Introducere

Este o sintez de elemente indo-europene i mediteraneene ; etruscii au jucat un rol important n formarea ei transmindu-le romanilor anumite practici rituale.Treptat zeii din panteonul grecesc sunt latinizai devenind zeii oficiali . Relgia roman a rmas ns tot timpul susceptibil de a fi mbogit cu noi zei i culte venite din strintate; exista chiar un colegiu de preoi quindecemvirii care se ocupau de cultele novatoare i divinitile strin. Religia roman nu rmne niciodat static , formulat definitiv.Ea se adapteaz n funcie de mediile sociale i de familiile spirituale. Cultele soterice care se rspndesc la Roma i n Imperiu , tendinele spre monoteism de origine filosofic i religioas i pregteau pe romani pentru primirea cretinismului. Cu toate acestea cnd cretinismul se afirm religia roman nu l va putea absorbi; el se afirm ca o credin total nou , universal i exclusivist fa de zeii pgni ai romanilor.Timp de dou secole perioadele de persecuii i cele de pace relativ se succed pn n anul 313 cnd este decretat libertatea tuturor cultelor iar n 394 cretinismul devine singura religie oficial .

1.

Locurile de cult

Ca si in cazul altor popoare din antichitate, la inceput vechii romani savarseau cultul prin paduri, pesteri, grote sacre (lucus) si in general , prin locuri misterioase, acolo unde ei credeau ca sa facut simtita prezenta zeului respectiv. Un exemplu avem grota lui Faunus, numita Lupercal. Templul roman, era in general, de dimensiuni mici, avea forma dreptunghiulara si era construit pe un podium inalt de piatra. Templele mai mici se numeau aedicule. Existau si temple in forma rotunda ca cel dedicate zeitei Vesta. Dupa o perioada de declin, catre sfrsitul Republicii, templele devin din ce in ce mai marete. Page9 Existau de asemenea temple dedicate zeitilor strine , care aveau forme variate :

Cultele secrete , private , celebrarea misterelor aveau loc n diverse case particulare Vila Misterelor de la Pompei sau sinagoga de la Duras Europos. Cultul cretin nainte de Constantin era celebrat numai n locuri ascunse arhitectur special Cultele orientale dedicate lui Mithra , Isis , Marea Mam erau de obicei practicate n adunri tainice dar n centre de cult speciale n care se practica o anume dispunere a participanilor la cult , a preoilor , a imaginilor de cult i a desfurrii riturilor sacre influen ulterioar asupra cretinismului. Partea esenial a templului este cella unde se afl efigia divinitii; templele consacrate triadei capitoline Jupiter , Iunona , Minerva au o tripl cella. n faa cellei se afl un vestibul ( pronaos ) format din prelungirea celor doi perei laterali i din coloane; templul este amplasat pe un podium la care se ajunge urcnd trepte amplasate n faa intrrii; n faa treptelor aveau loc sacrificiile rituale. Unul din cele mai importante temple este Panteonul. A fost ridicat de Agripa in 27 i.d. Hr., apoi distrus de un incendiu n anul 80 d.Hr ,a fost reconstrut de imparatul Domitian, apoi de Hadrian dupa un alt incendiu n 110 d.Hr.,a fost restaurat n cele din urma de Septimius Severus si Caracala. Interiorul prezinta o armonie si simplitate perfecta [diam egal cu inal 43,40m]. Peretii sunt mbracati in marmura, au 7 nie iar in planul superior,8 edicule. Interesant faptul ca in anul 609 d.Hr. Panteonul a fost transformat n biserica crestina, n 662 d.Hr. a fost pradat de iglele de bronz care au fost duse in Constantinopol, iar in 1662 Papa Urban al VIII-lea, a topit grinzile de bronz ale pronaosului si le-a transformat in 80 de tunuri. Presupusul constructor ar fi Apolodor din Damasc. Panteonul ("Templul tuturor zeilor") a fost initial ridicat ca templu pentru cele sapte zeitati guvernatoare ale celor sapte planete. El are zidul de forma rotunda, cilindrica, acoperit de o cupola foarte bogat decorata, iar in interiorul sau nu sunt ferestre. Lumina intra in Panteon printr-o deschidere de 9 metri diametru din centrul cupolei. La intrare are un un portic cu un sir de 16 coloane care-i dau un aspect triumfal. Acum, Panteonul este cea mai bine conservata cladire romana din lume si cel mai celebru loc de cult (alaturi de Coloseum ) pe care l-au lasat romanii. Fr nici o explicaie, Tiberiu Iulius Cezar s-a hotrt s construiasc cel mai falnic Page9 templu din imperiul roman nu n inima Romei, ci n Heliopolis, Cetatea Soarelui. Fondat de fenicieni, aceasta a fost cucerit de romani n anul 15 .Hr., iar n prezent locul este cunoscut sub 2 fr vreo

numele Baalbek, din Liban. Construcia templului a durat aproximativ 150 de ani, dar nu a fost terminat niciodat, dei muli mprai s-au dedicat strdaniei de a-l face la fel de magnific cum l-a dorit Cezarul. Considerat a fi una dintre minunile lumii de ctre istoricii din secolul al V-lea, care lau numit printre primii Baalbek, nsemnnd zeul (Baal) din valea Bekaa, templul a fost nchinat lui Zeus Heliopolitanus. Cldirea este aezat pe o platform dreptunghiular de 80 de metri pe 48 de metri, construit din blocuri de piatr cntrind cel puin 700 de tone i nconjurat de 54 de coloane cu un diametru de doi metri i o nlime de 20 de metri. Astzi au mai rmas doar ase coloane: opt au fost duse la Constantinopol de ctre Iustinian pentru a fi folosite la construcia Hagiei Sophia, iar restul au fost folosite fie pentru a construi o alt bazilic bizantin sau au fost drmate de cutremure. Templul cuprindea o statuie de aur a lui Jupiter, care era venerat de pelerinii care l vizitau din toate colurile Imperiului Roman. n jurul anului 60 d.Hr., Nero i-a adus i el contribuia, construind un turn n faa templului, care permitea pelerinilor s admire statuia zeului de la nlime. Traian (98-117 d.Hr.) a comandat construcia unei curi enorme la intrare, care msura 112 metri pe fiecare latur. n 145 d.Hr., Antoninus Pius a ordonat construcia templului lui Bacchus. Aezat n partea opus fa de templul lui Jupiter, templul lui Bacchus ocup o zon de 69 de metri pe 36 de metri. n interior se afl statui ale ntregului panteon roman, care se pot recunoate i astzi, chiar dac feele lor au fost distruse de invadatorii iconoclati musulmani. Al treilea templu de la Baalbek a fost construit de ctre Septimius Severus n jurul anului 200 d.Hr. nchinat lui Venus, templul lui Severus este un elegant edificiu nconjurat de coloane i nie. Eusebiu din Cezareea, primul istoric al bisericii cretine, a scris plin de oroare c aici brbaii i femeile se acupleaz fr ruine, iar taii i soii le permit fetelor i soiilor s se prostitueze pentru zei. 2. Sacerdotii Jupiter (reprezenta suveranitatea), Mars (reprezenta funcia rzboinic) i Quirinus (reprezenta funcia nutritiv i protectoare). Vechiul sacerdoiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari si marele preot (pontifex maximus), functie care incepand cu Cesar va reveni imparatului. Persoanele destinate cultului se grupau in colegii si cofrerii. Cea mai inalta institutie colegiala era cea a pontifilor, care a fost intemeiata , dupa traditie, de catre regele Numa Pompilius. Page9 Colegiul pontifilor era primul ca demnitate ntre marile colegii sacerdotale romane, fiind depozitarul tradiiei religioase a Romei. De asemenea, era depozitarul i cel ce interpreta dreptul religios, fixa 3

calendarul, consacra edificiile publice sau particulare, ntreinea cultul divinitilor poliade (Vesta, Penaii, triada capitolin). Prin lex Ogulnia din 300 a. Chr. numrul pontifilor urc la 9, iar n epoc clasic, colegiul pontifilor cuprindea 16 pontifi: un rex sacrorum, 3 flamini majori (pentru Iupiter, Mars i Quirinus), 3 pontifi minori, 12 flamini minori (pentru Carmenta, Ceres, Flora etc.), cele 6 vestale i probabil flaminii mprailor divinizai. Pontifii intocmeau calendarul si toate ritualurile de cult, fixau si sarbatorile in timpul carora au loc curse de care si lupte de gladiatori; fixau si zilele faste in care se putea lucra sau zilele nefaste in care zeii interzic orice activitate. Colegiul pontifilor era prezidat de catre pontiful suprem (Pontifex Maximus) care era ales, pe viata , de catre ceilalti pontifi. La finele Republicii putea ocupa i alte funcii politice n stat, practic ce se va generaliza n epoca imperial. Caesar a fost ales pontifex maximus n 63 i.Chr., i a rmas cu acest titlu pn la moarte (n 44 i.Chr.), iar Octavianus l primete ncepnd cu anul 12 d.Hr. n calitate de pontifex maximus, mpratul era conductorul religios al Imperiului, intervenea n alegerea preoilor, chiar numea preoi, prezida recrutarea vestalelor, legifera n materie religioas judiciar i financiar. Ca pontifex maximus, mpratul asigura romanilor pax deorum (pacea zeilor). Pontificatul a rmas indivizibil, abia n 238 Pupienus i Balbinus mprindu-i atribuiile acestuia. Dup Constantinus I, mpraii cretini pstreaz acest titlu, abia Gratian fiind cel care renun la el, probabil n 379 (A. Alfoldi, 1937). Theodosius I este ns cel care a refuzat de la nceputul domniei acest titlu. Flaminii ( flamines) erau preotii unor anumite divinitati, ei se ingrijeau de aducerea jertfelor pentru zeii respectivi. Existau, in aceasta categorie, 15 flamines, cei mai importanti fiind flamines majores, 3 la numar: cei ai lui Jupiter ( flamines Dialis acesta are sarbatori de la idele fiecarei luni, Uinalia 23 apr - 19 aug, Floralia 28 apr, Robigalia 25 apr, Meditrinalia 11 oct ), ai lui Marte (flamines Martialis se oficia in cadrul sacrificiului calului, oferit zeului Marte la 15 oct.), si ai lui Quirinius (flamen Quirinalis cuprinde 3 ceremonii, primele doua Consualia de vara 21 aug, Robigalia 25 apr legate de grane). Ei impreuna cu sotia lor, flaminica Dialis, (despartirea de ea prin divort sau decesul acesteia, atragea dupa sine retragerea calitatii de preot al lui Jupiter) emblema cuplului Jupiter Iunona. Flamini se distingeau prin costumul lor ritual si printr-un mare numar de interdictii : nu aveau voie sa se indeparteze niciodata de Roma, vestimentatia lor este lipsita de noduri, haina fiind prinsa cu fibule de bronz si centura, poarta inel de aur gol pe dinauntru, numai Page9 un om liber ii poate ajuta sa se imbrace si sa-si aranjeze parul sau barba, nu se pot dezbraca in public, nu au voie sa vada armate si sa calareasca, trebuiau sa evite atingeri care i-ar fi putut 4

murdari, sa evite orice contact cu cadavre sau lucruri care au apartinut defunctilor. Acestor interdictii vestimentare si comportamentale li se adauga si prohibitii alimentare, toate aplicandu-se si-n ceea ce le priveste pe sotiile lor. Rezidenti in casa lui Jupiter pe care nu o pot parasi spre a se stabili in alta locuinta, cuplul Flamen - Flaminica reprezinta reperul moral al familiei patriciene traditionale. Erau desemnati pe viata, se bucurau si de unele imunitati si privilegii, fiind scutiti de sarcini publice, taxe si serviciul militar, aveau locuri privilegiate la spectacole si jocuri. Tot in subordinea si supravegherea lui Pontifex Maximus se aflau si vestalele (fecioarele consacrate templului zeitei Vesta), preotese ale cultului focului cetatii al caror templu, mai exact casa lor, are forma rotunda, adapostind focul sacru al comunitatii cu obligatia de a fi pastrat in permanenta aprins ca gaj al existentei romanilor. Aprins solemn la inceputul anului vechi (1 martie), focul era vegheat zi si noapte, orice stingere a sa anuntand deopotriva o amenintare externa si prezenta unei disfunctionalitati a raporturilor cetatii cu lumea divina. In aedes Vestae sunt de asemenea adapostite obiectele sacre ale statului roman - pignora imperii, ferite de ochii celorlalti (fie ei preoti, magistrati publici sau cetateni): Penaii cetatii, fetiul zeitei Cybele, cenusa lui Oreste, carnea srat a scroafei sacrificate pe pamant italic de Aeneas, sceptrul lui Priam, phalus-ul, Palladium-ul. Sarcinile liturgice ale vestalelor, dincolo de intretinerea focului si a curateniei "templului" Vestei, erau: pregatirea aa-numitei mola salsa, substanta esentiala pentru consacrarea victimelor sacrificiale (in cadrul ceremoniilor de purificare a cetii: 15 februarie - Lupercalia, 9 iunie - Vestalia, 13 septembrie - srbtoarea nchinat lui Jupiter din timpul jocurilor romane inute ntre 4-19 septembrie), strngerea cenuei vieilor nenscui, sacrificai la 15 aprilie Fordicidia - i a sngelui calului sacrificat la 15 octombrie Equus October- operaie svrit de ctre Marea Vestal i destinat a furniza elementele de distribuire ritualic la ceremonia aniversrii fondrii Romei din 21 aprilie - Parilia. Alte sarcini publice in de registrul juridico-politic: pstrarea documentelor testamentare (importante pentru soarta statului - de pild testamentul lui Caesar sau Augustus sau alte acte politice internaionale). In numar de 6, ele erau alese de marele Pontif dintre fete avand varsta de 6 - 10 ani, din familiile nobile. Alturi de criterii de normalitate psihic i perfeciune biologic se afl cerine privind statutul juridic al familiei viitoarei vestale (necesitatea ca tatl s fie cetean cu drepturi depline, nscut liber i la Roma, ctre finele Republicii se accept originea i din spaiul italic), privind Page9 nobleea ndeletnicirilor publice ale familiei acesteia precum i exceptrile- erau absolvite de acest sacerdoiu familiile deja angrenate n structura slujbelor sacerdotale romane. Serviciul vestalelor 5

(cuprinznd trei etape de cte zece ani: ucenicia, exercitarea propriu-zis a sarcinilor liturgice i nvarea noilor candidate) putea fi incheiat prin rmnerea sub acoperiul "templului" pn la moarte sau prin retragerea n orice cas ar fi dorit o vestal, cu acordul proprietarului. Pe parcursul celor 30 de ani cat dura sacerdotiul lor, vestalele trebuiau sa-si pastreze neconditionat castitatea; in caz contrar, ele erau ingropate de vii n faa Porii Collina, moarte hotrt de pontifi, condui n deliberarea lor de marele pontif. De asemenea, aceeai instan decide, pentru delicte mai puin grave (de exmplu neglijene n timpul serviciului), pedepse corporale. Erau privilegiate de imparati cu daruri bogate, locuiau in apropierea Forului intr-un fel de manastire, o splendida gradinasingurul caz de manastire din Antichitate. Sacerdotiul vestalelor a fost suprimat abia in anul 382 e.n. Un alt colegiu sacerdotal era cel al epulonilor, colegiu sacerdotal, nfiinat n 196 i.Chr., la propunerea tribunului plebei Licinius Lucullus, alctuit iniial din 3 apoi, la o dat incert, probabil din vremea lui Sylla, din 7 membri. Titulatura consacrat acestui colegiu, furnizat de sursele literare i epigrafice, este de septemuiri epulones, chiar dac, temporar, Caesar va ridica numrul lor la 10. Numirea n cadrul asociaiei se face prin cooptare (practic regulat pentru sacerdoiile romane), dar din 104 i.Chr., prin Lex Domitia se opteaz prin a se trage la sorti un numar de 27 de triburi. Sarcina oficial principal a epulonilor era de a pregti banchetele sacre oferite n timpul srbtorilor lui Jupiter, organizarea ceremoniilor religioase si mai tarziu a jocurilor publice. Un alt colegiu important era acela al augurilor (augures), la fel de vechi si independent ca si colegiul pontifical. Colegiul augurilor cuprindea 16 auguri. Augurii erau experi n divinaie, fiind nsrcinai cu pstrarea regulilor tradiionale relative la observarea i interpretarea auspiciilor. Existau auguri particulari, dar mai importani sunt augurii oficiali (augures publici sau augures publici populi Romani Quiritium), care aveau crile lor, mult timp tinute secrete, unde erau consemnate metodele i rezultatele observaiilor lor. Auspicia se practica asupra: a) semnelor cereti (auspicia coelestia); b) semnele furnizate de zborul i strigtele psrilor (auspicia ex auibus); c) pofta de mncare a puilor de gin (auspicia ex tripudiis); d) observarea atitudinilor patrupedelor, reptilelor (auspicia pedestria); e) incidente ntmpltoare survenite n timpul auspiciilor (signa ex diuis). Statul a construit collegia de auguri, pentru a garanta legalitatea i buna interpretare a Page9 auspiciilor publice (collegia augurorum). Augurii nu erau preoi, nu aveau insigne i instrumente de sacrificiu, ci doar un lituus, un baston recurbat n form de tromp, ce servea la trasarea unui 6

templum. Rolul augurului se limita, in general, la a descoperi daca un anume proiect ( loc de cult sau sacerdot) era pe placul zeului respectiv. Alaturi de auguri exista colegiul haruspicilor (haruspices), de origine etrusc, depozitari ai aa-numitei disciplina etrusca, realizau dialogul cu divinitatea prin intermediul aptitudinilor lor n arta fulgural, haruspicele purtnd, de altfel i denumirea de fulgurator. In perioada Imperiului avea in componenta 60 de experti, care impreuna cu alt colegiu compus din 16 invatati, aveau scopul de a controla toate cultele straine din Roma si de a consulta renumitele Carti sibiline. Alturi de examenul organelor interne, haruspicii ofereau interpretri ale miracolelor ntmpltoare sau speculaii biologice n momentele de criz sau de dezastre ale statului). Faceau preziceri cercetand maruntaiele animalelor aduse jertfa, in special ficatul. Consultai oficial de ctre stat prin ntermediul Senatului, haruspicii sunt prezene cvasipermanente n spaiul public roman. Atitudinea imperial din timpul dominatului fa de aceast instan cultual este fluctuant: Constantinienii par a fi primii ce vor lua msuri mpotriva lor, n vreme ce Iulian le ofer protecie, Iovian se abine de la violene, Valentinian I (371) acord un edict de protecie celor ce practicau onest arta fulgural, pentru ca mpratul Theodosius I, prin interzicerea examinrii organelor interne ale victimelor i a sacrificiilor pgne, s iniieze politica oficial de condamnare a haruspicilor pentru crim de les - majestate. Pe langa aceste colegii mai existau si 4 confrerii religioase. Prima, a fetialilor (fetiales), numara 20 de membri, buni cunoscatori ai relatiilor cu alte popoare. Sursele romane l amintesc pe regele equilor, Erresius, ca primul care ar fi stabilit atribuiile feiale. Roma ar fi mprumutat de la Erresius tiina declanrii ostilitilor, ce cuprinde un ritual complex. Feialii urcau mai nti pe Capitoliu, cernd regelui (n epoca regal), consulului ori pretorului (n timpul Republicii) sau Impratului permisiunea de a culege iarba sacr- sagmina uerbere care simboliza pmntul Romei, mai trziu al Italiei-, cerere parafat printr-un decret senatorial. Apoi delegaia feialilor se deplasa la frontiera inamic unde pater patratus cerea restabilirea situaiei deteriorate. Rgazul de 10 sau 30 de zile acordat acestei restabiliri este urmat de un al doilea avertisment, redactat n termeni ultimativi, a crui eludare ducea la prsirea pmntului strin de ctre feiali, ntoarcerea lor la Roma, consultarea cu factorii de decizie politic i o nou deplasare n zona de contact cu dumanul, unde pater patratus arunc lancea rzboiului n solul inamic. Pentru situaiile n care Page9 acesta din urm se afla la mari distane, se apela la diverse artificii, ca n timpul rzboiului dintre Roma i armatele lui Pyrrhus, aliatul Tarentului, cnd un prizonier este obligat s cumpere un metru 7

ptrat de pmnt n Circus Flaminius, locul unde, n virtutea dreptului feial, se arunca lancea rzboiului. n ultimele secole republicane, ca urmare a complicrii i multiplicrii fronturilor de confruntare militar ale Romei, exist tendina de transmitere a acestor competene personajelor pretoriene. ntreaga activitate militar a Romei se desfura n principiu sub semnul proteciei divine, a zeitilor fidelitii loiale, a bunei credine, iar intervenia preoilor feiali garanta caracterul civilizat i just al rzboiului purtat de romani. Salii, preotii zeului Marte, totalizau 24 membri, impartiti in doua grupe de cate 12 persoane: palatini si collini. Aceste dou faciuni, executau un dans sacru nchinat lui Marte la srbtorile Equiria (ceremonie dedicat lui Marte la idele lunii martie) i la Mamuralia (srbtoarea din 14 martie nchinat lui Mamurius Veturius, meterul legendar al celor 11 copii realizate dup scutul lui Marte). n 190 i.Chr., Scipio Africanul, ca legat al fratelui su n Asia, era inactiv militar datorit calitii sale de salian, ce-i impunea respectarea unor srbtori religioase. Salienii se adunau n Curia Saliorum, situat pe Palatin i care adpostea cele 12 ancilia, o statuie a lui Marte narmat cu lancea, i bastonul augural- lituus Romuli. n epoca istoric srbtoarea nchinat n cinstea lui Marte se desfura n martie i octombrie, respectiv la deschiderea i nchiderea sezonului rzboinic. Lupercii, preotii zeului Faunus (Lupercus), reprezentau o confrerie din timpuri stravechi, alctuit din dou grupuri distincte de preoi, Quintiales (lupii) i Fabianes (apii)realitate care a permis asocierea nfiinrii lor cu episodul rpirii Sabinelor cand membrii ei alergau goi, dar inarmati , in jurul turmelor de oi spre a le pazi de lupi. Lupercii conduc anual, la 15 februarie- Lupercalia- o procesiune religioas la care particip ntregul corp civic roman, pn pe colina Palatin, unde, n faa grotei lupercale, cei doi (iniiali) efi ai grupurilor de luperci sacrific un ap n cadrul unei ceremonii speciale ce presupune rsul ostentativ al protagonitilor i atingerea frunii cu cuitul sacrificial, impregnat de sngele victimei. Mulimea adunat pe Palatin nconjoar colina, apoi preoii, prin flagelare, le confer participanilor fertilitatea, in special femeilor. Fratii arvali (fratres arvales) erau o confrerie consacrata zeitei Dea Dia, zeita productivitatii agricole, fiind in numar de 12 membrii. Colegiul frailor arvali era prezidat de un Magister anual, ales din rndurile membrilor colegiului, nc din mai, dar care intra n funcie la Saturnalia (srbtoare din 17 decembrie n onoarea lui Saturn). Cntecele lor ritualice invocau, aa Page9 cum o mrturisesc actele confreriei, diviniti precum Jupiter, Iunona Regina, Salus Publica, Ianus, Mars, Fons, Flora, Vesta. Ceremoniile, ntinse pe trei zile (cu o pauza de cte o zi ntre fiecare zi, 8

regul specific srbtorilor romane), aveau loc n casa lui Magister, n afara Romei, n padurea sacr din mprejurimi, lucus, pentru invocarea divinitilor agrare i n cadrul templului zeiei Dea Dia i presupuneau sacrificii sngeroase, depunere de ofrande vegetale (spicele recoltei trecute alturi de cele ale proaspetelor semnturi), comensalitate, dansuri, concursuri de cai. Centrul lor religios urban era la Regia, unde Ops, divinitate a opulenei avea un altar. Cele mai importante ritualuri aveau loc n luna mai- Ambaraualia. 3. Riturile publice

Cultul public consta , initial din rugaciuni, voturi, lustratii si sacrificii. Rugaciunea (precatio) avea un caracter magic , motiv pentru care ea trebuia rostita totdeauna fara greseala. O forma speciala de rugaciune era supplicatio, rugaciune solemna ceruta poporului de catre senat in cazuri de calamitati publice, epidemii, foamete sau ca multumire pentru vreo victorie militara. Intreg poporul lua parte la aceasta ceremonie, care dura un anumit numar de zile. Poporul intra cu ramuri de laur in templele deschise, facea libatii de vin si ardea tamiie, in vreme ce matroanele, cu parul despletit, se roteau imprejurul altarelor cu mainile ridicate spre cer. Votul (votum) reprezinta cel mai bun mijloc pentru a putea fi castigate bunavointa si ajutorul zeilor carora li se promiteau in schimb, in chip conditionat, ofrande, sacrificii etc. Voturile erau publice i private. Votul public se fcea de ctre magistrat, asistat de pontifici i consta din promisiunea ca, n caz de reuit n rzboaie, de salvare a poporului de calamiti, s se aduc zeului prad de rzboi, s i se nale temple etc; votul particular era fcut de credincioi cu prilejul unor cltorii, cstorie sau mprejurri grele de via. Cel mai important vot public era ver sacrum (primvara sfnt) care consta din ofrande ale anotimpului respectiv (fructe de primvar, animale i copii nscui primvara). Lustratiile (lustrationes) reprezentau un fel de creare a unui cerc magic , in cadrul unei procesiuni speciale. "un rit roman de purificare avnd ca principal efect eliberarea de sub orice influen rea a unui grup de oameni ori a unui spaiu locuit sau cultivat". Ritualul acesta colectiv, bazat pe ofrande animale i angajarea ntr-un circuit procesional, urmrea trasarea unui "cerc magic": o arie scutit de orice marc negativ i deci apt s-i protejeze pe toi cei aflai n interiorul Page9 ei. Roma rezerva altarelor zeitilor autohtone acest cerc interior fcut din pietre. Locul unde l 9

venerau pe Mars era situat dincolo de aceast zon intim, unde puterea militar (imperium militiae) nu era tolerat. Zeiti mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, ndeobte pe colina Aventinului. Romanii ncorporau n religia lor culte locale pe msur ce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. ntre cele mai celebre este cultul zeiei lunare Diana din Nemi patroana sclavilor fugari, care se desfasura pe Aventin. Excepie face templul lui Castor, instalat n perimetrul pomerial de dictatorul Aulus Postumius n sec. al V-lea. Divinitile intrapomeriale arhaice au deseori nume, caractere i srbtori bizare: Angerona - zeia echinoxului de primvar sau Matuta - zeia matroanelor. Calendarul religios recomanda primvara o lustraie a armelor (armilustrium), iar toamna, o lustraie a recoltelor (ambarvalia). Existau ns i lustraii ad hoc, ori de cte ori comunitatea se pregtea s ndeplineasc un act important: aa se ntmpla, de pild, naintea btliilor, sau cu prilejul recensmintelor, cnd populaia se preta la acte lustrale, pe Cmpul lui Marte. Sigur, punctul central al lustratiilor era sacrificiul oilor, porcilor si taurilor. Pe Columna lui Traian din Roma apare limpede, ca o naratiune sculptata in piatra acest ceremonial. In general, lustratiile aveau un rol expiator, adica acela de a preveni consecintele unor greseli grave, de care erau vinovati fie indivizi, fie intreaga societate. De regula se impuneau lustratii colective cand apareau asa-zisele "prodigia", adica semne uimitoare, presupuse miraculoase, o epidemie seceratoare de vieti omenesti sau in randul animalelor domestice, seceta prelungita, infrangeri militare, rascoale si asa mai departe. Lustratii se impuneau inaintea oricaror acte sau actiuni importante pe care le intreprindeau statul sau seful statului. Oricum insa, la fiecare cinci ani sau la trecerea de la un secol la altul, lustratiile erau obligatorii. O relicva a lustratiilor de odinioara este prezenta in obiceiurile poporului roman. Este vorba de traditia ca persoanele care au asistat la inhumarea unui decedat sa se spele pe maini, la iesirea din cimitir. Gestul apare identic cu cel din lustratiile purificatoare romane consacrate riturilor funerare. Purificau manechine din nuiele, aruncate pe apa raurilor, in cadrul ceremoniilor denumite "Argei". Fluviul Tibru era cel mai vestit pentru efectuarea ceremonialului respectiv, tot astfel cum Gangele la indieni, Nilul la egipteni si Dunarea la geto-daci indeplineau acelasi rol purificator. Sacrificiile erau si la romani punctul central al cultului. A sacrifica, in latina , avea semnificatia de mactare, un cuvant care, inca din vechime , insemna a spori, a inmulti. Saturnaliile, care se desfasurau sub semnul lui Saturn, zeu italic agrar, de obarsie arhaica (poate Page9 etrusca), zeu ce era protectorul holdelor si semanaturilor. Sarbatoarea dura o saptamana, era plina de 10

ospete si bucurie, petrecere si buna dispozitie. Sacrificiile de animale in cinstea zeului Saturn, injunghierea porcilor in prima zi de Saturnalii sta, fara indoiala, la originea obiceiului crestin de a taia porcul de Ignat. Dupa sacrificii urma ospatul, cu caracter comun pt oameni si zeitate. Copiii cutreierau strazile impartindu-si daruri, turtele si colacii fiind nelipsite de la Saturnalii. Existau sacrificii de cerere postulationes, de ispasire ( hostiae piaculares) si consultative (hostiae consultativae). Din cauza ca romanii au fost un popor agricultor, cererile taranilor au fost de a le fi protejate holdele si campiile, iar ofrandele constau in animale, vinuri sau parfumuri. Se aduceau ca jertfe fructe, cereale (precum Saturn) sau animale, pasari, lapte, miere. Sacrificiile umane au fost interzise in anul 79 i.Hr. 4. Riturile particulare

Cultele locale , rurale sunt rezervate omului liber i proprietar al pamantului ; el se nchin i ofera sacrificii divinitatilor locale pe care le invoca pentru protectia casei si pentru obtinerea recoltelor bogate. Cultele familiale scot n eviden importana i puterea romanului ca i cap de familie, pater familias ; el se nchin strmoilor adic zeilor lari sau zeilor mani crora le aduce sacrificii lng vatra casei sau pe altarele familiei . Pana la sfarsitul paganismului, cultul particular, condus de pater familias, si-a pastrat autonomia si importanta alaturi de cultul public. Fiecare tat era preotul cultului strmoilor si i a zeului care i proteja familia. Pe un mic altar lng vatra el aducea zeilor casei ofrande flori , fructe , ou , vin i foarte rar miei sau iezi. Venerarea ancestral se baza pe geniul familiei (gens), care era spiritul luntric cedat de la o generaie la alta. Aceast credin i-a legat pe romani de strmoii lor i de urmai ntr-o singur comunitate continu. Nimic nu era mai de plns pentru un roman dect dect lipsa de urmai care s continue cultul. De aceea, s-a ngduit ca n asemenea cazuri romanul s poat nfia pe cineva, care s ndeplineasc mai departe aceste ndatoriri, ce izvorau din ideea necesitii perpeturii numelui de familie.Spre deosebire de acesta, insa, care a cunoscut mai mereu mutatii si schimbari , cultul particular, oficiat in jurul caminului n-a suferit modificari majore timp de douasprezece secole. Ca si in India ariana, focul din vatra reprezenta centrul cultului: i se ofereau alimente Page9 zilnic, flori de trei ori pe luna etc. Zeii casei primeau ofrande in alimente, interesant fiind ritualul de multumire zeitei Vesta: se arunca o bucata de mancare in camin si se spuneau rugaciuni. 11

In situatiile deosebite , cum ar fi nasterile, aniversarile etc. casa era impodobita cu ghirlande, obiectele de cult cele mai frumoase erau scoase afara si era adus un sacrificiou sangeros. La opt sau nou zile de la naterea copilului, dup ce (i dac) tatl l recunoscuse ca fiul su, avea loc ceremonia purificrii. Copilului i se ddea un nume i i se atrna la gt o amulet (bulla) spre a-l pzi de puterile rului,- i pe care bieii o purtau pn la vrsta de 17 ani (iar fetele, pn cnd se cstoreau). Dac tatl nu voia s-i recunoasc copilul, l lepda expunndu-l pe locul unde se adunau gunoaiele i unde era lsat s moar de foame sau de frig, dac nu-l lua cineva care, apoi, dup ce l cretea l putea vinde ca sclav. Dar copiii nscui cu anumite malformaii erau omori. De asemenea legea permitea tatlui s-i execute fiul matur pentru trdare. Ajuns la vrsta de 17 ani, n cadrul unei ceremonii, tnrul era dus n For i nscris n listele cetenilor; mbrca acum "toga viril", semn c devenise un cetean roman, i i se da numele complet; de acum avea drept de vot i era apt pentru serviciul militar. Un alt ceremonial religios era ocazionat de casatorie. Cstoria se celebra n cmim, sub auspiciile zeitilor feminine Tellus i Ceres. Mai trziu, Iuno a devenit garanta jurmntului conjugal. Casatoria si alegerea viitoarei sotii, respectiv viitorului sot, o hotarau parintii. Cstoria roman cunotea mai multe ceremonii. Mai nti avea loc n casa tatlui o mic petrecere, ocazie cu care fiica era ncredinat viitorului so. Din cminul printesc fata era dus cu alai la locuina mirelui, nsoit de nuntai care cntau diferite cntece i imnuri religioase n care revenea refrenul Talassio, Talassio, nume simbolic ce se ddea fericitului mire. Ultima ceremonie avea loc n casa viitorului so, peste al crei prag mireasa era trecut pe braele mirelui, iar lng ua cminului se aeza o roat stricat ca simbol c mireasa nu va mai prsi niciodat casa soului. Mireasa era adus apoi naintea altarului familial cu care ocazie se fceau sacrificii i se pronunau rugciunile obinuite. Atunci, mirele ntreba pe mireas dac vrea s-i fie soie, iar aceasta, dup ce rspundea afirmativ, aduga formula tradiional: Ubi tu Gaius, ego Gaia, ceea ce vrea s spun c soia, Gaia, va fi nedesprit de soul ei, Gaius. Urma ca mirii s guste dintr-o turt fcut din fin de orz presrat cu semine de susan, ca simbol al fecunditii. La ceremonie, pe lng nuntai luau parte zece martori i preotul zeului Jupiter. 5. Magia Page9 Romanii erau un popor de tarani agricultori, ca toate celelalte populatii indo europene. Ei practicau nenumarate ritualuri cu caracter apotropaic si purificator-lustrativ in scopul 12

conservarii vietii semanaturilor cultivate, pentru alungarea raului din case, grajduri sau de pe ogoare, pentru inlaturarea fortelor demonice. n codul de legi roman gsim, o lege care interzice descntarea cu scop destructiv a recoltei apartinnd unei alte persoane.existau tot felul de rituri magice particulare, jertfe, formule de rugaciune, dar si o multitudine de acte magice folosite la pregatirea ogoarelor, la insamantat si recoltat, in protejarea caselor. Pe langa aceasta forma de magie predominant agrara consemnam si asa numita magie politica, resimtita mai ales in planul vietii social-politice., conditie indispensabila pentru prosperarea in acest domeniu. 6. Mantica Exista un colegiu special consacrat manticii, augures, avand ca sarcina interpretarea unor semne considerate ca divine: fenomene ceresti, cantecul pasarilor etc. Despre sibile - profetese din grecia, cartile lor de oracol se credea k fac cunoscuta vointa divinitatii, zeul Apollo. Se spune k sibilele din Roma provin in cea mai mare parte din orfism si mistica acestuia. Cumae cea mai cea mai celebra din sibile, din localitatea Cume sau Cumanos, in apropiere de golful Baja, nu departe de Neapole, fiica a lui Glaucos si a Dianei. Celebritatea acestei sibile se datoreste in mare parte poetului Vergiliu, care pomeneste de ea in Eneida. Legenda spune ca aceasta sibila isi avea locuinta intr-o pestera inspaimantatoare din insula Sicilia. Cand Eneas a venit din Cartagina in Latium, s-a dus la ea ca sa-i spuna viitorul ce-l astepta. Apucata de un delir profetic, sibila ar fi prezis eroului intreaga lui soarta, aratandu-i totodata si mijlocul prin care avea sa ajunga in infern. Vergiliu spune ca in momentul cand prezicea soarta eroului, sibila era cuprinsa de spasme furioase care-i dadeau un aspect infiorator. Dar cea mai importanta legenda mitologica despre sibila din Cume este aceea in care ni se descriu cele trei intalniri ale sibilei cu regele roman Tarquiniu Superbul. Astfel, legenda spune ca, dupa ce aceasta sibila a reunit in noua volume toate oracolele, s-a prezentat regelui ca o femeie cu totul garbovita de ani ca sa-i vinda cele noua carti sibiline, pe o suma de 300 de florini de aur. Cerandu-i insa prea mult, acesta a luat-o in ras si a refuzat-o. Sibila a ars atunci trei din cele noua carti si s-a prezentat a doua oara, cerand regelui acelasi pret. Dar acesta iarasi refuzand-o, sibila a mai ars inca trei carti si se prezenta din nou, cerand tot suma de la inceput. Surprins de aceasta staruinta, regele a cumparat ultimele trei carti, platind sibilei suma ceruta initial. Dupa ce a vazut ca in aceste carti era vorba despre viitorul statului roman Tarquiniu Superbul le-a incredintat spre buna pastrare la doi, apoi succesiv in grija a zece, cincisprezece si in sfarsit, a patruzeci de Page9 preoti speciali, numiti quindecemviri sacris faciundis. Legenda spune ca, dupa ce a platit sibilei din

13

Cume pretul celor trei carti cumparate, regele Tarquiniu Superbul le-a inchis intr-un loc secret din templul lui Jupiter sau al Junonei de pe Capitoliu, fiind pazite aici de quindecemviri zi si noapte

Cultul mortilor
Romanii practicau un cult regulat al stramosilor morti( divi parentes) sau manilor (manes). Acestora le erau consacrate doua sarbatori principale , si anume Parentalia, in luna februarie, si Lemuria , in 9, 11, 13 mai. ntreaga viata a romanilor se ghida dup voina zeilor.Moartea venea prin bunavoina zeilor. Dupa credinta romanilor, sufletele celor decedati (lares, manes) duceau o viata asemanatoare celei de aici, fie in mormant, fie intr-o regiune subterana, obscura, in care domnea zeul Orcus. Imparatia aceasta a mortilor nu era insa izolata complet de lumea de aici, ci corespundea cu ea printr-o groapa facuta in pamant (mundus) in apropierea orasului sau satului si acoperita cu o piatra (lapis manalis). De trei ori pe an, la 24 august, 5 octombrie si 8 noiembrie, se ridica aceasta piatra pentru ca sufletele sa iasa si sa se duca sa-si vada rudele. Rudele insa se temeau grozav de spiritele celor decedati care, pentru ca aceste spirite se inviorau numai cand puteau sa suga sange de om. De aceea li se aduceau tot felul de sacrificii, uneori sacrificandu-se pe mormant sotia si sclavii celui decedat. Pentru a linisti sufletele celor morti si pentru a scapa de ele, romanii celebrau asa-numitele Lemuria in zilele de 9, 11 si 13 mai. Lemures erau sufletele mortilor deveniti strigoi si venind printre cei vii ca sa faca rautati. Pentru a scapa de aceasta primejdie, in zilele amintite mai sus, capul familiei se trezea la miezul noptii si umbla cu picioarele goale prin coridoarele casei, trosnind din degete pentru a speria spiritele si aruncand in spatele sau seminte de bob negru, fara a-si intoarce capul. De doua ori repeta cuvintele: "Cu acest bob ma rascumpar pe mine insumi si pe ai mei". Dupa stropirea cu apa sfintita, lovea intr-o placa de bronz si striga inca de doua ori: "Spirite ale stramosilor mei, iesiti afara". Romanii credeau deci ca strigoii veniti sa suga sangele oamenilor se repezeau la semintele de bob si datorita puterii magice a cuvintelor repetate de noua ori, se departau de casa lasand oamenii in pace. O categorie speciala de suflete ale mortilor o forma aceea a criminalilor sau a celor care au sfarsit printr-o moarte napraznica. Acestea se numeau larvae si erau considerate ca raufacatoare, Page9 la fel cu cele ale mortilor deveniti strigoi. Obligatiile familiei la moarte si la inmormantare au fost codificate la romani si respectate cu strictete. Dupa inhumare sau incinerare, ambele rituri fiind 14

admise, cei prezenti gustau ceva invitand si pe mort sa ia parte la masa, ii cereau binecuvantarea si, inainte de a pleca, isi luau ziua buna de la el prin cuvintele: Salve, Sancte parens ! In fiecare an, in ziua de 22 februarie, intreaga familie se aduna acasa la o masa comuna. in acea zi nu trebuia sa se tina seama de certurile familiale. La masa erau rezervate locuri pentru morti. Statuetele zeilor familiali prezidau masa aceasta, la care se strangea laolalta intreaga familie, vii si morti. Oamenii saraci erau inmormantati chiar in noaptea urmatoare. Funeraliile celor bogati sau ale demnitarilor aveau parte de o pompa cu totul speciala : cortegiul funerar avea in fata cantareti din flaut, corn trompeta, purtatori de faclii si bocitoare de profesie. De obicei , pe pietrele de mormant se inscriptionau fraze augurale, cea mai obisnuita fiind: Sit tibi terra levis, pentru a usura iesirea sufletului din mormant si a lua parte la mesele date de rude in memoria sa. Arhitectura funerara cuprindea deasupra mormintelor construcii de form conic tumuli construiti din piatr sau tuf vulcanic. S-a practicat inhumatia si incineratia. Mormintele erau dotate cu elemente de mobiliere paturi funerare spate n stnc, scaune, bnci, fotolii cu sptar, taburete pentru picioare .Cuprindeau de asemenea obiecte de uz , arme i ustensile de tot felul. Spaiul interior era mprit de perei care aveau sugerate ui i ferestre. Urna cinerar era depus n mormnt i avea forma unei colibe cu stlpi de lemn . Defuncii mai erau depui i n sarcofage lucrate cu mult art; capacul era lucrat sculptural i reprezenta pe defunct sau perechi de decedai soul i soia n poziia participanilor la ospul funerar, ntini pe patul de osp denumit clinium. Erau cimitire de suprafata cu morminte construite si aliniate, dand aspect de cartier de locuit Cimitirele subterane erau sapate in tuf vulcanic. S-au pastrat foarte bine frescele, sarcofagele, sculpturile. Pe peretii mormintelor erau imagini din viata defunctului, reflectand viata cotidiana a romanilor. Mormintele au 1-3 incaperi (una pentru sarcofag, restul pentru ofrande). Sarcofagele se faceau din pamant ars si smaltuit. De jur imprejur sarcofagele erau ornamentate cu ghirlande. Ceramica ex voto statuete cu rol de ofranda, pentru diferite zeitati canope recipiente pentru cenusa, cu forma antropomorfa. Sclavii si oamenii saraci erau inmormantati in gropi comune. Cimitirele aveau gradini in care se adunau rudele pt banchete funerare. Pe mari suprafete din interiorul si exteriorul Romei se intindeau celebrele cimitire Page9 subterane ( Via Appia este celebra pt mausoleele sale), dispunand de capele si biserici din perioada

15

timpurie crestina, de numeroase picturi murale. De prin secolul II dupa Hristos., aici romanii crestini asistau la slujbele divine.

Asimilarea elementului religios grecesc

Remarca lui Ovidiu ca ,,Roma este locul cel mai demn de intalnire a tuturor zeilor reprezinta o realitate religioasa ce se regaseste in orizontul religios roman si care vizeaza capacitatea romana de a accepta, silita sau de buna voie, influente externe; misterele orfice, dionysiace, pythagoreismul etc., venite pe filiera greaca. Veneau in intampinarea marilor intrebari existentiale legate de viata omului, de speranta, de viata de dupa moarte pe care rigida, conservatoarea si formala religie romana nu le putea satisface. Elenizarea oficiala a religiei romane a inceput, practic, dupa batalia de la Cannae (216 i. d. Hr. ), cand romanii , in urma consultarii Cartilor sibiline, au recurs pentru salvarea patriei la ceremonii de rit grecesc. Astfel, au ridicat in forul din Roma statui pentru cele 12 divinitati principale grecesti, statuile fiind asezate doua cate doua dupa sistemul grecesc. Aceasta grupa de 6 perechi reprezentand cele 12 divinitati grecesti a asimilat acum divinitatile corespunzatoare romane.

Infuzia elementului religios oriental

In anul 204 i. d. Hr., dupa sfatul unui oracol sibilin, a fost adusa din Pergam la Roma , pe cheltuiala statului, statuia zeitei Cybele din Frigia , Magna Mater, Zeita Mama a Asiei Mici. In continuare patrunde in Roma cultul zeilor egipteni Isis si Osiris. Cultul zeitei siriene Atargatis s-a raspandit mai putin, desi intr-o vreme impparatul Nero il sustinuse cu mare entuziasm. De cea mai mare raspandire s-a bucurat cultul razboinivului zeu Mithra. Acesta a ajuns n Imperiul Roman n anul 100 d.Hr., prin intermediul soldailor, mestesugarilor si negustorilor latini, cultul lui Mithras fiind un cult exclusiv pentru brbai. Acest zeu lupta impotriva intunericului, minciunii, a demonilor in general, pe parcurs devenind zeul juramantului, fiind foarte iubit de militariEra cunoscut sub titlul "Deus sol invictus". mpratul roman Commodus a fost iniiat n cultul lui Mithras. Dup convertirea lui Constantin cel Mare la cretinism, n anul 313 d.Hr., cultul acestui zeu persan a cunoscut un declin puternic. Senzaia de renviere a gloriei acestuia din perioada lui Iulian Apostatul Page9 (331-363), a fost urmat mai trziu de dispariia complet a lui din lumea roman.

16

Cultul Imperial
Cinstirea conductorilor romani a nceput cu Iulius Cezar. Onorurile divine i-au fost oferite nc din timpul vieii. naintea ntoarcerii spre Roma dup victoria de la Pharsalus, a fost ridicat statuia pe dealul Capitolin purtnd un titlu de semizeu, pe care, totui, a ordonat s fie ters.alt statuie a primit inscripia Deo Invicto. Jocuri au fost stabilite n onoarea sa, ca i cnd ar fi fost un zeu. Acest omegiu exagerat i-a iritat pe inamicii si i, fr ndoial, a fost unul dintre motivele care au condus la asasinarea sa. Entuziasmul popular fa de realizrile sale i indignarea acestora fa de moartea sa au gsit expresie n adorarea religioas. Populaia roman a fost cea care l-a ridicat pe Cezar la rangul de zeu. Oamenii de rnd, dup spusele lui Suetoniu, erau convini de divinitatea sa. ns Octavian, care i-a urmat lui Cezar, s-a identificat imediat cu aceast imagine popular. Senatul i-a oferit n mod formal titluri divine, fapt pentru care a ordonat ridicarea unui templu n cinstea sa. In epoca imperiala, odata cu extinderea stapanirii romane pe trei continente (Europa, Africa, Asia), fondul arhaic al traditiilor religioase romane este tot mai mult erodat de puternicele influente religioase externe. Octavian Augustus (27 i. d. Hr. ) a avut o tentativa in restaurarea acestei traditii, dar contactul cu puternicele influente orientale a directionat noua orientare religioasa; Caesar, Octavian au fost divinizati (Octavian = Augustus). Imparatii romani sunt, incepand cu sec. II-III d.Ch., considerati zei inca din timpul vietii lor (Imparatul Aurelian se credea fiul zeitei Minerva, Caligula afirma ca este frate cu Jupiter, iar Domitian ca este insusi Jupiter). Se contureaza, asadar, clar cultul imperial, asociat firesc cu traditionalul cult al Romei, iar aderarea si participarea la aceste culte devine politica de stat obligatorie in intreg Imperiul Roman, ca semn de loialitate fata de puterea imperiala, orice refuz de a se supune acestor norme ducand la crunte persecutii (crestinii in primele secole d.Ch.). Poporul era obisnuit cu cultul lui Cesar (100-44 i. d. Hr. ) care fiind inca in viata a primit onoruri divine si, dupa moarte, a fost trecut in randul zeilor, inaltandu-i-se altare si aducandui-se un cult special. Asa luase, practic, nastere cultul imparatului, care in Orient la greci facuse deja istorie. La greci incepuse cu Alexandru cel Mare, care descoperise cultul suveranului puternic Page9 inradacinat in Egipt, Asia Mica si Persia. La Roma a fost instituit un colegiu special de sodales augustales, compus din 21 de membri care se ingrijeau de cultul imparatului Augustus. 17

Acesti sodales Augustales era un colegiu nfiinat de Tiberius n anul 14; la nceput avea ca membri 21 de senatori i membri ai familiei imperiale: Tiberius, Drusus, Claudius, Germanicus, prezena lor reprezentnd pstrarea cultului strmoilor. Aceast corporaie era prezidat de 3 [magistri] i un [flamen], numit de mprat; iniial, cultul era celebrat doar pentru gens Iulia, iar la moartea lui Claudius a fost extins i la gens Claudia, aprnd astfel Augustales Claudiales. n timpul Flaviilor, au fost create sodales Flauiales Titiales. Aceste corporaii, cu activitate inegal n timp, au sfrit probabil n timpul mpratului Tacitus, n 276, care a creat un templu comun pentru toi mpraii divinizai. Magistri uicorum Augustales (vicomagistri), colegii de preoi nsrcinai cu practicarea cultului larilor lui Augustus n cartierele Romei; n provincii, aceleai funcii le ndeplineau magistri Augustales Larum Augustorum. Corpus Augustalium, corp de magistrai format din 6 persoane de origine servil, ce activa n oraele din provincii (seuiri Augustales). n provincii, exista un cult popular independent de colegiile oficiale, ce avea ca obiect onorarea memoriei lui Augustus prin ceremonii publice. Aceti 6 magistrai formau un ordin ce ocupa n ierarhia municipal locul secund, dup cel al decurionilor. Accesul n ordo Augustalium era permis doar liberilor, aceasta fiind cea mai nalt distincie la care puteau aspira. Treptat, asociaia augustalilor a devenit puternic i bogat, intrarea n Corpus Augustalium fiind posibil n schimbul unor sume de bani, iar titlul devenea ereditar. Augustalii beneficiau de insigne proprii (ornamenta Augustalitatis), locuri speciale n teatre, etc.; un exemplu al unei astfel de asociaii este la Ostia, unde ordo Augustalium era format din parvenii bogai, de origine servil. n secolul al IIlea, are loc decderea acestui ordin, obligaiile depind cu mult onorurile. Pe de alt parte, accesul devine cu mult mai liber, n ordin intrnd i persoane de condiie liber, spre deosebire de epoca anterioar, cnd accesul era limitat la persoanele de origine servil. Mult mai tarziu, imparatul Aurelian (270-275 d. Hr. ) s-a autoproclamat dominus et deus (domn si dumnezeu ). Soarele invincibil ( Sol invictus), corelat cu diferite divinitati superioare ale panteonului greco-roman , dar in realitate o divinitate de provenienta orientala , a devenit unul dintre simbolurile religioase cele mai importante ale paganismului roman aflat la apusul sau. Divinizarea mpratului decedat a fost autorizat printr-un decret formal emis de senat, care a avut puterea de a introduce noi forme de nchinare. Totui, Senatul a acionat n conformitate cu Page9 dorinele mpratului care conducea imperiul, fapt pentru care onorurile divine erau arareori refuzate. Ceremonia de consacrare era oficiat, de obicei, la cteva zile dup moartea mpratului, 18

dup ce trupul a fost deja incinerat sau aezat ntr-un sarcofag, fapt pentru care era reprezentat printr-o imagine din cear. Adorarea privat a mprailor din partea familiilor i a indivizilor era simpl, constnd n mod simplu din arderea de tmie n faa imaginii mpratului i n oferirea de jertfe de hran i butur, n legtur cu adorarea zeilor casnici. Adorarea public era elaborat i consta cel mai des din jocuri sportive publice, extrem de costisitoare. Cheltuielile erau suportate n parte de ctre guvernul imperial, precum i prin taxele publice ale oraelor. Adorarea imperial public a luat diferite forme distincte, ce pot fi desemnate sub titlul generic de cult roman. Adorarea mprailor divinizai a nflorit n mod natural n Roma, unde a cunoscut o organizare deosebit. Preoii cultului imperial, cu excepia celor ce slujeau cultului popular, purtau titlul de flameni, un titlu vechi i venerabil, deinut din cele mai vechi timpuri de ctre marii preoi ai lui Jupiter, Marte i ai celorlalte diviniti. De-a lungul timpului, cultul mpratului aflat n via a cptat o not deosebit de personal. Distingerea elementului religios n adorarea mprailor reprezint un aspect mult mai dificil. Se pune ntrebarea dac nii mpraii au crezut n statutul lor divin. Totui, mpratul nu era privit, de-a lungul vieii sale, n sensul literal, ca fiind de sorginte divin. Cultul mprailor divinizai prezentau problema ntr-o form diferit. Cultul imperial a atins nlimea popularitatea n cel de-al doilea secol, ns i-a pierdut gradual importana de-abia n secolul al patrulea, cnd a fost complet secularizat. Declinul adorrii imperiale a fost legat, n general, cu decadena religiei pgne.

Caderea si sfarsitul religiei romane

Politeismul greco-roman aveasa se topeasca incetul cu incetul intr-un fel de panteism solar , ajungandu-se la un pronuntat sincretism religios, un amalgam de credinte si rituri orientale cu credinte si rituri greco-romane, predominante fiind insa elementele astrale din religia siriana , pe care mithraismul , care patrunsese in spariul roman si ramasese aproape unuic spre sfarsitul religiei romane , si le impropiase. In curand , cultul imperial avea sa mai apara doar ca un simplu prilej pentru petreceri. Page9 Unii imparati , dar in primul rand imparatul Iulian Apostatul (361-363 d. Hr. ) , au incercat sa reactioneze impotriva declinului vechii religii romane. Persecutiile indreptate impotriva 19

crestinilor au avut un efect de bumerang: ele n-au distrus crestinismul , ci au contribuit la raspandirea lui . Edictul de la Milan (313 d. Hr. ) recunostea crestinismul ca religio licita(religie permisa), iar in timpul lui Constantin cel Mare (306- 337 d. Hr. ) acesta devenea religia dominanta in Imperiul Roman.

Raspandirea crestinismului
Noii crestini nu proveneau doar din randurile poporului de rand. Forta credintei lor si puritatea morala in care isi traiau viata , apoi sangele martirilor, care s-a dovedit a fi samanta crestinismului, au condus permanent la intarirea Bisericii crestine. Crestinii se numeau cu toti frati , se ajutau mereu unii pe altii , in smerenie si buna cuviinta. In numele unui ideal nou, invatatura crestina reinvie vechi virtuti compromise sau pierdute: demnitatea si curajul oamenilor, coeziunea familiilor, sensul adevarurilor morale in viata adultilor si in educatia copiilor ; si , mai mult decat atat, aduce in relatia dintre oameni o comuniune interioara nemaiintalnita in societatea pagana. Crestinismul, religia Mantuitorului lisus Hristos, pune capat paganismului greco-roman prin edictul de la Milan (313 d.Ch.), cand s-a dat libertate tuturor cultelor religioase, iar in timpul lui Constantin cel Mare, crestinismul devine religie oficiala a Imperiului Roman (sinodul de la Niceea - august 325 d.Ch.).

Concluzii
Roma a lsat motenire posteritii opere de art de o valoare inestimabil. Monumentele numeroase, rmase din timpul civilizaiei romane, arat marea varietate de forme construciilor romane. Scara i proporiile monumentale, impresionantele concepii ale bazilicilor, ale termelor i monumentelor funerare, noua tehnic constructiv a arcurilor i bolilor, construciile rezervoarelor, a podurilor, a apeductelor i viaductelor, a oselelor, a arcurilor de triumf, fac din Page9 arhitectura roman "o enciclopedie morfologic a arhitecturii". Construciile romane ilustreaz

20

mreia, grandoarea i autoritatea republicii i a Imperiului, sentimentul de supremaie al romanilor asupra lumii. Comparat cu iudaismul i confucianismul, religia roman mprtete, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric iar cu cel de-al doilea respectul religios pentru tradiie i pentru datoria social, exprimat prin conceptul de pietas. n concluzie acest popor de cuceritori, dotat cu spirit militar i cu orgoliul autoritii, romanii au avut n acelai timp i sentimentul grandorii. Cu respectul pentru normele de viata organizat i ale existenei urbane,pentru cinstea i respectul adus zeitilor, pentru rigorile disciplinei i igienei, romanii au lsat lumii moderne un mod superior de existen.

1986; 2003. Page9

Marcel Bordet, Istoria Romei Antice, Ed. Lider, Bucureti, 1998; Ghe. C. Vorona, Istoria universal a arhitecturii ilustrat, Ed. Tehnic, Bucureti, Ovidiu Drmba, Istoria culturii i civilizaiei, vol. III, Ed. Saeculum, Bucureti, tefan Pun, Didactica istoriei, Editura Corint, Bucureti, 2007. Flori Bohiltea, Cristian Olariu, Institutii romane Dictionar de termini Enciclopedia civilizaiei romane, ed. D. Tudor, Bucureti, Ed. tiinific i

Enciclopedic, 1982. 21

Mircea Eliade Istoria ideilor si credintelor religioase vol 2 ed Univers

Enciclopedic, Bucuresti, 2000

Page9

22