Rătăcirea drumului

10. Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în
ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
12. Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci
şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13. Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de
cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră.
14. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
(Matei 18:10-14)

"Iată robul meu pe care-l sprijinesc, Alesul Meu, în care îşi găseşte plăcere sufletul
Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-şi
va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe. Trestia frîntă n-o va zdrobi, şi mucul
care arde încă, nu-l va stinge.Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va
lăsa, pînă va aşeza dreptatea pe pămînt; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui." Isaia
42:1-4

Oaia rătăcită, fiul risipitor - vorbesc despre oameni iubiţi de Dumnezeu, oameni pentru
care inima Lui bate cu putere.

Păstorul oilor străbate văi, merge prin întuneric, îşi caută oaia prin prăpăstii şi se teme
că ar fi putut fi deja mîncată de fiare sălbaticie. Tatăl îşi vede de departe fiul, aleargă
înaintea lui şi îl strînge în braţe. Bucuria lui e atît de mare, încît tot satul ştie că fiul i s-a
întors din depărtări.

"Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut." Matei 18:11

Dar fariseii, oamenii corecţi ai acelei vremi erau prea buni în ochii lor. Ei îi dispreţuiau
pe cei păcătoşi şi pe Isus care îi primea şi mînca la masă cu ei. Practic aceste două
parabole li se adresează oamenilor neprihăniţi în ochii lor, pe atunci fariseii. "Vă spun
că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru
99 de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă."

În Evanghelia după Matei, Isus îi avertizează pe ucenici spunîndu-le că singura

modalitate pentru a ajunge în cer este să devină asemenea copilaşilor - "Oricine se va
smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia Cerurilor." Matei 18:4 Şi e vai şi
amar de cine le taie calea celor ce vor să vină la pocăinţă: pentru un astfel de om "ar fi
mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării."
Matei 18:6 Cu alte cuvinte, nici o fiară să nu îndrăznească să stea în calea păstorului
atunci cînd el îşi caută oaia pierdută. Dumnezeu tînjeşte atît de mult să-i salveze pe
oameni din pierzare, încît e hotărît să-i nimicească pe cei care întind curse, amăgesc
suflete, otrăvesc vieţi.

Chiar ucenicii sînt în pericolul de a-i privi de sus pe cei cu inima frîntă şi astfel
dezamăgirea acestora din urmă să fie atît de mare încît să se afunde şi mai mult în
păcat. Lui Dumnezeu nu-i pasă de farisei, de cărturarii plini de propria valoare, ci îşi
îndreaptă privirile spre cei debusolaţi, cu inima frîntă.

În zilele noastre s-a ajuns la un lucru tare ciudat, greu de înţeles. Fariseii şi ceilalţi
îngîmfaţi din tagma lor nu sunt doar oamenii religioşi, ci şi oameni care s-au afundat
foarte tare în păcat, asemenea fiului risipitor. Ei sînt cei care stau pe scenă la ora actuală
şi ne spun cum să trăim. Deşi vieţuiesc în orgii şi desfrînare, în ultimele secole diavolul
i-a învăţat o lecţie de mare preţ: să ştii să pari un om galant, civilizat, educat e cheia
succesului în viaţă. Numai oamenii proşti sînt vulgari pe faţă, înjură la drumul mare,
bat cu pumnul în masă. Oamenii corecţi nu se îmbată, vorbesc frumos, îşi trăiesc
întunericul în ascuns.

Pe cît de mare e revărsarea de dragoste a Tatălui care-şi vede fiul venind din pribegie,
pe atît de mult mocneşte lava în inima Celui care are puterea de a-i sfîşia pe nelegiuiţii
împietriţi şi "corecţii politic". Tatăl celor doi fii are o atitudine desăvîrşită: el îi dă fiului
cel mai mic, care vrea să plece în lume, partea lui de avere. Nu-l ţine cu forţa acasă şi nu
încearcă să-l convingă să renunţe la planul lui necumpătat. Poate, cînd era singur, tatăl
a plîns nu de puţine ori pe fiul lui, dar în parabolă nu ni se spune nimic despre acest
lucru.

Fiul cel mai tînăr a dispreţuit averile tatălui pentru alte comori. Pofta e o vrajă dulce
care-ţi orbeşte ochii - dacă te laşi biruit de ea. Ea funcţionează asemenea unei obsesii, ca
un atac continuu asupra minţii. Şi cu cît te împotriveşti ei mai tare, cu atît urgia poftei
îşi intensifică puterea. Există printre oamenii buni vorba că umplerea minţii cu gînduri
bune sau umplerea vieţii cu activităţi bune vor anihila gîndurile rele. Eu le doresc
acestor oameni mult succes în viaţă.

Un om din Biblie tipic celui virusat de poftă este Balaam. Şi el nu e un oarecare, ci

recunoscut ca fiind om al lui Dumnezeu. E cucerit de oferta generoasă al lui Balaac. Nu
are înaintea ochilor decît faimă şi bogăţii. E atît de orbit de propria lui poftă, încît nu
mai are capacitatea de a-l vedea pe îngerul Domnului. Dar măgăriţa lui l-a văzut şi s-a
ferit de el - luînd-o pe arătură strîngînd piciorul lui Balaam de zid.

De multe ori măgăriţa lui Balaam e asemenea conştiinţei oamenilor. Cei care nu văd
înaintea ochilor decît împlinirea propriilor pofte se poartă batjocoritor cu cea care are
rolul de a-i călăuzi în viaţă. Dacă şi-ar întreba conştiinţa, ea le-ar răspunde imediat, dar
nu le pasă - cum nu i-a păsat nici fiului risipitor.

Dar poftele îţi aduc şi nota de plată - ruşine, umilinţă, sentimentul că ai stricat
iremediabil anumite lucruri de preţ. "Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii
ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se
sature cu roşcovele pe care le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni. Luca 15: 15,16

Te poţi rătăci cînd iubeşti păcatul, dar, la fel de bine, şi încă nu puţin, te poţi rătăci cînd
îl cauţi din toată inima pe Dumnezeu. Drumul credinţei e unul atît de complicat şi de
crunt, încît, dacă nu ai ancore solide înfipte în pămînt, diavolul te poate duce cu
uşurinţă de nas.

Una dintre cele mai eficace ispite pentru creştinii sinceri e pacea pe care, chipurile
Dumnezeu le-o toarnă în suflet. Şi dacă răsfoieşti puţin Biblia, vei găsi multe versete
care să te ducă în această direcţie.

Lumea de afară e plină de gropi de apă, furtuni, greutăţi, dar Isus Cristos a venit să ne
aduca PACE. El e pacea noastră, bucuria noastră. "Cînd mă aflu în prezenţa Ta/ Pace
găsesc." şi cînd îţi întorci faţa spre El, ţi se umple sufletul de bucurie. Funcţionează aici o
strategie de evadare prin care Îl asociem pe Dumnezeu cu toate lucrurile frumoase iar
lumea în care trăim o vedem în culori cenuşii. Acest lucru se întîmplă pentru că, adesea,
Evanghelia e predicată de idealişti, de oameni rupţi de realitate. Ei preferă gîndirea de
tip magic în locul celei pragmatice, gîndire care e asociată întotdeauna cu multe mici
compromisuri în viaţa de zi cu zi.

Un alt lucru fundamental după care tînjesc creştinii este ca Dumnezeu să le vorbească
direct - să audă glasul Domnului. 1 Corinteni 14 vorbeşte despre acest lucru. Ei cred că
Dumnezeu va răspunde comenzilor pe care ei I le trimit. Nu îşi pot imagina de ce
Dumnezeu nu le-ar vorbi direct inimilor lor frămîntate. Dar tocmai căutarea aceasta a
lucrurilor înalte, mai profunde îi deschide omului poarta spre o realiatate întunecată,
diavolească.

Dar şi pentru oameni care au rătăcit astfel există iertare la Dumnezeu. "Rătăcesc ca o
oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale." Psalmul 119:176

Dar mai presus de toate înfrîngerile şi necazurile noastre este fericirea Tatălui Ceresc
atunci cînd ne întoarcem vieţile spre El. Bucuria Lui e asemenea acelui copil care-şi
revede tatăl întors din lagăr după 10 ani de absenţă. Cu inima strînsă, El a aşteptat ani
întregi să lăsăm în urmă drumul spre iad şi să alergăm spre moşia Lui, de-acolo - de-aici
de pe Muntele Sionului.