Luceafarul

Opera eminesciana reprezinta un univers imaginar care imbina teme si

motive romantice cu elemente autohtone , apartinand specificului
national. Singurul sau volum antum, intitulat ""poesii"" este publicat in
1883 sub ingrijirea Maioresciana .
Poemul "Luceafarul" este o capodopera a creatiei literare romanesti si
o sinteza a gandirii eminesciene. El este publicat initial in almanahul
Societatii Academice "Romania Juna" din Viena. In aprilie 1883 iar in
augut apare revista "Convorbiri literare".
Filomul nasterii poetului Eminescu valorifica un basm popular cules de
germanul Richard Kunish "Fata in gradina de aur". Basmul prezinta
iubirea dintre o fiica de imparat si un zmeu, personaje simbolice
apartinand unor lumi diferite. Fata se sperie de nemurirea zmeului si il
respinge. Zmeul merge la Demiurg, doreste sa fie dezlegat de
nemurire dar este refuzat. Intors pe pamant Zmeul o vede pe fata, care
intre timp se indragostise de un pamantean , un fecior de imparat cu
care fugise in lume. Furios, zmeul se razbuna pe ei si ii desparte prin
viclesug. Peste fata el preveleste o stanca iar pe feciorul de imparat il
lasa sa moara in Valea amintirii.
Eminescu versifica acest basm, schimba finalul si accentueaza
problematica geniului, prezentata in maniera originala specifica
gandirii si imaginatiei sale. Alaturi de sursele folclorice ale
poemului(fata in gradina de aur, Miron si frumoasa fara cap si Mitul
Zburatorului), poetul valorifica surse mitologice si izvoare filozofice
(antinomiile dintre geniu si omul comun, din filozofia lui Arthur
Schpenhauer).
Tema poemului este conditia nefericita a omului de geniu in raport cu
iubirea, el fiind neinteles si ramanand izolat si singur in lumea lui
nemuritoare. Tema romantica a operei este completata de elemente
romantice precum: visul, noaptea, antiteza, tema iubirii, descrierea
cadrului national terestru si cosmic.
Titlul cuvantul luceafar provine din latinescul "lucifer" si este
denumirea populara a planetei Venus si a unor stele mai stralucitoare.
In sens conotativ(figurat) el devine un simbol al unicitatii si
superioritatii intruchipand geniul.

Elemente de structura si compozitie. Poemul este amplu, are 392

de versuri grupate in 98 de catrene, structurate in 4 parti, reliefand 2
planuri: terestru, uman si universal, cosmic. Simetria compozitionala se
realizeaza in cele 4 parti ale poemuluo astfel cele 2 planuri interfereaza
in prima si in ultima parte, pe cand partea a doua reflecta doar planul
terestru( iubirea dintre Catalin si Catalina), iar partea a treia este
consacrata planului cosmic(calatoria lui Hyperion la Demiurg)
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este mistic:"A
fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata."
TABLOUL 1 Un caracter de unicitate il are fata de imparat,
caracterizata prin superlativul de faptura populara "prea frumoasa". Ea
este "una la parinti si mandra in toate cele", comparata doar cu
fecioara si luna ceea ce denota singularitatea ei in planul terestru pe
care il reprezinta.
Prima parte este o splendida poveste de iubire. Iubirea se naste lent
din starea de contemplatie si de visare in cadrul nocturn realizat prin
motive romantice: luceafarul, marea,castelul, fereastra si oglinda. Fata
contempla luceafarul de la fereastra dinspre mare a castelului. La
randu-i, luceafarul privind spre "umbra negrului castel" o indragosteste
pe fata. Iubirea fetei are un accent de cotidian , sugerat de constructia
simetrica, "il vede azi, il vede maine/ astfel donrinta-i gata."
In antiteza , iubirea profunda a luceafarului are nevoie de un lung
proces de cristalizare:"iar el privind de saptamani/ii cade draga fata".
Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul conferit de
prezenta luceafarului. Aparitia iubirii este sustinuta de mitul
zburatorului, dar miscarile sun de mare finete si au loc in plan
oniric(vis):"Si pas cu pas in urma ei/aluneca-n odaie."
Atractia indragostitilor unul pentru celalalt este sugerata mai intai da e
o chemare , menita sa scoata in evidenta dorul si puterea
sentimentului. La chemarea fetei, luceafarul se smulge din sfera sa
spre a se intrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui neptun, ca
un "tanar voievod", totodata "un mort frumos cu ochii vii". In aceasta
angelica luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele
romantice:"par de aur moale", "urnele goale", "umbra fetei stravezii" .
In contrast cu paloarea fetei sunt ochii care ilustreaza prin scanteie
viata interioara. Stralucirea lor este interpretata de fata ca semn al

mortii"lucesti fara de viata(...)/si ochiul tau ma-nghiata". Ea intelege

incandescenta din ochii luceafarului ca semn al glacialitatii si refuza sal urmeze.
Urmand repetate-i chemari descantec"Cobori in jos luceafar
bland/Alunecand pe-o raza". Cea de-a doua intrupare va fi din soare si
noapte. Cosmobonia este redata in tonalitate majora: "Iar cerul incepe
a roti/In locul unei pietre". In antiteza o imagine angelica a primei
intrupari, aceasta este circumscrisa demonicului, dupa cum o percepe
fata "o, este frumos, cum numa-n vis/ un demon, se arata".
Imaginea se inscrie tot in coloanele romantismului: "parul negru",
"ochii mari si minunati". Pentru a doua oara, poluarea fetei si lucirea
ochilor, semne ale dorintei de absolut sunt intelese de fata ca atribute
ale mortii"Privirea ta ma arde".
Desi unica intre pamanteni, fata refuza din nou sa-l urmeze,
recunoscand ca nu poate raspunde cu aceeasi intensitate pasiunii lui si
ca nu-l poate intelege "desi vorbesti pe inteles/ eu nu te pot pricepe".
Neintelegand pe deplin conditia lui superioara, ea ii cere sa
infaptuiasca sacrificiul suprem in numele iubirii lor "fii nemuritor ca
mine".
Dovedindu-si latura superioara, luceafarul face distinctia dintre cele
doua lumi, diferenta pe care fata doar o intuieste, relevand esenta
imposibilitatii de a se implinii in iubire, doar prin sacrificiul de sine
"pentru ca omul comun se afla in incapacitatea de a da curs chemarii
intr-o alta lume necunoscuta, iar fiinta superioara este insetata de
cunoasterea absolouta prin iubire, el consimte la implinirea sacrificiului
de sine".
TABLOUL 2 Partea a doua ancoreaza actiunea in totalitate in sfera
terestra prezentand progresiv idila dintre doi oameni obisnuiti ca
exponenti tipici ai lumii careia ii apartin. Astfel, fata de imparat isi
pierde caracterul de unicitate si devine Catalina, individualizare prin
nume propriu menita sa o coboare. Ea este de aceasta data fermecata
de vorbele mestesugite si gesturile tandre ale "unui paj", "viclean copil
de casa", "baiat din flori de pripas" pe nume Catalin
Portretul acestuia se afla in antiteza cu al luceafarului si scoate la
iveala natura inferioara a fiintei umane raportata la elementul cosmic.
Exprimarea sobra din prima parte este inlocuita cu tonul agalnic de

factura populara, iar infiriparea sentimentelor, fiind prezentata sub

forma ludica.
In sufletul baiatului se infiripa aspiratia catre fata de conditie
superioara, o admira in taina si ii declara iubirea intr.o maniera tipica
determinata de conditia sa inferioara.
Chiar daca accepta iubirea pamanteasca, catalin aspira inca la iubirea
ideala pt luceafar: "o, de luceafarul din cer/ m.a prins un dor de
moarte''. Acest dor de moarte ilustreaza dualitatea fintei pamantene,
aspiratia specific uman, spre absolut, dar si atractia catre finta
inaccesibila. Insotirea cu .guralivul. catalin reprezinta astfel o solutie de
compromis prin care ea incerca sa estompeze drama incompatibilitatii
cu sfera superioara si sa obtina implinirea sufleteasca imediata.
TABLOUL 3, debuteaza cu o descriere unica in literatura universala si
anume prezentarea spatiului infinit al macrocosmosului, unde se poate
patrunde cu forta gandului. In timp ce in plan terestru se desfasoara
idila dintre catalin si catalina, luceafarul porneste catre demiurg, catre
originile lumii pt. a.si implinii fagaduinta de a devenii muritor.
Pastelul cosmic este redat in limbaj metaforic ''un cer de stele de
dedesubt/deasupra cer de stele'' ''a chaosului vaii'' , ''vedea ca.n ziua
cea dintai cum izvorau lumine''. Timpul cosmic se transforma in durata
masurata dupa relatia astrelor intr.o dimensiune superioara '' si caii de
mii de ani treceau/ in tot atatea clipe ''.
Zborul cosmic potenteaza intemitatea sentimentelor, setea de iubire
ca act de cunoastere absoluta. Amplificarea acestui zbor culmineaza cu
imaginea luceafarului ca fulger '' parea un fulger neintrerupt, amintind
dinamismul luminii''. Punctul in care ajunge este spatiul demiurgic,
atenmporal, momentul dinaintea nasterii lumilor ''caci unde ajunge nu.i
hotar/ nici ochi spre a cunoaste/ si vremea incearca in zadar/ din goluri
a se naste ''.
In dialogul cu demiurgul, luceafarul insetat de ''repaus'' , adica de
viata finita este numit hyperion ( nume de sugestie mitologica din
grecescul ''cel care merge deasupra''). Hyperion ii cere demiurgului sa.l
dezlege de nemurire pt. a descifra tema iubirii absolute, in numele
caruia este gardea de sacrificiu. Demiurgul refuza cererea lui hyperion.
Filosoful Constantin Noica observa ca hyperion cere sa devina
.altceva. ,dar pt asta trebuie sa se nasca din nou. Luceafarul se

nascuse, insa odata cu lumea. Aspiratia lui este imposibila caci el face
parte din ordinea primordiala a cosmosului, iar desprinderea sa ar duce
la haos. Demiurgul nu.i poate oferii moartea, pt ca astfel ar produce
moartea lumii. Demiurgul ii explica lui hyperion absurditatea dorintei
lui, prilej cu care este pus in antiteza lumea nemuritorilor si aceia a
muritorilor. Astfel muritorii nu.si pot determina propriul destin, se
bazeazza numai pe noroc si sunt supusi vointei oarbe de a traii. Omul
de geniu in schimb este capabil de a implinii idealuri inalte, se afla
dincolo de timp si spatiu, dincolo de ordinea fireasca a lumii : '' ei doar
au stele cu noroc/ si prigoniri de soarte/ noi nu avem nici timp nici loc/
si nu cunoastem moartea''.
In schimb, demiurgul ii ofera lui hyperion diferite ipostaze ale geniului:
filozoful : ''cere.mi cuvantul meu dintai/sa-ti dau intelepciune?'',
poetul : ''vrei sa dau glas acelei guri/ ca dupa a ei cantare/sa se ia
muntii cu paduri si insulele.n mare", geniul militar: ''iti dau catarg
langa catarg, o stiri de a strabate/ Pamantu-n lung si marea-n larg''.
Demiurgul pastreaza pentru final argumentul infidelitatii fetei,
dovedindu-i inca o data luceafarului superioritatea sa si in iubire, fata
de muritoarea Catalina ''Si pentru cine vrei sa mori/ intoarcete, te-n
dreapta/ spre acel pamant ratacitor/ si vezi ce te asteapta''.
TABLOUL 4 Partea a 4-a este construita simetric fata de prima prin
interferenta celor 2 planuri: terestru si cosmic. Idila Catalin-Catalina are
loc intr-un cadru romantic. Peisajul este umanizat, tipic eminescian,
scenele de iubire se petrec departe de lume , sub crengile de tei
inflorite, in singuratate si liniste,in pacea codrului sublumina blanda a
lunii.
Declaratia de dragoste a lui Catalin, patimasa lui sete de iubire il
proiecteaza pe acesta intr-o alta lumina decat aceea din partea a doua
a poemului.
''Imbatata de amor'' Catalina are inca nostalgia astrului iubirii si-i
adreseaza pentru a 3-a oara chemarea, de data asta modificata,
luceafarul semnificand acum steaua norocului ''cobori in jos luceafar
bland/ alunecand pe-o raza/ patrunde-n codru si in gand/ norocu-mi
lumineaza.''
Raspunsul luceafarului denota profunda demagire provocata de
constientizarea conditiei sale superioare si de imposibilitatea de a se

implini prin iubire. Cea care era numita ''odor nespus'' si numele iubirii
careia era dispus sa se sacrifice pe sine, devine ''chip de lut''
reprezentand comunul, inferiorul conditiei sale '' ce-ti pasa tie, chip de
lut/ dac-oi fi eu sau altul?''
Finalul- Ultima strofa este o cugetare trista a luceafarului,
intruchipand geniul,care pune in antiteza cele 2 sfere incompatibile
''Traind in cerul vostru stramt/norocul va petrece/ ci eu in lumea mea
ma simt/ nemuritor si rece.'' Pe cand existenta umana sta sub semnul
norocului de-o clipa, geniul isi asuma atributele eternitatii, dar este
condamnat la singuratate.
Procedee romantice
Prezentarea conditiei geniului este filonul principal pe care se axeaza
ampla creatiei de factura romantica, alte procedee romantice sunt
inspiratia din folclor, prezentarea naturii in concordanta cu
sentimentele umane, peisajul terestru si cel cosmic, titanismul,
metamorfozarile luceafarului, folosirea antitezei ca procedeu artistic,
predominant, tematica si motivele literare specifice amestecului
genurilor literare.
Limbajul artistic al poemului se remarca prin claritate si perfectiune in
inlocuirea cuvintelor, in vederea obtinerii unor reprezentari inedite in
imaginatia cititorului. Stilistic Eminescu prefera exprimarea de factura
populara.
Prozodia poemului ii sustine muzicalitatea alaturi de multiplele
aliteratii, catrenele au masura de7-8 silabe, ritmul este iambic si rima
incrucisata. Complexitatea formala, dar mai ales ideatica a poemului
alegoric il propulseaza printre creatiile cu valoare inestimabila din
literatura universala. T. arghezi afrima ca:''dezamagirea a dat limbii
romanesti o capodopera de amaraciune glaciala care se cheama
<<Luceafarul>>.