61.

Maimuţa şi cămila
La o mare întâlnire a animalelor pădurii, maimuţa se apucă să danseze, şi
spectacolul dat de ea impresionă atît de mult audienţa încît primi multe
aplauze. Ovaţiile o înfuriară pe cămilă care se ridică şi încercă să-i ia faţa
maimuţei printr-un număr de dans.

Ea dădu dovadă de un spectacol atât de jalnic, încît le scandalizară pe

celelalte animale ale pădurii care o dădură afară din clubul lor.

Nu te întinde mai mult decît te ţine contul în bancă.

62. Porumbelul şi cioara
Un porumbel, închis într-o cuşcă, se felicita pe sine de cîţi pui ieşiră din
ouăle clocite de ea, cînd veni o cioară şi îi spuse: Nu te mai lăuda, prietene!
Cu cît ai mai mulţi pui, cu atât vor fi mai mulţi sclavi care vor suspina
alături de tine.

Trebuie să fii un om liber ca să te poţi bucura de binecuvîntări.

63. Măgarul şi căţelul de casă
A fost odată un om care avea un măgar şi un frumos căţel de casă maltez.
Măgarul era ţinut într-un staul şi avea porumb din belşug şi fîn să mănînce.
Micuţul cîine stătea în casă şi era tare îndrăgit de stăpînul lui. El
întotdeauna se juca şi se hîrjonea într-un fel amuzant şi chiar stătea în
braţele stăpînului. Între timp, măgarul avea multe de făcut: el robotea în
pădure toată ziua şi seara îi venea rândul să tragă la moară.

Adesea el se plîngea pentru nenorocul lui şi se zgîria să-l vadă pe căţelul de

casă trăind atât de bine şi în atît de mult lux, în timp ce el avea aşa de mult
de muncit.

Cu timpul se gîndi că dacă o să se comporte precum căţelul de casă cu

stăpînul lui, el o să fie tratat la fel de bine. Aşa că el se smulse din frîie şi
alergă într-un suflet spre casă unde începu să lovească şi să facă tot felul de
ischibiţii. Atunci, învîrtindu-şi coada şi făcînd aceleaşi scheme din
programul căţelului de casă, el lovi masa la care cina stăpînul său. Mai
mult, el sfărîmă toate vasele în bucăţi, şi nu se lăsă pînă nu sări la stăpînul
său să-l mîngîie cu copitele lui.

Văzînd că stăpînul lor e într-un mare pericol, slujbaşii trecură imediat la

fapte, debarasîndu-l pe stăpîn de sub drăgălăşeniile măgarului. Ei începură
să-l pedepsească pe prostul de măgar, lovindu-l cu beţe şi bîte, pînă nu se
mai ridică. Cu o ultimă răsuflare el spuse: Cum de nu am putut să mă
mulţumesc cu ce aveam? De ce am ţinut să fiu ca animalul ăsta care nu era
decît un amărît de căţel de casă?"
64. Iepurii şi broaştele
Fiindcă iepurii erau în continuu ameninţaţi de duşmanii din jurul lor, ei
ţinură o întîlnire ca să dezbată împrejurarea grea în care se află. Ei hotărîră
că moartea e mai degrabă de preferat la situţia disperată în care se află, şi
porniră spre un lac din apropiere ca să se înece din cauză că se simţeau cele
mai nenorocite fiinţe.

Se făcea că un cîrd de broaşte stăteau pe malul apei, bucurîndu-se de

lumina lunii, şi cînd îi auziră pe iepuri apropiindu-se, se speriară şi
plonjară în apă cu multă zarvă şi hărmălaie. Văzînd modul cum o
zbugheau broaştele, unul dintre iepuri strigă către tovarăşii lui: "Opriţi-vă
prieteni! Situaţia noastră nu e aşa de deznădăjduită precum pare. Sunt alte
sărmane fiinţe care sunt mai înspăimîntate decît noi."

Ţine minte, oricît de nenorocit ai fi, există alţii şi mai amărîţi decît tine.
65. Vîntul şi soarele

Vîntul şi soarele se certară odată despre cine e cel mai puternic dintre ei doi
şi hotărîră să stabilească asta în urma unei competiţii. Cine dintre cei doi ar
fi primul care să-l facă pe un drumeţ să-şi dea jos geaca de pe el, acela ar fi
declarat cîştigător.

Vîntul începu să bată şi să sufle cu toată puterea lui încît stîrni o furtună
crîncenă, ca cele din Alaska. Cu cît vîntul sufla mai tare, cu atît drumeţul îşi
strîngea mai tare geaca pe el.

Atunci soarele ieşi la iveală, şi cu razele lui blînde alungă norii şi frigul.
Drumeţul simţi brusca încălzire şi cum soarele deveni din ce în ce mai
luminos, el se aşeză jos, copleşit de căldură şi îşi luă geaca cu care era
îmbrăcat.

Astfel soarele fu declarat cîştigătorul, şi de atunci încolo, diplomaţia a avut

mai multă înaintare decît folosirea forţei. Într-adevăr, lumina blîndă a
soarelui va merge mai mult la sufletul bietului om decît ameninţările şi
forţa brutală a autorităţii.