Magarul in blana de leu(fabula Esop)

Intr-o zi , un magar a gasit o piele de leu , lasata de catre vanatori sa se usuce la soare.Magarul si-a pus
pielea pe el si a pornit catre satul sau natal.Pe masura ce mergea , toate fapturile fugeau din calea lui ,
atat oameni cat si animale , lucru care il facea sa se simta tare mandru.Incantat de efectul pe care il
facea , si-a ridicat vocea si a slobozit un raget , dar atunci toata lumea si-a dat seama cine era el de fapt ,
iar stapanul sau , pentru ca il bagase in sperieti , i-a tras o bataie sora cu moartea .La scurt timp dupa
aceea , vulpea a venit la magar si i-a spus : "Eh , te-am recunoscut dupa voce".

Un prost se poate deghiza in haine alese , dar cuvintele lui prostesti intotdeuna il vor da de gol.

Iepurele si broasca testoasa(fabula Esop)

Odata , iepurele se lauda in fata celorlalte animale cu rapiditatea lui de a alerga ."Nimeni nu m-a invins
inca " , spunea el , "atunci cand fug cu toata viteza de care sunt in stare.Provoc pe oricine doreste , sa se
ia la intrecere cu mine."

Broasca testoasa a spus linistita :"Eu accept provocarea ta ."

"Asta chiar ca este o gluma buna " , a zis iepurele ; "as putea sa dansez in jurul tau cat este ziua de
lunga".
"N-ai decat sa te lauzi pana cand te voi infrange" , i-a raspuns broasca testoasa."Vrei sa te intreci cu
mine ?".

Concursul de alergare a fost stabilit si , la momentul potrivit , s-a dat startul.Iepurele a pornit ca din
sageata si a disparut din vedere, dar , in curand, s-a oprit si , pentru a-si arata dispretul fata de broasca
testoasa , s-a intins pe pamant sa traga un pui de somn.Broasca testoasa nu s-a lasat , s-a straduit o data
si inca o data , inaintand cu greu cu pasii ei marunti si , atunci cand iepurele s-a trezit din somn , ea
ajunsese atat de aproape de finis incat iepurele nu a putut sa o mai ajunga.Atunci, broasca testoasa a
spus :

Numai prin perseverenta poti castiga o cursa.

Leul indragostit(fabula Esop)

Odata ca niciodata , un leu s-a indragostit de o frumoasa fata si , dupa cuviinta , a cerut-o de sotie de la
parintii ei.Mama si tatal fetei nu stiau ce sa spuna.Nu le convenea sa isi dea fiica leului , dar nici nu
doreau sa starneasca mania regelui animalelor.

In cele din urma tatal a zis : " Suntem foarte onorati de propunerea maiestatii voastre , dar fiica nostra

1
este o fiinta delicata si ne este teama ca , purtat de inflacararea dragostei voastre , ati putea sa o
raniti.Mi-as putea permite sa ii sugerez maiestatii voastre sa isi scoata ghearele si coltii si , in acest caz ,
am putea sa ne razgandim asupra cererii voastre."

Leul era atat de indragostit incat si-a smuls coltii din falci si ghearele din labe .Atunci , insa, cand s-a
reintors la parintii fetei , acestia , vazandu-l fara puterea de a le mai face rau, i-au ras in nas si l-au
batjocorit.

Dragostea poate imblanzi pana si cea mai salbatica fiara.

Magarul si catarul (fabula Esop)

Un catargiu a plecat odata la drum cu un magar si un catar , amandoua animalele ducand cate o mare
povara.Atata timp cat a mers pe drum drept , magarul si-a dus incarcatura cu usurinta , dar atunci cand a
inceput sa urce cararea povarnita a unui munte , a simtit ca nu mai poate merge mult astfel.Magarul si-a
rugat tovarasul de drum sa il ajute si sa ia o mica parte din povara lui , dar catarul nu a vrut nici macar sa
il bage in seama.Nu mult timp dupa aceea , magarul a cazut mort la pamant.Nestiind ce altceva ar putea
face in acea regiune salbatica , catargiul a pus pe spatele catarului si incarcatura magarului , iar deasupra
a asezat magarul , dupa ce l-a jupuit.Catarul , mugind sub marea greutate , si-a spus in sinea lui :"Sunt
tratat asa cum merit.Ah , daca i-as fi dat putin ajutor magarului atunci cand mi-a cerut , nu as mai duce
acum in spate atat incarcatura lui , cat si pe el insusi."

Un gram de preventie face mai mult decat un kilogram de tratament.

Magaul,vulpea si leul(fabula Esop)

Magarul si vulpea , deveniti tovarasi pentru a se apara unul pe celalalt fata de dusmani , au pornit intr-o
zi la vanatoare prin padure.Nu au avut mult de mers si au intalnit un leu.Vulpea , vazand pericolul care o
pastea , s-a apropiat de leu si i-a promis ca , daca acesta nu se va atinge de blana ei , il va ajuta sa puna
laba pe magar.Sireata vulpe i-a spus apoi magarului sa fie linistit pentru ca nu va pati nimic , dar l-a adus
pe marginea unei gropi adanci si l-a facut sa cada in ea , ca intr-o capcana.Leul , vazand ca magarul nu
are scapare , a infulecat-o pe vulpe si , dupa aceea , s-a ospatat pe indelete cu magarul.

Morala : Niciodata sa nu ai incredere in dusmani.

Vulpea si iepurele(fabula Esop)

Intr-o zi, un iepure i-a spus cumetrei vulpe: "Se spune ca esti tare priceputa si obtii adesea mari foloase
in lume. Cum stii sa aduci norocul de partea ta?"

"Daca iti doresti cu adevarat sa afli secretul succeselor mele", i-a raspuns vulpea, "te invit la mine la
masa."

2
Iepurele a acceptat invitatia, dar atunci cand a ajuns in casa vulpii si a zarit ca nu era nimic de mancare
pe acolo decat el insusi, gata sa fie infulecat de cumatra roscata, a zis: "In cele din urma, prea tarziu din
pacate, am inteles de unde iti vine faima. Nu din pricina ca esti cu adevarat priceputa la ceva, ci din
cauza sireteniei tale."

Morala 1: Curiozitatea nemasura te poate baga in belea.

Morala 2: Nu cere niciodata vreo lectie de la cei rai,  caci poti deveni tu insuti tema a lectiei.

Broasca ţestoasă şi vulturul

Broasca ţestoasă şi vulturulÎntr-o zi, o broască ţestoasă stătea la soare şi se plângea păsărilor de mare de
soarta ei nefericită. Se jeluia că nu poate să zboare şi că nu se găsea nimeni care s-o înveţe. Pe când se
văicărea ea aşa, o auzi un vultur care zbura pe acolo. S-a dus la ţestoasă şi i-a spus că ar învăţa-o el să
zboare, însă pentru o răsplată.
– Îţi voi da bogăţiile Mării Roşii, spuse broasca ţestoasă.
Vulturul acceptă şi, luând broasca în gheare, o duse până aproape de nori. Apoi îi dădu drumul dintr-o
dată. Ţestoasa căzu pe un vârf de munte şi carapacea i se fărâmă în bucăţi. Cu ultimele puteri, ţestoasa
strigă:
– Îmi merit soarta. Am vrut să zbor, când puteam să stau liniştită pe pământ.
Morala:
Să nu-ţi doreşti lucruri imposibile.
Pisica şi şoarecele

A fost odată o casă plină de şoareci. O pisică a descoperit-o şi a început să mănânce şoareci zi de
zi, aşa încât cei rămaşi s-au hotărât să stea în găurile lor şi să nu mai iasă afară. Acum, pisica nu
ştia ce să mai facă din cauză că nu mai putea prinde şoareci şi rămânea deseori flămândă. După
ce s-a gândit îndelung, i-a venit în minte un plan.A sărit pe un cârlig de haine, s-a prins de el şi s-
a prefăcut moartă. Când, împinşi de curiozitate, şoarecii au venit lângă ea, pisica cea isteaţă a
început să dea cu laba şi a omorât o grămadă. Era foarte încântată de şiretenia ei şi s-a gândit să
mai încerce un truc.

S-a dat cu făină şi a rămas nemişcată lângă un maldăr de saci, prefăcându-se că ar fi ea însăşi un
sac. Şoarecii s-au apropiat din nou de ea, însă un şoarece bătrân a recunoscut-o şi i-a avertizat pe
ceilalţi. Apoi i-a spus pisicii:

– Ah, prea bună doamnă, chiar de te-ai preschimba în făină adevărată, noi tot nu ne-am mai
apropia de tine.

Morala:

Cel păcălit o dată, e de două ori mai atent.

sau:
Cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt.

3
Vântul şi soarele

Vântul şi soarele se certau într-o zi, fiecare dintre ei considerând că el este mai puternic. Vântul spunea
că el poate dărâma copacii falnici, poate ridica în văzduh casele, poate umfla pânzele corăbiilor, poate
poate muta norii dintr-o parte în alta. Soarele spunea că el poate topi zăpezile, poate transforma apa în
nori iar toate plantele care acoperă pământul nu ar putea trăi fără el.
Deodata, cei doi au zărit un călător venind pe un drum, iar soarele i-a spus vântului: „Cred că am găsit un
mijloc prin care să stabilim cine dintre noi are dreptate. Care dintre noi doi reuşeşte să îl facă pe călător
să îşi scoată mantia, va fi considerat mai puternic. Incepe tu.” Vântul a fost de acord, gândind în sinea lui
că este o sarcină foarte uşoară.
Soarele s-a dat deoparte, în spatele unui nor, iar vântul a început să sufle cât putea mai tare asupra
călătorului. Însă, cu cât mai mult bătea vântul în om, cu atât mai tare acesta îşi strângea mantia în jurul
trupului sau. În cele din urmă, cuprins de disperare, vântul a renunţat.
Apoi, soarele a iesit din nori şi şi-a trimis din plin razele peste călător. Acesta, găsind în curând că era
prea cald pentru a merge astfel pe jos, şi-a dezbrăcat mantia.
Bunatatea are un efect mai mare decât severitatea.

Vulpea şi capra

Printr-o nefericită întâmplare, vulpea căzuse într-o fântâna adâncă, din care nu mai putea iesi. După o
vreme, a trecut pe acolo o capră, care a întrebat-o pe vulpe ce caută acolo.
„Vai, nu ai auzit?”, a spus vulpea, „s-a anunţat că va veni o mare secetă, aşa că am sărit aici, jos, pentru a
fi sigură că voi avea apă de băut. De ce nu vii şi tu cu mine ?”
Capra s-a gândit că acesta este un sfat bun, aşa că a sărit şi ea în fântână.
Imediat, însă, vulpea a făcut un salt pe spatele ei şi, punându-şi picioarele pe coarnele ei lungi, a reuşit
să sară afară din fântâna. „La revedere, prietene”, i-a zis vulpea .
Adeseori alţii îţi dau sfaturi avantajoase pentru ei, dar periculoase pentru tine.

Măgarul şi căţeluşul

Într-o zi, un ţăran s-a dus la grajdul sau pentru a-şi vedea animalele care îl ajutau la muncă. Printre ele se
afla şi un măgar, care era întotdeuna bine hrănit şi îşi purta adesea stăpâul în spate.
Împreună cu ţăranul venise şi un căţeluş, care dansa în jurul omului, îi lingea mâna şi zburda plin de voie
bună. Ţăranul s-a căutat într-un buzunar, i-a dat căţelului o bucata de mâncare gustoasă şi s-a aşezat pe
un scăunaş în timp ce le dădea ordine slugilor lui. Micul câine a sărit în braţele stăpânului său şi a rămas
acolo, clipind din ochi în timp ce omul îi scărpina urechile.
Văzând ce se întâmplă, măgarul s-a încordat şi a rupt funia care îl priponea, după care a început să ragă
din toate puterile, imitând lătratul căţeluşului. Tăranul nu mai putea de râs, aşa că măgarul a venit la el
şi şi-a sprijinit picioarele din faţă pe genunchii bărbatului în încercarea de a se sui în poalele lui asemeni
căţelului. Slujbaşii ţăranului l-au alungat imediat cu ciomage şi furci, şi, în acest fel, măgarul a învăţat că
… o imitaţie prostească nu este în nici un caz o gluma.

4
Măgarul şi statuia

Odată un măgar căra în spinare pe străzile oraşului o faimoasă statuie din lemn care trebuia să fie
aşezată într-un templu. În timp ce îşi vedea de drum, mulţimea se închina în faţa statuii. Măgarul crezu
că oamenii se închină în faţa lui.
Deveni dintr-o dată deosebit de mândru. Se gândi: ”De ce, eu o persoană atât de importantă, să îl slujesc
pe acest om?”. Aşa că refuză să meargă mai departe cu toate insistenţele stăpânului. Ba , mai mult,
aştepta ca omul să i se închine. Stăpânul măgarului, văzând că animalul se încăpăţânează să se mai mişte
şi înşelegând motivul împotrivirii acestuia, i-a tras câteva bice zdravene pe spate şi a spus:
„Vai, biet animal nătâng! Credeai că plecăciunile sunt pentru tine? Încă nu s-a ajuns pâna acolo ca
oamenii să se închine în faţa unui magar.”

Pisica transformată într-o fată

Se poate ca o creatura de pe pămant să îşi schimbe felul de a fi ? Ei bine, această chestiune a devenit,
odata, subiectul unei certe înfocate între zei.
Jupiter a zis că se poate, dar Venus nu era de acord cu lucrul asta. Pentru a se convinge, Jupiter a
transformat o pisica într-o fată şi a dat-o în căsătorie unui tânar bărbat. Nunta a avut loc ca de obicei, iar
cei doi miri stăteau mulţumiţi la masa închinată cununiei lor, bucurându-se de bucate şi de oaspeţi.
„Vezi”, a spus Jupiter, „cat de binecrescut se poartă mireasa. Cine ar spune că pâna ieri nu a fost decât o
pisica? Iată că felul ei de a fi s-a schimbat!”
„Asteaptă un minut”, i-a răspuns Venus, şi a facut să apară un şoricel în mijlocul încăperii în care avea loc
nunta. Fără a mai sta pe gânduri, mireasa a sărit dupa el, încercând să îl prindă în dinţi.
„Sper că te-ai convins”, a spus Venus:
„Felul de a fi al unei creaturi iese întotdeuna la iveala”.

Bufonul şi ţăranul

La un bâlci de la ţară şi-a făcut apariţia un bufon care a făcut pe toată lumea să râda în hohote prin felul
în care imita vocile şi răgetele animalelor. El şi-a încheiat spectacolul cu un guiţat atât de asemănător cu
cel al unui porc, încât spectatorii s-au gândit că are ascuns un godac în spatele scenei. Un ţăran care
stătea în primele locuri s-a ridicat însă în picioare şi a anunţat cu iritare:
„Credeti voi că în acest fel guiţă cu adevarat un porc? Nu este deloc aşa. Asteptaţi pâna mâine şi am să
vă arăt eu cum se face.”
Oamenii au râs de el dar, a doua zi, ţăranul şi-a făcut apariţia pe scenă şi a început să guiţe atât de urât,
încât spectatorii l-au fluierat, l-au huiduit şi au aruncat cu pietre în el pentru a-l face să termine odată.
„Voi, proştilor „, a strigat indignat ţăranul, „uitaţi-vă pe cine l-aţi fluierat”, şi a scos din sân la iveală un
mic purcel pe care îl pişcase pâna atunci de ureche pentru a-l face să guiţe.
Morala: „Adeseori oamenii aplaudă o imitaţie şi huiduie un lucru adevărat.”

5
Gâsca cu ouăle de aur

Într-o buna zi, un ţăran s-a dus ca de obicei la cuibarul gâştei sale şi a găsit un ou tot galben şi
strălucitor. Atunci când l-a ridicat în mână, a observat că era greu precum plumbul şi era cât pe ce să îl
arunce, gândindu-se că cineva i-a facut o farsă. S-a mai gândit însa înca o data şi a luat oul cu sine acasa
şi, în curand, a aflat că era un ou cu totul şi cu totul din aur.
În fiecare dimineaţă găsea în cuibarul gâştei câte un astfel de ou, şi, nu după multă vreme, prin vânzarea
ouălor de aur, a ajuns să fie bogat. Pe măsură ce devenea mai bogat creştea însă şi lăcomia lui. Ţăranul
devenit un mare bogătaş ar fi vrut să aibă grămezi întregi de aur, parcă îşi pierduse minţile. Nu ar fi dat
nici cel mai mic bănuţ unui sărac şi în fiecare noapte nu visa altceva decât aur şi aur.
Aşa s-a făcut că, în cele din urmă, gândindu-se că va putea să ia deodată tot aurul pe care i-l putea da
gâscă, a omorât-o şi i-a desfăcut burta, dar nu a găsit nimic. Ca prin farmec, odată cu moartea gâştii au
dispărut şi celelalte ouă de aur. Lacomul om a rămas şi fără gâscă şi fără ouăle de aur.
Lăcomia adesea se întinde mai mult decât îi este plapuma şi aduce paguba.

Leul şi şoricelul

Somnul unui leu fu tulburat, într-o buna zi, de necuviinţa unui şoarece care alerga pe faţa lui. Trezindu-
se furios, leul era cât pe ce să îl omoare, când şoricelul începu să îi ceară milă, spunând: „Dacă îmi vei
cruţa viaţa, voi găsi cu siguranţă o cale să îţi răsplătesc bunatatea.”
Leul începu să râda şi îl lăsă pe şoarece să plece teafăr şi nevătămat. La scurt timp după aceasta, leul a
fost prins de niste vânatori, care l-au legat la pământ cu funii groase. Leul începu să ragă înfuriat şi
neajutorat, iar şoricelul, recunoscându-i vocea, sosi în grabă şi îi roase funiile, eliberandu-l. Apoi, îi spuse
leului:
„Ai râs la ideea că aş putea să-ţi fiu vreodată de ajutor, neaşteptându-te să îmi plătesc datoria pentru
favoarea pe care mi-ai făcut-o; ai aflat acum că pâna şi un mic şoricel îl poate ajuta pe atotputernicul
leu.”