Sunteți pe pagina 1din 1

Hamlet este personajul principal al tragediei cu acelas nume,scrisa de .Personajul este print al Danemarcei,fiu al raposatului rege si al reginei Gertrude.

Hamlet a fascinat cititorii si auditorii timp de secole si primul lucru care trebuie mentionat este faptul k personajul este enigmatic. El are intotdeauna ceva de ascuns,ceva ce nu pot descoperi nici macar celelalte personaje ale tragediei ; chiar si cel mai atent si istet cititor nu pot afla tot ce este de aflat despre print. Chiar Hamlet afirma ca el are cevaceva ce nu se poate vedea cu ochiiceva dincolo de aparente. Cand el vorbeste, iti da impresia ca exista un lucru important pe care Hamlet omite sal mentioneze , poate chiar un lucru de care nici macar el nu este constient. Abilitatea lui Shakespeare de a scrie monologuri si dialoguri este poate cea mai mare realizare a sa. Printul Danemercei este student la universitate, ale carui studii sunt intrerupte de moartea tatalui sau. Hamlet este foarte contemplativ si are o gandire extrem de psihologica. El este interesat de intrebari la care nu se poate gasi un raspuns clar. Pus in fata dovezilor faptului ca unchiul sau , Claudius , ia omorat tatal , dovezi pe care orice alt personaj al tragediei lear crede , Hamlet devine obsedat sa dovedeasca vinovatia unchiului sau inainte de a actiona. Faptul ca uncgiul sau este cel vinovat este pur si simplu inacceptabil pe el. El este de asemenea pasionat de intrabari ce vizeaza viata dupa moarte , sinuciderile , ce se intampla cu corpul dupa ce murim si lista poate continua. Hamlet actioneaza cu graba si este impulsiv. Cand acesta actioneaza , cu premeditare sau fara , reuseste chiar sal nimereasca pe Polonius, care se afla dupa o perdea , cu o sabie fara nici macar sa se uite daca este sau nu cineva acolo. Printul tinde sa paseasca foarte repede spre rolul de om rau actionand irational si suparand celelalte personaje cu discursurile sale salbatice. Este foarte important de spus ca Hamlet este extrem de melancolic si nemultumit de situatia din Danemarca si din propria familie si chiar de intreaga lume. Nu este deloc de acord cu mama sa , Gertrude , in privinta casatoriei cu Claudius. O reneaga pe Ophelia , femeia pe care odata spunea ca o iubeste din toata inima . Cuvintele personajului indica disgust si neincredere in femeie in general. La un anumit moment din piesa , Hamlet ajunge chiar sasi imagineze propria si nu exclude nici posibilitatea unei sinucideri. Dar, in ciuda tuturor faptelor care provoaca dezaprobare , fapte facute de print , este remarcabil ca acesta si urmasul aparent al Danemarcei se gandesc la aceste lucruri personale numai in termeni psihologici. Hamlet petrece relativ putin timp gandinduse la amenintarile care vin din afara tarii si au in vizor securitatea natinala a Danemarcei , dar si la amenintarile care provin din interiorul statului ( si printul ajuta la construirea acestora tocmai prin nepasarea lui ). Evolutia sa de la fiinta echilibrata, iubitoare de adevar si dreptate , dornic de viata in armonie cu ceilalti si totodata intro fireasca armonie interioara la peronajul dornic de razbunare , necrutatorsi cuprins de o furie oarba , se petrece pe fundalul descoperirii raului si viciului din lume si mai ales din Curtea Regala , loc in care isi traieste propria drama. Sovaielile si taraganarile lui inainte de asi razbuna tatal au fost investite de autor cu valori simbolice. Ele sunt proprii fiintei umane , ca si zbuciumul interior de altfel. Constiinta propriei drame este data de constiinta ca aceasta e drama lumii in general , iar omul , vorba cronicarului se afla supt vremi - "autor" al unor replici celebre care au ramas in memoria generatiilor de cititori sau spectatori ai piesei: " E ceva putred in Danemarca", "Vorbe, vorbe, vorbe,", "O, slabiciune, ti-e numele femeie!" etc.. - un personaj emblematic pentru opera lui Shakespeare, ilustrand tendinta dramaturgului spre realizarea unor personaje de mare complexitate prin a caror evolutie dramatica pune cititorilor grave intrebari asupra sensului vietii si a destinului omului in lume;Trasaturi, ilustrari, mijloace de caracterizare evidentiate in evolutia personajului - La prima intrare in scena apare profund indurerat de moartea tatalui sau: "Nici mantia-mi intunecata, nici/ Vesmantundatinat, de mare doliu,/ Nici furtunosul rasuflarii hohot/ Nestapinit, si nici izvorul plin/ Al lacrimilor, nici mihnirea fetei/ Cu fel si chip de semne-ale durerii/ Nu-s in masura sa m-arate lumii/ Asa cum sint. Acestea pot sa para/ Fatarnicii ce sint la intai disimuleaza cu rafinat talent histrionic nebunia, apoi se foloseste de actori pentru a-l confrunta pe presupusul criminal cu scena propriei crime: - Dupa ce reactia regelui il indemina/ Oricarui om. Dar ce e-n minte-ntrece/ Tot ce se vede. Celclalte-s doar/ Gateli ale durerii si-amagiri." (autocaracterizare) - trasatura subliniata si printr-o replica a mamei sale: Dezbara-te de portul tau cernit,/ Hamlet, iubite, si prieteneste/ Te uita l-al tau rege. Nu cata/ Cu genele necontenit plecate/ Pe nobilul tau tata in tarina./ Asa e dat. Tot ce traieste moare,/ Tu stii, trecind prin viata-n vesnicie. " - Dezamagit de casatoria grabnica a mamei sale, considerand-o incest si profanare a memoriei tatalui sau, totusi se arata docil la incercarile regelui si ale reginei de a-i castiga bunavointa, acceptand sa renunte la studii si sa ramana alaturi de ei la Elsenor; isi exprima dezamagirea prin replici taioase in care ironia, sarcasmul sau chiar cinismul tradeaza in acelasi timp subtilitatea unui tanar educat care stie sa se foloseasca de forta cuvintelor: - Adevarata natura si complexitatea personajului se evidentiaza dupa intalnirea cu duhul tatalui sau de la care afla ca a murit ucis de fratele sau, unchiul lui Hamlet - Isi asuma destinul pe care duhul parintelui i l-a prezis (" Si-ti va fi dat sa ma razbuni" ), si va actiona in continuare condus de sentimentul datoriei exprimat mai intai direct in fata umbrei regelui si ilustrat apoi prin puterea de a-si asuma toate urmarile dramatice si toata suferinta care decurge din indeplinirea acestui destin: isi compromite demnitatea prefacandu-se nebun, sacrifica dragostea Ofeliei pentru a-i determina pe ceilalati sa creada ca a innebunit din dragoste (caracterizare indirecta prin faptele personajului) - Rational si inchinat mai degraba spre cugetare si analiza decat spre actiune, are nevoie de certitudini si de aceea nu actioneaza urmandu-si instinctual setea de razbunare, ci pune la cale un plan minutios care sa-l conduca spre descoperirea adevarului: mai pune in fata certitudinii crimei, ramane totusi ezitant, dar isi face amare reprosuri pentru lipsa lui de decizie: - Inteligenta, latura rationala, subtilitatea gandirii si a vorbirii sunt dublate de o permanenta inclinatie spre meditatie; fire reflexiva, isi pune cele mai grave intrebari despre natura umana, despre sensul existentei, despre libertate si limitele cu care ne confruntam, toate exprimate in cateva celebre monologuri ale personajului. Cel mai cunoscut apare in actul al III-lea al piesei si este o culme a geniului poetic shakespeareian. Pe fondul experientei profund traumatizante prin care trece, tanarul print, adevarat om al Renasterii, isi pune cu tot curajul unei gandiri libere de orice prejudecati marea intrebare A fi sau a nu fi . Sub semnul acestei dileme se naste o intreaga dezbatere despre sensul vietii si despre caile pe care, confruntati cu destinul, le putem urma. Nici un raspuns definitiv nu inchide acest monolog. Se pune problema sinuciderii si se aduna argumente care s-o indreptateasca: "Sa mori, sa dormi nimic mai mult. Sa stii/ Ca printr-un somn poti pune-odata capat/Durerii sufletesti si-atitor chinuri" . Dar "spaima de ceva de-apoi" este invocata pana la urma impotriva a tot ce ar putea justifica o asemenea solutie.

S-ar putea să vă placă și