C

Caappiittoolluull 4
4

M
MEET
TOOD
DEED
DEE ÎÎN
NVVĂ
ĂŢŢĂ
ĂMMÂ
ÂNNT
TSSPPE
ECCIIF
FIIC
CEE
D
DIIS
SCCIIPPLLIIN
NEELLO
ORRT
TEEH
HNNIIC
CEE

Obiective
 Utilizarea adecvată a metodelor de învăţământ.
 Formarea unei atitudini creative în alegerea şi utilizarea metodelor de
învăţământ.
 Corelarea metodelor de învăţământ cu obiectivele operaţionale.

I. Cerghit [1] defineşte metoda de învăţământ ca fiind o cale de organizare

a învăţării un mod de acţiune, comun profesorului şi elevilor, în vederea atingerii
obiectivelor pedagogice.
Metodele de învăţământ sunt elemente de bază ale strategiilor de instruire.
Prin strategie de instruire înţelegem un anumit mod de organizare a învăţării,
prin combinarea metodelor, mijloacelor şi formelor de organizare a activităţii
elevilor, în vederea atingerii obiectivelor urmărite.
50 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

4.1 Criterii de alegerea metodelor de învăţământ

Există o serie de factori care trebuie luaţi în considerare la alegerea

metodelor de învăţământ:
 Obiectivele operaţionale şi conţinutul disciplinei
Metodele de învăţământ se vor alege ţinând seama de rezultatele concrete
urmărite în lecţie şi de specificul cunoştinţelor elevilor. Metodele prin care elevii
vor înţelege semnificaţia cunoştinţelor diferă de metodele prin care îşi formează
deprinderi şi priceperi practice. Metodele prin care elevii vor învăţa disciplinele
tehnice (exerciţiul, problematizarea, observaţia independentă, lucrările practice)
sunt diferite de metodele specifice predării limbii române, de exemplu.
 Psihologia vârstei şi a individualităţii elevilor
Specificul clasei, relaţiile existente între elevi, climatul de cooperare şi de
competiţie, motivaţia şi interesul elevilor pentru disciplina predată sunt elemente
importante care influenţează alegerea metodelor de învăţământ. Acelaşi conţinut
va fi predat diferit la liceu sau la şcolile de arte şi meserii.
 Mediul de instruire, resursele materiale folosite
Locul de desfăşurare a activităţii didactice influenţează de asemenea,
alegerea metodelor de învăţământ. Astfel, metodele de învăţământ folosite în
activitatea ce are loc în clasă, vor fi diferite de metodele ce se vor folosi dacă
lecţia se va desfăşura în cabinet, laborator şi atelier unde se vor utiliza mijloace
didactice specifice activităţilor de experimentare, cercetare.
 Organizarea activităţii didactice (frontal, pe grupe şi individual)
presupune alegerea unor metode adecvate:
- în activitatea frontală cu elevii, profesorul va folosi cu precădere metode
expozitive, care transmit multe informaţii într-un timp scurt;
- în activitatea pe grupe de elevi se poate folosi experimentul;
- în activitatea individuală se pot utiliza metode ca exerciţiul, lucrările practice,
proiectul.
 Gabriela Carmen Oproiu 51

4.2 Metode de învăţământ folosite la predarea disciplinelor

tehnice

La predarea disciplinelor tehnice se folosesc de metode de învăţământ

specifice, prin care se urmăreşte dezvoltarea gândirii tehnice, formarea de
priceperi şi deprinderi.
Se prezintă, în continuare o clasificare a metodelor de învăţământ [1].

Tabel 4.1 Clasificarea metodelor de învăţământ [1].

Nr.crt. Metode de învăţământ
1. Metode de transmitere a valorilor culturii

Metode de  Expozitive Descrierea

comunicare orală Explicaţia
Prelegerea
Povestirea
 Interogative Conversaţia
Problematizarea
Metode de comunicare scrisă Lectura

2. Metode de  Metode de Observarea

explorare a explorare directă a sistematică
realităţii realităţii Experimentul
Studiu de caz

Metode de Demonstraţia
explorare indirectă
a realităţii
3. Metode bazate pe  Metode de învăţare Exerciţiul
acţiune practică prin acţiune Lucrările practice
Proiectul
 Metode de simulare Învăţarea cu
simulatoare
Jocul de roluri
4. Instruirea programată

Se vor trata principalele grupe de metode utilizate la predarea disciplinelor

tehnice.
52 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

4.2.1 METODE DE COMUNICARE ORALĂ

METODELE EXPOZITIVE
Metode expozitive sunt metode de transmitere sistematică a unui conţinut
informaţional, prin intermediul cuvântului cadrului didactic. La disciplinele tehnice,
aceste metode îmbracă cel mai adesea forma descrierii, explicaţiei şi prelegerii.

4.2.1.1 Descrierea
- se descriu părţile componente sau caracteristicile unui obiect sau fenomen;
- se poate utiliza ca etapă pregătitoare pentru explicaţie, fiind cel mai adesea
însoţită de obiectul descris [2].

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei

- Descrierea părţilor componente ale balanţei analitice.

4.2.1.2 Explicaţia
- constă în clarificarea unui adevăr ştiinţific pe baza unui şir de argumentaţii;
- obiectul explicaţiei, care poate fi un fenomen, un principiu, o lege, o regulă,
este prezentat astfel încât să devină inteligibil pentru elevi;
- prezentarea poate avea la bază fie un demers inductiv (un fapt particular
este explicat prin trimitere la general) fie un demers deductiv (se pleacă
de la un principiu, o lege şi se analizează premisele, cauzele, consecinţele,
aplicaţiile).
Disciplina: Elemente de Comandă şi Control pentru Acţionări şi Sisteme
de Reglare Automată
Titlul lecţiei: Aparate auxiliare pentru acţionări industriale şi automatizări.

- se explică principiul de funcţionare al unui întreruptor de sfârşit de cursă;

- se explică schemele de principiu ale întreruptoarelor.

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei
- se explică principiul de funcţionare al balanţei analitice.
Gabriela Carmen Oproiu 53

4.2.1.3 Prelegerea
- se transmite un volum mare de informaţii, selectate şi organizate în jurul
unui plan de idei;
- prelegerea poate fi introductivă, când profesorul comunică cu anticipaţie
conţinutul ce va fi predat în continuare, sau poate fi prelegere de sinteză,
pentru a sintetiza un material ce a fost deja transmis.

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei.
- se prezintă elevilor criteriile de clasificare a instrumentelor de cântărit.

Disciplina: Tehnologii de elaborare şi prelucrare a semifabricatelor

Titlul lecţiei: Metale şi aliaje neferoase
- se prezintă proprietăţile fizice şi chimice ale cuprului, aluminiului, zincului,
plumbului.

4.2.1. 4 Povestirea
- se prezintă istoricul unei cercetări, a unei descoperiri ştiinţifice;
- se pot povesti aspecte legate de viaţa şi opera unui cercetător.

- Istoricul apariţiei mijloacelor de transport.

- Istoricul evoluţiei calculatoarelor.

Metodele expozitive se utilizează în situaţia în care cunoştinţele de

transmis sunt foarte numeroase, sau au un grad înalt de noutate sau de dificultate
şi nu pot fi dobândite de elevi prin activitate proprie.
Opţiunea pentru această categorie de metode presupune luarea în
considerare atât a avantajelor cât şi a limitelor acestora.
54 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

Avantaje Dezavantaje (limite)

- cale economică de transmitere a
cunoştinţelor (volum mare de
informaţii transmise într-un timp
scurt);
- posibilitatea unei bune sistematizări
a materialului, cu clarificarea
noţiunilor de bază;
- abordarea integrală a problemei;
- folosirea adecvată a termenilor de
specialitate;
- permite adaptarea discursului verbal
la nivelul intelectual al elevilor.
- accentul este pus pe activitatea
profesorului;
- participarea elevilor la elaborarea
cunoştinţelor este foarte redusă;
- conexiunea inversă nu se
realizează în mod corespunzător;
- nu există posibilităţi de tratare
diferenţiată a cunoştinţelor elevilor;
- întrucât metodele expozitive sunt
metode de comunicare orală a
cunoştinţelor (nu se dictează)
notiţele elevilor pot fi inexacte.

În vederea valorificării avantajelor metodelor expozitive şi a diminuării

limitelor acestora se impun o serie de cerinţe:
 riguroasa selectare şi sistematizare a conţinutului;
 alegerea celor mai semnificative şi accesibile exemple, argumente,
aplicaţii;
 evidenţierea planului de idei folosit, prin scrierea lui pe tablă;
 luarea în considerare a experienţei personale a elevilor;
 utilizarea unui limbaj ştiinţific accesibil elevilor;
 îmbinarea judicioasă a comunicării verbale cu cea paraverbală (ritm,
accent, intonaţie) şi nonverbală (mimică şi gestică);
 îndrumarea activităţii de luare de notiţe de către elevi;
 folosirea de mijloace audio-vizuale (folii pentru retroproiector, diapozitive
etc.);
 crearea unor situaţii problemă pe parcursul expunerii;
 intercalarea unor momente de conversaţie (întrebările pot fi puse atât de
profesor cât şi de elevi);
 combinarea cu alte metode de învăţământ.
Gabriela Carmen Oproiu 55

METODE CONVERSATIVE
4.2.1.5 Conversaţia
- valorifică dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de
învăţământ. Dialogul poate fi: profesor-elevi, elevi-profesor sau elevi-elevi.
- formele fundamentale ale conversaţiei sunt:
- conversaţia de verificare (catehetică), în care întrebările sunt de
tip reproductiv, solicitând cu prioritate memoria;
- conversaţia euristică, în care întrebările sunt de tip productiv,
solicitând cu prioritate gândirea, în prelucrarea, sistematizarea
datelor cunoscute, în vederea unor comparări, explicări, interpretări
sau exprimări de opinii personale;
- conversaţia de consolidare, în care întrebările urmăresc întărirea,
sistematizarea cunoştinţelor.
- formularea întrebărilor, considerată de unii o adevărată artă, presupune
respectarea unor cerinţe, printre care:
- să fie simple, corecte, accesibile;
- să fie adresate întregii clase;
- să stimuleze operaţiile gândirii, să declanşeze, pentru găsirea
răspunsului, o activitate intelectuală cât mai intensă;
- să fie urmate de o pauză suficientă pentru construirea
răspunsului.
Răspunsurile trebuie să fie corecte, complete, argumentate, motivate
pentru realizarea unei conexiuni inverse eficiente.
Se adresează elevilor, în special întrebări deschise, care permit efectuarea
unor deducţii logice, permit construirea răspunsului şi se evită formularea unor
întrebări închise, reproductive, în care răspunsurile sunt memorate.
Conversaţia se poate utiliza la toate tipurile de lecţie şi în fiecare moment al
lecţiei:
 la verificarea cunoştinţelor anterioare, când prin întrebări profesorul
verifică nivelul cunoştinţelor elevilor;
 la captarea atenţiei elevilor, creând o stare de curiozitate pentru ceea
ce va urma;
56 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

 la transmiterea noilor cunoştinţe, implicând elevii în propriul proces de

însuşire a noţiunilor;
 la conexiunea inversă, observând modul în care au fost înţelese
noţiunile predate;
 la fixarea şi consolidarea cunoştinţelor;
 la transferul cunoştinţelor în rezolvarea unor probleme noi.
Disciplina: Instalaţii şi echipamente electrice
Titlul lecţiei: Motoare de curent alternativ-motorul asincron

Conversaţie de verificare – la verificarea cunoştinţelor elevilor, profesorul

adresează clasei întrebări reproductive de tipul:
Î: Ce sunt motoarele electrice?
(R: Maşini care transformă energia electrică în energie mecanică de rotaţie).
Î: Care sunt regimurile de funcţionare a maşinilor electrice?
(R: Regimurile de funcţionare a maşinilor electrice sunt: regim de generator
electric, motor electric, convertizor electric rotativ şi regimul de frână).
Î: Din ce este alcătuit în general, un motor electric ?
( R: Din rotor şi stator).

Conversaţia euristică
Profesorul solicită elevilor să sesizeze diferenţele dintre motoarele asincrone şi
motoarele sincrone.
Î. Care credeţi că este deosebirea dintre cele două motoare electrice de curent
alternativ?
(R: Unul are viteza câmpului învârtitor mai mare decât viteza rotorului, iar celălalt
le are egale).
Conversaţia de consolidare
Î. Ce se întâmplă dacă bobina este parcursă de curent alternativ?
(R: Bobina devine un electromagnet mobil, în sensul că-şi schimbă polarităţile
N-S de 100 ori pe secundă).
Î: La ce motoare aplicăm pornirea cu reostat ?
(R: Aceasta se aplică numai la motoarele cu rotorul bobinat).
Gabriela Carmen Oproiu 57

4.2.1.6 Metoda problematizării

În acest caz, transmiterea de cunoştinţe gata elaborate este înlocuită cu
crearea unor “situaţii-problemă” şi rezolvarea lor de către elevi, care, pornind de la
cunoştinţe anterior însuşite, ajung la noi adevăruri.
“Situaţia – problemă” este definită ca un conflict care se declanşează între
datele vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care par că le contrazic pe
primele.
I.I. Goldin afirmă “ Situaţia – problemă este de fapt o întrebare pe care
elevul şi-o pune sie însuşi” [3].
Situaţia – problemă generează o dificultate ce poate fi depăşită numai prin
efortul propriu, individual, de gândire al elevilor.
O situaţie – problemă amplă poate conţine un şir de situaţii problemă, care
decurg una din alta, iar rezolvarea lor succesivă conduce la rezolvarea situaţiei
problemă.
Situaţia – problemă poate fi:
- formulată de profesor (o expunere problematizată, de către profesor a
materialului de învăţat);
- formulată de profesor şi rezolvată de către elevi împreună cu profesorul;
- creată de către profesor şi rezolvată de către elevi, în mod independent;
- poate fi sesizată şi rezolvată de elevi.
Soluţionarea problemei se realizează de către elevi, dirijaţi de profesor sau
prin activitatea independentă.
Tipuri de situaţii problemă [ 3]:
 elevii sunt puşi în situaţia să aleagă calea care conduce la obţinerea
rezultatelor. De exemplu, se propune un sistem de probleme cu date de
prisos. Din multitudinea metodelor elevii trebuie să o aleagă pe cea mai
potrivită.

Disciplina: Utilajul şi tehnologia lucrărilor metalice

Titlul lecţiei: Tipuri de semifabricate

Se prezintă elevilor o listă cu semifabricate, piese, organe de maşini.

Din acea listă elevii trebuie să aleagă piesele semifabricate obţinute prin turnare.
58 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

 elevii trebuie să aplice cunoştinţelor teoretice în condiţii practice noi.

Studiind procesul de obţinere al oţelului, elevilor li se adresează următoarea
întrebare:
- Ce impact va avea automatizarea procesului asupra produsului finit?
Ţinând seama de cunoştinţele pe care le-au obţinut, de procesul tehnologic, vor
ajunge la concluzia că, în urma automatizării procesului se va obţine un oţel de
calitate superioară.

 elevii trebuie să coreleze reprezentările schematice cu funcţionarea

aparatelor.
Între aspectul exterior al unei reprezentări schematice şi piesa, instalaţia
reprezentată, nu există întotdeauna o corespondenţă directă deoarece schemele
operează cu simboluri, semne convenţionale. Când citesc şi interpretează schema
elevii trebuie să o raporteze la elemente tehnice concrete.
De asemenea, schemele au un caracter static, iar citirea lor nu implică
automat şi vizualizarea modului de funcţionare. În acest scop elevii trebuie învăţaţi
să vadă în scheme dinamica funcţionării diferitelor aparate, instalaţii, procese
tehnologice.

Disciplina: Instalaţii şi echipamente electrice

Titlul lecţiei: Motoare de curent alternativ - motorul asincron

Pentru a explica funcţionarea motorului asincron, profesorul prezintă planşa

cu schema acestuia şi explică pe baza ei, funcţionarea motorului şi rolul
elementelor componente, reprezentate schematic. Elevii vor vedea în schemă
dinamica funcţionării motorului, fără să apeleze de fiecare dată la obiectul tehnic.

Problematizarea poate deveni un procedeu eficient în cadrul altor metode

(de exemplu, în demonstraţie se poate porni de la crearea unei situaţii problemă)
sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul este o
problemă mai complexă).
Gabriela Carmen Oproiu 59

4.2.2 METODE DE COMUNICARE SCRISĂ

4.2.2.1 Lectura (studiul textului scris)
- valorifică în învăţare, ca sursă a cunoaşterii, textul tipărit, sub forma
manualelor şcolare, enciclopediilor, revistelor şi altor lucrări de specialitate
etc.
- presupune formarea şi utilizarea unor tehnici de muncă intelectuală ce
urmăresc stocarea, prelucrarea şi valorificarea informaţiilor dobândite din
textul scris, cum ar fi: tehnica evidenţierii ideilor principale, tehnica
elaborării de rezumate, conspecte, fişe, referate etc.

Disciplina: Tehnologii de elaborare şi prelucrare a semifabricatelor

Titlul lecţiei: Metale şi aliaje neferoase

Având la dispoziţie manualul şi material bibliografic suplimentar, elevii vor

extrage ideile principale şi vor alcătui, după un plan dat, un referat cu privire
utilizările metalelor şi aliajelor neferoase.

4.2.3 METODE DE EXPLORARE A REALITĂŢII

METODE DE EXPLORARE DIRECTĂ A REALITĂŢII
4.2.3.1 Observarea sistematică a activităţii elevilor
- vizează evidenţierea caracteristicilor unor obiecte şi fenomene aflate în
condiţii naturale de manifestare;
- poate fi privită şi ca o metodă complementară demonstraţiei (profesorul
prezintă anumite obiecte tehnice şi elevii observă alcătuirea şi funcţionarea
acestora);
- poate îmbrăca forma unei activităţi complexe de investigare, realizată
independent de elevi, în încercarea de a găsi un răspuns la o problemă
concretă.
În utilizarea metodei observării sunt de luat în considerare următoarele cerinţe:
- existenţa unor obiective şi sarcini concrete;
- consemnarea riguroasă a observaţiilor în caiete de observaţie,
fişe, protocoale etc.
- antrenarea cât mai multor analizatori;
- valorificarea celor observate în activităţile ulterioare.
60 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei
În timp ce profesorul descrie balanţa analitică, elevii vor observa părţile
componente.

4.2.3.2 Experimentul (lucrările cu caracter experimental)

- urmăreşte provocarea intenţionată a unui fenomen cu scopul de a-l
studia;
- presupune existenţa unui spaţiu şcolar adecvat (laboratorul şcolar) şi a
unor mijloace de învăţământ corespunzătoare (ustensile, aparatura de
laborator etc.).
Cele mai întâlnite forme ale experimentului sunt:
 Experimentul cu caracter demonstrativ, realizat de către profesor, în faţa
clasei, în următoarea succesiune de etape:
1. Asigurarea unei pregătiri teoretice -– reaminteşte elevilor formulele
matematice, fizice chimice, care vor fi utilizate pe parcursul experimentului
sau la prelucrarea datelor şi stabilirea concluziilor.
2. Cunoaşterea aparaturii de către elevi – descrie aparatul, instalaţia,
montajul, elementele componente, astfel încât, ori de câte ori elevul va
vedea acel montaj, aparat, să-l identifice şi să-l denumească în mod
corect.
3. Executarea lucrării experimentale. Se realizează de către profesor care
orientează atenţia elevilor spre aspectele pe care doreşte să le
demonstreze.
Cerinţe metodice ale desfăşurării experimentului:
- experimentul se realizează atunci când o cere conţinutul, nu mai repede şi
nici după parcurgerea noţiunilor teoretice corespunzătoare;
- necesită o pregătire prealabilă a profesorului, care verifică instalaţia,
montajul, astfel încât demonstrarea fenomenului, legii, modului de
funcţionare, să decurgă fără incidente.
- se va asigura vizibilitatea pentru toţi elevii clasei;
- demonstraţia experimentală se va face cu voce tare, se va comenta
desfăşurarea fenomenelor, profesorul explicând toate demersurile pe care
Gabriela Carmen Oproiu 61

le face, acţiunile pe care le întreprinde, orientând astfel atenţia elevilor pe tot

parcursul experimentului.
- lucrarea trebuie să fie cât mai intuitivă şi explicită, astfel încât concluziile să
poată fi trase logic, ca o consecinţă firească a celor observate.
4. Elaborarea concluziilor – încurajează elevii să tragă concluziile, realizându-
se în acest fel şi conexiunea inversă.

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea temperaturii
1. Asigurarea unei pregătiri teoretice: reaminteşte principiile de măsurare a
temperaturii.
2. Cunoaşterea aparaturii de către elevi - descrie termometrul din sticlă.
3. Profesorul realizează montajul efectuează lucrarea experimentală:
- măsoară temperatura apei la temperatura camerei.
- măsoară temperatura apei încălzite la o temperatură t<100 0C.
- introduce în recipient cuburi gheaţă, aşteaptă topirea acestora şi măsoară din
nou apa răcită la 00C.
Solicită elevii să tragă concluzii: în condiţii de laborator, temperatura apei încălzite
este mai mare decât temperatura apei răcite pentru că a crescut gradul de agitaţie
a moleculelor, prin procesul de încălzire.

 Experimentul cu caracter de cercetare – se aseamănă cel mai mult cu

experimentul ca metodă de cercetare şi parcurge aproximativ etapele unei
investigaţii experimentale autentice:
- delimitarea unei probleme;
- emiterea de ipoteze;
- organizarea de situaţii experimentale;
- desfăşurarea propriu-zisă a experimentului;
- prelucrarea şi interpretarea datelor;
- confirmarea sau infirmarea ipotezei.
62 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

Disciplina: Analiza factorilor de mediu

Tema: Determinarea pH-ului
Sarcina de lucru: Determinarea pH-ului unei soluţii necunoscute.
Ipoteza: Se presupune, în urma folosirii hârtiei de filtru, că soluţia are caracter
acid.
Elevii vor efectua determinarea pH –ului cu ajutorul unui pH - metru. Vor obţine
pentru soluţia necunoscută un pH=3.
În concluzie, soluţia este puternic acidă.
Ipoteza este confirmată.

 Experimentul cu caracter aplicativ – urmăreşte confirmarea în practică a

unor cunoştinţe ştiinţifice anterior dobândite. Etapele de parcurs sunt
următoarele:
- prezentarea / actualizarea cunoştinţelor teoretice;
- prezentarea sarcinilor de lucru;
- organizarea activităţii elevilor, pe grupe sau individual, repartizarea
truselor;
- executarea activităţii experimentale de către elevi, sub îndrumarea
profesorului;
- consemnarea rezultatelor;
- comentarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor.
Gabriela Carmen Oproiu 63

Disciplina: Analiza factorilor de mediu

Tema: Alcalinitatea apei
Sarcina de lucru: Determinarea alcalinităţii permanente, Ap şi a alcalinităţii
temporare, At a unei probe de apă.
- Elevilor li se reamintesc noţiunile teoretice despre alcalinitate: tipurile de
alcalinitate, alcalinitate permanentă Ap şi alcalinitate temporară At, indicatorii
folosiţi la titrare (Ap - fenolftaleină, At - metiloranj).
- Activitatea se organizează în laborator pe grupe de câte 4 elevi.
- Elevii efectuează titrarea sub coordonarea profesorului, respectând
următoarele etape: luarea probei de apă, adăugarea indicatorului şi titrarea
cu HCl.
Determinarea Ap se face prin titrare cu HCl în prezenţă de fenolftaleină când
se determină: hidraţii, ½ carbonaţii şi sulfiţii şi 1/3 fosfaţii tribazici.
Determinarea At se face prin titrare cu HCl în prezenţă de metiloranj, când se
determină: bazele libere existente în apă, restul de bicarbonaţi şi carbonaţi,
sulfiţi şi fosfaţi.
- Elevii vor scrie reacţiile chimice care au loc.
- Elevii au observat modificarea culorii. Profesorul explică acest fenomen prin
faptul că, prezenţa clorului rezidual poate modifica culoarea indicatorului, de
aceea, se introduce în proba de analizat tiosulfat de sodiu care anulează
efectul clorului asupra indicatorului.

METODE DE EXPLORARE INDIRECTĂ A REALITĂŢII

4.2.3.3 Demonstraţia
- se utilizează în scopul asigurării unui suport concret în activitatea de
cunoaştere a elevilor;
- profesorul prezintă obiecte sau fenomene reale sau substituţii ale acestora,
acţiuni, operaţii ce urmează a fi învăţate şi dirijează, prin intermediul
cuvântului, perceperea acestora de către elevi. Toate acestea sunt
realizate în vederea dobândirii de noi cunoştinţe, confirmării unor adevăruri
anterior însuşite sau formării modelului intern al unei noi acţiuni;
- în funcţie de materialul ales, demonstraţia la disciplinele tehnice poate
îmbrăca mai multe forme:
64 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

 Demonstraţia cu ajutorul obiectelor tehnice (dispozitive, aparate etc.)

folosită pentru a facilita înţelegerea structurii, principiilor de funcţionare şi
utilizării acestora.

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei
Profesorul demonstrează în laborator, având la dispoziţie balanţa analitică,
modul de cântărire. Concomitent va explica toate acţiunile întreprinse.

 Demonstraţia cu ajutorul planşelor – Planşele pot reda schiţa anumitor

obiecte tehnice, pot reprezenta diagrame, grafice, simboluri, care exprimă
anumite date, proporţii, exprimă anumite dependenţe, permiţând intuirea de
către elevi a unor fenomene.
Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice
Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei
Profesorul va denumi pe o planşă, elementele componente ale balanţei.

 Demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale moderne, în care

obiecte sau fenomene ce nu pot fi aduse în clasă sau observate cu ochiul liber,
sunt prezentate prin intermediul unor substitute ( diapozitive, diafilme etc.).

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei

Pe o folie pentru retroproiector se prezintă schiţa balanţei analitice.

Profesorul va folosi acest mijloc de învăţământ, dacă nu are la dispoziţie
aparatul de măsură sau planşa cu schiţa acestuia. Cu ajutorul desenului de
pe folie, elevii vor identifica elementele componente ale balanţei.

 Demonstraţia cu ajutorul desenului didactic

Desenul pe tablă este un auxiliar valoros în activitatea profesorului
deoarece economiseşte timpul, reducând explicaţiile verbale şi asigură un suport
vizual important pentru asimilarea cunoştinţelor tehnice.
Gabriela Carmen Oproiu 65

Desenul executat la tablă de către profesor, presupune respectarea unor

cerinţe vizând:
- corectitudinea desenului din punct de vedere ştiinţific;
- respectarea unei anumite ordini în prezentarea părţilor componente;
- denumirea părţilor componente ale desenului şi scrierea lor pe tablă;
- folosirea unor semne convenţionale cunoscute;
- marcarea elementelor esenţiale ale desenului cu cretă colorată;
- asigurarea vizibilităţii desenului;
- alocarea unui timp suficient pentru executarea desenului în caiete, de
către elevi şi corectarea desenelor executate.

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei

În cazul în care lecţia se va desfăşura în clasă şi profesorul nu are la

dispoziţie aparatul de măsură sau planşa cu schiţa acestuia, va efectua
desenul la tablă, folosind cretă colorată.

 Demonstrarea acţiunilor de executat, în situaţia în care se urmăreşte

formarea de deprinderi. Acţiunea se execută integral, apoi pe părţi şi din nou
integral, într-un ritm adecvat, evidenţiindu-se nivelul de performanţă cerut şi
posibilele erori de execuţie.
Tuturor acestor forme le sunt comune ca cerinţe generale:
- alegerea unui material demonstrativ reprezentativ şi accesibil;
- asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul
demonstraţiei prin:
- stimularea curiozităţii elevilor;
- actualizarea unor cunoştinţe, anterior demonstraţiei
propriu-zise;
- indicarea unor sarcini de urmărit pe parcursul
demonstraţiei;
- îmbinarea demonstraţiei cu explicaţia şi conversaţia.
66 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice

Titlul lecţiei: Mijloace de măsurare pentru măsurarea masei

Profesorul va demonstra modul de cântărire cu balanţa analitică.

- Mai întâi le va preciza importanţa cunoaşterii măsurării masei şi unităţile
de măsură.
- Cântăreşte 100 g de sare de bucătărie.
- Echilibrează masa de cântărit cu greutăţi echivalente.
- Determină greutatea probei cu o precizie de 4 zecimale.
- Explică elevilor modul de citire.

4.2.4 Metode de învăţare prin acţiune

4. 2. 4. 1 Exerciţiul
- constă în efectuarea conştientă, sistematică şi repetată a unei acţiuni;
- urmăreşte formarea de deprinderi, dar prin exerciţiu se pot realiza şi alte
obiective, cum ar fi consolidarea cunoştinţelor sau formarea şi dezvoltarea
unor capacităţi sau aptitudini tehnice;
- există mai multe tipuri de exerciţii: de bază, aplicative, introductive, de
creaţie.
Ca cerinţe de bază în utilizarea acestei metode se impun:
- pregătirea elevilor sub aspect teoretic şi motivaţional, pentru executarea
acţiunii;
- explicarea şi demonstrarea corectă a acţiunii;
- efectuarea repetată a acţiunii în situaţii cât mai variate;
- creşterea progresivă a gradului de independenţă a elevilor pe parcursul
exersării;
- dozarea şi gradarea exerciţiilor;
- îmbinarea controlului cu autocontrolul.
Disciplina: Solicitări şi măsurări tehnice
Titlul lecţiei: Măsurarea masei

Propune elevilor să rezolve următoarele transformări:

- Specifică elevilor importanţa operării cu unităţi de masă.
- Profesorul prezintă multiplii şi submultiplii kilogramului.
- Rezolvă transformarea: 0.9q=0.9x100kg=90kg.
Gabriela Carmen Oproiu 67

- Elevii vor rezolva independent următoarele transformări:

- 60dakg=…kg
- 515cg=…kg
100000mg=…dag .
Profesorul va coordona, supraveghea şi îndruma activitatea elevilor.
Alte exemple de exerciţii:
- exerciţii de citire a schemelor;
- exerciţii de realizare practică a montajelor.

Exerciţiile se pot desfăşura şi cu ajutorul fişelor de lucru. Elaborate în

prealabil de către profesor, fişele conţin sarcini de lucru pe care elevii le rezolvă
individual.
Fişele de exerciţiu pot fi folosite la:
- aplicarea cunoştinţelor – conţinând exerciţii, probleme;
- realizarea conexiunii inverse;
- evaluarea cunoştinţelor elevilor;
- tratare diferenţiată a elevilor (conţin sarcini diferite pentru categorii diferite
de elevi din clasă).
4.2.4.2 Studiul de caz
- valorifică în învăţare ”cazul”, adică o situaţie reală, semnificativă pentru un
anumit domeniu şi care trebuie analizată şi rezolvată;
- “cazul” ales trebuie să fie autentic, accesibil, să conţină o problemă de
rezolvat prin adunarea de informaţii şi luarea unei decizii;
- metoda se bazează pe activitatea de grup şi poate fi îmbinată cu jocul cu
roluri.
Etape în utilizarea metodei:
- alegerea cazului;
- prezentarea cazului;
- obţinerea informaţiilor necesare (cu ajutorul cadrului didactic sau
independent);
- prelucrarea informaţiilor;
- elaborarea variantelor de rezolvare;
- alegerea variantei optime.
68 Cap. 4. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice

- Reducerea poluării în zona Copşa Mică.

- Studiul de caz pe scheme electronice.
4.2.4.3 Metoda lucrărilor practice
– constă în efectuarea de către elevi a unor sarcini cu caracter aplicativ: de
proiectare, execuţie, fabricaţie, reparaţie.
– prin această metodă se realizează:
- formarea de priceperi şi deprinderi tehnice;
- achiziţionarea unor strategii de rezolvare a unor probleme practice;
- consolidarea, aprofundarea, sistematizarea cunoştinţelor tehnice.
Lucrările practice se desfăşoară individual sau în grup, într-un spaţiu şcolar
specific (atelier, lot şcolar) înzestrat cu mijloace şi echipamente tehnice.
Faţă de metoda exerciţiului se impun ca cerinţe:
- efectuarea unui instructaj ( normele de protecţie a muncii);
- organizarea muncii elevilor (distribuirea sarcinilor şi a responsabilităţilor);
- acordarea unui grad sporit de independenţă elevilor.
Sarcina de lucru: Elevii vor avea de pilit o piesă metalică
- Profesorul va efectua instructajul şi va împărţi elevii pe grupe.
- Repartizează sarcinile de lucru.
- Demonstrează modul de execuţie: va măsura piesa care va urma să fie
prelucrată prin pilire şi va preciza cotele până la care trebuie să se ajungă cu
operaţia de pilire; va alege apoi, sculele necesare efectuării operaţiei (forma
pilei, tipul danturii acesteia), va fixa piesa în dispozitivul de prindere (menghină)
şi va demonstra practic pe o porţiune a piesei, operaţia de pilire.
- Elevii vor efectua în mod independent operaţia, verificând periodic
dimensiunile acesteia, astfel încât să nu depăşească dimensiunile cerute.
Profesorul va controla, îndruma şi va verifica permanent activitatea lor.
- Sunt analizate rezultatele obţinute de fiecare grupă, urmărind ca dimensiunile
pieselor să fie cele corecte.
4.2.4.4 Metoda proiectelor
– urmăreşte anticiparea mentală şi efectuarea unor acţiuni complexe, legate de
o temă impusă sau aleasă de elevi;
– activitatea elevilor se desfăşoară în mod independent, individual sau în grup,
într-un timp mai îndelungat (o săptămână, o lună etc.) şi presupune un efort de
Gabriela Carmen Oproiu 69

informare, investigare, proiectare, elaborare şi se soldează în final cu

prezentarea unui produs finit (dispozitiv, model, referat etc.), care va fi evaluat
(de aceea, proiectul se întâlneşte şi ca metodă complementară de evaluare).

Realizaţi un proiect cu tema: ” Influenţa factorilor poluanţi asupra mediului “.

4.2.4.5 Metode bazate pe simularea unor activităţi, cu sau fără folosirea

unor dispozitive, aparate (simulatoare). Sunt indicate în special pentru
formarea unor comportamente specifice (profesionale). Cel mai adesea sunt
utilizate jocurile cu roluri, ca metodă de grup, bazată pe distribuirea şi
interpretarea de roluri de către participanţi.
Jocul de roluri: Patron al unei societăţi comerciale analizează preţul de cost al
unui utilaj pe care doreşte să-l achiziţioneze.

Referinţe bibliografice

1. Cerghit, I., Neacşu, I, Negreţ-Dobridor, I, Pânişoară I.O., Prelegeri pedagogice,

Editura Polirom, Iaşi, 2001.
2. Vlădulescu, L. Cârstea, M., Chitic M. Ghid metodic pentru proiectarea şi
desfăşurarea activităţilor de calificare în învăţământul profesional tehnic,
Editura Cerma, Bucureşti, 1997.
3. Kudreavţov, T.V. Psihologia gândirii tehnice, E.D.P., Bucureşti, 1981.
4. Consiliul Naţional pentru Curriculum - Ghid metodologic pentru aplicarea
programelor şcolare, TEHNOLOGII, Liceu tehnologic-profil tehnic, Editat de
Aramis Print, 2002.