Pilda fiului risipitor (Luca 15, 11-32)

Prof. Dr. Gherman Alexandru-Paul

Pilda Fiului Risipitor ne marturiseste ca s-a facut foamete mare in acea tara. Dumnezeu, in purtarea Sa
de grija fata de aceasta lume, ingaduie sa se abata foametea, ca prin ea omul sa se trezeasca din pacat. Este
trist, insa adevarat, ca adesea omul se roaga pentru sanatate, doar atunci cand nu o mai are.
Momentul schimbarii este hotararea sa de a se intoarce acasa. Calea intoarsa catre tatal a fost posibila
pentru ca si-a venit in sine. Acesta este punctul de plecare de la pacat spre Dumnezeu. Pacatul cufunda
sufletul in somnul uitarii de sine, al nesimtirii si al nepasarii. A-ti veni in sine inseamna a te destepta din
somnul pacatului. Simtind primejda ramanerii in pacat, Fiul Risipitor spune: "Sculandu-ma voi merge”. Deci,
nu este de ajuns sa te trezesti, trebuie sa lasi in urma pacatul. Insa, cel care s-a hotarat sa paraseasca pacatul,
daca nu primeste Spovedania si Sfanta Impartasanie, nu are putere sa faca un lucru bun.
Inainte ca el sa ajunga acasa din tara indepartata unde si-a cheltuit averea si a fost cuprins de foamete,
tatal il vede si alearga, fara sa spuna ceva, il imbratiseaza si il saruta. Asa se intampla si in Taina
Spovedaniei. Cand omul si-a marturisit pacatul, Dumnezeu trece de la starea de Judecator, la cea de Parinte
milostiv. O data ce omul a hotarat sa se schimbe si Dumnezeu ii da alta infatisare: ii daruieste inel, haina,
incaltaminte si junghie vitelul cel gras. (Inelul semnifica impacarea, incaltamintea - harul de a calca peste
patimi si a merge pe caile Domnului, iar vietulul cel gras - Euharistia)
Potrivit exegezei traditionale, parabola fiului risipitor e o concentrare a iconomiei mantuirii. Graba
tatalui care vine in intampinarea fiului sau pocait intinzandu-i bratele, simbolizeaza plecaciunea Cuvantului
Care "vine in intampinarea" omului cazut prin intrupare. Hristos isi intinde bratele Sale pe Cruce pentru a
strange intreaga umanitate si a o aduce la sanul Tatalui indumnezeind-o, asa cum tatal parabolei isi intinde
bratele ca sa primeasca cu drag pe fiul sau. Hristos este de asemenea reprezentat si de vitelul cel gras
junghiat, obiect al bucuriei vesnice a invitatilor la banchetul eshatologic.
Doi fii risipitori
Fiul cel tanar pacatuieste pentru ca se indeparteaza de tata si pierde darurile primite (averea). Nu in
afara lui te mantuiesti, ci numai vietuind impreuna cu el.
Fiul cel mare pacatuieste pentru ca nu-l vede pe tata ca pe un parinte. Intre el si tata nu este o relatie de
inrudire, ci una juridica, caci spune: "Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie
niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a
mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat”. Daca ar fi aratat ca este cu
adevarat fiu, ar fi facut acelasi lucru pe care l-a facut tatal – ar fi alergat spre fiul care venea spre casa pe care
o parasise. Fiul cel mare ignora adevarata natura a iubirii, unde totul e posedat de fiecare: "Tu esti totdeauna
cu mine. Tot ce am e al tau”.
Convietuirea cu tatal sau l-a ferit de riscurile si primejdiile, pe care le-a intampinat fratele sau mai mic.
Cu toate acestea, fara-ndoiala, gestul lui de a nu vedea cu ochi buni manifestarile de dragoste ale tatalui sau
dovedeste ca el nu ajunsese inca la nivelul cuvenit in ce priveste virtutea dragostei. Fiul cel mare, cel care nu
paraseste casa, este chipul omului care nu intelege ca milostivirea lui Dumnezeu e mai mare decat dreptatea
pe care o inteleg oamenii. Milostivirea lui Dumnezeu depaseste calculele omenesti, este putere de viata.
Constantin Noica, spunea ca "sunt doua feluri de a risipi. Exista risipa celui care, intocmai fratelui cel
mic, cheltuieste fara sa fi strans (caci tot ceea ce avea fiul cel mic era un dar). Dar exista si risipa celui care,
intocmai fratelui cel mare, strange fara sa poata aduna. Fratele fiului risipitor asa face. El strange ascultare
dupa ascultare si fapta buna dupa fapta buna, iar in ultimul ceas, cand nu poate intelege si nu poate ierta
dragostea tatalui pentru cel ce a risipit, pierde el insusi tot ce a adunat... La ce bun atata supunere si atata
cumintenie, daca n-a putut intra in inima sa si nitica dragoste?“.
1