Să facem din perioada sărbătorii Crăciunului o multiplicare a Duminicii

săptămânale. Virtuoasă, rodnică şi cu sens, ca o anticipare a Împărăţiei Cereşti. Să

nu urmărim doar plăcerea lumească, cea care e trecătoare, şi satisfacţia desfătării,
cea care e obositoare! Să căutăm iubirea milostivă, calea spre împlinirea sufletească.
-
Şi să socotim aceasta drept prima datorie a creştinului.
Sursa: ziarullumina.ro
Program săptămânal
Duminică, 25 Decembrie - (†) Nașterea Domnului (Crăciunul). (†)
Duminica Nașterii Domnului; Ap. Galateni IV, 4-7; Ev. Matei II, 1-12;
8:00 – 12:00 – Utrenie, Sfânta Liturghie
12:00 - Concert de Colinde
Luni, 26 Decembrie - A doua zi de Crăciun; †) Soborul Maicii Domnului; †)
Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf. Sfințit Mc. Eftimie, ep. Buletin parohial nr. 415 /25 Decembrie 2022
Sardelor
8:00 – 12:00 – Utrenie, Sfânta Liturghie Duminica Nașterii Domnului
537 - are loc târnosirea catedralei Sfânta Sofia (Constantinopol), ctitorie a împăratului Iustinian cel Mare

Să ne rugăm pentru pacea lumii...()

1638 - este sfințită biserica Mănăstirii Căldărușani, zidită din cărămidă și piatră de râu în doar o sută de zile
Marți, 27 Decembrie – A treia zi de Crăciun; † Sf. Ap., întâiul Mc. și arhid.
Ștefan; Sf. Cuv. Teodor Mărt.
8:00 – 12:00 – Utrenie, Sfânta Liturghie
Miercuri, 28 Decembrie – Sf. 20.000 de Mc. arși în Nicomidia Încununatu-s-a creștetul tău cu diademă împărătească, pe
Joi, 29 Decembrie – Sf. 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf. Cuv.
Marcel și Tadeu urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos
Vineri, 30 Decembrie – Sf. Mc. Anisia fecioara; Sf. Cuv. Teodora din Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că
Cezareea; Sf. Cuv. Leon, arhim.
1947 - Proclamarea Republicii Populare Române, semnal al începutului prigoanei comuniste asupra Bisericii. vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a
Sâmbătă, 31 Decembrie – Odovania Praznicului Nașterii Domnului; Sf. Cuv.
Melania Romana; Sf. Mc. Hermes (Sâmbăta după Nașterea Domnului) dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru
19:00 – Slujba Vecerniei, Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos, sufletele noastre.
Tedeum și Agapă frățească
1931 – trece la Domnul episcopul Iacov (Antonovici) al Hușilor (n. 18 noiembrie 1856).
Duminică, 1 Ianuarie - (†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; †) Sf.
Troparul Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan
Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei și mama sa Sf. Emilia.
Duminica dinaintea Botezului Domnului (Botezul lui Ioan); Ap. Coloseni II, 8-
12; Evrei XIII, 17-21; II Timotei IV, 5-8; Ev. Luca II, 20-21; 40-52; Marcu I, 1-8;
8:00 – 12:00 – Utrenie, Sfânta Liturghie
837 - trece la Domnul Sf. Petru din Atroa, în Muntele Olimp, prăznuit pe 5 ianuarie
1432 - trece la Domnul Alexandru cel Bun, Domn al Moldovei între anii 1400-1432
1752 - Soborul Moldovei hotărăște ca numai din pământeni să se aleagă mitropoliții sau episcopii, fără mijlocire de bani
sau prin prietenie

Preot paroh ȘTEFAN-TANIOR Alexe Telefon: 0722 407 664

Preot MARIAN Anghel Telefon: 0745 417 975
 Crăciunul pe „datorie”
Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare a
recreării lumii. Prin întruparea Sa, întreaga creaţie capătă un nou sens: al
iubirii. Nimeni înaintea creştinismului nu spusese că Dumnezeu este dragoste.
Dacă noi astăzi putem afirma că suntem cu 2.000 de ani mai creştini decât cei
„din vremea aceea”, este pentru că ni s-a oferit această şansă de a trăi în legea
iubirii. Întruparea Fiului lui Dumnezeu, realizată „pentru noi, oamenii, şi pentru
a noastră mântuire” (Crezul ortodox), este dovada de iubire fără măsură.
„Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), iar trăirea autentică a Crăciunului este
şansa de a ne reaminti acest lucru: „Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe
Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să
aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Cu alte cuvinte, iubirea e soră cu veşnicia. Dacă
există iubire, există veşnicie şi dacă există veşnicie, există iubire. Iar pentru a
se împlini iubirea e absolut necesară veşnicia.
Mântuitorul Hristos nu S-a născut numai în şi pentru acea lume
păcătoasă, secătuită şi dezorientată, ci El Se naşte smerit şi astăzi, într-o lume
a concurenţei, a autosuficienţei, dar totuşi aflată în continuă căutare de sens.
Libertatea sădită în fiinţa noastră, pe alocuri altoită şi transformată în
libertinaj, nu mai poate însă da ceasul istoriei la zero. Hristos devine reperul
timpului şi al existenţei. Suntem „condamnaţi la iubire”, întrucât acest fir al
iubirii se menţine de-a lungul veacurilor prin lucrarea Harului lui Dumnezeu,
izvor nesecat de iubire milostivă. Aşa cum Dumnezeu este infinit, la fel şi căile
prin care ne putem apropia de El sunt, de asemenea, infinite. „Dumnezeu S-a
întrupat pentru ca eu să fiu tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost El om”,
spune Sfântul Grigorie de Nazianz. Iar dacă Dumnezeu a ales să Se nască, să
sufere şi să moară din iubire pentru fiecare dintre noi, e responsabilitatea
noastră să nu capitulăm în a răspândi binele, indiferent de vremuri, fără a
motiva prin faptul că n-am fi capabili a trăi în iubire. Căci dacă ni se cere
imposibilul şi să ne îndumnezeim („Fiți, dar, voi desă-vârșiți, precum Tatăl
vostru cel ceresc desăvârșit este” – Matei 5, 48), înseamnă că putem îndeplini
măcar binele cât de mic posibil, însă ale cărui ecouri, cu ajutorul lui Dumnezeu,
se pot amplifica în timp ca o undă care se întinde pe albia unei ape, pornind de
la o trudnică picătură de sudoare creată din disponibilitatea noastră de a-i fi
de ajutor aproapelui. Or, dacă vrem să fim, trebuie să oferim la rându-ne din
ceea ce am primit. Iar dumnezeiasca mântuire se „ascunde” adesea „doar”
într-un pahar cu apă, într-o bucată de pâine, ori într-un vas cu mir. „Minunea
de a fi”, despre care vorbea şi Eugen Ionescu, devine astfel nu doar posibilă, ci
chiar la îndemână, în ciuda unor dificultăţi de a fi, deseori abil argumentate şi
utilizate ca scuză pentru a ne deroba sufletul de sfânta-i chemare.
Iubindu-i pe cei de lângă noi, împlinim porunca Mântuitorului: „Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi
din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”
(Luca 10, 27). La modul concret, suntem chemaţi a nu ne pierde în vagi şi
măreţe planuri şi deziderate, ci a oferi ajutoare practice. Buna purtare şi
„colecţionarea” de fapte bune reprezintă acel nepreţuit avut al nostru pe care
oricând îl putem accesa. Numai să fim atenţi. Părintele Nicolae Steinhardt, în
Jurnalul Fericirii, remarca faptul că samariteanul din Evanghelie n-a fost numai
bun, ci a fost şi atent. A ştiut să observe. Nu la fel s-a întâmplat într-un
experiment realizat în anul 1970 la Seminarul Teologic Princetown al Bisericii
Prezbiteriene, când 50 de elevi n-au avut aceleaşi simţăminte pentru
aproapele lor. La ora de curs li s-a vorbit despre faptele bune şi despre bunul
samaritean, apoi li s-a indicat să meargă degrabă la capela campusului
universitar, aflată într-un alt corp de clădire. Pe traseu, autorii studiului au
„plasat” un om necăjit care solicita milă. Dintre cei 50 de cursanţi, niciunul nu
s-a oprit pentru a face milostenie cu „profesorul-cerşetor”, deşi, cu doar câteva
clipe în urmă, li se vorbise despre această minunată virtute a iubirii aproapelui.
Cu toţii au trecut nepăsători pe alături…
Mântuitorul Hristos Se naşte pentru fiecare dintre noi, căci fiecare om
este o persoană unică şi irepetabilă. De Crăciun, să ne aplecăm fiecare, cu
smerită îndrăzneală, a ne închina la Icoana Naşterii Domnului, imagine a
recreării lumii. Ea insuflă, în mod special, sentimentul bucuriei, atât prin
momentul pe care ea îl marchează, cât şi prin partea ei descriptivă, prin
persoanele reprezentate sau prin detalii. Pruncul din iesle, Fecioara Maria,
Dreptul Iosif, Îngerii, păstorii, steaua sunt pentru oricine elemente ale bucu-riei
de Crăciun, „teologia în ima-gini”, expresia văzută a rugăciunilor şi colindelor
care se cântă în preajma Crăciunului. Acestea din urmă reprezintă vestea
Îngerilor despre Naşterea Domnului şi sunt vesele, întrucât, ori de câte ori ne
gândim la Dumnezeu, ne cuprinde bucuria sfântă şi reprezintă confirmarea
faptului că Duhul lui Dumnezeu transformă în bucurie tot ceea ce atinge. Ele
nu produc doar simple zâmbete de circumstanţă, ci rezonează cu firea trăirii
noastre, restaurată şi devenită vrednică de a se împărtăşi de viaţă, fire
răsfrântă asupra tuturor celor care, prin credinţă, devenim moştenitori ai
bunătăţii lui Dumnezeu: „Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori
ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună
cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim” (Romani 8, 17).