Sunteți pe pagina 1din 2

Din viața parohiei Anul XV, Nr.

3, Iunie 2022

TROI\A
Mai – Premierea participanților la Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în
viața mea” la Muzeul Mitropoliei Clujului în prezența ÎPS Andrei. Grupul catehetic al
parohiei noastre (cercul de pictură și corul de copii) a câștigat locul I la nivel eparhial
cu proiectul „Icoană, cântec și Cuvânt”, prezentând la festivitatea de premiere un
scurt program artistic. La festivitatea de premiere la nivel național, desfășurată la Foaie redactată de
Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Domnului”
Catedrala Patriarhală, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, parohia
Cluj-Napoca
noastră a fost reprezentată de către preotul paroh și un delegat al grupului catehetic.
Spectacolul folcloric caritabil Salvăm Biserica lui Mihai Viteazul, Casa de Cul- CUVÂNTUL IERARHULUI
tură a Studenților, în prezența IPS Andrei și cu participarea a unui număr de 10
credincioși din parohia noastră. La patruzeci de zile după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la cer.
Ucenicii, judecând, ca și noi, lucrurile foarte omenește, erau cuprinși de tristețe și
Corul de copii al parohiei a interpretat mai multe pricesne și cântece în cadrul
de dezolare. Pleca de la ei Cel în care și-au pus toată nădejdea. Cel ce era viața și
Sfintei Liturghii, iar la demisolul bisericii, copiii au fost sărbătoriți cu prilejul zilei de
bucuria lor. Ei doreau restatornicirea pe pământ a unei împărății puternice, de aceea
1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. L-au și întrebat pe Domnul cu câteva clipe înainte de înălțare: „Doamne, oare în
Iunie – Înălțarea Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului ro- acest timp, vei așeza Tu la loc Împărăția lui Israel?”. Și El le-a răspuns: „Nu este
mân, parastas pentru eroii români. al vostru a ști anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veți lua
Festivitatea de premiere a elevilor de la Școala Gimnazială Constantin Brâncuși; ru- putere, venind Duhul Sfânt peste noi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în
găciune și cuvânt la final de an rostite de pr. paroh Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș. toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1,
La Sfânta Liturghie au slujit: pr. consilier Radu Totelecan (Nisa), pr. prof. Nichita 6-8). Ca ucenicii să nu rămână în nedumerire, văzând cum se ridică și un nor Îl ia de
Florian (Baia-Mare) și pr. Dumitru Nan (Cluj-Napoca). la ochii lor, doi îngeri le-au făcut limpede un mare adevăr, și anume că prin înălțare
Premierea elevilor cu rezultate la Olimpiada de Religie și Concursul Național In- se desăvârșește lucrarea de mântuire, perspectiva învierii și înălțării deschizându-se
terdisciplinar de limba și literatura română și religie „Cultură și spiritualitate româ- tuturor oamenilor: „Bărbați galileieni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus care S-a
nească” de către ÎPS Andrei. Elevul Fărcaș Tudor, prof. Daniela Necula de la Școala înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele
Apostolilor 1, 11).
Gimnazială Constantin Brâncuși și prof. Petronela Taloș de la Colegiul Ortodox „Mi-
Sărbătoarea Înălțării Domnului este sărbătoarea triumfului, îngerii înșiși mirân-
tropolitul Nicolae Colan” au fost premiați de Părintele Mitropolit.
du-se că văd Om mai presus de ei. De aceea, în această zi Biserica îi sărbătorește
Concurs „Micul Onufrie”, Ediția a 14-a: participanți, elevii de la Școala Gimnazia- pe eroi, moartea lor jertfelnică fiind o biruință, prin Învierea și Înălțarea lui Hristos
lă Constantin Brâncuși (prof. religie Daniela Necula, prof. Manuela Ciuhandu) și de la primind pecetea nemuririi.
Colegiul Național Emil Racoviță (prof. religie Anca Vasiu) din Cluj-Napoca, care au IPS Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI
adus pâinicile Sfântului Onufrie pentru cei nevoiași și au primit diplome; activitățile
catehetice și artistice s-au încheiat cu o mică agapă oferită de către parohia noastră.
Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca
Clujenii sunt invitați să participe du- Începând cu ora 17.00, pe plato-
Preoții parohiei, membrii Consiliului și Comitetului Parohial vă doresc un Praznic minică, 12 iunie 2022, la tradiționala ul din fața Catedralei Mitropolitane din
binecuvântat, cu multă pace și urează copiilor o vacanță cât mai plăcută! Procesiune de Rusalii organizată în cen- Cluj-Napoca, Părintele Mitropolit An-
trul municipiului Cluj-Napoca, după o în- drei va săvârși slujba Vecerniei plecării
Parohia „NAȘTEREA DOMNULUI” Cluj-Napoca trerupere de doi ani. Evenimentul conti- genunchilor, la care vor participa toți
Pr. Cornel Coprean: 0745 366 059 nuă o veche tradiție din Ardeal ce are în preoții clujeni și credincioșii de la paro-
Pr. Ciprian Taloș: 0755 091 681 centrul ei rugăciunea pentru mediul în- hiile din municipiu, dar și din parohiile
Contul Parohiei: RO34 BTRL 0130 1205 9514 38XX conjurător și pentru roadele pământului, învecinate Clujului.
deschis la Banca Transilvania Cluj; Cod Fiscal: 5201161. la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. De la ora 18.00 procesiunea pro-
Telefon: 0264 700 593, Evenimentul se va desfășura după priu-zisă va porni din fața Catedralei și
www.nastereadomnuluicluj.ro următorul program: se va deplasa pe următorul traseu: Pia-

4 1
ța Avram Iancu–B-dul 21 Decembrie este în Cer și pretutindeni. De câte ori a adus în existența omului harul divin iar zice: „In har sunteți mântuiți” (Efeseni
1989–Piața Unirii (prin spatele Biseri- stăm în fața Domnului nostru Iisus Hris- Darurile Sfântului Duh, prin urmare, sunt 2, 5); credința este și ea de neapărată
cii Sfântul Mihail)–B-dul Eroilor–Pia- tos, noi stăm în fața Domnului Hristos roadele conlucrării tangibile a omului cu trebuință, fiindcă „fără credință este
ța Avram Iancu, după care întregul sobor Celui ce S-a înălțat la Cer. divinitatea .Omul însuși este desăvârșirea cu neputință a plăcea lui Dumnezeu”
va reveni în fața Catedralei. Procesiunea Pomenim noi Întruparea Fiului lui creației, e țărână însuflețită de suflarea (Evrei 11, 6) și „cel ce nu va crede se
va avea în frunte toaca, crucea, felinare, Dumnezeu, Nașterea Mântuitorului nos- Duhului lui Dumnezeu. Cel dintâi dar este va osândi” (Marcu 16, 16); și tot așa
ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii, tru, pomenim Botezul Lui, pomenim iubirea. Cine nu cultivă iubirea smerită, de neapărată trebuință sunt și faptele
și soborul preoților slujitori, ÎPS Andrei Schimbarea la Față, pomenim cu sărbă- care se naște din rugăciune și fapte bune, bune, căci „credința fără de fapte este
și PS Părinte Benedict Bistrițeanul, toare Jertfa Lui cea mântuitoare, Învie- nu poate avea pace în suflet și nici bucurie. moartă” (Iacob 2, 26); iar cei „zidiți în-
elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul rea cea de-a treia zi, Înălțarea la Cer, însă Deci, semnul prezenței Duhului Sfânt în tru Hristos spre fapte bune” sunt zidiți
traseului se vor face trei opriri şi se vor toate acestea le pomenim și le sărbătorim viața noastră este dragostea față de Dum- (Efeseni 2, 10). Catehismul Ortodox
rosti ectenii speciale. din perspectiva Înălțării, adică de pe po- nezeu. Iubirea de oameni este resortul
Pentru buna desfășurare a procesiu- ziția noastră în fața Mântuitorului nostru ce pune lumea în mișcare pentru că doar Însemnări din Liturghier
nii, Primăria și Poliția vor lua măsuri de Cel ce S-a înălțat la Cer. iubirea ne apropie de Dumnezeu. Dacă ne
restricționare a traficului în zona centra- Tocmai de aceea și când pomenim îndreptăm gândul spre toți oamenii care Duminică, 7 septembrie 2014, a avut
lă a municipiului Cluj-Napoca, iar efecti- Întruparea Fiului lui Dumnezeu la Bu- ne îmbogățesc viața, putem să înțelegem loc a treisprezecea serbare a hramului
ve de jandarmi vor asigura liniștea des- navestire și Nașterea Lui ca om la Cră- cât de multă iubire avem în suflet. Să ne parohiei noastre, când s-au împlinit 20
fășurării acestei manifestări religioase. ciun și când pomenim toate celelalte, le examinăm relațiile trecând totul prin filtrul de ani de la sfințirea demisolului, (4 sep-
După încheierea procesiunii, în fața Ca- pomenim învăluite cumva în gândul că iubirii. Noi cu noi înșine…avându-l ca mar- tembrie 1994), 24 de ani de la sfințirea
tedralei Mitropolitane vor fi rostite rugă- Domnul nostru Iisus Hristos este în Cer tor numai pe Dumnezeu. pietrei de temelie (27 decembrie 1990)
ciuni pentru natură, iar, în încheiere, ÎPS și șade de-a dreapta Tatălui și este pre- Geta Plăcintar de către PS Părinte Irineu Bistrițeanul
Andrei va rosti un cuvânt de învățătură. tutindeni, fiind în sufletele noastre înăl- și 4 ani de la sfințirea bisericii (5 sep-
Evenimentul își propune să îi aducă țat mai presus de lumea aceasta.
File de Catehism
tembrie 2010). În această zi de aleasă
împreună în rugăciune pe ierarhii, preo- Prin hotărârile Sfântului Sinod al 4. Cine se poate mântui? sărbătoare, am avut bucuria de a-l avea
ții și credincioșii ortodocși clujeni, la ma- BOR, sărbătoarea Înălțării Domnului Orice om se poate mântui, dacă în- în mijlocul nostru pe PS Episcop Vasile
rele praznic al Cincizecimii, care reactu- a fost consacrată ca zi a Eroilor și săr- deplinește condițiile mântuirii. Căci Someșeanul care a slujit Sfânta Litur-
alizează evenimentul pogorârii Duhului bătoare națională bisericească. În aceas- Dumnezeu nu împiedică pe nimeni de la ghie, înconjurat de un frumos sobor de
Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă ta zi, în toate bisericile din țară se face mântuire, ci „voiește ca toți oamenii să preoți și diaconi, din care au făcut parte
Biserica în chip văzut, ca realitate isto- pomenirea tuturor eroilor români căzuți se mântuiască și să vină la cunoștința pr. Iustin Tira, vicar eparhial, pr. Ioan
rică concretă, ca anticipare a Împărăției de-a lungul veacurilor pe toate câmpu- adevărului” (I Timotei 2, 4). Goje (Sfântul Dumitru), pr. Ioan Cozma
viitoare a lui Dumnezeu. rile de luptă pentru credință, libertate, 5. Care sunt condițiile mântuirii? (Spitalul Județean), pr. Dumitru Bărbos
Biroul de presă al Arhiepiscopiei dreptate și pentru apărarea țării și înt- Condițiile mântuirii sunt: harul dum- (Sfântul Mina), pr. Dan Lupuțan (Brăi-
Pr. Cornel Coprean regirea neamului. nezeiesc, credința și faptele bune. Adică șoru), pr. Sergiu Bălaș (Someșul Cald),
Marius Butaciu
acela se mântuiește care face parte din pr. Dorel Man, pr. Valentin Bochiș , pr.
Înălțarea Domnului Iubirea adevărata Biserică, unde se poate împăr- Niculai Buda și diaconii Daniel Mocanu
– Ziua Eroilor – este darul lui Dumnezeu ! tăși de dumnezeiescul har, prin Sfintele și Cristian Timar. A urmat apoi parasta-
Sărbătoarea Înălțării este pentru noi  „Împărate ceresc, Mângâietorule, Du- Taine, unde dobândește dreapta credință sul pentru pomenirea celor adormiți.
totdeauna prezentă, deoarece noi nu pu- hul Adevărului ....” Biserica Îl proclamă în adevărul mântuitor și unde este îndru- În curtea bisericii toți credincioșii s-au
tem să ne întâlnim cu Domnul Hristos pe Duhul Sfânt „de viață făcătorul, prin mat să săvârșească fapte bune. întâlnit la o mică agapă, primind în dar
altfel decât cu Cel care S-a înălțat la Cer. care toate s-au făcut”. El avea să-i călău- Primirea harului dumnezeiesc este colăcei și vin; toți cei prezenți au primit
Nu putem să ne gândim la Domnul Hris- zească pe credincioși în tot Adevărul, să îl de neapărată trebuință pentru mântui- câte o iconiță și foaia parohiei „Troița”,
tos decât ca la Cel ce șade de-a dreapta îmbrace în sfințenie pe omul reînnoit prin re, fiindcă însușii Mântuitorul ne spune: numărul 5, gratuit. Seara la vecernie a
Tatălui, nu putem să-L avem în vedere pocăință. Iubirea lui Dumnezeu, transmi- „Fără de mine nu puteți face nimic” slujit și predicat pr. Abraham Simion
pe Domnul Hristos decât ca pe Cel ce să pe aripile de porumbel ale Duhului, (Ioan 15, 5), iar Sfântul Apostol Pavel (Chinteni).

2 3

S-ar putea să vă placă și