Clasa a VIII – a https://materialedeistorie.wordpress.

com
Istorie

Duratele timpului istoric

- schiţa lecţiei –

 Istoria este cunoscută pe baza izvoarelor (surselor) istorice.

Principalele categorii de izvoare istorice sunt:
a) izvoare nescrise: arheologice, paleontologice;
b) izvoare scrise: epigrafice (inscripţii pe materiale dure – metal, piatră, ceramică);
juridice; sigilografice; heraldice (steme, blazoane); numismatice (monede); diplomatice;
literare; cartografice (hărţi).
 Izvoarele istorice pot fi, de asemenea, interne (provenite de pe teritoriul României) sau
externe (din afara teritoriului României, dar cu referire la aspecte ale istoriei naţionale).
 În ansamblu, timpul istoric se structurează de-a lungul a două ere (numite înainte de
Hristos – î.Hr. şi după Hristos – d. Hr.).
 În istoria României, ca şi în cea universală, timpul istoric este împărţit în cinci mari
epoci:
1. Preistoria;
2. Antichitatea;
3. Evul Mediu (Epoca Medievală);
4. Epoca Modernă;
5. Epoca Contemporană.
 Limitele cronologice ale acestora pot fi însă diferite la nivel european sau mondial faţă de
cele ale istoriei naţionale.
 În istoria României, Preistoria se încheie în secolul î. Hr., Antichitatea în secolul al VII d.
Hr., Evul Mediu durează până în secolul al XVIII-lea, Epoca Modernă până la Primul
Război Mondial, fiind urmată de Epoca Contemporană.
 Cele mai vechi preocupări istoriografice datează, în istoria României, din Evul Mediu.
 În secolele următoare, ştiinţa istorică s-a îmbogăţit cu scrierile lui Dimitrie Cantemir, al
stolnicului Constantin Cantacuzino, precum şi cum lucrările membrilor Şcolii
Ardelene. În secolul al XIX-lea, s-au impus prin operele lor Nicolae Bălcescu, Bogdan
Petriceicu Haşdeu, A.D. Xenopol. Istorici precum Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu,
Constantin C. Giurescu, Vasile Pârvan au integrat cercetarea istorică românească în
contextul european al secolului al XX-lea.