Caracterizarea lui Hamlet

Hamlet este personajul principal al tragediei cu acelas nume,scrisa de .Personajul este print al
Danemarcei,fiu al raposatului rege si al reginei Gertrude.
Hamlet a fascinat cititorii si auditorii timp de secole si primul lucru care trebuie mentionat este faptul
k personajul este enigmatic. El are intotdeauna ceva de ascuns,ceva ce nu pot descoperi nici macar
celelalte personaje ale tragediei ; chiar si cel mai atent si istet cititor nu pot afla tot ce este de aflat
despre print.
Chiar Hamlet afirma ca el are ceva...ceva ce nu se poate vedea cu ochii...ceva dincolo de aparente.
Cand el vorbeste, iti da impresia ca exista un lucru important pe care Hamlet omite sa’l mentioneze ,
poate chiar un lucru de care nici macar el nu este constient. Abilitatea lui Shakespeare de a scrie
monologuri si dialoguri este poate cea mai mare realizare a sa.
Printul Danemercei este student la universitate, ale carui studii sunt intrerupte de moartea tatalui
sau. Hamlet este foarte

contemplativ si are o gandire extrem de psihologica. El este interesat de intrebari la care nu se poate
gasi un raspuns clar. Pus in fata dovezilor faptului ca unchiul sau , Claudius , i’a omorat
tatal , dovezi pe care orice alt personaj al tragediei le’ar crede , Hamlet devine obsedat sa
dovedeasca vinovatia unchiului sau inainte de a actiona. Faptul ca uncgiul sau este cel vinovat este
pur si simplu inacceptabil pe el. El este de asemenea pasionat de intrabari ce vizeaza viata dupa
moarte , sinuciderile , ce se intampla cu corpul dupa ce murim si lista poate continua.
Hamlet actioneaza cu graba si este impulsiv. Cand acesta actioneaza , cu premeditare sau fara ,
reuseste chiar sa’l nimereasca pe Polonius, care se afla dupa o perdea , cu o sabie fara nici macar sa
se uite daca este sau nu cineva acolo.
Printul tinde sa paseasca foarte repede spre rolul de „ om rau „ actionand irational si suparand
celelalte personaje cu discursurile sale salbatice. Este foarte important de spus ca Hamlet este
extrem de melancolic si nemultumit de situatia din Danemarca si din propria familie si chiar de
intreaga lume. Nu este deloc de acord cu mama sa , Gertrude , in privinta casatoriei cu Claudius. O

reneaga pe Ophelia , femeia pe care odata spunea ca o iubeste din toata inima .
Cuvintele personajului indica disgust si neincredere in femeie in general. La un anumit moment din
piesa , Hamlet ajunge chiar sa’si imagineze propria si nu exclude nici posibilitatea unei sinucideri. Dar,
in ciuda tuturor faptelor care provoaca dezaprobare , fapte facute de print , este remarcabil ca acesta
si urmasul aparent al Danemarcei se gandesc la aceste lucruri personale numai in termeni psihologici.
Hamlet petrece relativ putin timp gandindu’se la amenintarile care vin din afara tarii si au in vizor
securitatea natinala a Danemarcei , dar si la amenintarile care provin din interiorul statului ( si printul
ajuta la construirea acestora tocmai prin nepasarea lui ).
Evolutia sa de la fiinta echilibrata, iubitoare de adevar si dreptate , dornic de viata in armonie cu
ceilalti si totodata intr’o fireasca armonie interioara la peronajul dornic de razbunare , necrutatorsi
cuprins de o furie oarba , se petrece pe fundalul descoperirii raului si viciului din lume si mai ales din
Curtea Regala , loc in care isi traieste propria drama. Sovaielile si taraganarile lui inainte de a’si
razbuna tatal au fost investite de autor cu

valori simbolice. Ele sunt proprii fiintei umane , ca si zbuciumul interior de altfel. Constiinta propriei
drame este data de constiinta ca aceasta e drama lumii in general , iar omul , vorba cronicarului „ se
afla supt vremi „
Hamlet - caracterizarea personajului
Locul in literatura univesala si in opera lui Shakespeare
- unul din cele mai faimoase personaje din literatura universala, comparabil ca notorietate cu marii
eroi ai mitologiiilor antice;
- "autor" al unor replici celebre care au ramas in memoria generatiilor de cititori sau spectatori ai
piesei: "E ceva putred in Danemarca", "Vorbe, vorbe, vorbe,", "O, slabiciune, ti-e numele femeie!"
etc..
- un personaj emblematic pentru opera lui Shakespeare, ilustrand tendinta dramaturgului spre

realizarea unor personaje de mare complexitate prin a caror evolutie dramatica pune cititorilor grave
intrebari asupra sensului vietii si a destinului omului in lume;
- evident, personajul principal al piesei careia ii imprumuta si numele, a carei actiune si al carei
conflict sunt in intregime rezultatul strategiilor pe care le gandeste pentru a-l demasca si pedepsi pe
ucigasul tatalui sau.
Identitatea personajului
- printul al Danemarcei, un tanar plin de virtuti, model de curtean, ostean exemplar, inteligent, cu o
educatie aleasa, asa cum il caracterizeaza iubita sa Ofelia intr-un fragment semnificativ in care ii
deplange nebunia: "Ce minte-aleasa se destrama- aici!/ El, ochi si grai si spada totodata,/ Curtean si
carturar si-ostas. Nadejdea/ Si floarea-acestei mandre tari. Oglinda/ Si pilda frumusetii-n chip si port./
El, pilda tuturor, s-a prabusit." (caracterizare directa facuta de alt personaj);

- ramas fara tata, fostul rege al carui nume il poarta, traieste la curtea in castelul Elsenor, alaturi de
mama sa care la scurt timp dupa moartea sotului se casatoreste cu fratele acestuia, noul rege al
Danemarcei.
Trasaturi, ilustrari, mijloace de caracterizare evidentiate in evolutia personajului
- La prima intrare in scena apare profund indurerat de moartea tatalui sau: "Nici mantia-mi
intunecata, nici/ Vesmantu-ndatinat, de mare doliu,/ Nici furtunosul rasuflarii hohot/ Nestapinit, si
nici izvorul plin/ Al lacrimilor, nici mihnirea fetei/ Cu fel si chip de semne-ale durerii/ Nu-s in masura
sa m-arate lumii/ Asa cum sint. Acestea pot sa para/ Fatarnicii ce sint la indemina/ Oricarui om. Dar
ce e-n minte-ntrece/ Tot ce se vede. Celclalte-s doar/ Gateli ale durerii si-amagiri."
(autocaracterizare) - trasatura subliniata si printr-o replica a mamei sale: Dezbara-te de portul tau
cernit,/ Hamlet, iubite, si prieteneste/ Te uita l-al tau rege. Nu cata/ Cu genele necontenit plecate/ Pe
nobilul tau tata in tarina./ Asa e dat. Tot ce traieste moare,/ Tu stii, trecind prin viata-n vesnicie."

- Dezamagit de casatoria grabnica a mamei sale, considerand-o incest si profanare a memoriei tatalui
sau, totusi se arata docil la incercarile regelui si ale reginei de a-i castiga bunavointa, acceptand sa
renunte la studii si sa ramana alaturi de ei la Elsenor; isi exprima dezamagirea prin replici taioase in
care ironia, sarcasmul sau chiar cinismul tradeaza in acelasi timp subtilitatea unui tanar educat care
stie sa se foloseasca de forta cuvintelor: "Economii, Horatio, economii!/
Fripturile ramase de la praznic/ Au fost aduse reci la masa nuntii."; "unchiul care mi-e tata si mama
care mi-e matusa se insala." (caracterizare indirecta prin vorbele personajului) - trasaturi evidentiate
din plin ulterior, in scenele in care, disimuland nebunia da replici prin care isi surprinde interlocutorii
pentru a le ghici vulnerabilitatile sau vinile ascunse, cum ar fi replica data lui Polonius: "POLONIUS:
Marite stapine, imi iau cu plecaciune bun ramas. HAMLET: Nici nu poti, domnul meu, sa-mi iei ceva
de care sa ma despart mai bucuros, in afara de viata mea, de viata mea, de viata mea." - personaj
care de mai multe ori se arata surprins de replicile

printului "POLONIUS (aparte) Oricit ar parea ca e nebunie ceea ce spune, e totusi o nebunie bine
chibzuita".
- Adevarata natura si complexitatea personajului se evidentiaza dupa intalnirea cu duhul tatalui sau
de la care afla ca a murit ucis de fratele sau, unchiul lui Hamlet
- Isi asuma destinul pe care duhul parintelui i l-a prezis ("Si-ti va fi dat sa ma razbuni"), si va actiona in
continuare condus de sentimentul datoriei exprimat mai intai direct in fata umbrei regelui ("Sa nu te
uit? Pe tine!/ Cat timp in globu- acesta ratacit/ Va dainui aducerea aminte,/ Sarmane duh, n-am sa te
uit! Voi slerge/ Din amintire orice dor marunt,/ Tot ce-am aflat din carti, invataturi/ Si chipuri,
cercetate-n tinerete,/ Si fara-amestec cu-alte griji de rand/ Trai-va singura porunca ta") si ilustrat apoi
prin puterea de a-si asuma toate urmarile dramatice si toata suferinta care decurge din indeplinirea
acestui destin: isi compromite demnitatea prefacandu-se nebun, sacrifica dragostea Ofeliei pentru a-i
determina pe ceilalati sa creada ca a innebunit din dragoste (caracterizare indirecta prin faptele
personajului)

- Rational si inchinat mai degraba spre cugetare si analiza decat spre actiune, are nevoie de
certitudini si de aceea nu actioneaza urmandu-si instinctual setea de razbunare, ci pune la cale un
plan minutios care sa-l conduca spre descoperirea adevarului: mai intai disimuleaza cu rafinat talent
histrionic nebunia, apoi se foloseste de actori pentru a-l confrunta pe presupusul criminal cu scena
propriei crime: "Rogu-te,/ Pe cind vei urmari desfasurarea,/ Din rasputerea sufletului tau/, Pindeste-l
pe-al meu unchi. Si dac-ascunsa/ Nelegiuire nu va fi stirnita,/ Ca un vinat, de-anume amanunte,/
Atunci e necurata aratarea/ Pe care am vazut-o amindoi,/ Iar ale mele-nchipuiri sint negre/ Precum
cuptorul lui Vulcan. Ia seama/ La el, ca ochii mei nu-l vor slabi,/ Si-apoi ne vom impartasi gindirea,/ Sa
talmacim infatisarea lui."
- Dupa ce reactia regelui il pune in fata certitudinii crimei, ramane totusi ezitant, dar isi face amare
reprosuri pentru lipsa lui de decizie: "De ce mai stau pe ginduri, cind un tata/ Ucis si-o mama
pingarita sint/ Indemn pentru-al meu gind si pentru singe. / Si las s-adoarma tot, pe cind privesc -
/Spre-a mea rusine []O, de-azi nainte, gindurile-mi pline / Sa-mi fie, ori de singe-ori de rusine.".

- Inteligenta, latura rationala, subtilitatea gandirii si a vorbirii sunt dublate de o permanenta inclinatie
spre meditatie; fire reflexiva, isi pune cele mai grave intrebari despre natura umana, despre sensul
existentei, despre libertate si limitele cu care ne confruntam, toate exprimate in cateva celebre
monologuri ale personajului. Cel mai cunoscut apare in actul al III-lea al piesei si este o culme a
geniului poetic shakespeareian. Pe fondul experientei profund traumatizante prin care trece, tanarul
print, adevarat om al Renasterii, isi pune cu tot curajul unei gandiri libere de orice prejudecati marea
intrebare A fi sau a nu fi. Sub semnul acestei dileme se naste o intreaga dezbatere despre sensul vietii
si despre caile pe care, confruntati cu destinul, le putem urma. Nici un raspuns definitiv nu inchide
acest monolog. Se pune problema sinuciderii si se aduna argumente care s-o indreptateasca: "Sa
mori, sa dormi nimic mai mult. Sa stii/ Ca printr-un somn poti pune-odata capat/Durerii sufletesti si-
atitor chinuri". Dar "spaima de ceva de-apoi" este invocata pana la urma impotriva a tot ce ar putea
justifica o asemenea solutie. Se pune in balanta calea resemnarii si cea a infruntarii destinului: E oare
mai de lauda sa suferi/ in sinea ta, sagetile si prastia/ Norocului vrajmas, sau mai degraba/ Sa te-

narmezi in fata unei mari/ De zbucium si prin lupta s-o rapui?". Suntem invitati la o meditatie plina de
sugestii asupra naturii noastre de fiinte inzestrate cu ratiune, asupra raportului intre gandire si fapta:
"Si cugetul ne schimba-n bieti misei,/ Incit firescul chip al hotaririi/ Sub raza slaba-a gindului paleste".
Alte replici pline de profunzime intregesc aceasta dezbatere despre sensul vietii si despre natura
umana: "O, Doamne ! As putea fi inchis intr-o coaja de nuca si sa ma socotesc un rege al vazduhului
nemarginit, numai de n-as avea visuri rele." - cuvinte care spun ca ceea ce ne limiteaza si ne
constrange nu vine din afara noastra, ci chiar din noi insine (acele "vise rele", adica acele zone
tenebroase ale sinelui nostru in care se aduna vinile, remuscarile, spaimele) si ca o constiinta
impacata cu sine insusi, nu poate fi incorsetata de nicio constrangere exterioara, nici chiar de o
"coaja de nuca".