UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE LITERE

DEPARTAMENTUL LINGVISTICĂ ROMÂNĂ ȘI ȘTIINȚĂ LITERARĂ

Elemente de proustianism în romanul lui

C. Petrescu

,,Ultima noapte de dragoste, întîia

noapte de război”.
(lucru individual)

A realizat: Iacub Liliana

A verificat: Gabura C., lect. univ.

Chișinău, 2018
1
 În contextul literaturii interbelice, Camil Petrescu a fost un scriitor controversat, după
apariţia romanelor Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui Procust,
pentru că acestea au surprins prin noutatea creaţiei şi originalitatea formulei
literare.Descoperindu-i pe Bergson şi Husserl, Camil Petrescu a fost cucerit de concepţia
acestora privitoare la fenomenul literar urmărit în contextul larg al problemei cunoşterii, iar
după ce l-a citit pe Marcel Proust, i-a dedicat un studiu, în care afirma: „proustianismul
devine, aşadar, o necesitate în revoluţionarea prozei moderne”. Concepţia sa despre roman va
avea în vedere convingerile pe care le-a căpătat în perioada de pregătire a creaţiilor care vor
constitui „modelul” Camil Petrescu.Aşadar, romanul subiectiv al lui Camil Petrescu se va
caracteriza prin cristalizarea conţinutului pe o pasiune, fiind monografia unui sentiment, a
unei experienţe de viaţă. În acest caz, creaţia are caracter monovalent; ca rezultat al unei
experienţe trăite, romanul se înscrie în mărturisirea autorului: ,,mi-am propus să nu descriu
decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce cred, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce
gândesc eu. Din mine însumi nu pot ieşi. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”. Din
această credinţă rezultă autenticitatea, căci „un scriitor e un ins care exprimă în scris, cu o
liminară sinceritate, ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă lui şi
celor pe care i-a cunoscut sau chiar obiectelor neînsufleţite”.
Pornind de la Proust, Camil Petrescu, printre primii la noi, a scris romane în care afirmă în
mare măsură valorile individului, transcrie aventurile existenţiale, punând în prim-plan
autenticitatea observaţiei, trăirea intimă, şi adoptă, fără rezerve, relatarea la persoana întâi și
tehnica fluxului involuntar de memorie. Autorul „Ultimei nopţi …” a identificat naratorul cu
un personaj, stabilind din roman „unitatea de perspectivă” şi „unitatea de privire”.
Protagonistul devine, în egală măsură, şi personaj, şi narator, ceea ce, fără îndoială, restrânge
perspectiva naratorială, dar sporeşte adevărul ontic, credibilitatea şi onestitatea confesiunii.
De aici provin toate inovaţiile tehnice ale noului roman românesc şi consecinţele lui în plan
antologic. Camil Petrescu e cel care a instituit, la noi, un cult al „autenticităţii”, a autorizat un
scris anticalofil, adică de negare a expresiei literare cizelate şi bazat exclusiv de exprimarea
experienţei personale.Astfel, Camil Petrescu creează primul personaj-narator din literatura
noastră, preocupat să înţeleagă în ce constă diferenţa între realitate şi autosugestie, între
relativ şi absolut.
Tehnica narativă a lui Camil Petrescu recuză perspectiva naratorului omniscient, dar nu
absolutizează perspectiva fenomenologică pînă la dicteul automat, pînă la înregistrarea fidelă
a fluxului conștiinței fără a căuta mecanismele de decodare. Lumea interioara nu se
pulverizează într-o curgere de stări care există în sine; Camil Petrescu derulează aceste stări în

2
măsura în care ele creează un sens, conduc spre o anumită semnificație. Cu aceeași finalitate
recurge și la fluxul memoriei involuntare pe care îl definește drept unul din procedeele
inconfundabile ale tehnicii proustiene. Declanșarea fluxului memoriei reprezintă pentru Camil
Petrescu un procedeu de configurare a lumii lăuntrice a personajelor sale, de structurare a ei.
Recuperarea trecutului este ordonată de o dominantă interioara a prezentului care îi dă
coerență.Cauzalitatea se mută din exterior, din fapte, în interior, în traseul psiho-afectiv și
moral al personajului. Tehnica naratorului omniscient, care în timp ce pune să vorbească un
personaj, el îți spune în același aliniat unde se găsesc și celelalte personaje, ce fac, ce gîndesc,
ce năzuiesc, ce răspuns plănuiesc, este respinsă ca inautentică. Criteriul autenticității este
supus revizuirii pe care o impun intuiționismul lui Bergson și fenomenologia lui Husserl și
Camil Petrescu face din narator personaj, recurgînd pentru aceasta la o serie de tehnici care
reprezintă inovații în romanul românesc. Dacă în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război autorul se subiectivizează identificîndu-se cu eroul său, în Patul lui Procust autorul se
multiplică prin personajele-naratori în cadrul unor discursuri neliterare de tip scrisoare, jurnal,
note. Referindu-se la proustianismul creației lui Camil Petrescu, Nicolae Manolescu arată că
nu atît folosirea persoanei I marchează caracterul romanelor, cît unitatea perspectivei care în
Ultima noapte... este în același timp unică, așa cum se întîmplă și în opera lui Proust. În ceea
ce privește temporalitatea, aderarea lui Camil Petrescu la metoda proustiană este ilustrată cu
inconsecvența în operă, deoarece retrospectivele au caracter cronologic ordonat, pe cînd la
scriitorul francez nu se poate stabili temporalitatea efectiva a întîmplărilor, singurul timp real
fiind prezentul narațiunii.
Astfel, se pot distinge mai multe elemente proustiene în Ultima noapte...
Mai întîi, așezarea în centru romanului a eului, apoi unitatea perspectivei și unicitatea ei.De
asemenea, temporalitatea proustiană ar putea fi identificată la Camil Petrescu pe porțiuni mici,
însă în ansamblul romanului nu funcționează aproape deloc (și aici Manolescu recunoaște că
impresia lui Alexandru George, conform căreia acțiunea este decupată în maniera vechiului
realism, nu este lipsită de justețe.De exemplu, caracterul cronologic ordonat al retrospectivei
din capitolelel II-V îl diferențiază de Proust (la care cronologia nu există).
De asemenea, Gheorghidiu dă întîlnirii cu Ela un alt contur, relatand-o, fapt ce se
îndepărtează de concepția lui Bergson care spunea că,,timpul psihologic fiind de esență
calitativă, noi nu retrăim de fapt nimic, ci trăim totul din nou”.Mutînd accentul de pe
întîmplare pe reflexul ei în conștiința naratorului, Camil Petrescu mai mult sugerează
posibilitatea de un alt fel de a nara decît îl înfăptuia.Scenariul romanelor sale rămîne tot acela

3
epic, dar, nemaifiind expus într-o lumină la fel de puternică, atmosfera faptelor pare adeseori
mai importantă decît faptele înseși.
Fiind împărțit în două părți – ,, Ultima noapte de dragoste”, care exprimă aspirația către
sentimentul de iubire absolută, și ,, Întâia noapte de război”, care prezină o experiență trăită a
autorului, imaginea războiului, tragic, absurd, factorul memoriei involuntare decide fluxul
evenimentelor.
Autorul dramatizează evenimentele exterioare, le egalizează ca interes epic,concentrîndu-
se asupra evenimentelor sufletești. Frazele au deseori caracter filosofic,speculativ, o valoare
generală, receptată de cititorul avizat.
,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, un roman: social,
psihologic,documentar, este unul dintre cele mai inteligente, mai spirituale, mai pline de
umanitate și de mărturii ale epocii dintre romanele apărute în literatura noastră”. (T.Vianu)
,,Paginile romanului sunt de o decență desăvîrșită, cu observația că ele zugrăvesc numai
tragedia unui bărbat lipsit de o moțiune pozitivă a femeii, care cere acestuia ceea ce nu poate
da.Ultima noapte... are însușirea de a fi o proză superioară. Un om cu suflet clocotitor de idei
și pasiuni, un om inteligent și neprihănit plin de subtilități”. (G.Călinescu)
,, Romanul lui Camil Petrescu este așadar romanul unui război pe două fronturi. Povestitorul
este un om de spirit, un portretist extraordinar. Romanul pe ambele fronturi, cel al amorului
conjugal și al războiului, este un neîntrerupt marș, tot mai adînc, în conștiință. Eroul este un
psiholog al dragostei, și luciditatea și precizia analizei lui se înrudesc cu ale marilor moraliști
ai literaturii franceze, și înaintea tuturor cu Stendhal însuși”. ( Perpessicius)