CUVÂNT DE INSTALARE CA STAREŢ AL MĂNĂSTIRII

„DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR” DIN PĂRHĂUŢI

Preasfinţia Voastră,
Preacuvioşi părinţi,
Preacucernici părinţi,
Stimate oficialităţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Ziua de astăzi are multiple semnificaţii teologice şi practice. Nu este numai o zi

de Duminică, în care se aşterne peste noi înrâurirea duhovnicească a cuvintelor
hristice, care ne amintesc de evenimentul intrării Domnului în cetatea Ierusalimului!
Este o zi care, pe de o parte, ne aminteşte de osanalele aduse de poporului iudeu
Fiului lui Dumnezeu şi Fiului Omului, iar pe de altă parte, care ne introduce încet-
încet în taina Săptămânii Pătimirilor, unde mergem alături de Hristos pe Via Dolorosa
pentru a ajunge în final la Învierea Sa, când „toate se vor umplea de lumină: şi cele de
sus şi cele de dedesubt ale pământului”. Este o duminică festivă, întâmpinându-L pe
Hristos care, aşa cum intră în cetatea Ierusalimului, este invitat să intre mereu şi în
sufletele noastre, flămânde şi însetate după cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, după
vorbele Celui care S-a arătat pe Sine lumii ca Dei Verbum. Permiteţi-mi, vă rog, să fac
chiar o analogie: aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos a intrat astăzi în cetatea
Ierusalimului, tot aşa şi noi astăzi am intrat în acest sfânt locaş de piatră, care poate fi
oricând privit ca un „Ierusalim ceresc”, pregătindu-ne spre jertfă şi jertfire
duhovnicească în vederea dobândirii Împărăţiei Cerurilor.
Dar duminica aceasta reprezintă şi deţine pentru noi şi pentru comunitatea
credincioşilor de aici şi o altă semnificaţie, cu totul aparte. Este şi momentul intrării
noastre oficiale ca stareţ în cadrul acestei mănăstiri, de curând înfiinţată, care are drept
scop nu autopromovarea noastră, ci propăşirea duhovnicească a fiecăruia dintre noi,
fie acest „noi” călugări sau simplii credincioşi. Suntem, deci, chemaţi prin această
instalare, săvârşită astăzi de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar
al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, să slujim Bisericii lui Hristos şi oamenilor,
încercând pe cât va fi cu putinţă să devenim o paradigmă de vieţuire creştină celorlalţi.
Drumul nostru al tuturor spre mântuire nu este un drum al singurătăţii, ci al
comuniunii, unde alături de D-voastră, cât şi de fraţii şi părinţii slujitori suntem
invitaţi spre comuniune şi comunicare, spre sinergie sau împreună-lucrare.
 Mântuitorul Hristos, văzând cetatea Ierusalimului din depărtare şi ştiind cele ce
vor urma asupra ei, plânge pentru dânsa. Noi astăzi, văzând această Biserică, plângem
spre bucurie căci ea s-a redeschis (după nu mai puţin de 18 ani), pentru a primi
binecuvântare arhierească, comuniune liturgică şi împărtăşire de Tainele lui Hristos.
18 ani... ca un timp al majoratului. Şi, iată, astăzi slujim împreună spre aducerea
aminte atât a intrării Domnului în Ierusalim, cât şi a intrării acestei biserici într-o nouă
etapă, care implică din partea noastră aceeaşi responsabilitate, atenţie, preocupare spre
cele duhovniceşti, discernământ spiritual şi, desigur, iubire părintească de care avem
atâta nevoie astăzi, aspecte pe care şi predecesorii mei le-au urmat cu stricteţe!
Nu putem sluji de unii singuri, cum nici nu ne autonomizăm! Demnitatea de
stareţ la care am fost chemaţi reclamă o slujire profundă, un ataşament real pentru cele
duhovniceşti, o epectază a sufletului nostru pentru slujirea lui Dumnezeu şi pentru
slujirea aproapelui. De aceia, vă rog să mă primiţi spre comuniunea cu fiecare dintre
D-voastră, ca împreună să găsim limanul cel lin al odihnirii noastre, iar poate micile
greşeli să ni le iertaţi cu credinţa că şi Dumnezeu ne iartă în permanenţă! Vă
încredinţăm că fiecare clipă pe care o vom petrece aici, în cadrul mănăstirii „Duminica
Tuturor Sfinţilor”, va fi o permanentă pomenire a D-vostră la acest sfânt altar, unde
rugăciunile noastre nu vor înceta să se înalţe spre Hristos, Domnul nostru. Martori,
dar şi sprijinitori spre această rugăciune perpetuă, ne vor fi toţi Sfinţii, de vreme ce
această biserică a mănăstirii este închinată „tuturor Sfinţilor” deopotrivă!

Preasfinţia Voastră,
Preacuvioşi părinţi,
Preacucernici părinţi,
Stimate oficialităţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Mânaţi de râvna descoperirii greutăţii acestei demnităţi la care am fost chemaţi,

dar şi de o iubire lăuntrică pentru vieţuirea prin şi în Hristos, ne încredinţăm Tatălui
Ceresc, spre a ne oferi cele mai bune imbolduri de a nu rata niciun jalon spre vieţuirea
duhovnicească. Vă încredinţăm de toată dragostea noastră şi de ataşamentul pe care-L
avem faţă de Dumnezeu şi de oameni, pentru ca împreună-slujind să ajungem la
Ierusalimul cel ceresc, iar dacă undeva în acest urcuş duhovniceasc ne vom poticni, fie
din grabă, fie din neatenţie, fie din alte pricini, să ne rugăm precum cinstitul imnograf
din vechime: „Dă-ne cuvinte, Cuvinte al lui Dumnezeu”!