NERO

imparatul roman pervers,ucigas si nebun

 Nero Claudius Caesar Augustus
Germanicus,pe numele sau complet,a
fost al cincilea împărat roman al
dinastiei Iulio-Claudiene. Nero face
parte din acei împărați care au fost foarte
aspru judecați în literatura antică. Doar
în Grecia au existat voci preocupate de o
imagine diferită; astfel, pentru
Pausanias, Nero era un exemplu pentru
justețea afirmației lui Platon, conform
căreia marea nedreptate "nu pornește de
la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet
nobil corupt printr-o educație greșită".
 Primii ani
Nero s-a născut la 15 decembrie 37 e,n., în Antium, un orășel
italic de la malul mării. Tatăl sau, Gnaeus Dimitius Ahenobarbus,
era membru al uneia dintre familiile de vază din vremea
republicii. Nero era cunoscut datorită mamei sale, Iulia Agrippina,
fiica lui Germanicus și sora lui Caligula. Tatăl lui Nero a murit
când el avea doar trei ani, iar mama lui a fost exilată de către
Caligula pe insulele Ponziane. Însă, în anul 41, Claudius, odată cu
ascensiunea sa la tron, a rechemat-o pe Agrippina la Roma. Cei
doi s-au căsătorit în anul 49, iar între anii 50-51, Nero a fost
adoptat și numit moștenitor. În anul 53, s-a însurat cu fiica lui
Claudius, Octavia. În anul 54, la moartea lui Claudius, Nero,
având vârsta de 16 ani, a fost acceptat, fără opoziție, ca împărat .
 DOMNIA
Nero a oferit o donație enormă gărzii pretoriene și a ținut un discurs în fața senatului, prin care promitea întoarcerea la principiile
lui Augustus. Rolul senatului în cadrul guvernării avea să crească, iar senatorii aveau să se bucure de mai multă libertate în
exprimarea opiniilor. Discursurile sale au fost scrise de Seneca, un distins filosof stoic, exilat în Corsica de Claudius și rechemat să se
ocupe de Nero, ca preceptor, alături de Afranius Burrus, perfectul pretoriului. Britannicus, fiul lui Claudius, a fost otrăvit la o cină în
anul 55. Mama să, Agrippina, a exercitat o enormă influență asupra fiului său, prin intermediul căruia speră să conducă imperiul.
Nero a tratat-o cu considerație și se presupune că chiar mama sa l-a sedus pentru a-l controla mai bine. Dar, la începutul anului 55,
garda i-a fost retrasă, iar ea alungată din palat. În anul 59, Nero a poruncit să fie suprimată. După tentative eșuate, a fost, în cele din
urmă, ucisă. Împăratul colinda seara prin oraș, mergând din cârciumă în cârciumă cu prietenii săi, jefuia oamenii în plină stradă,
ataca femeile și fura din magazine și tarabe. Siluia femei măritate și băieți născuți liberi. S-a căsătorit cu amanții săi, Pitagora și
Sporus, un copil castrat. Era pasionat de muzică, și îi plăcea să cânte propriile compoziții, acompaniindu-se singur la lira. L-a angajat
ca profesor pe Terpnus, cel mai mare cântăreț de liră, și organiza concerte private pentru prieteni.
Debutul său public a avut loc în anul 64, la Napoli, iar teatrul în care organizase recitalul a fost lovit de un cutremur și s-a prăbușit.
Suetonius spune că Nero avea o voce slabă și înfundată, Dio Cassius îi califică glasul drept leșinat, dar, poate, era un muzician
talentat și priceput. Nero se costuma ca un actor de tragedie, susținând un al doilea recital în fața plebei, și interpretând un cântec
despre Niobe și alte arii, feminine și masculine, cu soldații din garda pretoriană standu-i alături, gata să-i poarte lira. Spectacolul s-a
întins până seară târziu. Nero se imagina poet și scria poezii.
În 58, Nero s-a îndrăgostit de Poppaea Sabina, căsătorită cu unul dintre tovarășii apropiați lui Nero, Otho Marcus. Otho a fost numit
guvernator al Lusitaniei, iar Poppaea a ajuns în patul împăratului. A divorțat în anul 62 de Octavia și s-a căsătorit cu Poppaea.
Octavia a fost trimisă în Campania, izolată în Pandateria și acuzată fals de adulter, a fost ucisă, capul ei fiind adus la Roma pentru ca
Poppaea să se desfete privindu-l. În anul 63 Poppaea i-a născut lui Nero o fiică, dar care a murit la 4 luni. În anul 65, într-un acces de
mânie, Nero și-a omorât în bătaie soția însărcinată a doua oară și, imediat, s-a însurat cu Statilia Messalina, dar, apoi, a început o
relație amoroasă cu Sporus, având o asemănare fizică cu Poppaea. A pus să fie castrat și îmbrăcat în veșminte femeiești.
Când i s-a cerut să semneze prima sentință la moarte, Nero a comentat "de n-aș fi învățat să scriu niciodată". După moartea lui
Burrus, în anul 62, influența lui Seneca s-a diminuat, fiind dominat de Poppaea și Ofonius Tigellinus, succesor la comanda gărzii
pretoriene. Pentru că banii erau pe sfârșite, Nero a mărit dările, moneda s-a depreciat, iar averile bogaților au fost confiscate pentru a
îngroșa veniturile împăratului.
În anul 64, Roma a fost devastată de un mare incendiu, izbucnit în apropiere de Circus Maximus, care a cuprins 10 din cele 14 cartiere
ale orașului, tot centrul Romei și o parte din reședința imperială de pe Colina Palatină.
 Incendiul si persecutiile
Nero se afla la Antium când a izbucnit incendiul, dar s-a întors degrabă la Roma pentru a afla
despre amploarea dezastrului. A ajutat sinistrații, a transformat unele edificii publice în adăposturi
și a oferit grâne ieftine populației. A oferit bani pentru reconstrucție și a impus măsuri stricte
pentru reducerea riscului de repetare a incendiilor. Lumea credea că Nero însuși ar fi provocat
incendiul ca să facă loc pentru Domus Aurea.[necesită citare] În toiul incendiului, privea pârjolul
din turnul lui Mecenas și se bucura de frumusețea flăcărilor, cântând „Arderea Troiei”, și puțini au
fost păcăliți atunci când el a aruncat vina asupra creștinilor. Acuzat că ar fi ordonat marele
incendiu de la Roma, Nero a aruncat vina asupra creștinilor, urmând un val de procese sumare.
Mulți creștini au fost crucificați și arși, ca și cum ar fi torțe vii, pentru a ilumina jocurile de circ.
Printre victimele persecuției se numără și Sfinții Petru și Pavel ce au fost uciși prin anul 66.

Indiferent de autor, marele incendiu l-a împovărat financiar pe Nero tocmai când veniturile erau
deja insuficiente. A reluat procesele pentru trădare și s-a ajuns la exiluri, execuții și sinucideri, frică
și indignarea răspândindu-se printre senatori și curteni.

Un grup format din senatori, printre care și ofițeri din garda imperială, condus de Gaius
Calpurnius Piso, a plănuit să-l asasineze în timpul Jocurilor de la Circus Maximus din aprilie 65.
Complotul a fost descoperit, astfel, 19 oameni fiind uciși și 13 exilați. Chiar și Seneca a fost acuzat
de complicitate la conspirația pisoniană și a fost obligat să se sinucidă. A mai fost dată în vileag o
altă conspirație pe când Nero se afla în drum spre Grecia, fiind implicați senatori de vază, ca
Gnaeus Domitius Corbulo.
 Curiozitati
Aflând că i se plănuia înlăturarea şi înlocuirea cu Britanicus, fiul natural al lui
Claudius, complot pus la cale chiar de Agrippina, Nero ia măsuri drastice. Rivalul său este
ucis chiar în ziua majoratului, iar imparateasa-mama este trimisă într-o călătorie pe mare
cu o navă capcană care ar fi trebuit să se dezintegreze în larg. Chiar dacă aceasta
supravieţuieşte naufragiului, ajunsă la mal, este ucisă de pretorienii anume pregătiţi de
împărat. Urii sale îi pică victima chiar soţia sa, Octavia, pe care iniţial o exilează,
rechemând-o apoi la Roma doar pentru a o ucide.

Fantomele nebuniei îl acaparează de acum cu totul pe cel care avea să fie numit mai
târziu Antihristul. Bântuit de viziunea mamei sale, Nero recurge la magie pentru a
îmbuna Furiile. Chinuit şi de moartea Octaviei, moarte pe care o regretă amarnic,
împăratul alege un adolescent pe nume Sporus a cărui înfăţişare semăna izbitor cu a
fostei sale soţii şi îl emasculează. Are loc un spectacol grotesc. Împăratul oficiază public
nunta dintre el şi Sporus. Mulţimea murmură: „Ce noroc ar fi fost pentru omenire dacă
Domitius tatăl ar fi avut o asemenea mireasă”.

Pe locul de astăzi al Vaticanului, Nero asanează un lac imens şi ridică cel mai
impunător palat văzut vreodată de romani. „În sfârşit, pot locui şi eu decent ca un om”,
exclamă el fericit în momentul finalizării construcţiei. Complexul era străjuit de o statuie
imensă a sa în care era reprezentat în chip de zeu soare.