Sunteți pe pagina 1din 14

AUTENTICITATEA LUI CAMIL PETRESCU

1.1. PERSONALITATEA SCRIITORULUI


Poet, dramaturg, romancier, eseist, Camil Petrescu,ocupa in literatura romana din prima
jumatate a secolului XX unul din cele mai importante locuri, datorita, in primul rand, notei de
elevatie intelectuala pe care a imprimat-o scrisului sau. Autor deopotriva atras de speculatia
abstracta, ca si de investigarea in adancime, a vietii concrete, Camil Petrescu reactualizeaza in
cadrul literaturii romane contemporane- cum s-a mai observat- spiritul pur, insetat de esente al
lui Eminescu si luciditatea taioasa, aplicata realitatii vii, al lui Caragiale. Opera sa, perfect sin-
cronizara cu valorile universale de gandire si arta ale timpului sau, se revendica in egala
masura, si in primul rand, de la traditiile culturii nationale,pe care le dezvolta in chip de
creator.
Cine reface,de pilda, linia care uneste problematica intelectualului la Eminescu - asa
cum ni se infatiseaza ea in nuvele ca Sarmanul Dionis si Geniu Pustiu[1] - si structura tipica a
eroului-intelectual, in jurul caruia graviteaza intreaga opera camilpetresciana, va fi obligat sa
observe aceeasi aspiratie spre absolut, aceeasi nazuinta de a depasi zonele unei lumi supuse
relativitatii, pentru dobindirea adevarurilor esentiale, cu valoare de certitudine si
universalitate. Aceasta dispozitie a spiritului, care incearca sa depaseasca contingenta, cladind
pe temelia unor relativitati intelectuale cu caracter de necesitate si totalitate, o intalnim as la
alti scriitori din perioada dintre cele doua razboaie mondiale, a caror opera vibreaza de o
intensa chemare a absolutului, ramanand implintata, prin fine articulatii, intr-un spatiu real.
Principala nota distinctiva a spiritului lui Camil Petrescu e mobilitatea, goana continua
dupa certitudini in ordinea cunoasterii, respingerea oricarei forme de inertie intelectuala, in
favoarea investigarii neintrerupte a fenomenului eistential.!ire problematica si
problematizanta, scriitorul accepta insertia in real ca pe o provocate, menita a-i mobiliza toate
puterile mintii, in vederea descoperirii acclor principii care sa grupeze compleitatea infinita a
lumii in jural unor motive rationale, cu insusiri de unitate si permanenta. "Pasiunea de
miscare, de actiune#$%& ii este structurala, si ea se reflecta in insasi constructia eroului sau -
aproape unul si acelasi, sub diverse ipostaze. "Eroul lui Camil Petrescu - spune 'udor (ianu
despre )tefan *heorghidiu din Ultima noapte de dragoste, dar sfera citatului poate fi etinsa
la alte personaje - este deci un intelectualist,o natura refleiva si patnunzatoare, care sufera
pentru ca gandeste sianalizeaza# -Omul-Camil Petrescu era de o superba tinerete sufleteasca,
insusire care-% mentinea intr-o stare de neabatuta receptivitate, de deschidere neobosita fata
de lume si devenirile ei$ "Era in el un neastirnpar, o tinerete, o febrilitate de
adolescent# +,-. .iteratura sa e monologul eroului unic, mirat, indirjit si zdrobit /& iar acest
erou unic este autorul ce monologheaza in fata noastra, cautind, cu inteligenta sa acuta 0i
mobila, sa ne convinga#. !ebrilitatea autorului, transmisa eroului, isi are punctul de plecare in
insasi efervescenta vietii, careia el vrea sa-i ramana credincios, captand-o in impulsurile ei
autentice, originare."Adevaratul Camil Petrescu e in gestul de parasire a materialelor vechi si
de imbratisare a celor noi,este in trecerea de la o ati-tudine la alta, e in procesul de
pierdere a unei conceptii si dealcatuire a alteia. )criitorul se complace intre orientare si
orientare.Pasiunea tranzitiilor, interval psihic vrednic decunoscut ca devenire cit mai
neascunsa, ii unifica diversitatea operei pe ideea ca el eprima astfel viata sub forma ei cea
mai directa#
Portretul moral al scriitorului se constitute din linii frante zigzagzate, pe care le
niveleaza aspiratia cunpasterii esentiale, stradania nobila a intelectului de a se supune rigorilor
ei.
O formulare devenita celebra, apartinind lui 'udor (ianu si care a capatat adeziunea
scriitorului insusi, ofera cheia personalitatii artistice si spirituale a lui Camil Petrescu$ "1atura
inspiratiei sale mi se pare a fi facuta din luciditate si febra."
Observatia lui 'udor (ianu indeamng la unele dezvoltari.2n masura in care o structura
creatoare atit de complea e reductibila la cateva coordonate fundamentale, se poate afirma ca
particularitatile esentiale ale operei lui Camil Petrescu se frag din natura raportului ce se
stabileste intre aceste trei componente ale individualitatii lui$ talent, inteligenta, patos
/sensibilitate&. 3in acest unghi de vedere, autorul lui Danton ne apare ca un scriitor in cazul
caruia un temperament ecesiv se opune, adesea, manifestarilor pure ale intelectului, si o
constiinta prea accentuate a actului creator altereaza, nu o data, spontaneitatea caracteristica
operei de creatie. *randoarea si servitutea scrisului sau vin dintr-o asemenea alcatuire
paradoala a factorilor ce-i dau consistenta.
A fost una din marile inteligente ale vremii lui, un scriitor cu instructia filozofica
solida si un cap deliberant,focus in viata cerebrala# .2ntelectualitatea sa are o valoare
eemplara si detine, intr-un anume sens, un loc de eceptie, facand dovada unor virtuti
obligatorii ale scriitorului modern, nu totdeauna intelese in adevarata lor somnificatie."A
eistat la noi prejudecata - zice *. Calinescu - ca unui artist nu i se cere iprea multa stiinta de
carte, ca o anume instructie e tolerabila, ca prea multa poate chiar pa-gubi. Camil Petrescu e
intaiul mare creator roman care a demonstrat contrariul. El avea cap abstractiv si totodata
imaginativ, cunostea schematicul si concretul, si de altfel ideile insesi i se prezentau corporal$
4Eu sint dintre acei5 Cu ochi halucinati si mistuiti launtric, 5 Cu sufletul marit 5 Caci am vazut
idei6#+7-
.
Era stapanit de un intens neastampar al cunoasterii universale, isi indrepta, iscoditor,
atentia spre cele mai variate sectoare ale activitatii umane - indeosebi spre acelea care
reprezinta o solicitare neintrerupta a inteligentei dornice sa-si verifice posibilitatile si sa
triumfe asupra materiei amorfe, nesupuse vointei dominatoare a omului "3intre
scriitorii afirmati intre cele doua mari razboaie mondiale, Camil Petrescu s-a remarcat de la
inceput prin aria vasta a curiozitatii sale intelectuale.)-ar putea spune ca nimic nu-% lasa
indiferent. )e interesa de toate artele, de stiintele pozitive si sociale, de sport, de strategie
militara et quibusdam aliis.
8ultitudinea preocuparilor in care se lasa antrenat - de la jocul de fotbal al echipelor
vremii, pe care-% discuta in cronici presarate cu tot felul de sugestii tactice, si pina la
problemele legate de operatiunile razboiului - a starnit destule zimbete ingaduitoare.1u era,
totusi, nimic ridicol in asemenea manifestari, decat pentru cineva lipsit de putinta de a le
raporta la orientarea generala a personalitatii scriitorului$ increderea in forta omnipotenta,a
inteligentei, chemata sa raspunda de orice manifestare a spifitului urrian. Camil Petrescu pune
o abnegatie plina de candoare in rezolvarea chestiunilor legate de aceste domenii, se
abandoneaza cursului silogistic al gandirii, tine sa demonstreze cu tot dinadinsul posibilitatea
rationalitatii - acolo unde pare sa nu eiste vreuna - si astfel preocuparea "laterala# careia i se
consacra devine scena unui spectacol captivant, al unei minti luminoase care se inversuneaza
in biruinta. 2ata cateva marturii ale celor care %-au surprins in asemenea ipostaze$ "Pentru el -
isi aminteste 2on (inea - totul se reducea la inteligenta, chiar si talentul$ 4O notiune vaga plina
de impuritati6.+9-Prin inteligenta si staruinta asimilezi orice, iti insusesti orice stiinta, capeti
toate inlesnirile si mesteriile. 8atematician, muzicant, poet si chiar proroc, devii orice,
numai sa vrei.2l pasionau pana si jocurile minore ale inteligentei. 2n orele libere se
indeletnicea cu grafologia si cititul in palma. Pentru o minte patrunzatoare ca a lui, liniile
palmare si slovele de pe hirtie alcatuiau un stimulent, un punct de sprijin si pornire. )e
socotea si un priceput strateg, nu insa gratie scolii de ofiteri de rezerva.)tudiase campaniile lui
1apoleon, citise pe Clause:its tot, se mandrea cu cronicile lui militare aparute in coloanele
unei gazete independente. A pretins ca prin criticile sale determinase, tocmai de la ;ucuresti,
schimbarea comandantului set al unor forte epeditionare imperialiste angajate intr-un razboi
colonial, hat-departe. (edea in jocul de sah un aspect al artei strategice si comenta
desfasurarea unei partide numai in termeni militari. Combatea cu aprindere, ca si cum ar fi
fost vorba de un inte-res personal, afirmatia lui Edgar Poe ca :hist-ul /bunicul jocului de
bridge& e un joc mai inteligent si mai psihologic, mai pregatitor pentru lupta pentru viafa,
decit sahul#. )au aceasta relatare a fiicei lui .iviu <ebreanu $ "Cititorii presei din epoca isi
aduc aminte desigur de cronicile sportive ale lui Camil Petrescu = putini stiu insa ca, de la un
timp, cronicarul Intaiei nopti de razboi si a meciurilor de fotbal, memorabile, avea un nelipsit
tovaras in tribuna, pe autorul Padurii spanzurartilor.
1.2. CAMIL PETRESCU- TEORETICIAN
2nzestrat cu o putere de teoretizare cum putini alti scriitori din perioada dintre cele doua
razboaie, Camil Petrescu nu si-a facut cunoscute opiniile in cadrul unui sistem de idei coerent,
unitar, intocmit dupa rigcrile constructiilor filozofice consacrate.Convingerile de ordin
teoretic ale scriitorului se afla risipite intr-o ampla serie de studii si ar-ticole, dintre care multe
privesc diferite manifestari ale vietii noastre culturale, sociale 0i politice. 3esi lipsite de
liantul care sa le confere o ordine anumita, in cadrul unui ansamblu ideologic bine inchegat,
atitudinile teoretice ale lui Camil Petrescu graviteaza, totusi, pentru o intinsa perioada a
activitatii sale in jurul unui nucleu de gindire fundamental, care le imprima o subliniata
coeziune interioara. Acest punct do convorgenta al cugetarii lui Camil Petrescu e dat
deintuitionismul bergsonian si de fenomenologia lui Husserl. >ltima dintre aceste doua
orientari, in special, ii ofera prilejul cristalizarii unor pozitii care, pina la contactul cu opera
filozofului de la !reiburg, pastreaza, in scrisul sau, un caracter difuz, imprecis. 2n prefata
volumului Teze si antiteze din %?7@, care poate fi considerat un compendiu de estetica si
filozofie camilpetresciana, scriitorul insusi recunoaste$ "Pentru intocmirea atitor numiri
didactice si cursive am gasit, cam tarziu, e adevarat, in terminologia fenomenologica un
sprijin neasteptat, caci de data asta, fara sa mai riscam confuzii, fara sa ni se impuna vreo
modificare esentiala in atitudine, castigam dintr-o data libertatea unei discursivitati analitice
invioratoare, ca senzatia pe care o inmai in directia voita de el initial##&+A-. 'ot aici, Camil
Petrescu indica cei doi termeni care polarizeaza directiile spe-culatiei lui filozofice, si
anume substantialism si autenticitate, pe care intelege sa-i mentina in continuare la baza
argumentatiilor sale, ca fiind mai adecvati decit termenii corespunzatori din filozofia
husserliana.
;ergson imputa intelectului omenesc ca, aplicindu-se realitatii in devenire care este
viata si elaborind concepte, nu face decat sa falsifice, sa mortifice ceea ce prin insasi natura sa
nu poate fi cuprins in forme statice, imobile. 2ntelectul pierde din vedere esenta lucrurilor,
care este durata. )ingura facultate in masurs sa se plieze pe caracterul procesual al realitatii si
s-o releve este intuitia.3e aici, renuntarea la mijloacele judeciitii abstracte, categoriale, si
accentul pe concret - ca unica modalitate de cunoastere autentica.!ilozoful francez se declara
impotriva "substituirii lucrurilor prin concepte#, aratindu-se pentru o cuprindere intuitiva a lor.
2ntuitia aduce dupa sine cunoasterea absoluta a obiectelor, realizata prin intermediul
unui act de simpatie, care anuleaza linia despartitoare dintre subiect si obiect, cu alte cuvinte
factorul care ar putea situa cunoasterea intr-o zona de relativitate. )pre deosebire de
inteligenta, care nu percepe duratia decat prin mjlocirea imobilitatii 2ntuitia se plaseaza in
interiorul duratei constiintei. 2n contact cu fluul constiintei, spiritul intra, 2n acelasi timp, in
contact cu fluul universal. "2ntuitia devine atunci - observa 'udor (ianu, citandu-% pe
;ergson -"cunostinta intima a spiritului prin spirit si, in chip subsidiar, cunostinta a oeea ce
este esential in mateirie#. )i mai departe$ ")e poate,intr-adevar, afirma ca 4sondand in propria
sa profunzime, spiritul patrunde mai departe in interiorul materiei, al vietii, al realitatii in
genere"+@-. 2mprejurare cu totul eplicabila, daca ne gindim ca participind prin toata
organizarea fiintei noastre la viata si materia universului, este firesc atunci ca 4descinzind
punctul cel mai ascuns al fiintei noastre sa aflam taina lumii intregi. 'ot atatea observatii care
completeaza fizionomia filozofiei bergsoniene cu interesante aocente realiste#
2ntuitia are darul de a individualiza conturul obiectelor, de a ne introduce in esenta lor
unica, irepetabila. !unctia ei detine o anume autonomie in raport cu aceea a inteligentei -
supuse unei finalitati practice, imediate.Prin intuitie ne eliberam de imperativele eistentei
robite necesitatii si obtinem o perspectiva mult mai variata si inedita a lumii.
!ormatia stiintifica a lui ;ergson il determina sa nu absolutizeze diferenta dintre
inteligenta si intuitie. El nu contests stiintei posibilitatea de a ajunge la esente, dar considers
ca domeniul ei de activitate nu priveste decit materia lipsita de organizare, in vreme ce
metafizica se consacra vietii si spiritului. Cum materia si spiritul sint, amindoua, coordonate
de baza ale realului, intre cele doua activitati de cunoastere - stiinta si metafizica - trebuie sa
eiste o continua colaborare.
Calitatea primordiala a realului consta, dupa ;ergson, in dinamismul lui continuu, care
nu poate fi patruns din eterior, ci numai pe calea perceperii mobilitatii propriului eu, ca, de
aici, sa ne ridicam, apoi, la intelegerea miscarii universale. Acest procedeu, prin care
eperienta interioara devine reazimul sigur al cunoasterii, e de origine platonica , el poate fi
intilnit - cum s-a aatat - si la 3escartes, Bant si )chopenhauer. ;ergson introduce, cu aceasta
ocazie, distinctia intre eul superficial si spatial, pe de o parte, inauntrul c)ruia opereaza
inteligenta practica, inclinata sa considere curgerea constiintei ca pe o succesiune de stari
imobile, despartite anitre ele -si, pe de ,alta parte, eul fundamental, care ne comunica factura
adevarata a devenirii, vazuta, ca un proces neintrerupt, solidar. ".a acest nivel, care este al
eului fundamental - subliniaza 'udor (ianu - constiinta nu se mai despica in stari separate,
insirate pe dimensiunea uniliniara a eului, intr-o ordine care distinge riguros intre trecut,
prezent si viitor. Oricare din starile pe care pulsatia atentiei le izoleaza din unitatea lor
indivizibila, contine in sine tot trecutul constiintei si prepara intregul ei viitor. O multiplicitate
de stari antimpinam si aici, dar nu una de jutapunere, ca in planul superficial al eului, ci o
multiplicitate de fuziune sau de intrepatrundere. "+C-
<eprezentari si senzatii sinit date in aceeasi unitate.3in aceeasi pricina, nu este cu
putinta ca doua stari ale constiintei sa fie vreodata identice. Aparind din nou, vechea stare a
constiintei va fi modificata de tot ceea ce constiinta a trait intre timp.(iata constiintei
reprezinta deci o inventie continua.
Ceea ce asigura imprevizibilitatea actiunilor umane si, in ultima instants, libertatea
sufleteasca a individului e tocmai contactul cu acest strat al duratei pure, care rabufneste prin
carapacea "constiintei spatializate si socializate#, alcatuita din reprezentari comune. 2n cadrul
dezvoltarii conceputului bergsonian de libertate, eroi sint considerate aoeia care, desfacandu-
se de tot ceea ce viata eterioara a sadit strain intr-insii, izbutesc sa-si afirme plenar trasaturile
intime ale personalitatii, sa-si puna fapta de acord cu resorturile autentice, definitorii ale
individualitatii.
3e vreme ce constiinta ii apare lui ;ergson asemenea unui riu curgind necontenit, in
care faptul revolut il urmeaza strins pe cel actual - o delimitare precisa intre ele fiind aproape
imposibila - e firesc ca filozoful sa acorde memoriei calitatea unei functii hotaritoare a
constiintei, care-i determina acesteia, de fapt, eistenta. !ara conservarea amintirii trecutului,
fara continua luminare a prezentului dinspre trecut - viata sufleteasca a individului s-ar reduce
la inconstienta. 3in dezbaterea problemei memoriei - asa cum se infatiseaza ea la ;ergson
unul din aspectele care intereseaza literatura se refers la raportul stabilit de filozof intre atentia
la viata /interesul vital& si gradul de particularitate si inedit al amintirii, intr-adevar, constiinta
selecteaza de obicei imagini conform unui criteriu al similitudinii si al aspiratiei spre
generalitate, lucru care corespunde orientarii ei practice, tendintei de a raspunde nevoilor
actiunii. 2n momentul, insa, in care atentia la viata sufera o diminuare si principiul utilitatii
vitale a amintirilor nu se mai afla in prim plan, constiinta e invadata de profunzimile unui
trecut mai intins si variat, receptat in laturile lui concrete, individuale.
'udor (ianu, pe care %-am urmat in epunerea ideilor de mai sus, rezuma pregnant
semnificatia curentului bergsonist$ ";ergsonismul este epresia si, in parte, cauza acelei
indrumari spirituale moderne, doritoare de o cuprindere mai bogata si mai concreta a realului,
pe care socotcste ca trebuie a-% cerceta in formele lui individuale, cu mijloace directe si
intuitive#. *inditorul roman vorbeste despre "o criza de incredere fata de filozofie# pe care ar
declansa-o studiul operelor bergsoniene si "pe care nu o depaseste in cele din urmg decit acela
care ajunge a recunoaste in constructiile sistematice ale marilor ginditori tot ce este eperienta
directs a lucrurilor si manifestare a personalitatii originale. Eperienta vie ingropata in
temeliile cladirii este valoarea de seama pe care o oauta persoana recistigata pentru filozofie
prinpilda si indrumarea lui ;ergson#+D-.
2n sfirsit, "!ilozofia lui ;ergson a reusit sa produca acea jonctiune a speculatiei cu viata,
a carei lipsa a fost de atitea ori regretatg in trecut. 3in aceasta pricina rasunetul ei nu s-a
produs atit printre oamenii de specialitate filozofica, ci mai ales printre savantii aplicati asupra
unui domeniu de fapte particulare si asupra unui cimp de eperiente concrete, apoi asupra
artistilor si asupra camenilor cle actiune.
Atractia pe care filozofia bergsoniana a eercitat-o asupra lui Camil Petrescu se eplica,
in primnl rind, prin accentul pe care aceasta filozofie il pune pe concretul vietii in continua
devenire si pe intuitie, ca mijloc de cercetare a lui.'rebuie facuta, insa, numaidecat precizarea
ca, aproband noua metoda propusa de ;ergson ca pe o reactie eficace impotriva schemelor
conceptuale rigide, abstracte, scriitorul nostru se detaseaza net de fondul anti-irational al
filozofiei bergsoniene. Pentru el, oua structura dupa care ar urma sa se configureze cultura
europeana indica "doar o depasire a vec!iului rationalism, nu o scufundare in irational#+?-. "E
locul sa subliniem inca o data - zice Camil Petrescu - ca oua structura nu e o structura
irationala, ci doar o largire a rationalului eel rezultat din marile sisteme ale veacului al X(l2-
lea. 1. 'ertuilian apreciaza la autorul Tezelor si antitezelor "critica tendintei bergsoniene de a
despatializa concretul, rupind unitatea indisolubila a cuplului spatiu-timp$ ideea de durata
pura era respinsa ca produsul unei simple abstractii. )ubstantialismul lui Camil Petrescu nu se
putea multumi cu absolutizarea fluiditatii si mobilitatii drept unice atribute ale concretului.
Convingerea sa fundamentala era ca realitatea are in devenirea ei istorica o ordine necesara si
ca misiunea gandirii era de a descoperi esentele, semnificatiile si ierarhiile de semnificatii,
tendintele si directiile privilegiate, din imanenta acestei realitati$ durata substantiala nu e o
durata pura, ci o durata structurata si orientata#+%E-
.
Fusserl, a carui influenta asupra filozofiei contemporane a fost comparata cu influenza
revolutionara eercitata - la timpul ei - de filozofia lui Bant, isi organizeaza sistemul in jurul
acestor idei fundamentale$ intemeierea unei logici pure, precum si a unei discipline si metode
filozofice noi, fenomenologia.
3upa ce demonstreaza caracterul de discipline esentialmente teoretica al logicii, Fusserl
neaga faptul ca psihologia ar fi avut o contributie decisiva la constituirea ei. .ogica - stiinta
perfect autonoma, cu principii de structura apriorica, bazate pe evidenta apodictica - se
dispenseaza, in ceea ce priveste afirmarea ei, de disciplinele ajut)toare.
2n timp ce legile psihologice sint lipsite de eactitate, principiile logice au o valoare
absoluta, se situeaza in afara empiriei.*ombatind netemeinicia imitiunii psihologismului in
materie de logica, Fusserl releva, totodata, erorile scepticismului antropologic - sau ale
relativismului specific - conceptie care conditioneaza adevarul de specia umana. )cepticismul
antropologic pune adevarul in dependenta de configuratia fiecarei specii, ceea ce inseamna o
absurditate$ "Ceea ce-i adevarat, e adevarat in chip absoiuit, adevarat in sine= adevarul este
unul si acelasi, indiferent daca cei care-% prind cu actele lor de judecata sunt oameni sau
monstri, ingeri sau zei#.)cepticismul consider a adevarul in functie de structura fiecarei specii
/care e un fapt&, dar adevarul nu poate fi asimilat ifaptelor ea atare $ "Adevarul nu-i un fapt si
deci nu are o valoare temporals, raporturile de cauzalitate si succesiune sint cu totul straine
naturii lui. 1u trebuie sa se confunde actul judecatii, care-i real si determinat cauzal, cu
continutul ideal al ei, cu adevarul, care-i etern#.<espingand argumentele psihologismului,
Fusserl contesta, de asemenea, contributia principiului biologic al economiei gindirii
/formulat de austriacul 8ach& la fundamentarea logicii.
2n fata logicii pure - stiinta apodictica, bazata pe o activitate pur teoretica, si care, pentru
a lua fiinta, se lipseste de concursul altor stiinte - se afla un grup de probleme, dintre care
Fusserl o alege spre rezolvare pe cea dintii, si anume, stabilirea, lamurirea "notiunilor sau
categoriilor fundamentale, care sunt constitutive pentru constiinta obiectiva sau care #fac
posibila#-, din punct de vedere logic, teoria.2ntreaga cercetare va avea in vedere numai norma,
nu si materia acestor categorii, si ea va fi fenomenologica $ valoarea obiectiva, eistenta
ideala, absoluta, a acestor notiuni constituie obiectul ei+%%-#
Cercetarea fenomenologica e consacrata obiectelor ideate -fenomenelor, cum le numeste
Fusserl, dind termenului o cu totul alta acceptie decit cea obisnuita. 3aca obiectul stiintelor
particulare il constituie anumita fapte si realitati, obiectul fenomenologiei pure e dat de asa
numitele esente /Gesen&, eidos, non-realitati /fenomene suprasensibile, detasate, totusi, de
sfera metafizicii&, sesizabile prin intermediul intuitiei pure.
)tiintele particulare, avind drept obiect fapts empirice, deci contingente, sunt incapabile
de a furniza cunostinte absolute.Orice fapt contingent implies, insa, un eidos, o esentialitate,
fiind inzestrat, asadar, cu un "caracter de necesitate esentiala#, ce se refera la o "generalitate
esentiala .
2ntuitia individuala, perceptiva, aplicata faptului empiric, individual poate deveni o
intuitie de esentialitate, o pura ideatie, curatata de tot ceea ce e empiric, contingent si
datatoare de adevaruri cu o valabilitate universala. 3e notat aici aceasta rezervg a lui Camil
Petrescu$ ,,8arturisim ca aceasta intuitie esentiala, aceasta Geensschau ni se pare, prin
irationalul ci neintemeiat, punctul slab al filozofiei lui Fusserl.E o poarta desebita spre toate
interpretarile, dintrc care cele Huasi-magice n-au lipsit. /&<atiune si intuitie nu so opun chiar
atat de categoric#
Cunostiinta fenomenologica, purificata de determinarile spatiale si temporale, orientata
spre adevarul etern, se realizeaza prin punerea in paranteza a lumii reale.Aceasta operatie nu e
refleul unei neincrederi in valoarea cunostintei omenesti sau al unei negari a realitatii.Ea are
o semnificatie metodologica.Eliminind din cercetarea fenomenologica judecatile eistentiale,
Fusserl tinde spre conturarea unei constiinte pure, transcendentale, a carei natura specifica,
intima alcatuieste principalul obiect de studiu al fenomenologiei - bazate pe intuitia pura.
Principiul de la care pleaca Fusserl in analiza fenomenologica e urmatorul$ "Orice act
de constiinta este un act intentional, constiinta inseamnaa totdeauna #constiinta despre ceva6#.
Cu precizarea$ "1u-i vorba de fapte reale sufletesti, de constiinta psihologica, ca la !r.
;rentano, cand acesta vorbeste de intentionalitatea fenomenelor constiintei, ci de
acte privite in esentialitatea lor, considerate ca eidos.Fusserl analizeaza faptele
constiintei in aprioritatea lor, in 4necesitatea lor neconditionata6.Oricind si oriunde aceste
fenomene prezinta aceleasi caractere, caci ele nu sint fapte, realitati, ci eistente ideale, care-si
au specificitatea lor independent de timp si de spatiu.!enomenele constiintei au fata de faptele
fizice marele avantaj ca ele se prezinta ca ceva absolut neindoielnic, irefutabil# +%,-
)au cu cuvintele filozofului insusi$ "Cuvantul intentionalitate nu inseamna nimic
altceva decit aceasta particularitate funciara si generala pe care o are constiinta de a fi cons-
tiinta despre ceva, de a purta, in calitatea ei decogito, cogitutum#ul ei, in ea insasi#
Actul intentional $noesis% si elementele care-% compun /elemente noetice% se
subordoneaza unei semnificatii, vizeaza un anume obiect, definiroa lui prin comparare cu
altele.
Continutul logic al actului intentional $noema% si elementele lui alcatuitoare
/numite noematice% sirut legate indisohibil de actul intentional propriu-zis.Ionctiunea dintre
gandire si lumea reala e asigurata de calitatea noemei - dependenta, prin insasi natura ei, de
obiecte."Efectuind reductia fenomenologica in toata rigoarea sa - zice Fusserl - noi pastram
cu titlu noetic campul liber si nelimitat al vietii pure a constiintei, si, in ceea ce priveste
corelativul sau noematic, lumea-fenomen, in calitate de obiect intentional al ei#
Problema intentionalitatii e problema de baza a fenomenologiei.O cercetare romaneasca
recenta asupra filozofiei lui Fusserl vede principala ei caracteristica in incercarea de a realiza
o sinteza intre idealismul obiectiv si idealismul su-biectiv.Pina sa ajunga la demonstrarea
acestei fuziuni si la modul cum se infatiseaza ea inauntrul conceptului central al filozofiei
husserliene $ conceptul de intentionalitate, autoarea studiilor amintite, Clara 3an, insista
asupra tezelor fundamental ale filozofiei lui Fusserl - privite din unghiul fuzionarii celor doua
directii, idealist-subiectiva si idealist-obiectiva.
1.3. GANDIREA FILOZOFICA
3aca intalnirea cu P. P. 1egulescu a insemnat in biografia lui Camil un moment de
cotitura, tot ea a inlesnit semnificatia majora a actului de autocenzurare critica ca
un preambul a ceea ce avea sa fie mai tarziu acuzatul joc al ielelor. Acordind
literaturii anii maturitatii, viitorul scriitorului isi crea deliberat posibilitateasintetizarii
succesive a eperientelor si un inceput de metoda, care au facilitat esentializarea,
optiunea de principiu si largirea orizontului de gandire, caci in rastimpul unei vieti,
ideile care %-au cucerit, fie ca din campul gandirii
universale, fie ca erau rodul speculatiei au capatat drept de cetate numai dupa ce au
intrat in orizontul intim al biografiei si numai dupa ce s-au verificat in eamenul
constiinitei.
)-ar putea spune ca eista o istorie a permanentei regenerari a spiritului
filozofic camilpetrescian, edificatoare, intre altele, prin nobletea asteptarii revelatiei
ultimelor esente, a adevarurilor finale ca salt calitativ in deciziunea ruperii de
fenomenologie si orientarea spre materialismul dialectic. Acest efort si aceasta
cumintenie se in inaltarea treptata si sigura a unui edificiu de concepte concretizat
in 3octrina )ubstantei si apoi depasit de materialismul dialectic si istorie.3ar cum avea
sa ajunga scriitorul aici, care sa fie meandrele drumului este intrebarea la care vrem sa
raspundem.
3e fapt gandirea filozofica a lui Camil Petrescu se configureaza in intrei
compartimente$ teoria cunoasterii, care ocupa un loc de frunte, sociologia si estetica.
Ordinea aceasta care ar trebui sa fie si cea fireasca traditional vorbind, nu este insa si
ordinea lui Camil Petrescu, filozofia sa nu incepe cu gnoseolgia, ci cu sociologia, ceea
ce eplica, intr-un fel, natura filozofiei sale, impuslul ei initial fiind determinat de
necesitatea cautarii de solutii care sa rezolve antagonismul dintre el si oranduirea socials.
'iparele ei, cu vadita nota sociologice, au fost sugerate tanarului ziarist, solicitat de
speculatii si adevaruri definitive, in cautarea de sisteme si teorii, care sa
corespunda problematicii sale individuale, ca si orientarilor vremii. .a noi, *herea
consacrase conceptul de
"
artisti proletari#= in !ranta intelectualii erau clenumiti "muncitori ai
spiritului#.Personalitati ca Emmanuel 8ounier, Fenri ;arbusse, <emain Folland indemnau la o
sindicalizare sub egidainternationalista. 'ransferate in domeniul filozofic, toate acestea
gaseau un punct de contact in ideologia ,,gruparilor personaliste# franceze, care il cucereau
pe Camil Petrescu mai ales prin idealisrnul lor platonician, temei ideologic si al doctrinei
sale noocrate, si asupra carora scriitorul va reveni modificandu-si treptat conceptia despre
lume pana la intelegerea si punerea in practica a filozofiei materialist-dialectice, asa cum
s-a intimplat incepind cu atitudinea din ce in ce mai clara a scriitorului inca din
deceniul al cincilea. 2n contetul vremii, "personalismul#+%7- avea menirea, prin
neaderarea la nici unul din sistemele etremiste si totalitare, sa aduca !ranta,tara ,cu
indelungata traditie intelectuala, din nou in campul orientarilor spirituale$ Pe temeiul unui
primat al spiritului era chemata in centrul dezbaterilor sociale persoana. 2n felul acesta,
factorii care conditionau realizarea individului - ca familia, breasla, natia, comunitatea si,
mai presus de toate, constiinta destinului personal -respinsi de fiecare din ramurile totalitare,
sunt din nou si acut actualizati.
2deologia aceasta, corespunzand unor preocupari obsesive privind $ conditia
intelectualului si revendicarile lui, avea sa se reflecte direct in )aptamana muncii
intelectuale si artistice, unde Camil Petrescu chemala unire pe toti intelectualii autentici
nonconformitti, sub egida disciutabila a noocratiei si cerea federalizarea asociatiilor
profesionale intr-o !ederate a asociatiilor muncii intelectuale, impotriva abuzurilor,
sprijinind-o, fara sa devina anea ei.
Convins pentru acea etapa ca persoana trebuie sa stea in centrul atentiei, el se situa
pe pozitiile neocriticismului iiustrat de miscarea personalista, adversara categorica a
principiului de relativitate , acordand in schimb o mare importanta atat realismului
substantei, cat si, spre a folosi epresia lui Charles <enouvier, recunoasterii
constiintei ca fundament al eistentei si al persoanei ca prim principal cauzal +%9- #.

Care era
sensul unei astfel de gandiri ne-o sugereaza unul din promotorii personalismului -
Emmanuel 8ounier.
Acesta concepe o revolutie de tip personalist, in felul celei pe care o gandea si Camil
Petrescu in spiritual noocratiei. Ea, fara a eclude varianta sociala, nu urma sa fie insa
nici burgheza si nici proletara, pentru ca ar fi avut calitatea de a i nl ocui f or mul e
vi ol ent e prin eficacitatea criticii. Ar fi fost vorba de o schimbare a lumii prin individ,
dupa ce acesta dadea dovada unei inalte tinute etice. Eperienta care esua in practica sociala.
'ehnica mijloacelor spirituale, Emmanuel 8ounier preconizarevolta dirijata mai
intai de fiecare contra lui insusi, intr-un fel de conversiune continue, al carei scop ar fi
nu formarea uneiconstiinte revolutionare sistematice, ci insusirea unui mod de a deveni
persoana
)peculatiile idealiste ale doctrinei personaliste, care vor fi frapat la carierei
filozofice pe Camil Petrescu, duceau la disocierea notiunii de persoana# de cea de
"personalitate#$Personalitatea era dupa 8ounier,,supraconstienta# si ,,supratemporala#, "o
unitate data", nu construita, mai vasta decat privelistea pe care o interioara,
decat constructiile pe care le-am incercat. in mine .Concluziile personaliste gravitau,
asadar, spre o revolutie spirituala si tocmai prin aceasta nestiintifica in
concluzii.Argumentatia teoretica a noocratiei camilpetresciene se sprijinea, in trei
idei. Primatul spiritului, 8odalitatea persoanei si Conditia
fenomenologica aintelectului, - aflate in relatie.
<idicat la rangul de principiu suprem, "intelectul# era chemat sa la pe
celelalte.8orala nu putea fi prin ea insasi un atare prin principiu.Ea, corectandu-se
prin prin intellect

si intelectul corectindu-se pe sine insusi, singurul principiu coordonator
in istorie ramanand "intelectul#, un convertit in
principiu transcendental, atotcuprinzator, incat $ culturile nationale nu sunt decat
vehicule ale" intelectualizarii transcedentale+%A- #. Platonica si reactionara in substanta
ei, doctrina primea, totusi, in varianta unor personalisti, o particularitate care reiesea
din dorinta de a conferi noocrafiei teoretice o valoare practica de a o inzestra si cu
functii politice, pe cat se poate,
'inand spre o unificare a pcrceptiilor care formeaza fluul constiintei,
sub semnul intentionalitatii, filozofia husserliana se desparte, totusi, de aceea a lui Bant$
aprioricul formal al lui Bant,desi ideal in el insusi, se plaseaza in domeniu% eperientei
empirice.
Am putea defini fenomenologia lui Fusserl si ca o con-structie teoretica ce face trecerea
de la constiinta actuala la cea eterna, de la fluul constiintei individuale la norma atemporala.
3iferenta dintre constiinta actuala si cea eterna este, in conceptia lui Fusserl, inainte de toate
trecerea de la o lume constituita dupa legile psihologice, materiale, individuale, arbitrare, ca
sens, la constituirea unei lumi cu adevaruri apodictice, coercitive, normative, care transcend
subiectul individual# .
O defmitie care vizeaza rolul activ al constiintei in cu-prinsul fenomenologiei este aceea
a lui <. Polin $&evue deParis, aprilie, %?9@& $ "A face fenomenologie inseamna a te include
intr-o lume eclusiva si cu reputatia de a-i fi sufi-ciente fenomenele, adica gindurile, si a nu te
interesa decit de sensul pe care-% au ele pentru constiinta. Orice eistenta este atunci eistenta
pentru constiinta. 3ar, in chip reciproc, constiinta nu este un fragment de substanta spirituals
/&= constiinta nu eista decit in masura in care este activa, adica in imasura in care
gindeste#
,C
&.
Ca si in cazul filozofiei lui ;ergson, Camil Petrescu propune unele amendamente cu
privire la metoda fenomenologica husserliana.3aca pretentia acestei metode de a patrunde
natura fenomenelor printr-un act de intuitie esentiala se justifies, limitele ei operative apar in
momentul cand separa esenta - relevata- a fenomenului de semnificatiile pe care acesta le-ar
dobindi prin raportarea sa la contetul, istoriceste variabil, din care face parte. "Ceea ce-%
interesa pe scriitorul nostru - noteaza 1. 'ertulian - nu era doar fiarea esentei statice a unui
fenomen, ci o metoda capabila sa 4reintegreze esentele in concret6, sa dea socoteala de
ordinea interactiunilor si devenirii concrete a fenomenului, sa cuprinda structurile si
totalitatile concrete ale acestuia in ierarhia lor reala. Era astfel intuit just divortul intre o
metoda de cunoastere mai apropiata prin spiritul ei de o stiinta ca geometria descriptiva si o
metoda care concepea cunoasterea ca un proces supus unor acte de auto-co-rectare si adecvare
infinite, dornica sa ramina cit mai fidela unei realitati in devenire#.
)ubstantialismul lui Camil Petrescu, potrivit observatiilor aceluiasi cercetator, se
intemeiaza pe considerareaeidos#urilor /a esentelor& din fenomenologia husserliana drept o-
biecte supreme ale cunoasterii. 2nteligenta supusa intereselor pragmatice si neinstare sa
depaseasca cercul preocuparilor subiective e negata in favoarea inteligentei
luminate noosic, in stare sa se supuna unor principii obiective, cu caracter supraindividual.
)criitorul tinde spre dobindirea unor adevaruri aiomatice, definitive, obtinute prin
intermediul constiintei pure /transcendentale& - singurele in masura sa imprime o ordine
rationala lumii.Cele mai multe din conflictele literaturii sale sint alimentatc de discrepanta
iscata intre constiinta - sediu al unei cunoasteri absolute, si relativita-tea ordinii practice,
contingente. <aportata la social, aceasta nazuinfa a scriitorului de a se situa la nivelul unei
zone abs-tracte, care polarizeaza sensurile unor valori autentice, eprima dezacordul sau fata
de insusirile corupte, degradate ale mediului inconjurator - judecat prin prizma
imperativelor intelectului pur[16], calauzit de principii si idei inalienabile in esenta lor.
!enomenologia husserliana are, printre altele, semnificatia unei reactii impotriva adevarurilor
cu aparente dogmatice, deduse empiric, carora le substituie unicele adevaruri- dupa ea
-plauzibile, cele la care se ajunge prin purificarea terenului constiintei de orice manifestari ale
"eu-lui psihologic# - tributar empiriei. )ubstantialismul lui Camil Petrescu inseamna tocmai
aceasta aspiratie spre certitudine 0i durabilitate, realizabila cu ajutorul reflectiunii, care se re-
fuza operafiei pragmatice si relativiste, pentru a lucra e-clusiv in cimpul transcendental al
propriei constiinte.
Cu timpul, tezele doctrinei substantialiste se precizeaza, in sensul necesitatii de a
corela intuitiile esentiale despre fenomene cu ansamblul concret in care ele se
lintegreaza.Esenta fenomeniului nu poate fi oonsiderata izolat, ci numai in functie
de semnificatia pe care o capata prin raportarea la concretitudinea intregului -vazut in variable
lui perpetue.Criteriul istoricitatii capata, in lumina unei asemenea procedari, prioritate fata de
criteriul pur logic, folosit la elabora-rea de precepte apriorice, cu pretentii de
desavirsire.)ubstantialismul presupune, in chip obligator, atentia faja de structurile complee
ale concretului, care trebuie patrunse in esenta si in ordinea lor necesara.El tinde nu spre o
contabilizare seaca si abuziva a faptelor, ci spre dezvaluirea semnificatiei lor, dobindita prin
compararea cu totul in continua evolutie. Aspiratia intima a doctrinei consta in descoperirea
acelei solutii care sa-i ingaduie promotorului ei o miscare libera in cele mai diverse sectoare
ale realitatii si discernerea valorilor durabile, perene dc cele superficiale, caduce, in cursul
devenirii istorice. E vorba, asadar, de o subordonare a alcatuirii concrete, vii, a realului, la
niste rigori de obiectivitate si genealitate corespunzatoare structurii substantiale a umanitatii,
cu alte cuvinte, idealurilor celor mai adecvate natiurii ei firesti .
Ca sa intram direct in fondul problemei autenticitatii, autenticitate inseamna, pentru
Camil Petrescu, pe linga trairea plenara a concretului eistential, aducerea lui sub reflectorul
constiintei, intuirea esentei lui cu ajutorul cunoasterii substantiale.
)ensul cognitiv al autenticitatii apare precizat, printre altele, intr-un pasaj din 'ddenda
la (alsul tratat,[17] unde, pledand pentru o "drama absoluta, a carei esenta nu este lupta
omului cu datele eterioare constiintei lui#, Camil Petrescu arata conditia
dramei autentice) intr-o asemenea piesa, "actiunea este conditionata eclusiv de acte de
cunoastere, iar evolutia dramatica este constituita prin revelatii succesive, in care conflictul in
esenta lui, in loc sa fie dirijat de un !atum de dincolo de lume, sau prin determinismul
biologic, ori ca de obicei isa fie intre personajele dramei, era in constiinta eroului, cu propriile
lui reprezentatii#.
)criitorul se opune intelegerii gresite a termenului de autenticitate, reducerii lui la
insemnarea de jurnal, calauzita de sinceritate, sau la reproducerea neutrala, ca intr-o imagine
fotografica, a realitatii. .ucian <aicu atrage atentia cum in Patul lui Procust si in Ultima
noapte de dragoste, aspectul de confesie spontana e doar aparent si cum materia romanelor
urmeaza, in fond, dinoolo de dezordinea ei inselatoare, linia unor intelesuri bine precizate$ "1i
se relateazaceea ce i s#a intimplat eroului, numai dupa ce eperientele acestuia s-au inlantuit
intr-o semnificatie, intr-o strinsa de-terminare cauzala, cu ecluderea oricarui element
arbitrar,. sinceritatea trairii, desfasurarea neingradita de prejudecati normative a actiunii
ramanand sa se valorifice in chip spontan numai dupa ce scriitorul si-a luat cu grije toate
precautiile# .
Pentru Camil Petrescu autenticitatea constituie, in ace-lasi timp, un criteriu de elaborare
a operei literare si un criteriu de judecare a ei sub raportul valorii.
2n %?,D, Camil Petrescu preconiza stringerea in volume a articolelor sale teoretice si de
critics aplicata. Organizarea pe care trebuia s-o aiba materia acestor carti era
urmatoarea$ Delimitari critice /, vol.& - judecand dupa sumarul anuntat, volumele urmau sa
cuprinda lucrari de orientare generala si altele, de critica literara - *omentarii si delimitari in
teatru /, vol.& si Problematica muncii intelectuale /, vol.&#+%D-. Proiectul n-a aiuns sa fie
realizat. )ingur volumul 'eze si antiteze din %?7@ ramane sa ofere o marturie, beneficiind de o
larga difuziune, despre temeiurile activitaJii sale ideologice. 2ncercind sa schitam conceptia sa
teoretica, plecam de la aceasta lucrare, pe care o vom analiza, primind, in mare, diviziunile
mentionate mai sus si subliniind opiniile estetice despre poezie, roman si teatru ale
scriitorului.
Colaborator, impreuna cu Camil Petrescu, la cotidianul Gazeta, (ladimir )treinu
consacra volumului Teze si antitezeun larg comentarau descriptiv, dupa ice mai inainte, odata
cu aparitia eseului oua structura si opera lui +arcel Proust in&evista (undatiilor
regale /noiembrie %?7A&, demonstrase corelatia dintre ideile de aici si opera romancierului $
"3. Camil Petrescu - subliniaza (ladimir )treinu - in studiul aratat dovedeste o posesiune
deplina a propriei personalitati, ceea ce prin eemplaritate ar putea deveni imbold catre
cunoaterea de sine pentru confratii sai# .Autorul sesizeaza astfel una din carentele vremii,
absenta unei constiinte teoretice afirmate, la mul> dintre scriitori. >n alt articol al criticului
eprima adeziunea sa la principiile din Despre noocratia necesara si aduce completari privind
situatia politica a intelectualitatii - in linia observatiilor facute de Camil Petrescu insusi in
studiul amintit$ ,,3ar cine n-a observat la noi ca forta electorala sau oculta este aceea care face
mai curind ministri decat forta intelectuala K 2ncat, constatind aceasta stare de lucruri, a carei
trista evidenta inlatura nevoia eemplificarii, ajungi la incheierea ca intelectualii, capetele
ginditoare deosebite de capeteniile politice efective, sint un fel de merce-nari de opozitie,
rasplatiti pentru rolul lor ornamental cu si-tuatii de mina a doua#.
1.4. TEATRUL CAMILPETRESCIAN
8anifestarile teatrului de avangarda din perioada de dinainte si de dupa primul razboi
mondial - care-si au originea in revolutionarea conceptului de arta teatrala, infaptuita de
regizorul amintit - se situeaza sub semnul arteipure.Analizind aceste manifestari, carora le
descopera ca trasatura comuna ,,ostentatia anticonformista, pana la irational# ,
Camil Petrescu intregeste perspectiva asupra acelui spirit contemporan pe care %-
a analizat si definit inTeze si antiteze ca pe o noua structura[19] a culturii, Eperientele lui
*aston ;atL, teatrul epresionist german,realizarile lui 8eLerhold si 'airoff pot fi subsumate
uneia si aceleiasi orientari$ smulgerea actorului si regizorului din situatia aservirii fata de tet.
O emotie scenica specifica ia nastere in urma acestei eliberari a initiativei creatoare -
urmarind esentele si mizind pe insusirile de vizualitate ale spectacolului.
2n principal, Camil Petrescu este pentru o arta teatrala conceputa "intr-o unitate
superioara, la care colaboreaza deopotriva tetul si arta actorului, cu egala indreptatire#
.<ecunoscand incercarilor de inovare aspiratia spre progres, autorul combate ecesele,
demontind, punct cu punct, pretentiile la suprematie ale fanteziei, sugestiei, esentializarii
epresioniste si ale spontaneitatii creatoare in teatru. Pentru Camil Petrescu tentativele de
acest ordin pot avea un rol auiliar util, dar arta ramine "facultatea de reconstituire a realitatii
interioare si eterioare# 'recind in revista opiniile unor regizori esteticieni care eprima un
punct de vedere echilibrat in ceea ce priveste corelatia tet-interpretare si organizarea ei
scenica /autorul gaseste in opiniile fiecaruia destule motive de obiectie, reductibile, in ultima
instanta, la absenta, in cazurile citate, a unui riguros fundament teoretic, dar preferintele par sa
se indrepte spre aceasta definitie de ansamblu, datorata lui C. Fagemann $Die ,unst der
-u!ne%) ,,>nitatea artistica superioara care intruneste posibilitatile teatrului, adica intentia
artistica a unui poet dramatic, data intr-o opera scrisa, si aparatul total, viu si material, al
scenei, este, dupa Fagemann, Arta scenica,iar pe omul care solicita sfortarile necesare in
intregul lor, si in acelasi limp in parte, ale diferitilor functionari, mestesugari, artisti care
dirijeaza materialul artistic, supravegheaza eecutarea si depune o activitate artistica anume in
acest sens, il numeste el regizor, 4artist al scenei6, ba e de parere ca titlul de artist al scenei ar
trebui sa fie pastrat numai pentru el. Acest regizor modern nu trebuie sa ise adapteze unui
anume stil artistic, fie el naturalist, fie epresionist de pilda, ci sa se elibereze de orice
procedeu schematic. 3eci trebuie sa realizeze orice drama in stilul ei propriu, inerent structure
sale, intr-o nemarginita libertate de creatie. Pe de o parte deci, regizorul este reprezentantul
autorului, a carui lucrare el trebuie s-o infeleaga in spiritul ei si mai ales sa-i inlesneasca o
coeziune intre diferitele personagii, pe care poetul dramatic o neglijeaza adeseori, dind un
ritm anume lucrarii, pe de alta parte, cu ajutorul decorului /aici ajutat de artistii decoratori&, al
maselor de figuranti 0i mai ales al actorilor, el realizeaza atmosfera si incorporarea
omeneasca#+,E-
+odalitatea esteticd a teatrului se incheie cu o &ecapitulare aporetica, in care autorul,
potrivit scrupulelor analitice ce-% caracterizeaza, recunoaste a nu putea formula un concept
despre esenta teatrului, care ,,sa traduca adecvat aceasta esenta# , data fiind multimea solutiilor
contradictorii din estetica timpului.
Camil Petrescu reface rezumativ schema studiului sau$ "Astfel, am vazut ca de la
originea probabila a teatrului, atit cit e cunoscut, se perpetueaza doua moduri de a fi istorice.
>nui e reprezentarea unui te.t, altul este liberul e.ercitiuteatral al omului actor, atit cat ii
ingaduie mijloacele fizice si imtelectuale cu care e inzestrat si cit il due tendintele lui
fundamentale. 2ntr-un caz accentul cadea pe o crestere intelectuala, pe substantialitate, atentia
era indreptata asupra frumusetilor tetului, pe care actorul il debita, il recita, cel mult il
declama impersonal, de cealalta parte era mascariciul evoluat in zonele inferioare ale
societatii, razbind pana sus, cand farmecul personal se completa din frumusete fizica, muzica,
duh si vedere satirica. 3in temeiuri structural functionale,in care ramin sa fie eplicate, aceste
forme dureaza si astazi# .Productia actorului este o a treia forma, ivita sub influenta reciproca
a acestor doua forme paralele si care

poate fi fiata in timp odats cu aparitia actorului
*arricM. (reme de un veac si jumatate aceasta forma a fost dominanta - eagerarea ei avind
drept rezultat virtuozitatea, aparitia in prim plan a actorului, care supune tetul
insusirilor sale.'eatrul de la 8einingen reprezinta o a patra conceptie despre teatru, care
valorifica valentele optice si, mai apoi, pe cele acustice ale sp#sctacolului. 2n J primele decenii
ale secolului nostru isi face drum conceptia despre un teatru integral, care incearc) o unificare
a direc-tiilor enumerate anterior - rind pe rind pretendente la J prioritate. )olutia propusa in
acest sens de C. Fagemann 4 e nesatisfacatoare, ea are un fond pronuntat empiric - sustine
Camil Petrescu.O dezlegare definitiva a problemei presupune incursiuni in domeniul teoriei
cunoa-sterii, chemate sa raspunda la intrebari ca acestea$ ce e adevarul realitatii eterioare= ce
e adevarul artisticK 'otul depinde, in ultima instanta, de "structura organica a
unei viziuni integrale despre lume /& eplicatia fenomenului artistic nu poate fi decat o
parte din lamurirea sistematica unitara alumii+,%-#
Prin privirea istorica pe care o aduce asupra fenomenului teatral, prin incercarea de a-i
configura esenta cu ajutorul unei aparaturi teoretice remarcabile, +odalitatea estetica a
teatrului se inscrie printre cele mai pretioase lucrari ale genului - eemplul ei fiind vrednic de
reactualizat, intr-o vreme cand miscarea teatrala e strabatuta de tendinte contradictorii,
ivite, in genere, pe un teren empiric, si-n care directiile novatoare /adesea etravagante&
ignora necesitatea ponderei si a echilibrului, atat de amplu este argumentata de Camil Petrescu
in opera sa.
.ipsita de o structura sistematica, in masura sa-i imprime, unitatea si coerenta spre care
tinde, conceptia teoretica a lui Camil Petrescu se bazeaza, in prima etapa a activitatii
scriitorului, aceea de pana la eliberare, pe principiile filozofiei bergsoniene si husserliene -
aceasta din urma polarizind, intai intr-o forma indirecta si apoi fatis asumata, liniile principale
ale gindirii lui. 2n aplicatia pentru concreta a filozofiei lui ;ergson si in metoda sa intuitiva,
Camil Petrescu afla puncte de sprijin pentru propriile-i constructii speculative, pe care le
mentine - in pofida indemnurilor care-i veneau de la teoreticianul,, duratei pure# - pe o linie
rationala, imanentista.Fusserl ii ofera ganditorului si scriitorului roman o confirmare a
nazuintei sale spre esentialitate si spre adevaruri cu valoare de certitucline absolute.
Corectiunea pe care o aduce Camil Petrescu metodei feno-menologice consta in integrarea
esentelor in concretul vazut prin prisma devenirii sale istorice. Substantialismul adica
incercarea de accedere la motivelc rationale ultime, cu valoare aiomatica, prin intermediul
constiintei orientate noosic, si 'utenticitatea - concretul trait sub presiunea nevoii de a-i
aprofunda esenta - sint termenii care rezuma, intr-o epresie personala, liniile de contact ale
conceptiei teoretice camilpetresciene cu filozofia lui Fusserl, care a avut, de fapt, rolul de
catalizator al unor convingeri deja formate.
(olumul Teze si antiteze pastreaza o valoare de eemplaritate,prin inalta constiinta
teoretica pe care o dovedeste. Opiniile despre poezie, roman, literatura dramatica - eprimate
aici, graviteaza, mai toate, in jurul acestui deziderat fundamental$ realizarea unei literaturi de
cunoastere, in acord cu progresele din filozofia si stiinta timpului si indreptaita spre relevarea
esentei fenomenelor carora li se consacra. )tudii ca oua structura si opera lui +arcel
Proust, 'mintirile colonelului Grigore /acusteanu, +odal#tatea si te!nica romanului
politist[22] - primul, indeosebi - sunt semnificative in ceea ce priveste estetica romanului si
tehnicile novatoare, cultivate de scriitor. Articolele de critica literarg aplicata sau cele cu
caracter polemic pun in lumina semnificatia actului creator angajat si animat de raspundere,
impotriva orientarilor estetizante si mistice din activitatea literara.2ndemnul la o critica
realista, rationalista - adaptata concretului social-istoric - apare aici subliniat. (alsul tratat
pentru uzul autorilor dramatici - opera despre care un critic spunea ca, impreuna cu
lucrarea 0ugen /ovinescu sub zodia seninatafii imperturbabile, "a deschis o noua era in
polemica literara romaneasca- reprezinta atat un tur de orizont dintre cele mai avizate asupra
vietii teatrale a anului %?,@ - vazuta in diversitatea sectoarelor ei+,7-.
+odalitatea estetica a teatrului completeaza profilul de teoretician al lui Camil
Petrescu.Avindu-si punctul de pornire in bergsonism si in fenomenologie - directii de gindire
pe care incearca sa si le apropie dintr-o perspective rationalists - eoneeptia teoretica a
autorului Tezelor si antitezelor va evolua spre un crez de arta eliberat de implicatii idealiste,
intemeiat pe considerarea, dintr-un unghi materialist term conturat, a raportului subiect-
obiect $ "Arta realista pune prin definite teza despre eistenta obiectiva a realitafii eterioare
in fata constiintei, adica pune ca o premisa a cunoasterii opozitia dintre subiect si obiect. 2n
actul cunoasterii, con-.stiinta spontan orientata oglindeste, astfel, o lume care eista in afara
ei, eterogena in acest act al cunoasterii.Este condamnarea categorica a tezei idealiste care, in
cele din urma, identifica subiectul cu obiectul, facind din obiect, din lumea eterioara, o
creatie a subiectului absolut. /& )tructurat in constiinta, obiectul nu constituie o realizare
arbitrara a ei, creata prin simplul act al cunoasterii, ci e totdeauna conditionat de realitatea
eterioara#. 3istantarea de teoria husserlian) a realitatii eterioare - situate sub semnul
incertitudinii, e evidenta.
<efuzandu-se inchistarilor dogmatice de orice fel, conceptia teoretica a lui Camil
Petrescu s-a plamadit si replamadit continuu din materialele pe care i le-a oferit viata
aprofundarea semnificatiilor ei concrete si corelarea deductiilor obtinute pe aceast) cale la un
sistem de gindire cit mai aproape de adevar - a constituit, cum s-a subliniat si de catre alti
comentatori, nazuinta suprema a scriitorului nostru.

+%- Pompiliu Constantinescu ,1&omanul romanesc interbelic", Editura 8inerva ;ucuresti ,%?CC
+,- Al.Protopopescu, "&omanul psi!ologic romanesc ",Editura Paralela 9A, Pitesti ,EE,
+7- Petrescu Aurel, "2pera lui *amil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, ;ucuresti %?C,
+9- Al.Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi ,Editura >nivers ;ucuresti ,%?D%
+A- Petrescu Aurel, "2pera lui *amil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, ;ucuresti %?C,
+@- Al.Protopopescu, "&omanul psi!ologic romanesc ",Editura Paralela 9A, Pitesti ,EE,
+C- 1icolae 8anolescu ,"'rca lui oe", 0seu despre romanul romanesc Editura %EEN% *ramar, ;ucuresti %??D
+D- *eorge Calinescu, 1Istoria literaturii romane", Ed. >nivers, %?D?
+?- Petrescu Aurel, "Opera lui Camil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1972
+%E- Al.Protopopescu, "&omanul psi!ologic romanesc ",Editura Paralela 9A, Pitesti ,EE,
+%%- .iviu Calin, #*amil Petrescu in oglinzi pralele", Editura Eminescu ;ucuresti %?C@
+%,- Al.Protopopescu, "&omanul psi!ologic romanesc ",Editura Paralela 9A, Pitesti ,EE,
+%7- Petrescu Aurel, "2pera lui *amil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, ;ucuresti %?C,
+%9- .iviu Calin, #*amil Petrescu in oglinzi pralele", Editura Eminescu ;ucuresti %?C@
+%A- Al.Protopopescu, "&omanul psi!ologic romanesc ",Editura Paralela 9A, Pitesti ,EE,
+%@- .iviu Calin, #*amil Petrescu in oglinzi pralele", Editura Eminescu ;ucuresti %?C@
+%C- Petrescu Aurel, "2pera lui *amil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, ;ucuresti %?C,
+%D- Al.Protopopescu, "&omanul psi!ologic romanesc ",Editura Paralela 9A, Pitesti ,EE,
+%?- .iviu Calin, #*amil Petrescu in oglinzi pralele", Editura Eminescu ;ucuresti %?C@
+,E- 8aria (oda Capusan, *amil Petresu, Editura 8inerva ;ucuresti %?DD
+,%- Pompiliu Constantinescu ,1&omanul romanesc interbelic", Editura 8inerva ;ucuresti ,%?CC
+,,- 8aria (oda Capusan, *amil Petresu, Editura 8inerva ;ucuresti %?DD
+,7- Petrescu Aurel, "2pera lui *amil Petrescu" Editura didactica si pedagogica, ;ucuresti %?C,