Roman antebelic, roman interbelic, roman postbelic,

concepte operaționale destul de misterioase pentru

adolescenții noștri. Și în această sesiune, aceștia nu au
evitat confuziile.
Profil real – roman interbelic (romanele dintre cele DOUĂ
RĂZBOAIE MONDIALE):
”Ion”, de Liviu Rebreanu, 1920;
”Pădurea spânzuraților”, de Liviu Rebreanu,1922;
”Enigma Otiliei”, de George Călinescu, 1938;
”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de
Camil Petrescu;1930
”Patul lui Procust”, de Camil Petrescu,1933;
,,Baltagul", de Mihail Sadoveanu, 1930.
Profil uman – roman psihologic (intelectualul):
”Pădurea spânzuraților”, de Liviu Rebreanu, 1922, Apostol
Bologa;
”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de
Camil Petrescu, 1930, Stefan Gheorghidiu;
”Patul lui Procust”, de Camil Petrescu, 1933, Ladima, Fred
Vasilescu, Doamna T.
,,Ion", ,,Enigma Otiliei", ,,Baltagul"-NU SUNT ROMANE
PSIHOLOGICE, dragi elevi și dragi colegi!!!!! Mi-aduc aminte
de declarația domnului Manolescu, dar mă face să fiu
confuz...
ROMAN AL EXPERIENTEI/ROMAN PSIHOLOGIC
Romanul experienței valorifică trăirea cât mai intensă, în
plan interior, de către personaje, a unor experiențe
definitorii. Proza experienței se bazează pe crearea
impresiei de autenticitate prin utilizarea unor elemente care
țin de realitate (jurnal, elemente autobiografice, scrisori)
Estetica autenticității (care stă, deci, la baza romanului
experientei) are în vedere confesiunea personajului-narator
la persoana I, introspecția, autoanaliza lucidă, tehnica
narativă modernă "punerii în abis"(de ex, introducerea în
naratiune a fragmentelor de jurnal), stilul anticalofil, (si
numai la Camil Petrescu, notele de subsol tot la persoana I,
care sustin chiar identitatea autor-narator)
Romanul psihologic/de analiză are drept obiect investigarea
detaliată a vietii interioare, observarea psihologiă, iar drept
subiect are cazurile de constiintă.Este scris, de obicei, la
persoana I (perspectiva narativă subiectivă), pentru că pune
accent pe descrierea stărilor sufletesti, a problemelor de
constiintă sau chiar pătrunderea în zonele obscure ale
inconştientului.
Proza de factură subiectivă are drept caracteristici:
perspectiva narativă "fărămițată", relativizată, timpul
subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectivă, narațiunea la
persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul,
introspecția (utilizată nu numai ca mijloc de autocunoastere,
ci şi ca mijloc de cunoaştere a celuilalt), construcția
personajelor a căror identitate se construieste treptat, prin
alcătuirea unor "dosare de existență", dar şi autenticitatea
definită ca identificare a actului de creație cu realitatea
vieții, cu experienta nepervertită, cu trăirea febrilă)
Ceea ce numim, în mod generic, „literatură postbelică”
reprezintă o realitate mult mai complicată decât oricare alta
dintre cele discutate până acum. Un prim factor care
dificultează prezentarea coerentă a acestei perioade este
durata ei, mai extinsă decât a celorlalte, exceptând epoca
veche în care faptele propriu zise de literatură sunt puţine şi
sumare. Măsurat strict convenţional de la sfârşitul celui de
al doilea război mondial (1944) până azi, timpul postbelic
însumează şase decenii. Decurge drept necesară de aici
introducerea unor principii apte să asigure o mai bună
organizare a unei astfel de materii.
Romanul social este romanul ce dezbate viața citadină a
unei comunități.
Romanul obiectiv este specific doar realismului şi se axează
pe mai multe particularităti. Naratorul omnisicient şi
omniprezent nu-şi schimbă ipostaza fiind întotdeauna
impersonal si narând la persoana a III-a. Viziunea asupra
evenimentelor este “dindărăt”, adică obiectivă fără
implicare.
Realismul este curentul literar apărut în context european la
mijlocul secolului al XIX-lea a cărui estetică se baza pe
reflectarea veridică a realitătii în artă.
Regrete pentru confuzii!!!!