I.2.5. Cum evoluează dependenţa de alcool ?

In acest capitol doresc să prezint o scară a evoluţiei dependenţei realizata de cercetătorul

american E.M. Jellinek:

Faza prealcoolică

Primele ocazii când se consumă alcool au loc la anumite ocazii speciale sau împreună cu
prietenii. Aceste oportunităţi sunt adesea acceptate de societate si privite ca fiind normale. Se
consideră chiar ca fiind un gest de impoliteţe atunci când refuzi să consumi băutură atunci când ţi
se oferă la astfel de ocazii. De asemenea, la început poate fi vorba de administrarea unor
medicamente cu efect calmant prescrise de medic. Dar nu orice om care intră în stare de ebrietate
la o petrecere poate fi considerat alcoolic. O persoană începe să aibă probleme atunci când caută
efectul consolator pe care-l poate aduce consumarea unei cantităţi de alcool. Fenomenul se
derulează astfel: O persoană are nişte probleme la un moment dat în viaţă (ex. un bărbat nu se
înţelege cu soţia ori a fost dat afară de la serviciu). Când vin astfel de greutăţi persoana
respectivă nu are curajul să le accepte şi să dorească să le rezolve. Dimpotrivă, ea aplică „politica
struţului” înecându-şi necazurile în băutură. După ce consumă o anumită cantitate de băutură
acea persoană se simte mai puternică, mai încrezătoare în propriile-i puteri. In acest timp
indivizii au o tot mai mică toleranţă la frustrare deoarece devine sensibil la problemele vieţii.
Mai mult, „ organismul se obişnuieşte cu nivelul de alcoolemie din sânge şi simte nevoia să
consume cantităţi tot mai mari de alcool. Paradoxal, ei se simt tot mai puternici deoarece pot
suporta cantităţi mai mari de alcool decât la început. (Scheneider si Lux, 1999:104- 114).
Aici trebuie să luăm in discuţie două expresii: doza de uşurare – cantitatea de băutură care îl face
pe om să se destindă, să se simtă mai bine şi doza de îmbătare – cantitatea de alcool care îl face
pe om să-şi piardă controlul, să fie ameţit. Pe parcursul dependenţei aceste doze evoluează
astfel(Rieth,1999:46) :

1) La început, doza de îmbătare e de câteva ori mai mare decât cea de uşurare.
2) Deoarece toleranţa organismului creşte, doza de uşurare creşte în cantitate pentru ca să se
ajungă la aceleaşi efecte de relaxare ca la început. In acest caz se petrece următorul
 fenomen descris de psihologi: „ dacă un comportament are ca urmare imediată ceva
plăcut, atunci acest comportament se va repeta. Iar dacă pe viitor plăcerea nu apare decât
uneori, comportamentul mai degrabă se intensifică decât se răreşte.” (Scheneider si Lux,
1999:56).
3) (aceste etape corespund unor faze mai avansate, dar le prezint aici pentru a putea fi
vizualizate in ansamblu).Deoarece doza de uşurare şi ce de îmbătare au ajuns la fel, acum
destinderea şi faza de beţie coincid.
4) Efectul de destindere nu se mai produce. Când o persoană vrea să bea doar puţin alcool
pentru a se simţi mai bine (sa apeleze la doza de uşurare), el nu se mai poate stăpâni şi
ajunge să se îmbete. De acum încolo, nu mai poate fi vorba despre o înfrânare conştientă
pentru cel ce consumă alcool aşa cum ar face un om sănătos. El caută cu disperare să
controleze modul de a bea, uitând că, de fapt, în inima lui s-a rupt o frână. Ascultându-i
pe alcoolici veţi observa că dorinţa lui cea mai intensă este să bea în mod moderat, deşi
se vede în viaţa lor că nu mai este posibil acest lucru.

Faza de debut

In această etapă, individul observă că are lacune de memorie. De exemplu, seara merge la un
prieten unde se îmbată. Dimineaţa e întrebat unde a fost. El îşi aminteşte vag ca a fost la un
prieten, deşi nu poate preciza cu exactitate cum îl cheamă. De asemenea, sunt şanse ca să nu-şi
amintească modul cum a ajuns acasă. O astfel de persoană îşi dă seama că ceva nu-i în regulă de
modul în care bea comparativ cu ceilalţi. Acum o variabilă importantă e mediul in care trăieşte.
Dacă cei din jurul lui au o atitudine negativă faţă de băutură, el se poate mai degrabă simţi
vinovat, dar dacă ei sunt îngăduitori faţă de consumul excesiv de alcool, el va găsi cu uşurinţă
justificări – ex. „ toată lumea bea, eu de ce să nu beau”. Totuşi, persoana respectivă începe să-şi
ascundă consumul real de alcool. Se gândeşte tot mai mult să aibă băutură în preajmă, de frică să
nu rămână fără „rezerve”. Uneori încearcă să fie abstinent câteva zile, dar după această perioadă
primele pahare sunt băute cu lăcomie, „date pe gât”. In inima lui, începe să aibă sentimente de
vinovăţie, devine recalcitrant atunci când i se sugerează că ar putea fi alcoolic.
Faza critică

Intr-o situaţie normală, o persoană raţională poate refuza să mănânce după ce s-a săturat. In
schimb, un dependent simte o „sete” ce nu şi-o poate controla. Totuşi, el caută să-şi justifice
comportamentul spunând că , de fapt, nu şi-a pierdut capacitatea de a bea atât cât doreşte, „că are
capacitatea de a bea şi că s-ar putea lăsa oricând de băutură” (Scheneider si Lux, 1999:109).
Astfel ,el îşi construieşte un sistem sucit de explicaţii bine pus la punct pentru a rezista
tensiunilor provocate de pierderea controlului. El se manifestă astfel:
- are o atitudine ce exprimă o siguranţă de sine exagerată pentru a arăta celorlalţi din jur că n-a
decăzut
- are o atitudine agresivă faţă de cei din jurul său, simţindu-se persecutat. In cazurile practice
se constată că pentru ce căsătoriţi, în special bărbaţii consideră că soţia e principalul său
duşman. Dacă la început îi promisese că va avea grijă de ea şi că va căuta să o ocrotească,
acum un bărbat alcoolic se uită cu ură la ea, îşi ascunde comportamentul deviant faţă de ea.
- Încearcă uneori să aibă perioade de abstinenţă totală, dar după fiecare eşec devine tot mai
dependent ori se resemnează
- Îşi fixează anumite reguli în încercarea disperată de a se autocontrola: asta ar însemna să
consume după o anumită oră, numai anumite sortimente de băuturi. O persoană ce avea
probleme cu alcoolul povestea că munceşte toată săptămâna gândindu-se la week-end –ul în
care poate consuma băutură cât doreşte. Chiar dacă nu bea zilnic, acea persoană păstrează o
legătură emoţională cu sticla.

In această fază se încheagă un întreg sistem de explicaţii. Acest fenomen îl putem corela
cu cercetările recente în ce priveşte „disonanţa cognitivă” – când o persoană are sentimente de
vinovăţie ca a făcut o anumită alegere încearcă să se convingă pe ea însăşi că a făcut o alegere
bună. In cazul celor dependenţi este vorba despre acele „subterfugii de alcoolic” prin care
doreşte să demonstreze celorlalţi că este nevinovat. Mai mult, el se simte o victimă a
persecuţiilor din partea şefilor, colegilor, familiei care nu „înţeleg” să manifeste toleranţă,
înţelegere pentru problemele lui. In acelaşi timp, alcoolicul „doreşte să demonstreze altora că nu
şi-a pierdut controlul” (Rieth,1999:56) In acest caz, este exclusă ideea de a căuta cauza
necazurilor în faptul că el însuşi are probleme cu băutul, deoarece asta ar echivala cu o
sinucidere morală. De aceea, strategia pe care o adoptă alcoolicul este, la nivel profund, de căuta
să fie valorizat de către cei din jur. In proprii ochi, alcoolicul este în acest moment orice altceva
decât un beţivan decăzut. Dimpotrivă, „el se consideră, în fond, un om foarte săritor cu spirit
camaraderesc şi bun la suflet”. (Rieth,1999:55) Manifestările pot să fie, aparent contradictorii.
Pe de o parte, e arţăgos, nemulţumitor, rupe relaţiile cu unii cunoscuţi, schimbă des locul de
muncă. Pe de altă parte, are o stimă de sine exagerată, se complace în cheltuieli grandomane, are
discursuri arogante. Observăm că un alcoolic în stare avansată e un tip mândru, încrezător în
propriile puteri care vrea să arate altora cât de puternic este el. Dar, de fapt, aceasta e o mască
pe care şi-o pune pentru a-şi ascunde sentimentul că viaţa lui se deteriorează pe zi ce trece.
Sentimentul dominant care îl domină pe alcoolic este acela de FRICĂ. El se teme că ceilalţi
ar putea să-l respingă. Astfel el se retrage în grupul său de prieteni care beau împreună cu el.
Aici găseşte înţelegere pentru faptele lui. Sociologii spun că aceasta ar fi o modalitate de
socializare a oamenilor. Eu cred că trebuie să ponderăm acest termen („socializare”) cu un
conţinut moral şi pragmatic puternic. E adevărat că oamenii stau de vorbă şi se simt bine la bar,
dar e această practică folositoare pentru el, familia lui, comunitatea din care face parte? Este etic
să cauţi doar acei oameni care îţi spun doar ce vrei tu să auzi şi care închid ochii la greşelile pe
care le faci? In cazul alcoolicilor, „socializarea” pe care o experimentează la bar este, de fapt, o
formă de evaziune. Ei aplică „politica struţului” în loc să rezolve cu maturitate problemele pe
care şi le-au făcut cu propria mână.
O altă strategie de evitare a problemelor folosită de alcoolici este munca. Simţul comun ne
înfăţişează imaginea alcoolicului ca fiind un om „jerpelit şi leneş”. In realitate nu este aşa.
Aceştia lucrează foarte mult. Un motiv important este acela de a le demonstra celorlalţi că e un
om valoros şi sănătos. Aceasta e o strategie abilă de construire a stimei de sine.

Faza cronică

In acest stadiu lucrurile se înrăutăţesc foarte grav. Iluzia alcoolicilor că îşi pot stăpâni
cantitatea de băutură pe care o beau se prăbuşeşte în faţa realităţii crude pe care o trăiesc. Acum
consumul de alcool devine obsesiv, fiind gata să consume şi băuturi de foarte proastă calitate
( chiar spirt dacă nu există altceva). De fapt, se prăbuşeşte orice rezistenţă a alcoolicului la drog
fiind beat câteva zile. Consecinţele asupra comportamentului sunt fatale:
 -„apar psihozele alcoolice: tulburări de memorie şi de concentrare, oscilaţii puternice pe plan
emoţional.” (Scheneider si Lux, 1999:114)
- se manifestă ceea ce in termeni medicali se numeşte „delirium tremens” – tremurături
puternice, halucinaţii, alcoolicul începe să vadă tot felul de animale pe pereţi (şobolani,
şerpi, ploşniţe), tulburări de somn
- depresiile se manifestă tot mai des, fapt corelat cu neîncrederea în ceilalţi
- alcoolicul simte că viaţa lui e ternă, nu mai are nici un gust, stare corelată cu izbucniri de
euforie iraţională (bineînţeles în urma consumului de alcool)
- lucrurile neplăcute şi dificile sunt evitate
In această fază se poate ajunge la sinucidere ori nebunie. Curele de dezintoxicare au un efect
redus. S-ai înregistrat cazuri în care cel care tocmai fusese spitalizat pentru o perioadă din cauza
băuturii, nici nu a ajuns bine acasă şi s-a dus la primul bar pe care l-a întâlnit.