LUCEAFARUL - MIHAI EMINESCU Luceafarul este un poem filozofic si alegoric , considerat o adevarat sintez a creatiei eminesciene, ntruct cuprinde

o poezie filozofic , o meditaie filozofic , o poezie a naturii terestre i cosmice , a iubirii. Poemul a fost publicat in 1883 , dup ce a trecut prin 5 variante ntr-o perioada de 10 ani. La baza poemului st un basm vechi romnesc cunoscut din culegerea germanului Kunisch Fata din gradina de aur. Eminecu a tradus acest basm si apoi la versificat , modificandu-I numai finalul , apoi a prelucrat acest basm transformandu-l ntr-un poem filozofic. Basmul cuprinde povestea unei fete de mparat de-o frumusee nepmntean pe care tatal ei o izoleaz ntr-un palat de aur. Ea [] i acesta se indrogosteste de ea , se intrupeaza in pamantean si patrunde in camera fetei cerandu-I sa vina in lumea lui , dar fata il refuza si zmeul merge la d-zeupentru ai cere sa-l dezlege de nemurire. In acest timp un pamantean cu atributele lui Fat-Frumos porneste in cautarea frumoasei fete si dupa o serie de peripetii patrunde in palat si intre cei doi tineri se infiripa o idila , ei se hotarasc sa fuga in lume dar vor fi surprinsi de zmeu care indemnat de d-zeu priveste spre Pam. Sa vada pentru cine vrae sa se sacrifice. Zmeul o pedepseste pe fata pravalind pe trupul ei o stanca. Pamanteanul ramane sa sufere in valea plangerii. Eminescu a modificat finalul cand a versificat basmul , zmeul fiind imaginat aruncand asupra celor doi un blestem : Un chin s-aveti:De-a nu muri deodata! 1. Modificarea de esenta consta in inlocuirea zmeului cu o stea , care intruchipeaza dupa marturisirea lui Eminescu drama omului de geniu. Eminescu a notat pe marginea manuscrisului daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii , pe de alta parte aici, pe Pamant nici e capabil de-a fericii pe cineva nici capabil de-a fi fericit. El n-are moarte dar nici noroc. 2.Eroul basmului care intruchipeaza atributele unui pamantean inzestrat cu insusiri alese este inlocuit de Eminescu cu pajul Calin , guraliv si de nimic. In felul acesta poietul sublineaza mai precnant diferenta dintre cele doua lumi , cea vesnica a luceafarului care ii ofera fetei lumea ceruluisi a oceanului , iar de cealalta parte a lui Calin , lumea limitata si efemera. 3. Eminescu a redus partea epica a basmului , mentinand numai atmosfera de basm. A introdus in schimb peisaje romantice , terestre si cosmice, a introdus meditatii filozofice , elegii romantice , elemente de mitologie. 4. Eminescu a modificat finalul : luceafarul apare constient de superioritatea sa privind cu ironie si dispret lumea muritorilor adoptand o atitudine de geniu: ataraxia. Eminescu a mentinut din basm atributul fetei de imparat frumusetea ei nepamanteana , prin care se apropie de lumea cosmica. Alte izvoare ale poemului sunt : mituri cosmogonice universale cat si idei din filozofia lui Kant si Shopenhauer. Structura Poemul Luceafarul are o simetrie perfecta , continand 4 tablouri in care cele doua lumi prezentate apar dispuse simetric. a) in primul tablou este prezentat interferenta celor doua lumi prin : - intruparile luceafarului ( din lumea cosmica in pamantean ) - fata de imparat prin frumusetea ei se apropie de lumea cosmica. Ea este comparata cu luna intre stele. - luceafarul in acest tablou nu este omul de geniu rece ci are sentimente umane ii cade draga fata. b) al doilea tablou prezinta numai lumea terestra si idila Catalin - Catalina. c) al trilea tablou prezinta numai lumea cosmica - calatoria stelara. d) al patrulea tablou revine la interferenta dintre cele doua lumi e constitue de idila Catalin Catalina , de chemarea pentru ultima data a luceafarului , de raspunsul acestuia prin care sunt delimitate cele doua lumi. In structura acestui poem se imbina fragmentele lirice cu cele epice si dramatice ( lirice- descrieri de natura, meditatii filozofice ; epice- povestea de iubire ; dramatice - fragmentele dialogate. Problematica Tema este filozifica si anume drama omului de geniu sortit sa fie neanteles si nefericit. Aceasta tema este prezentata printr-o alegorie prin povestea de iubiri peste marginile firii dintre o stea si o muritoare. Drama omului de geniu este prezentata in sensul filozofiei lui Schopenhahuer care a prezentat antitetic trasaturile omului de geniu si a celui comun. Geniul ar avea o inteligenta aparte, este inzestrat cu ratiune pura, cu o aspiratie pura pentru care s-ar sacrifica ca sa isi atinga scopul si prin singuratate. Omul comun este dominat de vointa oarba de a fi , de instinctualitate , subiectivitate , sociabilitatea si dorinta de a fi fericit. In prima parte a poemului omul de geniu este prezentat incercand sa comunice cu lumea incercand sa iasa din singuratate. Aceasta incercare este prezentata prin iubirea sa fata de o muritoare. El se intrupeaza de doua ori : - din element primordial , din cer si din mare avand o infatisare angelica, iar apoi ca un mort cu ochii.. nemuritor fiind , luceafarul apartine singurii lumi vesnice si anume lumea mortii. - intrupare demonica , se intrupeaza din soare si din moarte , produce fetei o senzatie de ?ardere? ochii sai lucesc adanc himeric ca doua patimi fara sot si intensitatea trairii este insuportabila pentru un muritor. De accea fata de imparat are senzatia ca privirea lui o arde. In acest tablou Eminescu introduce un motiv romantic al visului - luceafarul ii apare in vis. Acest vis este simbolul aspiratiei general umana catre un ideal de neatins. Partea a doua a poemului cuprinde imaginea lumii terestre prin idila dintre cei doi pamanteni. Eroina devine o muritoare oarecare care asculta de chemarea iubitului si de aceea capata un nume corespondent pentru cel al lui Catalin. Fata de imparat traieste o adevarata drama data de dualitatea sa: pe de o parte aspiratia catre un ideal cat si chemarea

iubitului. Ea insasi isi prezinta drama sufleteasca fiind constienta de imposibilitatea atingerii idealului: In veci il voi iubi / Si-n veci va rmnea departe. Parte a treia a poemului cuprinde o meditatie filozofica. Eminecsu realizeaza o fascinanta cosmogonie pornind de la drumul lui Hyperion prin cosmos. Cosmosul in viziunea lui Eminescu inseamna un adanc fara limite: Vedea ca-n ziua cea dinti / Cum izvorau lumini. Dupa Eminescu in cosmos au loc permanente geneze, se nasc lumi noi si cum sursa vietii este lumina , aceasta apare ca lumina ce izvoreste din haos. Luceafarul face o calatorie in timp mai mult dect n spatiu , se indreapta spre momentul n care nu exista hotar, vremea, cuvantul nu s-a nascut inca. Este vorba de notiunile de spatiu si timp , care dupa Kant n-ar avea existenta obiectiva ci se nasc odata cu omul , sunt idei din constiinta acestuia. Deci, luceafarul se indreapta spre momentul anterior genezei , spre nimicul primar. Aici va dialoga el cu Demiurgul care-I cere dezlegare de nemurire. Eminescu include in acest fragment o conceptie filozofica privind existenta tripartita a lumii : dunmezeu , stea , om. Ca atare d-zeu nu-I poate da nemurire luceafarului pentru ca este parte a unui intreg. Numele luceafarului este schimbat in Hyperion care inseamna cel de deasupra, cel superior intrucat in urma dialogului cu Demiurgul el isi recapata constiinta superioritatii sale fata de muritorii obisnuiti. Parte a patra cuprinde o idila romantica intr-un cadru feeric: este seara in asfintit , apar motivele crngurilor, al teilor, al florilor de tei - cad o dulce ploaie - pe capul tinerilor. Catalin este transfigurat moral de puterea sentimentelor si rosteste cuvintele grave: noaptea mea de patimi , durerea mea , iubirea mea dintai / si visul meu din urma. Catalin rosteste o ultima chemare, ea ii cere luceafarului sa-I lumineze norocul, deci iubirea. Raspunsul final al lui Hyperion delimiteaza net cele doua lumi : a) lumea chipului de lut , este efemera , traind in cercul strmt, limitat al vietii, un ideal schimbat : daca oi fi eu s-au altul. b) de cealalta parte , lumea cosmica a lui Hyperion , vesnica , nelimitata , superioara celei comune , constienta de superioritatea sa retrasa on ataraxie.

Referat realizat de http://www.referate-online.org