Universitatea “Valahia” din Târgovişte

Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei

Specializarea: Teologie Pastorală
Disciplina: Drept canonic ortodox, legislație și administrație

Administrarea Ierurgiilor

Coordonator:
Pr. Lect. Dr. Santi Cosmin

Susținător:
Pătrașcu Florin – Adrian
ANUL III, GRUPA II

Tărgoviște
2022

1
 Planul lucrării

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: Despre Ierurgii – generalități

CAPITOLUL II: Ierurgii în legătură cu naşterea omului

CAPITOLUL III: Ierurgii în legătură cu moartea omului: citirea stâlpilor,

înmormântarea, parastasele

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2
 INTRODUCERE

În afară de Sfintele Taine, Biserica Ortodoxă mai are şi alte slujbe speciale pentru
sfinţirea omului şi a naturii. Aceste slujbe se numesc ierurgii. Acestea sunt rugăciuni de
binecuvântare şi sfinţire a omului în diferite momente şi împrejurări ale vieţii, precum şi de
binecuvântarea şi sfinţire a firii înconjurătoare şi a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului.
Rolul ierurgiilor este acela să curăţească şi să binecuvânteze pe om şi firea înconjurătoare
sau vietăţile şi lucrurile de care omul are nevoie pentru trai sau pentru mântuirea sufletului şi
preamărirea lui Dumnezeu. Căci păcatul primilor oameni a adus stricăciunea şi nefericirea nu
numai în viaţa omenească, ci a stricat şi armonia dintru început a firii înconjurătoare, când toate
cele ce făcuse Domnul „erau bune foarte” (Facerea 1, 31). Greşeala protopărinţilor neamului
omenesc a tulburat si pacea celorlalte vieţuitoare, peste care Dumnezeu îl făcuse pe om stăpân
(Facerea 1, 28-30) şi a prihănit pământul, din care omul fusese zidit, pe care e silit să trăiască,
din care el îşi trage hrana şi mijloacele de trai. Urmările păcatului au păgubit deci nu numai fiinţa
omenească, ci s-au răsfrânt asupra întregii firi, făcând-o să sufere împreună cu omul, să aştepte şi
să dorească şi ea izbăvirea din stricăciune.
Căzuta sub înraurirea și puterea celui rău, din pricina păcatului omenesc, firea vazuta a
capatat, odata cu omul, putinta de a fi adusa din nou la curatenia si armonia dintru inceput, prin
venirea Mântuitorului. Imbracand cu adevarat firea omeneasca, Mântuitorul Si-a legat toata viata
Sa pamanteasca de natura; mergand pe pamant, a strabatut ogoarele si lanurile, a iubit florile
campului si a admirat pasarile cerului, pe care le-a dat pilda omului pentru stralucirea si
frumusetea lor, a mancat roadele pamantului, S-a botezat in apa Iordanului, a fost uns cu mir si
aromate.
Astfel, sfintind El insusi firea omeneasca pe care a purtat-o, Mantuitorul a lasat sfintilor
Sai Apostoli si puterea de a sfinti firea inconjuratoare, de a o sustrage de sub inraurirea si
stapanirea celui rau (Matei 10, 8; Marcu 16, 17-18), de a o aduce din nou sub inraurirea harului
dumnezeiesc, spre slava lui Dumnezeu si spre folosul omului1.
De aceea, Biserica Ortodoxa binecuvanteaza toate lucrurile firii: florile si iarba campului,
tarinile, livezile si lanurile, roadele pamantului si fructele pomilor, ramurile arborilor,

1
Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2010, p. 128.

3
mancarurile si tot ceea ce vine in atingere cu omul, dupa folosul si trebuintele fiecaruia. Ea
binecuvanteaza de asemenea si munca credinciosului, ocupatiile si indeletnicirile cu care acesta
isi intretine viata, inceputul si sfarsitul oricarei munci, precum si momentele, intamplarile si
imprejurarile cele mai de seama din viata noastra, atat cele de bucurie cat si cele de intristare.
Toate rugaciunile si slujbele savarsite cu un astfel de scop si in asemenea imprejurari poarta in
general numirea de ierurgii.

4
 Capitolul I: Despre Ierurgii – generalități

Prin ele puterea sfintitoare si inraurirea curatitoare a Bisericii se revarsa atat asupra fiintei
omenesti, cat si asupra intregii firi, scotand-o de sub puterea blestemului si sfintind-o. Cu alte
cuvinte, prin Biserica, adica prin slujitorii ei, se impartaseste si firii neinsufletite, precum si
vietatilor necuvantatoare, harul dumnezeiesc, in masura care le este de trebuinta. Astfel, dupa
cuvantul Sf. Apostol Pavel, „orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat,
daca se ia cu multumire, caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune” (I Tim.
4, 4-5). Firea vazuta, care pana aici era mai degraba potrivnica omului, devine in felul acesta un
mijloc prielnic de trai si un ajutor spre mantuire, fiind impreuna partasa cu omul la preamarirea
Ziditorului. Omul, impacat din nou cu Dumnezeu, atrage deci cu sine toata zidirea din nou spre
Dumnezeu si o apropie de El, ca totul sa fie strabatut si desavarsit de harul dumnezeiesc.
Ierurgiile pregatesc astfel si prevestesc faptura cea noua care va sa vie, transfigurarea
creatiunii sau acel „cer nou” si „pamant nou”, pe care le-a vazut Sfantul Apostol si Evanghelist
Ioan in descoperirea primita (Apoc. 21, 1) si pe care le asteptam, potrivit fagaduintei, dupa
sfarsitul veacului acestuia (II Petru 3, 13).

Prin ce se deosebesc ierurgiile de Sfintele Taine?

Intai prin aceea ca Sfintele Taine sunt intemeiate de catre Mantuitorul insusi si privesc
numai viata omului, sfintind momentele sau imprejurarile cele mai de seama din cursul ei;
ierurgiile sunt oranduite de Biserica si au un camp de inraurire mai larg, privind nu numai viata
omului, ci si natura (firea) si fapturile necuvantatoare. De aceea unele se si savarsesc in afara
locasului bisericesc, in case si in sanul naturii. Al doilea, se deosebesc prin aceea ca Tainele sunt
slujbe de temelie pentru mantuirea omului, unele din ele fiind de neaparata trebuinta pentru
mantuirea oricarui crestin (ca Botezul, Mirungerea, Pocainta, impartasirea); pe cand, in ce
priveste ierurgiile, acestea daca nu sunt toate absolut necesare pentru mantuire, conduc toate la
mantuire, aducand sfintire omului si naturii. Ele sustin, in viata credinciosului, harul si sfintenia,
pe care le capatam prin Sfintele Taine, facandu-le mai lucratoare2.

2
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2005, p. 441.

5
 Mai trebuie spus de asemenea ca ierurgiile au un loc de mijloc intre Taine si rugaciunile
individuale ale crestinului. Ele se refera la multiplele trebuinte concrete ale omului, ca si
rugaciunile lui individuale. Dar fiind savarsite de preot, aduc o implinire mai sigura a celor
cerute, caci in rugaciunea preotului e prezenta Biserica, in numele careia el se roaga si face
rugaciunea pentru credinciosi3.

Unde si cand se savarsesc ierurgiile?

Unele se săvârşesc: a) în biserică, de pildă: molitva mamei la 40 de zile după naştere,
sfinţirea vaselor şi a vesmintelor bisericeşti s.a.; altele, în case: sfeştaniile, ierurgiile în legătura
cu înmormântarea s.a.; b) în afara bisericii, adică în case, pe câmp etc., de pildă: binecuvântarea
caselor, a ţarinilor, a holdelor, a fântânilor s.a.

Cât priveşte timpul în care se săvârşesc, unele ierurgii sunt legate de anumite sărbători
sau date din cursul anului bisericesc, ca binecuvântarea salciei, la Florii şi a ouălor roşii, la Paşti,
Aghiasma Mare, la Bobotează; altele insă nu sunt legate de nici un soroc anumit, ci se săvârşesc
oricând este de trebuinţă: sfeştaniile prin case, care se fac de obicei miercurea şi vinerea,
dezlegările şi rugăciunile la diferite trebuinţe.

3
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfintele Taine și ierurgiile bisericești, în „Ortodoxia”, nr. 3, iulie-septembrie, 1985,
p. 453.

6
 Capitolul II: Ierurgii în legătură cu naşterea omului

1) Rânduiala de ziua întâi pentru femeia lăuză, îndată după naştere.  În prima zi,
îndată ce femeia naşte un prunc viu, soţul acesteia sau o rudă a proaspetei mame aduce la
biserică o sticlă cu apă curată (plată) pentru sfinţire, iar preotul se roagă pentru iertarea păcatelor
mamei şi pentru îndepărtarea tuturor răutăţilor şi pentru vindecare. Cu această apă sfinţită se
stropeşte casa, lăuza, pruncul şi toţi ai casei. Apoi preotul citeşte trei molitve pentru femeia
lăuză, în care se roagă pentru grabnica ei ridicare din patul naşterii, pentru iertarea păcatelor ei,
pentru ocrotirea ei şi a pruncului de bântuiala duhurilor necurate şi pentru curăţirea mamei de
întinăciunea trupească pricinuită de naştere.
În a doua rugăciune, preotul cere Domnului s-o miluiască pe mamă, pe prunc, trimiţându-
le îngeri luminaţi si strălucitori, ferindu-i de toată fermecătura si de asuprirea duhurilor rele. Se
citeşte si rugăciunea de curăţenie pentru cei care s-au atins de lăuză, considerându-se "necuraţi",
după Levitic (12, 1-4). Dacă preotul face această molitfă acasă, stropeşte cu apă sfinţită pruncul,
casa şi pe cei ai casei; iar copilul însemnat cu semnul sfintei cruci la frunte, la gură şi la inimă.
Din apa sfinţită cu acest prilej se obişnuieşte a se pune în baia (scăldătoarea) copilului, în primele
trei zile după naştere4.

 2) Rugăciunea la însemnarea pruncului, când i se pune numele, la opt zile după
naştere.

La opt zile după naştere, este chemat preotul acasă unde se află pruncul născut şi face
rugăciunea de punere a numelui copilului. Preotul îl binecuvântează, făcându-i semnul crucii la
frunte, pentru luminarea minţii şi a gândurilor; la gură, pentru sfinţirea cuvântului şi a suflării, şi
la piept, pentru ferirea inimii de poftele şi patimile trupeşti; apoi îi citeşte o rugăciune pentru
punerea numelui. În timpul din urmă, preoţii împreunează această rânduială fie cu cea din ziua
întâi, fie cu cea a botezului. Datina de a pune numele pruncului a opta zi după naştere este veche,
fiind moştenita din Legea Veche, care orânduise această zi pentru curăţirea pruncilor de sex
bărbătesc, prin taierea împrejur şi prin punerea numelui (Lev. 12, 3). Noi, creştinii, am păstrat-o

4
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, p. 168.

7
fiindcă şi Mântuitorul însuş a fost tăiat împrejur a opta zi după naştere, când I s-a pus numele de
Iisus (Luca 2, 21).
Numele care se dă la botez este de obicei numele naşului sau al Sfântului zilei, sau al
altui sfânt pe care părinţii îl aleg copilului ca patron sau ocrotitor. Este bine să se pună nume de
sfinţi din calendarul ortodox. Sfântul al cărui nume îl purtăm trebuie să fie pentru noi nu numai
un ocrotitor sau păzitor, ci si un model de urmat şi un îndemn statornic spre adevărata vieţuire
creştinească5.

3) Rânduiala îmbisericirii pruncului şi a curăţirii lăuzei, la 40 de zile după naştere.

La 40 de zile, lăuza luând pruncul vine la biserică, unde i se fac rugăciunile de curăţire si
de îmbisericire a copilului. Acestea amintesc momentul când Maica Domnului, la împlinirea
zilelor curăţeniei, a adus dumnezeiescul Prunc la templu, unde a fost primit în braţe de dreptul
Simeon, binecuvântând pe Dumnezeu că a văzut mântuirea aşteptată de Israel (Luca, 2, 22-30).
Preotul citeşte molitvele de curăţire, rugându-se întâi pentru mamă, ca Dumnezeu să o curăţească
de întinăciunea lăuziei şi să o învrednicească a intra din nou în sfântul locaş şi a se împărtăşi cu
Sfintele Taine; se roagă apoi pentru prunc, pentru ca Dumnezeu să-l crească, sa-l binecuvânteze
şi să-l sfinţească, învrednicindu-l, la vremea cuvenită, de luminarea botezului.
După terminarea rugăciunilor - citite în pronaosul bisericii - dacă pruncul este deja
botezat, preotul luându-l pe braţe îl închină la sfintele icoane, ca Domnul Iisus şi Maica
Domnului să-l ocrotească în viaţă rostind cuvintele: "Se îmbisericeşte robul lui Dumnezeu (N) în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin"; iar dacă este băiat merge cu el şi în altar,
închinându-l în cele patru părţi ale Sfintei Mese şi la Proscomidie, apoi în mijlocul bisericii,
rostind de fiecare dată cuvintele de îmbisericire. Şi încredinţându-l mamei îi miruieşte pe
amândoi. In caz că pruncul e nebotezat, preotul, după ce l-a luat în braţe, face cu el - din pronaos
spre altar - semnul crucii şi miruieşte numai pe mamă, urmând a-l îmbiserici, după botez6.

4) Molitfa ce se face la femeia care a avortat copilul.

De se va întâmpla ca femeia sa avorteze copilul, cu voie sau fără de voie, de îndată să

alerge la preotul ei duhovnic să se spovedească si să-i citească molitfa de curăţire. În rugăciunea

5
Protos. Grigore Băbuş, Ierurgiile ca mijloc şi prilej de pastoraţie, în „Studii Teologice”, Anul VI (1954), nr. 9-10, p.
530.
6
Ibidem, p. 533.

8
de iertare preotul spune: „...Însuţi şi pe roaba ta aceasta (n) care astăzi a căzut în păcatul
uciderii cu voie sau fără de voie şi a lepădat pe cel zămislit într-însa ....vindecă-i durerile,
sănătate şi putere trupului şi sufletului dăruieşte-i şi cu înger de lumină păzeşte-o de toată
năvălirea nevăzuţilor vrăşmaşi...”7.

7
*** Îndrumări Misionare, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p.
249.

9
 Capitolul III: Ierurgii în legătură cu moartea omului: citirea stâlpilor,
înmormântarea, parastasele

1) Slujba la ieşirea cu greu a sufletului.

Trebuie să ştie orice creştin care are în îngrijire un bolnav, netransportabil, să cheme
preotul acasă pentru a-l împărtăşi grabnic. Să nu aştepte până bolnavul nu mai poate vorbi,
devine inconştient sau intră în comă, când preotul nu-i mai poate administra sfintele taine. 
Când se constată că un bolnav trage cu greu să moară, sau nu poate sa-şi dea sufletul, să
cheme preotul pentru a-i citi slujba de "ieşire cu greu a sufletului". În cadrul acestei slujbe, care
se săvârşeşte la capul bolnavului, preotul se roagă pentru iertarea păcatelor celui aflat pe patul
suferinţei şi pentru ca Dumnezeu să-i fie îndurător în "cumpăna cea dreaptă" a sfârşitului,
cerându-i despărţirea sufletului de trup.  După citirea unor tropare, preotul  citeşte o rugăciune
pentru sufletul cel osândit spunând: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Atotţiitorule, Cel ce
voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului; Care nu voieşti
moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, ne rugăm şi cu umilinţă cerem Tie: sufletul
robului Tau (N), dezleagă-l de toată legătura şi-l slobozeşte de tot blestemul, căci Tu eşti Cel ce
dezlegi pe cei legaţi şi ridici pe cei căzuţi, nădejdea celor deznădăjduiţi. Porunceste, dar,
Stăpâne, să se dezlege în pace sufletul robului Tău şi să se odihnească în locaşurile cele veşnice
cu toţi sfinţii Tăi, prin Unul-Născut Fiul Tău cu Care împreună bine eşti cuvântat, cu
Preasfântul şi bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”8.

2) Citirea stâlpilor;

În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă după amiaza
sau seara, pentru a săvârşi slujba "stâlpilor". Această slujbă este o rugăciune scurtă pentru
sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părţi din cele patru Evanghelii. Pentru
aceasta, se pregăteşte din vreme o căţuie în care se aprinde cărbune şi se pune tămâie, care este
dată la vremea cuvenită preotului pentru a tămâia trupul mortului.

8
Ibidem, p. 279.

10
 3) Înmormântarea

Preotul merge la casa celui mort căruia îi citeşte aici rânduiala obişnuită. Merge apoi la
biserică în fruntea unui convoi funerar format astfel: cel ce duce crucea, cel cu coliva şi vinul, cei
cu steagurile, coroanele şi sfetnicul. Numărul opririlor diferă de obicei după numărul
răspântiilor. În practică se fac trei opriri în numele Sfintei Treimi. Mortul este pus în biserică cu
picioarele înainte apoi se aprind lumânări în Sfetnice special rânduite în jurul sicriului. După
slujbă mortul este dus la groapă unde preotul toarnă peste el vin amestecând cu ulei în semnul
crucii. Sicriul este coborât în mormânt unde preotul aruncă pământ în formă de cruce cu mâna
sau lopata.

11
 CONCLUZII

În decursul vieţii noastre pământeşti avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru
mântuirea şi desăvârşirea noastră, pe care îl primim prin cele 7 Sfinte Taine dar şi prin ierurgii.
Ierurgiile, căci despre ele este vorba, stau, de obicei, în legătură cu Sfintele Taine şi cu
Sfânta Liturghie, fiind săvârşite ori înaintea acestora, „ca o pregătire a lor - cum sunt ierurgiile
dinaintea Botezului, în legătură cu naşterea omului -, ori în timpul lor - de exemplu, sfinţirea
Mirului la Liturghie, sfinţirea apei la Botez -, ori după ele, ca o încoronare sau desăvârşire a lor -
ca, de exemplu, dezlegarea cununiilor în a opta zi după Cununie, Parastasul după Liturghie ş.a.
În vechime nu se făcea distincţie între sfinte taine şi ierurgii, „multe dintre ierurgii erau
socotite între taine, ca de exemplu sfinţirea apei (agheazma), slujba Înmormântării, târnosirea
bisericii ş.a. Cu timpul, Biserica a fixat numărul tainelor la cele şapte, după numărul darurilor
Sfântului Duh”9.
În primul rând, Sfintele Taine sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul şi se
referă „exclusiv la persoana şi viaţa noastră, sfinţind momentele şi actele sau împrejurările de
căpetenie din cursul ei”10, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserică şi cu efect nu numai
asupra vieţii omeneşti, ci şi asupra naturii şi făpturilor necuvântătoare. Apoi, Sfintele Taine sunt
fundamentale pentru mântuirea noastră, unele dintre ele fiind „absolut obligatorii şi
indispensabile pentru orice creştin (de exemplu, Botezul şi Mirungerea, Spovedania şi
Euharistia), pe când ierurgiile nu au acest caracter de absolută necesitate; lipsa lor nu atrage
nedobândirea sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi întăreşte harul şi sfinţenia
primite prin Sfintele Taine”11.
Ierurgiile, spre deosebire de Sfintele Taine, se pot săvârşi şi în afara bisericii. Dintre cele
care se săvârşesc în biserică amintim: binecuvântarea prinoaselor, molifta femeii la 40 de zile
după naştere, binecuvântarea şi sfinţirea obiectelor de cult. În casele oamenilor se fac: sfeştaniile,
ierurgiile în legătură cu naşterea şi cele în legătură cu înmormântarea, iar în afara casei, în
mijlocul naturii, pe câmp: binecuvântarea ţarinilor, a holdelor şi a fântânilor, sfeştaniile pentru
9
Pr. Prof. Dr. Liviu Streza, Sfintele Taine şi ierurgiile în viaţa Bisericii şi credincioşilor, în „Revista Teologica”, Anul III
(1993), nr. 3, p. 3.
10
Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Rolul catehetic-misionar al ierurgiilor, în „Studii Teologice”, Anul XXXVIII (1986), nr. 5,
p. 114.
11
Ibidem, p. 120.

12
ploaie ş.a. „Cu ierurgiile, sfinţiţii slujitori ies deci afară din sfântul locaş - unde se săvârşesc de
regulă cele 7 Laude zilnice şi Sfintele Taine -, ducând puterea curăţitoare şi sfinţitoare a
Bisericii în mijlocul naturii şi intervenind în viaţa de toate zilele a noastră, pentru a o înrâuri şi
sfinţi”12.
Timpul săvâşirii ierurgiilor depinde uneori şi de anumite sărbători sau date fixe din cursul
anului bisericesc, cum este binecuvântarea salciei sau a stâlpărilor la Florii, binecuvântarea
ouălor roşii la Paşti, a strugurilor la 6 august, Agheazma mare la Bobotează, sfinţirea Sfântului şi
Marelui Mir în Joia din Săptămâna Patimilor. Dar cele mai multe ierurgii nu sunt însă legate de
nici un termen, ci se săvârşesc oricând este de trebuinţă, cum sunt sfeştaniile prin case,
dezlegările şi rugăciunile pentru diferite trebuinţe etc.
Rânduiala ierurgiilor se află în cartea de cult numită Molitfelnic. Ierurgiile pot fi săvârşite
de preot şi episcop. Dintre acestea sunt doar câteva pe care le poate săvârşi numai episcopul:
sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, sfinţirea bisericilor şi a antimiselor şi hirotesiile.
Pr. Ene Branişte dă şi câteva sfaturi necesare preotului pentru săvârşirea ierurgiilor.
Recomandă ca preotul „să respecte rânduiala slujbei din Molitfelnic, nelăsând nimic la o parte,
dar nici născocind sau adăugind ceva de la sine”13. Să slujească fără grabă, cu cuviinţă, cu
pietate, cu credinţă şi convingere, pentru a insufla celor prezenţi respect pentru cele sfinte şi
încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu, care se capătă prin aceste slujbe. Să povăţuiască şi
să îndemne pe credincioşi a chema cât mai des mila şi ajutorul lui Dumnezeu în toate
împrejurările vieţii lor şi în toate ceea ce fac, prin rugăciunile preotului.

BIBLIOGRAFIE

12
Ibidem, p. 122.
13
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială..., p. 445.

13
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh
Daniel, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2015.
2. Băbuș, Protos. Grigore, Ierurgiile ca mijloc şi prilej de pastoraţie, în „Studii Teologice”,
Anul VI (1954), nr. 9-10.
3. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica specială, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.
4. Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Rolul catehetic-misionar al ierurgiilor, în „Studii Teologice”,
Anul XXXVIII (1986), nr. 5.
5. *** Îndrumări Misionare, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1986.
6. Remete, Pr. Conf. Dr. George, Dogmatica Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.
7. Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, trad. Pr. Prof. Teodor Bodogae, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2010.
8. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfintele Taine și ierurgiile bisericești, în „Ortodoxia”, nr. 3,
iulie-septembrie, 1985.
9. Streza, Pr. Prof. Dr. Liviu, Sfintele Taine şi ierurgiile în viaţa Bisericii şi credincioşilor, în
„Revista Teologica”, Anul III (1993), nr. 3.

14