celor ce-L vor urma că vor avea de câştigat chiar în această lume, mai mult decât

au de pierdut: „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau
fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru
Evanghelie, şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta, de prigoniri – case şi fraţi
-
şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică” (Marcu
10, 29-30). Iată, Domnul promite răsplată nu doar în cer, ci şi pe pământ celor ce
lasă totul şi Îi urmează. Câţi au însă curajul şi acel spirit întreprinzător care îi face
pe oamenii din lume să investească tot ce au într-o lucrare (afacere), pentru a
câştiga însutit înapoi? În lume alergăm mult după câştig şi ne orientăm în funcţie
de interesul propriu. Când e vorba de cele spirituale, nu ştiu cum se face, că nu mai
suntem la fel de pragmatici, deşi Dumnezeu nu ne taxează, ci ne încurajează în
acest sens. Pe toţi fiii Săi risipitori.
Program săptămânal Buletin parohial nr. 422 /12 Februarie 2023
Duminică, 12 Februarie - Sf. Ier. Meletie, arhiep. Antiohiei celei Mari;
Sf. Mc. Hristea; Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului
Duminica a XXXIV -a după Rusalii
Risipitor); Ap. I Corinteni VI, 12-20; Ev. Luca XV, 11-32; (a Întoarcerii Fiului Risipitor)
8:00 – 12:00 Utrenie, Sfânta Liturghie
Luni, 13 Februarie - Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. și Mc. Acvila și soția
Să ne rugăm pentru pacea lumii...()
sa, Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patr. Alexandriei
Marți, 14 Februarie – Sf. Cuv. Auxenție, Maron și Avraam „Dumnezeu Se lasă abandonat de mii de ori în
869 - trece la Domnul Sfântul Chiril, care se prăznuiește împreună cu fratele său Metodie pe 11 mai.
Miercuri, 15 Februarie – Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior existența fiecăruia dintre noi, dar nu pleacă, ci
6:00 – 8:00 Sfânta Liturghie
17:00 – Taina Sfântului Maslu
rămâne tot acolo, în pragul ușii, asemenea unui
1823 - se naște PS Melchisedec Ștefănescu, Episcop al Hușilor (1861-1864), al Dunării de Jos (1865-1879)
și al Romanului (1879-1892)
părinte, la fel ca un preot care își iubește turma și
1960 - trece la Domnul sfântul Antim din Chios, în vârstă de 91 de ani.
1972 - Dimitrie I (Dimitrios Papadopulos) este ales mitropolit de Imbros și Tenedos. lăcrimează când enoriașii săi îl abandonează în
Joi, 16 Februarie – Sf. Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. Ier.
Flavian, arhiep. Constantinopolului
uitare.” Preot Alexandru Lungu
Vineri, 17 Februarie – Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împ. Sursa: marturieathonita.ro
Marcian și Pulheria
17:00 – Paraclisul Maicii Domnului
Sâmbătă, 18 Februarie – Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei - Moșii de iarnă
5:00 – Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți
18:00 – Slujba Vecerniei
Duminică, 19 Februarie - Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne); Ap. I
Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46;
8:00 – 12:00 Utrenie, Sfânta Liturghie Preot paroh ȘTEFAN-TANIOR Alexe Telefon: 0722 407 664
1912- Întronizarea IPS Conon Arămescu-Donici ca Mitropolit primat al României. Preot MARIAN Anghel Telefon: 0745 417 975
 Când e vorba de cele spirituale, uităm brusc
să mai fim pragmatici
Preot Ioan Istrati
Pilda întoarcerii fiului risipitor (Luca 15, 11-32) – rostită la Liturghia din
a doua Duminică a Triodului – este, practic, o continuare a pildei vameşului şi
a fariseului. Dacă în Duminica trecută fariseul era mulţumit cu sine, mai ales
prin comparaţie cu vameşul, de data aceasta intră într-o nouă etapă. Vameşul
se pocăieşte şi se întoarce în casa (Templul) Tatălui ceresc, sub chipul fiului
risipitor. Fariseul, adică fratele fiului risipitor, îşi pierde cumpătul şi nu mai vrea
să intre în Templu (adică în casă). Înainte se bucura că are virtuţi pe care celălalt
nu le avea. Acum, când celălalt primeşte „viţelul cel gras” (Luca 15, 23), se
revoltă şi este nemulţumit. Fariseul (sau fratele fiului risipitor) nu vrea să ştie
decât de două atitudini, ambele păgubitoare pentru sufletul lui: ori să se
bucure că e mai bun decât alţii, ori să se supere că alţii sunt mai buni decât el
(sau mai bine primiţi). Să fim sinceri: de câte ori în viaţă nu ne-am lăsat robiţi şi
noi de una dintre aceste două stări? Ori ne-am bucurat că alţii sunt mai răi/ rău
decât noi, ori ne-am supărat văzând cum sporesc în cele bune. În cea de a doua
variantă, suntem un soi de frate al fiului risipitor, care stă bosumflat, care se
supără – cum zice românul – ca văcarul pe sat. Adică nici nu avem un motiv
rezonabil spre a ne mâhni, nici nu câștigăm ceva din asta. Dacă fratele fiului
risipitor, alias fariseul, ar fi fost un om pragmatic, dispus să vadă o oportunitate
în orice situaţie de viaţă, ar fi intrat în casă, s-ar fi bucurat şi el la acea petrecere,
gustând din viţelul cel gras, la care atât a mai tânjit. Pilda este una cu final
deschis, căci Mântuitorul nu ne spune ce a ales fratele fiului risipitor. Din
păcate, acesta încă mai oscilează între a „intra întru bucuria Domnului” (cf.
Matei 25, 21 şi 23) sau a continua să bombănească prin colţuri de Biserici,
atunci când risipitorii se întorc şi sunt primiţi la potirul euharistic.
Prin contrast cu fariseismul fratelui celui mare, tatăl din pildă şi fiul său
cel mic dau dovadă de mult pragmatism. (Am în vedere aici acea mentalitate
care a adus în gândirea filosofică un alt mod de a privi adevărul decât cel ce îl
acreditează ca fiind de natură obiectivă. Pragmatismul neagă existenţa
adevărului obiectiv şi postulează drept criterii ale adevărului elemente precum
eficacitatea sau utilitatea practică a unei idei.) Tatăl ştia că oricum va trebui să-
şi împartă averea, lăsându-o moştenire celor doi fii, deci nu pierdea, practic,
nimic. A preferat să dea acum partea de avere cuvenită fiului celui mic. Ca un
om înţelept şi cu experienţă de viaţă, părintele a înţeles că nu putea să-l ţină
cu forţa. El oricum ar fi plecat de acasă, odată ce a intrat în inima lui dorul de
ducă. Or, tatăl fiului risipitor spera ca acesta să primească gestul său drept o
formă de iubire care nu judecă şi care să-l încurajeze atunci când ar dori să se
întoarcă în sânul familiei. Văzându-l revenind după multă vreme, tatăl
primeşte pe fiul cel mic fără niciun reproş – nesocotind risipa averii pe care i-o
încredinţase, ci bucurându-se pentru câştigul de a avea din nou acasă pe acest
copil risipitor.
Pragmatismul fiului risipitor ar trebui să ne pună pe gânduri şi cu
privire la alegerile negative, şi la cele pozitive. „Dacă tot îmi aparţine şi oricum
o voi moşteni, de ce să nu-mi iau acum în stăpânire averea mea? Ce să mai
aştept?”, îşi va fi spus fiul, înainte de a se deda risipei. Acest mod de a pune
problema ne păgubeşte mult în viaţă, dar cum vedem şi din pildă, chiar dacă
ajungem falimentari, încă nu suntem într-un punct definitiv şi irevocabil. Pe
linia acestui pragmatism, fiul risipitor are o tresărire atunci când, sărac lipit
fiind, din postura de slugă mereu flămândă, se gândeşte că mai bine s-ar
întoarce în casa tatălui său. Decât slugă la porci, mai bine slugă în casa
părintească, dar măcar „să fii îndestulat de pâine” (Luca 15, 17). Consecvenţa
acestui pragmatism al său îl ajută pe fiul risipitor să iasă dintr-o situaţie de
viaţă şi de moarte. Tot o astfel de consecvenţă găsim în vieţile multor Sfinţi
care mai întâi şi-au cheltuit viaţa în păcate şi abia apoi au găsit drumul către
Tatăl ceresc. Un astfel de exemplu este Maria Egipteanca, cea care, căutând
să desfrâneze cu cât mai mulţi bărbaţi, a ajuns în Ierusalim, la locul unde se
arăta lemnul Sfintei Cruci; e momentul în care se va converti cu o pocăinţă
care nu încetează a ne uimi peste veacuri.
Dumnezeu nu ne cere să fim idealişti, să avem neapărat acea
sensibilitate pentru frumos, bine sau adevăr. Ne putem converti şi mântui
fiind foarte calculaţi şi pragmatici (dar nu mercantili!). Cum spune psalmistul,
anticipând acea „venire în sine” (cf. Luca 15, 17) a fiului risipitor: „mai bună
este o zi în curţile Tale, decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu,
mai bine, decât a locui în locaşurile păcătoşilor” (Psalmi 83, 11). Hristos Însuşi
le cere să fie pragmatici iudeilor care ezitau să creadă în El: „Dacă nu fac
lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu
credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl
este în Mine şi Eu în Tatăl” (Ioan 10, 37-38). Şi nu ezită Mântuitorul să promită