Frânturi de pelerinaj

Domnul este întărirea celor ce se tem de Dânsul,

așezământul Lui îl va arăta lor. (Ps 24, 15)

În perioada 19 – 25 iunie 2018 am efectuat un pelerinaj în Țara Sfântă ca pe un prilej bun de

întărire în credință și cu o avidă nădejde că sporul duhovnicesc se va arăta negreșit, pe urmele
Mântuitorului și a atâtor sfinți care au câștigat mântuirea în locurile binecuvântate de trecerea
Domnului.
Am coborât din avion la Tel Aviv. Primul popas, Mânăstirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril
din Jaffa. Părintele Gherasim (român din Botoșani) ne-a întâmpinat urându-ne ”bun venit în Casa lui
Dumnezeu, Israel!”
Cu adevărat, Dumnezeu ne-a primit în Casa Sa!
Cu o săptămână în urmă, aflându-mă într-o vizită, am auzit de la un preot care tocmai se
întorsese din Ierusalim, cuvinte de laudă, bucurie, uimire pentru pelerinajul lui în Țara Sfântă. Știind că
și eu aveam să plec acolo, simțeam entuziasmul părintelui pentru primirea harului dumnezeiesc din
aceste locuri, și cu umilință mă gândeam că eu nu mă pot învrednici de un astfel de dar. Însă, Dumnezeu
primește cu dragostea Sa pe oricine: mirean, călugăr, creștin sau păgân.
Prima biserică pe care am vizitat-o a fost ridicată pe locul în care Sfântul Apostol Petru a înviat-o
pe Tavita. Deși, biserica este nouă, construită în 1994, am aflat că a fost ridicată în doar opt luni – clădire
solidă, din piatră, cu picturi și cu trei altare pentru slujire ortodoxă în limba română, greacă și rusă. Da,
pare imposibil termenul finalizării construcției, cu atât mai mult, cu cât privești grandoarea clădirii.
Îngrijirea ei aparține părintelui Gherasim, moldoveanul.

Am fotografiat altarul românesc. În dreapta, în altar, se află piatra pe care Sfântul Apostol Petru
s-a rugat timp de trei zile ca să-i descopere Dumnezeu cu ce se pot hrăni oamenii creștini în vremea
aceea de foamete, secetă și mare sărăcie. Icoana din stânga, din fața altarului, arată cum a așternut
Dumnezeu pe un cearșaf animalele pentru care a dat binecuvântare de a fi hrană omului creștin din acel
moment, schimbând legea Vechiului Testament.
Dar nu istorisirea acelor evenimente este importantă, pentru că o găsim relatată în scrierile
biblice, ci faptul că se simțea duhovnicește prezența Sfîntului Apostol în acel loc, ca și cum îl vedeam
îngenunchiat pe piatra aceea și am înțeles că mă aflam cu adevărat în Casa lui Dumnezeu în care familia,
apostolii și rudele Domnului există atemporal, permanent, concret. Noțiunea de timp și spațiu s-a anulat
pentru mine în acele momente de har. M-a însoțit prezentul de acum 2000 de ani pe tot parcursul

1
pelerinajului. Căldura dragostei duhovnicești este trăirea pe care am perceput-o viu în Țara Sfântă. M-
am simțit integrată în istoria acelor timpuri și înconjurată de iubire, dar mai ales de iubirea lui Dumnezeu
și a Maicii Domnului. Din ceruri ne întâmpina acel ”Bine ai venit!” imaterial care atingea profunzimea
sufletului ca o boare protectoare, care ne îmbrățișa. Această stare m-a însoțit permanent, pretutindeni,
m-a sensibilizat copleșitor până la lacrimi și îngenunchiere cu smerenie. Oamenii locului, turiștii,
magazinele care își întindeau produsele pe străzile strâmte, au devenit neesențiali, o forfotă estompată
și micșorată de prezența duhului de lumină necreată care emană din stâncă, din aer, din vegetația
cărnoasă, colorată intens.
Itinerariul a inclus zeci de locuri cu urme săpate în stâncă și acoperite de biserici cu ziduri groase,
răcoroase, în care arșița de 40 de grade de afară nu ne atingea. În biserica Adormirii Maicii Domnului în
care se află statuia Maicii Domnului culcată, s-a ridicat cântarea grupului nostru ortodox cu muzica din
biserica parohiei noastre pe care o cunoaștem de la Sfânta Liturghie și de la sărbători. Turiștii au părăsit
etajul superior în care o orgă îngâna cîntări catolice si au înconjurat grupul nostru, impresionați și curioși
de evlavia interpretării solistei grupului nostru, iar orga a tăcut, căci spațiul din jurul ei a rămas gol.
Am mers la locul în care Iisus a fost întemnițat. Loc înfricoșător, în care, pentru a fi pus în lanțuri,
Iisus a fost tras până ce brațele i-au fost dislocate din închieturi. Măsori cu ochiul și te înspăimânți! Mai
jos, o firidă strâmtă în care era întemnițat Baraba. Întuneric și insalubritate, imposibil de supraviețuit
prea mult timp. Condamnați la preînchipuirea suferinței unei morți cumplite! Vezi concret chinul jertfei
sfinte.
Undeva, în Biserica Sfântului Mormânt, se află coloana de care a fost legat Iisus pentru a fi
biciuit. Deasupra coloanei este așezată o placă groasă de marmură, în colțurile căreia, dacă pui urechea
se aude sunetul cuielor bătute pentru răstignire și alte zgomote din timpul crucificării. Așa ceva nu-ți
puteai imagina că este posibil să auzi! Mintea nu înțelege. Sufletul se afundă în tăcere tristă. Ești cu Iisus
în momentul răstignirii Lui.

Am intrat pe poarta largă și vedeți în fotografie portița strâmtă din dreptul scărilor? Te strecori
cu greu, cu rugăciune, pentru ca păcatele tale să rămâmă în urma ta și să ieși în lumina neprihănirii. În
primele trei zile am avut o durere tăioasă în spate. Ieșind prin ”poarta cea strâmtă” durerea a rămas în
urma mea și nu a mai revenit nici până acum. O simplă coincidență?
Și a fost baia în Iordan care ne-a răcorit de arșița zilei și a lumii… Cufundare a tuturor membrilor
grupului îmbrăcați în cămăși albe pictate pe piept cu imaginea botezului Domnului.
În Betleem, în peștera în care Maica Domnului l-a hrănit pe Iisus, am gustat laptele praf de pe
peretii tavanului găunos, care se formează permanent. Nu poate fi truc, o adăugire spectaculoasă și
mincinoasă, pentru că firidele sunt verticale iar pudrarea intenționată din exterior este imposibilă.

2
 Fiecare pelerin vizitând Țara Sfântă are percepția proprie, individuală. Ghizii abundă în
explicarea amănuntelor sfințeniei și a istoriei Adevărului, glasul lor în diferite limbi răsună autoritar
pentru grupuri numeroase și compacte, care vin în valuri pestrițe fără oprire. Acolo nu e odihnă. Acolo
alergi să prinzi porți deschise. Acolo străbați suișuri și coborâșuri în căutarea lui Dumnezeu și a sfinților.
Este trăirea Bibliei ca într-un film al cărui scenariu scris îl interpretezi tu însuți. Natura ți se oferă:
Stejarul din Mamvri, Sicomonul lui Zaheu, Smochinul neroditor rămas în marginea unei șosele ticsită de
autoturisme, întunecat și ascuțit în mândria lui singuratică și sumbră. Te apleci pe Piatra Mirungerii și
înmoi degetul în mirul care izvorăște din ea cu miros pătrunzător pe care ți-l dorești impregnat pe
propriul trup. Dar și mormântul Sfântului Gheorghe e acoperit de mir.

Iar după drumuri și distanțe ajungi și la Fântâna Samarinencei din care bei cu sete apă, precum
Iisus în vremea Sa.

Apropierea de Dumnezeu este concretă și te înalță dincolo de ceea

ce mintea și sufletul împreună își pot imagina. Schimbarea vine fie că vrei
sau nu, fie că o conștientizezi sau nu. Dumnezeu ne primește pe toți ca
oaspeți prețioși ai Săi.
Fie ca toți, oricine, să avem parte de o așa de mare cinste.
Dumnezeu ne iubește și ne primește, din veacul veacului și până în sfârșit,
doar noi să ne dorim să-L cunoaștem. Amin!

Coralia Negruț