Camil Petrescu (1894-1957) S-a nascut la Bucuresti la 22 aprilie 1894.

A ramas orfan de ambii parinti si a crescut la familia subcomisarului de politie Tudor Popescu din mahalaua Obor. Singur pe lume, micul orfan isi intelege drama si imbratiseaza studiul, la scoala primara din Gura Humorului Vechi, apoi ajunge bursier intern la Liceul Sfantul Sava, unde scrie primele poezii. Camil Petrescu persevereaza si, in 1913, se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti. La concursul pentru o bursa, ia mediat rezultatul cel mai bun. Debuteaza in revista Flacara(1914), cu articolul Femeile si fetele de azi, sub pseudonimul Raul D. In 1916, e mobilizat si pleaca pe front, unde este doar ranit. Insanatosit, ajunge iarasi in prima linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianta razboiului va intra, apoi, in celebrul roman Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. In 1918 e eliberat din lagar, revenind la Bucuresti. Scrie piesa Jocul ielelor.Ajunge profesor la Timisoara. Devine apoi director al Teatrului National din Bucuresti, iar in 1947 membru al Academiei Romane. Moare la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social inchinat lui Balcescu Un om intre oameni ramanand neterminat. Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: intreprindere jalnica. Opera literara a lui Camil Petrescu: Studii: ``Teze si antiteze ``(1 936): Modalitatea estetica a teatrului 1937): Husserl -cu o introducere n filozofia fenomenologic (1938): ``Doctrina substanei`` (postuma. 1988). Romane: ``Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi ``(1930) ;``Patul lui Procust ``(1933),``Un om ntre oameni`` (1953-1957, ramas neterminat). Nuvele:`` Turnul de fildes`` (1950), ``Cei care platesc cu viata``. Dramaturgie: ``Jocul ielelor``;``Act veneian``; ``Suflete tari``, ``Danton``; Insemnari: Rapid Constantinopol Bioram (1933); Note zilnice (1975). Stilul lui Camil Petrescu presupune: - Formule estetice modeme, prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana n zonele cele mai adanci ale subconstientului; - Desavarsit echilibru si simetric a compozitiei; - Maniera proustiana a (luxului memoriei, constiinta selectionand acele fapte care vor duce la optiunea finala;

- Monologul interior, ca mod de exprimare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei lui individuale (afectul si intelectul sunt intr-o lupta permanenta); - Limbajul remarcabil prin imaginile intelectuale, aprofundarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic; - Figurile de stil se rezum la comparaii i epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil i chiar fara caligrafie" (C.Petrescu); - Scriitorul considera scrisul ca pe un act de eliberare existentiala, prin care spiritul se descopera si se marturiseste: "Un roman de adancire a sentimentelor metafizice se lucreaza cu atentia i rabdarea unui covor de pret". Teme i motive in opera lui Camil Petrescu : Razboiul - ca experienta de viata traita, o experienta decisiva a intelectualului, razboiul ca iminenta a morii este tragic i absurd. (`` Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi``) Introspectia psihologica se regaseste n majoritatea operelor sale, prin observarea vietii interioare, prin analiza psihologica a constiintei personajelor. (``Patul lui Procust ``) Intelectualul - cu dramele lui de constiint - este prezent ntr-un cadru de existenta obiectiv-sociala, dominat de setea de absolut. Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevarate "monografii ale unor idei". Personajele lui Camil Petrescu (trasaturi generale)

Nascuti din framantari, scepticism, tensiune intelectuala, etica umana, eroii lui Camil Petrescu sunt in cautare de certitudini pentru un sentiment puternic(singura existenta reala e aceea a constiintei). Sunt hipersensibile, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. Ianadaptati superior, intelectuali intrasingenti intr-o lupta continua cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind in nici un fel geniul neinteles eminescian). Intelectuali lucizi, ei traiesc drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate: Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama. Sunt incatusati ai absolutului, spirite absolutizate, intelectuali ce traiesc drame de constiinta, fiind insetati de absolut. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul lor ideal, traiesc cu drama destinului tragic, singurul supravietuitor fiind Stefan Gheorghidiu. Semnificatia titlurilor reflecta starea interioara a personajelor, sugerand esenta dramatica a constiintei, a aspiratiei spre absolut.

O scurta demonstratie a celor sustinute mai sus o putem vedea enuntand fragmente din analizele literare a doua opere de Camil Petrescu:

``-Act venetian-`` Act venetian de Camil Petrescu aduce in scena secvente distantate in timp si spatiu de momentul si locul desfasurarii actiunii principale (Pietro Gralla isi aminteste de cuceririle lui din tinerete cand era un pirat iscusit, Alta isi aduce aminte de dragostea dintre ea si Cellino si de amagirile provocate de acesta, Nicola isi aminteste de tragica poveste dintre el si sotia sa). Actiunea propriu-zisa din Act venetian este destul de simpla. Accentul nu cade pe faptele exterioare, ci pe universul launtric al protagonistilor, pe motivatiile, credintele, reactiile si justificarile personajelor. Camil Petrescu reuseste insa, tocmai prin concentrarea subiectului, sa creeze pe parcursul operei o tensiune dramatica puternica, stari conflictuale deosebit de intense. In Act venetian avem de-a face cu personaje dinamice, care sufera transformari sufletesti profunde pe parcursul piesei. Declansarea acestor metamorfoze launtrice extrem de abrupte reprezinta principalul focar de interes al dramei. In caracterizarea personajelor lui Camil Petrescu s-au folosit adesea o serie de clisee precum omul absolutului- Pietro Gralla sau eternul feminin- Alta. Pietro Gralla este numit omul absolutului deoarece este puternic, autoritar si doreste ca totul sa se afle sub controlul lui, desi acest lucru se dovedeste ca nu este posibil. Om priceput, viteaz, curajos, el ajunge comandant al flotei venetiene si primeste importanta si dificila misiune de a organiza o lupta navala, de unde rezulta respectul si increderea enorma ce i se acordau. Dorind ca totul sa iasa perfect, vrea sa fie inconjurat de oameni cu caracter, puternici, ce nu se tem de lupte; tocmai de aceea e dezgustat de lasitatea si frivolitatea tanarului Cellino. Lovit de esecul incercat in cariera lui militara, Pietro cauta refugiu in iubire, dezvaluind astfel, pe langa severitatea si omul inflexibil, forma sub care era cunoscut in timpul razboaielor, o latura sensibila, ce era punctul lui slab. Dovada a faptului ca nu poate stapani tot, cat timp el este plecat, Alta, sotia sa, il inseala cu Cellino, patandu-i astfel onoarea si reputatia sa de om respectat de toata lumea. El stie cel mai bine cum s-o umileasca pe sotia lui, privind-o cu un zambet plin de dispret. Observam ca dragostea, in cazul eroului nostru a fost un factor ce l-a transformat intr-o persoana aproape ucisa de o femeie. In final, Pietro Gralla da dovada ca stie si sa piarda, sa se resemneze in fata soartei si nu se jeneaza sa ceara sfaturi unuia mai tanar decat el, rugandu-l pe Cellino sa-i fie profesor in ceea ce priveste cunoasterea femeilor: mai intai te rog sa fii maestrul meu si sa-mi dezvalui cum se cunosc femeile. Pietro Gralla este un om cu un caracter complex, un adevarat exemplu de vitejie, curaj si bun comportament pentru urmasii sai. Alta, simbol al feminitatii, fosta actrita de mare succes, este sotia comandantului flotei venetiene, Pietro Gralla. Pe cand sotul ei este plecat,

ea se reintalneste cu mare ei dragoste din tinerete, cu un tanar pe nume Cellino, care o parasise fara sa se mai intereseze de ea. Fiind o mare diplomata si avand o mare putere de convingere, ea reuseste sa-l abata de la subiect pe sotul sau, care banuia ceva in legatura cu aventura ei. Intr-un moment de slabiciune a sotului, ea il injunghie, dar apoi isi asuma responsabilitatea si ramane sa-l ingrijeasca, indurand cu seninatate si resemnare umilintele sotului si ale amantului. In final, Alta isi recunoaste faptele, dar regreta ca nu a stiut sa aleaga si vrea sa I se recunoasca meritele. In cele din urma ea se dovedeste superioara barbatilor, facandu-I sa se simta niste lasi pentru ca nu au curajul sa loveasca o femeie. Tanar nobil venetian, inzorzonat cu maniere de curte, Cellino este numit datorita originii sale capitan al unei nave de razboi, insa da dovada de lasitate, frivolitate, ceea ce-l enerveaza pe Gralla. Fiind sechestrat de Alta, el afla ca, desi i-a provocat multe suferinte acesteia, ea inca il mai iubeste. Auzind pasii lui Pietro Gralla, Cellino da din nou dovada de lasitate si iese pe fereastra, in afara zidului, de unde priveste discutia dintre cei doi soti. Dupa un timp, Cellino apare complet preschimbat, demn, curajos, avandu-l drept pilda pe Gralla si nesfiindu-se sa ii ceara sfatul. Din postura de invatacel se transforma in maestru pentru Pietro Gralla, care vrea sa cunoasca mai bine femeile. In final, Cellino renunta la Alta si se imprieteneste cu Gralla. Structura fundamentala a spectacolului dramatic este dialogica, bazata pe schimbul de replici, in teatru monologul avand un caracter de exceptie. Monologul poate fi adresat unui destinatar din afara scenei. In Renastere apareau frecvent adresari catre spectatori in deschiderea sau in inchiderea piesei, sub forma de prolog sau epilog. Prin extensie se considera monolog si o replica prelungita in care unul dintre personaje monopolizeaza pentru moment discursul. In Act venetian Pietro Gralla tine un monolog la inceputul scenei 3, actul II, care intensifica tensiunea dramatica. Camil Petrescu a fost nu numai un dramaturg, ci si om de teatru, interesat de tehnicile regizorale si actoricesti, de folosirea diverselor limbaje scenice in arta spectacolului. Limbajele scenice sunt modalitatile de expresie folosite in arta spectacolului. Monologand rareori, de nu chiar niciodata, personajele dramaturgiei lui Camil Petrescu nu reusesc totusi vreodata sa dialogheze cu adevarat. <<Mesajele>> lor par sa nu fie auzite de cei carora le sunt destinate ori sunt inregistrate si interpretate aiurea, infidel, alterat. Sunt personaje care nu comunica.``

Patul lui Procust

Camil Petrescu continua problematica sa perfecta, fundamentala: drama iubirii, drama intelectualului; personajele se definesc, in esenta lor, prin neputinta de realizare prin comunicare (si pe plan erotic si in planul existentei sociale), ele au o existenta paralela. Astfel, Fred o iubeste pe doamna T., dar nu isi marturiseste iubirea. Ladima e vazuta de Fred ca un om misterios, grav, pedant de bine crescut, om de intelectualitate superioara, privind o fotografie a acestuia, la Emilia, Fred e surprins ca un om ca Ladima poate sa scrie unei astfel de femei. Poet si gazetar la Veacul, de un curaj aspru, Ladima scria cu infrigurare surprinzand interesul si atentia publicului. Amanunte despre articol scris de Ladima aflam din subsolul cartii, pe cateva pagini. Ladima nu poate scrie doua randuri, daca nu vin dintr-o convingere adanca. Strabate aici insasi conceptia scriitorului, preocupat constant de problema intelectualului, a omului care gandeste, care are ceva de spus. Si moartea lui Ladima (sinuciderea) e privita din mai multe unghiuri: din cauza femeilor vulgare, din cauza doamnei T.; pentru care Ladima isi pierduse credinta in Dumnezeu, de mizerie.Ca si Gheorghidiu, traieste intens tortura in propria constiinta. El isi accepta lucid destinul, se autoilustreaza, dar nu poate rezista. Pentru el existenta e unicat. Fred Vasilescu apare ca un fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje. Fred traieste prin memoria afectiva si recompune, retrospectiv, viata Emiliei, a lui Ladima, a Doamnei T., a unchiului sau, aflam din notele din subsolul cartii, el era enigmaticul X, de care era indragostita doamna T. Diplomat, aviator, jucator excelent de tenis, placut de femei, integrat si adaptat societatii in care traia (se opune, din acest punct de vedere, lui Ladima), el face parte, in fond, din aceeasi familie spirituala cu Ladima si Gheorghidiu (inadaptat si infrant); si el iubeste si e convins ca nu e iubit, deci neimplinit prin iubire, si el sfarseste enigmatic, intr-un accident de avion. Citirea scrisorilor lui Ladima il surprinde, dar il si face sa-si rememoreze iubirea. Si pentru Fred Vasilescu, iubirea este experienta fundamentala, cunoastere. Intalnirea cu doamna T. este un punct de referinta in existenta sa: notiunea de normal eu nu o am decat comparand existenta mea de dinainte de a intalni pe doamna T. cu existenta mea de acum. Iubirea pentru doamna T. a dat sens existentei sale, largindu-i sfera spirituala: nici nu banuiam atatea intelesuri cate imi sar in ochi de atunci incoace. Emilia pentru Ladima, este o femeie frumoasa si talentata, uneori un copil, cu suflet mare. Pentru Fred e suficienta si vulgara, falsa. Doamna T. este si ea o enigma. Pentru T., ea este o femeie exceptionala, iubita de doi barbati.Ca fizic, era poate mult prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obisnuit al cuvantului. Pentru Fred ea este unica si o perpetua obsesie de care fuge zadarnic, ascunzandu-si iubirea, o taina doar a lui. Ea exprima feminitate si mister.

Ceea ce reuseste Camil Petrescu sa puna in lumina prin aceasta structura e ca orice om e vazut diferit de fiecare de cei pe care ii intalneste, dintr-o imposibilitate a cunoasterii totale. Unghiurile diferite de vedere se produc pentru a discerne cat mai precis adevarul despre personaj.

Bibliografie

Maria Vod Cpuan, Camil Petrescu-Realia, Bucureti, Editura Minerva, 1988 Camil Petrescu , "Teze i antiteze" Marian Popa, Camil Petrescu, Bucureti, Editura Albatros, 1972 Aurel Petrescu, Opera lui Camil Petrescu, Bucureti, Editura Didactic i pedagogic, 1972 Mircea Iorgulescu, Postfata, la Camil Petrescu, Danton.Act venetian, Bucuresti, Editura Minerva, 1983

Ovid S. Crohmlniceanu, Teatrul lui Camil Petrescu, n Literatura romn ntre cele dou rzboaie, ed. cit, vol.I.