Creația – dar al iubirii lui Dumnezeu

pentru om

D ialogul teologiei cu știința reprezintă o temă actuală.

În ultimele decenii, în perioada comunismului, știința
și religia au fost considerate ca fiind în opoziție. Totuși, descope-
ririle științifice ale ultimului secol au arătat că această imagine nu
este corectă. În prezent, numeroase rezultate experimentale și teorii
dovedesc deopotrivă limitele și capacitatea uimitoare a omului de
a desluși cu rațiunea sa ordinea complexă a lumii înconjurătoare,
potențialul creativității umane, dar și resursele multiple ale materiei,
care poate satisface aceste cerințe. Instrumente sofisticate descoperă
imensitatea Universului, structura intimă a materiei și complexita-
tea vieții, dar rămân departe de a putea explica în totalitate istoria
Universului, misterul viului și adâncul conștiinței umane.
Căutând în lumea materială răspunsuri cu privire la raționa­li­
tatea ei, științele au dat jos vălul materialismului, dezvăluind țesătura
energetică, care ține toată lumea, precum și multe taine ale Univer-
sului. Urmărind să elaboreze teorii precise cu privire la realitate,
științele au descoperit în ea aspecte inefabile. Căutând să cuprindă
în descrieri întreaga realitate, au ajuns să identifice limite intrinsece
legate chiar de instrumentele lor. Această situație aduce știința în
apropierea experienței religioase a smereniei. Constatarea limitelor
ne pregătește pentru ceea ce ne depășește.
Prezenta lucrare încearcă să argumenteze faptul că științele
actuale, în special fizica și cosmologia, oferă date și teorii referi-
toare la lumea fizică, susceptibile a constitui deschideri spre teolo-
gia ortodoxă. Descoperirile din ultimul secol din domeniile fizicii,
8 cuvânt înainte

cosmologiei sau mecanicii cuantice au schimbat în mod semnifi-

cativ înțelesurile unor realități cu care eram obișnuiți: materia este
altceva decât pare, timpul și spațiul nu mai sunt absolute, Universul
nu este etern.
Aproape toate aspectele realității dobândesc, prin descoperirile
și teoriile științelor, înțelesuri noi și surprinzătoare. Aceasta ne arată
că știința descoperă în Creație nenumărate îndemnuri la reflecție, la
uimire, la interogații de natură existențială.
Valorificarea acestui potențial poate fi făcută din perspectiva
teologiei patristice ortodoxe. În viziunea Sfinților Părinți, dacă omul
se deschide spre lucrarea harului, va vedea întreaga Creație ca pe o
fereastră deschisă spre Dumnezeu. Ordinea, frumusețea sau armo-
nia, diversitatea, imensitatea și abisurile lumii create sunt tot atâtea
prilejuri de preamărire a lui Dumnezeu.
Pentru Sfinții Părinți, cercetarea științifică a lumii poate să
sfârșească în rugăciune, iar cunoașterea celor sensibile poate să fie
scară către cele inteligibile. Înțelesurile lumii sensibile pot fi hrană
pentru minte și școală pentru contemplații duhovnicești! Din
frumusețea celor văzute, omul este chemat să înțeleagă purtarea de
grijă a lui Dumnezeu.
Măreția celor ce cad sub simțurile lui, a lucrurilor create și
mărginite îi pot ridica mintea la Cel nemărginit, la Dumnezeu cel
nevăzut, Făcătorul Cerului și al Pământului. Iar plinătatea bucu-
riei omului este comuniunea lui deplină cu Dumnezeu Cel veșnic,
cu Preasfânta Treime, în lumina cea neînserată a cerului nou și a
pământului nou (Apocalipsa 21, 1-3) din Împărăția cerurilor.
Cunoașterea contemporană scrutează realitatea cu o tindere
continuă de depășire a limitelor înțelegerii, stimulând perceperea
existenței într-un mod în care universul sensibil și cel inteligibil se
înfășoară unul în altul ca o „roată în roată” (Sf. Maxim Mărturisitorul).
Acest lucru e în sine o indicație asupra ființei umane, create după
chipul lui Dumnezeu, având menirea transcenderii de sine și a lumii,
prin aducerea a toate în legătură și unire cu Creatorul divin.
În același timp, așa cum am amintit, știința autentică se păstrează
în spiritul acurat al smereniei recunoașterii propriilor limite, chiar și
în miezul căutărilor neobosite de a extinde câmpul cunoașterii prin
 cuvânt înainte 9

sesizarea și actualizarea virtualităților sensibile și inteligibile ascunse

în materia și în viața lumii.
Modelele științei contemporane, vizând posibilul și verosimi-
lul în raport cu actualitatea observată și probată experimental, dau
seamă în primul rând despre om, ca ființă căutătoare de adevăr
și în același timp creatoare de valori, deschizătoare de orizont al
cunoașterii. Potrivirile legilor și interacțiunilor fundamentale din
univers, admirabil surprinse de structurile intelectului uman, sunt
constituite astfel încât îngăduie viața structurilor complexe, apariția
și dăinuirea organismelor vii.
O purtare de grijă divină orânduiește stabilitatea și îmbrățișarea
reciprocă a factorilor ce favorizează apariția vieții și lucrarea spiritu-
lui în mediul său natural. Excelenta potrivire între lumea zisă nevie
și cea vie – a plantelor, animalelor și îndeosebi a omului – suge-
rează o orientare actuală a științei în acord cu teologia Întrupării
­Cuvântului, mai precis o înțelegere a vieții ca știință fundamentală,
odată cu o înțelegere a existenței ca matcă a vieții și spiritului.
Lumea apare ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru om, un dar
întors printr-o mișcare iubitoare, de dăruire de sine prin cunoaștere
dezinteresată și iubire jertfelnică.
Înseși limitele cunoașterii descoperă, după cum arată autorul prin
numeroase exemple, nevoia de cuprindere spirituală a realității, nevoia
de recurs fenomenologic la nucleul incandescent al subiectivității care,
în ultimă instanță, este taina chipului lui Dumnezeu din om. Astfel,
știința nu desființează taina prin desfășurările ei raționale, ci, dimpo-
trivă, ne așază în pragul ei, fără a forța actul de credință, dar reflectând
tăcut miracolul existenței și al vieții.
Sensul acestora are consistența subiectivității întrupate, cu gra-
dul ei de libertate ce cheamă participarea credinței. După cum se
poate observa în câmpul extrem de complex și alambicat al științei
contemporane, indiciile cu privire la unitatea și coerența profundă
a Creației orientate spre om – provenind din câmpul ipotezelor pla-
uzibile, al datelor experimentale și al calculelor științifice – se pot
așeza în diferite formule interpretative.
Dacă un mod de abordare naturalist-fizicalist, cu caracter
reducționist, blochează deschiderea conștiinței umane spre sensul
10 cuvânt înainte

spiritual al Creației, sau un mod energetist-panteist ratează ­lărgirea

orizontului spre taina transcendenței divine, demersul eclezial-­
liturgic integrează cunoașterea științifică cu realismul asumării stării
actuale a existenței, marcate de conflictul finalităților, dar totodată
cu elanul eshatologic al atragerii întregii Creații în hora îndumneze-
irii, prin liturghisirea de către om a darului iubirii divine.
Raportul dintre trup și spirit în viziunea creștină are, în fapt,
acea consistență iconică ce permite acordul intențional între procesul
de explicare fizică, chimică sau biologică a realității și cel de inter-
pretare și înțelegere spirituală a sa.
Lucrarea Părintelui Diacon Adrian Sorin Mihalache este o bogată
sursă de lumină pentru a înțelege mai bine cât de minunată este creația
lui Dumnezeu, când este abordată din punct de vedere științific.
Cartea de față constituie un demers unic, atât prin anvergură,
cuprindere, cât și prin puterea remarcabilă de pătrundere în comple-
xitatea adesea paradoxală, contraintuitivă a fenomenelor descrise de
știință la nivel microcosmic și macrocosmic. Considerațiile științifice
sunt prezentate într-un mod care, păstrând acuratețea observației,
deschide accesul spre cunoașterea de graniță în care știința, filosofia
și teologia se întâlnesc și se luminează reciproc. Avem înainte cazul
unui teolog cu o temeinică pregătire științifică și filosofică, ce poate
întâlni în mod fericit demersuri atât de distincte în metodă, dar cu
o fascinantă compatibilitate în perspectiva urmăririi logosului lor, a
sensului adânc ce străpunge orizontul vederii și înțelegerii în direcția
realității eshatologice.
Autorul păstrează cu acrivie precauțiile necesare pentru a evita
un concordism facil al teologiei cu știința, ce ar putea spre exemplu
aluneca în identificări forțate între anumite aspecte ale lumii create
și energiile necreate dumnezeiești. În același timp, varietatea relie-
fului informațional este moderată în curbe de relief semnificative
printr-un atent și rafinat exercițiu hermeneutic, ce ia în calcul lumi-
nările nepieritoare ale revelației creștine, dar și achizițiile cele mai
recente ale fenomenologiei.
Demersul de față este, am putea spune, deschizător de drum, în
capitole ce abordează în detaliu – cu o excelentă acrivie științifică,
dublată hrănitor de plasma reflecției filosofice și substanța viziunii
 Cuvânt înainte 11

teologice – o largă paletă de teme din domeniile cosmologiei, fizicii

cuantice și ecologiei, țesând o rețea bogată de informații aduse la zi
într-o prezentare cu un grad înalt de interconectare.
Traversând tabloul vast și adesea surprinzător al cunoașterii
contemporane, realizăm consistența ei participativă, unitatea și
inseparabilitatea paradoxală între latura ei subiectivă și cea obiec-
tivă, între raționalitatea umană și cea a Creației, între materie, ener-
gie, timp, spațiu și conștiința însăși. Înfățișând cu precădere zone de
graniță ale cunoașterii umane, autorul prezintă limitele rațiunii nu
ca pe simple opreliști pentru capacitățile umane, ci ca pe condiții de
posibilitate ale lărgirii rațiunii în direcția dialogului semnificativ, în
atmosfera tainei credinței.
Felicităm pe autor și binecuvântăm publicarea acestei cărți în
colecția Ştiință, Filosofie, Teologie – Dialog pentru Cunoaștere, coedi-
tată de Editura Basilica a Patriarhiei Române, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Editura Universității din București.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române