Rătăcirea drumului

10. Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că
îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
12. Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe
cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13. Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de
ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră.
14. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti
micuţi.
(Matei 18:10-14)

"Iată robul meu pe care-l sprijinesc, Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere
sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El
nu va striga, nu-şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe. Trestia
frîntă n-o va zdrobi, şi mucul care arde încă, nu-l va stinge.Va vesti judecata
după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va aşeza dreptatea pe
pămînt; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui." Isaia 42:1-4

Oaia rătăcită, fiul risipitor - vorbesc despre oameni iubiţi de Dumnezeu,

oameni pentru care inima Lui bate cu putere.

Păstorul oilor străbate văi, merge prin întuneric, îşi caută oaia prin prăpăstii şi
se teme că ar fi putut fi deja mîncată de fiare sălbaticie. Tatăl îşi vede de
departe fiul, aleargă înaintea lui şi îl strînge în braţe. Bucuria lui e atît de
mare, încît tot satul ştie că fiul i s-a întors din depărtări.

"Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut." Matei 18:11

Dar fariseii, oamenii corecţi ai acelei vremi erau prea buni în ochii lor. Ei îi
dispreţuiau pe cei păcătoşi şi pe Isus care îi primea şi mînca la masă cu ei.
Practic aceste două parabole li se adresează oamenilor neprihăniţi în ochii lor,
pe atunci fariseii. "Vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur
păcătos care se pocăieşte, decît pentru 99 de oameni neprihăniţi care n-au
nevoie de pocăinţă."

În Evanghelia după Matei, Isus îi avertizează pe ucenici spunîndu-le că

singura modalitate pentru a ajunge în cer este să devină asemenea copilaşilor
- "Oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia
Cerurilor." Matei 18:4 Şi e vai şi amar de cine le taie calea celor ce vor să vină
la pocăinţă: pentru un astfel de om "ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o
piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării." Matei 18:6 Cu alte
cuvinte, nici o fiară să nu îndrăznească să stea în calea păstorului atunci cînd
el îşi caută oaia pierdută. Dumnezeu tînjeşte atît de mult să-i salveze pe
oameni din pierzare, încît e hotărît să-i nimicească pe cei care întind curse,
amăgesc suflete, otrăvesc vieţi.

Chiar ucenicii sînt în pericolul de a-i privi de sus pe cei cu inima frîntă şi
astfel dezamăgirea acestora din urmă să fie atît de mare încît să se afunde şi
mai mult în păcat. Lui Dumnezeu nu-i pasă de farisei, de cărturarii plini de
propria valoare, ci îşi îndreaptă privirile spre cei debusolaţi, cu inima frîntă.

În zilele noastre s-a ajuns la un lucru tare ciudat, greu de înţeles. Fariseii şi
ceilalţi îngîmfaţi din tagma lor nu sunt doar oamenii religioşi, ci şi oameni
care s-au afundat foarte tare în păcat, asemenea fiului risipitor. Ei sînt cei care
stau pe scenă la ora actuală şi ne spun cum să trăim. Deşi vieţuiesc în orgii şi
desfrînare, în ultimele secole diavolul i-a învăţat o lecţie de mare preţ: să ştii
să pari un om galant, civilizat, educat e cheia succesului în viaţă. Numai
oamenii proşti sînt vulgari pe faţă, înjură la drumul mare, bat cu pumnul în
masă. Oamenii corecţi nu se îmbată, vorbesc frumos, îşi trăiesc întunericul în
ascuns.

Pe cît de mare e revărsarea de dragoste a Tatălui care-şi vede fiul venind din
pribegie, pe atît de mult mocneşte lava în inima Celui care are puterea de a-i
sfîşia pe nelegiuiţii împietriţi şi "corecţii politic". Tatăl celor doi fii are o
atitudine desăvîrşită: el îi dă fiului cel mai mic, care vrea să plece în lume,
partea lui de avere. Nu-l ţine cu forţa acasă şi nu încearcă să-l convingă să
renunţe la planul lui necumpătat. Poate, cînd era singur, tatăl a plîns nu de
puţine ori pe fiul lui, dar în parabolă nu ni se spune nimic despre acest lucru.

Fiul cel mai tînăr a dispreţuit averile tatălui pentru alte comori. Pofta e o vrajă
dulce care-ţi orbeşte ochii - dacă te laşi biruit de ea. Ea funcţionează asemenea
unei obsesii, ca un atac continuu asupra minţii. Şi cu cît te împotriveşti ei mai
tare, cu atît urgia poftei îşi intensifică puterea. Există printre oamenii buni
vorba că umplerea minţii cu gînduri bune sau umplerea vieţii cu activităţi
bune vor anihila gîndurile rele. Eu le doresc acestor oameni mult succes în
viaţă.

Un om din Biblie tipic celui virusat de poftă este Balaam. Şi el nu e un

oarecare, ci recunoscut ca fiind om al lui Dumnezeu. E cucerit de oferta
generoasă al lui Balaac. Nu are înaintea ochilor decît faimă şi bogăţii. E atît de
orbit de propria lui poftă, încît nu mai are capacitatea de a-l vedea pe îngerul
Domnului. Dar măgăriţa lui l-a văzut şi s-a ferit de el - luînd-o pe arătură
strîngînd piciorul lui Balaam de zid.
De multe ori măgăriţa lui Balaam e asemenea conştiinţei oamenilor. Cei care
nu văd înaintea ochilor decît împlinirea propriilor pofte se poartă batjocoritor
cu cea care are rolul de a-i călăuzi în viaţă. Dacă şi-ar întreba conştiinţa, ea le-
ar răspunde imediat, dar nu le pasă - cum nu i-a păsat nici fiului risipitor.

Dar poftele îţi aduc şi nota de plată - ruşine, umilinţă, sentimentul că ai stricat
iremediabil anumite lucruri de preţ. "Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din
locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult
ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mîncau porcii, dar nu i le da
nimeni. Luca 15: 15,16

Te poţi rătăci cînd iubeşti păcatul, dar, la fel de bine, şi încă nu puţin, te poţi
rătăci cînd îl cauţi din toată inima pe Dumnezeu. Drumul credinţei e unul atît
de complicat şi de crunt, încît, dacă nu ai ancore solide înfipte în pămînt,
diavolul te poate duce cu uşurinţă de nas.

Una dintre cele mai eficace ispite pentru creştinii sinceri e pacea pe care,
chipurile Dumnezeu le-o toarnă în suflet. Şi dacă răsfoieşti puţin Biblia, vei
găsi multe versete care să te ducă în această direcţie.

Lumea de afară e plină de gropi de apă, furtuni, greutăţi, dar Isus Cristos a
venit să ne aduca PACE. El e pacea noastră, bucuria noastră. "Cînd mă aflu în
prezenţa Ta/ Pace găsesc." şi cînd îţi întorci faţa spre El, ţi se umple sufletul de
bucurie. Funcţionează aici o strategie de evadare prin care Îl asociem pe
Dumnezeu cu toate lucrurile frumoase iar lumea în care trăim o vedem în
culori cenuşii. Acest lucru se întîmplă pentru că, adesea, Evanghelia e
predicată de idealişti, de oameni rupţi de realitate. Ei preferă gîndirea de tip
magic în locul celei pragmatice, gîndire care e asociată întotdeauna cu multe
mici compromisuri în viaţa de zi cu zi.

Un alt lucru fundamental după care tînjesc creştinii este ca Dumnezeu să le

vorbească direct - să audă glasul Domnului. 1 Corinteni 14 vorbeşte despre
acest lucru. Ei cred că Dumnezeu va răspunde comenzilor pe care ei I le
trimit. Nu îşi pot imagina de ce Dumnezeu nu le-ar vorbi direct inimilor lor
frămîntate. Dar tocmai căutarea aceasta a lucrurilor înalte, mai profunde îi
deschide omului poarta spre o realiatate întunecată, diavolească.

Dar şi pentru oameni care au rătăcit astfel există iertare la Dumnezeu.

"Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale."
Psalmul 119:176

Dar mai presus de toate înfrîngerile şi necazurile noastre este fericirea Tatălui
Ceresc atunci cînd ne întoarcem vieţile spre El. Bucuria Lui e asemenea acelui
copil care-şi revede tatăl întors din lagăr după 10 ani de absenţă. Cu inima
strînsă, El a aşteptat ani întregi să lăsăm în urmă drumul spre iad şi să
alergăm spre moşia Lui, de-acolo - de-aici de pe Muntele Sionului.