Nazaret

Nazaretul ( ebr. ‫ – נָצ ְַרת‬Natzrat ) este un mic orășel din regiunea Galileea, situat în districtul
de Nord al Israelului.  Este considerat centrul administrativ al întregii Galilei și cel mai important
oraș arab din Israel cu circa 75 000 locuitori, dintre care o treime sunt creștini (31%), iar restul
musulmani (69%). Nazaretul este un centru de pelerinaj creștin, deoarece este orașul în care au
locuit Fecioara Maria și Dreptul Iosif, orașul Bunei-Vestiri, orașul copilăriei Mântuitorului, orașul
marilor taine ale mântuirii noastre. Așezat într-un cadru natural extrem de frumos, printre măslini,
migdali și smochini, orașul Nazaret își merită numele de „Floarea Galileii”.
Sursa numelui Nazaret, Nazara e posibil legată de cuvântul Netzer (‫ )נצר‬care înseamnă
„mlădiță”; „ramură”; „lăstar”; „odraslă”, iar creștinii văd în aceasta o aluzie la faptul ca Iisus era
mlădiță din casa lui David : „O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui
va da” ( Isaia 11,1 ). Altă ipoteză privind numele trimite la rădăcina „‫ ”נטר‬- ntr - însemnând
„pază”; „turn de veghe”, explicația fiind că poziția orașului pe munte, deasupra Văii Izreel îi
permitea să servească drept bastion în calea unor oștiri străine.

A. Prezentare istorică, geografică și demografică a orașului Nazaret

În perioada preistorică zona Nazaretului a fost locuită datorită numeroaselor peșteri și

izvoare de apă, cel mai cunoscut dintre acestea fiind cel numit astăzi Izvorul Mariei. Peștera cea
mai faimoasă este Peștera Kedumim sau Al Kafzaperi. Nazaretul nu e pomenit în Vechiul
Testament sau în scrierile istoricului evreu Iosephus Flavius și nici în Talmud. Nu există dovezi că
așezarea a fost locuită înainte de perioada celui de al Doilea Templu.
Nazaret este menționat pentru prima dată în Evangheliile sinoptice și observăm că lipsește
și din lista cetăților din seminția lui Zabulon, regăsită în cartea Iosua 19, 10-15. După Noul
Testament, Nazaretul era localitatea unde se afla casa Mariei, mama lui Iisus, și a logodnicului ei,
Iosif. În această casă s-au întâmplat evenimentele Vestirii miracolului sarcinii Mariei de
către Arhanghelul Gabriel și acesta e locul unde a crescut Iisus din pruncie și până la începutul
misiunii sale. Unii istorici sunt de părere că Nazaretul nu ar fi fost populat în timpul lui Iisus. După
ei, era vorba de o deformare a textelor în timpul traducerii în greacă, și de fapt semnificația
adevărată a numelui „Iisus din Nazaret” nu era că el ar fi fost din Nazaret, ci că era mlădiță (netzer)
din Casa lui David. 
Epiphanios din Salamis a stabilit că până în vremea împăratului Constantin cel Mare, în
secolul al IV-lea, Nazaretul era locuit numai de evrei, la fel ca și Cana Galileei, vecină cu ea înspre
nord. Abia în secolul al V-lea a început localitatea să atragă pelerini creștini și au fost ridicate în
perimetrul ei cele dintâi biserici bizantine. În anul 427 s-a zidit Bazilica Bunei Vestiri în prima ei
versiune, iar în secolul al VI-lea prima Biserică Sfântul Gabriel de lângă Izvorul Mariei. Când
bizantinii au reocupat țara in anul 630, împăratul Heraklios a ordonat expulzarea evreilor din
localitate, iar existența așezării evreiești la Nazaret a încetat.
La scurt timp după aceea Nazaretul, ca și întreaga Palestină au intrat în
stăpânirea califatelor arabe musulmane. Odată cu cruciadele  și întemeierea în Țara Sfântă
a  Regatului cruciat al Ierusalimului  în jurul anului 1000, Nazaretul a crescut în însemnătate,
Nazaretul primind statutul de oraș-district.
Pelerinajul spre Nazaret a primit un caracter ceremonial în secolul XIII și biserica catolică a
început să acorde iertarea de păcate acelora care luau parte la ceremonial. În cele din urmă, în 1291,
Acra a căzut, după un greu asediu,în mâinile  mamelucilor, aceștia punând capăt regatului cruciat.
Doi ani mai târziu, în  1293 și Nazaretul a căzut în mâinile lor. Din porunca sultanului  Baibars,
Bazilica Bunei Vestiri și Biserica Sfântul Gabriel au fost distruse. Mișcarea pelerinilor a devenit
nesemnificativă, și localitatea a decăzut, ajungând a fi un sat mizer. Pelerini care l-au vizitat în 1294
au găsit acolo o bisericuță protejând grota Bunei Vestiri.
Între anii 1517-1917 a avut loc stăpânirea otomană, perioadă în care Biserica Greacă a
beneficiat de un suport major și de avantaje din partea sultanilor. În Nazaret, Biserica Sfântul
Gabriel a fost ocupată de un cler grecesc, iar în 1620 s-a permis zidirea unei noi bisericuțe la Grota
Bunei-Vestiri. În timpul domniei lui Zaher al Umar, un șeic arab de origine beduină care, sub
dominația otomană, a ajuns să stăpânească ca domnitor autonom Galileea, Nazaretul s-a transformat
dintr-un sat minor într-un oraș a cărui populație a crescut printr-o politică de încurajare a imigrației.
La raspântia dintre veacurile al XIX-lea și al XX-lea Nazaretul a prosperat, jucând rolul de
centru comercial pentru zecile de sate arabe din vecinătate. Sătenii se aprovizionau în numeroasele
pieți , unele specializate pe produse agricole, sau de metal , bijuterii sau produse de piele.
La 1914 orașul avea opt cartiere, el cuprindea nouă biserici, două mănăstiri de bărbați, patru
mănăstiri de femei, două moschei, patru spitale, patru școli particulare, o școala publică, o stație
de poliție, trei orfelinate, un hotel, trei hanuri, o moară de făină și opt piețe de marfuri. În Primul
Război Mondial Imperiul Otoman a pierdut controlul asupra Palestinei, în favoarea  Marii
Britanii.
În timpul Războiului arabo-evreiesc din 1948-1949, cunoscut la evrei ca Războiul de
independență al Israelului, Nazaretul nu a constituit propriu zis un camp de bătaie. La 9 iulie 1948
detașamente din așa numita Armată Arabă de Eliberare, la care s-au alăturat o parte din sătenii
arabi dimprejur, și-au făcut intrarea în Nazaret. Până la sfârșitul războiului, populația Nazaretului a
fost martoră la venirea unui mare număr de refugiați din orașele și satele arabe ale Galileei.

Din punct de vedere geografic, Nazaretul este așezat în Galileea de Jos, în Munții
Nazaretului, dealuri având o înălțime de peste 350 m. Orășelul se află la 32 km de Marea
Mediterana, 24 km de Lacul Ghenizaret și mai puțin de 8 km de Muntele Tabor. Este situat , mai
precis, într-o vale înconjurată din toate părțile de aceste înălțimi - la est Muntele Ksulot pe al cărui
povârniș se află orașul nou Natzeret Ilit, la sud Muntele Prăpastiei, (în ebraică Har Hakfitza, în
arabă Djebel al Kafza) la vest Muntele Tzameret și la nord Muntele Avihu. Pe marginile apusene
ale văii se află cartierul Orașului Vechi și Cartierul Latin, formate în marea lor parte de un labirint
de ulițe pentru pietoni. Majoritatea ulițelor din oraș nu poartă nume și sunt însemnate prin numere.
În sudul orașului se află o mică enclavă care aparține orașului Natzeret Ilit și unde se găsește un
hotel și o bază militară.

Nazaret este cel mai mare oraș din Israel cu o populație majoritar arabă. Până la
instituirea mandatului britanic asupra Palestinei orașul era format preponderent din arabi
creștini (predominant ortodocși), cu o minoritate musulmană.
În prezent, creștinii constituie o parte semnificativă din populația orașului
(maroniți, ortodocși, romano-catolici, melkiți, anglicani, baptiști, evangheliști și copți) însă sunt
minoritari. Populația musulmană a crescut rapid, din mai multe considerente, însă mai ales din
cauza că orașul a servit ca centru administrativ sub conducerea britanică, existând un flux mare
de musulmani care se stabileau aici. În 2009, structura religioasă era următoarea: 69% musulmani,
respectiv 30,9% creștini și 0,1% evrei. Primarul orașului este un creștin. Zona metropolitană are o
populație de 210 000 de locuitori, dintre care 59% sunt arabi și 41% evrei.

B. Cercetări și descoperiri arheologice în Nazaret

Morminte și dovezi agricole (silozuri, cisterne, prese de măsline și vin) oferă dovezi
concrete că actualul oraș Nazaret a fost locuit încă din primele zile ale ocupării terenului israelit
(sec. XII î.Hr.). Dar vechea așezare nu a fost niciodată mare, întrucât nu avea decât un singur izvor,
el fiind descris de Iosif Flaviu drept „cel mai mare sat din Galileea”.
Nazaretul în sine nu a fost un loc cu o importanță strategică sau istorică majoră și, prin
urmare, nu a meritat să fie observat în niciun text antic, în afară de referințele Evangheliilor,
considerat ca loc al originii lui Iisus. Cea mai veche referință necreștină este o inscripție descoperită
în sinagoga din Cezareea Maritima, unul dintre locurile din Galileea unde familiile preoțești ale
Iudeii au migrat după războiul Hadrianic (135 e.n.). Dar Nazaret a rămas un mic sat evreiesc până în
secolul al IV-lea, când Constantin a construit o biserică care a devenit un centru pentru pelerinajele
creștine. A fost ridicat la statutul de oraș în sec. al VII- lea.

Săpături arheologice au fost efectuate pe mai multe situri din jurul Nazaretului. Acestea
includ săpăturile de la locul Bazilicii Bunei-Vestiri, înainte de construirea sa, în anii 1960, de la
Izvorul Mariei din 1997 /1998, pe terenurile deschise rămase între Nazaret și Zippori ( Sepphoris ),
la Ferma satului Nazaret și la mănăstirea Surorile din Nazaret.
1. Bazilica Bunei Vestiri
Demolarea bisericii franciscane din secolul al XVIII-lea și pregătirea pentru construcția
Bazilicii Bunei Vestiri a oferit o oportunitate unică pentru săpaturile din locul respectiv.
Rezultatele sunt prezentate în detaliu în raportul format din două volume de Bellarmino Bagatti.
Săpăturile din anii '50-'60 au descoperit zone întinse cu straturi solide de rocă cu multe elemente din
epoca fierului, inclusiv presele de vin și măsline, cisterne în formă de clopot și silozuri în formă de
clopote mai mici, unele având două și trei nivele subterane suprapuse. Însăși „Peștera Bunei
Vestiri” ar fi făcut parte inițial dintr-un complex de prese pentru vinuri.
2. Fântâna Mariei
Unele săpături au fost întreprinse la Fântâna Mariei și la Biserica Ortodoxă Greacă din
apropiere în 1997 și 1998. Un raport detaliat asupra acestor săpături a fost publicat în 2012.
Se pare că puțul era situat la aproximativ 500 de metri în afara zonei rezidențiale. Aici s-au
descoperit vase pentru preluarea apei, bijuterii și monede.
3. Nahal Zippori
Ken Dark a realizat o serie de studii anuale pentru proiectul de arheologie Nazaret. În primii
ani ai acelui proiect, accentul s-a concentrat pe zonele rurale rămase între Nazaret și Sepphoris, în
căutarea dovezilor despre așezarea antică și caracteristicile peisajului. Descoperirile sugerează că
priveliștea dintre Nazaret și Sepphoris din perioada romană și bizantină datează de la începutul
perioadei romane timpurii - poate la sfârșitul primului secol î.Hr. Acest peisaj s-a caracterizat printr-
o structură densă de ferme și de sate mici.
4. Ferma satului Nazaret
Săpăturile de pe terenul satului Nazaret nu au descoperit nicio structură de casă, dar a fost
raportată o cantitate considerabilă de materiale ceramice. Marea majoritate a materialului este datat
din Epoca Romană Târzie și Epoca Bizantină (secolele al IV-lea și al V-lea), dar există câteva
rămășițe din primul secol.
5. Mănăstirea Surorile din Nazaret
Materialele antice de sub mănăstire au fost descoperite pentru prima dată în 1884, dar nu au
fost examinate profesional până în cea mai recentă fază a proiectului de arheologie din Nazaret.
Acestea pot fi datate din secolul I pe motive stratigrafice, și sunt identificate ca un exemplu bine
păstrat de casă-curte.

6. Morminte
O serie de morminte datând din secolul I au fost găsite chiar în afara limitelor satului din
acea vreme. Acestea sunt slab documentate momentan, dar referințe la acestea apar în diverse
rapoarte de săpături.

Un arheolog britanic, profesorul Ken Dark de la Universitatea Reading susține că s-ar fi

descoperit casa în care Iisus Hristos şi-a petrecut primii ani din viaţă. O structură modestă din piatră
şi mortar, amplasată la mijlocul pantei unui deal, ar putea fi casa în care Iisus şi-a petrecut primii
ani din viaţă. Potrivit arheologului, acea casă datează din secolul I [Link]. şi a fost descoperită pe
baza unui text străvechi care vorbeşte despre o clădire din Nazaret în care Fecioara Maria şi Iosif
l-au crescut pe Iisus.
Profesorul Ken Dark precizează pe baza unui text – “De Locis Sanctis” -, scris în anul 670
de călugărul irlandez Adomnan, faptul că Iisus a crescut într-o casă aflată între două morminte şi
lângă o biserică. Textul respectiv, vorbeşte despre o biserică „în care, odată, se afla căminul în care
Iisus a fost crescut în primii lui ani de viaţă”.
În epoca bizantină şi, din nou, în secolul al XII-lea, pe vremea cruciadelor, ruinele casei au
fost încorporate în structura unei biserici – sugerând că acea locuinţă are o mare importanţă şi că
trebuia să fie protejată.
Casa era amplasată la mijlocul pantei unui deal calcaros, avea mai multe camere şi o scară
din lemn. Una dintre uşile originale de la intrare a supravieţuit până în zilele noastre, ca şi o
porţiune din pavajul din calcar al camerei principale.
Casa a fost descoperită din întâmplare de un grup de călugăriţe dintr-o veche mănăstire, în
anii 1880. Importanţa descoperirii a fost imediat recunoscută, iar autorităţile au ordonat efectuarea
unor săpături.
Casa se află mai jos de mănăstirea Surorile din Nazaret, care se află peste drum de Biserica
Buna Vestire. Din 2006, arheologii coordonaţi de profesorul Ken Dark au descoperit în acel
perimetru fragmente de vase de gătit, un fus şi artefacte din calcar. Obiectele din calcar sugerează
faptul că în acea casă a locuit o familie evreiască, întrucât evreii considerau că piatra de var nu
poate fi impură.
În 2009, arheologii de la Autoritatea israeliană pentru antichităţi au descoperit o altă casă din
secolul I e.n. aflată în apropiere, în care se crede că ar fi trăit o familie de evrei. Totuşi, ei au afirmat
doar faptul că Iisus ar fi putut să locuiască în acel sit, fără să poată însă să certifice această ipoteză.
 C. Nazaretul în Sfânta Scriptură
Nazaretul nu este menționat niciodată în Vechiul Testament sau în alte scrieri evreiești din
acea perioadă. În cadrul Noului Testament, observăm că, referințele sunt limitate la Evanghelii și
Faptele Apostolilor, majoritatea cuprinzând expresia „Iisus din Nazaret”.
„Nazaretul” apare de 29 de ori în Noul Testament: Matei 2,23; 4,13; 21,11; 26,71; Marcu
1,9, 24; 10,47; 14,67; 16,6; Luca 1,26; 2,4, 39, 51; 4,16, 34; 18,37; 24,19; Ioan 1,45–46; 18,5, 7;
19,19; Fapte 2,22; 3,6; 4,10; 6,14; 10,38; 22,8; 26,9. Episoadele cele mai importante din cadrul
Sfintelor Evanghelii, care implică cetatea Nazaret din Galileea sunt următoarele: Buna-Vestire
( Luca 1,26-38 – „... a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei
nume era Nazaret” ), Visul lui Iosif ( Matei 1, 16-25 ), Întoarcerea Sfintei Familii în Galileea
( Matei 2, 19-23 – „ Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus
prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” ) și Predica lui Iisus în Sinagoga din Nazaret
( Luca 4, 16-30 – „ Și a venit în Nazaret, unde fusese crescut...” ).
Așadar, orașul Nazaret, deși mic ca întindere, are o însemnătate foarte mare pentru întreaga
creștinătate. În acest oraș a fost trimis îngerul Gavriil să-i ducă Sfintei Fecioare Maria vestea cea
bună că ea va naște de la Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu, închinându-i-se cu următoarele
cuvinte: „ Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între
femei... ” ( Luca 1, 28 ). Ieșind poruncă apoi de la Cezarul August, ca fiecare cetățean să se înscrie
în cetatea sa de origine, Iosif și Maria au plecat din Nazaret, unde locuiau și au mers în Betleemul
Iudeii, unde Fecioara Maria L-a născut pe Mesia. După fuga în Egipt de frica lui Irod, înștiințați de
îngerul Domnului, Iosif cu Maria și cu pruncul Iisus s-au întors în Israel și s-au așezat în Nazaretul
Galileii, unde Domnul Iisus Hristos a locuit până la vârsta de 30 de ani, când Și-a început activitatea
Sa publică.
Ca membru al unei familii sărace, Iisus Hristos ar fi fost crescut într-un cămin umil,
construit din piatră de bazalt locală, lipit cu lut pe post de mortar. Acoperișul era probabil făcut din
împletitură de bârne subțiri și nuiele, acoperită cu frunze de palmier și lipită cu lut. Într-un astfel de
cămin mâncau Maria și Iosif, se jucau cu fiul lor, își păstrau proviziile, ca o familie simplă. Destul
de des, asemenea locuințe erau grupate în jurul unei curți comune, adăpostind mai multe cupluri
căsătorite din cadrul aceleași familii. Curtea era locul unde erau ținute animalele și unde își păstrau
femeile „instrumentele” de bucătărie, de regulă o râșniță din piatră și un cuptor făcut din lut sau
cărămidă.
În vremea Mântuitorului, marea majoritate a galileenilor se întrețineau prin cultivarea
pământului. Secretul bogăției agricole a Galileii era solul său și accesul la apă. Ei cultivau cereale,
precum grâul, orzul, dar și legume, ca dovlecei, ceapă, ridichi. Mulți țărani aveau mici livezi pentru
măslini, curmali, viță-de-vie și smochini. Literatura talmudică enumeră mai mult de 500 de soiuri
de produse cultivate în Galileea. Potrivit tradiției, știm că Iosif era tâmplar, însă conform dovezilor
arheologice și literare, observăm că aproape toată populația galileeană se ocupa cu agricultura.
Totuși cuvânt grecesc „τεκτον” – teslarul, care îi este atribuit lui Iisus, înseamnă de fapt meșteșugar
pentru o mulțime de meserii. Tâmplaria nu era o meserie care să se întâlnească prea des în acea
zonă, mai ales că lemnul era greu de găsit în Galileea, existând doar lemnul de măslin, potrivit
pentru obiecte mici, precut mânerul unui cuțit, coada unei coase sau alte unelte agricole. Ar fi fost
posibil ca Iosif să aibă o ocupație de acest gen, însă doar aceasta nu i-ar fi asigurat existența.
Evangheliile lămuresc totuși această problemă, căci în majoritatea pildelor Mântuitorului, El se
leagă de agricultură, nicidecum de tâmplărie. Astfel că parabole, precum a semănătorului, a
seminței de muștar, a smochinului îmbobocit, a muncitorilor din vie, presupun o cunoașterea
ciclului anual agricol din Galileea și nu par a veni din partea unui om care a crescut în atelierul unui
tâmplar, ci a unuia care și-a însoțit tatăl la câmp, la semănatul pământului și cultivarea legumelor și
a cerealelor.
Evanghelia lui Matei prezintă reîntoarcerea Mântuitorului din Egipt şi aşezarea în Nazaret ca
fiind împlinirea a ceea ce s-a vestit prin prooroci "Nazarinean Se va chema" (Matei 2, 23).
Problema majoră, pe care o întâlnim este însă că acest citat nu apare deloc la nici un profet.
Am putea spune că poate să fie atunci vorba de o sursă necunoscută, o scriere ebraică
pierdută, care să fi conţinut expresia "Nazarinean se va chema", însă această explicaţie este puţin
probabilă, pentru că în anii 80 când a fost scrisă Evanghelia lui Matei, corpusul profetic vechi-
testamentar devenise canon. Matei trebuie să fi citat un text canonic, pe care contemporanii îl
puteau consulta şi care avea în ochii acelora suficientă autoritate, pentru a le demonstra în
continuare împlinirea lui în viaţa Mântuitorului. 
O altă caracteristică interesantă a textului nostru este lipsa formulei de citare, a
expresiei legontos, tradusă uneori de Biblia sinodală prin "care zice", dar care poate să rămână şi
netradusă, întrucât este suficient semnalată prin prezenţa celor două puncte. Dacă aşa stau lucrurile,
atunci nu ne vom concentra deci pe expresia ca atare, "Nazarinean Se va chema", cât pe numele
care îi este dat personajului, "nazarinean".
Am putea să facem o legătură între termenul de „nazarinean” și cel de „nazireu”, având
aceeași rădăcină – „n-z-r”. Această rădăcină înseamnă „a se consacra”, „a se abține”, „a depune un
vot”. Totuşi, oricât de seducătoare ar părea, explicaţia suferă prin faptul că devine prea complicată.
Aluzia vechi-testamentară este foarte firavă, iar în plus Mântuitorul nu a fost asemănat deloc cu un
nazireu. De fapt imaginea de nazireu i se potriveşte mai bine Sfântului Ioan Botezătorul, pe când
Hristos bea vin şi se atingea de morţii pe care îi învia, elemente interzise în legea nazireatului.
 Dar știm că în aramaică şi ebraică numele oraşului Nazaret nu se scrie cu z, ci cu ţ. Deci,
rădăcina pe care trebuie să o căutăm este atunci n-ţ-r. Verbul naţar înseamnă "a ocroti", descriind
grija lui Iahve faţă de Robul Său ales. Cu aceeași rădăcină avem substantivul neţer, care constituie
chiar unul dintre numele mesianice, aşa cum apar ele la profetul Isaia. În Isaia 11, 1 se spune: "O
Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da". Ceea ce traducerea
românească redă prin "lăstar" se spune în ebraică tocmai neţer. Mlădiţa, lăstarul sau odrasla
sugerează foarte bine funcţia lui Mesia. Mlădiţa reprezintă reînnoirea nădejdii, iar faptul că este din
rădăcina lui Iesei indică descendenţa davidică. Este un personaj investit să conducă, rol sugerat de
pogorârea Duhului peste el din Isaia 11, 2: „ Și Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul
înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe.
Așadar, ca descendent din David, Mântuitorul este Mlădiţa (neţer) ce reface butucul, adică
împărăţia lui Israel.

D. Nazaretul în zilele noastre – loc de pelerinaj

Faptul că în acest orășel a început mântuirea noastră, că aici a copilărit Cel care prin rănile
Sale avea să aducă vindecare rănilor noastre, a făcut din Nazaret unul dintre cele mai îndrăgite oraşe
de către creştini. Chiar dacă astăzi acest oraş ne întâmpină cu clădiri moderne, trebuie să ne
reîntoarcem cu mintea în urmă cu 2000 de ani şi să ne imaginăm un orăşel micuţ. Ca şi altădată,
oraşul ne transmite acest mesaj al mântuirii şi al smereniei cu care Maica Domnului a acceptat să
devină Maică a Lui Dumnezeu.
Un pelerin care pășește astăzi în Nazaret are de vizitat câteva locuri sfinte, cu o bogată
însemnătate pentru arta bisericească, dar mai ales cu o încărcătură spirituală deosebită, datorită
evenimentelor ce au avut loc în acele locuri în urmă cu aproximativ 2000 de ani. Prin aceste locuri
se numără: Bazilica catolică a Bunei-Vestiri, Biserica Sfântul Arhanghel Gavriil, Fântâna Sfintei
Fecioare Maria, Sinagoga, Peștera-Atelierul lui Iosif și Muntele Prăpastiei.

Biserica Catolică a Bunei-Vestiri

Această biserică este cel mai mare lăcaș de cult din Orientul Apropiat. Ea a fost construită
pe locul casei Maicii Domnului și a Dreptului Iosif. Pe acest loc a existat o biserică bizantină , care
a fost distrusă de perși, iar în secolul XII, pe locul bisericii distruse a fost construită o nouă biserică
de către cruciați.
Construcția noii biserici a început în 1960 și s-a încheiat în 1969. În mare parte, ea păstrează
planul bisericii cruciate din secolul XII și a fost realizată după planul arhitectului Giovanni Muzio.
Cea mai senzațională descoperire ce s-a făcut cu ocazia construirii noii bazici a fost o
inscripție la baza unei coloane, ce cuprinde primele 2 cuvinte din salutarea îngerească în limba
greacă: „ΧΕ ΜΑΡΙΑ” = „ Bucură-te Marie”. Aceasta ne dă mărturie despre existența cultului Maicii
Domnului în acest loc în secolele II-III.
Interiorul Bisericii Superioare se compune din trei naosuri, despărțite de piloane robuste din
beton armat, având 64 de ferestre în vitraliu. În porțiunea mijlocie a naosului central se află treptele
care coboară în Cripta ce cuprinde Grota Maicii Domnului, unde se află o coloană cu inscripția
„Ave Maria” , în amintirea episodului evanghelic al Bunei-Vestiri.
Lângă biserica monumentală, se află Biserica "Sfântului Iosif", construită în 1914 deasupra
grotei cunoscute sub numele "Atelierul lui Iosif". Locul pe care se află astăzi biserica este cinstit
încă de la 1900 drept Casa Sfintei Familii.

Biserica Sfântul Arhanghel Gavriil

Această biserică se află situată în preajma Izvorului Buna-Vestire, fiind și Catedrala
Mitropoliei Ortodoxe din Nazaret. Ea a fost construită în anul 1750, pe ruinele unei vechi biserici
din secolul IV, zidit de Sfânta Elena.
Biserica este precedată de o curte în care se intră printr-o poartă ce amintește de Arcul
Roman cu o structură de turnuri și baza pătrată. Deasupra intrării se află o clopotniță foarte înaltă.
În interior, tot deasupra ușii se află o inscripție din care aflăm că pictura bisericii a fost realizată în
anii 1977-1978 de pictorii români Mihail, Gavril și Nicolae Moroșan, cu purtarea de grijă a
Patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina și Iustin Moisescu.
Prin absida nordică a bisericii, se coboară la Fântâna Maicii Domnului, zidită din blocuri
de piatră. Potrivit scrierilor evanghelice apocrife, această fântână este exact locul unde Îngerul
Gavriil i s-a arătat Fecioarei Maria, pe când mergea la izvor să aducă apă și i-a vestit ca va naște pe
Mântuitorul lumii.
Biserica-Sinagogă
Această biserică a greco-catolicilor a fost înălțată pe ruinele unei clădiri din perioada
romană. Se consideră că acele ruine aparțin sinagogii nazarinene din epoca lui Hristos, acea
sinagogă fiind chiar locul unde învăța Iisus.

Muntele Prăpastiei
La ieșirea din Nazaret spre Sud se află Muntele Prăpastiei, numit și Sprânceana Muntelui,
care semnifică locul unde nazarinenii au vrut să-L arunce în prăpastie pe Mântuitorul pentru a-L
pierde, după ce a refuzat să săvârșească minuni, arătându-le că minunile nu le face pentru cei care
cer, ci pentru cei care merită ( Luca 4, 29 ). În 1925, mitropolitul grec, Kleopa a ridicat aici o
capelă, care poartă numele de „Capela Prăpastiei” ( El-Kafze, în arabă), loc de unde se mai văd
ruinele unui vechi locaș bizantin.
 Concluzii:
Nazaretul, locul de naștere al Fecioarei Maria și a dreptului Iosif este un târgușor în care și-a
petrecut anii copilăriei și adolescenței Iisus Hristos. Acest mic orășel din regiunea Galileea nu este
pomenit în nicio scriere până la Evanghelii. Deși mic ca întindere, acest orășel poartă o semnificație
spirituală și religioasă foarte importantă, pentru că a găzduit locuri și episoade biblice de o mare
însemnătate pentru lumea creștină, precum: Veste nașterii Mântuitorului adusă de Arhanghelul
Gavriil, Fecioarei Maria, locuința Familiei Sfinte și zona în care își desfășurau viața de zi cu zi,
copilăria și adolescența Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Aceste locuri și episoade sunt marcate în
zilele noastre de câteva biserici și monumente arhitecturale de artă bisericească, construite de-a
lungul secolelor, care păstrează încărcătura spirituală a evenimentelor desfășurate în acele locuri.
Nazaretul nu lipseşte niciodată din traseul unui pelerin în Ţara Sfântă, fiind cetatea unde a
locuit aproape 3 decenii, Domnul Iisus Hristos pe pământ. Peste un milion de turişti vizitează în
fiecare an oraşul Bunei Vestiri, redescoperind de fiecare dată aceeaşi atmosferă încărcată de
smerenie ca altădată.

Bibliografie:
1. Biblia sau Sfânta Scriptura, E.I.B.M.B.O.R, București, 2013
2. Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, E.I.B.M.B.O.R, București, 1995
3. Jean-Pierre Isbouts, Iisus – o viață în imagini, Editura Litera, București, 2017
[Link] Țaferis, Ghidul creștinului ortodox prin locurile de pelerinaj ale Țării Sfinte, Ierusalim,
2008
5. Prof. Pavel Sîrbu, Pelerin la Locurile Sfinte, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2011
6. Ken Dark, “Early Roman-Period Nazareth and the Sisters of Nazareth.” The Antiquaries Journal
92 (2012):37–64.
7. Gregory C. Jenks, “The Quest for the Historical Nazareth.” in Bethsaida in Archaeology,
History and Ancient Culture: A Festschrift in Honor of John T. Greene (J. Harold Ellens, ed.;
Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Press, 2014): 252–267.
8. Andrei Mihai Zaieț, Ghidul plerinilor în Țara Sfântă, Peninsula Sinai și Iordania (București:
Basilica, 2016):69–77.
9. Narcisa Elena Balaban, „Orașul speranței” în Ziarul Lumina (24 Martie 2010) -
[Link]
10. “Nazareth.” in Custodia Terrae Sanctae -[Link]
11. “Nazareth.” in Custodia Terrae Sanctae - [Link]
saint-joseph.
12. Mahlon H. Smith, “Nazareth.” [Link]
13. Alexandru Mihăilă, „Nazarinean Se va chema. Trompe d’oeil sau sursă necunoscută?” în
(Ne)lămuriri din Vechiul Testament. Mici comentarii la mari texte (vol. 1.; București: Nemira,
2011): 219–225. - [Link]
14. [Link]
15. [Link]
copilariei-lui-iisus-din-nazaret/