Ecologie creştină - un concept ce facilitează o înţelegere adecvată a relaţiei om-
natură,natură-om,având drept temei experienţa Bisericii, experienţa liturgică, dar şi cea personală, a teologilor ei.
Problematica ecologica este axata pe ideea ca omul este in curs de a distruge
echilibrul planetei prinefectele poluarii si supra-poluarii, prin secatuirea rezervelor naturale. (ecologie 24;default)
Sfanta Scriptura marturiseste ca Dumnezeu, Creatorul cerului si al pamantului,
al omului si al intreguluiunivers, a invatat poporul ales sa convietuiasca in deplina armonie cu natura, sa-i respectelegile."Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti si stapaniti peste pestii marii, pasarilecerului, peste dobitoace si peste toate vietuitoarele ... Iata Eu am dat voua toata iarba ce face samanta... si tot pomul care are intru sine rod cu samanta de semanat, vor fi voua de mancare" (Facere I, 28 -29)
Toate lucrurile create de Dumnezeu pentru om sunt marturia Atotputerniciei si
intelepciunii lui Dumnezeu. Toata creatiei, cerul si pamantul, a fost facuta subiect pentru om, sa-l slujeasca si sa lucrezepentru om. "Creaturile lui Dumnezeu slujesc nu lui Dumnezeu, nici ingerilor si nici lor insile ci numaiomului".
Omul este deci responsabil, spune Biserica, să păstreze natura capabilă
de comunicare, în sensul conservării acestor capacităţi - potenţialităţi ale naturii, caracteristici amintite - armonie, echilibru, frumuseţe, ordine interioară, cât şi exploatării resurselor naturale în limitele echilibrului, responsabilităţii şi responsabilizării în comunitate. Dacă va reuşi, continuă Biserica, va transforma timpul istoriei în Viaţă – în resursă vitală pentru întreaga făptură, istoria încetând a mai fi un şir de evenimente care vin dinspre trecut către prezent dobândind două dimensiuni: o dimensiune a viitorului – destinat aprofundării relaţiei cu potenţialităţile naturii, şi o dimensiune verticală-omul intuind în frumuseţea,ordinea şi armonia din natură o lucrare a lui Dumnezeu în lume, natură, om şi cosmos.