Sunteți pe pagina 1din 28

Materia cultica si semnificatia ei simbolico-mistica

Materia cultica utilizata in cadrul oficierii serviciilor liturgice si


semnificatia ei simbolico-mistica
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa a fost totdeauna conservatoare si fidela
traditiilor religioase si practicilor ei de cult provenite de la Mantuitorul
si Sfintii Apostoli si ulterior imbogatiteMareste
si adaptate
de Sfintii Parinti spre
imaginea.
statornica lor indeplinire, in vederea satisfacerii nevoilor religios-morale
ale obstii credinciosilor si a promovarii vietii lor duhovnicesti.
Prin cult, Biserica da expresie sentimentelor si ideilor religioase ale
credinciosilor si raspunde nevoilor lor sufletesti. Prin mijlocirea cultului
divin, ea "revarsa asupra noastra harurile Sfantului Duh, ne transmite cele
mai subtile invataturi dogmatice si ne invata sa cinstim pe Dumnezeu cu
cinstirea pe care o savarseau cei mai mari sfinti ai lui Dumnezeu".
Toata gama variata a actelor si formelor de cult tind spre realizarea
acestui scop. O alta forma de exteriorizare a fondului sufletesc o constituie
materia cultica. Sfintita si binecuvantata prin rugaciune de catre un
episcop sau preot, aceasta materie indeplineste un dublu rol. In primul
rand ea serveste ca mijloc sau instrument de transmitere a puterii
supranaturale, fiind purtatoare de har, iar in al doilea rand, reprezinta un
semn simbolic in raport cu adevarurile dumnezeiesti pe care Biserica le
zugraveste in chip figurat si le intipareste in mintea credinciosilor. Firea
umana nu poate intui si asimila o idee sau un adevar de credinta fara a le
exemplifica in forme si formule concrete. Din acest motiv, "cultul nostru
are nevoie de obiecte sensibile care sa sprijine credinta noastra, sa
destepte dragostea noastra, sa nutreasca nadejdea noastra, sa stimuleze
atentia noastra si sa ne uneasca pe toti in acelasi cuget si in aceeasi
simtire a dragostei crestinesti". Aceasta functie simbolico-educativa este
secundara, deoarece scopul principal al intrebuintarii materiei cultice (a
apei, vinului, untdelemnului, Sfantului Mir) este in primul rand cel
sacramental, de impartasire a puterii sfinti-toare, a harului si
binecuvantarii lui Dumnezeu.
Numai doua dintre materii si anume, tamaia folosita la cadiri si ceara
utilizata la lumanari au o destinatie aparte, tinand mai mult de functia
latreutica si didactico-educativa a cultului, decat de cea harismatica.
Biserica a intrebuintat, intotdeauna in slujbele ei de cult, lumanari
confectionate din ceara, fiindca "ceara se culege de albina din cele mai
curate si binemirositoare flori, iar albina era considerata de cei vechi, tipul

virginitatii. De aceea, ceara simbolizeaza trupul lui Hristos, fructul


corpuluiSfintei Maria, virginei celei pline de mireasma tuturor virtutilor".
Deci, cu exceptia acestor doua elemente naturale (tamaia si ceara), toate
celelalte materii cultice care intra in componenta ritualului Sfintelor Taine
si ierurgii servesc in primul rand ca instrumente si mijloace purtatoare si
transmitatoare de putere supranaturala, iar pe plan secundar, ele
indeplinesc si rolul de indicator de semnificatii simbolice, de exemplu: apa
de la Botez inseamna curatire, Sfantul Mir, in a doua Taina a Bisericii ce se
administreaza dupa Botez, inseamna sfintire si intarire, untdelemnul de
la Sfantul Maslu simbolizeaza tamaduirea trupului si curatirea sufletului.
Prin urmare, functia propriu-zisa a materiei Tainelor nu este in esenta
aceea de a preinchipui (ceea ce presupune lipsa celui "preinchipuit"), ci de
a descoperi si a face partas cu cel descoperit, pentru ca, in ritul liturgic,
actele de cult si simbolurile nu sunt simple inchipuiri analogice ale
realitatii dumnezeiesti, ci impartasiri efective ale acestei realitati.
Biserica a respins conceptia pagana ca materia este rea in sine
si invatatura crestinanu a facut niciodata disociere intre spirit si materie.
Toata lumea materiala a fost zidita de Dumnezeu spre folosul omului
si fiecare particica din materie apartine Lui (Fac. IX, 2-3). Dupa incheierea
actului creator al universului, "a privit Dumnezeu toate cate afacut si, iata,
erau bune foarte" (Fac. I, 31). Caderea in pacat a protoparintilor a atras
dupa sine atat pervertirea firii umane cat si distrugerea armoniei si
frumusetii sadite de Dumnezeu in firea inconjuratoare. Sfantul Apostol
Pavel spune ca "faptura a fost supusa desertaciunii - nu de voia ei, ci din
cauza aceluia care a supus-o - cu nadejde" (Rom. VIII, 20), insa tot el
marturiseste ca aceasta faptura "se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa
fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu " (Rom. VIII, 21). Acest
lucru s-a realizat prin intruparea Mantuitorului, temeiul indumnezeitii
noastre dupa har si a restaurarii obiective a intregii creatii. Unirea lui
Dumnezeu cu creatura este taina atotcuprinzatoare a mantuirii noastre.
Modelul mantuirii divine este Dumnezeu-Omul: "Si Cuvantul trup S-a facut
si S-a salasluit intre noi" (Ioan I, 14). Deci, Dumnezeu isi asuma existenta
materiala cu scopul de a o duce la Dumnezeu. La intruparea Sa din Prea
Curata Fecioara, Mantuitorul primeste in unitatea ipostasului Sau trup
material asemenea noua, la Botezul Sau in apa Iordanului Se atinge
de firea apelor pentru a sfinti intreaga zidire iar pe orbul din nastere il
vindeca
prin
intermediul
materiei.
Prin
intruparea
si lucrarea
mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, natura a redobandit,

concomitent cu omul, posibilitatea de a fi restabilita in curatia,


integritatea, armonia si frumusetea ei originara, si, din acest moment,
creatia intreaga si-a recapatat destinul ei firesc de a se sfinti si desavarsi
in drumul ei ascendent spre perfectiune, spre starea in care "Dumnezeu
va fi totul in toate" (I Cor. XV, 28), caci "asteptam, potrivit fagaduintelor
Lui, ceruri noi si pamantnou, in care locuieste dreptatea" (II Petru III, 13).
Aceasta este vocatia omului si a lumii empirice conceputa de Dumnezeu
ca o combinatie minunata de spirit si materie. "Perspectiva reala, scopul
real pentru lume, este acela ca toata materia sa sa fie spiritualizata, adica
sa capete un sens spiritual, si tot ceea ce este spiritual sa fie in trupare".
In acest proces al trasfigurarii si spiritualizarii intregii creatii prin lucrarea
Sfantului Duh este implicat in mod inevitabil si omul, cand prin modul sau
de vietuire, exercita o influenta nociva sau binefacatoare asupra mediului
si in primul rand asupra lui insusi. Trupul sau material este "ca o haina si
ca o imbracaminte a sufletului. Daca trupul va fi dat de suflet desfranarii,
ajunge necurat. Dar daca va locui impreuna cu un suflet sfant ajunge
templu alDuhului Sfant". Marea tragedie consta in faptul ca omul in loc sa
devina stapanul materiei si sa o aduca lui Dumnezeu patrunsa de spirit, a
devenit sclavul ei. In calitatea sa de veriga de legatura intre lumea
materiala si cea spirituala, omul devine agent voit al lucrarii lui Dumnezeu
asupra creatiei, in vederea transfigurarii si purificarii ei. Insa Omul care a
devenit prin excelenta mediul puterii sfintitoare a lui Dumnezeu asupra
materiei si asupra celorlalti oameni este Hristos. Din Hristos se extinde in
fiecare Sfanta Taina, puterea lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor prin
cuvant, gesturi rituale si materie. "Pe acest mister al mantuirii prin
Hristos, a primit Biserica sarcina sa-l reprezinte si sa-l reproduca in cultul
sau, pentru ca sa se mijloceasca in chip mistic si real mantuirea tuturor
oamenilor, care, pana la sfarsitul veacurilor, vor sa se alature la el
prin credinta si prin viata lor".
Asa se explica faptul de ce Sfintele Taine au o parte vazuta si una
nevazuta, constand din elemente materiale si spirituale. Materia
intrebuintata in ritul Tainelor (apa, vinul, painea si untdelemnul) devine
strabatuta de puterea suprasensibila (energie divina) in urma rostirii
rugaciunii de invocare a Sfantului Duh asupra ei. Prin materiile folosite in
Taine, Hristos patrunde cu Trupul Sau, sau cu energia trupului Sau curat, in
trupul nostru, ca sa puna si in trupul nostru inceputul sfintirii, care se
infaptuieste treptat si ca urmare a stradaniilor duhovnicesti depuse de
primitorii Tainelor. Prin lucrarile ei sfintitoare, Biserica ne apare ca un

"laborator" prin care materia firii inconjuratoare impreuna cu omul se


purifica de zgura pacatului, se reinnoieste si se spiritualizeaza prin
revarsarea energiilor divine necreate.
Prin Biserica - imparatia harului divin - Duhul Sfant lucreaza sfintirea
-intregii fapturi. Ea se roaga pentru sfintirea lumii materiale in folosul
omului: "Pentru buna intocmire a vazduhului, pentru imbelsugarea
roadelor pamantului...". Duhul Sfant, "Datatorul de viata" este invocat in
slujba Aghesmei sa sfinteasca apa, sa o elibereze de puterea celui rau si
"sa-i dea harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului". "Apa obisnuita, daca
primeste invocarea Sfantului Duh si a lui Hristos si a Tatalui, capata putere
de sfintire". Prin aceasta daruire de har si lumina, natura intreaga devine
"izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare
de boli, diavolilor pieire, indepartare a puterilor celor potrivnice, plina de
putere ingereasca", pentru ca apa sfintita patrunde si invioreaza intreaga
faptura. Prin stropirea cu apa sfintita, toate elementele naturii (cu care
omul vine in atingere) se binecuvanteaza: florile, fructele, iarba campului,
tarinile, livezile si lanurile din care omul isi procura hrana, roadele
pamantului, casele si lucrurile din ele si tot ceea ce este util si de
trebuinta vietii omului. Sfanta noastra Biserica a randuit rugaciuni de
sfintire si binecuvantare a tuturor acestor lucruri materiale, pe temeiul
actelor savarsite de Mantuitorul, Care, in timpul activitatii Sale mesianice
a binecuvantat painea, vinul, apa, holdele etc.
In cele ce urmeaza vom vorbi numai despre materiile intrebuintate
exclusiv la oficierea serviciilor divine si despre insemnatatea lor in cult si
in viata crestina.
1) Painea are o intrebuintare frecventa in cultul divin public ortodox, fiind
folosita ca materie de baza la savarsirea Sfintei Euharistii in cadrul Sfintei
Liturghii, precum si la oficierea altor slujbe bisericesti cum ar fi Litia si
parastasul.
Originea intrebuintarii painii in cadrul serviciului religios dateaza inca de la
inceputurile omenirii. in istoria sfanta a Vechiului Testament se spune ca
Melchisedec, regele Salemului, care era preot al Dumnezeului
Celui Preainalt (Fac. XIV, 18) si prototip al Mantuitorului, i-a adus lui
Avraam, ca ofranda de multumire, paine si vin, apoi le-a binecuvantat.
Dumnezeu ii da dispozitie lui Moise sa puna pe masa la altar "painile
punerii inainte" (Ies. XIV, 30), iar lui Aaron ii porunceste "sa aduca jertfa
prinosului de paine din aluaturi coapte in cuptor" si anume "paini de faina
buna de grau" (Lev. II, 4). "Painea coapta prin foc arata cum ca Dumnezeu

fiind, cu totul S-a unit cu noi si ne-a dat noua din puterea Lui si din
lucrarea Lui", spune un mare talcuitor al cultului ortodox. Cu acest inteles
a intrat painea si in Uzul cultului divin (al Noului Testament), primind o
conotatie strict legata de intruparea si activitatea Mantuitorului.
Deoarece painea este alimentul nutritiv indispensabil intretinerii vietii
pamantesti, Mantuitorul ne-a aratat ca pentru dobandirea vietii celei
vesnice trebuie in mod indispensabil sa ne unim cu El, "painea cea vie,
care S-a pogorat din cer" si care "da viata lumii" (Ioan VI, 51). Asa cum
painea este absolut necesara pentru viata trupului, tot asa de importanta
si necesara pentru viata sufletului este "painea cea cereasca si paharul
vietii", adica Sfanta Euharistie prin care ne unim realmente cu El, caci
"Sfantul Trup al lui Hristos face vii sau da viata celor in care vine si ii
sustine spre nestricaciune, unindu-Se cu trupurile noastre", spune un
Sfant Parinte al Bisericii.
In discursul sau euharistie cu prilejul inmultirii celor cinci paini in pustie
(Matei XIV, 15-23; Ioan VI, 1-14) Mantuitorul anticipeaza de fapt ceea ce
avea sa instituie la Cina cea de Taina. De aceea a si spus despre Sine: "Eu
sunt painea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi si cel ce crede in
Mine nu va inseta niciodata" (Ioan VI, 35). InVechiul Testament painea si
vinul au servit ca prototipuri ale Trupului si SangeluiMantuitorului nostru
Iisus Hristos, iar acum, in Legea Harului, potrivit testamentului
Mantuitorului (Luca XXII, 19), ele au fost alese ca materii de jertfa pentru
oficiereaSfintei Liturghii, si, in momentul Epiclezei, adica a rostirii
rugaciunii de invocare a Sfantului Duh, aceste elemente se sfintesc si se
prefac in Trupul si Sangele Domnului. "In aceasta prezenta reala sub forma
painii si a vinului, in aceasta primire intru ale Sale a sacrificiilor noastre
materiale si spirituale, in aceasta mijlocire a cultului nostru de adorare, in
aceasta lucrare si continuare a operei Mantuitorului prin Liturghia Bisericii
se concentreaza misterul liturgic adevarat si real".
Prefacerea minunata a elementelor naturale de paine si vin in Trupul si
Sangele Domnului are loc in clipa rostirii rugaciunii Epiclezei si anume, in
actul binecuvantarii acestora. Minunea este savarsita de Duhul Sfant in
mod similar cu zamislirea fara de samanta a Fiului lui Dumnezeu in
pantecele Sfintei Maria. "Dupa cum toate cate a facut Dumnezeu le-a
facut cu energia Sfantului Duh, tot astfel si acum, energia Duhului
lucreaza cele mai presus de fire, pe care nu le poate cuprinde nimic
altceva decat credinta". "Cum imi va fi mie aceasta - zice Sfanta Fecioara pentru ca eu nu cunosc barbat?" (Luca I, 34). Iar Arhanghelul Gavriil ii

raspunde: "Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt


te va umbri" (Luca I, 35). "Si acum ma intrebi cum painea se face Trupul
lui Hristos si vinul si apa Sangele lui Hristos? Ti-o voi spune eu. Duhul
Sfant se pogoara peste ele si face pe acelea ce sunt mai presus de cuvant
si de cuget".
Dupa momentul sfintirii si prefacerii Cinstitelor Daruri in Trupul si
Sangele Domnului, painea si vinul nu-si pierd proprietatile lor materiale,
fiindca trasaturile caracteristice ale painii si ale vinului raman in
continuare aceleasi: mirosul, gustul, compozitia, culoarea, adica insusirile
lor fizice si chimice. Deci, minunea prefacerii in Sfintele Daruri nu este
fizica, ci metafizica, adica dincolo de limitele lumii create, fiindca
transformarea elementelor nu afecteaza natura lor fizica. "Trupul lui
Hristos, infatisandu-se in paine si vin, nu inceteaza de a fi trup
duhovnicesc, care petrece sau rezida deasupra lumii acesteia. Painea si
vinul devin Trupul si Sangele lui Hristos, apartin acum transcosmicitatii
corporalitatii Sale preamarite, fara insa ca sa-si piarda propria fire, in
aceasta lume".
Sfanta Euharistie este taina unirii si cresterii noastre in Hristos. Ea este
negraitul dar dumnezeiesc prin care "Hristos ne uneste cu Sine, facandune asemenea Lui si imprimand in noi starea capabila de jertfa, puterea
invierii si a slavei vesnice", adica puterea de a birui pacatul din noi si de a
propasi in viata cea virtuoasa. Aceasta "mancare duhovniceasca, sprijinind
inima, conduce pe om spre viata vesnica, pe care fagaduieste sa ne-o
daruiasca Hristos insusi, zicand: "... pe care Fiul Omului ova da voua",
impletind omenescul cu ceea ce e dumnezeiesc".
Pentru a dobandi aceasta hrana spirituala ne rugam neincetat
in Rugaciunea Domneasca, zicand: "painea noastra cea spre fiinta da-ne-o
noua astazi" (Matei VI, 11). Insasi esenta materiei din care este alcatuita
painea, poarta in ea bogatia acestor semnificatii duhovnicesti. In primul
rand, painea este alimentul rezultat din munca staruitoare si obositoare a
omului. Prin cate prefaceri nu trece ea pana sa ajunga sa fie consumata?
Tot astfel si pe plan spiritual, pentru a primi cu vrednicie Trupul lui Hristos
prin impartasire, se cere din partea credinciosului o pregatire sufleteasca
prealabila concretizata in infranare, curatie, pocainta, iertare, marturisirea
pacatelor si dezlegarea data de preotul duhovnic, rugaciune si alte fapte
bune.
In al doilea rand, painea simbolizeaza insasi fiinta si viata omului menite
sa se implineasca dupa modelul treimic de viata. "Trei lucruri se afla

inchipuite in painea dospita, insemnand cele trei parti ale sufletului intru
cinstea Treimii. Faina cu aluat inseamna botezul, iar sarea inseamna
gandul si invatatura Cuvantului". O interpretare analoaga, in sensul
acesta, ne-o da si Sfantul Ioan Gura de Aur. In al treilea rand, ideea de
paine unica analizata in realitatea tainei euharistice ne releva cea mai
izbutita imagine a Bisericii sub aspectul ei dogmatic, de comunitate
ecleziala. Aceasta idee ne este infatisata admirabil de sugestiv
in literatura patristica. Sfantul Ioan Gura de Aur o plasticizeaza intr-un
mod cat se poate de graitor si convingator in omiliile sale "Ce devin cei ce
se impartasesc? Trupul lui Hristos, spune el. Nu multe trupuri, ci un singur
trup. Caci dupa cum painea este unirea mai multor boabe adunate, asa
incat sa nu se arate grauntele, ci ca sa fie acele graunte fara ca in unire sa
fie vadita deosebirea dintre ele, tot astfel si noi ne unim cu altii si cu
Hristos. Ca tu nu te hranesti dintr-un trup, iar acela din altul, ci toti din
acelasi". Simbolismul evocator al speciilor euharistice este redat la fel de
ingenios si in Didahie, unde este zugravita tot atat de elocvent taina
unitatii Bisericii si a comuniunii tuturor membrilor ei cu Hristos prin
impartasirea din acelasi Potir. "Dupa cum aceasta paine este raspandita
pe munti si adunata a devenit una, astfel sa fie si Biserica Ta de la
marginile pamantului in imparatia Ta".
Tinand seama de aceste aspecte fundamentale pentru slujirea liturgica
si viata religioasa in general, Biserica a dispus prin hotararile ei
canonice sa nu se aduca in sfantul altar pentru serviciul divin decat paine,
vin, untdelemn, apa, tamaie si lumanari, iar prescura sa fie preparata din
"faina de grau curata, dospita si indulcita cu sare". Painea ce se aduce de
catre credinciosi in sfantul altar sub forma de panisoare mici si rotunde,
numite prescuri sau prosfore (care in greceste inseamna "proaducere" sau
"aducere inainte'") au imprimate pe ele un sigiliu sau pecete pe care este
intiparit semnul lui Iisus, adica sfanta cruce inchisa intr-un patrat avand
incrustate in interiorul lui literele de la inceput ale numelui Mantuitorului:
is. Hr. Ni. Ka., care inseamna Iisus Hristos biruieste. Aceste prescuri
inchipuie mana din pustie si painea pregatita de Sfintii Apostoli pentru
Cina cea de Taina. Ele trebuie pregatite din "grau curat pentru ca Domnul
nostru Iisus Hristos si-a asemanat Trupul Sau cu graul si nu cu alta
samanta; ele trebuie sa fie din faina curata, dospite si sarate, pentru
cadupa Sfantul Ioan Hrisostom, faina este corpul, dospeala este sufletul,
sarea este mintea, iar apa este duhul. Prin urmare daca ar lipsi una din
insusirile acestea, prescura n-ar putea insemna corp viu si nu s-ar putea

intrebuinta la jertfa adusa in amintirea lui Iisus Hristos. Rotunjimea


prescurii inchipuie sfintenia nemarginita a lui Dumnezeu, iar sigiliul in
patru muchii deasupra painii, inseamna cele patru parti ale lumii pentru
care preotul aduce sfanta jertfa".
Rotunjimea prescurii mai inseamna nemarginirea divinitatii, adica
infinitatea lui Dumnezeu, iar colacul care se ofera in dar la slujba
inmormantarii si a parastasului inchipuie vesnicia. "Prin aducerea colacilor
rotunzi pentru jertfa se inchipuie nazuinta noastra de a adera la darul lui
Dumnezeu cel fara de inceput si fara de sfarsit, spre castigarea vietii de
veci".
Prima prescura din care preotul scoate la Sfanta Proscomidie Sfantul
Agnet inchipuie pe Maica Domnului. Bucatile de paine rezultate din restul
prescurilor din care s-a proscomidit se impart credinciosilor la sfarsitul
Sfintei Liturghii sub forma de anafura sau antidor, denumire care arata ca
anafura se da ''in loc de dar" credinciosilor care nu se pot impartasi la
Sfanta Liturghie. Anafura simbolizeaza pe Sfanta Fecioara, care a ramas
prezenta in mijlocul comunitatii din Ierusalim dupa inaltarea
Dumnezeiescului ei Fiu la cer. De aceea, atunci cand preotul
binecuvinteaza anafura rosteste formula: "Pentru rugaciunile Preasfintei
Maicii Tale Doamne Iisuse Hristoase, binecuvinteaza painea aceasta, ce se
va da in locul Sfintelor Tale Taine, totdeauna, acum si pururea si in vecii
vecilor, amin". Painea se mai intrebuinteaza si la slujba Litiei, sub
denumirea de artos sau simplu, litie. Aceste paini binecuvantate de catre
preot prin rostirea rugaciunii speciale (din partea a doua a ritualului
sujbei) simbolizeaza cele cinci paini cu care Mantuitorul a saturat cei cinci
mii de barbati in pustie (Matei XIV, 17-21). Cat priveste calitatile si
efectele painii binecuvantate la Litie, in Liturghie se spune ca "este
izbavitoare de toate relele pentru cel ce o va lua cu credinta".
2) Vinul este si el un element natural cu rol bine definit in cult, fiind folosit
alaturi de paine in primul rand la Sfanta Liturghie pentru prefacerea lui in
Sfantul Sange al Domnului, apoi la slujba cununiei, a Litiei si la slujbele
funebre (inmormantare, parastas, panihida).
Intrebuintarea lui in cult impreuna; cu painea este justificata de
semnificatia lui mistagogica si de sensul tipologic pe care ni-l dezvaluie
aceste doua elemente. Ele simbolizeaza fiinta noastra sufleteasca si
trupeasca si sunt icoane sau prototipuri aleTrupului si Sangelui
Domnului nostru Iisus Hristos. inainte de a I le oferi lui Dumnezeu ca dar
de jertfa (la Sfanta Liturghie) ele inchipuie "parga vietii noastre" pe care o

consacram Lui, pentru ca El sa ne dea in schimb merindea vietii celei


vesnice, adica Sfantul Sau Trup si Sange de viata facator. "Se cuvine deci
ca darul nostru sa nu fie de tot nepotrivit cu darul care ni se da in schimb,
ci sa fie macar in parte inrudit cu el. Prin urmare, darul ce ni se da in
schimb fiind viata, atunci si darul nostru trebuie sa fie oarecum viata, mai
ales ca Cel ce a stabilit darul si imparte contradarul, este Unul si Acelasi:
Dreptul Judecator". In felul acesta, ca si painea, vinul adus de credinciosi
reprezinta semnul vazut prin care se arata ca ei iau parte cu adevarat la
jertfa euharis tica care se aduce in numele lor la Sfanta Liturghie si ca isi
aduc obolul lor la ea, caci: "desi provine din mai multe boabe, el devine
dupa tescuire un singur tot, o singura bautura sfanta, insemnand si el, ca
si painea, unirea crestinilor in Hristos".
In Vechiul Testament vinul era considerat aliment cu efect tamaduitor si
intaritor pentru organismul omului ca si untdelemnul asa cum se poate
observa din parabola samarineanului milostiv care, dupa ce a legat ranile
celui cazut intre talhari, "a turnat pe ele untdelemn si vin" (Luca X,
34). Sfantul Apostol Pavel il sfatuieste pe ucenicul sau Timotei sa consume
putin vin pentru invigorarea trupului (I Tim. V, 23).
La nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11), Mantuitorul preface apa in vin,
marcand prin aceasta minune, sensul innoitor si ziditor al Tainei
Casatoriei, menita sa produca o transformare interioara in viata celor doi
miri care incep sa-si cladeasca reciproc o noua soarta. Sensul spiritual al
minunii este relevant si Sfantul Andrei Criteanul il subliniaza cu pregnanta:
"in Cana la nunta, apa in vin prefacand, a aratat Hristos intaia minune, ca
si tu sa te prefaci, o, suflete". Insusi Mantuitorul S-a asemanat pe Sine cu
butucul vitei, iar pe ucenicii Sai si pe toti cei ce-l urmeaza Lui i-a comparat
cu mladitele (Ioan XV, 5), aratand ca El este izvorul vietii si al mantuirii
sufletelor noastre.
Prima atestare documentara despre intrebuintarea la Sfanta Liturghie a
painii si a vinului si despre rostirea rugaciunii de binecuvantare si sfintire a
acestor materii o gasim in Apologia I a Sfantului Iustin Martirul scrisa intre
anii 150-160 iar a doua mentiune despre folosirea acestor elemente in
ritul euharistie este consemnata in Constitutiile apostolice scrisa in a doua
jumatate a sec. IV.
Vinul pentru savarsirea Dumnezeiestii Liturghii, adica a Sfintei Taine a
Trupului si Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie "sa fie de
struguri, curat, adica sa nu fie amarui, nici muced, nici otetit, nici cu gust
de vas, iar apa sa fie curata si proaspata". Numai preotul oficiant care

liturghiseste toarna peste vin apa la proscomidie, inchipuind sangele si


apa care au curs; din coasta Mantuitorului, cand a fost impuns cu sulita pe
cruce.
Caldura, adica apa calda, binecuvantata, pe care preotul o toarna in
sfantul potir dupa prefacerea Sfintelor Daruri (in momentul chinonicului),
are mai multe semnificatii simbolice. Dupa opinia celor mai autorizati
interpreti, ea inchipuie in primul rand apa care a curs din coasta
Mantuitorului odata cu sangele, insa, spre deosebire de cea turnata la
proscomidie, este calda, pentru a ne da senzatia, in clipa impartasirii, ca
sorbim din insasi sangele viu si cald ce a izvorat din coasta cea de viata
datatoare a Domnului. Un Sfant Parinte spune de altfel: "ca precum din
coasta cea vie si sfanta au purces ambele elemente (vinul si apa) pline de
caldura, tot asa si apa foarte calda, turnata in momentul impartasirii,
suplineste chipul desavarsit al misterului, incat cei care se impartasesc din
sanul Potirului sa simta ca se ating de insasi coasta cea izvoratoare de
viata". Caldura turnata in Sfantul Sange simbolizeaza totodata si caldura
Duhului celui de viata facator, aratand ca, chiar in moarte, Dumnezeirea
nu a fost despartita de Sfantul trup, ca si de dumnezeiescul suflet. in
ambele cazuri "prin folosirea apei si a vinului reunite in aceeasi bautura,
Biserica scoate in relief misterul intruparii (la proscomidie) si aminteste in
felul acesta (la chino-, nic) de unirea umanitatii cu divinitatea Stapanului",
pentru a reprezenta si mai expresiv maretul act al invierii Domnului,
simbolizat putin inainte prin punerea particelei IS in sfantul potir. in sfarsit,
dupa unii liturgisti, turnarea caldurii in sfantul potir mai inseamna si
"pogorarea Sfantului Duh peste Biserica", in ziua Cincizecimii, iar dupa
altii, inchipuie caldura credintei cu care trebuie sa ne impartasim.
Vinul binecuvantat la Litie impreuna cu celelalte ofrande (paine, grau si
untdelemn) reprezinta prinosul sau ofranda adusa de noi lui Dumnezeu
din roadele pamantului si din elementele principale ale hranei noastre,
dupa pilda jertfei adusa la inceputul omenirii de catre Abel si dupa
modelul jertfelor nesangeroase aduse la templul Legii Vechi, care constau
din grau, vin si untdelemn (Num. XVIII, 12).
Vinul se mai intrebuinteaza si la slujba Cununiei si la randuiala sfintirii
bisericii. Paharul cu vin, pe care il binecuvanteaza preotul si din care apoi
gusta mirii, inchipuie bucuria si veselia duhovniceasca a nuntii. El mai
simbolizeaza unitatea si indisolubilitatea casatoriei, adica soarta comuna
a viitorilor soti, pe care o vor impartasi impreuna, atat in clipele
de bucurie cat si in necazuri si suparari.

In cadrul ritualului sfintirii bisericii, se spala Sfanta Masa cu apa calda,


apoi se toarna pe ea vin amestecat cu apa spre "a insemna faptul ca
Golgota in locul careia este Prestolul, s-a spalat cu sangele si cu apa ce au
curs din coasta Mantuitorului".
Obiceiul de a se stropi cu vin trupurile mortilor sau de a se turna in groapa
(la cimitir) ori pe pardoseala bisericii (la parastas) simbolizeaza aromatele
cu care a fost uns si imbalsamat trupul Domnului cand a fost coborat in
mormant. Colacul si vinul aduse de membrii familiei celui raposat sunt
simboluri ale trupului acestuia mutat de la noi, iar gustarea din paharul cu
vin de toti cei prezenti la oficierea slujbei inmormantariisau a parastasului
inchipuie comuniunea in credinta si in dragoste cu cel adormit:
3) Graul intrebuintat la pregatirea colivei inchipuie insusi trupul mortului
"care se seamana ca un graunte in pamant si putrezand, va invia iarasi
precum rasare graul din pamant". Deci coliva este marturia evidenta a
credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de
grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca simboluri ale invierii
trupurilor (Ioan XII, 24; I Cor. XV, 42-44). Dulciurile si ingredientele care
intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor
pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca a
dobandit-o mortul.
In semn de comuniune sau legatura sufleteasca cu raposatul, la
binecuvantarea colivei de catre preot, rudele si cunoscutii raposatului
ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o in maini apoi gusta toti din ea
"inchipuind prin aceasta faptul ca legatura dragostei ramane pururea,
fiind si noi partasi cu dansul, precum in moarte asa si la inviere".
Pe langa valoarea simbolica, icoana a invierii trupurilor, coliva mai are si o
argumentare istorica, amintindu-le crestinilor de azi ca in timpul
persecutiei imparatului Iulian Apostatul (a II-a jumatate a sec. IV), cand
toate legumele din pietele publice au fost stropite cu sange de la
animalele jertfite idolilor, ca sa-i spurce pe crestini, Sfantul Teodor Tiron sa aratat in vedenie episcopului Eudoxie si l-a indemnat sa-i convinga pe
crestini sa refuze cumpararea unor astfel de alimente spurcate si sa
prepare, ca mijloc
de hrana, grau fiert indulcit cu miere, pentru a nu-si intina trupurile si
sufletele si a-si pastra constiinta curata".
4) Apa este un element natural de o importanta covarsitoare in cultul
divin, intrebuintandu-se amestecata cu vinul la Sfanta Liturghie, apoi ca
materie la slujbaTainei Sfantului Botez si la oficierea Agheasmei Mari si

Agheasmei Mici, iar ca apa sfintita este utilizata la savarsirea ierurgiilor in


cadrul carora se binecuvanteaza si se sfintesc obiectele de cult si toate
cele necesare intretinerii si dezvoltarii vietii omenesti: lucrurile casnice,
vietatile si roadele pamantului. Circuitul apei in natura si rolul ei in
cultivarea vietii organice este arhicunoscut. Ca si painea, apa este un
element material absolut necesar imbunatatirii si prosperarii vietii omului;
ea potoleste setea, regland procesele biologice din organism si intarind
puterea de munca a trupului, spala ne-curatia, fiind simbolul cel mai
expresiv al puritatii si curatirii spirituale si este indispensabila vietii
casnice si gospodaresti.
In Vechiul Testament apa era socotita ca simbol al curatiei si al impacarii si
instrument al lucrarii dumnezeiesti (potopul, trecerea prin Marea Rosie
precum si spalarile si curatirile levitice care prefigurau sfintirea si
mantuirea din Legea Harului).
In Noul Testament apa sfintita a devenit mijloc purtator si transmitator al
puterii curatitoare si sfintitoare a Duhului Sfant, un adevarat vehicol al
harului. "Pentru ce a numit Domnul apa harul cel duhovnicesc? Pentru ca
apa este elementul constitutiv al tuturor lucrurilor, pentru ca apa ajuta la
cresterea ierbii si a vietuitoarelor, pentru ca din cer se coboara apa ploi
lor", spune Sfantul Chiril al Ierusalimului. Deci, ceea ce in Vechiul Testa
ment reprezenta simbol si inchipuire, in Biserica crestina a devenit intru
chipare reala. "Apa este inceputul lumii, iar Iordanul inceputul
Evangheliilor. Prin mare se elibereaza Israel din mana lui Faraon, iar prin
baia apei prin cuvantul lui Dumenzeu se elibereaza lumea din pacat".
Mantuitorul a sfintit firea apelor prin botezul Sau in apa Iordanului, prin
umblarea pe mare pe deasupra apelor si prin minunea prefacerii apei in
vin la nunta din Cana Galileii. El a incredintat Apostolilor si urmasilor
acestora misiunea de a tamadui slabiciunile si neputintele poporului prin
stropirea cu agheasma si ungerea cu untdelemn sfintit. Atat untdelemnul
cat si apa sfintita prin rugaciune au "putere lucratoare spre pastrarea
sanatatii, spre vindecarea bolilor, spre izgonirea demonilor, spre
indepartarea a toata cursa diavoleasca, prin Hristos, nadejdea noastra".
Sfintirea apei si a untdelemnului sunt atribuite Sfantului Apostol Matia. "in
privinta apei si a untdelemnului, eu Matia, poruncesc: Episcopul sa
binecuvanteze apa si untdelemnul, iar de nu e prezent el, atunci sa
binecuvanteze un preot, asistat de un diacon". Efectele harice ale apei
sfintite sunt mentionate si in rugaciunile de sfintire, atat in cele de la

slujba Agheasmei Mici si a Agheasmei Mari cat si in cele la slujba


Tainei Sfantului Botez.
Prin stropirea cu apa sfintita, credinciosii dobandesc folos sufletesc si
trupesc, vindecare de boli indepartarea duhurilor rele si intarirea
sanatatii... "Aceasta apa sfintita, pe care Duhul Sfant, prin rugaciunile
preotilor, o sfinteste, are multe feluri de lucrari, precum insasi ectenia
sfintirii si rugaciunea marturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene
din tot locul se gonesc; se iarta si pacatele cele mici de peste toate zilele,
adica nalucirile diavolesti si gandurile cele rele; mintea se curateste de
lucrurile cele spurcate si se indrepteaza spre rugaciune; bolile se gonesc si
da sanatate sufleteasca si trupeasca. Si mai pe scurt: toti cei ce o primesc
cu credinta iau sfintenie si binecuvantare", se spune in insemnarile
introductive de la inceputul slujbei Agheasmei Mici.
Agheasma Mare sfintita in ziua Bobotezei si in ajunul praznicului poseda,
intr-o masura mai mare, darurile si puterea tamaduitoare si sfintitoare, pe
care am spus ca le are Agheasma Mica, pentru ca Agheasma Mare este
sfintita si binecuvantata printr-o dubla epicleza, iar sfintirea are loc in
insasi ziua in care Domnul nostru IisusHristos a sfintit apele, prin botezul
Sau in apa Iordanului. Aceasta apa se pastreaza nestricata vreme
indelungata, ramanand tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust
ca si cand a fost scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica,
intr-un vas special, numit si agheasmatar, si este folosita de preot cu
prilejul savarsirii serviciilor litugice, mai cu seama a sfintirilor si
consacrarilor. Cu aceasta apa sfintita se stropesc casele credinciosilor si
pe locuitorii acestora in ajunul Bobotezei si tot cu ea se stropesc
persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite si binecuvantate
sau sfintite, cum ar fi de pilda, la botezul copiilor, la randuiala curatirii
fantanii spurcate sau a vaselor spurcate, la binecuvantarea si sfintirea
prapurilor, la sfintirea Crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor
si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si
a Sfantului si Marelui Mir. Cu Agheasma mare se stropesc si se
binecuvanteaza holdele, tarinile, viile si gradinile bantuite de daunatori.
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase
curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Asa
cum afirma si Sfintii Parinti ai Bisericii "firea apei celei sfinte este ca sa
spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l racoreasca
duhovniceste pe om si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Acum este timpul nou al transfigurarii creatiei, pentru ca Mantuitorul


nostru Iisus Hristos nu a venit in lume pentru a inlocui materia naturala cu
una supranaturala, ci pentru a o restabili si implini ca mijloc de comuniune
cu Dumnezeu. Asa binecuvantata la botez si la slujba Agheasmei si painea
si vinul transubstantiate in Sfanta Euharistie, iau locul ansamblului
creatiei, reprezentand intreaga creatie, dar asa cum va fi ea la sfarsit,
cand ea se va sfarsi in Dumnezeu, cand El va fi totul in toate. Apele
creatiei, poluate prin pacat, devenite simbol al mortii, sunt acum aratate
ca fiind ape ale Iordanului, ca un inceput de creatie noua si de mantuire.
"Duhul Sfant, datator de viata, care la inceput "se purta pe deasupra
apelor" coboara iarasi la ele; si apele si prin acestea lumea intreaga
devin ceea ce trebuia sa fie la creatie: viata omului in comuniune cu
Dumnezeu. Vremea mantuirii incepe, noi suntem martori si partasi ai
acestui nou inceput si pentru aceasta ii multumim lui Dumnezeu".
5) Untedelemnul este un produs vegetal, folosit ca aliment in pregatirea
hranei, ca element vindecator, ca substanta de iluminat si ca materie de
cult. in cult, untdelemnul este intrebuintat inca din cele mai vechi timpuri,
in Vechiul Testament se aducea la altar Domnului, ca ofranda de jertfa, pe
langa paine, vin si untdelemn (Lev. II, 2). Cu untdelemn erau unsi arhiereii,
profetii si regii, inchipuind prin aceasta milostivirea si indurarea lui
Dumnezeu (Iftegi X, 1; XVI, 13; III Regi XIX, 16; IV Regi IX, 3). In multe
pasaje ale Sfintei Scripturi a Vechiului Testament, untdelemnul apare ca
simbol al binecuvantarii lui Dumnezeu, al pacii, al puterii, al tariei si al
biruintei (Fac. VIII, 11; I Regi X, 1; III Regi I, 45 si XIX, 16). In scrierile
profetice si in parabola samarineanului milostiv, untdelemnul este
infatisat ca mijloc vindecativ (Isaia I, 9; Luca X, 34) iar in pilda celor 10
fecioare este simbolul intelepciunii si al faptelor milei trupesti si sufletesti.
In cultul divin, untdelemnul se foloseste la Taina Sfantului Botez, la
sfintirea bisericilor si a caselor, la miruirea credinciosilor si la Taina
Sfantului Maslu si intra ca element de baza in compozitia Sfantului Mir.
"Untdelemnul care aliniaza si tamaduieste ranile cele trupesti, inchipuie
mila si indurarea lui Dumnezeu asupra slabiciunilor noastre. Pentru aceea,
untdelemnul care se aprinde in candele ori se binecuvanteaza la randuiala
Litiei spre ungerea crestinilor, se aduce la Dumnezeiasca Liturghie intru
iertfa spre castigarea milei lui Dumnezeu intru neputintele noastre cele
sufletesti si trupesti". Ungerea cu untdelemn sfintit este o practica de cult
cu caracter pedagogic. "Preotul ungand fruntile credinciosilor cu
untdelemn sfintit in numele Prea Sfintei Treimi, doreste ca noi toti sa

purtam in sufletele noastre untdelemnul dragostei catre Domnul si sa fim


slobozi de tot raul, ca unii ce suntem insemnati cu numele lui Dumnezeu".
Untdelemnul cu care se unge si se binecuvanteaza casa este "semnul
milei si al indurarii lui Dumnezeu manifestata in acordarea sanatatii celor
ce vor sa petreaca in casa", iar cand se toarna pe trupul raposatului, in
chipul Sfintei Cruci, in clipa cand se coboara in groapa, reprezinta "semnul
savarsirii nevointelor vietii si semn ca raposatul s-a nutrit cu untdelemnul
harului si al indurarilor dumnezeiesti".
La Taina Sfantului Botez si a Sfantului Maslu, untdelemnul are o destinatie
si semnificatie aparte. Cel de la Botez, binecuvantat si sfintit prin
invocarea numelui lui Dumnezeu intr-o rugaciune speciala "capata atat de
mare putere, incat nu numai ca si printr-o ardere curateste toate urmele
pacatelor dar alunga si toate puterile cele nevazute ale vicleanului".
Cat priveste ungerea pruncului nou botezat cu "untdelemnul bucuriei",
talcuitorii cultului i-au atribuit diferite sensuri si interpretari. Unii, pornind
de la explicarea textului rugaciunii de sfintire, sustin ca acest untdelemn,
care este roada maslinului "inseamna mantuirea noastra, izbavirea din
moarte si pecetea Facatorului de viata Duh" si totodata "chipul milostivirii,
al milei si al harului dumnezeiesc", prin care catehumenul (pruncul) este
izbavit din robia pacatului, asa cum ramura de maslin, adusa in corabia lui
Noe de catre porumbel, era semnul impacarii si al izbavirii din potop (Fac.
VIII, 11), caci apa, asa cum am specificat mai inainte, a fost prefigurarea
botezului, iar porumbelul, preinchipuirea Duhului Sfant (Matei III, 16).
Altii afirma ca, ungerea baptismala este semnul vazut al preotiei
universale(spirituale) conferita tuturor crestinilor prin botez, semnul ca
odata cu "spalarea Botezului", "ne lepadam de noi insine si chiar de viata
noastra (de mai inainte), ca sa devenim numai ai lui Dumnezeu", iar altii
considera ca aceasta ungere inseamna "re-crearea omului, a trupului sau,
a madularelor, a simturilor. Prin cadere omul a intunecat in el imaginar si
slava nespusa a lui Dumnezeu. El a pierdut frumusetea spirituala; el a
intunecat chipul. Trebuie deci refacut si restabilit. Botezul nu priveste
numai sufletul ci omul in intregime. Botezul este in primul rand
reconstituirea omului in integritatea lui, realcatuirea sufletului si a
trupului. Untdelemnul bucuriei este pentru ungerea apei si a trupului
omului, pentru impacarea cu Dumnezeu si in Dumnezeu, cu lumea".
Dupa altii, aceasta ungere imita pe cea a atletilor din arenele si jocurile
olimpice, "chemand in chip simbolic pe cel ce se boteaza la luptele cele
sfinte, in care intra el sub Hristos, ca sub un comandant". In sfarsit, dupa

altii, ungerea cu untdelemn a catehumenilor simbolizeaza aromatele cu


care a fost uns trupul Domnului inainte de ingropare, deoarece
catehumenul se va ingropa, prin botez, impreuna cu Hristos si va invia cu
El.
Untdelemnul care alcatuieste materia Tainei Sfantului Maslu este simbol al
indurarii divine si din clipa in care este "binecuvantat de preoti cu
invocarea lui Dumnezeu, devine sfant, plin de dumnezeiescul dar al
Sfantului Duh, ca si apa Botezului... El poate lumina si sfinti impreuna cu
sufletele si trupurile, vindeca ranile, inlatura bolile, curateste noroiul
pacatului si are puterea de a ne impartasi mila si bunatatea lui
Dumnezeu". De aceea, untdelemnul ramas de la maslu, ca si faina
binecuvantata atunci, trebuie pastrate cu cinste, in loc curat si ales si
intrebuintate in scopuri religioase.
De regula, untdelemnul este folosit la miruit sau pus in candela sa arda,
fie in casa, fie in biserica, iar in cele mai obisnuite cazuri este introdus in
faina de grau, pentru a se pregati turte sau painisoare din care i se da
bolnavului sa consume pe nemancate.
6. Sfantul Mir este untdelemn amestecat cu vin natural si cu diferite
arome, in numar de 38, sfintit de soborul episcopilor prezidat de Patriarhul
Bisericii, in Joia Patimilor, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, care se
savarseste atunci. El se intrebuinteaza indata dupa Sfantul Botez cand se
administreaza Sfanta Taina a Mirungerii, la sfintirea bisericilor si la
sfintirea antimiselor, iar actul sfintirii lui constituie una din formele prin
care o Biserica nationala autocefala isi afirma independenta si autocefalia.
Sfintirea se savarseste la anumite intervale de ani, de regula ori de cate
ori se simte nevoia, slujba oficiindu-se dupa o anumita randuiala care
poarta titlul "Tipic la facerea si sfintirea Sfantului si Marelui Mir in Joia
Mare".
Multimea ingredientelor care intra in compozitia Sfantului Mir simbolizeaza
abundenta si varietatea darurilor Sfantului Duh, care se revarsa asupra
credinciosului in momentul ungerii cu Sfantul Mir, odata cu rostirea
formulei: "Pecetea darului Sfantului Duh ", precum si asupra bisericilor si
antimiselor sfintite prin el. Ungerea cu SfantulMir este necesara pentru
intarirea si cresterea duhovniceasca a celui renascut la viata cea noua
prin botez (Gal. III, 27). Aceasta ungere sfanta ne ajuta sa conlucram cu
harul mantuitor dobandit prin Taina Botezului. Fara Mirungere, Botezul nu
este deplin savarsit, spune Sfantul Simeon al Tesalonicului. "Cu Botezul ne
nastem a doua oara prin Duh si ne curatim de pacate, dar nu castigam si

arvunele Darului, nici mireasma vietii si nici pecetea Duhului. Deci,


precum trebuie sa ne botezam tot astfel trebuie sa ne ungem si cu Sfantul
Mir". Ungerea cu Sfantul Mir a noului botezat este deci semnul vazut al
impartasirii lui reale din darurile Sfantului Duh, Care S-a pogorat, in chip
vazut, mai intai asupra Mantuitorului (in chip de porumbel) la botez si apoi
asupra Sfintilor Apostoli (in chip de limbi de foc) la Cincizecime iar acum ni
se comunica si noua, dupa botez, sub chipul vazut al Sfantului Mir, investindu-ne "darul de a ne face mai buni printr-o evlavie mai puternica
sau prin cresterea curateniei sufletesti, prin sporirea dragostei si a
smereniei".
Pe langa primirea puterii de a practica virtutea, Sfantul Mir confera noului
botezat darul "preotiei universale" la care face referire Sfantul Apostol
Petru (I Petru II, 9), asa deci calitatea de uns al Domnului, cu misiunea de
a aduce "jertfe duhovnicesti" adica de a fi impreuna lucratori si slujitori cu
Hristos, participand la preotia Sa si la imparatia Sa (II Cor. VI, 16),
"curatindu-ne pe noi de toata intinarea trupului si a duhului, desavarsind
sfintenia in frica lui Dumnezeu" (II Cor. VII, 1).
Sfantul Mir se administreaza independent de Botez numai in cazul primirii
ereticilor si schismaticilor la Ortodoxie, dupa ce, in prealabil, acestia
renunta in mod public la invatatura lor eronata si falsa si revin la dreapta
credinta.
Nou-botezatii, pecetluiti cu "arvuna Duhului Sfant" prin ungerea cu Sfantul
Mir, primesc harul si puterea de a adanci si dezvolta darurile spirituale
dobandite prin Taina Sfantului Botez. In ritualul sfintirii locasului de cult,
ungerea misterioasa cu Sfantul Mir a Sfintei Mase, a peretilor altarului si a
bisericii, inchipuie ungerea pe care a savarsit-o Moise la cortul sfant".
7) Tamaia este sucul (rasina) unor arbori, care ajungand in contact cu
aerul, se incheaga la fel ca si rasina brazilor. Ea era adusa ca ofranda la
templul iudaic, iar in crestinism este considerata ca un prinos sfant, al
carui fum inmiresmat insoteste toate actele cultului.
In cultul Vechiului Testament, trebuia sa se aduca dimineata si seara
sacrificii de tamaie pe altarul special amenajat in Cortul Marturiei si apoi
in templu, numit "altarul tamaierii" (Ies. XXX, 1-8); pe acest altar nu se
ardea numai tamaie curata, ci erau amestecate inca patru ingrediente
(Ies. XXX, 34). Proorocul Maleahi (cap. I, 11) prezice ca, dupa venirea lui
Mesia, se va aduce jertfa de tamaie de la rasaritul soarelui pana la apus.
In cultul crestin, intrebuintarea tamaiei o intalnim inca din cele mai vechi
timpuri. In canonul 3 apostolic se precizeaza ca la serviciul liturgic "nu se

aducea altceva la altar decat untdelemn pentru candele si tamaie la


vremea aducerii inainte". Sfantul Apostol Pavel in epistolele sale, inspirat
de tamaierile din Vechiul Testament, zice ca Mantuitorul S-a dat pe Sine
jertfa lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de buna mireasma" (Efes. V,
2), iar la II Cor. II, 15, vorbind despre apostoli, zice ca ei sunt lui Dumnezeu
"buna mireasma".
Despre folosirea tamaiei in cadrul Sfintei Liturghii gasim mentiuni in
randuialaLiturghiei Sfantului Iacob si in Liturghia Sfantului Marcu, iar; mai
tarziu si in Liturghiile Sfintilor Vasile si Ioan Gura de Aur, unde avem si
formule speciale de binecuvantare a tamaiei folosite la cadire.
Dar tamaierea nu era folosita numai in cadrul Sfintei Liturghii, ci si lai alte
sfinte slujbe si manifestari de cult, ca: procesiuni, vohoade, inmormantari
etc. Obligatia tamaiei o aveau diaconii; de aceea Sfantul Arhidiacon
Stefan este zugravit in iconografie cu o cadelnita in mana. Din pricina
mirosului placut pe care il raspandeste, imbalsamand aerul si alungand
miasmele, tamaia in Sfanta Scripturaeste privita ca.un simbol al
rugaciunilor pioase, care, asemenea fumului de tamaie se ridica in sus, ca
unul dintre cele mai pretioase daruri de jertfa aduse lui Dumnezeu (vezi
Ps. 140, 2).
Astfel de daruri au fost aduse si pruncului Iisus de catre magi: aur, smirna
si tamaie. Smirna este tot un fel de tamaie, insa mai de pret si cu un miros
mai placut decat al tamaiei.
Tamaierea are doua intelesuri: cand se tamaiaza persoane sfinte sau
icoane, ea este semn de veneratie si respect, iar cand se tamaiaza lucruri
asupra carora se invoca trimiterea harului de la Dumnezeu-Tatal,
simbolizeaza mila si harul Sfantului Duh care ni se trimite de sus, dupa
cum spune in rugaciunea de binecuvantare a tamaiei. Precum am spus
mai sus ea este simbolul rugaciunilor noastre, care se inalta spre
Dumnezeu ca fumul de tamaie. Cei douazeci si patru de batrani din
viziunea Sfantului Ioan Evanghelistul au cazut inaintea Mielului, avand
fiecare alaute si nastrape de aur pline de tamaie, care sunt rugaciunile
sfintilor (Apoc. V, 8).
Acelasi inteles il au si cuvintele Psalmistului cand zice: "Sa se indrepteze
rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta, ridicarea mainilor mele (este ca o)
jertfa de seara" (Ps. 140,2).
Deci tamaia inchipuie prinosul rugaciunilor noastre si mireasma Duhului
Sfant, "ea insemnand "chipul Duhului" cel datator de viata". Cand se
cadeste la serviciile divine, tamaia reprezinta o jertfa bine placuta ce se

aduce inaintea lui Dumnezeu in semn de cinstire si multumire pentru


toate darurile si binefacerile Sale.
8) Lumina in biserica Dumnezeu, in bunatatea Sa nemarginita, a oferit
omului negraite daruri si bunatati pentru a-i face viata mai nobila si mai
placuta. Unul dintre aceste daruri este si lumina, care este atat de
benefica si necesara pentru viata si activitatea omului, cat si pentru toate
vietuitoarele si plantele. Ea da viata si roada semanaturilor, straluceste si
dezmiarda pajistile, lanurile, livezile si ponoarele, improspateaza
atmosfera si are o influenta binefacatoare asupra psihicului omului. De
aceea, multe popoare din antichitate aveau cultul soarelui, al lunii si al
focului, aducand prin aceasta un semn de recunostinta luminii raspandite
de astre si de foc, asa cum au fost de exemplu, mezii, persii, egiptenii si
romanii. in urma sapaturilor arheologice facute pe locurile unde existau in
antichitate templele religioase ale diferitelor popoare pagane, s-a
constatat ca aceste locasuri de inchinare erau luminate prin foc in timpul
savarsirii cultului.
In Vechiul Testament, aprinderea facliilor si a candelelor in timpul oficierii
cultului religios era o practica indatinata, cu caracter obligatoriu (les.
XXVII, 20; XXX; 8). Insusi Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sa aprinda
candelele de la sfesnicul adunarii (Ies. XL, 4), ca sa arda "de seara pana
dimineata" (Ies. XXVII, 21) iar Aaron sa se preocupe de indeplinirea
acestei misiuni "Vorbeste cu Aaron si-i spune: Cand vei pune candelele in
sfesnic, ca sa lumineze partea cea din fata Lui, sa aprinzi in el sapte
candele. Si a facut Aaron asa: a aprins in sfesnic, ca sa lumineze partea
cea din fata lui, sapte candele, cum poruncise Domnul lui Moise" (Num.
VIII, 2). De asemenea, in templul lui Solomon se gaseau 10 sfesnice de aur
inaintea Sfintei Sfintelor (III Regi VII, 49).
In Noul Testament observam ca, atunci cand Mantuitorul a serbat Cina cea
de Taina, spre seara, au fost folosite lumini pentru luminarea foisorului. De
asemenea, Sfantul Apostol Pavel, pe cand se afla in Troia, a savarsit
frangerea painii si a prelungit lungul sau cuvant pana al miezul noptii si "in
camera de sus, erau multe lumini aprinse" (Fapte XX, 7-8).
Din scrierile patristice si marturiile istorice aflam ca lumina a fost utilizata
in cult inca de la inceputurile erei crestine, ca ofranda adusa lui
Dumnezeu, fiind privita ca jertfa, si simbol, intrucat ea simbolizeaza viata
si pe, Dumnezeu insusi izvorul vietii, Care indrepteaza caile noastre.
Lumina inseamna lumina credintei si a cunostintei noastre, lumina

adevarului, a bucuriei si a sperantei, lumina harului, lumina invataturiisi a


mantuirii.
Lumina a patruns in cultul divin si din motive de necesitate, pentru a
lumina adunarile liturgice, care, in perioada persecutiilor se organizau in
special noaptea, cat si pentru a da mai multa solemnitate slujbelor
bisericesti.
Lumanarea, cu intelesul de faclie a dreptei credinte si semn distinctiv al
pastrarii neintrerupte a legaturii cu Hristos, il insoteste pe credincios in
toate manifestarile sale cultice si religioase incepand de la leagan cand il
imbraca in "haina cea luminoasa si nestricacioasa" a botezului si pana la
capataiul mormantului.
Alaturi de lumanari, Biserica Ortodoxa foloseste in cultul divin si candele,
cu una, doua sau mai multe lumini, asa cum si sfesnicele in care se asaza
lumanarile prezinta unul sau mai multe brate. Candela reprezinta ca si
lumanarea aceeasi oferire a jertfei de lumina ce se degaja din
"untdelemnul bucuriei". Cand este impodobita cu mai multe lumini, capata
o semnificatie simbolica aparte. De pilda: sfesnicul si candela cu o singura
lumina inchipuie unitatea Dumnezeirii, cele cu doua lumini, cele doua firi
(omeneasca si dumnezeiasca) ale Mantuitorului; cele cu trei lumini, Sfanta
Treime; cele cu patru lumini, pe cei patru evanghelisti sau cele patru laturi
ale lumii; cele cu sapte lumini, cele sapte daruri ale Sfantului Duh (Isaia
XI, 1-2; Gal. V, 22) sau cele sapte Taine; cele cu douasprezece lumini pe
cei 12 Apostoli etc. Candelele, ca si lumanarile asezate in fata sfintelor
icoane, in biserici si in casele credinciosilor, ard ziua si noaptea, ca
expesie vadita a jertfei ce insoteste rugaciunea si nevointa spirituala in
viata crestina, pre-dispunand sufleteste pe credincios la interiorizare si
luminare launtrica, asa cum ele lumineaza interiorul incaperii si alunga
intunericul noptii.
Pornind de la aceste analogii, unii interpreti ai cultului au atribuit o
multime de sensuri simbolice luminii. in primul rand ea simbolizeaza pe
Dumnezeu, Care ne da viata si ne lumineaza toate caile vietii noastre.
Dumnezeu este lumina in inteles superlativ, adica perfectiunea insasi,
care intruneste in persoana sa toate virtutile la modul absolut. El este
Sfantul prin definitie (I Petru 1, 16), bunatatea desavarsita, intelepciunea
necuprinsa, puterea nemarginita etc. Pentru creaturile umane, Dumnezeu
este "Parintele luminilor" care ne da din plinatatea vietii Sale. "Domnul
este luminarea mea si Mantuitorul meu, de cine ma voi teme?" (Ps. 26, 1).
Avand aceasta convingere nestramutata, credinciosul se roaga astfel:

"trimite lumina Ta si adevarul Tau" (Ps. 42, 3), "ca la Tine este izvorul
vietii, intru lumina Ta vom vedea lumina" (Ps. 35, 9), iar dupa primirea
Sfintei impartasanii, canta: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit
Duhul cel ceresc...".
Mantuitorul se identifica pe Sine cu Lumina cea spirituala si vesnica pe
care "intunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 5) si ii indeamna pe oameni sa
vietuiasca in lumina sfintelor si dumnezeiestilor Lui porunci si invataturi
(Ioan 3, 19-21; 8, 12; 12, 35-36). La Liturghia Darurilor mai inainte sfintite,
preotul slujitor inalta sfesnicul cu lumini insemnand cu el crucis, zicand:
"Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!". Acest act anticipeaza lumina
bucuriei, a vietii si a mantuirii pe care a revarsat-o Hristos in lume prin
invierea Sa. De aceea, in noaptea slavitului Praznic al Pastilor, preotul
striga "veniti de luati lumina", invitandu-i pe credinciosi sa guste din
sublimul bucuriei luminii Care a restaurat integral faptura umana si a
descoperit sensul adevarat al existentei omenesti si al intregii fapturi, caci
"acum toate s-au umplut de lumina, sicerul si pamantul si cele dedesubt",
asa cum canta biserica in catavasiile sarbatorii.
Chiar daca sfesnicele si candelabrele au fost introduse in locasurile de cult
din ratiuni practice, pentru a ilumina si impodobi interiorul bisericii mai
ales pe timp de noapte la slujbele Vecerniei si ale Privegherii sau Deniilor,
Sfintii Parinti au gasit alte analogii si semnificatii in legatura cu
intrebuintarea luminii in cult, punand-o mereu in legatura cu Domnul
nostru Iisus Hristos, "Lumina cea neapropiata": "Ni se cuvine a ne ruga din
nou la apusul soarelui si la sfarsitul zilei; caci Hristos este soarele adevarat
si ziua adevarata. Si apunand si (sfarsindu-se) ziua luminii, cand ne rugam
si cerem ca sa vina peste noi iarasi lumina, imploram venirea lui Hristos,
Cel ce ne va da harul luminii vesnice".
Deci, lumina materiala simbolizeaza pe Hristos, izvorul luminii spirituale si
a vietii vesnice. Ea mai simbolizeaza lumina credintei adevarate,
nadejdea, iubirea, viata, bucuria duhovniceasca si sentimentul nostru de
adoratie si respect pe care il nutrim fata de Dumnezeu, intr-un cuvant,
podoaba omului launtric, care trebuie sa se manifeste in viata ca "fiu al
luminii" (Efes. 5, 9; I Tes. 5, 5). Aceasta vointa de a ne descoperi fiecare ca
lumina a lui Dumnezeu si semenilor o exprimam si in actul aprinderii .
lumanarilor in biserica sau a prezentarii lor la sfantul altar o data cu
aducerea pomelnicelor de vii sau de morti. "Lumanarea cea adusa si
aprinsa inseamna curatia noastra care se cuvine sa o avem si mai
simbolizeaza jertfa cea fara prihana si smerenia noastra".

La slujba inmormantarii, cand il insotim pe raposat cu lumanari aprinse, ii


aratam iubirea noastra si comuniunea cu el, fiindca cel adormit continua
sa fie viu, ramanand el insusi o lumina ce trece la lumina cea deplina si
vesnica.
Lumanarea pe care preotul i-o da nasului la botez, dupa cufundarea de
trei ori a pruncului in apa, simbolizeaza lumina interioara a harului
impartasit acum in lucrarea tainei si preinchipuite candela faptelor bune
cu care noul botezat va intampina pe Mirele Hristos, ca si fecioarele
intelepte din pilda evanghelica. Tot la fel si facliile aprinse pe care le tin in
maini nasii la cununie, reprezinta simbolul curatiei mirilor si al luminii
darului dum nezeiesc.
In general "lumanarile in biserica sunt icoana bucuriei si a cunoasterii lui
Dumnezeu", Ele "inchipuiesc stelele cele luminoase de pe fata cerului si
precum acestea, asa si lumina facliilor este icoana mangaierii celei
sufletesti, pentru ca biserica este icoana cerului", adica a paradisului de
sus. Dupa unii talcuitori, "luminile care ard in biserica crestina inseamna
lumina Evanghelici pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor pentru a vedea
calea adevarului", iar dupa altii, "este simbolul recunoasterii ca noi
suntem crestini si, in acest sens, simbolul respectului nostru
catre Dumnezeu ca ParinteleLuminilor si catre Fiul, Care este Lumina lumii.
Ea este simbolul credintei care lumineaza mintea intru cunoasterea luminii
spirituale si a iubirii sfinte care incalzeste inima si inalta sentimentul
nostru de adorare catre Cel Prea inalt. Ea este simbolul triumfului, al
adevarului si al vietii crestine asupra lucrurilor intunericului". Acest mesaj
este un indemn necontenit de a stinge din noi intunericul patimilor,
mandria si egoismul in chistat care se interpun ca o ceata vascoasa peste
ochii mintii si a cunostintelor noastre si de a face loc sa patrunda tot mai
mult lumina credintei, a smereniei si a iubirii de oameni, singurele virtuti
care innobileaza si transfigureaza viata noastra crestineasca, facand dintrinsa un mediu transparent al izvorului nesecat de lumina si de iubire, care
este Dumnezeu, caci "Dumnezeu, care este cu adevarat lumina dupa
fiinta, se face cu adevarat lumina in cei ce umbla in El prin virtuti.
Dumnezeu care este lumina prin fire se afla in noi care suntem lumina prin
imitare precum se afla modelul in chipul care-i facut dupa el".
Modelul este Hristos, "Soarele dreptatii", din care izvoraste bogatia razelor
tuturor virtutilor crestine si fiecare virtute este o trasatura a chipului Lui ce
se imprima in fiinta celui ce-si modeleaza viata dupa exemplul Sau. in
omul imbunatatit se Stravede tot mai clar chi-: pul Bunatatii divine a lui

Hristos Dumnezeu care lucreaza dinlauntrul omului. De aceea, "lumanarea


sau candela pusa la icoana sfantului ne arata ca sfantul este lumina dupa
impartasire, precum e si sufletul lui, sfesnic viu si stralucitor".
Orice candela aprinsa, asezata in fata icoanei sfantului trezeste in noi
emotii mistice si simtiri de pocainta, indemnandu-ne sa imitam pilda
virtutilor lui. "Lumina candelei este dulce, lina, tainica si desteapta in noi
sentimentele pietatii. Lumina mistica influenteaza mai mult asupra
sentimentelor omenesti decat lumina stralucitoare, de aceea bisericile
romanesti au ferestrele lor mici in afara, ca piosul sa primeasca o lumina
linistita" si tainica.
Deschizand perspectiva imparatiei luminii, Biserica Ortodoxa ne arata ca
toti suntem chemati sa urcam pe treptele desavarsirii, ca sa devenim unii
altora, lumina, bucurie, mangaiere prin manifestarea iubirii reciproce,
pentru ca dincolo, in viata viitoare sa ne impartasim de Lumina cea
neinserata. "Aceasta lumina negraita ne va fi atunci vesmant, mancare,
bautura, veselie, bucurie si peste tot viata vesnica".
Deci, in cultul si spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, lumina transmite un
mesaj de mare actualitate pentru credinciosi. Ea ne inspira sugestia si
indemnul de a ne stradui cu totii sa devenim "fii ai luminii, incercand ce
este bine placut Domnului, pentru ca roada luminii este in orice bunatate,
dreptate si adevar" (Efes. V, 8-10).
Biserici de bolni _Episcopie_Adormirea Maicii Domnului
- 100 BISERICA BOLNI A EPISCOPIEI RMNICULUI
Istoric. Episcopia Rmnicului i Noului Severin a fost nfiinat n 1504 de
ctre Radu cel Mare.
n 1580, n timpul episcopului Mihail al II lea i-a mutat sediul la Rmnic.
Prima reedin
episcopal va fi distrus de turci n 1737 i va fi reconstruit de episcopul
Climent n 1739. n
urma vizitei mitropolitului Neofit n ara Romneasc, n a doua jumtate
a secolului al XVIIIlea, acesta va nota despre proaspt terminata reconstrucie a bisericii
biserica cea veche s-a
recldit de episcopul Climent, care a ridicat i biserica de la cimitirul
Sfintei Episcopii Bolni,
unde se serbeaz hramul Adormirii Maicii Domnului.
1
Aceast biseric a bolniei a fost
construit n 1744
2

, la nord-vest de biserica mare, n apropierea caselor bolniei.


1
Cornelia Pillat Cltoria mitropolitului Neofit n ara Romneasc n a
doua jumtate a secolului al XVIII lea, n SCIA,
1956, nr. 3-4, p. 277-285
2
Acasta sfnt i dumnezeiasc biseric ce s cheam bolni, ntru carea
s cinstete i s prznuiete adormirea
preasfintei Nasctoarei de Dumnezeu i pururea Fecioara Maria, iaste
zidit din temeliia ei prin ostineala i cu toat
cheltuiala Preasfintii Sale chir Climentu Episcopu, precum i biserica cea
mare iara de sfintiia sa s-au nnalatu i cu
zugravele s-au mpodobitu,n zilele Mrii Sale Io Constantin Necolae
voevod, ispravnicu fiind Spiridonu monahu
chelaru;octombrie 20, 7254 N. Iorga, op.cit., vol II, p 308 Biserici de
bolni _Episcopie_Adormirea Maicii Domnului
- 101 Arhitectura. Biserica are un plan dreptunghiular. Este tricompartimentat
i are pridvor.
Acesta este deschis cu arcade n plin cintru sprijinite pe ase coloane i
dou semicoloane
angajate i este acoperit cu o calot. n timp i-a fost adugat o turl de
lemn.
Pronaosul, avnd acelai plan, dar de dimensiuni mai mari este acoperit
cu o calot spijinit pe
arce i console. Accesul n naos se face printr-un zid strpuns de o
deschidere central i de
dou deschideri laterale arcuite. Naosul ptrat este acoperit ca i celelalte
spaii cu o calot.
Tmpla este de zidrie, iar absida altarului este poligonal, decroat i
acoperit cu o conc.
Are o singur pastoforie, proscomidiarul. Biserici de bolni
_Episcopie_Adormirea Maicii Domnului
- 102 Zidit in 1744, biserica a fost cu zugrveal i cu alte odoare
nfrumuseat abia n 1748 de
ctre popa Gheorghie i Bdia diacon.
Pictura. ntruparea i jertfa sunt temele importante ale picturii absidei
altarului, ilustrate prin
Maica Domului Platytera, prin friza cu profei, respectiv prin Iisus n
mormnt i Viziunea lui

Petru din Alexandria. De remarcat este prezena Sf. Melozi care se nchin
Maicii Domnului i
reprezentarea la proscomidiar a Sfntului cuvios Climent.
Tot aici a fost reprezentat, n
axul unei frize cu ase prof ei
Cel vechi de zile. Conform
tradiiei, n registrul inferior
au fost pictai sfinii ierarhi i
diaconi: la sud, Sf. Vasile cel
mare, Sf. Visarion, Sf.
Gherman, Sf. Spiridon, Sf.
Nicolae i Sf. Andronic, iar la
nord, Sf. Ioan Hrisostomul,
Sf.Grigorie cel mare, Sf.Kiril,
Sf. Atanasie, Sf. Prohlu, Sf.
Roman, iar pe peretele de
vest, Sf. tefan i Sf.
Laurenie. Acest registru este
completat pe peretele de vest
cu o friz cu medalioane de
sfini iererhi reprezentai n
bust.
Scena celor trei ispitiri ale lui
Iisus, care este nou n
iconografia altarului unei
bolnie, este menit s
releveze natura divin a
Mntuitorului.
Altar_Platytera_Savaoth_Profei Biserici de bolni _Episcopie_Adormirea
Maicii Domnului
- 103 Proscomidiar_Viziunea lui Petru din Alexandria_Iisus n mormnt_Clement
Naosul a fost consacrat iconografiei hristice, Patimi i Minuni, un program
asemntor cu cel
din naosul bolniei de la Hurezi, la Rmnic numrul scenelor fiind mai mic.
Rolul de vindector
al lui Iisus precum i semnificaiile eschatologice ale Minunilor erau idei
adecvate programului
unei biserici de bolni. n calota naosului a fost pictat n centru, n
medalion, Pantocratorul,
iar la baza calotei Liturghia ngereasc.
Naos_Anasthasis

n timpanul peretelui nordic a fost ilustrat nlarea, n cel sudic


Coborrea la Iad, la vest,
Adormirea Maicii Domnului, cu cele ase episoade, Vestirea morii,
mprirea vemintelor,
Venirea Apostolilor, Adormirea, cu episodul Iefonias, Apostolii la
mormntul gol i nlarea
Mariei, iar n timpanul estic Rstignirea. Biserici de bolni
_Episcopie_Adormirea Maicii Domnului
- 104 Ciclul Patimililor ncepe s fie ilustrat pe peretele de vest cu scena Splrii
picioarelor,
Rugciunea din grdina Ghetsemani, Trdarea lui Iuda, Anna i Caiafa
judecndu-l pe Iisus i se
continu pe peretele sudic cu Judecata lui Irod, Batjocorirea, Drumul crucii
i Urcarea pe
cruce.
Naos_nlarea_Patimi
Pe peretele nordic au fost ilustrate patru scene din Minuni: Vindecarea
orbului din natere,
Iisus vorbind cu samarineanca, Vindecarea slbnogului i Sfintele Femei
la mormnt.
Naos_Adormirea Maicii Domnului_Patimi
Registrul inferior este rezervat Sf. Militari: la sud, Sf. Gheorghe i Teodor
Tiron, Sf. Procopie,
Teodor Stratilat i Mercurie, iar la nord Sf.Nestor i Dimitrie, Sf. Eustaie
Plachida i Trifon,
urmai de Sf. mprai, iar n glaf apar Sf. Cosma i Damian. Biserici de
bolni _Episcopie_Adormirea Maicii Domnului
- 105 Ideea de ntrupare a fost reluat n pronaosul bisericii, unde au fost
ilustrate opt scene din
Imnul Acatist, iar ideea bisericii ntemeiate pe Hristos este ilustrat n
calot, prin prezena
Megalinarului Maicii Domnului.
Pronaos_Magalinarul Maicii Domnului_Sf.Melozi
Prezena ntemeietorilor vieii monastice, Antonie cel Mare, Sava Sfinitul,
Pahomie i a
sfintelor mucenie ntr-un spaiu al comemorrii defuncilor are un
caracter funerar.
n calota acestui spaiu este reprezentat ntr-un
medalion cu inscripie Maica Domnului cu
Pruncul, nconjurat de opt profei, iar n
pandantivi sunt pictai Sf. Melozi.

Pe intradosul arcelor care susin calota au fost


pictate Sfinte Femei cuvioase i Mucenie: la sud,
Sf. Agapia, Irina, Glicheria, Pelaghia, iar la nord
Sf. Melania, Eufrosina, Elisabeta i Teofana.
Timpanele au fost pictate cu scene din Imnul
Acatist. Lectura ncepe din timpanul estic cu
Bunavestire, continu cu ilustrarea strofei a patra
a Imnului Acatist, Puterea Celui-de-sus.....
Pronaos_Imnul Acatist Biserici de bolni _Episcopie_Adormirea Maicii
Domnului
- 106 Urmeaz pe sud ntlnirea Mariei i a Elisabetei i ntlnirea Mariei cu Iosif,
iar pe vest Naterea
i Vestirea Magilor, la nord nchinarea Magilor i Fuga n Egipt.
n registrul inferior au fost pictai sfini cuvioi att n picioare ct i n
medalioanele din friza
ce desparte cele dou registre. Deasupra intrrii se afl imaginea lui Iisus
Emmanuel
Pronaos_Sf. Pelaghia_Sf. Agapia
binecuvntnd, la dreapta lui sunt pictai Sfinii Cuvioi Prini Eftimie i
Pahomie, iar la sud
este nfiat Episcopul Climent i Sf Sava. n glaful ferestrei de sud au
fost zugrvite
muceniele Varvara i Ecaterina.
Pronaos_Imnul Acatist Biserici de bolni _Episcopie_Adormirea Maicii
Domnului
- 107 n stnga intrrii apar Sf. Efrem Sirul, Sf Ioan colibaul, iar pe peretele de
nord, Sf. Gherasie,
Hariton i Antonie cel mare; n glaful ferestrei sunt alte dou mucenie
Marina i Paraschiva.
Cele apte Sinoade ecumenice, expresie a adeziunii la dreapta credin
formulat de ctre
prinii bisericii n actele sinodale, fomeaz decorul pridvorului, alturi de
scenele din Genez,
teme cu caracter moralizator i eschatologic, amintind de iconografia de
la Hurezi.
Pridvor_Conciliu ecumenic_Geneza
n calot a fost reprezentat Iisus Emmanuel ncojurat de cete de ngeri, si
susinut n pandantivi
de patru ngeri. Pe intradosul arcelor care susin calota au fost pictate cte
dou concilii

ecumenice de o parte i de alta a doi patriarhi.


Pridvor_Conciliu ecumenic_Geneza Biserici de bolni
_Episcopie_Adormirea Maicii Domnului
- 108 Celelalte trei concilii au fost pictate n timpane, iar n spaiul dintre arcade
apar scene din
Genez. De o parte i de alta a intrrii sunt pictate cte dou scene
suprapuse din vechiul
Testament, n dreapta Visul lui Daniil i Cei trei coconi n cuptor, la stnga
Arderea Sodomei i
Daniil n groapa cu lei, simbol al mntuirii prin credin.
Pridvor_Daniil n groapa cu lei_Episcopul Clement
n timpanul de deasupra intrrii a fost figurat Iisus Emmanuel stnd pe
tron fiind flancat de
Maica Domnului i de Ioan Boteztorul.