Claudius

Caesar
(n. 37 - m.
Ti ra n pr in68)
def ini tie  ! ?
 
•Lucius Dominitius Ahenorabus , viitor
Nero, s-a nascut intr-un oras din
vechea regiune Latium , in 15
decembrie 37 i.H, 18 zile inainte de
calendele lui ianuarie, iar in baza
horoscopului sau , multi au prevestit
lucruri infioratoare. In acest context,
intreebarea este fireasca:a fost sau
nu Nero un tiran?
•Tiranul- 1) Conducător absolut al
unei ţări care guvernează în mod
arbitrar şi cu cruzime; dictator;
despot; potentat. 2) fig. Persoană
autoritară care îşi impune voinţa
în mod despotic; satrap; dictator;
despot
 Nero se naste si se dezvolta intr-un mediu in care climatul nu
a fost nici pe departe cel mai potrivit. Tatal sau, era un om
detestabil :si-a ucis libertul pentru ca acesta nu a baut cat i se
poruncise, refuza sa plateasca bunurile achizitionate la licitatii, iar o
data a scos ochiul unui cavaler. A accidentat intentionat un copil,
punanadu-si intentionat caii sa galopeze in directia acestuia si pe
deasupra a fost acuzat si de relatii incestuoasa cu sora sa, Lepida.
In ceea ce priveste linia paterna, tabloul inaintasilor, prezentat de
Suetonius, este si mai sumbru, bunicului sai ii placeau pedepsele
crude si luptele de gladiatori fara mila.
Pe linie materna, ascendenta este nelinistitoare, Nero este
fiul Agrippinei Minor si nepotul lui Caligula. Mama sa era
recunoscuta ca o « conspiratoare cu multi amanti, o necrutatoare
care isi elimina nemilos rivalii ».﹡﹡﹡﹡ Intr-un asemenea context
nu e de mirare de directia in care se dezvolta personalitatea sa,
minciuna fiind o modalitate de a se sustrage de la pedepse ,
asprimii educatorilor sai si totodata, metoda de a smulge celor
apropiati tandretea de care fusese privat de catre mama sa.
Nero isi incepe « cariera politica" inca pe vremea
Messalinei, cind, cu prilejul jocurilor seculare organizate de
Claudiu, cistiga bunavointa spectatorilor, incepind astfel sa
se bucure de o larga popularitate. La putina vreme dupa
casatoria mamei sale cu Claudiu, deci in cursul anului 49,
Seneca, este angajat ca preceptor al lui Lucius. Spre
sifirsitul aceluiasi an, Agrippina, impreuna cu Seneca
organizeaza logodna lui Lucius cu Octavia iar evenimentele
se vor succede de acum cu rapiditate ; la inceputul anului
50, Agrippina il convinge pe Claudiu sa-1 adopte pe Lucius,
invocind, fara indoiala, batrinetea imparatului si virsta
frageda a lui Britannicus, care abia implinise opt ani. Nero,
avind doisprezece, avea sa-i fie protector si nu este exclus
ca imparateasa sa fi invocat si faptul ca fiulei era extrem de
popular, ca se tragea din neamul lui Germanicus si ca prin
vinele lui curgea singele lui August
 Sub Iulio-Claudieni, in practica, „principele aestei stapin absolut
: imperium il inalta deasupra legilor" , imparatul reprezinta legea ca atare
si face figura de intermediar, ba chiar de chezas al gratiei divine .Toti
cezarii au cautat, cum e si firesc, sa intareasca aceasta putere aproape
nelimitataiar de la un imparat la altul, diferentele sint minime. Si totusi
istoria le retine, ele oferindu-le posibilitatea sa menajeze anumite
sensibilitati, care erau mostenite de la vechea mentalitate. Numele unui
Tiberius, Caligula, Nero au ramas pâna astazi prototipuri ale tiraniei.
Tiranii trebuia sa-si asigure stapânirea în chip institutional, iar pentru
paza împaratului au fost înfiintate chortele pretoriene, adica trupele sale
de securitate, unitati militare privilegiate, stationate în apropierea Romei,
comandate de doi prefecti, spre a respecta principiul roman al
colegialitatii (au fost însa momente când a existat un singur prefect).
Prefectii nu erau simpli ofiteri, ci persoane cu putere si influenta politica,
insa prefectul Nymphidius Sabinus – acesta l-a tradat pe ultimul iulio-
claudin provocând prabusirea sa – va avea un rol mult mai mare. In timpul
lui Nero a fost descoperita o foarte grava conjuratie împotriva
împaratulul, iar Prefectul Faenius Rufus a fost însarcinat cu ancheta.
Cohortele pretoriene aveau misiunea de a-l apara pe împarat de posibile
atentate si rebeliuni îndreptate împotriva persoanei sale.
 Sub Iulio-Claudieni, in practica, „principele aestei stapin absolut :
imperium il inalta deasupra legilor" , imparatul reprezinta legea ca atare si
face figura de intermediar, ba chiar de chezas al gratiei divine .Toti cezarii au
cautat, cum e si firesc, sa intareasca aceasta putere aproape nelimitataiar
de la un imparat la altul, diferentele sint minime. Si totusi istoria le retine, ele
oferindu-le posibilitatea sa menajeze anumite sensibilitati, care erau
mostenite de la vechea mentalitate. Numele unui Tiberius, Caligula, Nero au
ramas pâna astazi prototipuri ale tiraniei. Tiranii trebuia sa-si asigure
stapânirea în chip institutional, iar pentru paza împaratului au fost înfiintate
chortele pretoriene, adica trupele sale de securitate, unitati militare
privilegiate, stationate în apropierea Romei, comandate de doi prefecti, spre
a respecta principiul roman al colegialitatii (au fost însa momente când a
existat un singur prefect). Prefectii nu erau simpli ofiteri, ci persoane cu
putere si influenta politica, insa prefectul Nymphidius Sabinus – acesta l-a
tradat pe ultimul iulio-claudin provocând prabusirea sa – va avea un rol mult
mai mare. In timpul lui Nero a fost descoperita o foarte grava conjuratie
împotriva împaratulul, iar Prefectul Faenius Rufus a fost însarcinat cu
ancheta. Cohortele pretoriene aveau misiunea de a-l apara pe împarat de
posibile atentate si rebeliuni îndreptate împotriva persoanei sale.
•Faţada strălucitoare acoperea însă o realitate mai puţin grozavă şi care prezenta
deja trăsături problematice din mai multe puncte de vedere. Apeleaza la asasinarea
fratelui vitreg, nu pentru ca acesta canta mai frumos-cum afirma unele surse-ci pentru
ca reprezentase un obstacol in drumul sau spre putere. Poporul îi pronunta numele cu
groaza deoarece toata lumea stia ca Brittanicus, fratele sau a fost asasinat chiar de el
deoarece între ei era lupta pentru tron. Nero a cerut ajutorul unei batrâne vrajitoare si
aceasta i-a preparat un venin. Ca sa fie sigur ca va reusi, el a testat veninul pe un
porc salbatic, care a murit pe loc. Nero, ca sa-si acopere crima, a dat ordin sa fie ars
cadavrul, însa vremea nu a tinut cu el, iar ploaia a stins de patru ori focul. Ca sa poata
respecta ordinul sefului, sclavii au uns trupul lui Brittanicus cu rasina si astfel au reusit
sa-si duca sarcina la bun sfârsit.
Faţada strălucitoare acoperea însă o realitate mai puţin grozavă şi care prezenta
deja trăsături problematice din mai multe puncte de vedere. Apeleaza la asasinarea
fratelui vitreg, nu pentru ca acesta canta mai frumos-cum afirma unele surse-ci pentru
ca reprezentase un obstacol in drumul sau spre putere. Poporul îi pronunta numele cu
groaza deoarece toata lumea stia ca Brittanicus, fratele sau a fost asasinat chiar de el
deoarece între ei era lupta pentru tron. Nero a cerut ajutorul unei batrâne vrajitoare si
aceasta i-a preparat un venin. Ca sa fie sigur ca va reusi, el a testat veninul pe un
porc salbatic, care a murit pe loc. Nero, ca sa-si acopere crima, a dat ordin sa fie ars
cadavrul, însa vremea nu a tinut cu el, iar ploaia a stins de patru ori focul. Ca sa poata
respecta ordinul sefului, sclavii au uns trupul lui Brittanicus cu rasina si astfel au reusit
sa-si duca sarcina la bun sfârsit.
Nero a incercat sa elimine tcate vestigiile regimului republican si sa instaureze
rapid o monarhie teocratica de tip greco-oriental, fundamentata pe principiile
antoniene ale „democratiei regale", preluand acest model de la scriitorii greci.
Pentru ei, nu Roma cea de neinvins reprezinta centrul Imperiului, ci -insusi
principele. Lumea este un cosmos guvernat de providenta divina, iar imparatul,
simbolul unitatii acestuia, el fiind intermediarul intre lumea celesta si omenire.
Iata, asadar, deosebiri care par sa legitimeze opozitia dintre rege si tiran. Oficial,
distinctia aceasta nu se aplica Iulio-Claudienilor. Dar ea va deveni destul de
repede o tema de meditatie in scolile retorice si un loc comun al literaturii epocii.
Prin despotismul sau tot mai accentuat imparatul a accelerat acest proces de
tranzitie, urmand obiective mult prea mari. Asemnei lui Gaius- Caligula vroia sa
impuna un regim politic autocratic, care sa ii permita depasirea structurilor cu
care romanii erau obisnuiti, iar monarhia pe care el o promova era de inspiratie
antoniana. Totusi trasatura specifica domniei lui Nero nu rezida in aceasta
monarhie de tip teocratic, Nero dorea in egala masura sa impuna un ideal
estetic in viata cotidiana a romanilor, imparatul insusi se vroia poet si actor, motiv
pentru care si- a celebrat la Roma propiul trimunf artistic cu toata pompa militara
traditionala. A facut pana la urma din domnia lui o imensa scena de teatru iar
noul cod socio-cultural propunea o profunda reforma ducativa si morala, iar
daca ii recunostem lui Nero o doctrina si o strategie nu inseamna ca il
disculpam, si nici nu ii justificam crimele, ori sa il dezvinovatim de falimentul
politicii pe care a dus-o.
 Neronismul este rezultanta mai multor forte, una dintit ele e chiar
personalitatea imparatului — ea insasi suma a unor vectori psihici si
individuali, dar in egala masura contextuali, asa dar un rol bine determinat in
acest proces istoric l-au avut fortele materiale si umane, ideile si necesitatile
sociale. Diferite forte s-au infruntat cu o intensitate de multe ori dramatica,
determinind, la rindu-le,-transformari profunde care au afectat sistemul in
intregul lui, dat si sub-sistemele. Nero insusi a evoluat pe parcursul celoi
paisprezece ani de domnie, conservind in acelasi timp anumite optiuni
fundamentale. Ca sa dea raspuns unei situatii complexe, el a fost nevoit sa-
si schimbe din cind in cind strategia si sa multiplice tacticile, doar ca in jurul
lui realitatile au suferit transformari, ca si oamenii, de altfel. Pe lânga aceasta
se institutionalizeaza categoria delatorilor. Acestia patrundeau în viata intima
a potentialilor adversari ai împaratului spionându-i în fel si chip: ei nu ezitau
sa perforeze tavanul camerelor spre a introduce tuburi cu ajutorul carora sa
poata asculta ce se discuta în încapere. Altii citeau operele literare, pentru a
vedea daca nu cumva printre rânduri nu se strecoara afirmatii
„dusmanoase » ; si evident erau rasplatiti regeste pentru serviciile pe care
le aduceau împaratului. Si chiar si atunci când delatiunile se dovedeau a fi
întru totul false, „turnatorii » nu aveau de suferit nicio consecinta.
Delatiunea si delatorii sunt o realitate a imperiului care-si atinge
un punct culminant în timpul domniei lui Nero. Aspirând catre
tipul de monarhie specific Orientului, dispretuind traditia si
spiritul roman autentic pe care voia sa-l aboleasca, dorind
stramutarea capitalei imperiului la Alexandria, împaratul artist s-
a sprijinit în special pe aceasta categorie în batalia pe care o
ducea împotriva partizanilor constitutiei augustane. Spre
sfârsitul domniei, el se considera atotputernic, intangibil si iubit
de popor. Numai ca ceea ce parea de domeniul imposibilului s-a
produs: cum la Roma totul se afla sub controlul trupelor de
securitate si, în consecinta, orice încercare de rebeliune era
zadarnica, „revolutia » antineroniana a fost provocata în Galia
de unde s-a extins în Hispania si în final a ajuns la Roma, unde
trupele de securitate îl abandoneaza pe împarat.
Dupa o perioada în care au avut loc în rastimpul câtorva luni
doua razboaie civile, situatia s-a stabilizat dupa victoria
repurtata de Vespasian.
 Nero a incurajat, in scopuri exclusiv politice, cultul
imperial. in provincii, si mai cu seama in Orient, se celebra cultul
anumitor imparati defuncti si al cezarului in viata. Numele lui August,
de exemplu, fiul „divinului Iulius" — Caesar —-, fusese asociat cu cel
al Romei, zeificate, la rindul ei. Paralel cu acest cult oficial, orchestrat
de presedintele consiliului provincial, mare preot al cultului imperial,
oamenii de conditie sociala mijlocie il venerau pe imparat si pe
predecesorii acestuia prin intermediul celor ,,sase barbati ai lui
August", asa-numitii seuiri augustales. In vremea succesorilor lui
August, cultul imperial, nuantat uneori de influente orientale, se va
perpetua. Si totusi, la Roma, imparatii nu erau considerati zei
adevarati, cel putin atita timp cit se aflau in viata. inainte chiar de
triumful crestinismului, maretia lor era de plan ,,secund'' — maiestas
secunda : caci ea provenea din maretia primara a divinitatilor
autentice, pe care imparatul nu facea decit sa le reprezinte. In timpul
domniei lui Nero, cultul imparatului devine un instrument al puterii
absolute. Se afirma astfel caracterul providential al misiunii imperiale.
insusi glasul imparatului-citared este ridicat la rang divin, iar
venerarea monarhilor defuncti constituie, de asemenea, un instrument
de intarire a autoritatii principelui. In acelasi context, formulele rituale
transpun pe plan religios prioritatile ideologice ale regimului neronian.
 A raspandit moartea in jurul sau fara nici o mila si
a facut acest lucru sub imperiul fricii, spun multi. Devenea
violent si sangeros de fiecare data cand se simtea
amenintat, adevarul insa este cu totul altul : era violent si
sangero atat in viata privata, cat si in cea publica. Isi va
ucide mama, banuind-o de tradare, inclusiv pe Britannicus,
fratele sau adoptiv iar in final nu are nici o remuscare. A
avut 2 sotii, pe Poppaea Sabina si pe Statula Messalina,
insa crimele sale nu au crutat nice pe acestea, iar treptat,
pe masura ce vicile sale luau amploare, excesele sale se
rasfrangeau asupra celorlalti tot mai mult. A executat-o pe
Octavia dupa ce mai inainte o repudiase si si multi sustin ca
si-ar fi ucis si matusa. Se temea ca fosta lui sotie sa nu se
casatoreasca cu un aristocrat ce ar fi putut avea pretentii la
tron si sa intrige la revolta. Tot in aceasta idee va suprima
pe alti 2 candidati la tronul imperilui :Rubellius Plautus si
Faustus Cornelius Sulla Felix.
Insa injustitia si absurditatea faptelor sale merg si mai departe,
nerusinarea, desfranarea si cruzimile lui s-au manifestat mai intai
gradat si ocult, ca niste greseli din tinerete, insa nici atunci, ca de alfel
nici mai tarziu, nu a existat nici un dubiu ca aceste vicii apartin naturii
si nu varstei. Escapadele sale amoroase cu femei casatorite si
barbati raman alaturi de incest si abuz sexual doar ca alte acuzatii
aduse si probate cu dovezi. Haosul si dezordinea din viata sa
personala s-au manifestat in intreaga Roma, acestea trecand si in
provincii, unde in locul conspiratiilor s-au produs
« pronunciamentele » militare iar asasinarea lui Corbulo nu a facut
altceva decat sa instraineze armata, iar in 64 un incendiu violent
izbucneste si devasteaza timp de mai bine de o saptamana intreaga
cea mai mare parte a Romei. I-a fost asociat lui Nero iar acesta a
invinui crestinii pedepsindu-i groaznic. Mii de oamnei au fost ucisi, fie
in Colsseum, fie unsi cu smoala si arsi de vii ca niste torte umane.
Fiindca focul s-a extins au existat încercari de a-l stinge însa Nero i-a
oprit, manifestându-si bucuria într-un mod ciudat. În timp ce mai mult
de jumatate din Roma ardea, el cânta în balconul palatului privind
flacarile. Încendiul a durat noua nopti si noua zile.Crestinii au fost
învinuiti pentru aceasta nenorocire. Senatul i-a condamnat pe toti la
moarte pe rug.
Împaratul dorea sa execute toti crestinii. Jocurile obisnuite nu mai
reprezentau pentru el nici o distractie,vroia sa vada oamenii murind în
cele mai groaznice moduri, vroia sa vada cât mai mult sânge si cât mai
multa suferinta.
Dar Nero nu a fot doar doar acela care a provocat moartea atator
crestini: el mai fuses si dusmanul elementului conservator din vechea
nobilime, de a carei traditii isi batuse joc in toate felurile, mai ales prin
aparitiile sale pe scena , in postura de cantaret, devenind ami apoi
datorita caracterului sau deplorabil si Antichristul. Capitala căzuse
pradă unor zvonuri alarmante, în legătură cu unele nebunii neroniene
în proiect, ca o nouă incendiere a oraşului, eliberarea din menajerii a
unor fiare ca să sfâşie populaţia s.a . În seara de 8 iunie i se adusese la
cină mesaje despre proclamarea ca împărat a lui Galba. Alerga furios
afară cu intenţia de a căuta o corabie care să-l ducă în Egipt şi de
acolo să treacă în Parti, totul era însă zadarnic: a dormit, ascuns în
grădina palatului, până ce a fost trezit zgomotul unor trăsnete. La
lumina fulgerelor, l-a vazut peTigellinus , îi retrăgea garda de la palat.
Voi să-şi curme zilele, dar nici unul dintre sclavi nu voi să-i înfigă cuţitul
în gâtul taurin al tiranului, ceea ce îl făcu să strige cu disperare: „ Am
ajuns să nu mai am nici prieteni şi nici duşmani!”
Caracterul lui Nero s-a format intr-un anumit mediu, este
drept. Dar in natura actului sta nedreptatea, iar acest om a
deposit de mult aceasta limita pentru ca a fost nedrept in
fiecare forma de nedreptate.
Nedreptatea consta in a-ti atribui tie insuti prea mult din
ceea ce este bun in sine si prea putin din ceea ce este rau
in sine. De aceea, nu ne lasam guvernati de un om, ci de
lege, iar in momentul in care respectiva persoana
foloseste aceasta putere in detrimentul sau devine un
tiran, fapt demonstrat de Nero. Scuza nu are cum sa fie
« mediul care l-a corrupt”, a avut posibilitatea sa aleaga,
iar deciziile sale dovedesc slabiciune, dar in acelasi timp
cruzime si dispret.