Universitatea ,, Al. I.

Cuza ”, Iaşi
Master: Probaţiune, Mediere şi Asistenţa Socială a Victimilor Infracţiunuilor
Disciplina: Metodologia cercetării

PROIECT DE CERCETARE
Consilierea familiilor care se confruntă cu dependenţa
de alcool

Masteranzi
Guzu Corina Elena
Grămadă Alina
 Cuprins

INTRODUCERE / 4

CAPITOLUL I - ALCOOL, ALCOOLISM ŞI DEPENDENŢA DE ALCOOL / 5

1. Alcool - delimitări conceptuale / 5

2. Alcoolism (dependenţa de alcool) / 6

3. Fazele, efectele si cauzele alcoolismului / 8

3.1 Fazele alcoolismului / 8

3.2 Efectele alcoolismului /8

3.3 Cauzele alcoolismului /9

CAPITOLUL II - CONSILIEREA - MIJLOC DE INTERVENŢIE / 11

1. Consilierea - delimitări conceptuale / 11

2. Caracteristicile relaţiei de consiliere / 11

2.1 Factorii care influienţează consilierea /12

2.2 Beneficiari ai activităţii de consiliere /13

3. Activitatea consilierului / 13

4. Cine sunt consilierii şi persoanele care acordă sprijin? / 14

5. Abilităţi fundamentale în consiliere / 15

6. Consilierea familiei dependenţilor de alcool / 15

6.1 Consilierea familiei / 15

6.2 Rolul central al dependentului de alcool / 16

6.3 Ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă aparţinătorii / 17

6.4 Grupul, da sau nu? / 18

CAPITOLUL III - ALCOOL ŞI CODEPENDENŢĂ / 20

1. Relaţiile dintre familie şi alcoolic / 20

2. Codependenţa / 25
3. Ajutor profesional / 26

4. Căile spre abstinenţă / 28

4.1 Îngrijirea intensivă ambulatorie / 28

4.2 Tratamentul cu internare / 28

4.3 Alcoolicii anonimi / 29

5. Abordarea sistemică, multifamilială a problemelor alcool-corelare şi complexe / 30

6. Reabilitarea familiei / 33

CAPITOLUL IV-CONSILIEREA FAMILIILOR CONSUMATORILOR DE ALCOOL /

35

1. Scopul şi Obiectivele cercetării / 35

2. Argumentarea cercetării / 35

3. Metode şi tehnici / 36

3.1 Analiza documentelor / 36

3.2 Observaţia / 38

3.3 Interviul / 40

4. Grupul ţintă. Asociaţia ACAR / 43

CAPITOLUL V - INTERPRETAREA DATELOR PE BAZA INTERVIULUI / 48

1. Scopul interviului şi date despre persoanele intervievate / 48

2. Reacţia familiei consumatorului de alcool / 50

3. Familia afectată de consumul de alcool / 52

4. Consilierea familiei consumatorului de alcool / 54

5. Şanse de integrare în familie şi comunitate / 58

CONCLUZII / 60

ANEXE / 62

BIBLIOGRAFIE / 64
Introducere

În primul rând am dori sa menţionăm că dependenţa de alcool este una dintre cele mai
mari pericole pentru societate, pentru că nu afectează doar persoanele care consumă alcool, ci şi
persoanele din jurul acestora, mai ales familiile.
În domeniul Asistenţei Sociale se intervine de fiecare dată atunci când apare o problemă
care periclitează drepturile şi bunăstarea omului. Sunt oameni pe care consumul de alcool i-a
adus în dependenţă psihică şi/sau fizică, care nu mai pot să controleze cât beau, nici să judece
felul cum se comportă atunci când beau. Cel puţin temporar, dacă nu permanent, ei simt o
dorinţă de nestăpânit de a consuma alcool. Această dorinţă dobândeşte o importanţă crescută în
viaţa lor, până când devine dominantă. Sunt oameni care la un moment dat în viaţa lor au început
să bea, la fel cum o face fiecare dintre cei care beau în societate. Cu timpul, pentru ei, a bea nu
mai este o chestiune de autodeterminare, ci o obsesie.
Pe lângă acest fapt, să ne gândim că alături de cei direct afectaţi de alcoolism, trăiesc
această dramă mame, soţii, copii, fraţi sau surori, toţi aceştia fiind indirect afectaţi de alcoolism.
De aceea am ales această temă, pentru a atrage atenţia asupra efectelor consumului de
alcool, care se răsfrâng asupra întregii familiei şi pentru a demonstra cât de importantă este şi o
consiliere a familiei care poate să participe la activităţi de grup alături de consumatorii de alcool.

4
 CAPITOLUL 1 - Alcool, alcoolism şi dependenţa de alcool

1. Alcool - delimitări conceptuale

1.1 Despre alcool

În cartea sa, autorul Eugen Horoba (2010) prezintă noţiuni despre alcool. Cuvântul alcool
îşi are originea în limba arabă: "al"=articol şi "cohol"= "lucru subtil" - o traducere cu care mulţi
vor fi desigur de acord cu încântare.
Din punct de vedere fizic alcoolul etilic în stare pură este un lichid incolor, inflamabil, cu
punctul de fierbere la 78,3° C, cu gust amar, care arde cu flacăra albastră. Se amestecă în orice
proporţii cu apa, cu alcoolul metilic, cu eterul şi cu alte substanţe organice.
Alcoolul se obţine pe cale naturală prin fermentarea zahărului şi a amidonului din fructe,
cereale, cartofi, în prezenţa unei enzime (ferment) numită cozimază, un produs de metabolism al
ciupercii drojdiei de bere.
În timpul fermentării are loc un proces chimic de catabolizare (descompunere) a
zahărului.

1.2 Acţiune:
Alcoolul acţionează predominant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce
coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi conştiinţa şi emoţiile, şi mai puţin pe
funcţiile inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde de
concentraţia de alcool din organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) şi se măsoară în
grame de alcool la litrul de sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicaţii
etanolice au evidenţiat o alcoolemie cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l. Concentraţiile letale sunt
cuprinse între 5,0 şi 8,0 g/l; 90% dintre persoanele ce prezintă aceste valori decedează (Horuba,
2010, p. 23).
Alcoolul îşi exercită efectul calmant asupra sistemului nervos central indiferent
dacă este consumat în mod conştient în acest scop sau este consumat doar pentru gustul băuturii
sau din obişnuinţă. De aceea alcoolul vândut sub forma unor medicamente ca de exemplu diferite
calmante pentru dureri, tranchilizante, poate deveni un fel de fals panaceu pentru tot felul de
acuze şi indispoziţii. O rezolvare adevărată a problemelor însă nu se poate obţine prin consumul
de alcool.

5
 Cea mai mare particularitate a alcoolului este faptul că el nu este perceput ca fiind un
drog ci ca o parte integrantă din viaţa, cultura şi economia noastră.
Mulţi oameni reuşesc să păstreze în privinţa consumului de alcool măsura şi să se
ferească de efectele lui dăunătoare, dar nu puţini sunt cei care alunecă pe nesimţite pe panta
abuzului în dependenţă, plătind acest consum cu sănătatea şi chiar cu viaţa lor. Efecte dăunătoare
ale alcooolului asupra organismului uman sunt de aşteptat în timp cu mare probabilitate dacă
doza medie zilnică depăşeşte aproximativ 40 de grame de alcool pur.
Abuzul de alcool are loc atunci când se bea (Pieleanu, 1999):
• în împrejurări nepotrivite (conducerea maşinii, serviciu, sport, sarcină);
• până la beţie;
• pentru ameliorarea unei stări sufleteşti tulburate ("de necaz");
• pe termen lung în cantităţi mari (la bărbaţi zilnic peste 40 g iar la femei peste 20 g de
alcool pur pe zi).

2. Alcoolism (dependenţa de alcool)

Autorul Marius Pieleanu (1999) consideră ca dezintoxicarea de alcool, adică depăşirea

dependenţei fizice, durează în general între 5÷15 zile. Dezobişnuirea de alcool, adică biruirea
dependenţei psihice, se stabilizează, în general, după doi ani.
Dependent de alcool este cel care nu se poate opri din consum fără a suferi de stări fizice
sau psihice neplăcute (alcolismul de tip delta, dependentul de doze mici) sau cel care ingerează
în mod repetat atât de mult alcool încât îşi dăunează sieşi şi celor din jur (alcoolicul de tip gama
şi epsilon) (Pieleanu, 1999, p. 46).
Caracteristică pentru dependenţă este dorinţa nestăvilită, continuă sau temporară, de
procurare şi ingerare a alcoolului, precum şi tendinţa de creştere a dozei.
Faptul că dependentul de alcool este bolnav este evident pentru cei din jur însă nu şi
pentru el. El crede multă vreme că nu se comportă altfel decât semenii săi sau caută vină că bea
în altă parte. Face parte din tabloul bolii faptul că cel în cauză nu acceptă să fie ajutat nici atunci
când apar complicaţii organice grave.
Sunt oameni pe care consumul de alcool i-a adus în dependenţa psihică şi/sau fizică, care
nu mai pot să controleze cât beau, nici să judece felul cum se comportă atunci când beau. Cel
puţin temporar, dacă nu permanent, ei simt o dorinţă de nestăpânit de a consuma alcool. Această
dorinţă dobândeşte o importanţă crescută în viaţa lor, până când devine dominantă. Sunt oameni

6
care la un moment dat în viaţa lor au început să bea la fel cum o face fiecare dintre cei care beau
în societate. Cu timpul, pentru ei, a bea nu mai este o chestiune de autodeterminare, ci o obsesie.
Nu există un model comportamental care să fie considerat tipic pentru un alcoolic,
manifestările acestora fiind diferite de la persoană la persoană, la fel şi consecinţele. Unii
alcoolici beau zilnic, alţii după anumite intervale, unii beau cantităţi impresionante de alcool,
alţii foarte puţin. Unii alcoolici beau numai bere alţii numai vin sau tărie. În timp ce alcoolismul
apare la unii în anii tinereţii, el se dezvoltă la alţii pe parcursul mai multor ani. De aceea se poate
spune că există mai multe tipuri de alcoolism.
Dependenţa de alcool se înscrie în linia generală a dependenţei de substanţe nocive însă
are şi unele particularităţi. În general se vorbeşte de dependenţa fizică abia atunci când apar
fenomenele de sevraj, dar modificările metabolice şi procesele biochimice cerebrale au loc mult
mai devreme. Din această cauză delimitarea dependenţei fizice de cea psihică este destul de
arbitrară.(Pieleanu, 1999, p. 57)
În cartea sa, Ruxandra Ruşcanu (2004) vorbeste despre dependenţa fizică şi dependenţa
psihica a alcoolului.
Dependenţa fizică
Dependenţa fizică este o consecinţă a unui consum frecvent de alcool şi a adaptării
treptate a organismului cu acesta - creşterea toleranţei. Dependentul fizic este cel al cărui
organism are nevoie de alcool pentru a-şi îndeplini funcţiile.
Dependenţa psihică
Dependenţa psihică este iniţial dorinţa, iar apoi cerinţa obsesivă a unei persoane de a se
sprijini în cârja numită alcool, pentru că astfel se crează o stare în care problemele devin mai
puţin de nerezolvat şi multe situaţii din viaţa de zi cu zi devin mai plăcute sau în orice caz mai
suportabile.
Atunci când tot mai multe situaţii de viaţă sunt resimţite ca fiind stresante, plictisitoare
sau frustrante, alcoolul câştigă în importanţă pentru echilibrul psihic. Fiecare pierdere a
controlului asupra băuturii este o înfrângere, astfel încât tot mai multă energie psihică este irosită
în efortul de a se controla.

7
 2. Fazele, efectele şi cauzele alcoolismului

3.1 Fazele alcoolismului

Conform site-ului oficial al Agenţiei Naţionale Antidrog, fazele alcoolismului sunt
următoarele:
a. Faza prealcoolică: obiceiul de a se relaxa cu băutura, cu tendinţa de a creşte cantitatea
ingerată;
b. Faza prodromală: consumul, în secret, de alcool, gândire orientată mereu spre consum,
apariţia sentimentelor de vinovăţie, "rupturi ale filmului";
c. Consumul prin constrângere: pierderea controlului! Deraierea totală în relaţiile sociale,
accese de furie, gelozie, mila faţă de propria persoană, preocupare pentru asigurarea unor
cantităţi suficiente, băutul de dimineaţă;
d. Faza cronică: decăderea personalităţii, tulburări cognitive. Individul bea împreună cu
persoane din medii sociale inferioare. Pierderea toleranţei la alcool, tremurături, stări de
anxietate, stări de colaps.

3.2 Efectele alcoolismului

Alcoolul are un efect narcotic care se instalează - ca în cazul altor substanţe narcotice,
precum eterul, cloroformul sau gazul ilariant (oxid de azot, N2O - n. tr.) - după un stadiu iniţial
de iritaţie/excitaţie. Această stare de excitaţie se defineşte însă mai degrabă negativ - prin
dispariţia inhibiţiilor - decât pozitiv. Forţa musculară grosieră creşte după ingestia de alcool în
cantităţi mici, fiind redusă senzaţia de oboseală în timpul stării de excitaţie. În acelaşi timp,
performanţa în ceea ce priveşte rezolvarea de sarcini complicate, cum ar fi conducerea unui
autovehicol, este vizibil afectată, chiar la ingestia de cantităţi reduse (Pieleanu, 1999, p. 62).
Se reduce nu doar performanţa generală, ci şi capacitatea de a aprecia propria
performanţă. Reducerea aptitudinilor autocritice este doar una dintre consecinţele tipice ale
consumului de alcool. Cantităţi mici pot deja slabi controlul, scad inhibiţia, iar "supra-eul", aşa
cum a denumit Sigmund Freud regulile sociale pe care fiecare individ şi le însuşeşte în cursul
vieţii, pierde din semnificaţia sa. Dezinhibarea însă este rareori completă. Din fericire,
concentraţiile de alcool care produc dezinhibarea totală şi care ar permite trăirea necontrolată a
unor impulsuri agresive, produc un efect narcotic atât de puternic, încât persoana în cauză nu mai
este în stare să comită gesturile pentru care nimic nu le-ar mai inhiba. De asemenea, se spune că
efectul stimulator al alcoolului asupra stării de spirit şi a emoţiilor se explică prin aceeaşi
dezinhibare, asociată cu sugestia socială. Ca multe alte droguri, alcoolul creşte şi el

8
sugestibilitatea individului. Pentru că reduce autocritica, consumatorul se vede satisfăcut în
aşteptările sale: dacă doreşte să se înveselească, se va înveseli, dacă aşteaptă că alcoolul să-l
liniştească, el se va calma. La persoana aflată în stare de ebrietate, se evidenţiază mai ales
labilitatea dispoziţiei şi sugestibilitatea crescută: poate face gălăgie veselă într-un moment, iar
apoi să izbucnească în lacrimi şi să-şi plângă viaţa nereuşită. În acest sens, alcoolul nu-l
înveseleşte şi nici nu-l întristează, ci doar înlătură mecanismele reglatoare care în mod normal
echilibrează oscilaţiile vieţii psihice. Întâi dispar inhibiţiile; apoi lipseşte capacitatea de a efectua
munca de precizie, intelectuală sau fizică; în final, este influenţată şi activitatea musculară
grosieră, şi conştienţa individului este tot mai tulburată. În doze foarte mari, alcoolul determină o
stare de narcoză - ce se deosebeşte clar de somnul normal - din care cel ebriat abia poate fi trezit.
În doze şi mai mari, alcoolul devine o toxină cu efect letal. Decesul intervine prin tulburări ale
sistemului nervos central: Centrul respirator al creierului este paralizat, inima şi circulaţia
sanguină se prăbuşesc. Un efect evident al alcoolului se observă la nivelul vaselor sanguine care
se dilată. Concomitent, se produce o contracţie a vaselor din interiorul organismului, pentru a
păstra constantă tensiunea arterială. Pentru că sângele se răceşte mai repede la suprafaţa corpului,
alcoolul accelerează pierderea de căldură. În acelaşi timp, el paralizează centrul termogenezei în
creier care reglează temperatura corpului. Mulţi alcoolici au îngheţat în aer liber, devenind
victime ale acestui mecanism complex (Pieleanu, 1999, pp. 65-69).

3.3 Cauzele alcoolismului

Cauzele alcoolismului sunt preluate de pe www. alcoolism.org.
Cauzalitatea alcoolismului poate fi de natură ereditară, organică, psihică, profesională,
educativă, conflictuală sau socială.
În sens direct alcoolismul nu este ereditar, dar toţi care ştiu că a existat o problemă de
alcoolism în familia lor, ar trebui să abordeze alcoolul cu aceeaşi vigilenţă pe care o are un
diabetic ereditar faţă de zahăr.
Nu există o anumită cauză organică responsabilă de instalarea alcoolismului şi mai ales
nu există o alergie la alcool care să declanşeze dependenţa deja de la cea mai mică doză.
Mai periclitate sunt persoanele care reacţionează pozitiv faţă de efectele alcoolului fără a
resimţi urmări neplăcute.
Nu există trăsături universal valabile, dar din punct de vedere psihic
anumite caracteristici sunt mai des întâlnite la persoanele dependente de alcool:
• Tendinţa de a evita problemele indiferent de capacitatea reală de a le rezolva;
• Nesiguranţa de sine şi inhibiţie;

9
 • Dependenţa de ceilalţi;
• Capacitate redusă de a se stăpâni, de a suporta neplăceri sau de a aştepta o recompensă
(toleranţă redusă la frustrare);
• Autostăpânire exagerată şi refulare a sentimentelor;
• Dificultăţi în satisfacerea nevoii de ataşament şi de apropiere;
• Adesea o proastă dispoziţie şi o stare de confort psihic redus;
Dar aceste trăsături pot fi la fel de bine şi consecinţe ale consumului abuziv de alcool.
Există diferenţe considerabile între frecvenţa cu care alcoolismul apare în cadrul
diferitelor grupe profesionale. Cei care au aşa numitele meserii alcoolice adică producătorii şi
distribuitorii de băuturi alcoolice sunt deosebit de periclitaţi.
De asemenea sunt periclitaţi angajaţii în construcţii, angajaţii în transporturi, în special în
transporturi maritime, dar şi liberii profesionişti fără program de lucru clar definit, precum şi
meseriile cu multă rutină şi fără program de lucru clar definit şi meseriile cu multă rutina şi fără
supervizare tehnică.
Din punct de vedere educativ, părinţii care nu au avut nici un rol sau doar unul
neînsemnat în evoluţia dependenţei de alcool a copilului lor sunt chinuiţi de îndoieli şi de
sentimente de vinovăţie. Unii cred că l-au răsfăţat prea mult, că au sufocat copilul cu prea multă
dragoste şi căldură sufletească, alţii cred că au fost prea severi, prea reci, că i-au îngăduit prea
puţină libertate şi l-au respins prea tare. Dăunătoare este şi educaţia în care copilul este
supraîngrijit şi nu este lăsat să devină independent.
Fiecare dintre aceste moduri de comportament ar putea constitui un element în
construirea zidului numit dependenţă.
De regulă, nu se va găsi un răspuns simplu de genul cauză-efect. De aceea aceste îndoieli
şi temeri îşi au rostul lor atâta vreme cât ajută la înţelegerea şi rezolvarea problemei.
Atitudinea publicului larg faţă de alcool şi implicit faţă de alcoolic este echivocă. Opinia
publică sprijină consumul de alcool şi promovează involuntar pericolul instalării alcoolismului.
Societatea minimalizând consumul crescut de alccol îl ajută de fapt pe cel ameninţat de a deveni
alcoolic să se amăgească multă vreme că pericolul în care se află nu este atât de mare.

10
 CAPITOLUL II - Consilierea - mijloc de intervenţie

1. Consilierea - delimitări conceptual

Consilierea este o relaţie, o formă specială de comunicare ce implică ascultare.

Consilierea are un rol proactiv, previne situaţiile de criză, o persoană este ascultată de altele, o
persoană ajută un grup de persoane, este o formă confidenţială de a oferi ajutor, este bazată pe
principiul dezvoltării personale, înseamnă a-i ajuta pe alţii să-şi identifice şi să-şi clarifice
problemele, este o activitate efectuată de profesionişti, se ghidează după anumite teorii şi metode
specifice domeniului (Sighinaş, 2001, p.65).
Consilierea presupune existenţa unei persoane care are nevoie temporar sau permanent
rolul de consilier, şi care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde atenţie, timp, respect, unuia
sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client (Sighinaş, 2001, p. 66).
Consilierea este o activitate care este iniţiată de o persoană care caută ajutor. Oferă
oportunitatea clientului de a identifica ceea ce îl perturbă, de a se explora şi de a se înţelege.
Consilierea este orientată spre participant, foloseşte ipoteze culturale, realizează asociaţii
cu procesul de învăţare, centrată pe comportamentul normal, are resurse multidisciplinare
(Sighinaş, 2001, p. 69).
După Marcela Sighinaş (2001), scopurile consilierii au în vedere:
• sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea propriei individualităţi;
• asistarea în procesul de autocunoaştere, sprijin în procesul de căutare - formare a
identităţii;
• dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi autoacceptare;
• dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi;
• formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor;
• sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi măsurabile care pot fi observate din punct
de vedere comportamental.

2. Caracteristicile relaţiei de consiliere

După Marcela Sighinaş, caracteristicile relaţiei de consiliere sunt:
• Sentimentul că o altă persoană este real interesată şi încearcă să înţeleagă- Sunt într-
adevăr auzit;
• Căldura- mă simt bine primit de cineva, ca şi când ei ar fi bucuroşi să mă vadă;

11
 • Confidenţialitate- este foarte important să mă simt în siguranţă, să ştiu că altcineva nu va
afla ceea ce spun;
• Egalitate- îmi place să mă simt pe picior de egalitate cu altă persoană. Astfel că, această
persoană nu se poartă ca şi cum ar fi superioară ca”expert” sau să aibă putere asupra
mea;
• Non-judecare- nu-mi place să mă simt judecat sau să mi se spună ce să fac;
• Numai pentru oamenii cu probleme- dacă nu am probleme, atunci nu am nevoie să merg
la consilier;
• Fără limite- dacă merg la consilier voi putea să vorbesc despre orice cred eu că e
important;
• Plânsul- consilierea te ajută să îţi exprimi sentimentele;
• Relaţia- consilierea este o relaţie de ajutorare, de suport, ce are aspect unic;
• Respectul pentru client- consilierul se raportează la diferenţele culturale şi atitudinile
care influienţează relaţia;
• Responsabilitatea pentru realizarea scopurilor fixate- “A fi pregătit” şi aşteptările sunt
factori importanţi în constituirea relaţiei;
Aurelia Marşieu (2005), identifică următoarele caracteristici ale consilierii:
• Consilierea se adresează tuturor persoanelor normale ce nu prezintă tulburări psihice/ de
personalitate, deficit intelectual sau de altă natură;
• Prin demersurile sale, consilierea încearcă să îmbunătăţească viaţa personală, pentru a
putea face faţă stresului şi sarcinilor cotidiene;
• Consilierea oferă un model educaţional, un model al dezvoltării şi nu unul clinic sau
curativ;
• Consilierea are în vedere prevenţia problemelor ce pot împiedica dezvoltarea şi
funcţionarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenţie consta în identificarea
situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor , înainte ca acestea să aibă un
impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup.
După A. Baban (2001), sunt prezentaţi factorii care influenţează consilierea şi beneficiarii
activităţii de consiliere:
2.1 Factorii care influienţează consilierea:
• Atmosfera de grijă, încredere şi speranţe este creată pe bază de consilere;
• Informaţia relevantă şi precisă este furnizată atunci când e necesar;
• Persoana primeşte ajutor pentru conştientizarea propriului potenţial;

12
 • Persoana primeşte ajutor pentru elaborarea unor planuri şi opţiuni alternative şi pentru
implementarea planurilor de acţiune, primeşte ajutor pentru înlăturarea barierelor din
cauza atingerii scopurilor;

2.2 Beneficiari ai activităţii de consiliere:

• Persoanele individuale: pentru dezvoltare personală, încredere şi siguranţă economică;
• Familia: siguranţa socială şi economică;
• Mediul de afaceri: personal calificat disponibil al momentul potrivit;
• Societatea: creşterea veniturilor, cunoaşterea ca instrument democractic;
• Cunoştinţe necesare consilierului;
• Ciclurile vieţii şi dezvoltării personale;
• Sănătate şi şcoala;
• Familie şi cuplu;
• Grupuri sociale;
• Dezvoltarea carierei;
• Managementul resurselor umane;
• Teoriile învăţării;
• Managementul stresului;
• Etica în consiliere;

3. Activitatea consilierului
În termeni de etică trebuie să respecte (Lisievici), 1998, p.37):
• Fiecarea individ, personalitate, şi să trateze cu seriozitate problemele acestuia;
• Să fie independentă de anumite mecanisme de control social;
• Să respecte confidenţialitatea;
• Să fie egal accesibilă, deschisă şi la îndemâna tuturor clienţilor;
• Să fie nediscriminatorie în funcţie de sex, vârstă, naţionalitate, categorie socială, nivel de
educaţie;
• Să fie obiectivă, imparţială;
• Să deschidă şanse reale pentru fiecare individ;
• Să sprijine în mod concret clientul;
• Să dovedească flexibilitate în dialogul cu clientul;

13
 • Să implice colaborarea cu alţi specialişti în rezolvarea unor probleme care depăşesc
domeniul său de competenţă;
• Să acţioneze în interesul clienţilor şi să îşi asume consecinţele lor profesionale.

4. Cine sunt consilierii şi persoanele care acordă sprijin?

"Consilierii sunt toate persoanele care s-au format profesional şi au fost acreditate pentru
a acorda consiliere şi a face psihoterapie"(Rotaru, 2002).
Persoanele care oferă sprijin sunt acele persoane care se implică în folosirea consilierii şi
abilitaţilor de oferire a sprijinului, persoane profesioniste în domeniul consilierii sau
psihoterapiei sau orice altă persoană care foloseşte abilităţile de consiliere ca parte a altor roluri
primare, cei angajaţi în consiliere şi sprijin în regim de voluntariat, precum şi cei care fac parte
din reţele de ajutorare sau sprijin.
"Persoana care acordă sprijin se referă la orice persoană care foloseşte abilităţi de
consiliere ca paraprofesionist sau cvasiconsilier, ca parte a rolurilor primare de nonconsiliere, ca
şi consilieri voluntari în agenţiile de acordare de sprijin sau reţele de întrajutorare"(Rotaru,
2002).
Consilierii văd clienţii într-o mare varietate de contexte şi din diferite motive. Mai mult
decât atât, deseori contactul acestora cu clienţii este intermitent şi de scurtă durată şi nu are o
anumită regularitate. Presupunerea că există un singur proces de consiliere care acoperă toate
aceste situaţii nu este corectă. În plus, mulţi asistenţi psihologici, formatori şi studenţi deopotrivă
găsesc util să se gândească la modul în care se folosesc de abilităţile de consiliere cu clienţii, ca
reprezentând un proces de consiliere.
Conform literaturii, consilierii paraprofesionali au formare în abilităţi de consiliere, dar
la un nivel inferior acreditarii consilierilor sau psihoterapeuţilor profesionişti. De exemplu, unele
asistente medicale au participat la un număr de cursuri de consilier şi pot fi abilitate în
gestionarea anumitor categorii de pacienţi. Persoanele cu astfel de cunoştinţe ar putea fi numiţi
consilierii în domeniile lor de lucru. Având în vedere faptul că , termenul de consilier într-un
context dat este limitat doar la cei cu calificări profesionale recunoscute şi acreditate în aria
respectivă, consilierii paraprofesionali ajung să fie consideraţi persoane care oferă sprijin în
virtutea calităţii date de abilităţile lor de consiliere.

14
 5. Abilitaţi fundamentale în consiliere

Abilităţi de bază indispensabile pentru a dobândi competenţe comunicaţionale ale unui

consilier (Garleanu, 2002):
• Ascultarea activă:.
• Echilibrul între ascultare şi vorbire:
• Adaptarea la situaţia emoţională a clientului:
• Armonizarea trăsăturilor clientului cu cele ale consilierului:
• Empatia
• Utilizarea comunicării directive şi non-directive:
• Crearea limbajului intern
• Crearea regulilor
• Crearea percepţiilor

6. Consilierea familiei unui dependent de alcool

6.1 Consilierea familiei

Autorul Hans Klein (1999) consideră că de obicei, cei care au în familie o persoană
dependentă de alcool vin la consiliere sub o tensiune psihică foarte mare şi îşi descărcă sufletul
de parcă ai fi apăsat pe un buton. Deşi se prezintă de la caz la caz şi o serie de aspecte
particulare, totuşi în aproape toate discuţiile apar aceleaşi probleme principale.
Autorul prezintă în cartea sa întrebări din discuţii de consiliere. Ţelul este acela de a
prezenta în mod sistematic principale probleme ridicate în acest context şi de a oferi răspunsuri
competente. Diferitele probleme nu pot fi separate foarte strict, ceea ce va duce în mod inevitabil
la unele suprapuneri. Dar uneori este şi un avantaj de a mai explica anumite aspecte încă odată
cu alte cuvinte, într-un alt context, pentru a putea fi înţelese mai bine.
Intrebări legate de alcoolismul unui membru al familiei, doresc să insufle curajul de a se
adresa unui punct de consiliere sau unui grup de întrajutorare. Alcoolismul nu trebuie neapărat să
ducă la o catastrofă pentru întreaga familie, dacă membrii ei învaţă să o abordeze într-un mod
corespunzător.

15
6.2 Rolul central al dependentului de alcool
Cu toate că prin felul său de a bea are un comportament negativ, care-l face tot mai
insuportabil la locul de muncă, în cercul de prieteni şi, bineînţeles, în cadrul familiei, alcoolicul
stă în centrul atenţiei. Cei mai mulţi aparţinători nici nu-şi mai dau seama de acest lucru. Cu
timpul, aşa s-a întâmplat şi familia s-a orientat tot mai mult şi şi-a adoptat comportamentul după
bolnavul de alcoolism. Dar asta înseamnă că familia nu s-a dezvoltat normal, ci s-a implicat
inconştient în evoluţia bolii alcoolicului, deci s-a îmbolnăvit şi ea prin faptul că tot mai multe
comportamente anormale s-au amplificat la membrii familiei. Această evoluţie a bolii se poate
agrava în aşa măsură, încât membrii familiei înşişi apelează la un tratament de specialitate sau
cel târziu atunci când copiii au devenit independenţi, familia se destramă de tot. Dar nu trebuie
să se întâmple aşa.
Alcoolicul - fiindcă dependenţa de alcool este cauzată şi alimentată de o mulţime de
sentimente de inferioritate, de lipsa de importanţă şi de luare în seamă, rolul central pe care-l
joacă alcoolicul este bineînţeles foarte important pentru el. Nu este important dacă tinde
intenţionat spre acest rol sau, ceea ce este mai plauzibil, dacă ajunge să-l joace neintenţionat. În
acest caz, îşi dă seama cândva de această poziţie şi de atunci încolo se agăţă strâns de ea.
Uşurarea pe care i-o aduce consumul de alcool în greutăţile sale multiple se asociază cu un rol
(care este ca un cadou nesperat) în care el este în centrul atenţiei. Asta îi dă, cu toată slăbiciunea,
un sentiment de putere la care nu mai vrea să renunţe aşa, pur şi simplu. Acest lucru se manifestă
şi prin faptul că dependentul de alcool se împotriveşte cu toată forţa să se supună unui tratament.
Căci inconştient simte că, atunci, trebuie să renunţe la această poziţie din centrul atenţiei şi că va
pierde tot ce l-a ajutat până acum.(Klein, 1999)
Aparţinătorul - poate să contribuie prin comportamentul său la pierderea rolului central
negativ al alcoolicului. Dacă aparţinătorul încetează să se orienteze după bolnav, în curând se va
schimba ceva. Asta înseamnă că aparţinătorul încetează să se ocupe de bolnav, şi în schimb,
începe să se ocupe de starea proprie. Cu cât reuşeşte să îl ignore mai mult pe alcoolic cu
comportamentul său negativ, cu atât acesta iese mai repede din centrul atenţiei. Şi cu atât mai
repede va fi "aruncat" înapoi spre boala sa. Acum nu mai este o boală interesantă cu care se
poate căpăta o groază d atenţie, ci, aduce cu ea tot mai multă suferinţa.(Klein, 1999)
Dar alcoolicul nu va permite asta, se va împotrivi. Şi din trecut ştie foarte bine că adesea
îl poate convinge pe partener. Se cere, de aceea, din partea partenerului foarte multă putere şi
consecvenţă, ca să nu se mai lase influenţat în noua sa atitudine. Asta precis nu este posibil fără
"recidive" în vechiul comportament, dar acest nou comportament duce, cu cea mai mare
probabilitate, la succes, dacă este practicat în continuare.

16
6.3 Ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă aparţinătorii
Acelaşi autor considera că dacă aparţinătorul doreşte ca partenerul lui dependent de
alcool să-şi schimbe modul de a bea, trebuie să se schimbe şi el, ca aparţinător. Trebuie să îşi
schimbe comportamentul şi atitudinea, să fie dispus să contribuie activ la însănătoşirea
partenerului.
• Aparţinătorul să fie conştient de faptul că nu poate schimba modul de a bea al
partenerului.
Să nu se străduiască să îl scape de tentaţia alcoolului penru că nu are nici un rost. Nu
poate să facă nimic altceva decât să bea. De aceea, să înceteze să mai lupte împotriva
consumului excesiv de băutură, că nu are nici o şansă, deoarece acesta este simptomul unei
tulburări profunde.
Să înceteze să-l mai controleze pe partener şi să nu-i mai interzică să bea. Asta
declanşează o atitudine de încăpăţânare şi creează tensiuni inutile. Va bea cu atât mai mult. De
aceea, să nu-i arunce băutura; să nu bea împreună cu el, pentru că nu-i foloseşte la nimic.
Să nu-l ameninţe cu divorţul dacă aparţinătorul nu are într-adevăr de gând să facă acest
pas. Făcând presiuni asupra lui, îl determină, în cel mai bun caz, să se lase temporar de băut sau
să înceapă un tratament, dar nu şi să se lase de tratat. Astfel, recidiva este mai mult ca sigură.
Să accepte faptul că partenerul trebuie să bea. Să nu-l dispreţuiască din cauza asta. O face
şi singur. În schimb, trebuie să înţeleagă - eventual să îi explice şi aparţinătorul - că este bolnav
şi că poate să facă ceva împotriva acestei boli.
• Aparţinătorul să nu tolereze faptul că partenerul lui bea.
Să-i arate mereu că nu îi este indiferent aparţinătorului că bea.
Să-i spună liniştit că dacă crede că nu poate renunţa la băutură, atunci să n-o facă. Dar să
nu aştepte atunci din partea aparţinătorului să-i rezolve problemele pe care şi le-a creat singur.
Să înceteze neapărat să mai facă ceva aparţinătorul pentru partener dacă rămâne
încăpăţânat. Să nu se mai ocupe de el. Aparţinătorul să-şi urmeze propriile căi, dar să încerce să
se protejeze cât pot de urmările consumului de alcool al partenerului. Să nu îi mai procure
alcaool, nici din milă, nici din comoditate şi nici din frică. Să-i spună liniştit că alcoolul îl
distruge şi că aparţinătorul nu vrea să contribuie şi el la acest lucru. Dacă vrea neapărat să-şi facă
rău în continuare, va trebui să-şi procure alcool singur.
• Aparţinătorul să ignore comportamentul alcoolicului când a băut.
Atunci când partenerul este în stare de ebrietate, aparţinătorul trebuie să îl ignore, trebuie
să înceteze să-l privească fix, să facă pe victima şi să se lase tiranizat.. Astfel va fi incapabil de a
acţiona şi va acorda anormal de multă atenţie bolii partenerului.

17
 E bine ca aparţinătorul să se comporte în aşa fel încât partenerul să nu mai fie în centrul
atenţiei pentru că bea, să înceteze în a-i căuta sticlele ascunse. Asta degenerează într-un joc în
care fiecare crede că trebuie să învingă neapărat. În schimb, trebuie aflat de ce partenerul trebuie
să ascundă sticlele. Nu trebuie ca aparţinătorul să se certe cu partenerul din cauză că bea, pentru
că aşa va găsi în aparţinător persoana pe care să-şi descarce toate sentimentele sale de vinovăţie.
Cearta îl descarcă emoţional.
Aparţinătorul nu trebuie să se identifice cu reproşurile partenerului - chiar dacă este
suspectat că-l înşeală. Sunt doar încercări din partea lui de a scăpa de sentimentele de vinovăţie.
Partenerul care bea nu trebuie lăsat să devină independent de ajutorul aparţinătorului.
Altfel, aparţinătorul contribuie la menţinerea bolii sale şi a consumului său excesiv de alcool.
• Aparţinătorul trebuie să aibă în vedere că se poate face ceva şi cu el.
Aparţinătorul să înceapă prin a se schimba, în aşa fel, încât partenerul dependent de
alcool să poată pricepe - că el trebuie să facă ceva dacă vrea să scape de tentaţia alcoolului şi cât
de important este pentru aparţinător ca să dorească.
Aparţinătorul trebuie să-l facă să-şi dea singur seama - prin urmările consumului - că
lucrurile nu mai pot continua aşa cum au continuat, să-i arate prin comportamentul lui că băutul
partenerului este o boală şi e problema lui şi nu a aparţinătorului, şi de aceea să binevoiască de a
se ocupa singur de ea. Trebuie încurajat că poate să reuşească şi sfătuit din nou să se ducă la un
centru de consiliere sau la un grup de întrajutorare. La fel poate fi valabil şi pentru aparţinător -
să-şi caute un centru de consiliere sau de întrajutorare, căci acolo va primi sprijinul necesar.
Aparţinătorul trebuie să fie conştient de faptul că, comportamentul lui schimbat, nu-l va
lăsa mult timp indiferent pe partener. Mulţi dependenţi de alcool s-au însănătoşit deja printr-o
colaborare corespunzătoare din partea partenerilor.

6.4 Grupul, da sau nu?

Întrebarea dacă să se ataşeze unui grup sau nu se discută tot mereu între alcoolici şi
aparţinători: Chiar este necesar ca după o terapie staţionară (într-un centru de recuperare
specializat) să te ataşezi unui grup de întrajutorare, nu devii dependent de grup şi n-ar trebui să-şi
urmeze fiecare propria cale, singur?
Deseori se menţionează faptul că alcoolicii care nu participă la şedinţele de grup
recidivează din nou. De aceea este necesar grupul. Dar şi această afirmaţie este numai
condiţionat adevărată.
Autorul Hans Klein susţine că, din acei care după o terapie staţionară participă la
şedinţele unui grup de persoane abstinente, puţini recidivează. Dar mai există mulţi alcoolici care

18
nu s-au ataşat niciodată unui grup şi totuşi au rămas "uscaţi". Deci, cum e mai bine? Chiar
aparţinătorul ştie cel mai puţin ce este bine. El se bazează de obicei, pe ceea ce-i spune
alcoolicul.
Cine vrea să răspundă la întrebarea: grupul, da sau nu, trebuie să ştie dinainte ce vrea să
obţină prin asta. Cel căruia îi ajunge să fie pe "uscat" şi să şi rămână aşa, fără să-şi dezvolte
personalitatea - acest lucru este deopotrivă valabil pentru alcoolic şi pentru aparţinători - acela
poate să se descurce fără ajutorul grupului, dar trebuie să fie conştient că pericolul de a recidiva
din nou este mai mare fără acest ajutor. Cine, însă, a înţeles că boala sa, alcoolismul, a apărut
tocmai datorită faptului că personalitatea sa avea mari deficienţe de maturizare, acela va fi
interesat să-şi dezvolte în continuare schimbarea comportamentului său, începută în cadrul
terapiei. Şi pentru aparţinătorii alcoolicilor s-a dovedit cât de important este să-şi schimbe
atitudinea şi comportările pentru a ajunge la o convieţuire armonioasă. O astfel de dezvoltare a
personalităţii este considerabil favorizată de participarea la şedinţele de grup.

19
 CAPITOLUL III - Alcoolul şi codependenţa

1. Relaţiile dintre familie şi alcoolic

Alcoolismul nu este o problemă individuală, ci o chestiune de familie. Unii autori susţin

că, în mod conservator, fiecare alcoolic afectează în mod adânc cel puţin patru persoane din viaţa
lor, iar milioane de adulţi şi copii petrec o parte importantă din energia vieţii lor, încercând să
facă faţă comportamentului imprevizibil şi distructiv al unui alcoolic.
La suprafaţă, familia fiecărui alcoolic are o poveste diferită de spus. Unii trăiesc cu "un
beţiv liniştit" care îşi bea viaţa în mod atât de pasiv, încât după moartea lui familia nu suferă
după nimic decât după absenţa lui. Unii trăiesc alături de un "beţiv fericit" a cărui natură
congenitală face dificil pentru membrii familiei să ia dependenţa sa de alcool în serios. În
schimb, alţii trebuie să facă faţă unui alcoolic sadic, care îşi terorizează familia psihologic şi/sau
fizic. Alcoolismul este singura şi cea mai mare cauză de violenţă domestică, iar pentru aceste
familii abuzate, viaţa devine un coşmar periodic sau zilnic, de neimaginat pentru alte familii
sănătoase (Spickard, 2006, p. 72).
Oricare ar fi diferenţele de personalitate existente printre alcoolici, membrii familiilor
acţionează frecvent în moduri previzibile la acordarea şi confuzia convieţuirii cu un dependent.
Reactiile lor pot deveni la fel de obsesive şi necontrolate ca şi comportamentul alcoolicului,
făcându-i pe membrii familiei să se simtă în egală măsură prinşi în capcană şi neajutoraţi
(Thompson, 2006, p. 77).
Ce rol are familia în formarea dependenţei?
a. Ce rol au părinţii în instalarea bolii?
Autorul R. Schneider (1999) susţine în cartea sa, că, părinţii care nu au avut nici un rol
sau doar unul neînsemnat în evoluţia dependenţei copilului lor, sunt chinuiţi de îndoieli şi de
sentimente de vinovăţie. Unii cred că l-au răsfăţat prea mult, alţii cred că au fost prea severi şi i-
au îngăduit prea puţină libertate. Fiecare din aceste moduri de comportament ar putea constitui
un element în construirea zidului numit dependenţă. De aceea, aceste îndoieli şi temeri îşi au
rostul lor atâta vreme cât ajută la înţelegerea problemei. Dar, de regulă, nu se va afla un răspuns
simplu în sensul: cauză-efect.
Mai simplu este răspunsul în acele cazuri în care unul din părinţi fusese alcoolic, pentru
că se consideră astăzi ca fiind destul de sigur că există factori genetici care influenţează
probabilitatea cu care cineva devine dependent. Cea mai importantă influenţă este probabil aceea

20
că fiul sau fiica să nu fi învăţat niciodată de la părinţi cum să biruie o problemă în mod corect.
Deşi tânărul a trăit deja experienţa negativă a alcoolismului tatălui său, poate să preia el însuşi
exemplul pentru a-şi rezolva propriile probleme (învăţarea după model). Este un proces
asemănător cu cel al copiilor care au suferit de pe urma bătăilor primite de la părinţi, dar care îşi
vor bate îi înşişi copiii atunci când vor deveni adulţi, deşi îşi propuseseră să nu o facă.
Dăunătoare este şi educaţia în care copilul este supraingrijit şi nu este lăsat să devină
independent.
b. Ce rol au conflictele familiale şi profesionale în formarea dependenţei?
Din perspectiva lui Schneider, nu conflictul este cel care determină dependenţa, ci modul
cum este abordat: cel în cauză poate să încerce să îl rezolve sau să îl evite. Alcoolul şi toate
calmantele ajută la evitarea conflictului (în acest sens, nu conflictul este problema, ci modul de
abordare).
Există însă mai ales în adolescenţă conflicte pe care tânărul nu le poate nici rezolva, nici
ocoli. Aici se numără cerinţe şcolare pe care cel în cauză efectiv nu le poate îndeplini, cerinţa de
a manifesta un anume comportament care din cauza temperamentului nu poate fi menţinut tot
timpul, învinovăţirea de către adulţi - de a cărei incorectitudine adolescenţii nu-şi pot da seama
în momentul respecttiv.
Un alt conflict greu de biruit pentru un tânăr este abuzul sexual comis de o rudă. Incestul
are loc mult mai des decât s-ar crede. Este mult mai răspândit în familii de alcoolici, iar la cei de
care s-a abuzat se instalează dependenţa, prostituţia sau bulimia.Alte consecinţe târzii la cei de
care s-a abuzat sunt: frica deapropiere, frica de întuneric, idei de sinucidere, neacceptarea
propriului organism, autoagresiune, tulburări ale vorbirii, etc.
În cartea "Murind pentru o înghiţitură" de A. Spickard (2006) sunt prezentate mai multe
faze prin care poate trece familia unui alcoolic:
Puzzle-ul negării familiei
Autorul considera că unul dintre aspectele alcoolismului care creează cea mai mare
nedumerire, este incapacitatea celor apropiaţi alcoolicului să accepte realitatea dependenţei lui.
Se consideră că o familie obişnuită aşteaptă cam şapte ani după ce dovada dependenţei este de
netăgăduit, pentru a admite că există, întradevar, un alcoolic în casă. Apoi, se pare că mai
aşteaptă cel puţin doi ani înainte să caute ajutor. Unii membri şi prieteni ai familiei continua să
nege dependenţa alcoolicului cu mult după ce el sau ea a murit de o boală cauzată de alcool sau
într-un accident survenit pe fondul stării de ebrietate.
Această negare permanentă de către membrii familiei şi de către prietenii apropiaţi, oricât
de lipsită de sens ar putea părea, are o logică ciudată. În fazele incipiente ale dependenţei, exista

21
rareori semne vizibile după care poţi deosebi un alcoolic de un băutor înrăit sau de unul care
consumă alcool cu moderaţie. Când apar primele semne de avertizare - consum mărit de alcool,
intoxicare frecventă, schimbări în personalitate - oamenii cei mai apropiaţi ai alcoolicului pot fi
orbiţi de loialitatea lor faţă de el şi de stigmatul social ataşat alcoolismului. Pentru toţi, este mai
uşor de crezut că tiparele deranjante de comportament ale consumatorului de alcool reprezintă
atitudini normale, decât acceptarea posibilităţii ca cineva pe care îl cunoaştem şi îl iubim şi-a
dezvoltat o dependenţă inacceptabilă în societate.
În momentul în care un alcoolic a ajuns indiscutabil dependent, familia sa şi prietenii care
i-au mai rămas sunt, de obicei, prinşi în plasa bolii sale şi îşi pierd abilitatea de a-şi forma o
judecată obiectivă asupra condiţiei sale. Câţiva factori importanţi contribuie la percepţiile
distorsionate ale familiei.
Izolarea
Este rară familia în care membrii săi vorbesc unii cu alţii despre prezenţa unui alcoolic în
mijlocul lor. Ruşinea şi stânjenirea ridică un zid de tăcere în jurul fiecărui individ şi, gradat,
retează orice formă de comunicare, singura rămasă fiind una superficială. Pentru a înrăutăţi
lucrurile, alcoolicul poate fi remarcabil de abil în a-i monta pe membrii familiei unul împotriva
celuilalt. Membrii familiei apelează adesea la sporirea izolării, separându-se ei înşişi de prietenii
şi de interesele din afară. Copiii alcoolicilor învaţă din experienţe dureroase să nu îşi invite
prietenii acasă; de asemenea pot întâmpina probleme în formarea relaţiilor profunde cu oamenii
din afara familiei lor. Dacă îşi fac prieteni, acestea sunt adesea, la rândul lor, tot copii de
alcoolici.
Lumea membrilor familiei alcoolicului se îngustează gradat până când include un pic mai
mult decât dependentul de alcool şi aceia care se învârt pe orbita lui. Aceasta creează un mediu
din ce în ce mai confortabil obiceiului de a bea, pentru alcoolic, şi poate împinge lucrurile până
la punctul în care dispoziţia şi starea întregii familii să depindă emoţional de el.
Chinul emoţional
Mai devreme sau mai târziu, este posibil ca membrii familiei să fie prinşi în capcana
aceluiaşi tumult emoţional care îl chinuieşte pe alcoolic. Ei se pot învinovăţi că l-ar fi "împins"
pe alcoolic să bea şi pentru faptul că urăsc sau au resentimente faţă de o persoană pe care ar
trebui să o iubească. Lor le este ruşine şi sunt jenaţi de acţiunile alcoolicului şi sunt mânioşi pe
propria lor neajutorare. Teama cauzată de comportamentul imprevizibil al alcoolicului se
amestecă cu sentimente vagi de anxietate cu privire la viitor şi cu o izolare crescândă care duce
la anxietate şi depresie.
Membrii familiilor alcoolicilor îşi împărtăşesc rar sentimentele lor jalnice cu alţii. În

22
schimb, deseori, ei le ignoră sau le suprimă, lăsându-le să supureze ca o infecţie până când se
transformă în disperare şi ura îndreptată împotriva propriei lor persoane. Pentru familie, aceste
sentimente fac şi mai dificilă abordarea problemelor create de dependentul de băutură.
Obsesia alcoolicului de a fi în centrul atenţiei
Într-o familie care funcţionează normal, nici un membru nu este mereu personajul
principal. Atenţia este acordată pe rând nevoilor şi talentelor fiecărui membru, iar între soţi,
părinţi şi copii există un fenomen sănătos de a oferi şi de a primi.
Într-o familie care suferă de alcooolism, cel mai adesea alcoolicul este în centrul atenţiei
celorlalţi. Deoarece atitudinile lui sunt imprevizibile, el este decisivul factor "X" şi, în mod
automat, toate gândurile se concentrează asupra lui. Care este dispoziţia lui astăzi? Dacă nu bea,
ce vom face ca să îl înveselim? Dacă este beat, cum îl vom împăca sau cum vom avea grijă de
el? Cum îl vom putea împiedica să nu îşi facă numărul? Familia este totdeauna în gardă,
încercând să prevină imprevizibilul şi sperând să nu lase ca o situaţie proastă să devină şi mai
proastă (Spickard, 2006, p. 77).
Deoarece familia este izolată şi se afla în tumult emoţional şi pentru că alcoolicul
reprezintă ţinta energiilor lor, este uşor pentru membrii familiei să adopte perspectiva
alcoolicului asupra realităţii. Nu este vorba că alcoolicul bea prea mult, ci că partenerul de viaţă
este iritant, copiii sunt gălăgioşi, părinţii nu sunt corecţi, sau colegii de muncă sunt incompetenţi.
Membrii familiilor interiorizează raţionamentele şi proiecţiile alcoolicului şi, asemenea lui, ei pot
nega dependenţa lui, chiar dacă plătesc un preţ extraordinar pentru faptul că bea.
Stimulatorul principal
Fiecare membru din familia unui alcoolic îşi ajustează comportamentul, pentru a-l face să
se simtă bine şi pentru a-l ocroti de consecinţele abuzului de băutură. Spickard susţine că de
obicei, exista o anumită persoană care se distinge - un stimulator principal. Acesta este, de
regulă, partenerul de viaţă, dar poate fi un copil sau un părinte, un prieten apropiat sau un patron,
sau chiar un consilier sau un medic.
În anii de început ai dependenţei, stimulatorul principal poate fi motivat de dragoste şi de
preocupare faţă de un alcoolic. Această persoană simte că alcoolicul nu îşi poate controla cu
adevărat obiceiul de a bea şi încearcă să dea la o parte ispita prin reducerea drastică a rezervelor
sale de alcool. Ea caută sticlele ascunse în casă, scurge băutura din ele şi încearcă să îi planifice
viaţa socială. Este iritată de prieteni care beau şi îl "ispitesc" pe alcoolic şi începe să refuze
invitaţii la petrecerile la care se serveşte alcool.
În ciuda eforturilor ei, alcoolicul continua să bea, pentru a supravieţui şi pentru a diminua
presiunile susceptibile de a cauza dependenţa partenerului de viaţă, stimulatorul principal îşi

23
asumă responsabilităţile pe care alcoolicul şi le declină. Ea plăteşte facturile, repară instalaţiile şi
îi disciplinează pe copii.
Intenţiile bune ale stimulatorului principal creează pentru alcoolic un mediu din ce în ce
mai confortabil în care el să bea. Alcoolicul neglijează responsabilităţile vieţii de adult, iar în
schimb, el primeşte toate avantajele vieţii.
Dacă soţia este alcoolică, iar soţul este persoana care facilitează un asemenea mediu
familial, în vreme ce alcoolica este pusă la adăpost de consecinţele dependentei ei, stimulatorul
principal experimentează din ce în ce mai mult eşec. El nu poate controla nici abuzul de băutură
al soţiei lui şi nici măcar emoţiile lui imprevizibile. El poate deveni deprimat, capricios, irascibil
şi mânios, respectul său de sine cade.
Autorul Anderson Spickard afirmă că alcoolicul are adesea o abilitate neobişnuită de a se
juca cu slăbiciunile omeneşti. Acesta poate profita de tulburarea emoţională a pertenerului de
viaţă, sau de o dependenţă a sa, atacându-l în momentele de maximă vulnerabilitate cu acuzaţii
devastatoare şi parţial adevărate la adresa unei slăbiciuni de caracter. Şi tocmai când partenerul
de viaţă care nu bea hotărăşte că a suportat de ajuns, alcoolicul poate deveni abstinent de la
băutură şi deosebit de fermecător, poate deveni persoana cu care partenerul care nu bea a visat să
se căsătorească. Această perioadă de abstinenţă poate ţine un soţ sau o soţie agăţaţi în căsnicie
ani de zile, în speranţa că în cele din urmă, vor găsi cheia rezolvării problemei de băutură a
partenerului lor.
Tot după acelaşi autor, mai devreme sau mai târziu, stimulatorul principal va ajunge la
capătul nădejdii. Plânsul, imploratul, ţipătul, pledarea cauzei şi rugăciunea, toate au eşuat. Nu
mai există promisiuni credibile. În absenţa unui ajutor extern, stimulatorul principal şi alţi
membri ai familiei trebuie să aleagă fie să-l părăsească pe alcoolic, fie să se resemneze şi să
accepte, cu orice risc, detensionarea relaţiilor.
Mutarea
Unii soţi, părinţi şi copii aleg să părăsească alcoolicul. Ei sunt convinşi că dependentul de
băutură reprezintă sursa tuturor problemelor lor şi imediat ce el sau ea sunt lăsaţi în urmă, ei vor
fi în stare să înceapă o viaţă nouă şi mai bună.
Totuşi, studiile arată ca separarea fizică nu vindecă rănile cauzate de traiul alături de un
alcoolic. Copiii de alcoolici se căsătoresc în mod frecvent cu alcoolici sau devin ei înşişi
alcoolici. Soţiile sau soţii persoanelor alcoolice pot divorţa spunând "nu mai fac asta niciodată",
pentru a se căsători cu un al doilea sau cu un al treilea alcoolic. Ei poartă seminţele eşecului cu
ei: amărăciune, resentimente, vină, respect căzut de sine şi mânie.

24
Detensionarea relaţiilor
Pentru un observator din afară, deseori pare bizar faptul că cineva ar sta cu un partener de
viaţă care este dependent. Dinăuntru, ca întotdeauna, situaţia este mult mai complicată. Pot exista
legături puternice de dragoste şi purtare de grija care au supravieţuit anilor de dependenţă. O
soţie, în special dacă nu lucrează, s-ar putea să nu aibă resurse financiare, pentru a părăsi o
relaţie rea. Ambii parteneri pot fi închişi într-un dans al dependenţei emoţionale, şi e posibil să se
fi obişnuit mult cu amestecul intens de control şi dependenţă care caracterizează multe relaţii
alcoolice.
Partenerii de viaţa ai alcoolicilor care nu pot sau nu vor să-i părăsească, pot încerca să
abordeze problema alcoolismului schimbând doctorii, prietenii, sau chiar mutându-se într-un alt
oraş sau într-un alt cartier - aşa-numita "cura geografică". Nici una dintre aceste soluţii pe
termen scurt nu pare a fi eficientă, şi în cele din urmă, partenerul de viaţă care nu bea alcool
încearcă să negocieze o detensionare a relaţiilor. Ea face tot ce este posibil pentru a nu agrava
situaţia, se adaptează la abuzul de băutură al alcoolicului. Dependentul de alcool devine
principalul central de organizare a familiei, iar membrii familiei îşi direcţionează cea mai mare
parte a energiei lor emoţionale spre un singur ţel - menţinerea stării prezente de fapt. Din
nefericire, dependenţa alcoolicului refuză să stea liniştită.
Destinderea alcoolică este un sistem nesănătos, gradat, de angrenaje de relaţii care
sărăceşte vieţile tuturor membrilor familiei, inclusiv a alcoolicului. În acest mediu, indivizii cei
mai profund răniţi sunt copiii. Prinşi între un părinte paralizat şi un părinte dependent de alcool,
ei devin victime neobservate şi netratate ale alcoolismului.

2. Codependenta
Autorii R. Hemfelt, F. Minirth şi P. Meier (2001), în cartea lor vorbesc despre
codependenţă. În general, codependenţa se poate defini ca dependenţa de anumite persoane,
comportamente sau obiecte. Codependenţa este nereuşita controlării sentimentelor, compensată
prin controlul exercitat asupra oamenilor, obiectelor sau evenimentelor exterioare. Pentru
codependenţi, controlul sau lipsa acestuia este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor.
Conceptul de codependenţă îi include totodată şi pe alcoolici. Cuvântul codependent
înseamnă, literal, "dependent de". S-ar crede că numai partenerul de viaţă al unui alcoolic poate
fi numit codependent dar nu este aşa. Alcoolicul însuşi este în stare de codependenţă activă.
Dependenţa sa se manifestă faţă de un lucru - alcoolul. Tovarăşul său de viaţă este dependent de
o persoană, alcoolicul, şi de un anumit tip de relaţie, întrucât atitudinea sa încurajează
dependenţa alcoolicului. Ambii sunt dependenţi unul de celălalt, în egală măsură - codependenţi.

25
 Starea persoanei codependente nu se îmbunătăţeşte cu timpul. Fericirea şi mulţumirea,
atât de îndepărtate acum, se vor îndepărta şi mai mult, chiar dacă se schimbă condiţiile
exterioare. Codependenţa extremă poate duce la depresii grave sau sinucidere. Rezistenţa
organismului slăbeşte, favorizând acţiunea unor boli care, în mod normal, n-ar construi o
problemă.
Cauze ale codependenţei pot fi nevoi afective neîmplinite, copilăria pierdută sau reveniri
obsedante (vinovăţie imaginară) (Hemfelt, 2001, pp 34-35).
Printre cauzele care perpetuează codependenţa se numără mânia şi negarea.
Într-o relaţie de codependenţă, când unul sau ambii parteneri îşi neagă furia, ea continua
să mocnească în adâncuri. Atât de frecvent se transformă furia în depresie, încât depresia poate
deveni "furia întoarsă spre sine" (Minirth, 2001, p.123).
Negarea reprezintă singurul mod în care persoana dependenta se poate agăţa de
dependenţa ei. Această noţiune a negării este şi mai importantă pentru codependent decât pentru
dependent. Persoana dependentă are de-a face cu disfuncţia sau dependenţa proprie; cea
codependentă trebuie să se descurce atât cu problema ei, cât şi cu a celuilalt: "Problema lui nu e
aşa de rea cum pare. Se va îmbunătăţi în curând. Iar eu n-am nici o problemă" (Meier, 2001, p.
112).
3. Ajutor profesional
Domeniul abuzului de substanţă, ca atâtea alte discipline, se schimbă rapid. O nouă
tehnologie pentru exploatarea creierului a permis localizarea pe harta creierului a centrilor de
răsplătire ai dependenţei; medicamente noi sunt dispobibile pentru a combate dorul pentru
băutură, iar avansările ştiinţei medicale în înţelegerea motivaţiei umane şi a terapiei cognitiv-
comportamentale continuă să transforme strategiile de intervenţie şi de tratament. În acelaşi
timp, multiple studii confirmă înţelepciunea şi eficienţa programelor tradiţionale în 12 paşi, iar
asociaţiile AA, Al-Anon şi Alateen continuă să joace un rol important în salvarea vieţii şi a
milioane de alcoolici din întreaga lume (Spickard, Thompson, 2006, p. 124).
Sortarea beneficiilor şi a obstacolelor acestor metode şi programe multiple poate fi
dificilă chiar pentru profesionişti, iar membrii familiei şi prietenii vor constata că le este de
ajutor să angajeze un doctor, un consilier sau un profesionist din domeniul abuzului de substanţă
cât mai repede posibil în timpul procesului de reabilitare. Profesioniştii în domeniu pot ajuta
membrii familiei şi prietenii să exploreze opţiunile de intervenţie şi tratament în lumina
resurselor familiei, inclusiv a acoperirii oferite de asigurarea medicală. Ei, de asemenea, se pot
identifica cu situaţia în cauză, pot oferi obiectivitate şi optimism, într-un moment în care
resursele emoţionale ale familiei sunt în declin.(Spickard,Thompson, 2006, p. 126)

26
Intervenţii şi tratament
În cartea "Murind pentru o înghiţitură" (2006) sunt redate următoarele intervenţii şi
tratamente:
Intervenţia scurtă
O intervenţie scurtă poate avea loc adesea în cabinetul doctorului, însă, în formă
modificată, poate fi folosită şi de către terapeuţii şi consilierii care au experienţa în domeniul
abuzului de substanţă. Intervenţiile scurte pot fi de cinsprezece minute sau se desfăşoară pe
durata a câteva vizite la cabinetul doctorului.
Intervievare motivaţională
Ce îi motivează pe oameni să se schimbe? Întrebarea se afla la baza "intervievării
motivaţionale", o abordare a pacienţilor bazată pe cercetare, care aduce un nou suflu în domeniul
de medicină şi consiliere a dependenţei. Unele adevăruri fundamentale ale intervievării
motivaţionale cuprind următoarele:
• schimbarea vine în etape şi are loc gradat;
• prin recunoaşterea şi răspunsul potrivit acordat fiecărei etape de schimbare, putem mări
motivaţia alcoolicului de a se schimba;
• metodele agresive şi ostile de confruntare pot reduce disponibilitatea unui alcoolic de a
intra într-un program de tratament;
• empatia, acceptarea şi încrederea că un alcoolic se poate schimba sunt agenţi de
vindecare. Profesioniştii au succes în măsura în care îşi însuşesc aceste calităţi.

Terapia cognitiv-comportamentală
Terapia cognitiv-comportamentală, care îmbină informaţia cu însuşirile dobândite în
timpul instruirii, ajută şi ea în perfecţionarea intervenţiei şi programelor de tratament. Un număr
de studii au arătat că atunci când familiile primesc instruire în domeniul abilităţilor de
convieţuire care accentuează aşteptările pozitive şi întărirea lor, acestea pot mări semnificativ
şansele ca alcoolicul din viaţa lor să accepte tratamentul şi să înceapă un program de reabilitare.
Aceste tehnici s-au dovedit deosebit de eficiente pentru părinţii care încearcă să îşi convingă
copiii maturi să primească tratament (Miller, Meyes şi Tonigan, Angajarea celor lipsiţi de
motivaţie într-un program de tratament pentru probleme cauzate de alcool", n.t 688-97).
Intervenţia scurtă, intervievarea motivaţionala şi terapia cognitiv-comportamentală sunt
abordări promiţătoare pentru familii şi profesionişti care lucrează împreună pentru a interveni în

27
viaţa unui alcoolic. Dacă nici una dintre aceste resurse nu sunt disponibile unei familii sau dacă
alcoolicul este de neclintit în refuzul de a accepta ajutor, se apelează la o intervenţie de grup bine
planificată.
Terapia de grup
Structura unei intervenţii de grup urmează un model simplu. Membrii familiei se unesc
cu oameni care au un loc semnificativ în viaţa alcoolicului pentru a-şi exprima părerea la
consecinţele negative ale faptului că el bea. Impresiile exprimate de aceşti oameni sunt oferite cu
dragoste, nu cu spirit de judecată, dar cu fermitate. Pe măsură ce mărturiile se acumulează,
mecanismele de apărare ale alcoolicului cedează şi poate fi deschis, măcar temporar, unei oferte
de ajutor din exterior.
4. Căile spre abstinenţă

Autorii A. Spickard şi B. Thompson (2006) prezintă opţiuni pentru abstinenţă (pp. 153-
161).

4.1 Îngrijirea intensivă ambulatorie

Programele ambulatorii sunt conectate cu centre de tratament sau spitale şi adesea includ
facilităţi de dezalcolizare. Ele oferă de obicei programe de zi şi de seară, pentru a se acomoda
programelor de lucru, iar alcoolicii aflaţi în curs de reabilitare rămân în program o perioadă care
variază între şase săptămâni şi câteva luni. pe măsură ce începe să accepte gravitatea dependenţei
sale, alcoolicul învaţă metode noi de comunicare, cum să ceară ajutor şi îşi însuşeşte
instrumentele cu care face faţă dezamăgirii şi anxietăţii fără a mai recurge la băutură. I se poate
cere să parcurgă primii paşi din programul Cei doisprezece paşi ai Alcoolicilor Anonimi.
Majoritatea programelor ambulatorii şi cu internare oferă un program de familie pentru a
ajuta membrii familiei aflaţi în propriul lor proces de recuperare.Studiile confirmă că programele
eficiente de familie nu numai că ajută familiile să stea laolaltă, dar măresc şansele alcoolicului de
a deveni abstinent.

4.2 Tratamentul cu internare

Tratamentul cu internare îi pune la dispoziţie dependentului un mediu structurat,
simplificat, în care el are câteva decizii de luat şi nici un acces la alcool sau droguri. Cele mai
obişnuite cauze de recidivă sunt îndepărtate, iar dependentul este capabil să îşi concentreze toată
energia pe recuperare.

28
4.3 Alcoolicii anonimi
Succesul asociaţiei AA, care funcţionează fără reguli, funcţionari sau reclame, este atât
de substanţial, încât aproape fiecare centru de tratament din lume îşi trimite pacienţii la AA, ca
parte a procesului lor de recuperare.
La baza eficienţei asociaţiei AA stau doisprezece paşi simpli. Aceşti pasi sunt suficient
de simpli pentru că alcolicul să înţeleagă că bogăţiile lor spirituale nu pot fi epuizate într-o
singură viaţă. Cei Doisprezece Paşi au fost aplicaţi cu eficienţă în multe tipuri de comportament
dependent, inclusiv în obiceiuri gurmande, în jocuri de noroc, în dependenţa de relaţii sexuale, şi,
cel mai recent, în folosirea în exces a internetului.
CEI DOISPREZECE PAŞI
1. Am recunoscut că nu avem putere asupra alcoolului - că nu ne mai putem controla
propria noastră viaţa.
2. Am ajuns să credem că o putere mai mare decât noi ne-ar putea restaura sănătatea.
3. Am luat o decizie de a lăsa voinţa şi viaţa noastră în grija lui Dumnezeu.
4. Am făcut o investigaţie şi un inventar moral curajos asupra propriei noastre persoane.
5. Am recunoscut înaintea lui Dumnezeu, a noastră înşine şi înaintea altei fiinţe umane
natura exactă a greşelilor noastre.
6. Am fost în întregime gata să îl lăsăm pe Dumnezeu să îndepărteze toate defectele acestea
de caracter.
7. I-am cerut lui Dumnezeu cu umilinţă să îndepărteze neajunsurile noastre.
8. Am făcut o listă cu toate persoanele pe care le-am afectat şi suntem gata să le
despăgubim.
9. Le-am adus compensaţii acestor oameni ori de câte ori a fost posibil, cu excepţia
cazurilor în care această procedură i-ar răni pe ei sau pe alţii.
10. Am continuat să facem un inventar personal şi când am greşit, am recunoscut cu
promptitudine.
11. Am căutat ca prin rugăciune şi meditaţie să ne îmbogăţim legătura noastră conştientă cu
Dumnezeu, rugându-ne numai să ajungem la cunoaşterea voii lui Dumnezeu cu privire la
noi şi la puterea de a o pune în practică.
12. După ce am experimentat o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să le
ducem acest mesaj şi altor alcoolici şi să punem în practică aceste principii în toate
chestiunile care ne privesc.
Membrii asociaţiei AA se ajuta unul pe altul "să crească potrivit unor standarde
spirituale" prin întâlniri săptămânale, sponsorizări de unu la unu şi răspunzând la telefoanele care

29
solicită ajutor, douăzeci şi patru de ore pe zi, primite din partea alcoolicilor care suferă din
pricina dorului după băutură sau din alte cauze. Atmosfera unei întâlniri AA, la superlativ, este
un amestec de dragoste, de veselie şi de comunicare sinceră. Pentru membrii AA, cunoaşterea
faptului că ei împărtăşesc o dependenţă primejdioasă creează o comunicare îndrăgită, care rareori
poate fi găsită în societatea contemporană.
Cele mai tari puncte ale Alcoolicilor Anonimi constau în faptul că este o organizaţie
liberă. Dezavantajele constau în faptul că organizaţiei AA îi lipseşte abordarea individuală şi
multidisciplinară a programelor de tratament şi că nu există nici o educaţie sistematică cu privire
la dependenţă.
În ciuda acestor dezavantaje, AA reprezintă o alternativă demnă de încredere a unui
centru de tratament şi participarea continua la programul lor este o parte importantă a recuperării
pentru majoritatea alcoolicilor. Există întâlniri AA în toate oraşele importante şi în majoritatea
oraşelor mici. Succesul asociaţiei AA se bazează pe principii, nu pe personalităţi. Fiecare
alcoolic ar trebui încurajat să participe la cel puţin şase întâlniri ale AA înainte de a decide dacă
sunt utile - majoritatea pacienţilor care participă cel puţin câteva luni la întâlnirile asociaţiei AA
încep să le considere un instrument esenţial în programul lor de recuperare.

5. Abordarea sistemică, multifamiliala a problemelor alcool-corelare şi complexe

Introducere
Ovidiu Alexinschi (2007), vorbeşte în cartea sa despre abordarea familială a problemelor
legate de alcool. El susţine că larga răspândire a problemelor complexe legate de alcool în
România precum şi lipsa unei coordonări coerente a eforturilor în direcţia limitării consecinţelor
sociale nefaste, au condus la apariţia unui program, dezvoltat de către Caritas Diocezana di
Udine, în colaborare cu Centrul Diecezan Caritas Iaşi, Congregaţia Surorilor Fiicele Sfintei
Maria a Divinei Providenţe, Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi precum şi cu alte organizaţii non-
guvermanetale din România şi din străinătate, în parteneriat ştiinţific cu European School of
Alcohology and Ecological Psychiatry.
În România, actualmente exista un număr de 10 Cluburi ce fiinţează printr-un parteneriat
model public-privat între Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola şi Asociaţia Cluburilor Alcoolicilor
în Recuperare, cu sprijinul ştiinţific al Şcolii Europene de Alcoologie.
Aceste cluburi au fost frecventate şi au acordat sprijin la peste 100 de familii, numărul
continuând să crească în continuare.
Mai mult, s-au pus bazele unui centru de Recuperare de Alcoologie privat la Iaşi unde,

30
pentru o perioadă de 3 săptămâni beneficiarii programului pot urma un program complex de
intervenţie psiho-sociala şi reeducare în conformitate cu abordarea modernă, sistemică,
multifamilială, acordată persoanelor cu probleme alcool-corelate.
Baza de date realizată în urma implementării acestui program arătă o ameliorare
semnificativă a calităţii vieţii atât în cazul alcoolicilor cât şi a familiilor acestora la un procent de
78% beneficiari.
Prezentarea abordării sistemice, multifamiliale
Vorbind despre Cluburile alcoolicilor în tratament, prezente astăzi, e necesar de a aminti
că primul Club s-a născut la Zagreb în 1964.
Autorul Ovidiu Alexinschi menţionează in cartea sa, că pe atunci cand s-a înfiinţat primul
Club, alcoolicul era descris ca fiind o persoană cu o problemă care era încadrată între suferinţa
psihică şi defect moral.
Cea mai mare parte dintre alcoolicii ce veneau pentru tratament se internau în spitale
psihiatrice. O altă parte dintre alcoolici se aflau în spitale generale pentru complicaţii somatice,
iar după tratamentul acestora se externau cu recomandarea de a reduce consumul de alcool.
Conform literaturii, programele teritoriale pentru probleme alcool-corelate şi
complexe se bazează pe Clubul Alcoolicilor în Tratament (CAT), o comunitate multifamilială de
maxim 12 familii, între care se crează o empatie, o atmosferă emoţională pozitivă, operatorul
favorizând comunicarea şi interacţiunea între toţi cei prezenţi. Aceasta reprezintă o condiţie
esenţială pentru creşterea, prietenia şi dragostea, schimbarea şi o atmosferă armonioasă în
interiorul Clubului.
O terapie în sensul clasic al alcoolismului nu există: este nevoie de prietenie, de dragoste,
de schimbarea stilului de viaţă, coparticipare, disponibilitatea de a accepta păreri diferite, de o
mai bună spiritualitate antropologică.
Dupa autor, operatorul joacă un rol important în catalizarea acestei atmosfere în care
familiile au posibilitatea de a comunica şi interacţiona, de a alege un alt tip de comportament.
Operatorul nu impune un anumit tip de comportament; membrii Clubului sunt aceia care
îl aleg în cadrul unui proces de comunicare continuă.
Familiile acceptă regula după care informaţiile personale relatate în cadrul întâlnirilor
sunt confidenţiale şi nu trebuie dezvăluite în afară Clubului.
Autorul susţine că operatorul nu stimulează numai o discuţie în care membrii familiei
discuta despre problemele lor, are rolul de a sista discuţia dacă se repetă anumite lucruri, dacă se
discută excesiv despre problemele trecute sau intime care nu sunt indispensabile pentru creşterea
şi maturizarea membrilor.

31
 Membrii clubului trebuie să se integreze în comunitatea locală, evitând să se închidă în
grupul format la Club. Clubul face parte din comunitatea locală, iar operatorul este membru al
Clubului. Rezultatele bune se datorează şi legăturii dintre familie şi comunitatea locală şi nu doar
în baza prieteniilor din interiorul Clubului.
În literatura internaţională pe probleme legate de alcool se regăseşte necesitatea
modificării comunicării şi interacţiunii în cadrul familiei, în cadrul comunităţii locale şi a întregii
societăţi. În consecinţă, este necesară o atenţie sporită acordată prevenţiei primare şi secundare a
problemelor legate de alcool.
Abordarea familială
Chiar de la început a fost introdusă abordarea familială: în Club trebuia să intre şi familia,
la acest proces participând şi familia.
În literatură se găsesc multe descrieri ale terapiei familiale. Abordarea familială nu este o
terapie în sensul clasic. Problema alcool-corelată implică întreaga familie, ca atare întreaga
familie trebuie să frecventeze Clubul. Acceptarea acestei abordări poate fi dificilă pentru alcoolic
şi pentru familia sa. Deseori se aude: "De ce trebuie să vin eu când el are probleme cu alcoolul?"
sau "Nu vreau că ai mei să fie prezenţi". Dacă nu se aplică abordarea familială, creşte numărul
recăderilor, creşterea şi maturizarea familiilor devenind imposibilă. Operatorul trebuie el însuşi
să înţeleagă că Clubul nu poate funcţiona în absenţa familiilor.(Alexinschi, 2007, p. 25)

Dificultăţi specifice cu care familiile se confruntă în momentul iniţierii participării la Club şi de

asemenea, diferite abordări folosite pentru rezolvarea lor ( Alexinschi, 2007, pp. 73-74):
1. O familie trebuie să urmeze programele de instruire chiar de la început şi trebuie să accepte
conceptul că problemele legate de alcool sunt considerate ca fiind un comportament ce implică
întreaga familie. Fiecare membru al familiei trebuie să înţeleagă că alcoolismul reprezintă o
problemă a familiei şi că este exterm de dificil de cuantificat care membru va întâmpina mai
multe dificultăţi în a-şi schimba comportamentul.
2. Membrilor familiei, măcar celor care locuiesc cu alcoolicul, li ce cere să renunţe la consumul
de alcool, să îndepărteze băuturile alcoolice din casă, să nu mai ofere băuturi alcoolice
persoanelor care-i vizitează.
3. Câteodată operatorul şi alţi membri ai Clubului găsesc dificil a decide care şi câţi membri ai
familiei trebuie să ia parte la întâlniri. La început toate rudele apropiate dar şi celelalte ar trebui
să se alăture Clubului. Prin discuţii cu familia lărgită, chestiunile privind familia devin mai clare.
După un timp, membrilor a căror prezenţă nu este absolut necesară pentru continuarea
tratamentului, li se va permite să părăsească Clubul, dacă ei doresc asta.

32
4. Prin membrii unei familii se înţeleg acele persoane care, chiar dacă nu au legături de sânge cu
alcoolicii, sunt importanţi pentru acestea: prieteni, colegi de lucru, angajaţi, etc.
5. O problemă poate să apară atunci când cineva se prezintă la Club cerând ajutor sau un sfat,
fără alcoolicul în cauză. Acestea sunt de obicei soţul/soţia, fiul/fiica alcoolicului care nu pot
convinge alcoolicul să vină la întâlnire. Operatorul şi membrii clubului ştiu că este puţin probabil
să se obţină rezultate satisfăcătoare fără prezenţa întregii familii. Pe de altă parte există
probabilitatea ca persoana care vine să ceară ajutor, să devină membră a Clubului. În acest caz,
abordarea se bazează pe faptul că , comportamentul unui alcoolic reprezintă o problemă de
durată care nu poate şi nu trebuie schimbată într-o scurtă perioadă de timp. Câteodată este
necesară o lungă perioadă pentru a convinge întreaga familie de necesitatea frecventării
Clubului.

6. Reabilitarea familiei

Unii autori consideră că, unul dintre cele mai optimiste mituri ale dependenţei este
convingerea că odată ce alcoolicul se opreşte din băut, problemele familiei lui vor dispărea. Din
nefericire, tiparele nesănătoase ale familiei care au necesitat ani de zile ca să se dezvolte pot
persista în timpul perioadei incipiente a reabilitării şi se pot chiar înrăutăţi. Dacă aceste probleme
rămân neconfruntate, ele ameninţă permanenţa legăturilor sufleteşti din familie şi pot contribui la
decizia alcoolicului de a se întoarce la băutură.
Dilemele emoţionale cu care se confruntă familiile aflate în proces de reabilitare
urmează un tipar familiar. Membrii familiei sunt fericiţi ca alcoolicul este abstinent, însă trăiesc
teama că, în orice moment, el va începe să bea din nou. Dacă este deprimat sau mânios, ei se
îngrijorează că au făcut ceva care să determine recidiva lui. Obiceiurile vechi de comunicare mor
greu, iar membrii familiei pot cădea în practici vechi şi binecunoscute de critică, atitudine
defensivă, şi manipulatoare. Ei pot să îi poarte pică alcoolicului pentru că şi-a creat o viaţă nouă,
în vreme ce ei, victime inocente, se lupta cu răni adânci şi de durată.
În tot acest timp, se poate că alcoolicul aflat în curs de reabilitare să fie preocupat de
sine însuşi şi de recuperarea sa. El îşi poate petrece timpul liber mergând la întâlniri şi petrecând
timpul cu noii săi prieteni, în loc să acorde atenţie familiei lui. În confruntarea acestor dificultăţi,
membrii familiei pot fi mângâiaţi de cunoaşterea faptului că perioada de tranziţie nu va dura
pentru totdeauna şi că ei pot găsi, de asemenea, resursele şi instrumentele de care au nevoie
pentru propriul lor proces de reabilitare. Această recuperare nu depinde de alcoolic, şi chiar dacă
aceasta nu va ajunge niciodată să renunţe definitiv la băutură, membrii familiei pot descoperi

33
vieţi noi, mai rodnice şi mai fericite pentru ei înşişi.
Pe măsură ce familia înaintează în procesul de recuperare, paşii următori se dovedesc a
fi de ajutor (Spickard, 2006):
PASUL 1: Căutarea unui ajutor profesional (consilieri şi terapeuţi instruiţi în dependenţa şi în
dinamica familiei, alte grupuri comunitare, inclusiv programe de cercetare universitară).
PASUL 2: Evitarea aşteptărilor nerealiste cu privire la alcoolicul aflat în curs de reabilitare şi
cu privire la relaţiile dintre membrii familiei.
PASUL 3: Învăţarea unor modalităţi noi de comunicare (înţelegere, arta comunicării din inimă)
PASUL 4: Libertatea de a ierta: proces în desfăşurare.

34
 CAPITOLUL IV - Consilierea familiilor consumatorilor de alcool

1. Scopul şi Obiectivele cercetării

Scopul cercetării de faţă a fost acela de a identifica efectele consumului de alcool asupra
familiei şi cum poate ajuta consilierea atât pe beneficiar cât şi pe familiile acestora

Numeroşi autori au scris şi au scos în evidenţă faptul că atunci când într-o familie există
un dependent de alcool, toţi membrii familiei au de suferit.
Prin cercetare ne-am propus să investigăm şi să analizăm următoarele:
• situaţia familială a consumatorilor de alcool;
• reacţii ale familiei consumatorilor de alcool;
• efecte asupra famiiliei consumatorilor de alcool;
• consilierea familiei consumatorilor de alcool;
• reabilitarea consumatorilor de alcool şi a familiilor acestora;
• şansele de integrare familială şi comunitara a consumatorilor.

2. Argumentarea cercetării

Cercetarea de faţă a pornit de la ideea principală ce are ca protagonişti familiile

consumatorilor de alcool, cum sunt afectate ele de această situaţie şi cum reuşesc, afectate fiind,
să rămână solidare cu acei membri care consumă alcool. Şi cum considerăm că acest lucru,
această reuşita nu ar fi posibilă fără consilierea familiilor în cadrul organizaţiilor specializate,
vom oferi argumente cu privire la importanţa participării familiilor la întrunirile de grup din
cadrul asociaţiilor, în special din cadrul Asociaţiei ACAR. Astfel, aceasta instituţie pune accent
pe abordarea familială, pe acea comunitate multifamilială în care se crează o empatie, o
atmosferă emoţională pozitivă, operatorul favorizând comunicarea şi interacţiunea între toţi cei
prezenţi. Aceasta reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea, prietenia şi dragostea,
schimbarea şi o atmosferă armonioasă în interiorul Clubului.

35
 3. Metode şi tehnici

Ca şi metode de lucru ne-am ales pentru investigaţie: analiza documentelor, observaţia

directă şi interviul. Pentru interviu am analizat un ghid de interviu. În continuare vom prezenta
câteva noţiuni teoretice despre fiecare:

3.1 Analiza documentelor

În cercetarea şi intervenţia socială, tehnica documentării este utilizată în scopul culegerii
de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observaţie directă sau în scopul
informării teoretice, în sensul consultării unei bibliografii şi a rapoartelor de cercetare cu privire
la un domeniu studiat anterior, precum şi în încercarea de a reconstitui spiritul unei epoci.
Documentele sociale sunt valorificate în cadrul unor ştiinţe teoretice şi aplicative precum istoria,
sociologia, antropologia, psihologia, ştiinţele juridice şi administrative, asistenţa socială. în
funcţie de modul de valorificare, documentele vor fi utilizate ca sursă principală de informaţii
sau, complementar, alături de alte metode şi tehnici.
Documentele sociale conţin relatări despre evenimente, fapte sociale şi despre reflectarea
acestora în conştiinţa subiecţilor (reprezentări, opinii, credinţe, producţii literare etc). Din această
perspectivă, un document social este orice obiect material sau text care conţine o informaţie
comprehensibilă despre o realitate oarecare ; ele sunt „urme" ale faptelor şi proceselor sociale.
Urmele lăsate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productivă a
oamenilor) şi urme indirecte (texte scrise, acte oficiale) (Chelcea, 2001, p. 467). în categoria
documentelor sociale intră, aşadar, atât textele scrise, cât şi imaginile fotografice şi
cinematografice, înregistrările audio, produsele activităţii umane, obiectele casnice, simbolice şi
de vestimentaţie etc (Bocancea, Neamţu, 1999, p. 119).
În practica asistenţei sociale, analiza documentelor sociale oficiale şi neoficiale ale
clienţilor este o activitate curentă, reprezentând una dintre sursele complementare de informare
utilizate în scopul realizării unor investigaţii şi diagnoze psihosociale cât mai complete.
Analiza documentelor sociale face apel la un ansamblu de tehnici de cercetare calitativă
şi cantitativă pentru descifrarea semnificaţiilor explicite şi implicite ale textului. Analiza
calitativă a unui document, utilizată deopotrivă în critica literară, în cercetarea istoriei, în
sociologie şi asistenţa socială, se remarcă prin faptul că nu aplică sisteme precodificate de
înregistrare a informaţiilor, presupunând o minimă sistematizare a instrumentelor de lucru cu
textul. Spre deosebire de aceasta, analiza cantitativă, subordonată dezideratului obiectivităţii şi
preciziei, recurge la cuantificarea documentului (stabilirea unor categorii de analiză, semnalarea

36
frecvenţei acestora, clasificarea, ierarhizarea lor etc.) şi la analiza statistică a datelor (Iluţ, 1997,
p. 162). Deşi introduce un plus de rigoare în cercetare, analiza cantitativă se opreşte mai ales
asupra mesajului manifest al comunicării, asupra componentelor vizibile şi repetabile, pierzând
semnificaţiile profunde şi inedite. De asemenea, analiza cantitativă nu este aplicabilă oricărui tip
de document şi nici nu se utilizează în „formă pură".
Adepţii perspectivei calitativiste în cercetarea socioumanului aplică, la rândul lor, şi un
tratament de tip cantitativ, de stabilire a unor categorii, de codare şi numărare. „Adoptând
strategia multiperspectivală (...) şi îmbinând în aceeaşi cercetare metode structurate (cantitative)
cu unele mai flexibile, nestructurate (calitative), se poate ajunge (...) la rezultate care să
depăşească truismele stereotipizate ale simţului comun sau interpretările speculative fără
acoperire în date sistematice - oricât de subtile şi seducătoare ar fi ele -, dar şi datele empirico-
statistice care, în sine, nu spun nimic sau spun orice" (Iluţ, 1997, pp. 171-l72).
La ora actuală, în metodologia cercetării sociale se susţine ideea îmbinării adecvate între
cercetarea de tip cantitativ şi cea de tip calitativ, dorindu-se o „temperare" a cantitativismului,
dublată de aspiraţia spre rigoare a calitativismului. Aceste tendinţe metodologice se reflectă şi în
practica asistenţei sociale în cadrul căreia analiza documentelor se raportează la premisa că
documentele sociale, cele scrise, ca şi cele materiale, se prezintă ca adevărate „texte sociale" ce
oferă informaţii asupra unui caz particular şi asupra contextului general în care acesta se
încadrează. Având în atenţie documentele personale oficiale şi neoficiale de tipul jurnalelor,
memoriilor, scrisorilor, produselor activităţii, asistentul social realizează, îndeosebi, analize
calitative centrate pe analiza internă (descifrarea sensurilor şi semnificaţiilor) şi externă
(contextuală) a documentelor. Aceste tipuri de analiză necesită aplicarea cunoştinţelor din
câmpul psihologiei şi sociologiei.
Metoda analizei documentare cunoaşte două variante de bază:
a)analiza directă - utilizează în mod nemijlocit informaţia conţinută în documente, ca informaţie
despre anumite fapte sociale;
b)analiza indirectă, în care documentul are o semnificaţie socială, fiind considerat el însuşi fapt
social, ceea ce interesează fiind cine relatează, felul în care o face etc., deci furnizând o
informaţie implicită.
Valoarea informativă a datelor statistice cu conţinut social depinde, în principal, de
următoarele:
a) sistemul de recoltare şi prelucrare a datelor statistice;
b) vizibilitatea faptelor sociale.
Clasificarea documentelor:

37
 • Documente cifrice publice oficiale – caracterizări cantitativ-numerice
• Documentele cifrice publice neoficiale – reprezintă informaţii statistice ce apar în cărţi,
reviste sau ziare.
• Documentele cifrice personale oficiale şi neoficiale

• Documentele scrise necifrice – pot fi publice sau personale. La rândul lor cele publice pot
fi oficiale sau neoficiale.

3.2 Observaţia
Observaţia este o metodă fundamentală de culegere a datelor empirice, utilizată în
ştiinţele socioumane şi în practica asistenţială. Spre deosebire de observaţia spontană, folosită în
contextul vieţii cotidiene, observaţia ştiinţifică este o acţiune planificată, ghidată de scopuri şi
ipoteze, desfăşurată după reguli precise şi îndelung verificate.
Kohn, R. şi Negre, P. (1971) notau că termenul de observaţie desemnează o etapă iniţială a
cunoaşterii (faza exploratorie), un tip de acţiune realizată de cel care observă (colectarea datelor),
datele colectate şi produsul final (apud Chelcea, S., 2001:146).
1. Tipuri de observaţie
Investigaţia psihosocială, realizată în scopul cercetării teoretice sau al intervenţiei
practice, poate face apel la un tip sau altul de observaţie, în funcţie de obiectivele urmărite. În
literatura metodologică sunt menţionate mai multe tipologii ale observaţiei care au la bază
criterii diferite de clasificare :
• după scopul investigaţiei deosebim: observaţia exploratorie, observaţia de diagnostic,
observaţia experimentală;
• după gradul de implicare a observatorului în contextul realităţii de studiat: observaţia
externă (nonparticipativă) şi observaţia participativă;
• după gradul de structurare: observaţie structurată şi observaţie nestructurată (calitativă).

René König (1967, 107-133) împarte observaţia în următoarele tipuri:

• observaţie controlată şi observaţie necontrolată, ambele tipuri făcând parte din ceea ce
înţelege prin observaţie ştiinţifică;
• observaţie directă şi observaţie indirectă, conform criteriului „poziţia faţă de realitate a
materialului de observat“;
• observaţie externă (nonparticipativă), care poate fi extensivă sau intensivă, şi observaţie

38
 participativă, care la rândul ei poate fi pasivă sau activă. În ultima clasificare dihotomică
(participativă/nonparticipativă) se are în vedere „poziţia faţă de realitate a
observatorului“.
Ca metoda ştiinţifică, observaţia constă în „înregistrarea sistematică, prin simţuri, a
caracteristicilor şi transformărilor obiectului studiat” Această definiţie evidenţiază ca observaţia
nu este un act pasiv, ea se prelungeşte cu un comportament reflexiv, de clasificare şi
sistematizare.
Observaţia este expresia unei selecţii conştiente sau inconştiente şi se desfăşoară
totdeauna într-un contex complex: cel al situaţiei şi cel al atitudinilor (conştiente sau nu) ale celui
care observă. A observa nu înseamnă a vedea, ci mai degrabă a înţelege, a analiza şi organiza
realitatea care intră sub incidenţa simţurilor noastre.
Observaţia are ca scop înţelegerea; Prin observaţie noi organizam ceea ce vedem pentru
a putea răspunde la întrebările care au generat activitatea de observaţie. Observând, realizăm
simultan două acţiuni : analizăm, disecăm fapte sau situaţii, apoi le reconstruim, le caracterizam,
le atribuim un anume sens.
În observaţie, cercetătorul (personalitatea lui ) este cel mai important ”instrument” : cu
ajutorul lui sunt adunate informaţiile, înţelese, analizate şi organizate. Acest fapt asigură
observaţiei, ăn egală măsura, resurse şi limite deosebite.
Prin urmare, observaţia ştiinţifică este totdeauna o observaţie polemică întrucât ea
confirmă sau infirmă o teză anterioară ( G. Bacherlard). Spre deosebire de observaţia empirică,
spontană, observaţia ştiinţifică are la baza anumite ipoteze şi întrebări iar cercetătorul îşi va
limita observaţia la variabilele care intră în formularea ipotezelor sau întrebărilor sale.
În general, se face o deosebire între observaţia directă şi cea indirectă. Observaţia directă
se desfăşoară cu ajutorul simţurilor, prin urmare ea este noninstrumentală, adică nu utilizează
instrumente. De aceea, faptele pe care ne propunem să le observăm trebuie să fie observabile,
adică să aibă o existenţă fizică sesizabilă cu ajutorul simţurilor.
Observaţia indirectă evidenţiază mai mult caracterul activ şi reflexiv al observaţiei,
deoarece implică o serie de interferenţe şi ipoteze. Observatia indirectă este posibilă cu ajutorul
unei teorii. Cu cât teoria va fi mai precisă, cu atât mai exactă va fi interferenţa (Dafinoiu, 2002)
2. Reguli de observare
Utilizarea observaţiei, ca metodă fundamentală de investigare psihosocială, presupune
respectarea unor reguli generale referitoare la pregătirea observaţiei, la realizarea acesteia şi
înregistrarea datelor empirice. În acest sens, în orice tip de observaţie, cercetătorul (asistentul
social) trebuie să răspundă la un set de întrebări care sistematizează activitatea de observare: ce

39
să observe ? Cum să observe ? Cum să înregistreze faptele observate ? Cum să le interpreteze ?
În ce scop realizează observaţia ? Cum valorifică rezultatele în cadrul planului de intervenţie ?
Cu ajutorul metodei observaţiei putem culege date de natură diferită, precum:
• manifestări de conduită (comportamente individuale şi colective surprinse în context
natural; activităţi de joc, învăţare sau muncă; acţiunile şi interacţiunile umane cotidiene);
• aspecte legate de comunicarea interpersonală (limbaj verbal şi nonverbal; calitatea
comunicării; mesajele transmise);
• aspecte referitoare la mediul social (condiţii materiale şi de locuit; reţeaua de relaţii).
Aşadar, prin intermediul observaţiei înregistrăm, în mod direct, date vizând factorii
obiectiv-structurali ai realităţii sociale şi, indirect, prin reflectarea lor în acte de conduită,
obţinem date despre universul subiectiv-simbolic.
Pentru a culege aceste tipuri de informaţii putem efectua observaţii integrale sau
selective, structurate sau nestructurate, spontane sau provocate, transversale sau longitudinale.
Indiferent de tipul de observaţie pentru care optează investigatorul, pregătirea acesteia presupune
cumularea următoarelor condiţii: stabilirea obiectivelor cercetării, selectarea unităţilor de
observare (secvenţele comportamentale), alegerea tehnicilor de observare şi a procedeelor de
notare a datelor (Chelcea, 2001, p. 381).

3.3 Interviul
1. Precizări terminologice
• Interviul presupune întrevederea, dar nu se confundă cu aceasta. Oamenii se întâlnesc şi
fără scopul de a obţine informaţii unul de la altul;
• Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversaţie constituie un interviu.
Convorbirea presupune un schimb de informaţii; discuţiile nu sunt însă direcţionate de
către un coordonator;
• Interviul reprezintă mai mult decât un dialog, pentru că nu totdeauna dialogul are drept
scop obţinerea de informaţii;
• În fine, interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul (în ambele cazuri există o
persoană ce pune întrebări). Un interogatoriu evocă obligaţia de a răspunde,
constrângerea exterioară.

2. Interviul că tehnică de cercetare în ştiinţele socio-umane

• Definim interviul ca o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor

40
 verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru
descrierea ştiinţifică a fenomenelor socio-umane;
• Interviul se bazează pe comunicarea verbală şi presupune întrebări şi răspunsuri la fel ca
şi chestionarul;
• Convorbirea reprezintă elementul fundamental în tehnica interviului;
• Interviul, în domeniul ştiinţelor socio-umaniste, presupune testarea ipotezelor şi permite
stabilirea relaţiilor cauză-efect atunci când studiem şi analizăm fenomentele sociale,
politice, culturale sau economice;
• O limită posibilă a interviului o constituie minciuna deliberată, dar şi autoînşelarea celor
care cred că răspund corect.

3. Avantajele utilizării interviului în ştiinţele socio-umane

• Flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice;
• Rată mai ridicată de răspunsuri, se obţin informaţii şi de la cei care nu pot sau nu ştiu să
scrie sau să citească;
• Observarea comportamentelor nonverbale;
• Asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns;
• Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor;
• Colectarea unor răspunsuri spontane;
• Asigurarea unor răspunsuri personale;
• Precizarea datei şi locului convorbirii;
• Studierea unor probleme mai complexe.

4. Tipuri de interviu
Se disting mai multe tipuri de interviu (Rapeanu, Rădulescu, 1997):
a. Psiho-analitic - operatorul de interviu propune celui investigat o discuţie pe o anumită
problematică;
b. Nestructurat sau de profunzime - se "discută" probleme concrete legate de tematica
cercetării; cei doi decid împreună asupra structurii "schimbului" de informaţii, operatorul
reţinându-le pe cele mai "relevante";
c. Semi-structurat sau semi-standardizat - operatorul are un "ghid de intreviu" care
precizează succesiunea şi conţinutul întrebărilor deschise;
d. Interviul structurat sau standardizat - întrebările sunt clar formulate de către cercetător şi

41
 sunt adresate identic tuturor celor intervievaţi, cu scopul de a avea un control mai riguros
asupra întrebărilor şi răspunsurilor.
Specialiştii disciplinelor socioumane fac şi alte distincţii între tipurile de interviu:
• interviul clinic, folosit în psihiatrie, psihanaliza;
• interviu de profunzime- utilizat pentru a investiga intensiv opiniile, motivaţiile (mai mult
sau mai puţin manifeste) ale comportamentelor;
• interviul centrat- axat pe o temă mai restrânsă care este studiată intens;
• interviul cu răspunsuri libere- axat pe o teorie mai largă, în care întrebările se succed de
la cele mai generale la cele specifice;
• interviul cu întrebări deschise, etc.

Interviul semi-structurat (Vlasceanu, 1982)

Aspectul cel mai important într-un interviu semistructurat constă în faptul că prin acesta
se obţin mai multe informaţii despre motivaţiile, aspiraţiile, obiectivele, atitudinile şi valorile
unei persoane. Un bun şi experimentat intervievator va observa, în timpul interviului, nu doar
ceea ce doreşte candidatul să declare sau să arate, ci şi aspecte mai subtile. Ţine de măiestria şi
de abilitatea intervievatorului de a-l face pe candidat să se exprime cât mai natural, sincer şi
spontan.
Interviul semistructurat nu este şi cel mai facil, însă oferă cea mai mare flexibilitate şi
posibilitate de a obţine cât mai multe informaţii de la interlocutor. În realizarea unui astfel de
interviu nu există reguli sau etape ce trebuie parcurse în mod obligatoriu, ci doar anumite
principii care trebuie urmate şi respectate pentru ca acesta să decurgă cât mai coerent şi
profesionist. Aceste principii, valabile de fapt şi la celelalte tipuri de interviu, sunt: flexibilitate,
deschidere, respect faţă de intervievat, obiectivitate în evaluare, neutralitate în atitudini,
adaptabilitate în raport cu intervievatul, fineţe psihologică, empatie.
Avantajele interviului semistructurat, în aceste condiţii, comparativ cu ale celui
standardizat sunt:
• are aparenţa unei discuţii informale, însă este structurat după obiectivele prestabilite; poţi
conduce discuţia acolo unde doreşti, atingând subiectele care te interesează;
• ai oricând un punct de reper la care să te întorci în cazul în care candidatul se
îndepărtează prea mult de la subiect sau dacă nu mai ştii de unde ai plecat;
• flexibilitate mult mai mare, se poate adapta oricărui tip de candidat, la orice nivel de
pregătire şi de experienţă;

42
 • nu este unidirecţionat, de la intervievator la intervievat, ci este o comunicare în ambele
sensuri, cel care conduce discuţia putând oricând să preia controlul şi să revină la
obiectivele urmărite, prin exprimări de genul: "revenind la " poţi pune întrebări
suplimentare şi poţi intra în detalii pentru a obţine mai multe informaţii;
• îmbină observaţia cu posibilitatea de a obţine date factuale şi de a conduce discuţia prin
întrebări predefinite;
• creşte gradul de încredere, implicare şi sinceritate din partea candidatului; reţinerile sau
rezervele de natură personală pot fi minimalizate datorită caracterului informal (oamenii
reacţionează mai bine la "a purta o discuţie" decât la "a susţine un interviu");
• răspunsurile sunt mult mai complete şi mai complexe;
• poţi evalua capacitatea de exprimare a candidatului, coerentă, claritatea limbajului,
utilizarea adecvată a termenilor, stilul de vorbire;
• poţi observa reacţii şi atitudini ale candidaţilor care par foarte bine pregătiţi şi cu foarte
mare experienţă, dar care nu corespund din punctul de vedere al atitudinilor profesionale
şi/sau nu se pot încadra culturii organizaţiei.
Interviurile cu întrebări deschise şi cu întrebări închise fac parte din categoria
interviurilor structurate. Astfel de interviuri sunt larg utilizate în cercetările sociologice şi
psihologice. În cadrul lor cercetătorul (sau operatorul de interviu) nu beneficiază de libertatea
alegerii temelor sau de posibilitatea reformulării întrebărilor şi schimbării succesiunii lor.
Problematica utilizării interviurilor cu întrebări deschise şi cu întrebări închise a fost tratată în
lecţia despre chestionar, când s-a prezentat modalitatea de aplicare a chestionarului cu ajutorul
operatorilor. De altfel, ghidul de interviu nu reprezintă altceva decât o listă de întrebări sau de
probleme ce urmează a fi discutate în cadrul interviului. Fireşte, ghidurile de interviu pot fi mai
mult sau mai puţin detaliate, dar ele trebuie să cuprindă problemele esenţiale, ce nu pot fi omise,
fără de care obiectivul studiului nu s-ar realiza.

5. Grupul ţinta. Asociaţia ACAR

Grupul ţintă al cercetării este constituit din 3 persoane intervievate, un membru al

familiei unui consumator de alcool (în calitate de soră) şi două persoane consumatoare de alcool
de sex masculin. Interviurile au fost aplicate la Asociaţia ACAR, Iaşi, in 2011.
Interviu este semi-structurat şi conţine 15 întrebări.
Pentru a descrie cât mai bine Asociaţia ACAR voi prezenta:

43
 • scopul;
• istoricul;
• sediul;
• obiectivele asociaţiei;
• programele asociaţiei;
• activităţi.
Scopul
Larga răspândire a problemelor complexe legate de alcool în România precum şi lipsa
unei coordonări a eforturilor în direcţia limitării consecinţelor nefaste pe care le poate produce
consumul de alcool asupra individului, familiei, societăţii pe termen mediu şi lung au condus la
apariţia ideii acestui proiect care stă la baza înfiinţării Asociaţiei Cluburilor Alcoolicilor în
Recuperare.
Proiectul a fost dezvoltat de către Congregaţia „Don Orione” Iaşi, Caritas Diocezana di
Udine în parteneriat ştiinţific cu Scuola Europea di Alcologia e Psichiatria Ecologică.
Scopul proiectului este recuperarea psihosocială post-cură a persoanelor cu probleme
alcool-corelate şi complexe şi a familiilor acestora.
Istoric
Activitatea acestui proiect se desfăşoară conform metodei Hudolin.
Vladimir Hudolin este un medic de origine croată, care a creat această metodă venind în
sprijinul tuturor celor care se luptă cu efectele nefaste ale alcoolului. Prima ţară în care a aplicat
metodă a fost Croaţia, mai exact în Zagreb. Astfel în 1964, într-o perioadă în care alcoolicul era
considerat o persoană care suferă de o problemă ce reprezintă de fapt asocierea unor boli psihice
cu defecte comportamentale, Hudolin a creat primul Club, care era format dintr-un grup de
persoane cu probleme alcool-corelate precum şi din familiile acestora.
După ce a constatat eficienţa acestei metode, doctorul Hudolin a încercat să o facă
cunoscută şi altor persoane, chiar naţiuni. Una din ţările care a profitat de existenţa acestei
metode este Italia. Astfel în 1979 în Trieste a fost organizat primul Club al alcooliştilor în
tratament.
În cei 26 de ani de când funcţionează metoda, în toată Italia s-au format peste 3000 de
Cluburi, cele mai multe fiind în zona de nord a ţării.
Datorită faptului că şi România este o ţară în care rata alcoolicilor este într-o continuă
creştere, s-a decis iniţierea unui proiect care să vină în sprijinul acestor persoane precum şi a
familiilor lor.

44
 Pentru o mai bună funcţionare a întregii activităţi s-a decis colaborarea cu Spitalul de
Psihiatrie Socola din Iaşi precum şi cu alte instutuţii care fac parte din cadrul Bisericii Romano-
Catolice: Congregaţia Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providenţe-Iaşi, Centrul Diecezan Caritas
Iaşi, Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consilere Antidrog Iaşi,
precum şi cu bisericile catolice şi ortodoxe din Iaşi şi din alte localităţi.
Sediul
Asociaţia îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu pus la dispoziţie de Congregaţia „Don
Orione” Iaşi, sediu situat pe Şos. Rediu Tatar, nr.21-23, tel/fax: 0232/228204.

Obiectivele asociaţiei
1. Intervenţia psihosocială prin crearea de comunităţi multifamiliale numite „Cluburi”
formate din persoane cu probleme legate de consumul de alcool precum şi din membrii familiilor
acestora.
2. Dezvoltarea de programe de reintegrare socio-economico-culturale a persoanelor cu
probleme alcool-corelate, în cooperare cu instituţiile abilitate ale statului precum şi cu alte
instituţii private.
3. Crearea de structuri de tip familial şi centre de primire permanentă pentru persoanele
cu probleme alcool-corelate şi complexe.
4. Organizarea de cursuri educativ-formative şi de instruire continuă atât pentru
persoanele cu probleme alcool-corelate cât şi pentru alte persoane care doresc să colaboreze cu
Asociaţia.
5. Informarea şi educarea comunităţii locale.
6. Proiectarea, execuţia şi difuzarea de materiale educative precum şi a altor mijloace
necesare susţinerii programelor desfăşurate în cadrul Asociaţiei.

Programe în curs de desfăşurare

Centrul de recuperare postcură
Datorită realităţii româneşti şi a recomandărilor OMS privind reducerea consumului de
alcool, precum şi a tendinţelor europene de urmărire în ambulator a alcoolicilor în tratament,
devine necesar înfiinţarea unui Centru de Recuperare în România, ca punct de referinţă şi centru
operaţional privind acţiunea de recuperare a persoanelor cu probleme alcool-corelate.
În luna martie 2005 a luat naştere un astfel de centru care îşi desfăşoară activitatea într-un
spaţiu care a fost pus la dispoziţie de Congregaţia „Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providenţe”,
mai precis în cadrul Căminului de Bătrâni „Sf. Iosif” (Bucium). Începând din anul februarie

45
2010 sediul centrului de recuperare este în Păcurari, în cadrul Manăstirii „Don Orione”.
Pentru desfăşurarea activităţii ne-a fost pus la dipoziţie un spaţiu ce conţine camerele
pentru beneficiari, bucătăria şi o sală pentru desfăşurarea întâlnirilor de educaţie, informare,
terapie ocupaţională.
Obiective:
1. Recuperarea în regim de post-cură a persoanelor cu probleme alcool-corelate printr-o abordare
sistemică, ecologico-socială, utilizând cele mai noi achiziţii ştiinţifice privind procesul
recuperator.
2. Intervenţia psiho-socială prin crearea de comunităţi multifamiliale numite Cluburi, formate din
persoane cu probleme legate de consumul de alcool şi din membrii familiilor acestora.
3. Programe de educaţie pentru persoanele care sunt internate în Centrul de Recuperare Post-
Cură precum şi pentru familiile acestora.

Program pentru beneficiarii Centrului:

Perioada pe care o petrece o persoană în Centru este de 3 săptămâni, cu condiţia să nu se
consume băuturi alcoolice, condiţie care este specificată şi în contractul încheiat de Asociaţie cu
fiecare familie. Dacă acest lucru se întâmplă persoana este avertizată iar mai apoi, dacă se
continuă acest comportament, este eliminată din program.
Programul este gratuit pentru persoanele fără posibilităţi materiale; cei care au
posibilitatea financiară oferă, sub forma unei donaţii, o sumă de bani, aceasta fiind de 100 RON
pentru întreaga perioadă petrecută în Centru.

Clubul-comunitate multifamilială
Clubul este o comunitate formată din persoane care au probleme legate de consumul de
alcool precum şi din familile acestora.
Clubul oferă şansa, persoanelor care-l frecventează, să-şi schimbe modul de a se raporta
la alcool ca substanţă, care de multe ori nu se consideră a fi dăunător organismului şi astfel cad
în capcana lui, consumându-l în cantităţi din ce în ce mai mari, pentru a trece, aparent mai uşor,
peste probleme cotidiene.
Prin experienţele făcute de specialişti în acest domeniu se arată faptul că nu este de ajuns
să se renunţe la consumul de alcool, ci este necesar ca persoanele care încep acest demers să-şi
schimbe şi modul de viaţă, pe care l-au avut până în cel moment şi care a contribuit într-o
oarecare măsură la începerea consumului. Schimbarea modului de viaţă reprezintă acele
transformări pe care le face persoana în viaţa personală, profesională, familială, în grupul de

46
prieteni şi cunoştinţe, grup care poate avea o influenţă foarte mare asupra demersului încetării
consumului.
Activitatea Clubului se desfăşoară în paralel cu activitatea Centrului de Recuperare Post-
Cură. Clubul este format din minim 2 familii şi maxim 12, condus de un operator (o persoană
special pregătită pentru această activitate). Fiecare întâlnire durează o oră şi jumătate, iar locul în
care se desfăşoară este altul decât sediul Centrului de Recuperare Post-Cură.
La Club pot participa şi familii care nu au trecut prin faza intermediară (Centrului de
Recuperare Post-Cură).
În acest moment în program există 11 Cluburi: 4 în Iaşi şi 7 în alte localităţi: Răducăneni
doua Cluburi, Oneşti un Club, Huşi un Club, Timişoara un Club şi Bucureşti doua Cluburi.

Activităţi educaţionale
În cadrul componenţei de prevenire a programului Asociaţiei Cluburilor Alcoolicilor în
Recuperare sunt incluse activităţile educaţionale adresate atât adolescenţilor şi tinerilor cât şi
altor categorii ale populaţiei.
Activitatea educaţională are la bază un material în care sunt prezentate informaţii despre
alcool ca şi substanţă, factorii care determină o persoană să înceapă consumul, consecinţele
alcoolului resimţite de individ, familie, societate, precum şi modalităţi de prevenire şi ajutor
pentru cei afectaţi.
Activitatea de prevenire este una secundară programului nostru, dar la fel de importantă
ca cea de intervenţie.

47
 CAPITOLUL V - Interpretarea datelor pe baza interviului

1. Scopul interviului şi date despre persoanele intervievate

Scopul interviului - pe care am dorit să îl aplicam în cadrul Asociaţiei Acar - a fost de a

afla cât mai multe despre situaţia consumatorilor de alcool din perspectiva familiei, ce efecte are
consumul de alcool asupra familiei, şi cum poate ajuta consilierea, atât pe beneficiari cât şi pe
familiile acestora. A fost un interviu construit în special pentru membrii familiei unui
consumator de alcool.
Din cauza faptului că centrul poate să ofere consiliere la doar 6 beneficiari în acelaşi timp
şi pentru că în perioada în care am aplicat interviurile nu ne-am putut baza doar pe sprijinul
familiilor persoanelor beneficiare din instituţie, am luat interviuri, atât familiei cât şi
consumatorilor de acolo. Astfel, am realizat 3 interviuri, un interviu adresat unui membru al
familiei unui beneficiar (în calitate de soră) şi celelalte două interviuri pentru doi beneficiari ai
Asociaţiei. Cu toate acestea, întrebările din interviurile luate celor doi consumatori au fost
formulate în aşa fel încât să aflu informaţii despre reacţiile familiilor lor din perspectiva lor.
La întrebarea referitoare la situaţia din prezent a beneficiarului şi a familiei, am aflat
informaţii relevante din fiecare interviu. Din primul interviu am aflat de la persoana intervievată
, în calitate de soră, că nu este foarte afectată de situaţia fratelui ei (există o diferenţă de vârstă de
20 de ani), dar că atunci când are probleme din cauza băuturii ea îi sare în ajutor. De asemenea
am putut să aflu că beneficiarul a mai fost căsătorit, dar a divorţat din cauza alcoolului, familia
lui fiind afectată de acest lucru.
Din cel de-al doilea interviu, am obţinut informaţii de la unul dintre beneficiari, legate de
situaţia acestuia, şi anume că se afla în centru atât din cauza problemelor legate de consumul de
alcool dar şi din cauza problemelor legate de jocurile de noroc, informaţii despre cum a ajuns şi
la această dependenţă din urmă - prin intermediul anturajului pe care şi-l făcuse în lipsa familiei
de acasă, pentru că se simţea singur şi avea nevoie de o ocupaţie.

48
 Ultimul interviu a fost luat tot unui beneficiar al centrului, aflând de la acesta că are o
familie cu care în prezent se înţelege foarte bine, că era căsătorit şi avea doi copii.
La întrebarea cu privire la ajutorul specializat la care au mai apelat beneficiarii şi
familiile lor, am aflat că toţi cei trei beneficiari, înainte de a veni în centrul Acar au fost internaţi
în Spitalul de psihiatrie "Socola" din Bucium. Cel de-al treilea beneficiar a mai fost de asemenea
şi la Alcoolicii Anonimi.
Spitalul de Psihiatrie "Socola" a venit în ajutorul beneficiarilor prin proiecte dezvoltate în
cadrul spitalului, cum ar fi funcţionarea Clubului Alcoolicilor, înfiinţarea serviciului de asistenţă
a intoxicaţilor şi drogodependenţilor şi compartimentul de postcură - toxicodependenţe.
O cură de dezintoxicare îi permite persoanei dependente de alcool, ca, sub supraveghere
medicală, să nu mai bea deloc. Aceasta cură se poate face fie la spital, fie acasă cu vizite regulate
de la medic. După terminarea curei se poate găsi sprijin în grupurile de întrajutorare, centre
specializate.
În ceea ce priveşte cura la spital, aşa cum au susţinut şi autorii, beneficiarului, trebuie să-
i insuflăm dorinţa de a depăşi situaţia. Într-o primă fază, se creează o relaţie de încredere între
pacient şi cel care îl tratează, bazată pe o cumunicare reală, prin care problemele legate de alcool
sunt abordate fără nici un fel de tabu. Aşadar, este important ca persoana dependentă să fie
informată fără menajamente cu privire la riscurile pe care le presupune faptul că bea. Aceste
informaţii, pe care trebuie să insiste şi familia, îl vor ajuta pe cel în cauză să conştientizeze
problema pe care o are şi gravitatea ei. Este evident că este contraindicat din partea familiei să-i
facă prea multă morală sau să-l culpabilizeze în mod excesiv.
Alcolicii Anonimi reprezintă o alternativă demnă de încredere a unui centru de tratament
şi participarea continuă la programul lor este o parte importantă a recuperării pentru majoritatea
alcoolicilor. Succesul asociaţiei AA se bazează pe principii, nu pe personalităţi. Fiecare alcoolic
este încurajat să participe la cât mai multe întâlniri ale programului pentru a vedea care este
importanţa lor - majoritatea pacienţilor care participă cel puţin câteva luni la întâlnirile asociaţiei
AA încep să le considere un instrument esenţial în programul lor de recuperare. Pentru membrii
AA, cunoaşterea faptului că ei împărtăşesc o dependenţă primejdioasă crează o comunicare
îndrăgită, care rareori poate fi găsită în societatea contemporană.
Experienţa dezalcolizarii, a reînvăţa să trăiască fără alcool, sunt lucruri care îl ajută pe
cel dependent să-şi conştientizeze alcoolismul şi să adopte un mod de viaţă mai sănătos.
În ceea ce priveşte întrebarea cu privire la primirea ajutorului de bună voie, atunci când
s-a sesizat că există o problemă cu alcoolul, în primul caz am aflat că beneficiarul doar
conştientiza că are probleme cu alcoolul fără să facă ceva în privinţa asta, iar în celelalte două

49
cazuri ambii beneficiari au fost de acord să facă ceva în privinţa consumului de alcool atunci
când au observat că există o problemă.

2. Reacţia familiei consumatorului de alcool

La întrebarea cu privire la reacţia familiei în momentul în care a aflat că unul dintre

membri consumă alcool, am aflat din primul interviu luat surorii beneficiarului, ca aceasta era
foarte mică pentru a putea conştientiza că fratele ei consuma alcool şi atât din această cauză, cât
şi din cauza faptului că el era căsătorit atunci şi nu aveau relaţii foarte strânse, nu a fost foarte
afectată.
De la a doua persoană intervievată, am aflat că aceasta s-a putut bucura de sprijinul
familiei încă de la început, mai ales pentru că avea şi nişte probleme de sănătate, iar de la a treia
persoană am aflat că în cadrul familiei sale, relaţiile s-au răcit în momentul respectiv.
În ceea ce priveşte întrebarea legată de vinovăţia resimţită de familia consumatorului de
alcool, am aflat de la toţi cei intervievaţi care au răspuns, că nu au de ce ca familiile lor să se
simtă vinovate, că dacă ar fi fost să existe vinovaţi, aceia ar fi ei.
La întrebarea referitoare la atitudinea familiei în momentul în care aceasta şi-a dat seama
că există o problemă cu consumul de alcool, prima persoană intervievată, în calitate de sora, a
încercat să îi spună beneficiarului că nu e bine ce face, chiar dacă e viaţa lui. A fost atenţionat
din partea familiei că dacă nu se va opri din consumul de alcool, nu va mai primi toată atenţia de
care avea nevoie.
Cea de-a doua persoană intervievată a explicat că familia nu ştia la început unde îşi
petrecea consumatorul de alcool majoritatea timpului cât timp era lăsat singur acasă (soţia şi
copiii erau la muncă), dar când a aflat că îmbină consumul de alcool cu jocurile de noroc, a
încercat să îl îndepărteze de aceste vicii.
Cel de-al treilea beneficiar a considerat că familia lui i-a fost mereu alături. Au fost
momente când a încercat să îl înveţe de bine şi să renunţe la alcool, dar niciodată nu i s-a spus
lucrul acesta la modul insistent, pentru că el era singurul care putea să decidă.
La întrebarea care face referire la primul pas făcut de familie în vederea interzicerii
consumului de alcool, am aflat din primul interviu că familia beneficiarului a încercat să îl ajute
să renunţe la alcool, mai mult prin intermediul discuţiilor. Astfel, a mai ţinut tratamente, chiar

50
dacă nu prea au avut efecte.
Familia celui de-al doilea consumator a încercat mereu să îi spună că nu e bine ce face şi
că trebuie să renunţe pentru binele lui şi al familiei, iar familia celui de-al treilea beneficiar nu i-a
interzis total să nu mai bea, lăsând consumul de alcool mai mult la latitudinea lui.
Dacă consumatorul de alcool nu este prea motivat să renunţe la acest viciu, familia
trebuie să poarte discuţii în acest sens, pentru a-l motiva. Obiectivul acestora: de a-l încuraja, de
a-l deculpabiliza, de a-i aminti riscurile pe care le presupune consumul de alcool şi mai ales
avantajele stopării acestui consum, de a-l determina să nu depună rezistenţă, de a-i alunga
temerile, şi toate aceastea, cu multă empatie.
Unul dintre aspectele alcoolismului care crează cea mai mare nedumerire este
incapacitatea celor apropiaţi alcoolicului să accepte realitatea dependenţei lui. Aşa cum au spus
autorii, se consideră că o familie obişnuită, aşteaptă cam şapte ani după ce dovada dependenţei
este de netăgăduit, pentru a admite că există, întradevar, un alcoolic în casă. Apoi, se pare că mai
aşteaptă cel puţin doi ani înainte să caute ajutor. Unii membri şi prieteni ai familiei continuă să
nege dependenţa alcoolicului cu mult după ce el sau ea a murit de o boală cauzată de alcool sau
într-un accident survenit pe fondul stării de ebrietate.
Aceasta negare permanentă de către membrii familiei şi de către prietenii apropiaţi, oricât
de lipsită de sens ar putea părea, are o logică ciudată. În fazele incipiente ale dependenţei, există
rareori semne vizibile după care poţi deosebi un alcoolic de un băutor înrăit sau de unul care
consumă alcool cu moderaţie. Când apar primele semne de avertizare - consum mărit de alcool,
intoxicare frecventă, schimbări în personalitate - oamenii cei mai apropiaţi ai alcoolicului pot fi
orbiţi de loialitatea lor faţă de el şi de stigmatul social ataşat alcoolismului. Pentru toţi, este mai
uşor de crezut că tiparele deranjante de comportament ale consumatorului de alcool reprezintă
atitudini normale, decât acceptarea posibilităţii că cineva pe care îl cunoaştem şi îl iubim, şi-a
dezvoltat o dependenţă inacceptabilă în societate.
Cu toate că majoritatea alcoolicilor sunt conştienţi că ei ar fi singurii vinovaţi de această
dependenţă, sentimentul de vinovăţie poate să apară şi la membrii familiei. Ei se pot învinovăţi
că l-ar fi "împins" pe alcoolic să bea şi pentru faptul că urăsc sau au resentimente faţă de o
persoană pe care ar trebui să o iubească. Lor le este ruşine şi sunt jenaţi de acţiunile alcoolicului
şi sunt mânioşi pe propria lor neajutorare.
Iată de aceea, fiecare membru din familia unui alcoolic îşi ajustează comportamentul,
pentru a-l face să se simtă bine şi pentru a-l ocroti de consecinţele abuzului de băutură. De
obicei, exista o anumită persoană care se distinge - un stimulator principal (Spickard, 2006). În
anii de început ai dependenţei, stimulatorul principal poate fi motivat de dragoste şi de

51
preocupare faţă de un alcoolic. Această persoană simte că alcoolicul nu îşi poate controla cu
adevărat obiceiul de a bea şi încearcă să dea la o parte ispita prin reducerea drastică a rezervelor
sale de alcool.

3. Familia afectată de consumul de alcool

În ceea ce priveşte întrebarea referitoare la modul în care relaţiile au fost afectate în

interiorul familiei din cauza consumului de alcool, din primul caz am aflat că a afectat familia
mai mult psihic; de fiecare dată când făcea crize familia se speria şi intervenea, ducându-l la
spital, sau având grijă de el. Divorţul acestui beneficiar s-a produs în special din cauza
alcoolului.
Familia celui de-al doilea consumator intervievat a fost afectată prin faptul că relaţiile s-
au răcit, nemaiexistând aceeaşi comunicare,
Cel de-al treilea beneficiar considera că în familia lui relaţiile au fost afectate mai mult
din punctul lui de vedere, pentru că ori de câte ori nu-i convenea ceva, mergea şi bea, văzând
consumul de alcool ca pe o scăpare sau evadare.
Într-o familie în care există cel puţin un consumator de alcool echilibrul se destramă.
Funcţiile care menţineau acest echilibru suferă anumite modificări care constau în următoarele:
copiii sunt neglijaţi, li se aloca mai puţine resurse de timp, energie şi bani pentru îngrijirea
acestora; se reduce afecţiunea, înţelegerea, protecţia şi socializarea, comunicarea devenind din ce
în ce mai dificilă; dragostea şi buna dispoziţie dispar din viaţa de familie; poate apărea şomajul şi
datoriile; se ajunge la o distribuire inadecvată a rolurilor în familie - toate responsabilităţile revin
partenerului de viaţă, acestuia fiindu-i foarte greu să gestioneze noua situaţie - din această cauză
va fi în permanenţă tensionat şi fără să vrea va transmite copiilor propriile griji şi tensiuni.
Toate acestea pot fi evitate dacă familia nu cedează acestor tensiuni şi îi rămâne alături
consumatorului prin încercarea de a-l determina să ia măsuri în această privinţă.
La întrebarea ce face referire la faptul dacă familiei îi este frică de recidiva
consumatorului de alcool, sora primului beneficiar a afirmat că speră să nu se mai apuce din nou
de consumat alcool pentru binele tuturor; ceilalţi doi beneficiari considerau că familiilor lor nu le
este frică de recidiva lor, fiecare dintre ei fiind abstinent de 3 ani.
Pentru prevenirea unei eventuale recidive, se poate recurge la diferite metode, printre
care discuţiile individuale ori în grup. O asemenea dinamică este necesară şi răspunde unor nevoi

52
reale, este un mod de abordare utilizat în grupuri de sprijin în cazul persoanelor care au luat
hotărârea de a se angaja într-un proces de abstinenţă, este un ajutor real pentru familii deoarece
sunt ajutate să sprijine beneficiarii pentru a nu renunţa la ideea de abstinenţă, îi sensibilizează cu
privire la situaţiile care i-ar putea determina să înceapă din nou să bea şi îi învăţă în cazul în care
încep din nou să bea, cum să se oprească înainte de a cădea într-o recidiva foarte gravă.
Familia este afectată de consumul de alcool deoarece alcoolismul nu este o problemă
individuală, ci o chestiune de familie. Aparţinătorul - aşa cum susţine Hans Klein, poate să
contribuie prin comportamentul său la pierderea rolului central negativ al alcoolicului. Dacă
aparţinătorul încetează să se orienteze după bolnav, în curând se va schimba ceva. Asta înseamnă
că aparţinătorul încetează să se ocupe de bolnav, şi în schimb, începe să se ocupe de starea
proprie. Cu cât reuşeşte să îl ignore mai mult pe alcoolic cu comportamentul său negativ, cu atât
acesta iese mai repede din centrul atenţiei. Şi cu atât mai repede va fi "aruncat" înapoi spre
obiceiul sau. Dar alcoolicul nu va permite asta, se va împotrivi. Şi din trecut ştie foarte bine că
adesea îl poate convinge pe partener. Se cere, de aceea, din partea partenerului foarte multă
putere şi consecvenţă, ca să nu se mai lase influenţat în noua sa atitudine. Asta precis nu este
posibil fără "recidive" în vechiul comportament, dar acest nou comportament duce, cu cea mai
mare probabilitate, la succes, dacă este practicat în continuare.
În momentul în care un alcoolic a ajuns indiscutabil dependent, familia sa şi prietenii care
i-au mai rămas sunt, de obicei, prinşi în plasa bolii sale şi îşi pierd abilitatea de a-şi forma o
judecată obiectivă asupra condiţiei sale.
Familia pare să se izoleze. Este rară familia în care membrii săi vorbesc unii cu alţii
despre prezenţa unui alcoolic în mijlocul lor. Ruşinea şi stânjenirea ridică un zid de tăcere în
jurul fiecărui individ şi, gradat, retează orice formă de comunicare, singura rămasă fiind una
superficială.
Are loc un chin emoţional. Mai devreme sau mai târziu, este posibil ca membrii familiei
să fie prinşi în capcana aceluiaşi tumult emoţional care îl chinuieşte pe alcoolic. Membrii
familiilor alcoolicilor îşi împărtăşesc rar sentimentele lor jalnice cu alţii. Pentru familie, aceste
sentimente fac şi mai dificilă abordarea problemelor create de dependentul de băutură.
Alcoolicul are obsesia de a fi în centrul atenţiei. Într-o familie care suferă de alcooolism,
cel mai adesea alcoolicul este în centrul atenţiei celorlalţi. Deoarece atitudinile lui sunt
imprevizibile, el este elementul cel mai important şi, în mod automat, toate gândurile se
concentrează asupra lui. Se pune problema asupra dispoziţiei lui din fiecare zi, asupra faptului că
dacă nu bea, cum poate fi înveselit, iar dacă este beat, cum poate fi împăcat, sau cum se poate
avea grija de el; se pune în evidenţă tot ceea ce trebuie facut pentru a renunţa la consumul de

53
alcool. Familia este totdeauna în gardă, încercând să prevină imprevizibilul şi sperând să nu lase
ca o situaţie proastă să devină şi mai proastă.
De obicei, exista o anumită persoană care se distinge - un stimulator principal. Acesta
este, de regulă, partenerul de viaţă, dar poate fi un copil sau un părinte, un prieten apropiat sau
un patron, sau chiar un consilier sau un medic. Intenţiile bune ale stimulatorului principal crează
pentru alcoolic un mediu din ce în ce mai confortabil în care el să bea. Alcoolicul neglijează
responsabilităţile vieţii de adult, iar în schimb, el primeşte toate avantajele vieţii. Mai devreme
sau mai târziu, stimulatorul principal va ajunge la capătul nădejdii. Plânsul, imploratul, ţipătul,
pledarea cauzei şi rugăciunea, toate au eşuat. Nu mai exista promisiuni credibile. În absenţa unui
ajutor extern, stimulatorul principal şi alţi membri ai familiei trebuie să aleagă fie să-l părăsească
pe alcoolic, fie să se resemneze şi să accepte, cu orice risc, detensionarea relaţiilor.
Unii soţi, părinţi şi copii aleg să părăsească alcoolicul. Ei sunt convinşi că dependentul de
băutură reprezintă sursa tuturor problemelor lor şi imediat ce el sau ea sunt lăsaţi în urmă, ei vor
fi în stare să înceapă o viaţă nouă şi mai bună.
Partenerii de viaţa ai alcoolicilor care nu pot sau nu vor să-i părăsească, pot încerca să
abordeze problema alcoolismului schimbând doctorii, prietenii, sau chiar mutându-se într-un alt
oraş sau într-un alt cartier. Nici una dintre aceste soluţii pe termen scurt nu pare a fi eficientă, şi
în cele din urmă, partenerul de viaţă care nu bea alcool încearcă să negocieze o detensionare a
relaţiilor. Ea face tot ce este posibil pentru a nu agrava situaţia, se adaptează la abuzul de băutură
al alcoolicului. Dependentul de alcool devine principalul centru de organizare a familiei, iar
membrii familiei îşi direcţionează cea mai mare parte a energiei lor emoţionale spre un singur ţel
- menţinerea stării prezente de fapt.

4. Consilierea familiei consumatorului de alcool

Aşa cum am văzut în partea teoretică, consilierea este o relaţie, o formă specială de
comunicare ce implică ascultare. Consilierea are un rol proactiv, previne situaţiile de criză, o
persoană este ascultată de altele, o persoană ajută un grup de persoane, este bazată pe principiul
dezvoltării personale, înseamnă a-i ajuta pe alţii să-şi identifice şi să-şi clarifice problemele, este
o activitate efectuată de profesionişti care se ghidează după anumite teorii şi metode specifice
domeniului.
Scopurile consilierii au în vedere dezvoltarea unei imagini de sine pozitive şi
autoacceptare, dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi, formarea abilităţilor de
rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor, sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi

54
măsurabile care pot fi observate din punct de vedere comportamental.
La întrebarea privind rolul sau scopul consilierii familiei în cadrul Asociaţiei, familia
primului beneficiar consider consilierea foarte benefică deoarece îi aduce la cunoştinţă
importanţa rolului pe care îl are familia în ajutorarea persoanelor care consumă alcool.
Cel de-al doilea beneficiar consideră că o parte dintre subiectele care se discută la centru,
sunt urmărite pentru a vedea dacă se respectă la ieşirea din centru, când el ajunge acasă. Din
perspectiva lui, rolul e acela, de a vedea familia, dacă se pune în practică tot ce se discută în
cadrul centrului.
Al treilea beneficiar consideră că în cadrul Asociaţiei se pun mai mult bazele familiei
creştine, ca aceasta să rămână unită; din punctul lui de vedere, e un rol de consiliere, de
informare, de împăcare.
Consilierea familiei se face în cadrul instituţiei prin intermediul activităţilor adresate
persoanelor dependente de consum de alcool şi familiilor acestora, activităţi care îşi propun să
ajute cât mai multe persoane dependente de alcool ca să devină abstinente, să sprijine familiile
dependenţilor în procesul de recuperare, să îi ajute să înveţe cum să gestioneze cât mai eficient
situaţiile generate de efectele consumului de alcool.
De asemenea, în cadrul acestor activităţi se propune informarea a cât mai multor
persoane despre ceea ce înseamnă cu adevărat consumul de alcool şi efectele acestuia pe toate
planurile.
Un număr de studii au arătat că atunci când familiile primesc instruire în domeniul
abilităţilor de convieţuire care accentuează aşteptările pozitive şi întărirea lor, acestea pot mări
semnificativ şansele ca alcoolicul din viaţa lor să accepte tratamentul.
Intervenţia scurtă, intervievarea motivaţională şi terapia cognitiv-comportamentală
folosite în cadrul consilierii sunt abordări promiţătoare pentru familii şi profesionişti care
lucrează împreună pentru a interveni în viaţa unui alcoolic.
În ceea ce priveşte întrebarea care face referire la importanţa participării familiei la
grupurile din cadrul Asociaţiei, toate persoanele intervievate consideră că este foarte importantă
participarea familiei la grup. Prima persoană intervievată considerî că îl ajuta pe consumator să
conştientizeze ca toată familia îl susţine, îl încurajează şi crede în el. Al doilea consumator
considera că prezenţa familia este importantă, pentru că îi determină pe consumatori să se
schimbe pentru binele lor şi al familiei, pentru că aceasta este cea care le poate oferi tot suportul
de care au nevoie. A treia persoană intervievată susţine că e important ca familia să participe
pentru experienţă, pentru a putea depăşi anumite greutăţi şi pentru a cunoaşte şi alte părţi
necunoscute ale consumatorilor de alcool.

55
 Participarea familiei la întrunirile de grup este foarte importantă din privinţa mai multor
aspecte. În primul rând, astfel de întruniri pun accentul pe îngrijorarea familiei sau pe
dificultăţile cu care se confruntă ea, respectiv pe măsurile pe care trebuie să le ia în legătură cu
alcoolismul persoanei respective şi consecinţele acestuia. În al doilea rând, un astfel de mod de a
intra în miezul problemei poate duce la acordarea de sprijin cuplului ori întregii familii,
bineînţeles, cu acordul persoanelor interesate. În al treilea rând, la întruniri se oferă informaţii
privind mecanismele alcoolismului, sunt explicate atitudinile benefice şi care sunt cele
agravante, precum şi la ce mijloace se poate recurge pentru a obţine o ameliorare a situaţiei, şi nu
îl ultimul rând, această abordare pune accentul pe familie şi pe propriile lor nevoi. În majoritatea
cazurilor, dă rezultate încurajatoare: permite, în principal, o atenuare a stării de epuizare pe care
o încearcă anturajul, redându-i familiei capacitatea de a urmări şi asuma propriile planuri de
viaţă.
Structura unei intervenţii de grup urmează un model simplu. Membrii familiei se unesc
cu oameni care au un loc semnificativ în viaţa alcoolicului pentru a-şi exprima părerea la
consecinţele negative ale faptului că el bea. Impresiile exprimate de aceşti oameni sunt oferite cu
dragoste, nu cu spirit de judecată, dar cu fermitate. Pe măsură ce mărturiile se acumulează,
mecanismele de apărare ale alcoolicului cedează şi poate fi deschis, măcar temporar, unei oferte
de ajutor din exterior.
Deşi exista intervenţii de grup care au avut succes şi care au fost conduse cu puţin ajutor
din afară, familiile beneficiază din plin în urma conlucrării cu un profesionist experimentat în
domeniul abuzului de substanţă. Membrii familiei şi prietenii sunt adesea atât de prinşi în
mrejele alcoolului încât le este greu să asigure pe deplin calmul, respectul şi dragostea care sunt
necesare pentru o asemenea întâlnire. Terţele persoane care sunt profesioniştii, pot evalua
factorii de risc, pot rămâne detaşaţi dacă situaţia devine extrem de volatină şi pot ajuta familia să
înţeleagă opţiunile de tratament în lumina clauzelor asigurării medicale şi a resurselor financiare.
Aşa cum am văzut în partea teoretică, scrierea unei scrisori reprezintă o temă din cadrul
terapiei de grup. Fiecare participant îi scrie alcoolicului o scrisoare scurtă, care include unul sau
mai multe exemple de atitudini nepotrivite ale alcoolicului, survenite pe fondul influenţei
alcoolului. Aceste exemple trebuie să fie cât mai detaliate, actuale şi colorate posibil, cu accent
mai mult pe fapte concrete decât pe sentimente şi judecăţi negative. Remarcile ostile, mânioase
vor activa mecanismele naturale şi formidabile de apărare ale alcoolicului, însă dovezile oferite
cu o preocupare plină de dragoste îl aduc în stare să ia în considerare, cel puţin pentru un
moment, adevărul informaţiei pe care o primeşte. Consilierul profesionist trebuie să asculte cu
atenţie istoricul comportamentului alcoolicului aşa cum este el prezentat de membrii familiei.

56
 Un alt aspect foarte important al consilierii îl reprezintă organizarea unei intervenţii în
afara centrului, de preferinţă în casa unui prieten sau al unui membru al familiei, sau chiar într-
un cabinet medical. Pe teren neutru, alcoolicul poate fi mai puţin defensiv, iar comportamentul
lui mai constrâns.
De asemenea, organizarea unei repetiţii a intervenţiei. Membrii echipei de intervenţie
trebuie să se întâlnească cel puţin o dată, şi preferabil de două ori, pentru a repeta intervenţia. În
timpul acestor întâlniri, consilierul profesionist joacă rolul alcoolicului, iar membrii echipei
repetă aducerea dovezilor lor într-un mod detaşat, lipsit de condamnare. Participanţii pot
experimenta emoţii neaşteptate şi puternice, şi se pot folosi de această oportunitate pentru a-şi
exprima oscilaţiile şi ezitările.
Membrii familiei sunt aceia care beneficiază cel mai mult dintr-o sesiune de repetiţie. În
mod normal ei sunt îngroziţi de intervenţia pe care o pot desfăşura şi cred în mod sigur că va da
greş, însă pe măsură ce repetiţia progresează, ei câştigă în mod vizibil încredere şi hotărâre.
Poate că au trecut ani de când au vorbit deschis despre comportamentul alcoolicului şi poate au
ascuns unul de altul multe experienţe dificile şi dureroase. Pe măsură ce pun laolaltă dovezile lor,
chiar şi cei mai nehotărâţi participanţi devin convinşi că alcoolicul este grav bolnav şi are nevoie
de ajutor imediat.
La întrebarea care a vrut să scoată în evidenţă felul în care activităţile din cadrul
Asociaţiei au ajutat familia, ce a învăţat ea, prima persoană intervievată, în calitate de soră al
unui consumator de alcool, consideră că nu ea este cea care a învăţat foarte multe lucruri, ci
fratele ei. Crede foarte mult în consilierea dată de persoane specializate.
Cea de-a doua persoană intervievată crede că activităţile au un rol foarte important, mai
ales că, prin participarea familiei la aceste activităţi, se înţelege o încurajare oferită de familie
beneficiarilor centrului pentru a lăsa consumul de alcool în spate, pentru o viaţă mai bună.
Ultima persoană intervievată consideră că întrunirile în care s-au dezbătut în special
probleme legate de familie şi de alcool, au ajutat prin modul în care s-a ajuns să se cunoască
foarte bine importanţa consumului de alcool, ce se poate face în privinţa lui.
De regulă, cei care au în familie o persoană dependentă de alcool vin la consiliere sub o
tensiune psihică foarte mare şi îşi descarcă sufletul de parcă ai fi apăsat pe un buton (Jerome,
2007). Deşi se prezintă de la caz la caz şi o serie de aspecte particulare, totuşi în aproape toate
discuţiile apar aceleaşi probleme principale.
Familia poate primi mult ajutor în cadrul şedinţelor de grup din centrul de consiliere. Prin
intermediul discuţiilor care au loc aici îşi poate verifica atitudinea şi poate să afle unde începe
din nou să îl situeze pe alcoolic în centrul atenţiei. Poate să înveţe cum este să se ocupe din nou

57
de starea sa (şi bineînţeles şi de cea a copiilor). Poate să-şi descopere propriile interese, care mult
timp au fost ascunse, şi este încurajată să şi le pună în practică. Mai ales, găseşte posibilitatea să
discute cu alţii despre problemele sale.
De asemenea, foarte important este sprijinul şi încurajarea familiei în cadrul unor şedinţe
de psihoterapie. Psihoterapia este esenţială, deoarece în mecanismele sociogenetice ale
toxicomaniilor (alcoolism), un rol deosebit îl au frustrările afective, stările complexuale,
exemplul negativ din familie, anturajul nepotrivit, carenţele psihoeducaţionale în perioadele de
criză psihobiologică, tensiuni urmate de revolte, căutarea unei noi realităţi, dorinţa de evadare de
sub presiunea unei autorităţi (familie, grup social sau profesional).
Participanţii într-un grup de intervenţie sunt selectaţi pe baza relaţiei lor cu alcoolicul şi
pe baza disponibilităţii lor de a ajuta. Nu toţi prietenii sau membrii familiei vor fi de acord cu o
intervenţie de grup, însă, cu educaţie, un număr surprinzător vor fi dispuşi să ajute.
Cei mai strategici participanţi sunt de obicei, rudele de sânge ale alcoolicului (partener de
viaţă, părinte sau copil), un prieten apropiat, un patron plin de compasiune, consilierul şi după
caz, doctorul alcoolicului, dacă el este în cunoştinţă de dependenţa celui în cauză. Deşi puţin
doctori doresc să participe la o intervenţie, ei pot fi prezenţi prin intermediul unei scrisori scrisă
de ei şi citită de liderul grupului.

5. Şanse de integrare în familie şi comunitate

La întrebarea care a vrut să aducă în prim plan susţinerea consumatorului de alcool de

către familie, la ieşirea din program, toate persoanele intervievate au fost de acord în privinţa
faptului că va exista în continuare un sprijin şi un suport din partea familiei.
Este important ca familia să rămână alături de beneficiar. Sprijinul pe care îl acordă
trebuie să urmărească un singur scop: să-l stimuleze pe cel în cauză să rămână abstinent.
Cel mai important lucru este ca pacientul care consumă cronic alcool să conştientizeze
acest fenomen, să înţeleagă consecinţele acestuia şi să dorească să renunţe la acest viciu.
Este dificil ca un astfel de pacient să reuşească singur să renunţe la consumul de alcool.
De aceea, este foarte importantă susţinerea, încurajările din partea familiei.
Unii autori susţin că după reabilitarea completă, mai mult de jumătate din pacienţi menţin
abstinenţa la alcool, peste un an. Suportul psihologic din timpul renunţării şi în timpul perioadei
următoare este foarte important, şansele ca pacientul să renunţe definitiv la consumul de alcool
fiind cu mult mai mari în urma unei consilieri psihologice.
Sprijinul familial trebuie să fie cât se poate de puternic, să existe o atmosferă optimistă în

58
cadrul familiei, să se evite păstrarea în casă a oricăror băuturi alcoolice pentru a nu fi o tentaţie
pentru pacient.
Referitor la întrebarea ce are ca subiect şansele de integrare în comunitate, modul în care
văd rezultatele, toate persoanele intervievate cred în reuşita integrării, atât în familie cât şi în
comunitate, văd o viaţă lipsită de patima consumului de alcool, o viaţă apreciată mai mult din
partea persoanelor din jur.
Ca efecte asupra vieţii sociale dependenţa de alcool poate cauza în timp tulburarea
relaţiilor interpersonale, reducerea sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educaţiei
copiiilor, întârzierea şi absenţa de la locul de muncă, accidente de muncă şi de circulaţie,
delicvenţă, divorţ, pierderea locuinţei şi a locului de muncă.
Pentru ca un consumator să reuşească să se integreze cât mai bine în comunitate, pe lângă
susţinerea familiei este nevoie de o susţinere venită şi din partea societăţii. Este esenţial ca o
persoană dependentă de alcool să încerce să obţină şi sprijinul societăţii, anunţându-şi intenţia de
a renunţa la alcool. Încurajările sunt foarte preţioase. Să nu ezite să le solicite celor din jur să fie
indulgenţi dacă va da dovadă de nesiguranţă, inevitabilă în cazul persoanelor care doresc să
rămână abstinente.

59
 CONCLUZII

Ceea ce trebuie să ştie familia în legătură cu dependenţa de alcool a unuia dintre membri
este în primul rând, faptul că alcoolismul soţului/rudei/ prietenului nu este numai o problemă
individuală, ci este o problemă a întregii familii, a tuturor celor apropiaţi. Modul de gândire şi
stilul de viaţă al anturajului sunt, adesea, influenţate de comportamentul, acţiunile şi reacţiile
persoanei alcoolice. În majoritatea cazurilor ne simţim pierduţi în faţa infernului pe care-l
trăieşte o fiinţă dragă nouă.
Alcoolismul este o boală de familie; suferă atât cel care este consumator şi dependent de
alcool, şi poate în egală măsură sau mai mult suferă partenerul de căsnicie, soţul sau soţia şi nu
în ultimul rând copiii.
Prin urmare, este important ca familia să se informeze despre alcoolism, să înţeleagă rolul
ei - este uşor să judece cu asprime sau să deplângă situaţia unuia dintre apropiaţi, care este
alcoolic, dar ar trebui să-şi pună întrebări cu privire la atitudinea ei, dacă este cea potrivită faţă
de consumator.
În partea teoretică am observat în ce constă alcoolul şi dependenţa de alcool, consilierea,
ca mijloc de intervenţie, acele aspecte ale consumului de alcool care se reflectă asupra familiei şi
nu în ultimul rând, am observat modul în care ajutorul profesional intervine în combaterea
dependenţei.
Ca să înţelegem mai bine cum afectează alcoolismul relaţiile între membrii unei familii,
am mers mai departe la partea practică ce a avut ca obiectiv investigarea şi analizarea situaţiei
familiale a consumatorilor de alcool din persectiva a trei interviuri; fiind grupate pe teme, am
putut afla din aceste interviuri date referitoare la reacţii ale familiei consumatorilor de alcool,
efecte asupra famiiliei consumatorilor de alcool, consilierea familiei consumatorilor de alcool,
reabilitarea consumatorilor de alcool şi a familiilor acestora şi şansele de integrare familială şi
comunitară a consumatorilor.
Astfel, în urma cercetării, se poate afirma că alcoolul reprezintă o adevărată ameninţare la
adresa familiei. Aceasta poate fi grav afectată la nivelul relaţiilor care se pot răci, iar famila se

60
poate destrăma dacă sentimentele reci iau locul unei încurajări sau unei susţineri, care ar trebui
să combată dependenţa de alcool. Este foarte dificil pentru membrii unei familii unde există o
persoană care are probleme legate de consumul de alcool, în sensul că deseori aceste persoane,
nu se mai implică în viaţa de familie sau în alte activităţi cotidiene. Membrii familiei nu trebuie
să găsească vreo scuză pentru comportamentul inadecvat al persoanelor alcoolice şi nu trebuie să
evite să ceară ajutor corespunzător. În primul rând, ei trebuie să încurajeze persoanele în cauză să
apeleze la tratament de specialitate. Apoi, să-i susţină pe consumatori prin participarea la
activităţile de consiliere din cadrul centrelor specializate în tratamentul alcoolismului.
Acesta a fost şi scopul ales de specialişti în ultimii ani, să aleagă pe lângă tratamentul
alcoolicului, şi tratamentul partenerului de căsnicie atunci când clientul este căsătorit. Şi asta
pentru că au observat în timp că, unui purtător al simptomului (alcoolicului) îi corespunde un
întreţinător al simptomului (codependentul), unui neajutorat un ajutător, iar unui suferind îi
corespunde un întreţinător al suferinţei.
De reţinut, în tratamentul şi recuperarea alcoolicului este absolut necesară informarea şi
consilierea partenerului de căsnicie şi a familiei acestuia. De aceea există tratamente de
specialitate atât pentru dependenţii de alcool, cât şi pentru familiile acestora. Mamele sau soţiile
lor se pot adresa centrelor de consiliere şi terapie pentru o mai bună înţelegere a fenomenului
dependenţei şi codependenţei, pentru un efort comun de ieşire de sub chinul suferinţelor
pricinuite de dependenţa de alcool. Tratamentul de succes al dependentului de alcool este pe
jumătate asigurat atunci când întreaga familie participa activ la propria-i vindecare şi este alături
de el.

61
ANEXA A

Ghid de interviu

1. Din punctul dvs. de vedere, care credeţi că este rolul consilierii familiei în cadrul
Asociaţiei?(scopul ajutorului oferit de Asociaţie)
2. Cum aţi caracteriza situaţia în care vă aflaţi acum?(date despre familie)
3. Spuneţi-mi vă rog, care a fost reacţia dvs. când aţi aflat că partenerul dvs. consumă
alcool?
4. Cum v-au afectat relaţiile/ v-a afectat familia consumul de alcool?
5. V-aţi simţit vreodată vinovat/ă de faptul că partenerul a început să consume alcool?
6. Care a fost atitudinea dvs. în momentul respectiv?
7. Care a fost primul pas pe care l-aţi făcut în vederea interzicerii consumului de alcool al
partenerului?
8. La ce fel de ajutor specializat aţi mai apelat până acuma, în cazul în care aţi apelat?
9. Când partenerul dvs. a sesizat că are o problemă cu alcoolul, a vrut să primească ajutor
de bunăvoie?
10. Vă este frică de recidiva partenerului dvs.?
11. În cadrul Asociaţiei, credeţi că este importantă participarea dvs. la grup?
12. De când partenerul dvs. este în Asociaţie, aţi observat schimbări la el? Care sunt ele?
13. În ce mod activităţile din cadrul Asociaţiei v-au ajutat pe dvs. ca membru al familiei unui
consumator de alcool?(Ce aţi învăţat?)
14. După ieşirea din program, partenerul dvs. se poate baza în continuare pe susţinerea dvs?
15. Credeţi că partenerul dvs. are şanse reale de integrare în comunitate? Cum vedeţi
rezultatele?

62
ANEXA B
STUDIU ÎN POPULAŢIA GENERALĂ

PREVALENŢA CONSUMULUI DE ALCOOL DE-A LUNGUL VIEŢII. ROMÂNIA 2007.

____________________________________________________________________________________
–——————————————————————————————————————————————
SEX
Bărbat 93,4%
Femeie 80,8%

GRUPA DE VÂRSTĂ (ani)

15-24 81,8%
25-34 89,0%
35-44 91,1%
45-54 88,4%
55-64 85,7%

NIVEL EDUCAŢIONAL
Studii primare 75,6%
Studii secundare incomplete 82,0%
Studii secundare 87,6%
Studii superioare 92,9%

NIVEL SOCIO-ECONOMIC
Venit scăzut 87,0%
Venit mediu 87,2%
Venit ridicat 94,8%

MEDIU DE REZIDENŢĂ
Rural 86,2%
Urban mic 87,8%
Urban mare 87,8%

REGIUNE
Moldova 92,5%
Muntenia 84,9%

Oltenia 74,5%
Dobrogea 85,1%
Transilvania 88,1%

63
Banat-Crişana-Maramureş 89,8%
Bucureşti 87,9%

TOTAL 87,1%
——————————————————————————————————————
Notă : Procentele sunt calculate pentru numărul de cazuri cu informaţii.
SURSĂ : Obsevatorul Român pentru Droguri şi Toxicomanie / Agenţia Naţională Antidrog.
Studiu în populaţia generală 2007.

Bibliografie generală

1. Abraham P.(2005), Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Editura Ştiinţelor

Medicale, Bucureşti,.
2. Alexinschi, O. (2007), Psihiatrie comunitară: modelul sistemic în terapia dependenţelor,
Editura Pim, Iaşi;
3. Baban, A. (2001), Consiliere educaţională, Editura Imprimăria Ardealul, Cluj Napoca;
4. Bocancea, C., Neamţu, G., (1999), Elemente de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi;
5. Chelcea, S. (2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative,
Editura Economică, Bucureşti;
6. Drobot, Loredana (2009), Consiliere şi psihoterapie integrativă, Editura Mirton,
Timişoara;
7. Gîrleanu Daniela-Tatiana (2002), Consiliere în asistenţa socială, Editura Universităţii Al.
I. Cuza, Iaşi;
8. Hemfelt, R., Minirth, F., Meier, P. (2001), Labirintul codependenţei, Editura Logos, Cluj-
Napoca;
9. Horoba, E. (2010), Alcool etilic - obţinere, carburant, băuturi alcoolice, Editura Pim, Iaşi;
10. Iluţ, P. (1997), Abordare calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iaşi;
11. Jerome, P. (2007), Ajutaţi-i pe cei dragi să-şi învingă dependenţa de alcool, Editura
House of Guides, Bucureşti;
12. Klein, H. (1999), Dependenţa de alcool, Editura Hora, Sibiu;
13. Marsieu Aurelia (2005), Consiliere. Teorie şi Practică. Editura Universităţii Aurel Vlaicu,
Arad;
14. Nemţu G. (2003), Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi
15. Pieleanu, M. (1999), Devianţa socială şi consumul de alcool în România anilor '90,
Editura Trei, Bucureşti;

64
 16. Râpeanu, G., Radulescu, S.M. (1997), Metode şi tehnici de cercetare sociologică.
Analogie de texte, Editura Intact, Bucuresti;
17. Răşcanu, Ruxandra (2004), Alcool şi droguri, Editura Universităţii, Bucureşti;
18. Rotaru, Adriana (2002), Consiliere şi orientare, Editura Arves, Craiova;
19. Schneider, R. (1999), Alcoolul şi medicamente - droguri?, Editura Hora, Sibiu;
20. Silverman, D. (2004), Interpretarea datelor calitative. Metode de analiză a comunicării,
textului şi interacţiunii, Editura Polirom, Iaşi;
21. Spickard, A. Jr., Thompson B. R. (2006), Murind pentru o înghiţitură, Editura Life,
Oradea;
22. Vlăsceanu, L. (1982), Metodologia cercetării sociologice, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti

Site-ografie

www.ana.gov.ro, accesat în data de 18 noiembrie 2011

www.alcoolism.org, accesat în data de 20 noiembrie 2011
www.dependenta.ro, accesa în data de 5 decembrie 2011
http://www.desprealcool.ro/, accesat in data de 8 decembrie 2011
http://www.alcooliciianonimi.ro/, accesat în data de 8 decembrie 2011

65