• doresc să ofere/ oferă clienţilor termene de plată mai lungi;
• nu deţin alte garanţii în afară de propriile încasări;
• sunt societăţi mici sau mijlocii;
• sunt înfiinţate de curând;
• doresc să fie judecate după activitatea curentă şi de perspectiva, nu după marimea
patrimoniului deţinut;
• au o creştere rapidă a afacerilor sau activităţii sezoniere;
• au acces insuficient la alte surse de finanţare.
După scopul utilizării creditele se clasifică în modul următor:
1. credite acordate agriculturii, industriei alimentare - astfel de credite se eliberează în scopul
finanţării producerii în agricultură şi în industria alimentară;
2. credite acordate pentru construcţie şi îmbunătăţire funciară - se eliberează pentru finanţarea
construcţiilor şi îmbunătăţirii funciare;
3. credite de consum - se eliberează persoanelor fizice pentru cheltuieli gospodăreşti de familie şi
alte cheltuieli personale;
4. credite acordate industriei energeticii şi a combustibilului - se eliberează pentru finanţarea
producerii de resurse energetiece şi agenţi energetici (gaz, benzină, electricitate, etc.;
5. credite acordate băncilor - se elibereaza altor bănci, deasemenea presupune acordarea de
overdrafte temporare;
6. credite acordate guvernului - se eliberează Guvernului RM şi municipalităţilor.
7. credite acordate industriei comerţului - sunt eliberate pentru finanţarea industriei, comerţului
şi în scopuri profesionale;
8. credite acordate pentru procurarea imobilului - sunt acordate pentru procurarea imobilului;
9. credite acordate pentru construcţia drumurilor şi transportare - sunt eloverate pentru
construcţia drumurilor şi dezvoltarea domeniului transportării;
10. alte credite acordate clienţilor.
Operaţiunea de creditare priveşte două părţi. O parte acordă creditul, cealaltă parte îl
primeşte. Operaţiuni de creditare pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi cât sub

16
forma unor acorduri personale simple, cât şi sub forma de tranzacţii formalizate şi formulate în
cadrul unor contracte complexe.
Părtile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit,
sunt extrem de diverse. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvăluie prin analiza
trăsăturilor caracteristice:
1. Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare diversitate în ce
priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi
durata angajării sale etc.
În calitate de creditori se afrima întreprinderile, care manevrează importante disponibilităţi
monetare. Pe de altă parte întreprinderile prin repartizarea profitului, constituie fonduri de
rezervă, remunereazaâă acţionarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei
naţionale. În acelaş timp creşterea venitului populaţiei, prin angajarea masivă în procesele
economice, prin nivel înalt de productivitate a muncii şi prin economisire, a facut din populaţie
un factor major în operaţiuni de creditare, în primul rând în rol de creditor. În calitate de debitori
alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă şi statul, ca unul din principalii debitori. În ţările
dezvoltate atât întreprinderile şi populaţia sunt debitori majori, cât şi statul este un debitor major.
Îndatoririle sale se pot compara în volum cu cele ale populaţiei şi înterprinderilor.
2. Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit, presupune riscuri,
şi necesită, în consecinţa, adesea, angajarea unei garanţii. În raporturile de credit, riscurile
probabile sunt:
- riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a incapacităţii de plată
datoritaâă conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau dificienţelor împrumutatului.
- riscul de imobilizare survine la banca, sau la deţinător de depozite, care nu este în masură
să satisfacă cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor
acordate.
- garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti, în cazul în care
debitorul este în incapacitate. În cazul garanţiei simple, garantul are dreptul de a discuta asupra
îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea primordială a debitorului şi, în cazul care există
mai mulţi garanti, să răspundă numai pentru partea sa. În cazul garanţiei solidare garantul poate
fi tras la raspundere pentru a plăti, concomitent, sau chiar înaintea debitorului, dacă aparent
prezintă condiţii preferabile de solvabilitate.
3. Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De
la termene foarte scurte, 24 ore, termen practicat între bănci pe pieţele mondiale, şi încheindu-se
cu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100, în cazul împrumuturilor pentru construcţia de

17
locuinţe. Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau credite de
consum, este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă. Creditele de termen mijlociu şi
lung implică adesea rambursarea eşalonată.
4. Dobânda, este o caracteristica esenţială a creditului. În acordurile de credit s-a
încetăţenit clauza dobânzii fixe. Însa în anii 70 a aparut noţiunea de dobânda variabilă, ce variază
în dependenţa de inflaţie.
5. Tranzacţia (Acordarea creditului). Creditul poate fi consimţit în cadrul unei
tranzacţii unice; acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit. În
ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul caruia împrumuturile efective
intervin la intervale liber alese de debitor.
Acordarea creditelor, este un act de mare importanţă, în vederea căruia creditorul trebuie
să-ţi asigure o bună informare şi documentare pentru evitarea riscului. În acest sens băncile îşi
crează un cadru propriu de informare şi documentare, sau apelează la agenţi specializaţi care
studiază capacitatea de plată şi, respectiv potenţialul economic al firmelor.
În economie acţionează trei mari categorii de participanţi (denumiţi agenţi ultimi sau
unităţi de cheltuieli), care sunt apreciaţi după rezultatul bugetului lor:
- unităţile excedentare, care economisesc (şi caută plasament pentru aceste economii)
aceste unităţi fiind de fapt familiile;
- unităţile deficitare ale căror cheltuieli de dezvoltare în principal, sunt superioare
propriilor lor acumulări sau economii, aceste sunt întreprinderi non-financiare;
- unităţi cu situaţii alternative, respectiv uneori excedentare, alteori deficitare, situaţii în
care se afla administraţia şi exteriorul.
Este evident ca în această accepţiune se porneşte de la considerarea ecuaţiei general
acceptată: economii = investiţii, care exprimă orientarea fluxului economic general şi deci relevă
faptul esenţial ca în economie există doi poli: împrumutatorul final şi împrumutatul ultim,
participanţi preponderenţi ai procesului de redistribuire a capitalului în economie, între care se
desfăşoara multiple circuite, un circuit este reprezentat de datoria primară.
Principalii intermediari financiari sunt intermediarii monetari sau bancari (respectiv
băncile comerciale şi banca de emisiune). Intermediarii financiari bancari emit active secundare,
constituite esenţial prin diferitele forme de monedă în circulaţie. O altă categorie de intermediari
financiari, intermediarii financiari non-bankari, în principal organisme specializate în colectarea
economiilor, casei de economii, fonduri de pensii, companii de asigurări, nu au putere sa creeze
moneda. Acestea emit în principal quasi-moneda şi uneori şi active financiare specifice, valori
mobiliare.

18
 Un rol deosebit în creaţia datoriei secundare ţi efectuarea finanţării indirecte îl au
intermediarii financiari bancari. Acestea aciţonează prin operarea unor transformări care sunt
necesare sau sunt dorite de clienţii lor. În primul rând, intermediarii financiari bancari care
transformă active financiare în active lichide promovând preferinţele pentru lichidităţile
clienţilor lor. Deţinătorii de acitve finaciare, formele datoriei primare, care, prin natura lor, sunt
condiţionate şi riscante, le ofera băncilor spre achiziţie, obţinând active lichide, expresia datoriei
secundare.
În al doilea rând, intermediarii financiari bancari transformă economiile pe termen scurt în
împrumuturi pe termen mediu şi lung. Se rezolvă astfel o contradicţie fundamentală în fluxul
economiei-investiţie. În timp ce familiile preferă în general să formeze depozite pe termen scurt,
fapt ce corespunde preferinţelor lor pentru lichiditate, întreprinderile doresc să beneficieze de
împrumuturi pe termen mediu şi lung, în măsura să asigure înfăptuirea proiectelor lor de
dezvoltare.
Astfel această “armonizare” a “capacităţii de finanţare” a familiilor cu “nevoile de
finanţare” a întreprinderilor, care constituie conţinutul finanţărilor indirecte, evită devenirea
inutilă a unei părţi din economii şi crează implicit condiţii pentru un înalt nivel al finanţării şi
deci al investiţiilor şi dezvoltării economice.

II. Particularităţile operaţiunilor de creditare în ROMÂNIA

Operaţiunile de creditare sunt efectuate pe baza urmatoarelor legi şi regulamente:
1. Legea instituţiilor financiare nr. 121-p din 27/12/97;
2. Regulament provizoriu a BNR cu privire la creditul bancar, nr 14 din 26/03/93;
3. Regulament BNR nr. 3/09 cu privire la creditele mari din 01/12/95;
4. Regulament BNR nr. 1/09 privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate băncilor
comerciale, inclusiv eliberarea creditelor din 10/11/93;
5. Instrucţiunea nr. 8/1001 privind ordinea de acordare a creditelor în valută străină din 02/02/96
6. Legea cu privire la gaj nr. 838-XIII, 23/05/96;
7. Regulament provizoriu al BNR privind modul de eliberare a garanţiilor şi cauţiunilor;
8. Legea cu privire la anreprenoriat şi întreprinderi;
9. Codul civil;
10. Codul de procedură civilă;
11.Codul penal.
Pentru efectuarea creditării eficiente, e necesară efectuarea următorilor paşi:
a) definirea scopului creditării;

19
b) analiza informaţiei şi documentelor prezentate la banca în vederea aprobării creditului;
c) analiza creditelor ;
d) asigurarea rambursării creditelor;
e) urmărirea creditelor .

Definirea scopului creditării.

Agenţii economici înregistraţi în palata de stat de înregistare pe linga ministerul justiţiei în
mod stabilit care au deschis contul de decontare în bancă, pot beneficia de credite pe un termen
nu mai mare de 12 luni (credit pe termen scurt) pentru efectuarea plăţilor necesare legate de
activitatea curentă, de la un an pâna la 5 ani (credit pe termen mediu), credite investiţionale şi
ipotecare, mai mult de 5 ani în cazuri excepţionale în baza unor programe binedeterminate.
Credite pot fi oferite în urmatoarele scopuri:
- cerearea unor fonduri fixe noi (capitalul de bază), extinderea, reconstrucţia, reutilizarea
tehnica a acelora în acţiune şi restabilirea celor uzate şi în vederea majorării capitalului de
circulaţie al agenţilor economici;
- acumularea rezervelor sezoniere (provizorii) de valori material-marfare, de producţie
nefinisată, de producţie finită şi mărfuri;
- evidenţa cambiilor;
- satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei;
- răscumpararea patrimoniului de stat;
- alte scopuri, la unele necoincidenţe dintre încasări şi plăţi în procesul circulaţiei
capitalului propriu.
După scopul utilizării creditele se clasifică în modul următor:
1. credite acordate agriculturii, industriei alimentare - astfel de credite se eliberează în
scopul finanţării producerii în agricultură şi în industria alimentară;
2. credite acordate pentru construcţie şi îmbunătăţire funciară - se eliberează pentru
finanţarea construcţiilor şi îmbunătăţirii funciare;
3. credite de consum - se eliberează persoanelor fizice pentru cheltuieli gospodăreşti de
familie şi alte cheltuieli personale;
4. credite acordate industriei energeticii şi a combustibilului - se eliberează pentru
finanţarea producerii de resurse energetice şi agenţi energetici (gaz, benzină, electricitate, etc.;
5. credite acordate băncilor - se eliberează altor bănci, deasemenea presupune acordarea
de overdrafte temporare;
6. credite acordate guvernului - se eliberează Guvernului şi municipalităţilor.

20
 7. credite acordate industriei comerţului - sunt eliberate pentru finanţarea industriei,
comerţului şi în scopuri profesionale;
8. credite acordate pentru procurarea imobilului - sunt acordate pentru procurarea
imobilului;
9. credite acordate pentru construcţia drumurilor şi transportare - sunt eloverate pentru
construcţia drumurilor şi dezvoltarea domeniului transportării;
10. alte credite acordate clienţilor.
Creditul nu poate fi utilizat pentru acoperirea bresilor financiare, lipsei de spirit
gospodaresc şi pierderi.
Informaţia şi documentele prezentate la bancă în vederea aprobării creditului pentru
primirea unui împrumut agentul economic prezintă la bancă urmatoarele:
a. cererea clientului de acordare a creditului;
b. informaţia de baza despre client: dările de seama - contabile pentru anul precedent
(inclusiv bilanţurile lunare); contractele privind acţiunile creditare; business-planul pentru
perioada curentă; prognozarea circulaţiei mijloacelor băneşti în perioada de folosire a creditului,
pe lângă aceasta, în cazul creditării pentru activitatea de investire trebuie prezentată
argumentarea tehnico-economică, documentaţia de proiect şi deviz, concluzia respectivă a
organului corespunzător, concluzia expertizei ecologice, proiectul resurselor de finanţare;
c. argumentarea tehnico-economică a creditului şi termenul rambursării acestuia
În dosarul personal al creditului se află umătoarele documente:
1. permisiunea de acordare a creditului, eliberată de organul competent;
2. contractul de credit cu toate completările, precum şi dispoziţiilie direcţiei operaţiuni
bancare;
3. documentele prezentate de client;
4. documentaţia privind asigurarea creditului ;
a.) în caz ca se depune gaj:
- contract de gaj;
- certificat de înregistare notarială;
- nota informativă despre controlul la faţa locului a averii şi estimaţia gajului;
- alte documente prezentate la întocmirea gajului;
- informarea ce confirmă posibilitatea realizării gajului.
b) în cazul că se da garanţie, se depune cauţiune:
- garanţie, cauţiune legalizată notarial;
- analiza situaţiei financiare a garantului, cauţionatarului;

21
 - aviz despre înregistrarea garanţiei sau contractului cu banca-garant despre ordinea
executării scrisorii de garanţie.
c) în cazul că este de acord cu cesiunea numerarului:
- acord despre cesiunea numerarului.

22
 CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ PRIVIND CREDITELE BANCARE

Studiul de faţă s-a bazat, în principal, pe studierea paginilor de internet ale băncilor.
Băncile prezentate au fost cele incluse în pagina de internet a Băncii Naţionale a României, ca
entitate care supraveghează şi reglementează funcţionarea băncilor comerciale. Din această listă
au fost ignorate băncile care nu lucrează cu persoanele fizice sau care nu oferă credit de consum.
De asemenea, nu au fost studiate ofertele de credite imobiliare sau ipotecare, întrucât ele
constituie o categorie aparte a crediului, care nu face parte din legislaţia referitoare la creditul de
consum uzual.
Nu au fost luate în studiu instituţiile financiare nebancare, care sunt companii comerciale,
şi nu bancare, dar oferind şi ele credit pentru consum (de exemplu „Credisson”). Ele au fost
ignorate pentru că situaţia lor este în prezent în dispută, autorităţile urmând să elaboreze o serie
de reglementări privind obligaţiile acestor firme astfel ca să se elimine ceea ce Asociaţia
Băncilor susţine că este „concurenţă neloială”, referindu-se mai ales la situaţiile de „credit doar
cu buletinul”. Există informaţii precum că proiectul de reglementare prevede chiar că aceste
companii să nu mai acorde credit pentru „populaţie”, adică pentru consumatori.
Aceste instituţii financiare nebancare duc o politică de publicitate agresivă, în care cel
mai des se întâlneşte promisiunea „credit doar cu buletinul”. Recent, magazinele Altex şi Flanco
au lansat sistemul de a oferi „perioade de graţie”, adică în primele luni din termenul de creditare
nu se plătesc rate. Dar orice avantaj are un preţ, în acest caz dobânda ajunge uneori chiar să
dubleze preţul (de exemplu, la cumpărarea unui bun de uz casnic, se percepe o dobândă anuală
efectivă – detalii despre ea mai jos – de 32,59%, care va duce la dublarea preţului într-un termen
de 4 ani).
Înainte de a trece la prezentarea detaliată a concluziilor, este potrivit să oferim o serie de
explicaţii privind unele abordări generale ale creditului de consum. Câştigul cel mai rapid, în
această situaţie când se cumpără astfel de bunuri în rate, este obţinut de magazine; băncile
câştigă şi ele, şi încă frumos, dar într-un interval mult mai lung. Cu toate acestea, măsurile de
limitare a creditării vizează în primul rând consumatorul final, căruia i se impun o serie de
condiţii restrictive.
Ne referim la politica dusă de Banca Naţională în acest domeniu, o politică urmărind
reducerea nivelului de credite contractate de consumatorii persoane fizice; această politică se
concretizează, printre altele, în obligaţia impusă băncilor de a nu accepta solicitări de creditare

23
din partea persoanelor care, pentru a plăti rata lunară, trebuie să renunţe la mai mult de 30% din
veniturile lor.
Motivul acestei atitudini a BNR de limitare a creditului „neguvernamental” (adică cel
care nu este contractat de autorităţile guvernamentale, precum Ministerul Finanţelor) constă în
faptul că se importă prea mult, în comparaţie cu exporturile. Iar aceste importuri sunt puse pe
seama aparatelor electronice, a bunurilor casnice de folosinţă îndelungată. Este o realitate faptul
că se cumpără în rate astfel de echipamente din import, dar problema nu trebuie pusă în seama
consumatorilor, ci în seama producătorilor interni; dacă fabricile româneşti de televizoare,
frigidere şi alte asemenea aparate nu au reuşit să realizeze produse de calitatea cerută de
consumatori, este o soluţie greşită, dar comodă, de a penaliza discernământul consumatorilor. Pe
de altă parte, ponderea deţinută în totalul importurilor de astfel de produse electrocasnice este cu
mult mai mică decât importurile echipamentelor industriale.

“Stai la rând să dai bani”

Trebuie ţinut cont şi de modalitatea de plată a ratelor la credit. Cea mai obositoare
metodă este să mergeţi în fiecare lună la bancă, să staţi la două-trei cozi ca să plătiţi rata. În plus,
puţine bănci au program cu publicul şi după-amiaza.
Din contra, o metodă comodă este să plătiţi rata prin bancomat; pentru aceasta trebuie să
aveţi, în primul rînd, un card, şi în al doilea rând trebuie să aveţi o convenţie cu banca privind
efectuarea acestui tip de plăţi. Majoritatea consumatorilor au card făcut prin serviciul unde
lucrează, ei având un cont unde primesc salariul.
La fel de comod este să plătiţi folosind serviciile prin internet, denumite în general e-
banking (electronic banking), dar şi aici, în prealabil trebuie să încheiaţi o convenţie specială cu
banca, prin care veţi primi o parolă specială prin care puteţi efectua transferuri dintr-un cont în
altul, de la distanţă. Desigur, trebuie să aveţi şi un cont unde primiţi regulat veniturile, din care
veţi achita rata de credit.

“Beţia de cuvinte”
O dificultate în compararea ofertelor de creditare constă şi în faptul că băncile obişnuiesc
să particularizeze, prin denumiri specifice, fiecare tip de credit. Există astfel denumiri care, la
prima vedere, ascund tipul de credit de bază. Astfel, de exemplu pentru creditul pentru nevoi
personale, nenominalizate, adică prin care clientul este liber să cumpere ce vrea, există denumiri
precum: Alpha4All, Divers, Clasic, Expresso, etc.

24
 “Întâi banii, apoi vezi şi marfa!”
Un handicap pentru comparararea ofertelor de creditare îl constituie faptul că în multe
cazuri costul creditului se află doar după depunerea actelor de solicitare de către client.
Transparenţa informaţiilor devine şi mai problematică în cazul în care pentru evalurea
documentelor banca percepe un „comision de analiză”; dacă, după analiză, clientul doreşte să
opteze pentru altă bancă, mai ieftină, el va fi obligat să abandoneze nu doar solicitarea de
creditare, dar şi cheltuielile percepute pentru acest comision.

“Te văd, te văd !”

Băncile şi-au luat măsuri de protecţie şi consultă bazele de date pe calculator în care sunt
trecuţi toţi clienţii care au obţinut credit, precum şi situaţia restituirii acestora. Astfel, dacă un
client este rău-platnic, acest lucru este ilustrat în aceste evidenţe, iar banca poate refuza
acordarea unui credit.
Băncile solicită acordul clienţilor ca informaţiile despre ei să fie înregistrate în aceste
baze de date. Acest acord se dă prin semnarea unui document cu diverse nume, de genul Acord
de transmitere, prelucrare si consultare a informatiilor la S.C. Biroul de Credit S.A. sau Acord de
consultarea a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare
După cum se vede, există mai multe organizaţii care deţin astfel de baze de date, din care cele
mai cunoscute sunt S.C. Biroul de Credit S.A şi Centrala Riscurilor Bancare.
Dar, atenţie: în contractul dintre Biroul de Credit şi bănci e stipulat că orice sumă restantă
, indiferent de nivelul acesteia, trebuie să se transmită instituţiei! În legătură cu aceste informaţii,
un client declara unui ziar central: „M-am trezit că sunt refuzat de cinci bănci, pe motiv că sunt
rău-platnic. Când m-am dus să mă interesez la Biroul de Credite, aflu că nu ştiu ce dobândă
reziduală de 1 leu şi şaptezeci de bani îmi calculaseră la bancă. Culmea e că nimeni din banca aia
nu mi-a spus de această sumă, că vă daţi seama că aş fi achitat-o! Aşa, m-am trezit cu o groază
de necazuri din cauza unor funcţionari incompetenţi”.

 COSTURILE UNUI CREDIT

Probabil că nimeni nu va fi surprins, astăzi, că trebuie să plătească o dobândă pentru banii

împrumutaţi. Şi totuşi, nu dobânda este primul lucru care îl atrage pe un viitor client, ci suma pe
care trebuie s-o plătească, reprezentând rata lunară prin care restituie creditul. El îşi face
socoteala: „atâţia lei pe lună am de dat, mă descurc ce rămâne? Uite că-mi ajunge! Aşa că, fuga
la bancă, să iau un televizor cu plasmă, cu ecranul cât peretele!”.

25
 Dar, de ce să nu alegem oferta cea mai avantajoasă şi în domeniul creditelor, cum facem
când cumpărăm un obiect sau un serviciu „clasic”? Pentru aceasta, trebuie să urmărim două
elemente: dobânda şi comisioanele. Dobânda este un cost mai uşor de aflat, deşi nu toate băncile
informează clienţii despre dobânzile practicate; de multe ori, dobânda nu se află decât după ce
clientul a înaintat dosarul de creditare, pentru analiza căruia va trebui să plătească o sumă, din
categoria comisioanelor. Or, aceste comisioane sunt mai puţin transparente şi reprezintă un cost
foarte serios, pe care băncile îl includ în creditul oferit.
Iată mai jos o serie de comisioane practicate de bănci, nu de toate, dar multe dintre ele
sunt prezente peste tot:
• comision de deschidere cont, cuprins între 8 şi 15 lei noi, în funcţie de bancă
• comision de retragere, aprox. 1,5-2% din valoarea sumei retrase
• comisionul de administrare a contului curent, în valoare de aprox. 0,5 euro pe lună.
comision de transfer, de aprox. 0,5-1% din sumă; dacă mai intervine şi o bancă
intermediară, comisioanele ajung până la 3%.
• comision de analiză a dosarului de 5-10 euro
• comision de acordare a creditului. În unele cazuri, acesta este prestabilit (între 500 şi
800 RON) sau este calculat ca procent din valoarea creditului (între 3 şi 6%).
• comision de înregistrare în arhiva electronică, care în majoritatea cazurilor este de 20
euro.
• taxă de management a dosarului care poate fi percepută o singură dată pe an, de 1,75-
2,5%, sau care trebuie plătită lunar, de 0,1-0,15% pe lună.
• comision de risc. Dacă este reţinut o singură dată, acesta ajunge până la 800 lei noi, iar
dacă este inclus în dobândă este în jurul a 0,15% din valoarea creditului.
• comision de evaluare a imobilului În cazul creditelor imobiliare/ipotecare, care ajunge
şi la 100 de euro. Unele bănci cer, prin intermediul firmelor de evaluări, doar 25 de
euro.
Pentru ca un consumator să poată compara între diversele oferte ale băncilor, legislaţia
europeană (preluată şi în ţara noastră) a introdus conceptul de „dobândă anuală efectivă” (DAE),
care reprezintă costul total al creditului, compus din dobândă şi comisioane. De aceea, vă
recomandăm să vă interesaţi de acest indicator DAE când vă atrage un anumit credit, pentru a
cunoaşte costul mai real al împrumutului. Despre DAE, citiţi detalii în capitolul următor. Un
exemplu demn de urmat este dat de Banca Transilvania (detalii la capitolul respectiv).
Privind dobânda, o serie de bănci atrag clienţii prin afirmaţii care, la o citire mai atentă,
sunt inutile; de exemplu, „se percepe dobândă numai asupra sumei datorate”. Altele susţin că

26
oferă credit cu dobânda de 0%; dacă este aşa, atunci trebuie să ştiţi preţul cu care cumpăraţi
frigiderul, televizorul sau calculatorul este mult, mult mai mare decât preţul practicat în alte
magazine.
O listă informativă privind o serie de aparate care se pot cumpăra pe credit, conform
ofertei „Carrefour” valabilă 1-13 martie 2021, unde magazinul vinde produsul, dar creditul este
oferit de Banca Comercială Română. Am grupat produsele în acelaşi tabel, unde am calculat
preţul final după achitarea creditului, diferenţa în lei şi în procente. După cum se poate constata,
cumpărând un produs pe credit, a cărui restituire se face în 5 ani, costul acestuia creşte cu aprox.
58% faţă de preţul plătit la cumpărarea cu banii jos.
Trebuie menţionat un fapt foarte important: şi pe piaţa bancară, ca în general în viaţă,
lucrurile se schimbă. Aşadar, nivelul dobânzilor se poate schimba de la un an la altul, sau chiar
mai des. În prezent, dobânzile au o tendinţă de scădere. În această tendinţă intervin o serie de
factori, precum rata inflaţiei, dobânda practicată de Banca Naţională, reglementările în vigoare,
concurenţa dintre bănci, dobânda pe piaţa inter-bancară (vezi detalii la prezentarea băncii Piraeus
Bank) etc.
Tocmai din acest motiv a apărut pe piaţa românească un nou tip de serviciu bancar,
„brokerii bancari”. De exemplu, firma „Creditlink” îşi oferă serviciile privind refinanţarea unui
credit: este vorba de a găsi o altă bancă, unde costurile creditului aflat în derulare sunt mai mici
decât la banca unde s-a făcut iniţial împrumutul.

DOBÂNDA ANUALĂ EFECTIVĂ (DAE)

Dobanda anuala efectiva (DAE) este definita ca reprezentand costul total al creditului pe
care clientul il are de platit si contine o serie de costuri asociate cu creditul respectiv: dobanda
anuala, costul asigurarii, comision analiza dosar. DAE trebuie să fie prezentata in fiecare oferta
de credit de consum in care apar elemente de cost ale creditului respectiv: dobanda anuala,
comisioane, rata/ anuitate.
DAE permite compararea ofertelor de credit ale bancilor prin prisma costurilor suportate
de consumator in cazul contractarii unui credit. La o dobanda si durata similara in cazul a doua
oferte de credit, in urma comparatiei DAE pot rezulta valori diferite deoarece DAE include tot ce
trebuie platit in plus fata de dobanda creditului.Cunoscand DAE, se poate sti intr-adevar cat
costa un credit si se pot face comparatii intre diferitele oferte de credit.
Calculul DAE este obligatoriu numai pentru creditele de consum, adică pentru: nevoi
personale, bunuri de folosinta indelungata, credite de vacanta, carduri de credit, precum si pentru

27
credite pentru achizitionarea de autoturisme. Rata de plată (anuitatea) nu este influentată de
DAE.
APLICAȚIE
Societatea comercială SC.PETRA.SRL. primește un credit în sumă de 6000 lei, pe o
perioadă de 3 luni, pentru care se percepe dobanda simplă de 12 % pe an. Creditul urmează să
fie restituit în tranșe egale lunare.Se cere determinarea anuității și componentele acesteia.

lei
Perioada Credit iniţial Dobânda Sumă Rata Anuitate
dobândă
1. 6000 12% 180 2000 2180
2. 4000 12% 120 2000 2120
3. 2000 12% 60 2000 2060
Total 5000 360 6360

28
 CONCLUZII
Aspectele privind finanţarea prezintă o importanţă capitală pentru supravieţuirea şi
dezvoltarea întreprinderii. Întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a putea face faţă
datoriilor scadente în viitorul apropiat, asigurându-şi astfel echilibrul financiar pe termen scurt,
dar se pune problema realizării investiţiilor de orice natură ( tehnologice, sociale, comerciale ) de
către întreprindere, care duc la dezvoltarea posibilităţilor acesteia. În acest caz este vorba de
finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea rezultatelor în viitor
şi menţinerea echilibrului financiar.
Astfel, finanţarea pe termen scurt vizează activele de exploatare a căror cuantum variază
în funcţie de creşterea sau descreşterea activităţii de la un an la altul, de la un trimestru la altul
sau de la un sezon la altul. În cadrul finanţării pe termen scurt este necesar să se realizeze un
echilibru ce presupune un raport optim între necesarul de active circulante şi resursele de
finanţare a acestui necesar.
Cu cât necesarul de active circulante poate fi satisfăcut cu un minim de resurse, cu atât
activitatea întreprinderii este mai eficientă, întrucât sunt imobilizate mai puţine fonduri. O eroare
într-o decizie pe termen scurt poate antrena pierderi ridicate, chiar încetarea de plăţi.
Nevoia de finanţare pe termen scurt poate fi acoperită din surse proprii ( fond de rulment ),
din surse atrase ( datorii de exploatare ) şi în completarea acestora, din surse împrumutate pe
termen scurt ( credite de trezorerie ).
Dacă firma dispune de un fond de rulment pozitiv şi crescător de la un an la altul, nu se
îndatorează la termen, capitalul propriu este egal cu capitalul permanent şi din acest motiv fondul
de rulment net este acelaşi cu fondul de rulment propriu, iar fondul de rulment străin este nul.
Atunci când firma beneficiază de credit pe termen scurt acordat de către Banca Comercială
Română, sub forma unei linii de credit, costul acestei linii de credit este format din rata dobânzii
şi alte comisioane bancare.
Costul acestui credit (cheltuiala cu dobanda) nu este unul impovărător pentru firmă, el
urmând a fi acoperit din veniturile rezultate din desfăşurarea activităţii curente şi a celei pentru
care se solicită creditul.
Pentru desfăşurarea activităţii generatoare de venituri în bune condiţii, trebuie să se
respecte disciplina financiar-contabila şi fiscală.

29
 BIBLIOGRAFIE

1.Capotă, Valentina  - Finanţare  afacerii,  manual pentru  clasa a XII-a, Editura

Akademos Art, Bucureşti, 2007
2.Pântea, Iacob Petru - Contabilitatea financiară românească, Editura
Intelcredo, Deva, 2007
3.Ristea, Mihai  - Contabilitatea  financiară  a întreprinderii, Editura 
Universitar , Bucureşti, 200
4. Florentina, Sirbu - Bazele contabilitatii, Editura Tehnica, Iasi, 2009
5. *** - www.referatele.com
6. *** - www.bancatransilvania.ro
7. *** -www.google.ro
8. *** -www.romexterra.ro
9. *** - www.studiidecaz.ro

30