La greci se realizează două feluri de comedie.

Cea veche reprezentată de comediile lui

Aristofan şi cea nouă, în special comediile lui Menandru. Odată cu impunerea unor regimuri
autoritare la Atena, comedia s-a mutat din sfera politică în cea a vieţii de familie (conflictul
dintre parinti si copii ). Astfel ia naştere comedia cultă. Plaut este familiarizat cu piesele de
origine greacă. Acesta asociază subiectele greceşti cu forme dramatice populare ( fasceniene-
le, satira, fabula atelană ).
În piesele lui Plaut întâlnim aceiaşi temă: un sclav ingenios îl păcăleşte pe stăpân (sau
altă persoană, codoş, militar) pentru a-l ajuta pe un tânăr să-şi desrobească iubita, însă apar
alte aspectele noi, alte trucuri şi alte metode. Plaut majorează rolul sclavului în comparaţie cu
comediile greceşti.
În ​Ulcica ​datele de caracter ale lui Euclio sunt puse în evidenţă. Spaima lui Euclio
este că oala sa cu bani ar putea fi furată. Sclavul Strobilus îl urmăreşte şi fură ulcica.
Strobilus se adresează direct publicului, transformându-l in complice: “De ce, adică, nu i-aş
spune de prada mea…/Pe urmă-i cer eliberarea. Mă duc la el sa-i povestesc”. Strobilus
triumfă prin inteligenţă şi se eliberează. În ​Militarul fanfaron​ Palaestrio inventează o poveste
despre sora geamănă a Philocomasiei pentru a distorsiona realitatea. Publicul devine din nou
complice, aflând această poveste înaintea altor personaje. Palaestrio este cel care gaseşte
soluţia salvatoare pentru a-l ajuta pe fiul stăpânului său. Dovedeşte tact:”Te rog să taci, o
clipă numai,/Până-mi convoc consiliu-n minte, până-l consult, să văd cum fac/Să-l dovedesc
prin viclenie pe-acel viclean de sclav ca mine.” Şi cu ajutorul lui Periplectomenus îl păcăleşte
pe Sceledrus: “ Şi-apoi cu vicleşuguri subţiri şi cu tertipuri/I-om înveli noi ochii şi-atâta l-om
suci/De bine, că, pe Hercle!, ce vede, n-o să vadă”. Palaestrio îl ridiculizează pe militar:”Din
el se nasc eroii lumii, de cea mai pură seminţie,/Şi vieţuiesc ani mulţi, opt sute” şi prin
viclenie îl manipuleză: “ Ce lucruri am s-amestec, chichiţe ce-am să-nvârt!/Îl las fără iubită
chiar azi pe militar”. Palaestrio conduce jocul împreună cu alte personaje. El organizează
“scena” în care Sceledrus crede că Philocomasia are o soră geamană. Tot Palaestrio
realizează un plan ingenios prin care iubita stăpânului său să fie lăsată de militar să plece. Şi
reuşeşte chiar să îşi obţină libertatea. Palaestrio are aer de bufon. Îi aduce laude exagerate
militarului pentru a stârni râsul. În ​Epidicus ​prin şiretenia şi isteţimea unui sclav îndrăzneţ
bătrânul e de două ori păcălit. Şi faptul care contribuie la mărirea umorului este că Apoecides
este cărturar, dar ceea ce nu-l scuteşte de a fi păcălit de Epidicus. Epidicus este condăcătorul
de joc, îşi plănuieşte vicleniile şi îl face pe spectator complicele si confidentul lui. Epidicus
satirizează vicii şi defecte: “ Caşicum nu le-ai vedea păşind pe străzi împodobite cu o avere
întreagă pe ele! Dar de li-se cer dările, spun ca n-au de unde plăti: deşi luxul le cere dări şi
mai mari şi pentru aşa ceva au de unde plăti. Şi apoi femeile astea, nu născocesc ele oare, pe
tot anul, modele noi de rochii? Tunica străvezie, tunica groasa de in, tunica subţire cu ţesătura
fină, tunica de deasupra, tunica cu brodături de aur, tunica de culoare păpădie, ori galbenă , ca
şofranul, tunica de pânză - ori, de culoare roşiu-aprins, voalul de cap, haină regească sau
străină, haină de culoarea mării, sau cu brodărie, haină de culoare galbenă, sau galbenă ca
ceara şi multe alte nimicuri muiereşti. Toate astea aduc pe bieţii bărbaţi să-şi vândâ averea la
mezat”. Epidicus expune superficialitatea stăpânului său, înfăţişează natura lui expusă spre
viciu: “ Dar câte inimi mai are şi omul acela? Că doar mai înainte de a porni de aici, de acasă,
la oştire, chiar el mi-a dat poruncă să-i cumpăr de la codoş artista ce iubea. Poruncă ce i-a fost
chiar împlinită”. Epidicus vorbeşte cu el însuşi pentru a găsi o soluţie să iasă din încurcătura
şi tot odată îl face pe spectator confident necayurilor lui: “ Şi-acum rămas-ai singur. Cum stau
lucrurile o vezi cu ochii, Epidicus(...)Nici că ştiu acum, ce fel am să mă pot descurca în
încurcătură. Ce cuget, nu-mi place. Eu, nefericitul, am împins prin ale mele vicleşuguri pe
unchiaş să creadă că-şi cumpără propria fiică(...) Eşti un om de nimic, Epidicus că simţi
plăcere să te ocăreşti singur. Îţi pierzi singur capul. Ce să fac? Mă-ntrebi pe mine? Tu erai
doar mai înainte, cel care sfătuiai pe alţii. Din nimic se cade să poţi scoate ceva.” Mai mult de
atât tânărul amorez pune totul pe spinarea lui Epidicus în soluţionarea problemei pe care el a
generat-o. Dar Epidicus prin ticluirile lui reuşeşte să îşi câştige libertatea, luând masca
robului credincios. Epidicus are autenticitate psihologică. De asemenea are îndoieli asupra
propriei capacităţi, dar reuşeşte să le depăşească. În ​Pseudolus ​aproximativ aceiaşi structură:
un tânăr îndrăgostit ,fără bani, de o curtezană şi care cu ajutorul unui sclav inventiv îl
pacăleşte pe codoş. Pseudolus este comparat de către Simo cu Socrate. Este fidel lui
Calidorus. Beat, spre finalul piesei, Pseudolus se adresează spectatorilor cât şi propiriilor
pircioare: “Ce spuneţi? Asta-i treabă? Picioare, nu mă ţineţi? / Sau vreţi să cad grămadă şi să
rămân aşa? / De-o fi să cad, pe Hercle! ruşinea voastră fie. / Mă duceţi mai departe? Ah, câtă
supărare / Mi-aduceţi! Marea vină a vinului: că-ntâi / S-aruncă la picioare: nu-i luptător
cinstit”. Pseudolus produce confuzie, confuzia dintre cei doi sclavi Simia şi Harpax.
Pseudolus filosofează şi se autoparsiflează: “Ca nişte proşti ce suntem nu ne dăm bine seama,
cât ne înşelăm, cât năzuim, să avem ce dorim aşa de mult, ca şi cum am putea şti de mai
înainte în lucrul dorit. Lăsăm din mână lucrul sigur şi alergăm după închipuiri şi în mijlocul
grijilor şi durerilor noastre, se întămplă ca moartea să vină pe neaşteptate. Dar, am făcut prea
multă filosofie”.
În comediile lui Plaut este prezent pretenţiile personajelor si realitate, despre imginea
pe care şi-o conturează despre viaţă şi adevăratul lor statut. Se realizează o complicitate
permanentă între actori şi spectatori, actorul devenind spectator şi spectatorul convertindu-se
în actor. În ​Militarul fanfaron​ Palaestrio informeză publicul asupra evenimentelor ce vor
urma: “Şi-apoi cu vicleşuguri subţiri şi cu tertipuri,/I-om înveli noi ochii şi-atâta l-om suci/
De bine, că, pe Hercle!, ce vede, n-o să vadă./Să nu vă mire însă că-ndrăgostita
noastră/Şi-aici,şi-acolo două femei întruchipează;/Va fi mereu ea însăşi, va trece şi drept
alta.” În ​Ulcica​ Euclio acuză spectatorii ca i-au furat ulcica de bani: “Cum? Ce spui
tu?/Mă-ncred in tine după obraz, pari om de treabă/Ce? De ce râdeţi? Vă cunosc eu: sunt
droaie hop, printre voi/,Cu straiul înălbit de cretă şi stând ca oamenii cinstiţi./La nimeni nu e?
/Mă ucideţi. La cine-i? spuneţi./Tu nu ştii? Vai mie, mor, nenorocitul!/ Cumplită zi, m-ai
pricopsit/Cu lacrimi, jale şi tristeţe, cu sărăcie şi lihneală./O, sunt ucis, ucis! Nu-mi pasă de
mai trăiesc, când am pierdut/Tot aurul păstrat cu grijă .De toate cele m-am lipsit,/Şi eu, şi
geniul meu, de toate;şi-acum se bucură un altul/De jalea mea. Nu pot să-ndur”. Iar
Pseudolous discută intriga cu publicul şi îi declară că va contrui o comedie şi lămureşte că
aceasta este pentru ei. La final Simo întreabă: “ De ce nu chemi şi publicul cu noi?”, iar
Pseudolus pofteşte publicul la ospăţ:” Însă, dacă aveţi plăcere, să bateţi din plin din palme/Şi
de v-a plăcut trupa, cum şi piesa ce jucarăm,/ Veţi fi poftiţi noştri mâine”.

BIBLIOGRAFIE

1. Berlogea, Ileana, ​Istoria teatrului universal. Antichitatea. Evul Mediu. Renaşterea​,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1981
2. Celac, Victor, ​Dimensiunea intertextuală a comediilor plautiene​, Editura Fundaţia
Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2005
3. Cizek, Eugen, ​Istoria literaturii latine volumul 1, ​Societatea “Adevărul”, 1994
4. Plaut, ​Comedia măgarilor, ​Editura Minerva, 1970
5. Plaut, ​Teatru vol.3, ​Editura pentru Literatură, 1968
6. Plaut, ​Teatru vol.5, Editura Minerva​, 1974
7. Plaut, ​Militarul fanfaron,​ Editura Minerva, 1973