FAMILIA N ROMA ANTIC n Roma antica viata de familie a alcatuit multa vreme baza societatii romane.

La origine viata de familie este dominata de atotputernicia tatalui exercitata legal asupra sclavilor casei, dar totodata asupra nevestei si copiilor sai. "Pater familias" putea dupa plac sa recunoasca copiii care i avea de la sotia sa, ori i expunea n afara casei abandonndu-i cui i-ar fi dorit, ceea ce, n practica nsemna condamnarea la moarte sau n cel mai rau caz la sclavie. Casatoria era hotarta de catre capul familiei, iar nclinatiile celor interesati nu erau deloc consultate. Era celebrata o logodna, care constituia un angajament solemn si religios al ambelor familii. Dupa consultarea zeilor, se schimbau inelele, care aveau o culoare simbolica. Baietii erau considerati apti pentru casatorie la vrsta de 14 ani, iar fetele la 12 ani. n ajunul casatoriei logodnica oferea papusile sale larilor (stramosii familiei) casei parintesti. n aceeasi zi, ea mbraca o tunica alba facuta dintr-o stofa tesuta potrivit unui procedeu arhaic si retinuta pe talie de un nod dublu. Pieptanatura era aranjata cu ajutorul unui instrument special(hosta coelibaris), parul era mpartit n sase &# 23423b114x 351;uvite nconjurate de bentite pentru a fi apoi reunite ntr-un coc. Dupa aceea se aseza un voal portocaliu. Cteodata se aseza cte o cununa de fori si diverse bijuterii, un colier de aur si diverse bratari. n picioare purtau sandale de aceeasi culoare ca si voalul. Baiatul era mbracat an ajunul nuntii cu o tunica de culoare alba, simbol al puritatii. n picioare purta sandale. Mijlocul era ncins cu o centura din piele. Nunta ca si n zilele noastre era un prilej de bucurie. n tot acest timp instrumentisti din flaute si harpe creau o atmosfera placuta. Tnara familie aducea jertfe zeilor casnici pentru ntarirea noii familii. De obicei invitatii la nunta aduceau cu ei daruri simbolice, punnd astfel temelia noii familii. Dupa ce pater familias si exercita dreptul sau de recunoastere a copilului, urma, n ziua a opta daca era fata si ntra noua daca era baiat, ceremonia acordarii numelui. Ceremonia consta din sacrificii si rugaciuni de purificare si se ncheia cu o masa familiala. Cu acest prilej se indeplineau si o serie de practici, mai ales din partea bunicelor si a moaselor, pentru nlaturarea si prevenirea oricaror vraji, farmece, blesteme sau deochi, care ar fi putut dauna nou-nascutului. Pentru a-l feri si n viitor de toate acestea, se atrna de gtul copilului, un medallion (bulla), rotund sau n forma de inima. Toti copiii nascuti liberi purtau acest amulet, dar pe cnd al celor saraci se facea din piele, al celor bogati era de aur; baietii l purtau pna cnd mbracau toga virilis, iar fetele pna la casatorie.

n epoca republicana nou-nascutul nu era anuntat la nici o autoritate religioasa sau civila pentru nregistrare. De aceea nici numele care-i era dat nu era tinut n evidenta nainte de a mbraca toga virilis, cnd era constatat oficial si trecut pe listele de cetateni. Singura nstiintare se facea din partea tatalui cu ocazia efectuarii recensamntului de catre censori pentru stabilirea veniturilor, respectiv a impozitelor. n timpul mparatului Marcu Aureliu, au fost introduse primele registre oficiale de nasteri, care aveau scopul de a stabili vrsta fiecarei persoane. De atunci tatal era obligat ca n rastimp de 30 de zile de la nastere sa anunte numele si data nasterii copilului. Influenta mamei si punea pecetea asupra ntregii vieti viitoare a copilului. Este simbolic, dar nu mai putin elocvent n aceasta privinta, episodul transmis de traditia istorica privitor la revolta lui Coriolan si actiunea lui dusmanoasa mpotriva patriei sale: dupa ce nici rugamintile trimisilor poporului roman, nici acelea ale preotilor nu l-au putut ndupleca, el s-a oprit n fata dojenilor mamei sale. Atunci cnd mama nu si putea ndeplini acest rol de educatoare a propriilor sai fii, se cauta n cadrul familiei vreo ruda mai n vrsta si care impunea respect n jurul ei pentru a i se ncredinta misiunea de a-i creste ntr-o atmosfera de nalta tinuta morala si severitate. Deci, nu se recurgea nici atunci la vreo doica platita. La vrsta de sapte ani baietii ieseau de sub influenta directa a mamei, trecnd sub aceea a tatalui. Sub supravegherea tatalui, copiii se initiau treptat n cunoasterea si practicarea unui fel de viata traditionala; ei se deprindeau sa imite gesturile, vorbele si chiar munca celor mai n vrsta. Pe masura ce cresteau n ani, ascultnd mereu pe cei mari n mijlocul carora traiau vorbind despre mersul vremii, despre animale domestice si salbatice, despre lucrarile de zi cu zi sau de sezon, copiii cstigau si o anumita experienta de viata. ntr-o etapa urmatoare ei asistau la muncile cmpului, nsoteau pe pastorii de turme sau pe plugari si ncercau sa ndeplineasca ei nsisi anumite lucrari. Fetele continuau sa ramna n casa n jurul mamei lor, care le deprindea cu lucrarile din interiorul gospodariei, ca gatitul mncarurilor si torsul lnii. Educatia n familie lua sfrsit pe la 16-17 ani, cnd tnarul mbraca toga virilis. Cu acest prilej avea loc o ceremonie n cursul careia tnarul, n fata altarului zeilor protectori ai casei, depunea toga cu tiv si bulla, dedicndu-le-o lor, apoi mbraca toga fara tiv, mbracamintea caracteristica barbatului-cetatean. Dupa ndeplinirea sacrificiilor n cinstea divinitatilor protectoare ale caminului, tnarul era nsotit de catre tata sau, n lipsa acestuia, de catre tutore, si urmat de catre celelalte rude n Forul roman. Acolo, n cladirea tribunalului de pe panta Capitoliului, era nscris n listele cetatenesti, devenind astfel cetatean cu drepturi depline. Atunci i se dadea si numele

complet, daca nu-l primise cumva mai nainte. Ceremonia se ncheia cu un sacrificiu pe Capitoliu si cu o masa n familie, la care erau invitati rude si prieteni. Tinerii de la tara nu cunosteau aceste ceremonii; trecerea lor de la vrsta copilariei la cea a tineretii, care avea loc tot n jurul vrstei de 17 ani, era marcata prin intrarea n serviciul militar. Acesta era un obicei stravechi caruia i se conformau n primele secole ale republicii si fii patricienilor; mai trziu nsa situatia s-a schimbat, n sensul ca cei mai multi reprezentanti ai clasei dominante si ncepeau la mbracarea togii de cetatean ucenicia n vederea carierei politice, atasndu-se pe lnga un personaj influent si cu experienta oratorica, pe care l nsoteau la adunarile politice sau la dezbaterile de la tribunale. Moartea unui membru al familiei era un alt prilej de ntrunire a conclavului familial, n vederea mplinirii ritualurilor traditionale. Ceremonia funerara avea mai multe etape, ncepnd cu faza premergatoare decesului, cnd rudele si luau ramas-bun de la muribund si i dadeau ultima sarutare (supremum osculum). Celui mort i se nchideau ochii si dupa traditie, era strigat de mai multe ori pe nume (conclamatio), pentru ca cei de fata sa se asigure ca a ncetat din viata. Mortul era apoi spalat, uns cu uleiuri parfumate si mbalsamat, mbracat n toga (barbatul) sau stola (femeia), i se punea pe cap o cununa funerara iar n gura sau n mna un obol (moneda) pentru luntrasul Infernului, Charon. De aceasta operatie se ocupau rudele sau antreprenorul de pompe funebre, dupa care mortul era depus cu picioarele spre usa, pe un pat funebru, acoperit cu flori (lectus funebris) aranjat n atrium sau n vestibilum. Expunerea dura ntre trei si sapte zile, att pentru a se putea constata ca respectivul murise de moarte naturala, ct si pentru ca familia si cunoscutii sa-i poata aduce un ultim omagiu. n ziua nmormntarii, mortul, era dus n cripta familiei, nsotit de un cortegiu funerar precedat de cntareti din flaut si bocitoare de profesie, format din rude si prieteni n vesmnt de doliu. Romanii au pastrat si obiceiul nhumarii dar , pna la oficializarea crestinismului (secolul IV), ei au practicat frecvent incinerarea. Dupa depunerea mortului n cripta aveau loc lnga mormnt ceremonii pentru purificarea familiei de pngarirea mortii. La 9 zile dupa nmormntare, familia oferea sufletului defunctului un sacrificiu si un banchet, la care se serveau mncaruri simbolice: oua, linte, sare. Legea ngaduia afisarea doliului public doar celor mai apropiate rude. Traditia impunea n semn de doliu, mai ales femeilor, vesminte albe precum si absenta de la ospete si serbari publice pe toata durata lui.

Dupa credinta romanilor, sufletele celor decedati (lares, manes) duceau o viata asemanatoare celei de aici, fie n mormnt, fie ntr-o regiune subterana, obscura, n care domnea zeul Orcus. mparatia aceasta a mortilor nu era nsa izolata complet de lumea de aici, ci corespundea cu ea printr-o groapa facuta n pamnt (mundus) n apropierea orasului sau satului si acoperita cu o piatra (lapis manalis). De trei ori pe an, la 24 august, 5 octombrie si 8 noiembrie, se ridica aceasta piatra pentru ca sufletele sa iasa si sa se duca sa-si vada rudele. Pentru a linisti sufletele celor morti si pentru a scapa de ele, romanii celebrau asa-numitele Lemuria n zilele de 9, 11 si 13 mai. Lemures erau sufletele mortilor deveniti strigoi si venind printre cei vii ca sa faca rautati. Pentru a scapa de aceasta primejdie, n zilele amintite mai sus, capul familiei se trezea la miezul noptii si umbla cu picioarele goale prin coridoarele casei, trosnind din degete pentru a speria spiritele si aruncnd n spatele sau seminte de bob negru, fara a-si ntoarce capul. De noua ori repeta cuvintele: "Cu acest bob ma rascumpar pe mine nsumi si pe ai mei". Dupa stropirea cu apa sfintita, lovea ntr-o placa de bronz si striga inca de noua ori: "Spirite ale stramosilor mei, iesiti afara". Romanii credeau deci ca strigoii veniti sa suga sngele oamenilor se repezeau la semintele de bob si datorita puterii magice a cuvintelor repetate de noua ori, se departau de casa lasnd oamenii n pace. O categorie speciala de suflete ale mortilor o forma aceea a criminalilor sau a celor care au sfrsit printr-o moarte napraznica. Acestea se numeau larvae si erau considerate ca raufacatoare, la fel cu cele ale mortilor deveniti strigoi. Obligatiile familiei la moarte si la inmormantare au fost codificate la romani si respectate cu strictete. Pe pietrele funerare era obiceiul sa se scrie fraze augurale, ntre care cea mai obisnuita era: Sit tibi terra levis, menita sa usureze iesirea spiritului din mormnt pentru a lua parte la mesele date de rude n amintirea sa. n fiecare an, n ziua de 22 februarie, ntreaga familie se aduna acasa la o masa comuna. n acea zi nu trebuia sa se tina seama de certurile familiale. La masa erau rezervate locuri pentru morti. Statuetele zeilor familiali prezidau masa aceasta, la care se strngea laolalta ntreaga familie, vii si mortii. n ceea ce priveste viata cotidiana, romanii luau 3 mese zilnice: micul dejun (ientaculum), prnzul (prandium) si cina (cena). Primele doua mese nu erau prea consistente: ientaculum (ntre orele 7-9) se compunea dintr-un terci, completat de legume verzi, brnza, masline, iar prandium (ntre orele 12-13) consta ntr-o bucata de pine, carne rece, legune, fructe si putin vin. Ambele mese erau luate n graba fara a se asterne masa. Ora la care ncepea cina varia n functie de anotimp. Cina se pregatea n bucataria casei, n gospodariile modeste de catre gospodina nsasi, n cele bogate, de un numeros personal, condus de un bucatar sef, supravegheat ndeaproape de stapna casei.

Cnd erau musafiri la masa o cina completa consta n aperitive (oua, salate, ciuperci, masline), urmate de cel putin 7 feluri de mncare, apoi veneau desertul si fructele. Dupa ce se ncheia masa propriu-zisa, urma partea finala a cinei, comissatio, care consta n degustarea mai multor soiuri de vinuri, degenernd uneori ntr-o adevarata orgie bahica. Alcatuind o statistica a zilelor lucratoare (dies fasti) si a celor nelucratoare (dies nefasti), J. Carcopino, constata ca totalul zilelor sarbatorite obligatoriu n Roma imperiala se ridica la 182 de zile. Asadar, mai mult de o jumatate de an, populatia Romei participa la spectacole si jocuri, instituite, conform traditiei, din timpuri imemoriale, n onoarea divinitatilor. n vremea republicii, jocurile ciclice, instituite n onoarea zeilor, constau mai mult n reprezentatii dramatice, dect n curse de care, situatie care se va schimba n imperiu. Dintre toate placerile oferite de spectacole, romanii au avut nsa o preferinta aparte pentru luptele de gladiatori. Prin decretele lui Augustus, luptele de gladiatori au constituit un spectacol la fel de oficial si obligatoriu, ca si jocurile de teatru sau circ, si ele au devenit spectacolul imperial prin excelenta. n zilele n care magistratii sau mparatii nu ofereau jocuri, romanii si petreceau dupa.amiezile, cautnd alte surse de divertisment. Pentru ca mbulzeala de pe strazile Romei nu era prielnica plimbarilor, promenadele se puteau face n locuri special destinate, porticurile si mai ales gradinile publice. n secolul I . Hr. au aparut la Roma gradini ntinse, adevarate parcuri, cum a fost cea care nconjura casa lui Cesar, lasata de el prin testament poporului roman, ca loc de promenada. Gradinile lui Lucullus, cele ale lui Maecenas unde se tineau ntrunirile cercului literar sunt doar cteva. Au existat si gradini publice propriu-zise, destinate a servi ca loc de plimbare pentru toti locuitorii urbei, Campus Codetanus, nemus Pompei (parcul lui Pompei). Cea mai placuta recreere a dupa-amiezii pentru romanii de ambe sexe era baia. La nceputul epocii imperiale, baile publice se vor raspndi la Roma, la nmultirea lor contribuind att statul, cat si particularii, atrasi de profiturile dobndite din exploatarea lor.

Familia a fost instituia de baz a societii romane prin care se transmitea generaiilor urmtoare moralitate i un statut social. n lumea roman termenul familia i include pe toi cei care locuiesc ntr-o anumit gospodrie (prini, copii, liberi i sclavi ai casei). Familia este condus de stpnul casei (pater familias) care deine autoritatea deplin asupra tuturor membrilor, indiferent de cte generaii triesc n cas. Autoritatea lui pater familias numit, de obicei, patria potestas (sau maiestas Patria, ius patrium i paternum imperium) este atotcuprinztoare, indivizibil i nelimitat, exercitndu-se legal asupra soiei (mater familias), copiilor si naturali sau nfiai, soiilor i soilor acestora, sclavilor casei (servi), a urmailor ndeprtai, precum i asupra animalelor domestice, a proprietilor mobile i imobile (potestas Dominica). Autoritatea stpnului casei nceteaz doar la moartea acestuia, moment n care fiii acestuia devin stpni pe vieile i averile lor. Pater familias era cel care ndeplinea cultul privat realizat n locuina sa (domus) prin aducerea sacrificiilor pe altarul familial pentru a onora zeitile casei: larii, penaii i geniul. El era n casa sa judector, stabilind dup bunul plac dac i recunoate copiii pe care i are de la soia sa (dup natere copilul era aezat pe pmnt, iar tatl dac vroia s-l educe trebuia s-l ridice i s-l mbrieze, gest care-i confer acestuia legitimitate), ori i expune n afara casei sau n Forum pentru a fi luai de cine dorete (aceasta nsemna condamnarea la moarte sau creterea acestora de cei care i-au luat pentru sclavie). El putea s-i pedepseasc pe cei din cas cu sanciuni grave, precum, expulzarea, sclavia i chiar cu moartea (n cazuri foarte grave putea s-i omoare copiii i nevasta, ns aceast pedeaps crud era luat de un consiliu de familie reunit n mod expres). Statul roman a evitat pn n final istoriei sale s intervin n problemele familiei i n consecin s limiteze autoritatea tatlui. Cuplu conjugal Pater familias era totdeauna reprezentantul legal al copiilor i al soiei sale. Orice act juridic al acestora ca s devin valabil trebuia aprobat de el. Din secolul al II-lea .Hr. a aprut o procedur de emancipare prin care fiul (sau soia) se putea sustrage tutelei tatlui; acetia continuau s fac parte din familie dar, au primit dreptul de a poseda i de a administra autonom bunurile lor. nc de la nceput rolul important din societatea roman l juca brbatul, cel care avea puterea s munceasc din greu la cmp pentru familie i s se lupte pentru patria sa. Femeia roman avea un statut diferit, existena ei fiind condiionat de cea a unui brbat: era fiica, soia sau mama unui cetean. Tatl su sau soul erau considerai stpnii ei. Dac

rmne orfan intr sub tutela fratelui. Cstoria schimba autoritatea tatlui (auctoritas) cu cea a soului. Totui, femeia roman nu este dispreuit i izolat n cas, ca n Grecia, ci putea s plece din cas. Ea are sarcina de a se ngriji de treburile casei folosindu-se de munca sclavilor. Singura munc pe care o desfura avea rdcini nobile i ancestrale: toarcerea lnii. Datoria femeii romane este de a da natere unor motenitori (biei) prin care se perpetueaz numele i averea familiei. Spre sfritul Republicii femeia roman se emancipeaz, devine stpna bunurilor sale, acord o atenie mrit ngrijirii frumuseii ei i educaiei intelectuale. Divorurile devin din ce n ce mai dese n timpul lui Augustus, care, pentru ntrirea familiei romane, emite o serie de legi asupra moravurilor. n secolul al II-lea d.Hr. n Imperiu se instaureaz o unitate mai echilibrat a cuplului. Brbatul (care ntre timp a pierdut din drepturile sale de cetean i are acas o autoritate moderat) i femeia i manifest dragostea conjugal prin impunerea respectului reciproc i exercitarea virtuiilor. Copii romani n familiile romane se nteau un numr mare de copii, dar populaia nu cretea corespunztor datorit ratei ridicate a mortalitii infantile (circa 45%) i speranei sczute de via (doar circa 36% din populaie trece de 15 ani, 33% depete 30 de ani i 20% ajunge la 60 de ani). Copilul reprezenta pentru roman n primul rnd un motenitor pentru c mpiedeca stingerea numelui unei familii. Dac acesta nu exista era adoptat de ctre pater familias un biat (familias filius) n urma unui proces complicat (adoptio). n acest caz era necesar acordul pontificilor (adrogatio) care, apoi, era sancionat i de ctre adunarea ginilor (curiata comitia). Dac dintr-o cstorie nu se nteau biei sau dac fiii mureau naintea tatlui, pater familias se confrunta cu perspectiva stingerii numelui i a faptului c nu exista posibilitatea ca dup moarte sa cineva s-l binecuvnteze n cadrul cultului religios privat. Soarta copilului, nc de la natere, sttea la latitudinea tatlui. Dac acesta nu-l recunotea nc din prima clip, era fie necat, fie expus n strad pentru a fi ridicat de altcineva care-l cretea pentru a-l transforma n sclav. Datorit condiiilor precare n care se fceau naterile (de multe ori naterea era fatal i pentru mam) i a fragilitii noilor nscui, bieii erau declarai abia dup 9 zile de la natere iar fetele dup 8 zile. Ziua aceasta, numit dies lustricus, este zi de srbtoare i purificare. Copilul este trecut n registrul oraului, moment n care primete un prenume, apoi tatl aduce un sacrificiu. Pentru a-l proteja de deochiat pe nounscut i se pune la gt o amulet (bullae - o form de inim din aur sau argint) pe care acesta o va purta pn la majorat. La vrsta de 17 ani pentru biat se organizeaz, n timpul srbtorii Liberalia, trecerea la vrsta majoratului. Toga praetexta (marcat de o band purpurie) este

schimbat de toga virilis. Odat cu toga copilriei erau lepdate i aceste bullae. fetele le consacrau zeiei Iunona, iar bieii le nchinau larilor, zeilor protectori ai casei. Le atrnau de gtul acestora. Pasul urmtor este nscrierea tnrului n registrul tribului unde merge nsoit de prini i prieteni. Dup aceasta este considerat cetean roman, merge pe Capitoliu pentru a mulumii zeilor. Un mare banchet ncheie aceast srbtoare. Cu toate c familia roman se manifesta diferit fa de concepia contemporan, totui prinii i iubeau copiii i purtau grija lor. Datorit evoluiei demografice se estimeaz c o treime dintre copiii romani i-au pierdut prini nainte de a pubertate. Tutela omniprezent a fost o necesitate iar implicaiile acesteia asupra economiei i societii sunt vizibile. De exemplu, majoritatea brbailor care i-au nceput cariera politic ntre vrstele 25 i 40 de ani nu s-au putut s-au baza pe tai ; prin urmare, patronii sunt cei care au avut un rol mai important n procesul de recrutare a elitei politice i sociale. Termele reuneau ncaperi pentru diverse tipuri de bai: baia uscata, echivalentul saunei moderne, baia calda (caldarium), baia rece (frigidarium), baia calduta (trepidarium), piscinele (piscina) si cazile (alveus). De asemenea existau porticuri, gradini pentru promenade, saloane de odihna, sali de gimnastica, cabinete de masaj, biblioteci, pravalii.

Razboinici care au supus militar trei sferturi din Europa dar, in acelasi timp, neintrecuti epicurieni, vrednici sa dea lectii oricui in materie de placeri ale vietii cam asa sunt vazut azi locuitorii Romei antice. La apogeul infloririi sale, lumea romana stia, fara indoiala, sa se bucure de laturile agreabile ale existentei si sa scoata tot ce putea dintr-o viata care, de cele mai multe ori ori scurta scurtata de razboi sau de boli se cerea sa fie macar traita intens. Carpe diem! Baile Nu degeaba expresia baie romana evoca lux, bogatie, eleganta, calitati mult desupra simplei notiuni de confort. Pentru romanii din vremea Imperiului, a merge la baie si a zabovi acolo era ceva care ajunsese sa aiba putina legatura cu igiena; curatarea corpului era un scop secundar, adevaratul rol al baii era acela de a prilejui intalnirile, socializarea. Astfel incat romanii bogati investeau mult in dotarea bailor uneori mai mult decat in cea a sufrageriei. In unele orase bogate precum Pompeii si baile publice erau foarte elegante. Unii istorici leaga acest fenomen de aparitia sticlei transparente, care a permis confectionarea unor ferestre prin care trecea lumina zilei. In aceste conditii, merita sa decorezi baia si s-o transformi intr-o incapere destinata placerilor. La apogeul rafinamentului sau, ritualul baii se desfasura timp de ceasuri in sir, nu intr-o singura incapere, ci intr-un un sir de sali elegante, cu pereti decorati cu mozaicuri, cu bazine de marmura, prin care amfitrionul si oaspetii treceau succesiv: caldarium (cu apa fierbinte), tepidarium (cu apa calduta), frigidarium (cu apa rece); baia era insotita de conversatii, cupe cu vin, masaj ce mai, un spa in toata regula, somptuos si plin de desfatari. Barbatii romani puteau petrece astfel, ore intregi, goi-pusca, deloc inhibati, simtindu-se ca intr-un club masculin de lux. Femeile aveau si ele bai ce le erau special destinate, dar se pare ca, ici-colo, ar fi existat si bai mixte destinate, asadar, ambelor sexe caz in care celorlalte placeri li se adauga si fiorull atractiei erotice dintre barbati si femei. Cantecul si dansul Muzica pe care o ascultau si o pretuiau romanii era diferita de ceea ce apreciem noi azi. De altfel, stim putine despre muzica Romei antice, in buna masura pentru ca Biserica Crestina a incercat sa o faca uitata, asa cum a incercat sa suprime multe alte aspecte ale culturii romane a Antichitatii, socotita pagana si barbara. Totusi, cercetarile in domeniu arata ca lumea Romei antice cunostea o surprinzator de bogata gama de instrumente muzicale: cu coarde (kithara. lira, sambuca, pandura), de percutie (toba, cimbal, sistrum) si de suflat (syrinx, , tibiae, cornu, tuba, bucina, versiuni timpurii ale flautului si

naiului etc.). Multe dintre aceste intrumente sunt o mostenire elenistica; romanii, care admirau cultura greaca, adoptasera si pretuiau si muzica greceasca. Alte instrumente erau originare din Orientul Mijlociu. Erau utilizate in diferite combinatii pentru a acompania recitarile sau dansul la petreceri, dar si cu prilejul spectacolelor de gladiatori, al paradelor militare, al funeraliilor si al ceremoniilor religioase. Educatia muzicala era semnul unei cresteri alese, desi romanii respectabili preferau sa lase reprezentatiile muzicale in seama profesionistilor. De aceea, era considerata extravaganta purtarea lui Nero, care se considera un muzician stralucit si nu pierdea nici un prilej sa-si arate inchipuita maiestrie. In ceea ce priveste dansul, cetatenii romani adulti nu il practicau, de obicei, decat in cadrul ceremoniilor religioase, nu ca divertisment cel putin atata timp cat nu erau beti. Dupa cateva ore de benchetuiala, e posibil sa-si mai fi uitat rangul si sa se fi dedat unor dansuri desantate, mult mai putin gratioase decat ale dansatorilor profesionisti, dar care, in fond, erau si ele o forma de divertisment caci starneau cu siguranta hohotele de ras ale celorlalti participanti la ospat. Violenta Dificil de acceptat pentru noi la nivel teoretic, caci, practic, si oamenii moderni se dovedesc insetati de violenta, sub diverse forme apetitul pentru distractii brutale, pentru suferinta si sange era un element definitoriu al societatii romane asa rafinata cum parea ea. Intr-o civilizatie razboinica, creata de un neam de invadatori, aceasta preferinta nici nu este, de altfel, surprinzatoare. Luptele de gladiatori, macelarirea animalelor in arena (sau sfartecarea oamenilor de catre animale) erau distractii obisnuite, foarte populare; circul roman nu era un divertisment pasnic, cu jonglerii, acrobatii si dresura de animale, ci o violenta dezlantuire de agresivitate, menita sa ridice la cote maxime nivelul de adrenalina al privitorilor. Colectiile Expansiunea militara a Imperiului Roman implica si jefuirea bogatiilor teritoriilor cucerite, iar obiectele de arta astfel dobandite erau aduse la Roma si prezentate in cortegiul triumfal prin care generalii victoriosi isi sarbatoreau izbanzile. Cele mai pretioase dintre ele, ravnite de colectionari, deveneau adesea obiect al tranzactiilor. La mare pret erau statuetele de bronz; alti romani instariti colectionau geme (pietre pretioase), platind uneori sume fabuloase pentru o piatra deosebit de frumoasa.

Unora dintre colectionari le placea sa-si si prezinta public patrimoniul; astfel, imparatul Tiberius (14-37 d. Hr.) a reconstruit Templul Concordiei intr-un stil inovator, prevazandu-l cu sali destinate expunerii colectiei sale de sculpturi grecesti, facand astfel, din acest edificiu de cult, una dintre primele galerii de arta ale Europei. Proiecte arhitectonice marete Pasiunea romanilor pentru constructii si geniul lor in acest domeniu a lasat urme aproape in toata Europa acolo unde Imperiul si-a intins influenta. De la constructii utilitare drumuri, ziduri de cetati si apeducte pana la cele cele cu scop religios sau cele asociate numai divertismentului si purei placeri estetice, romanii au lasat in urma un patrimoniu fabulos. Numerosi conducatori ai Romei si-au insemnat trecerea prin viata inaltand cladiri grandioase: Teatrul lui Pompei, Forul lui Augustus, Palatul de Aur al lui Nero (Domus Aurea extravaganta vila plina de fresce, mozaicuri si decoratiuni cu foita de aur) , Colosseum-ul construit de Vespasian (care putea gazdui 50.000 de spectatori), Forul lui Traian (magnific ansamblu de monumente, construit pentru a celebra cucerirea Daciei), Pantheonul lui Hadrian si zeci de alte temple, amfiteatre, vile si si palate, iar frumusetea lor si rezistenta in timp dovedesc deopotriva pasiunea pentru eleganta somptuoasa si maiestria inginereasca a constructorilor.