PLUMB

Simbolismul este un current literar aparut la sf sec XIX in Franta si are rolul de a reda poeziei sensibilitatea apeland la simbol aluzie si sugestie. Poezia "Plumb" de George Bacovia deschide volumul de debut, cu acelai nume, aprut n 1916 si este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolismului romanesc. Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Simbolismul romanesc este caracterizat prin accentuarea dimensiunii psihologice si a dimensiunii estetice dar si prin rafinamentul discursului liric generat de o retorica tipica, materializata prin folosirea simbolului, a sugestiei si a muzicalitatii care dau impresia de teatral si artificialitate. Tema poeziei o constituie conditia de damnat a poetului intr-o societate meschina, care nu-l intelege, o societate superficiala, neputincioasa sa aprecieze valoarea artei adevarate. n poezie exista un motiv esential: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau adnc, cavou, coroane, era frig, era vnt. Celelalte motive amorul, tristetea, singuratatea sunt secundare, dar ajuta la reliefarea ideii esentiale de alunecare inevitabila spre moarte, neant. Cuvntul-cheie al poeziei este plumb, care are valoare de simbol, repetitie si epitet, reprezentand in acelasi timp si titlul poeziei. El devine matafora-simbol, care sintetizeaza, prin variate conotatii, semnificatiile intregului sistem de organizare a elementelor compozitionale. Substantivul plumb are drept corespondent in natura un metal cenusiu, greu, care sugereaza apasarea sufleteasca, monotonia, angoasa eului liric ce se simte captiv intr-o realitate confuza, apasatoare, ostila (realitatea exterioara se reflecta in cea interioara si invers). Astfel, plumbul poate sugera apasare sufleteasca sfasietoare (prin greutate), monotonie si plictis (prin culoarea cenusie), precum si impresia de cadere grea, fara ecou, catre un abis al sufletului cavoul. Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprima o stare sufleteasca disperata,lipsita de orice speranta.
1

Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri ale unei univers rece, ostil, care l mpinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare. Incipitul este marcat de imperfectul verbului "dormeau", care sugereaza absenta trairilor interioare precum si actiunile nefinalizate ale eului liric. Prima strofa defineste un univers rece, strain, n care poetul traieste sentimentul singuratatii tragice. Sintagma stau singur simbolizeaza solitudinea eului liric, golul sufletesc, nevroza, care contribuie la conturarea relatiei cu realitatea exterioara. Repetarea simetrica a simbolului "plumb", plasat ca rima la primul si ultimul vers al strofei intai sugereaza apasarea sufleteasca, neputinta poetului de a evada din aceasta lume apasatoare, obositoare, stresanta, sufocanta. Strofa a doua defineste realitatea interioara. Poetul invoca amorul, dar acesta doarme ntors cu fata spre moarte. Aripile de plumb sugereaza caderea surda si grea, din care poetul nu se mai poate nalta; caderea n moarte este inevitabila, si nici macar iubirea invocata cu disperare nu reprezinta o sansa de salvare. Sentimentul dominant este de oboseala, de trecere inevitabila spre moarte. La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimate. Repetitia conjunctiei si amplifica atmosfera macambra: Si flori de plumb si funerar vestmnt - / si era vnt / Si scrtiau coroanele si-am nceput sa-l strig si era frig si-i atrnau aripile de plumb Epitetele adnc, ntors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza foarte bine plnsetul, vaietzul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului alternnd ci peronul si antibracul.
2

Limbajul artistic. Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domina aproape intreaga poezie, altemand cu peonul si amfibrahul. Expresivitatea este sustinuta de epitete (dormeau adanc, funerar vesmant), de personificarea sicrielor, a florilor, a amorului, de metafore (aripi de plumb, flori de plumb) care sugereaza deznadejdea, anularea elanului, a dorintei de a trai, lipsa sperantei. Cromatica este numai sugerata in poezie, negrul,, prin "funerar stmant", iar policromatica florilor si a coroanelor, fiind "de plumb", devine terna, cenusie, anuland orice forma a vitalitatii. Olfactivul este numai sugerat prin simbolul "mort", dezvaluind prabusirea ineviila si definitiva a simtirii poetice. Conceptul arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a unui autor, despre menirea lui si misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza. Fara a fi o arta poetica in sens strict, poezia este un manifest implicit, pentru ca notele esentiale ale universului bacovian se identifica in textul si subtextul poetic. In concluzie, poezia lui Bacovia este, neindoielnic, inscrisa in simbolismul european prin atmosfera, procedee, cromatica, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind "pictor in cuvinte si compozitor in vorbe. Dormeau adnc sicriele de plumb, i flori de plumb i funerar vetmnt Stam singur n cavou i era vnt i scriau coroanele de plumb.

Dormea ntors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, i-am nceput s-l strig Stam singur lng mort i era frig i-i atrnau aripile de plumb.
3