Sunteți pe pagina 1din 2

O amintire frumoasă

De 10 ani, această foaie pentru suflet, scrisă de preoții noștri, de credincioși și pentru
credincioși, simplă, fără pretenții de teologie înaltă, mărturisește de câteva ori pe an despre
viața acestei parohii unde oamenii trăiesc firesc și, uniți în jurul păstorilor lor, împodobesc
biserica în fiecare zi, rugându-se împreună pentru pacea a toată lumea și pentru unirea
tuturor. Mulți credincioși care calcă pragul bisericii au participat efectiv la înălțarea acesteia și
acest fapt i-a unit și prețuiesc altfel timpul, locul și oamenii: pentru că zidurile acestea au
deja o istorie, chiar dacă numără doar un sfert de veac și orice filă rămasă în amintire s-a
Troiţa
scris cu trudă, cu jertfă, cu iubire, având vrednici păstori și buni ascultători. M. Asănică Foaie redactată de Parohia Ortodoxă Română “Naşterea Domnului”, Cluj-Napoca,
Însemnări din Liturghier - În ziua de 29 mai 2007, au început lucrările de pictură la Str. Răşinari 1A
biserica noastră, lucrările fiind angajate cu pictorul bisericesc, Preotul Damian Tuluc și echipa Cluj-Napoca, Anul XI, Nr. 5, Septembrie 2018
P.C. sale. - Marți, 29 mai 2007, s-a sfințit de către P.S. Episcop Irineu Bistrițeanul sediul „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inima care s-a topit cel mai mult
Protopopiatul Ortodox Cluj II, str. Năsăud 22/1, de față fiind marea majoritate a preoților din pentru Fiul ei și a bătut și bate [...] pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea
Cluj-Napoca. - În după-amiaza zilei de 30 iulie 2007, a trecut la cele veșnice Prea Fericitul nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni; iubire care din partea
Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 92 de ani. oamenilor a devenit fierbinte si culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă și
Din viața parohiei manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ține seama de această inimă a Mamei, care
a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui”. Dumitru Stăniloae
-29 mai, elevii Șc. ”C. Brâncuși” din Cluj-N., la biserică-despre ia românească (dna Stela
Timar);- 10 iunie, întâlnirea cu părinții și cu copiii botezați în 2018, concert -Ansamblul ”Voci Maica noastră a tuturor
transilvane”;- 12 iun., Concursul ”Micul Onufrie- elevii Șc. ”C-tin Brâncuși” din Cluj-N. (înv. R. Dintre toți sfinții, Biserica noastră acordă cea mai mare cinstire Sfintei Fecioare
Văscan, prof. de religie D. Necula) și de la Lic. de deficienți de auz Cluj-N .(Pr. Adrian Maria pe care o numește în cântările din cultul ei ”Împărăteasă și Doamnă”, afirmând despre
Petrescu, prof. Anicuța Vermeșan); -17 iun., premierea elevilor merituoși la religie (Șc. ea că este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
”Brâncuși”) care frecventează biserica;- 30 iun., 26 aug., sărbatorirea credincioșilor născuți în Cinstirea deosebită care i se dă, poartă numele de preacinstire sau supravenerare, spre
lunile respective; -23 iun.-1 iul., pelerinaj Italia: Veneția, Verona, Milano, Florența, Pisa, deosebire de cea dată sfinților care se numește venerare. Este de la sine înțeles că această
Roma, Bari, Termoli, Padova;- 27-29 iul., Pelerinaj Belgrad: Măn. Gai, Hodoș-Bodrog, Vârșeț, cinstire deosebită i se dă Sfintei Fecioare Maria, deoarece ea s-a învednicit de înalta cinste
Svinița, Măn. Racovica, Catedrala Sf. Sava, Măn. Voslovica, Catedrala din Timișoara, Măn. să fie aleasă de Dumnezeu- dintre toate femeile din lume- de a fi Maica Fiului Său, vasul ales
Crișan-Vaca, Mormântul lui Avram Iancu de la Țebea, Muzeul Aurului, Brad, Roșia Montana, care a purtat în pântecele său și L-a născut pe Mântuitorul lumii. A cinstit-o și a respectat-o
Măn. Lupșa; -29 iul., sărbătorirea dlui Teofil David (92 ani); -01-13 aug., program catehetic și Fiul ei, El, Fiul lui Dumnezeu Care a luat trup omenesc. A cinstit-o Duhul Sfânt care, în chip
colecta pentru Grecia, la îndemnul Mitropoliei; -5 aug., la Sf. Liturghie, invitați, părinții Marius suprafiresc, prin raze ca de foc s-a revărsat asupra ei și a făcut să se zămislească în trupul ei
Picu, Emanuel Pop, preoți în Spania; -15 aug., Adormirea Maicii Domnului, Sf. Liturghie, Cuvântul lui Dumnezeu. Au cinstit-o puterile cerești, drepții și proorocii Vechiului Testament,
iconițe pentru credincioase. -17 aug., sărbătorirea dlui Victorin Procopan (97 ani); -25 aug., sfinții apostoli, martirii, cuvioșii, mărturisitorii și toată făptura umană. O cinstim fiecare dintre
pelerinaj: Bis. Topa Mică- parastas pentru poetul Ioan Alexandru în satul natal, Măn. Strâmba, noi pentru încrederea pe care a avut-o față de Dumnezeu, pentru credința ei, pentru iubirea și
Casa Memorială Gh. Pop de Băsești, Bis. Sf. Andrei și Catedr. Episc. Baia Mare, Măn. Rohia nădejdea ei nestrămutată. O cinstim pe Maica Domnului pentru sfințenia ei, pentru ascultarea
și Nicula; -9 sept., hramul Parohiei cu participarea unui sobor de preoți și mulți credincioși: Sf. și supunerea ei față de Tatăl Ceresc, pentru dăruirea ei totală în slujba neamului omenesc. O
Liturghie, parastas pentru ctitori; agapă cu colăcei, vin; iconițe, foaia „Troița” cinstim și ne exprimăm recunoștința noastră față de Maica Domnului pentru că ea se roagă și
Servicii religioase: Cununii: Mitroi Ioan și Ciogolaș Ioana, Buia Lucian și Mercea Bianca, mijlocește în permanență la Fiul ei pentru noi. Să o rugăm cu credință și smerenie: ”Sfântă
Șuteu Vlad și Morariu Alina, Cornea Daniel și Dumitrache Mihaela, Lucaci Cristian și Ungur Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pre noi! Pr. Valentin Bochiș
Mihaela, Cerbu Alin și Oroian Monica, Hila Dan și Rus Bianca, Rusu Marcel și Roman Anda, Cuvinte de folos
Pășcuță Dacian și Poroșnicu Simina, Domilescu Ion și Albu Alexandra, Iacob Oliviu și „Toată munca omului este pentru gura lui și cu toate acestea pofta lui nu este
Feneșan Ioana, Negotei Ștefan și Câmpean Aura, Moh Fabian și Dărjan Raluca, Năstăsache astâmpărată căci care este precăderea celui înțelept asupra celui nebun? Ce folos are
Claudiu și Cesărean Ana, Stoian Vlad și Chirilă Iulia, Moldovan-Pop Răzvan și Geafir săracul care știe să se poarte înaintea celor vii? Mai bine să te uiți cu ochii, decât să
Andreea, Fărăgău Paul și Pisuc Simona, Malz Petru și Costin Carmen, Mocanu Septimiu și pribegești cu sufletul! Și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.” (Eclesiastul 6, 7-9)
Mărginean Antonia; Botezuri: Mureșan Daniel, Cornea Diana, Aron Matei, Găină Maria, Sîrca Părintele Nicolae
Iustin și Flaviu, Făniță Marc, Nica Amalia, Miloi Ștefania, Ignat Alma, Martin Elena, Farcău Hristos se jertfește pentru noi toți
Dora, Pușcașiu Marc, Giurgiu Karina, Leonte Eden, Mureșan Alexandru; Înmormântări: ”Taina cea mare, paradoxul răspunsului divin la răutatea oamenilor, este că Hristos
Moraru Ioan (49 ani), Lăpădean Maria (53), Druță Ana (83), Irimiaș Ana (83), Prunean Ana se jertfește pentru toți. El așteaptă ca toți să-I audă glasul, „El voiește ca toți oamenii să se
(93), Balla Attila (34), Tudorică Ioan (88), Albu Ana (80), Popa Nicolae (73), Braica Gheorghe mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Tim.2, 3). În fața judecății omenești, scuzele
(83),Suciu Antonie (70), Silveșan Irina (76), Dindea Ioan (80), Mocan Elena (75) pot fi plauzibile, dar înaintea Ochiului dumnezeiesc toate se văd cu dreptate, nimic nu se
Contul Parohiei: RO34 BTRL 0130 1205 9514 38XX, deschis la Banca Transilvania Cluj poate ascunde: „De mă voi sui la cer, Tu acolo ești; de mi-aș lua aripi și aș zbura pe nori până
Cod Fiscal: 5201161. la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va sprijini dreapta Ta!” (Ps. 138, 8-
Adresa de internet: http://www.nastereadomnuluicluj.ro Foaie religioasă, distribuită gratuit 10) (Glasuri mărturisite, pag.21, Pr. Ciprian Taloș)
În zi de sărbătoare! cum ar trebui! Începem să apreciem mai mult oamenii dragi abia atunci când nu îi mai avem
Îmi place toamna pe care o aștept în fiecare an ca pe un cadou al vieții! O simfonie aproape! Și pentru că viața este neprevăzută și uneori plecările devin fără întoarcere, este
de culoare, cu terapia ei cromatică ce îmi aduce armonie în suflet și simțire. Iubesc toamna bine să nu lăsăm clipa să treacă fără a ne arăta afecțiunea și dragostea noastră față de
cu suavele-i parfumuri ce emană din toamna veșnică a Creatorului. E ceasul vremii când persoanele dragi, căci nu știm când va sosi acea clipă când nu le vom mai avea lângă noi și
biserica, expresia jertfelniciei credincioşilor, își cheamă fiii să-și înalțe glasurile în căutarea lui vom regreta clipele trecute pe lângă noi și ignorate! Florentina Gageanu
Dumnezeu în rugăciune, să se bucure de bogăția de binecuvântare revărsată prin Sfânta Despre divinitatea și unitatea Sfintei Scripturi
Liturghie, în zi de mare sărbătoare. E bucuria comuniunii fraterne și a mărturiei pentru Sfânta Scriptură este de origine divină. În acest sens, oamenii aleși care ne-au
credința trăită în unitate de credincioșii parohiei noastre. Azi, cu toți ne-am deschis ferestrele transmis cuvântul lui Dumnezeu, sub inspirația Duhului Sfânt, ne dau lămuriri depline: ,,Fost-a
sufletului pentru a aduna puțină răbdare, puțină smerenie, puțină bunătate și multă iubire. Am cuvântul Domnului către mine și a zis…”(Ieremia 2;1); ,,Și a zis Domnul către mine: ,,Ia o
adunat azi comorile adevărate pentru a dobândi viața veșnică. Sărbătoarea bisericii să aducă carte mare și scrie deasupra ei cu slove omenești!” (Isaia 8;1); ,,Toată Scriptura este insuflată
binecuvântarea caselor noastre în care să domnească mereu bunăstarea și pacea și de Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel în 2 Timotei 3;16. Să nu înțelegem că
speranța că vom ști și mai departe să stăm în unitate și în credință dreptmăritoare pentru a Dumnezeu a dictat cuvânt cu cuvânt. Nu! Ci El a respectat originalitatea și stilul literar al
continua zidirea începută de înaintașii noștri. Georgeta Plăcintar fiecărui scriitor. Deși Sfânta Scriptură a fost transmisă prin intermediul mai multor oameni
Biserica noastră, Casa lui Dumnezeu, a Domnului noastru Iisus Hristos aleși și pe o perioadă îndelungată de timp, ea își păstrează unitatea, dovadă că autorul ei
După Sfânta Scriptură, Biserica are mai multe înțelesuri, dar esența, pentru creștini este că este Unul singur: Dumnezeu. Așa încât, Sfânta Scriptură nu poate fi înțeleasă pe bucăți, ci
atunci când intrăm în biserică, să zicem: ”Îți mulțumesc, Doamne, că am ajuns și m-ai primit în numai ca întreg. De exemplu: la o posibilă întrebare din prima carte, Geneza, nu se poate
Casa Ta! Iisus Hristos este Trupul Bisericii și știind acest fapt, înțelegem care este rostul răspunde decât parcurgând ultima carte și anume Apocalipsa. La întrebarea: Cum era
Bisericii în viața noastră, cu alte cuvinte ce rol are Biserica lui Dumnezeu. Biserica este luminată lumea la început, de vreme ce luminătorii cerești (soarele, luna și stelele) au fost
sfântă! Ea este Casa noastră, așa după cum spunea Mântuitorul: „Casa Mea, Casă de creați abia în ziua a patra, se răspunde cu un citat relevant din Apocalipsă. Acolo aflăm că la
rugăciune se va chema!” Deci, în Biserică, mai mult ca oricând și oriunde, rugăciunile noastre sfârșitul universului creația va fi luminată într-un mod deosebit. Citez: ,,Și cetatea nu are
vor fi auzite și ascultate. De aceea, la fiecare rugăciune, mai ales în Sfânta Biserică spun: trebuință de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și
”Doamne, te rog, iartă-mi păcatele, te rog să mă auzi, să mă asculți și să mă ajuți, sprijinindu-i făclia ei este Mielul.” (Apocalipsa 21;23). Așa a fost și la Creație, lumea era luminată de
pe cei dragi ai mei, dar și acest popor căruia, te rugăm să-i sporești credința!” Cine ne ajută lumina izvorâtă din Dumnezeire. În concluzie, Sfânta Scriptură este Dumnezeiască și este
pe noi când intrăm în Biserică? Preoții din biserica noastră, chemați pentru a deveni slujitorii unitară. Dar să nu uităm, ea poate fi înțeleasă doar sub tâlcuirea Bisericii care stă sub directa
lui Dumnezeu de Tatăl cel Ceresc Însuși. Noi avem preoți cu har, ei se luptă prin rugăciuni călăuzire a Duhului Sfânt: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu m-ar călăuzi cineva?”,
pentru buna așezare și pacea din sufletele și casele noastre. Le mulțumim pentru că ne fac mărturisește famenul etiopian. (Faptele Apostolilor capitolul 8; versetul 31). Vasile Ioan Țibre
viața mai curată, pentru că ne ajută atât la bucurii, cât și la necazuri! Prof. Dr. Nicoale Miu Unitatea de credință, pelerinaj 25 august 2018
Doamne, fii cu noi! Pelerinajele din Anul Centenar au și scopul de a evidenția cunoașterea
„Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri și vă plecați, căci cu noi este evenimentelor și personalităților ce au contribuit la Marea Unire. Pelerinajul din 25 august
Dumnezeu!” Doamne, nu ne lăsa, ai milă de noi! Doamne, fii cu noi chiar și în rătăcirea 2018 a vizat un complex de obiective și a început la Topa Mică, locul de naștere al poetului
noastră! Cuvinte rostite cu o adâncă convingere. Sunt cuvinte de credință, iar la rădăcina lor, Ioan Alexandru. Împreună cu părintele Nicolae Buda, cu părintele paroh Ioan Pașca și cu
se află recunoașterea faptului că toată viața noastră, toate evenimentele ei, până în cel mai sătenii din acest sat, am participat la un parastas în memoria poetului, la monumentul-cruce
mic detaliu, sunt legate de înțelepciunea, de mila și de îndurarea lui Dumnezeu. Fără El, nu din cimitirul de pe deal. Al doilea popas a fost la Mănăstirea Strâmba-Sălaj, cu hramul
putem face nimic. El este mereu cu noi, oricât de acută ar fi durerea, oricât de întunecată „Adormirea Maicii Domnului” unde ne-am rugat la Icoana Făcătoare de minuni ”Dulcea
noaptea, oricât de disperată neliniștea, știm și suntem siguri că El este cu noi, sprijinindu-ne sărutare”. Părintele stareț Grighentie Oțelea ne-a vorbit despre istoricul mănăstirii pe care o
în temerile și deznădejdea noastră. El nu rămâne în afara situației, doar observând-o, ci este, numește „un loc de suflet, pentru suflet, dar și de îndreptare”. Pentru a a aduce un omagiu
de fapt, în mijlocul situației, împărtășind-o. Este mereu prezent, atent la tot ceea ce se personalităților care au participat la Marea Unire, am mers pentru o rugăciune la Băsești,
întâmplă. Iar Maica Domnului, Mângâietoarea, este mereu alături de El. Nu ne părăsește locul de naștere al marelui patriot George Pop de Băsești, la casa memorială. Acesta a fost
niciodată. „Bucură-te cerească Împărăteasă care prin cuvintele tale, „ Eu sunt cu voi și nimeni președintele Marii Adunări de la 1 Decembrie 1918 la care a rostit cuvintele scripturistice ca și
împotriva voastră”, dăruiești putere, plină de har celor credincioși! ,,Și dacă nu poți să-ți faci bătrânul Simeon: „Acum slobozește pe robul tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că
viața precum voiești, încearcă măcar atât cât poți: să n-o înjosești în mijlocul lumii în care văzură ochii mei mântuirea Ta”, împinirea visului său, după care, la mai puțin de 3 luni, își dă
trăiești, în tot ce faci și cuvântezi”. Călina Pop obștescul sfârșit. De la Băsești, ne-am îndreptat spre Baia Mare, unde am admirat Catedrala
Oamenii din viața noastră Episcopală ”Sfânta Treime” care are 96 m înălțime, 85 m lungime și 50 m lățime, a doua din
Sunt momente în viață când dorim să trăim clipele la nesfârșit și unul din aceste momente țară, după ”Catedrala Mântuirii” din București. Pelerinajul nostru nu putea să ocolească
este timpul petrecut cu persoanele dragi! Pot fi persoane pe care le cunoaștem doar din Mănăstirea Rohia, numită ”Muntele Athos al Maramureșului” pe care am revăzut-o și am făcut
vedere sau doar am schimbat câteva priviri sau cuvinte, însă simțim că le cunoaștem de o o rugăciune la mormântul vrednicului de pomenire IP Epsicop Iustinian Chira. Ultimul popas
viață sau pot fi membrii familiei, prietenii, vecinii, de care viața ajunge sa te despartă. Atunci l-am făcut la Mănăstirea Nicula să ne închinăm la Icoana făcătoare de minuni a Maicii
când trăim alături de cineva poate că viața devine monotonă sau cel puțin așa avem impresia, Domnului pictată în 1681, de același preot, Luca din Iclod, ca și cea de la Mănăstirea
și uităm să ne arătăm gesturile de iubire și apreciere, dar când suntem lipsiți de prezența ei Strâmba. Am început pelerinajul la locul de naștere al poetului Ioan Alexandru și l-am încheiat
pentru o perioada mai mare, începem să realizăm cât de importantă este pentru noi, cât am la Nicula unde este înmormântat, râmânând în suflete cu acea ”lumină lină” pe care poetul o
fost de nedrepți cu ea în anumite momente sau cum nu ne-am arătat afecțiunea și grija așa numește ”leac divin și logos sfânt”. Prof. Titu-Bara Ionel

S-ar putea să vă placă și