Literatura Barocului in Franta

J. Rousset

Deghizarea si aparenta inselatoare

1628-1630 ani decisivi care deschid era tragicomediei si va domni timp de o generatie
Spre anul 1630 un grup de tineri se lanseaza in cariera dramatica (Parisul in verva teatrului cu 2
trupe) a caror talent si vocatie era profunda pentru spiritul acelei epoci( Du Ryer, Rourou,
Rayssiguier, Mareschal, Scudery, Pichou, Maiert si Corneille- care in afara de Clitandre si Iluzia
isi va continua drumul sau de mare singuratic)
Primii ani ai teatrului tanar se bazeaza pe deghizare si aparenta inselatoare.
Teatrul acestei perioade corespunde unei metamorfoze generale, se bazeaza pe o intriga
multipla, apare un erou dislocat, durata este risipita.
Ex: [ Poliarque, regele Frantei, apare deghizat in femeie, apoi in haine de pictor si apara castelul
sub asediu in haine de travestit , face incercari de rapire si seducere, si recurge la mai multe false
identitati.]

-> NEBUNIA SI DEGHIZAREA

Tragicomedia prelungeste traditia pastorala, astfel nebunia si matrile rataciri sunt condamnate.
Episodul din Don Quijote nu este decat o aventura romanesca in pustietate unde deenta lui
Cardenio se estompeaza in fata delirului amplu si subtil al cavalerului ratacitor = autorul a facut
din tragicomedie , piesa deghizarii si a nebuniei: Izgonitul si Cardenio deghizati, Fernant si
prietenii sai mascati, Dorothea travestita in pastor si apoi in infanta, Don Quijote imbracat in
haina pastorului sau imaginar si Sancho Panza care este de parere ca toto acest spectacol este o
pura deghizare.
Nebunia lui Cardenio este cea care constituie miezul piesie. Parasit de Lucinda pe care o crede
infidela, gaseste refugiul in padure unde o vede pretutindeni.
Pichou multiplica scenele de dementa: viziuni de naiade, tritoni incoronati cu trestii, nimfe ale
apelor, halucinatii funebre. In tot peisajul el o urmareste oe Lucinda in propria sa fantoa sau in
persoana barbierului. Aici apare relatia dintre nebunie si deghizare: nebunia sa metamorfozeaza
peisajul si oamenii , travesteste barbierul in Lucinda-> asemanare atat de mare incat acesta o
diezmiarda pe Lucinda in persoana Barbierului ; Don Quijote transforma taverna intr-un palat
fermecat, iar cand Fernant o rapeste pe lucinda: O, Doamne! E Scripant care o rapeste pe
Angelica.
Nebunul poarta odata cu nebunia sa si o serie de masti pe care le aplica tuturor celor intalniti.
Nebunia este un agent al deghizarii.
Daca nebunia este o masca, nebunia simulata este asca unei masti- o supradeghizare, este
culmea jocului.
-> PRECARITATEA SI INDOIALA.

In tragicomedie,destinul este o zana capricioasa fara a fi cruda , indurerand omul doar pentru a-l
ajuta mai apoi , aruncandu-l dintr-o peripetie in alta ca pe o simpla jucarie.
Motiv pentru care eroul nu este nici Oedip, nici Ulise nici infrant, nici biruitor, ci o jucarie
aruncata de nenumarate ori; el merge din supriza in surpriza, mereu uluit de-alungul schimbarilor
bruste si incertitudinilor, intr-o lume care nu este niciodata ceea ce pare a fi: fericirea ascunde o
capcana asa cum un sicriu ascunde o persoana in viata si speranata o nenorocire.
Si speranta poate fi gasita in nenorocire. De aceea nu exista nicioadata nici adevarata nenorocire,
nici adevarata disperare.
Teatru al precaritatii, tragicomedia este in acelasi timp si teatrul indoielii, al eorului nesigur care
se cunoaste in uimire si trebuie sa inteleaga ca nu mai este stapanul propriei sale persoane la fel
cum nu mai este stapanul evenimentelor.

-> DUBLII SI DEDUBLATII

Folosita pentru incertitudinea omului fata de celalalt si fata de sine insusi, iar natura prinde in joc
asemanarea. ( existenta a doua fiinte gemene sau nu, asemanare mare si necunoastere intre ele.)
Aparitia destinului in tragicomedie ofera destule surprize: joc de oglinzi invizibile care surprind
protagonistii si aruncarea lor in plina iluzie
Am I myself? se intreaba Dromion, Comedia erorilor - prezinta doua perechi de gemeni,
stapanii si valetii
Eroul lui Calderon din Viata e vis Am luat-o de sotie in vis? Se intreaba Antifolus, sau acum
dorm si visez ca aud toate astea? II,2 (sint oare pe pamant, in cer sau in infern, dorm sau sint
treaz, sint oare nebun sau inca in simturi? Aceste femei ma cunosc si sint deghizat fata de mine
insumi (II,2) ii sunt adresate reprosurile celuilalt frate ) intamplari ciudate pe parcursul actiunii,
iar cei doi frati sunt crezuti nebuni, iar ei la randul lor cred ca lumea e nebuna- ratacim intr-o
totala iluzie IV,3
Prin dedublare apare pierderea eului si simtul deposedarii de proopria viata; deposedantului
nu I se rapeste esenta, ci numai infatisarea. pag 67
Jocul dublilor pune in lumina relatia simultana de la masca la indoiala si la metamorfoza

-> TEATRUL IN TEATRU

Tragicomedia este locul privilegiat al farmecelor si al vrajitorilor care schimba realitatea in

vis.
Iluzia comica de Corneille : perfect trompe-loeil, tragedia pe care o credem traita nu este
jucata de catre eroii ce au devenit actori pag 72
Dupa 1630 subiectul coemdiei este comedia insasi, piesa interioara este in exclusivitate forma
teatrala a dedublarii; spectacolul devenind spectacol fata de sine, teatrul imita acest joc de oglinzi
care este asemanarea.
Actorul se vede proiectat in afara rolului sau si se vede jucand la fel cum spectatorul se vede
privind. Apare adresare directa catre public.
Intrarea in universul teatral este reprezentata ca o nevunie care ii loveste nu numai pe actori ci si
pe spectatori care sunt cuprinsi de acelasi delir.

-> DESPRE O NOUA ESTETICA

Actiunea este multimplicata, timpul se intinde, liniile se rup, firele se incalcesc, actorii se
deplaseaza, substanta dramatica abunda -> toate astea sunt calitati de miscare si de abundenta.
Autorii de tragicomedii se opun nuditatii si actiunii tragice din piesele anticilor.

Despre un baroc literar

Caractere esentiale ale operei baroce:

1. Instabilitatea - echilibru pe cale sa se piarda
2. Mobilitatea - operele in miscarecer spectatorului sa fie si el insusi in miscare si sa isi
multiplice punctele de vedere
3. Metamorfoza unitatea miscatoare care se metamorfozeaza
4. Dominanta decorului - substituirea structurii printr-o retea de aparente care fug printr-un
joc de iluzii

Aceste aconstituie un efort de simplificare = abstractie care le asigura o generalitate ce [ermite

aplicarea lor la opere ce nu apartin domeniului plastic.

-> RECAPITULAREA POZITIILOR DOBANDITE

1) Circe si Prometeu zei multiformi ai metamorfozelor , ai lumii rasturnate, ai universului in

miscare si ai lumii rasturnate
2) Nestatornicia, simularea sentimentala, inima cu multiple masti care degaja o psihologie a
instabilitatii
3) Deghizarea, iluzia inselatoare, jocurile de oglinzi ale teatrului in teatru, miscare scenica
dominata de un actor nesigur pe el, mereu tentat sa alunece spre o alta forma a lui insusi
4) Moartea, justifica voga decorului funebru. Face din viata o deghizare a mortii si din
moarte o figura vie
5) Viatra si lumea se prezinta sub imaginile apei, flacarii. Un joc de aparente plutitoare ce
trec si se transforma. Omul este definit in termeni de schimbare , de deghizare, de
nestatornicie si de miscare.
-> O OPERA DRAMATICA: CORNEILLE
O structura baroca.

iata un mostru straniu oricat am vrea sa incercam sa gasim un nume pentru inventia sa
bizara si extravaganta, ea este noua pag 208 - asa isi prezinta Corneille una din primele sale
piese Iluzia comica

O piesa cu triplu fond prezentata de un magician care evoca in fata unui tata fara vesti de la
fiul sau disparut, cateva din aventurile acestuia prin spectre asemenea unor corpuri animate
iluzia
Piesa pare ca se sfarseste cu cortina coborate peste cadavre, spre disperarea tatalui , apoi
ridicandu-se apar toti actorii care isi numara banii pe o masa si fiecare isi ia partea cuvenita.
Piesa se sfarseste cu multumirile tatalui adresate magicianului si cu speranta unui viitor fericit.

Magicianul, aparitiile, teatrul in teatru si iluziile inselatoare sunt elemente bine cunoscute
tragicomediei:
- apar schimbari continue de perspectiva. Planul : magician-tata, alteori planul iluziei: aventurile
fiului convocate de magician , si al treilea plan: iluzia in al doilea stadiu a tragediei jucate-
destramarea iluziei nu era decat o simulare pag 209
- deplasarea protagonistilor: magicianul este personajul principal, apoi se retrage, iar capitanul
devine personajul principal, apoi Clindor, si in al patrulea rand , fata din casa .

Iluzia este neterminata, nu stim ce devin principalii actori care mai degraba fug de primejdie
decat ied invingatori ( actiunea si piesa nu coincid exact forma deschisa) Corneile evidentiaza
cateva momente care par alese arbitrar din viata lui Clindor :
Piesa este un bun exemplu de duplicitate de actiune si de amestec de tonuri si lumini :
comedie, fantasmagorie,, bufonerie, tragedie.

Toate comediile lui Corneille se invart in jurul unei teme centrale: nestatornicia

Paunul este sibol exemplar al ostentatiei baroc- aparitie semnificativa in Baronul de Faeneste,
unde Agrippa dAubigne opune omului esentei omul aparentei- aparenta ca un fantezist
volatil, multiform si scinteietor: Aparenta cu aripi si cu o mare coada de paun, invesman tata de
numeroase oglinzi, care clocea oua de unde pornira Minciunile vatamatoare, Inselatoriile si
Fraudele, Minciunile placute, Lingusirile si Intrigile, Minciunile comice, Glumele si scornelile
nevinovate pag 224
La ce ar servi realitatea fara aparenta?
Paunul este iertat, iar corbul respins; paunul este auorizaqt sa se inpauneze cat ii va placea
frumusete aparenta, iar aparenta duce la ostentatie. orice frumusete pamanteana, nu este decat
un cadavru ascuns sub gingasia varstei 227
Concluzii

- Circe si Paunul, metamorfoza si ostentatia (omul in mutatie, omul multiform, determinat sa

conceapa omul aparentei. Circe sprijinita de Prometeu indica drumul la capatul caruia se inalta
figura miscatoae, iluzorie si decorativa a paunului)

- tragicomedia are acest mesaj analog, unde toata lumea este mascata, nimeni nu este ceea ce
pare, lume a falselor aparente, o lume a nesigurantei: Ma indoiesc cine sunt. Sunt deghizat fata
de mine insumi pag 235

- prezenta timpului care se gaseste angajat in opera

- opera baroca, opera clasica: doi poli de atractie, nu doua scheme riguroase si simetric opuse.
Au acelasi gust pentru elaborare si compozitie- amandoua : refuz al realitatii fara om, nu concep
omul decat in relatiile sale cu semenii, omul este o fiinta care trebuie sa se formeze