Poemul filozofic intitulat " luceafarul" este capodopera creatiei eminesciene,

insula de lumina prin care literatura romana isi asigura dainuirea intru
nemoarte.Aici se condenseaza dimensiunea universala a geniului romanesc si
tot aici, este simolizat destinul marelui sau creator care a aparut in literatura
noastra " de-a dreptul in ape, ca si Luceafarul" dupa cum spune george
calinescu, si , dupa o scurta stralucire in veac s-a intors printre stele,
contopindu-se cu Vecia si devenind mit. Poemul a fost publicat in aprilie 1883
in " Almanahul Societatii Academice Social- Literare Romania Juna" din Viena,
fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare si inclus de T M in decembrie
1883 in singurul volum antum a lui Eminescu.
Sursele de inspiratie ale operei romantice sunt numeroase, acesta fiind
incarcata de elemente filozofice si folclorice, amintind : povestea " Miron si
fata fara trup", basmul " Fata din gradina de aur", mitologia greaca de unde
este preluat Hyperion cu gandirea si existenta pura, literatura universala cu
opera Demonul a lui Lermotov si Hyperion a lui Holderlin, filosofia lui Kant de
la care preia motivul zborului, adica calatoria intergalactica a luceafarului si
Schopenhauer.
" miron si fata fara trup" reda povestea unui fiu de cioban caruia ursitoarele
i-au harazit sa doreasca ce este mai pretios in lume, Miron casatorindu-se cu
o fata de imparat, dar aude ca in lume exista o fecioara fara corp foarte
frumoasa. Acesta pleaca in cautarea ei, o gaseste si se indragosteste de ea
insa dragostea este neimpartasita, Miron intorcandu-se la sotia sa unde
moare de dorul frumoasei fara corp. Basmul cules de germanul Richard
Kunisch cuprinde povestea unei fete de imparat foarte frumoasa care a fost
izolata de tatal sau intr-un castel.Aici se indragosteste de ea un zmeu care ii
cere sa se duca in lumea lui insa speriata fata ii cere sa devina muritor ca ea
pentru a-i incerca dragoste. Zmeul merge la demiurg caruia ii cere sa fie
muritor insa este refuat. Zmeul se intoarce pe pamant dar o vede pe fata
fugind in lume cu un fecior de imparat de care se indragostise. Furios, zmeul
pravaleste o stanca peste fata iar pe fecior il cruta lasandu-l sa moara de
duere intr- Vale a Amintirii.
Elementul comun ce se regaseste in aceste doua povesti este tragicul
destinului omenesc vazut sub doua aspecte : pe e o parte suferinta geniului
care se coboara la conditia pamanteasca, si pe de alta parte suferinta
pamanteanului care tinde spre ideal, absolut sau genialitate dar care din
pacate este de neatins pentru el. Aceste povesti sunt valorificate dar
modificate de Eminescu, in ele gasind o conceptie despre soarta geniului in
lume, fiind puternica influentat de filosofia schopenhaueriana conform careia
doar geniului ii este deschisa poarta catre cunoasterea lumii, el fiind singurul
capabil de a depasi sfera subiectivitatii tipic umane dupa cum spune insusi
Schopenhauer " Geniul este, prin esenta lui, un singuratic. Oamenii geniali
sunt prea putini la numar ca sa-si gaseasca cu usurinta un egal si prea diferiti

de ceilalti ca sa le poata deveni tovaras. Caci majoritatea oamenilor sunt

calauziti de vointa, in timp ce la geniu predomina cunoasterea".
Poemul " luceafarul" este alcatuir din 98 de catrene, in total 392 de versuri,
fiind structurat in patru parti pe planuri antitetice: terestru-cosmic si uman
fantastic. Fiind construit pe principiul circularitatii si simteriei, poemyl releva
o perfectiune compoitionala sugeran, parca, armonica cosmica intrucat
tabloul 1 si 4 sunt alc prin interferarea celor oua planuri, iar tablourile 2 si 3
sunt construite prin separarea lor.
Tablorul 1 pare o poveste fantastica de iubire intre doua fiinte ce apartin unor
lumi diferite. Cadrul este deopotriva terestru si cosmic, atmosfera e solemna,
gesturile ceremonioase iar comunicarea se realizeaza indirect prin vis.
Dominantele imaginei tinerii pamantence sunt : frumusetea ( o prea
frumoasa fata ), unicitatea( una la parinti; mandra-n toate cele) si regimul
temporal deosebit, care o alatura de elementele eterne, adica Fecioara si
luna. Astfel tanara se incadreaza in etern si poate aspira spre Luceafar. Ea
rosteste incantatia magica pentru ca fiintele din alte lumi sa vina pe Pamant,
Luceafarul metamorfozandu-se si prin aceasta metamorfozare constituinduse ipostaza neptunica a celui care a coborat din sfera sa inalta de dragul unei
pamantence, fiind asemanat de fata cu un inger, un inger ce are trasaturi
morbide, este exanvin( Iar umbra fetei stravezii/ E alba ca de ceara-/ Un mort
frumos cu ochii vii/ Ce scantee-n afara) si care nu estte limitat de spatiu( Iar
cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea.) Luceafarul o invita sa-l urmeze
in adancul subacvatic ce echhivaleaza cu o invitatie la nemurire insa fata il
refuza caci caci asta ar insemna moartea ei, conturandu-se astfel o relatie de
opozitie " Caci eu sunt vie, tu esti mort,". A doua intrupare a Luceafarului da
nastere unui tablou de sfarsit de lume, cerul se roteste, haosul pare a fi
incendiat, iar din negrele lui goluri, se incheaga o aparitie plutonica : " pe
negre vitele-i de par/ Coroana-i arde pare/ Venea plutind in adevar/ Scaldat in
foc de soare". De data aceasta este transferat timpul nelimitat sugerat de
versurile : " Si soarele tatal meu,/ Ir noaptea-mi este muma." Prin cele doua "
nasteri", Luceafarul parcurge un ciclu de viata, pentru a renaste ca om.
Rupandu-se insa in " locul lui de sus" harazit de Creator, el reediteaza mitul
luciferic; din aceasta cauza fata ii descifreaza acum esenta demonica. Fiind
indragostit de fata, Luceafarul accepta ipotea unei existente terestre, sa se
nasca @ din pacat ", mergand la Demiurg pentru a obtine dezzlegarea de
nemurire.
In tabloul al doilea se prezinta nasterea iubirii pamantene dintre fata de
imparat si pajul Catalin. De data aceasta totul este pus sub regim diurn,
cadrul fiind terestru, atmosfera intima, gesturile stereotipe iar comunicarea
directa. Se observa antiteza dintre Luceafar si Catalin, acesta din urma fiind
un simplu fiu de paj, un servitor ce nu are aspiratii inalte si care ii propune
Catalinei sa nu mai aspire nici ea la idealuri " Vei pierde dorul de parinti/ Si

visul de luceferi".
Tabloul al treilea este alcatuit din doua episoade : zborul Luceafarului spre
Demiurg si lectia de cunoastere pe care Creatorul i-o face lui Hyperion. Cadrul
este cosmic, atmosfera glaciala, limbajul gnomic si dialogul este presupus,
Demiurgul auzind replicile lui Hyperion fara ca acesta sa le exprime. Hyperion
traieste fascinatia coborarii raspunde la chemarea unei fiinte, este vrajit de
lumea sublunara si de nemultumit de conditia sa vesnica, cerandu-si dreptul
la @ repaos", numindu-si aspiratia " o ora de iubire", metafora a vietii finite.
Cuvintele Creatorului constituie un discurs gnomic, strabatut de motivul "
Fortuna labilis" ( Norocul este schimbator). Sub semnul acestuia, se afla
fiintele umane, fapturi marunte si ridicole , efemere. Antitea intre termenii "
dureaza" si " in vant " sugereaza naivitatea celor care nu sunt decat " nume
trecatoare". Metafora " stele cu noroc" sporeste dramatismul destinului
uman, aflat sub dominati unui noroc schimbator. Antiteza intre " ei " si " noi "
opune fiintelor marunte, umea eterna careia ii apartine Hyperion.
Tabloul al patrulea cuprinde povestea fericirii omului prin iubire, perechea
Catalin-Catalina reprezentand perechea primordiala, p si revelatia
luceafarului asupra diferentelor dintre cele doua lumi. Cadrul este si terestru
si cosmic, atmosfera este feerica dar si distanta, dialogul nu mai este posibil,
replicile fetei si ale luceafarului constituindu-se la un nivel de intelegere
diferita. Hyperion realizeaza ca fiinta muritoare nu poate face distinctie intre
un stru sau altul, ca el stimuleaza energiile creatore la varsta idealurlor,dar ,
cu timpul este receptat doar ca o stea norocoasa. Atitudinea de superioritate
fata de fata releva si antinomiile dintre cele doua lumi ,acestea fiind : "
cercul"- " lumea", "vostru"- " mea ", acestea distantand geniul de lumea
muritoare si conferindu-i totodata si o aureola trista hjghjg
Atractia contrariilor este clar conturata in poem, antiteza importanta
conturata fiind aceea dintre geniu si om comun vorbind de inteligentainstinctualitate, obiectivitate-subiectvitate, singuratate-sociabilitate,
capacitate de -asi depasi conditia- incapacitate de a-si depasi conditia,
aspiratia spre cunoaster si vointa oarba de a trai.
Prima interpretare este cea a lui insusi Eminescu care pe marginea unui
manuscris nota@ In descrierea unui voiaj in Tarile Romane, germanul Kunisch
povestea legena luceafarului. Ceasta este poveste. Iar intelesul alegoric ce
-am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de
noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant nu e capabil de a ferci pe
cineva, nici e capabl de afi fericit. El n-are nici moarte, dar n-are nici noroc".
Tudor Vianu remarca ca poemul se bazeaza pe o " lirica a mastilor" iar Nicolae
Manolescu spune " Poetul este, ce-i drept, Hyperion, intrupand ieea de
necesitate si tanjind de o oboseala a inexorabilului. Dar este si Catalna,

muritoarea care aspira la eternitate s care, ziua urmeaa chemarea lui Catalin,
ar noaparea pe aceea a Luceafarului (..._. n acelasi timp, Demiurgul
simbolizeaza tot pe poet , in ipostaa lui cea mai impersoanala si universala pe
care si-o stie poetul. In fine, el se repreznta si in Catalin, sub chipul viril si
lumesc".
" Luceafarul" este o alegorie pe tema romantca a locului geniului in lume,
transfiggurand idei, conceptii iesite dntr-o meditatie asupra geniului vazut ca
o fiinta solitara si nefericita opusa prin structura si destin omului comun.