Luceafarul

de Mihai Eminescu

1.Context

Poemul a fost publicat in anul 1883 in " Almanahul Societatii Social-Literare "Romania
Juna" " din Viena ,in luna august,fiind apoi reprodus in revista "Convorbiri Literare " de
Titu Maiorescu,in decembrie 1883,in singurul volum antum al lui Eminescu.
Mihai Eminescu a pornit de la un basm popular, "Fata in gradina de aur" a lui
Kunisch in timpul unei calatorii in Muntenia folosind si motivul Zburatorului. Pe langa
izvoarele folclorice, s-au mai folosit si izvoare filosofice: conceptia despre geniu a lui
Schopenhauer,elemente din filosofia lui Kant si Hegel dar si izvoare mitologice: mitologia
greaca,indiana si crestina.
Referindu-se la sensul poemului sau,Mihai Eminescu prezinta intr-o nota pe manuscris:
"In descrierea unui voiaj in tarile roomane,germanul Kunisch povesteste legenda
Luceafarului.Aceasta este povestea iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul
nu cunoaste nici moarte iar numele lui scapa de noaptea uitarii,pe de alta parte aici pe
Pamant nu e capabil de a ferici pe cineva,nici capabil de a fi fericit.El n-are moarte,dar
n-are nici noroc."

2.Tema
Tema ilustreaza conditia nefericita a omului de geniu intr-o societate care nu-i intelege
aspiratiile
Motivele literare precum noaptea,luna,codrul,luceafarul,florile de tei,marea dar si
metaforizarea sentimentului iubirii contureaza apartenenta poemului la modernism.

3.Compozitie

Poemul "Luceafarul" este alcatuit din 98 de catrene, 392 de versuri structurate in patru
parti, acestea fiind subordonate la doua planuri: universal-cosmic si uman-terestru.
Partea I( strofele 1-43) reuneste planurile universal-cosmic si uman-terestru, care
aspira unul spre celalalt ca in vechile mituri in care Cerul se logodea cu Pamantul.Cuprinde
o poveste de iubire intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite.In incipit,apare formula
traditionala a basmului popular prin plasarea unui timp mitic,nedeteminat. Fata de
imparat,prin calitatile sale, este unica si are o descendenta nobila : "A fost odata ca-n
povesti/A fost ca niciodata /Din rude mari imparatesti/O prea frumoasa fata.Si era una la
parinti si mandra-n toate cele,/Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele". Inchisa in
"penumbra falnicelor bolti" si in cercul stramt al destinului sau,frumoasa fata are nostalgia
stelei natale. De aici ardoarea invocatiei repetate ("Cobori in jos ,Luceafar bland") si
dorinta ca domnul noptii ei sa devina om. Luceafarul reprezinta planul universal-cosmic si
este atras de materie ,prin forta iubirii.
Puterea acestui sentiment il determina sa coboare in teluric si sa-si schimbe de doua
ori,fiinta. O aparitie este angelica iar cealalta este demonica. Transformarea nu poate fi dusa
la capat,iubitul ceresc al fetei ramanand in esenta,egal cu el insusi: "Eu sunt Luceafarul de
sus". De aici,recea imobilitate o face pe fata de imparat sa-l vada ca pe un mort si sa-i ceara
a deveni muritor ca ea.

In partea a doua ( strofele 44-64) domina planul terestru.Acesta este reprezentat de idila
dintre cei doi pamanteni: pajul Catalin "viclean copil de casa" si fata de imparat devenita
prin analogie,Catalina. Planul terestru are ca metafora "ungherul" in care are loc prima
intalnire dintre cei doi tineri,simbolizand ingustimea destinului uman, concluzia fiind ca,in
plan uman "toti se nasc spre a muri".Luceafarul ramane o aspiratie,un ideal, iar Catalina
aude chemarile planului cosmic tot mai indepartat.

In partea a III-a (strofele 65-85) domina planul universal-cosmic.Este prezentata

calatoria Luceafarului in Cosmos,printre stelele ceresti spre Demiurg spre a-i cere
dezlegarea de la vesnicie. Aceasta ilustreaza setea de cunoastere a omului de geniu, dorinta
de a-i descifra taina iubirii absolute.Fiind parte integranta a Demiurgului ("Din tot eternul
meu intreg/Tu esti a treia parte") lui Hyperion nu-i poate fi daruita conditia de muritor
deoarece asta ar insemna moartea intregii creatii.

Partea a IV-a (strofele 86-98) este subordonata ambelor planuri.Ea se afla in stransa
legatura cu incipitul poemului deoarece exprima dramatismul omului de geniu care constata
ca implinirea prin iubire este imposibila,fiind la randul lui nevoit sa-si asume
destinul,eternitatea. Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele iar omul de geniu
isi exprima dispretul fata de acest aspect : "Ce-ti pasa tie,chip de lut/Dac-oi fi eu sau
altul?..." ; "Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece,/Ci eu in lumea mea ma
simt /Nemuritor si rece". Fata de imparat ii adreseaza o ultima chemare ,aceea de a-i
binecuvanta iubirea pamanteana:
" Cobori in jos ,luceafar bland/Alunecand pe-o raza/Patrunde-n codru si in
gand/Norocu-mi lumineaza"
Prin refuzul geniului se pune inca o data in evidenta antiteza dintre fiintele superioare si
cele inferioare. In "Luceafarul" depasirea conditiei este evidentiata prin povestea de
dragoste dintre Luceafar si fata de imparat, o atractie a contradictiilor, caci ea aspira spre
absolut in timp ce el doreste sa cunoasca concretul .

4.Elemente stilistice

Limbajul poetic se caracterizeaza prin limpezimea clasica obtinuta printr-un proces de

"scurtare a podoabelor stilistice" (Tudor Vianu). Poetul renunta la ornamentele bogate
obtinand o expresie poetica de o mare simplitate si rafinament. A folosit foarte putine
adjective pentru a nu incarca textul cu elemente descriptive: in 392 de versuri apar numai 89
de adjective ,unele cu frecventa mare: "mandru";"frumos";"dulce";"viu".

5.Concluzie

In concluzie,sinteza a creatiei eminesciene, "Luceafarul" uneste armonios teme si motive

romantice,atitudini, procedee artistice si elemente de imaginar poetic,toate de referinta
pentru curentul literar romantic. Poetul impleteste simboluti tipic romantice,precum
eternitatea, moartea ,iubirea si viata, meritandu-si pe dreapta masura titlul de capodopera
romantica.