Sfanta Taina A Botezului Si Sfanta Taina A Euharistiei in Literatura Apostolica PDF

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
“JUSTINIAN PATRIARHUL”
Lucrare de licență
Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a

Euharistiei în Literatura Apostolică
Coordonator: Absolvent:
Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu Dima Darius
Secţia Pastorală
București,
2019
Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a Euharistiei în
Literatura Apostolică
Susținător: Dima Darius

Cuprins
I. Sfintele Taine ..................................................................... 4

I.1. Generalităţi ...................................................................................................................... 4
I.2. Importanţa Sfintelor Taine în viaţa credincioşilor şi a Bisericii ...................................... 4
I.3. Săvârşitorul Sfintelor Taine ............................................................................................. 5
I.4. Cine sunt Părinţii Apostolici............................................................................................ 7
II. Sfânta Taină a Botezului .................................................. 9
II.1. Introducere ..................................................................................................................... 9
II.1.1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Tainte a Botezului ........................................... 16
II.1.2. Botezul lui Ioan şi Botezul lui Hristos .................................................................. 18
II.1.3. Materia folosită la Botez ....................................................................................... 20
II.2. Explicarea Botezului .................................................................................................... 24
II.4. Taina Sfântului Botez în Vechiul şi Noul Testament ................................................... 30
II.5. Rânduiala Tainei Sfântului Botezului la Antiohia ....................................................... 35
II.6. Botezul ereticilor .......................................................................................................... 39
III. Sfânta Taină a Euharistiei............................................ 45
III.1. Introducere .................................................................................................................. 45
III.1.1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Tainte a Euharistiei........................................ 46
III.1.2. Materia Darurilor de jertfă ................................................................................... 48
III.2. Explicarea Euharistiei ................................................................................................. 51
III.4. Prefigurări ale Sfintei Euharistii în Vechiul Testament .............................................. 53
III.5. Sfânta Euharistie în context liturgic ............................................................................ 57
III.7. Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia ...................................................... 64
Concluzii .............................................................................. 67
Bibliografie .......................................................................... 69
3
I. Sfintele Taine
I.1. Generalităţi
Sfintele Taine sunt lucrările sau actele sfinte văzute, săvârşite de Biserică prin episcop
sau preoţi prin care oamenii se împărtăşesc de Harul Dumnezeiesc nevăzut şi mărturisitor.
Acestea sunt întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos. Sfintele Taine sunt în număr de şapte:
Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Preoţia, Nunta şi Maslul. În lucrarea de faţă
vom discuta despre două dintre aceste Sfinte Taine şi anume “Naşterea Duhovnicească”
(Botezul) şi taina mântuitoare (Sfânta Taină a Euharistiei sau Împărtăşania)
I.2. Importanţa Sfintelor Taine în viaţa credincioşilor şi a Bisericii
Viaţa spirituală a creştinului ortodox se naşte, creşte şi se desăvârşeşte în jurul

amvonului şi Altarului Bisericii, ca o consecinţă firească a învăţăturii de credinţă ortodoxă,
potrivit căreia, mijloacele prin care Biserica transmite membrilor săi harul dumnezeiesc sunt
cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Taine.1
Numai Sfintele Taine sunt considerate mijloace prin care Dumnezeu împărtăşeşte
tuturor credincioşilor harul mântuitor care este absolut necesar pentru mântuirea subiectivă.
Biserica, în calitatea ei de comunitate şi comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, prin

Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, este o comunitate sobornicească, sacramentală, preoţii fiind
iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1), aşezaţi de Hristos însuşi prin Duhul său
(Ioan 20, 22-23) în ea şi pentru ea (Fapt. Ap. 20, 28). Biserica Ortodoxă socoteşte că mântuirea
se finalizează în unirea lui Hristos cel răstignit şi înviat cu oamenii ce cred în El, pentru ca şi
ei să poată muri şi învia. Consecvent cu aceasta, ea acordă Tainelor un loc de mare importanţă
1
Pr. Caloian Nicolaie, Taina Sfântului Botez, Ed. Omega, p. 8.
4
în iconomia mântuirii ca modalităţi prin care se înfăptuieşte această unire a oamenilor cu
Hristos.2
Sfintele Taine sunt expresia marii iubiri a Mântuitorului care ne-a lăsat după înălţarea
Sa pe Mângâietorul, casă ne ajute în lupta noastră cu cel Rău. Ele sunt tot atâtea mâini ale
dragostei dumnezeieşti întinse nouă pentru a putea birui obstacolele ce stau în faţa urcuşului
nostru duhovnicesc, a creşterii noastre în viaţa lui Hristos.
Tainele se acordă unor persoane şi nu comunităţii întregi a Bisericii sau unor grupuri
de persoane, căci fiecare taină înseamnă o relaţie personală a primitorului cu Hristos Însuşi,
primitorul găsindu-se în comunitatea Bisericii sau intrând în această comunitate.3
Tainele sunt actele prin care Hristos recapitulează în Sine ca Biserică pe oameni,
despărţiţi de Dumnezeu şi Intreolaltă, dacă aceştia cred în El.4
I.3. Săvârşitorul Sfintelor Taine
Săvârşitorul Sfintelor Taine este Hristos, izvorul lor de altfel iar arhiereul şi preotul sunt
doar mijlocitori, cum spune Sf. Ap. Pavel “Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori
ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1). Indiferent de viaţa preotului
Sfintele Taine îşi păstrează puterea potrivit sfântului Ioan Gură de Aur: “Dacă harul ar căuta
pretutindeni vrednicia, n-ar fi nici Botez, nici Trup al lui Hristos, nici aducere aminte prin
aceştia. Dar cum Dumnezeu obişnuieşte să lucreze şi prin cei nedemni, Harul Botezului nu e
vătămat întru nimic de viaţa preotului”.
În spatele lucrărilor văzute ale preoţilor, la săvârşirea Sfintelor Taine, se află lucrarea
vie ce împărtăşeşte tuturor harul Duhului Sfânt.
2
Pr. Caloian Nicolaie, Taina..., p. 8.
3
4
5
La baza concepţiei despre Taine a Bisericii Ortodoxe stă încrederea în putinţa lucrării
Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra alui om, prin mijlocirea trupurilor şi a
materiei dintre ele, în ambianţa Bisericii, ca trup tainic al lui Hristos.5
Baza generală a tainelor Bisericii este credinţa că Dumnezeu poate lucra asupra
creaturii în realitatea ei vizibilă. În acest sens, înţelesul general al Tainelor este unirea Lui
Dumnezeu cu creatura. O poziţie deosebită în această mare taină o ocupă omul. El este chipul
şi organul principal al tainei celei mari şi dinamice al unirii Logosului cu întreaga creaţie
întrucât, chiar fiinţa Lui e unirea spiritului cu materia, iar prin aceasta uneşte în sine toată
creaţia şi pe aceasta cu Dumnezeu.6
Lucrarea lui Hristos însuşi în Taine trebuie socotită stâns legată de faptul că El însuşi
le-a şi instituit. Dar le-a instituit întrucât le-a şi practicat cel dintâi, rămânând în continuare
săvârşitorul lor invizibil şi prin aceasta susţinătorul Bisericii.7
El însuşi S-a botezat şi de aceea a poruncit ca toţi să se boteze, declarând totodată că El

însuşi va fi prezent în practica acestei Taine: “Iată Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor.”
(Matei 28, 20)
El însuşi, ca om, a primit pe Duhul Sfânt după Botez, urmând ca toţi credincioşii să-l
primească de la El prin Taina Mirungerii (Matei 3, 16).
El a iertat păcatele şi a rămas să le ierte mai departe prin preoţi împuternicindu-i pe

Apostoli prin insuflarea Duhului Sfânt, ca mod al lucrării Sale permanente în săvârşirea acestei
Taine: “Cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20, 22-
23)
El pune baza Sf. Euharistii la Cina cea de Taină (Matei 26, 26-28), iar prin moartea pe
cruce şi prin înviere este permanent în ea ca jertfă a jertfelor.
El a fost arhiereu prin excelenţă şi rămâne în chip nevăzut în această lucrare şi calitate,
prin arhierei şi preoţii văzuţi cărora le comunică această calitate de organe văzute ale tainelor
săvârşite de El în chip nevăzut. (Ioan 20, 21-22)
5
Pr. porf. dr. Dumitru Stăniloae, Sfintele Taine în general, în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., Bucureşti, 1978, p. 7.
6
7
6
El a binecuvântat nunta prin participarea la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11) şi a
vindecat bolnavii (Iacov 5, 14).
Biserica săvârşeşte toate cele şapte taine pentru că Hristos le-a săvârşit vizibil cât a fost
pe pământ şi le săvârşeşte, în chip nevăzut, după înălţarea Sa la Ceruri.8
Putem spune că Sfintele Taine sunt lucrări sfinte instituite de Domnul noustru Iisus
Hristos în Biserică şi săvârşite de episcop sau de preot, prin care, într-o formă văzută, se
împărtăşeşte primitorului harul lui Dumnezeu nevăzut. Prin mijlocirea Sfintelor Taine, Hristos
vine la noi, Îşi face sălaş în sufletul nostru, se face una cu el şi îl trezeşte la o viaţă nouă. Odată
ajuns în sufletul nostru, Iisus ucide păcatul din noi, ne dă din însăşi viaţa Sa şi din propria Sa
desăvârşire.9
I.4. Cine sunt Părinţii Apostolici
Sunt numiţi Părinţi apostolici scriitorii creştini din a doua jumătate a secolului întâi şi
din prima jumătate a secolului al doilea, care au fost ucenici ai Sfinţilor Apostoli sau au
cunoscut pe apostoli. Antichitatea creştină nu cunoaşte termenul de Părinţi apostolici.10
Negreşit nici titlul de «părinte», nici titlul de «apostolic» nu se poate da exclusiv tuturor
acestor scriitori, pentru că nu sunt nici toţi «părinţi», nici toţi «apostolici», dar uzul, printr-un
pogorământ, i-a înglobat pe toţi subtitlul de «Părinţi apostolici». Şi poate că nu s-a greşit.11
Scrierile Părinţilor apostolici fac tranziţie între scrierile revelate ale Noului Testament
şi literatura patristică. S-au bucurat de o atât de mare preţuire, încât unele din ele au căpătat
autoritate canonică, fiind incluse în codicii Bibliei. Astfel, în Codicele Sinaitic, după cărţile
Noului Testament se află Epistola Iui Barnaba şi o parte din Păstorul lui Herma, iar în Codicele
Alexandrin, tot după textul Noului Testament, sunt adăugate cele două epistole ale lui Clement
Romanul.12
8
9
10
***, Scrierile Părinţilor Apostolici, în Didahia p.9
11
***, Scrierile..., p.9
12
7
Cu toate că scrierile Părinţilor apostolici sunt creaţii ale unor împrejurări speciale ale
epocii în care au apărut, ele sunt totuşi de o importanţă deosebită; sunt oglinda, transmisă peste
veacuri, a vieţuirii creştine din primele două secole; sunt mărturii ale dragostei până la jertfa
supremă pentru Hristos, sunt dovezi ale învăţăturii predate de Hristos şi de Apostoli; sunt
mărturii ale adevărului creştin faţă de tendinţele de infiltrare ale iudaismului şi ale ereziilor. Nu
găsim în ele o teologie înaltă, dar descoperim în fiecare cuvînt din aceste scrieri un suflet
arzător pentru credinţa în Hristos, pentru lume» cum se exprimă mai toţi aceşti Părinţi
apostolici, descoperim o inimă plină de înflăcărare pentru adevărul pe care l-au acceptat şi în
care cred; pentru ei Hristos este totul. Rar întîlnim în literatura posterioară creştină cuvinte cu
atâta conţinut de dragoste şi de jertfă pentru Hristos ca cele din epistolele Sfîntului Ignatie; iar
cuvintele lui Ignatie sunt cuvintele generaţiei sale, a vieţuirii creştine din vremea sa, aşa de
minunat zugrăvită de autorul Epistolei către Diognet.13
Privite din alt punct de vedere, scrierile Părinţilor apostolici ne dau, în Didahia celor
doisprezece apostoli, primul catehism creştin, cu secţiile sale teologice, morale şi liturgice; în
Epistola lui Barnaba este pus faţă în faţă creştinismul cu iudaismul, demonstrîndu-se pe temeiul
Legii vechi superioritatea şi adevărul Legii noi; în Epistola I a lui Clement avem o frumoasă
pledoarie creştină pentru pace şi ordine în societate, în Epistola a doua, zisă a lui Clement,
avem cea dintâi omilie creştină; în epistolele lui Ignatie găsim mărturia apostolică a ierarhiei
bisericeşti, a ecumenismului creştin, găsim pe mucenicul - multiplicat în mii şi zeci de mii de
exemplare - ale vremii sale; în Epistola lui Policarp ni se dau îndrumări pentru membrii familiei
şi pentru raporturile dintre Biserică şi Stat; în Păstor avem pe maestrul pocăinţei; în sfârşit în
Epistola către Diognet, vieţuirea creştină a epocii postapostolice.14
13
14
8
II. Sfânta Taină a Botezului
II.1. Introducere
Botezul este acea sfântă taină care prin întrita cufundare în apă şi prin pogorârea
Duhului Sfânt se împărtăşeşte harul care şterge toate păcatele şi dăruieşte celui proaspăt botezat
o viaţă nouă în sânul Bisericii, alături de Hristos cum spune sfântul apostol Pavel: “Au nu ştiţi
că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat ? Deci ne-am
îngropat cu El în marte prin botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morţi, prin slava
Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 3-4). Primul pas spre Hristos este
botezul ce se face în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Acest lucru este întărit de
cuvintele Mântuitorului către Nicodim: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va
putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5), adică prin lucrarea nevăzută a Sfântului
Duh are loc o naştere din nou.
Sfântul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici; este uşa prin care se intră în
Sfânta Biserică. şi numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem invrednici şi de
primirea celorlalte Sfinte Taine.
Botezul este întemeiat ca Taină de către Mântuitorul prin cuvintele: “Mergând, învăţaţi
toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).
Botezul se face prin cufundare (XI, 11), aduce iertarea păcatelor (XI, 1, 11), face din
cel botezat templu al lui Dumnezeu.15
În Biserica Ortodoxă, Botezul se săvârşeşte mai ales pruncilor, care au nevoie de naşi,
care să mărturisească pentru ei învăţătura de credinţă, noul fiu al Bisericii fiind apoi povăţuit
duhovniceşte în timpul vieţii, şi de naşii de botez.
15
Sfântul Clement Romanul, A doua Epistolă către Corinteni, în Didahia, p. 101
9
Sf. Grigorie Teologul zice că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea
din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere.
Botezul este numit şi “uşa tainelor”, fiindcă numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu
după har şi mădulare vii ale trupului Său mistic şi numai astfel, botezaţi fiind, putem primi şi
celelalte Taine.
Sfinţii Părinţi subliniază cu toţii importanţa momentului botezului pentru opera de

mântuire. Hristos este centrul intim al întregii naturi omeneşti, este noul Adam. Tot ceea ce
face El, se răsfrânge asupra întregii omenităţi, din toate timpurile. Ne cuprinde în Sine, prin
umanitatea Lui. Hristos nu se botează pentru El, ci pentru noi. Din iubirea dumnezeiască faţă
de neamul omenesc, ia povara păcatelor noastre. Ne împacă cu Dumnezeu - Tatăl, ne slobozeşte
din întuneric. Botezul Său este o anticipare şi un început al spălării vinei noastre. Botezul
Domnului face capabilă umanitatea noastră să primească plenitudinea harurilor, prin Învierea
Lui din morţi.16
Biserica îşi indeplineşte lucrarea sa mântuitoare prin Sfintele Taine. Părinţii Apostolici
leagă lucrarea Tainelor de Întruparea, patima şi Învierea Domnului. Sfintele Taine, începând
cu cea a Botezului, sunt momente prin care creştinul se înalţă duhovniceşte. Biserica este poarta
prin care se intră în creştinism. Biserica se întemeiază pe apa Botezului, la fel cum turnul despre
care vorbeşte Păstorul lui Herma se zideşte pe apă.17
Didahia vorbeşte mai ales despre cele două Sfinte Taine: Botezul şi Euharistia. Cere
botezarea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în apă vie, curgătoare. Cere post
de la primitorul, dar şi de la săvârşitorul Sfintei Taine.18
Pentru Origen, botezul a fost prefigurat de ieşirea evreilor din Egipt, de trecerea lor prin
Marea Roşie. 19
În prima sa Cateheză mistagogică, Sfântul Chiril al Ierusalimului descrie şi explică

neofiţilor actele premergătoare botezului, cu lepădările, aşa apropiate de cele de astăzi, rostite
cu faţa spre apus, în pridvorul baptisteriului. Urma întroducerea lor spre răsărit şi rostirea
16
Pr. Dr. Constantin I. Băjău, P.S.B. din epoca primară, Ed. Universitaria, Craiova, 2010, p. 86.
17
Pr. Dr. Constantin I. Băjău, P.S.B. din..., p. 86.
18
Pr. Prof. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 1, p. 102.
19
Pr. Dr. Constantin I. Băjău, P.S.B. din, p. 87.
10
Crezului.20 Se cerea catehumenilor schimbarea totală a felului lor păgân de viaţă, o schimbare
interioară, căci Dumnezeu cunoaşte sufletul fiecăruia dintre noi. Nimeni nu va intra în
împărăţia lui Dumnezeu, oricât de virtuos ar fi, oricâte fapte bune ar lucra, “dacă nu va primi
prin apă pecetea”.21
Botezul este preţ de răscumpărare pentru cei robiţi, iertare a păcatelor, moarte păcatului,
pecete sfântă, vehicul către cer. Curăţirea adusă de botez se referă deopotrivă la trupul, ca şi la
sufletul primitorului.22 Taina Botezului are la Sfântul Chiril al Ierusalimului mai multe
denumiri. Este numită baie a renaşterii, pecete a apei, sau pecete a renaşterii. Botezul este
condiţia indispensabilă pentru mântuire. El luminează şi îndumnezeieşte sufletul, renaşte
spiritual.23
Dumnezeu s-a arătat în trup omenesc spre înnoirea vieţii veşnice şi a luat început ceea
ce fusese hotă- rît de Dumnezeuprin aceasta toate se puneau în mişcare, pentru că se pregătea
nimicirea morţii» (E, XIX, 3). S-a născut «cu adevărat din Fecioară», a fost botezat de loan, iar
pe timpul lui Pilat din Pont şi al lui Irod «a fost pironit cu adevărat pentru noi cu trupul» (S, I,
1-2). A mâncat, a băut, «cu adevărat a fost răstignit şi a înviat în văzul celor cereşti şi al celor
pământeşti şi al celor dedesubt».24
Botezul condiţionează mântuirea omului. “Iisus Hristos nu s-a botezat ca să ia iertare

de păcate (căci era fără păcat), ci ca să dea har dumezeiesc şi vrednicie celor ce se vor boteza…
Dacă cineva nu primeşte Botezul, nu se mântuieşte.25 Dintre virtuţile cerute catehumenilor,
despre ea. Se cere şi pocăinţă, autorul dând exemple despre roadele ei din Sfânta Scriptură. 26
Din Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului rezultă că învăţătura actuală a Bisericii

noastre este în accord deplin cu cea a Bisericii primare.27
Sfântul Vasile cel Mare a dedicate aceste Sfinte Taine una dintre cele 24 de omilii ale
sale, vorbind despre Sfântul Botez, care înseamnă îngroparea primitorului cu Domnul şi
20
Drd. Mihai Hau, Tainele de iniţiere după Catehezele mistagogice ale Sfântului Chiril al Ierusalimului, în
Ortodoxia, an 1986, p. 78
21
Pr. Dr. Constantin I. Băjău, P.S.B. din, p. 87.
22
Drd. Mihai Hau, Tainele…, p. 131-132.
23
Magistrand Viorel Chiţu, Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului ca izvor pentru istoria cultului creştin,
în Studii Teologice, seria a II-a, an 1960, p. 166-167
24
Sfântul Ignatie Teoforul, Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul, în Didahia, p. 151-152
25
Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, p. 96-97
26
27
11
părăsirea lui la Înviere. Când primitorul botezului este matur, el este chemat să intre în vistieria
sufletului său, scoţând dintr-însul mulţimea păcatelor. Botezul este binevenit la orice vârstă.
Întâlnim mai multe numiri date acestei Taine. Botezul este răscumpărarea greşelilor
primitorului, renaştere a sufletului lui, haină luminoasă, har al învierii. Sunt de fapt doar câteva
dintre numeroasele roade pe care primitorul le simte, lucrând în viaţa sa înnoită de după botez.
Cât despre vârsta care este cea mai potrivită pentru a se boteza cineva, Sfântul Vasile cel Mare
socoteşte că orice moment al vieţii este la fel de bun pentru a se câştiga mântuirea. Sunt mustraţi
însă cei care primeau botezul doar pe patul de moarte.28
Una din operele Sfântului Grigorie Teologul, Cuvântarea a XL-a, vorbeşte despre
această Sfânta Taină a Botezului. Multe sunt darurile pe care botezul le revarsă asupra
primitorului devenind rădăcina credinţei lui. Dintre numirile atribuite, amintim pe cele de har,
luminare, baie, sau pecete. În alte cuvântări ale sale, Sfântul Grigorie Teologul vorbeşte despre
felurile botezului. Moise a botezat în apă, nor şi mare, preînchipuind botezul creştin. Sfântul
Ioan a botezat nu doar cu apă, ci şi cu pocăinţă, chiar dacă nu adăuga şi Duhul. Sfântul Părinte
vorbeşte şi despre botezul muceniciei, prin sânge, superior celorlalte, sau despre botezul
lacrimilor. 29
În ce priveşte pe Sfântul Grigorie al Nissei, pentru aceasta “naşterea spiritual” a omului

depinde de voinţa lui, prin însuşirea subiectivă a harului mântuitor din Taina Botezului şi a
Euharistiei. 30
Ne-au rămas de la Sfântul Ioan Gură de Aur mai multe Cateheze baptismale, din anul
388, rostite în Antiohia, importante prin bogăţia învăţăturilor, prin frumuseţea limbii, dar şi
prin sfaturile moralizatoare şi prin grija de pastor de suflete a autorului lor. Prin botez,
primitorul devine ostaş al lui Hristos. Condiţiile pentru primirea Tainei sunt credinţa,
cunoaşterea Simbolului, mărturisirea ortodoxă a învăţăturii despre Sfânta Treime, faptele
vrednice, lepădarea de cele lumeşti şi renunţarea la podoabe, ori veşminte scumpe, cel puţin în
cazul bogaţilor, atunci când ei veneau la Sfânta Biserică.31
28
Pr. Dr. Constantin I. Băjău, P.S.B. din..., p. 88-89.
29
Arhidiac. Prof. Dr. Constantin Voicu, Viziunea patristică asupra Botezului de la Hristos, în Anuarul
Academic 2001-2002, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Teologie Andrei Şaguna, Sibiu 2002,
p. 85.
30
Diac. Constantin Voicu, Probleme dogmatice în opera Marele Cuvânt Catehetc al Sfântului Grigorie de Nisa,
în Ortodoxia, an 1961, p. 224.
31
Pr. Dr. Adrian Diaconu, Cateheze baptismale ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în BOR, an 1990, p 71-74.
12
Sfântul Părinte confirmă existenţa, în vremea sa, a riturilor de iniţiere, a exorcismelor,
a naşilor de botez şi a rolului lor, cerinţa de a posti şi a fi cumpătaţi primitorii tainei. Nu
sfătuieşte să aştepte nimeni bătrâneţea, spune a se boteza, socotindu-I pe cei care procedează
astfel “trândavi”. 32
Săvârşitorii Tainei Sfântului Botez sunt episcopii şi preoţii, căci lor le-a încredinţat
Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârşi Sfintele Taine. Numai în caz de nevoie poate
boteza şi diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru şi un simplu credincios,
având însă grijă să rostească cuvintele care arată că lucrarea se face în numele Sfintei Treimi.
În acest caz, dacă cel botezat trăieşte, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor
din rânduiala Botezului şi administrarea Tainei Mirungerii şi a împărtăşaniei.
Formula botezului este: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin,
şi-al Fiului, Amin, şi-al Sfântului Duh, Amin, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Sfânta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire,
pentru că chiar cuvântul botez are însemnarea de “a afunda”, “a cufunda”. Sub forma de turnare
sau prin stropire se savârşeşte doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este
greu bolnav sau când nu se află la îndemână apa din destul. Apa care se foloseşte la Taina
Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.
Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt: iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor
păcatelor savârşite înainte de Botez în situaţia celor ce se botează mai târziu; renaşterea, sau
naşterea la o viaţă nouă duhovnicească, viaţa de curăţie şi sfinţenie; de asemenea, primirea în
sânul Sfintei Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putându-se împărtăşi de toate
celelalte Sfinte Taine şi de bunurile sufleteşti pe care Sfânta Biserică le dăruieşte membrilor ei
(cum s-a mai arătat). De aici şi denumirile date Tainei Sfântului Botez: “baie”, “izvor sfânt”,
“luminare”, “renaştere”, “naştere din nou”, “sfinţire”, “pecetea lui Hristos”, “baia vieţii”, “baia
renaşterii” şi “baia pocăinţei”.
Botezul şterge şi vina şi pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceşte şi urmările

păcatului strămoşesc, cum sunt: slăbirea voinţei şi înclinarea spre rau, pofta inimii, suferinţele,
bolile şi moartea.
32
13
Sfânta Taina a Botezului este săvârsită de preoţi, care au primit harul sfinţitor al
preoţiei. Este socotită sărbătoare mare pentru orice familie de creştin ziua în care copiii nou-
născuţi primesc Taina Sfantului Botez şi intra prin ea în randul credinciosilor creştini. Potrivit
rânduielilor sale, Biserica noastră botează pe prunci, curând dupa naşterea lor.
Există un Botez al muceniciei sau al sângelui (Matei X, 32; XVI, 25), cunoscut în cele
dintâi veacuri creştine, înţelegând prin el moartea, în persecuţii, pentru Mântuitorul Iisus
Hristos. Sfinţii părinţi îl socotesc asemenea Botezului din apă şi din Duh, uneori chiar mai de
preţ decât acesta (Sfântul Grigorie Teologul).
Mai cunoaştem şi Botezul dorinţei care constă în dorinţa arzătoare a cuiva de a ajunge
membru al Sfintei Biserici, ducând o viaţă de pocăinţă şi în virtute.
Taina Sfântului Botez nu se repetă. Căci “este un Domn, o credinţă, un botez” (Efes.
IV, 5) “Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”, rosteşte cel ce primeşte Sfânta Taina a
Botezului (Art. 10 din Simbolul Credinţei).
Într-adevăr, după cum cineva nu se naşte trupeşte decât o singura data, tot asemenea
naşterea sufletească nu poate fi decât una singura. Numai dacă a fost găsit un prunc şi nu se
ştie sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat condiţionat, dacă n-a fost botezat.
Deci nici aici nu se săvârşeşte un al doilea botez.
Că botezul este poarta de intrare în Biserică, acest lucru este anunţat încă din Vechiul
Testament prin salvarea omenirii din potop, prin intermediul arcăi lui Nor, căci corabia este
simbolul Bisericii sau prin tăierea împrejur, la opt zile după naştere, pruncul era încorporat în
rândul poporului ales, neam sfânt, iar prin botez devine fiu al Bisericii. 33
În Noul Testament, Mântuitorul se îndreaptă spre malul Mării Galileii, se urcă în

corabia lui Petru şi Andrei, le vorbeşte mulţimilor, apoi se depărtează cu corabia în larg, are
loc pescuirea minunată şi chemarea primiulor ucenici, tot prin intermediul apei şi corabiei
(Luca 5, 1-11). După înviere, Mântuitorul se arată la şapte dintre apostoli pe când aceştia
pescuiau la Marea Tiberiadei (Ioan 21, 1-14).34
33
Pr. Caloian Nicolaie, Taina..., p. 67-68.
34
14
Din toate aceste exemple vedem calea care te face membru al Bisericii – ca să intri în
ea trebuie să treci prin apa botezului.
Numai rămânând în Biserică, cel nou botezat rămâne în Hristos. Ca semn al încorporării
depline a celui nou botezat în Biserică, este dus în faţa uşilor împărăteşti unde este împărtăşit
cu Trupul şi cu sângele Domnului. Introducerea celui ce primeşte Botezul în Biserică e
semnificată în special prin săvârşirea Botezului de către preotul sau episcopul care reprezintă
prin hirotonia lui nu numai pe Hristos, ci şi Biserica, sau nu pe un Hristos detaşat de Biserică,
ci ca un Hristos lucrând din şi în Biserică, pentru a introduce pe cel ce se botează în Casa
Domnului.35
Faptul că preotul ca reprezentant calificat al Bisericii face posibil ca în caz de urgenţă,

dată fiind necesitatea absolută a Botezului pentru mântuire, în lipsa preotului săvârşirea lui să
se împlinească şi de orice alt laic, membru al Bisericii ca reprezentant general al ei, sau ca
membru al preoţiei generale. Căci Botezul, înseamnă braţele întinse ale Bisericii care primeşte
pe cei ce voiesc să vină la sânul ei, şi aceste braţe pot lua formă concretă prin orice mădular al
ei. 36
Din Biserică fac parte toţi cei ce mărturisesc aceeaşi credinţă, se închină aceluiaşi
Dumnezeu, unul în fiinţă întreit în persoane Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi se împărtăşesc de
aceleaşi Sf. Taine – începând cu Botezul.37
În baza Botezului şi a mirului, credincioşii laici au o preoţie generală şi drepturi precise

în slujirea trupului tainic. Ei sunt datori nu numai să mărturisească, ci şi să apere credinţa
adevărată.38
35
36
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Taina Sfântului Botez, în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului
Biblic şi de Misiune al B. O. R., Bucureşti, 1978, p. 59
37
38
15
II.1.1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Tainte a Botezului
Slujba corespunzătoare acestui capitol, relativ scurtă astăzi, este ultimul element care a
supravieţuit dintr-o lungă perioadă de pregătire care, altădată, dura de la un an la trei ani,
conform diverselor tradiţii locale. Candidaţii la botez, numiţi catehumeni, erau introduşi în mod
progresiv în viaţa Bisericii prin intermediul unor ritualuri speciale care, comportau exorcisme,
rugăciuni, explicări ale Sf. Scripturi etc. Această pregătire implica întreaga comunitate care la
rîndul ei se pregătea şi ea în vederea primirii de noimembri. Şi tocmai această dublă pregătire
- a catehumenului şi a Bisericii - a dat naştere perioadei liturgice prepascale, pe care noi o
numim azi „Postul Mare"2. Era perioada pregătirii ultime şi intensive a nopţii sfinte a cărei
culminaţie era tocmai „iluminarea" celor care veneau la Hristos şi căutau în El viaţa nouă şi
mîntuirea. Care este sensul acestei pregătiri? întrebare importantă pentru că preponderenţa
pruncilor la botez în vremea noastră dă impresia că anumite ritualuri pregătitoare sunt
anacronisme inutile. Dar, importanţa evidentă pe care o aveau pentru Biserica veche şi pe care
o păstrează totdeauna în tradiţia liturgică, precum şi păstrarea de către Biserică a structurii
specifice botezului adulţilor, arată că în ochii Bisericii această pregătire face parte integrantă
din slujba botezului.39
El cere o pregătire, chiar dacă fiinţa umană care trebuie botezată nu are decît cîteva zile
şi nu poate înţelege ce urmează a i se întîmpla.40
Biserica Ortodoxă, în contrast cu unele secte raţionaliste, n-a cerut niciodată înţelegerea
ca pe o condiţie necesară botezului. Noi Suntem foarte departe de categorica idee că botezul
nu poate fi primit dacă nu este înţeles şi acceptat şi că el nu poate fi acordatdecît adulţilor. La
urma urmelor, este posibil ca harul botezului să facă din oricine se botează un copil, să recreeze
în noi acea stare de copilărie nevinovată, fără de care, după chiar cuvintele lui Hristos, este
imposibil să primeşti împărăţia lui Dumnezeu. Prin pregătire, trebuie să înţelegem un aci total
al Bisericii, o recapitulare prin Biserică a tot ceea ce face posibilă regenerarea baptismală. Căci
Biserica întreagă este schimbată, îmbogăţită, realizată, cînd un nou copil al lui Dumnezeu se
integrează în sinul ei şi devine mădular al Trupului lui Hristos. Botezul, am spus deja, este o
39
Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh, Studiu liturgic al botezului, trad. Pr. Prof. Ion Buga, p. 33-34.
40
Alexander Schmemann, Din apă..., p. 36.
16
taină pascală; ori Paşte înseamnă trecere. Această trecere începe prin ritualul de pregătire, care
este deci, adevăratul început al tainei, pregătirea pentru ceea ce-şi va afla împlinirea în taina
Apei şi a Duhului.41
Pregătirea pentru botez sau catehumenatul cuprinde iniţierea creştină şi exorcismele.

Dat fiind că botezul este astăzi administrat foarte curînd după naştere şi că iniţierea creştină
trebuie amînată pentru mai tîrziu, noi vom vorbi mai întîi despre exorcisme care, în ritualul
baptismal actual, vin imediat după rugăciunea de primire a catehumenului.42
Anumiţi teologi şi filosofi, străduindu-se a explica şi deci a raţionaliza existenţa şi

cunoaşterea răului, l-au definit ca pe o absenţă; lipsa binelui.43 Dar nu aceasta este ideea despre
rău pe care ne-o dă Biblia şi care reiese din experienţa Bisericii; aici răul nu este, desigur, o
simplă absenţă. Dimpotrivă, este o prezenţă: prezenţa unui lucru întunecos, iraţional, dar foarte
real, chiar dacă originea acesteiprezenţe nu este clară, nici uşor de înţeles.44 Această experienţă
a răului ca putere iraţională, ca forţă ce pune stăpînire pe noi şi dirijează faptele noastre a
constituit totdeauna experienţa Bisericii şi, de asemenea, a tuturor celor ce caută, oricît de
anemic, să se îmbunătăţească, de a nu se lăsa pradă pornirilor fireşti contradictorii, şi doresc să
ajungă ia o viaţă duhovnicească mai aleasă. Prima noastră afirmaţie este deci că există într-
adevăr o realitatediabolică: puterea malefică a întunericului şi nu o simplă absenţă a binelui.45
Dacă este ceva ce noi învăţăm din experienţa spirituală, este aceea că răul nu poate fi explicat,
dar că el trebuie înfruntat şi combătut.46
În slujba botezului, care este un act de eliberare şi de biruinţă, exorcismele vin primele
pentru că în drumul nostru spre izvoarele baptismale ne vom ciocni inevitabil cu această
sumbră şi puternică entitate care ne barează calea. Aceasta trebuie îndepărtată, alungată, pentru
ca noi să putem înainta. Atunci cînd mîna preotului atinge capul copilului lui Dumnezeu şi face
peste el semnul lui Hristos, diavolul este acolo, căutînd să apere ce a. răpit lui Dumnezeu şi
vrea să-l păstreze în puterea lui. Noi nu-l vedem, dar Biserica ştie că el este prezent. Noi nu
vedem, poate, în toată ceremonia botezului, decît o plăcută sărbătoare de familie, dar Biserica
ştie că o bătălie aprigă stă pe punctul de a se încleşta, a cărei miză nueste o simplă părere, ci
41
Alexander Schmemann, Din apă..., p. 36-37.
42
43
44
45
46
17
însăşi viaţa veşnică. Fiindcă, vrem sau nu vrem, o ştim sau nu, noi toţi Suntem angajaţi într-o
luptă spirituală. Desigur, o biruinţă decisivă a fost repurtată de Dumnezeu, dar diavolul nu s-a
dat încă învins. Dimpotrivă, Scriptura spune că atunci cînd el a fost rănit de moarte şi
înfrîngerea lui a devenit inevitabilă, el angajează ultimul atac, cel mai atroce. El nu poate nimic
împotriva lui Hristos, dar poate mult împotriva noastră. Exorcismele sunt astfel începutul luptei
care reprezintă prima dimensiune şi cea mai importantă în viaţa creştină.47
Ca o continuare, urmează lepădarea de Satan, unirea cu Hristos a celui ce urmează a fi

botezat şi mărturisirea de credinţă. Această succesiune a slujbei este logică deoarece, pentru a
ne uni cu Hristos, trebuie să ne lepădăm de satana, aşa cum ne spune Însuşi Mântuitorul:
“Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va
fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona”
(Mt. VI, 24).
II.1.2. Botezul lui Ioan şi Botezul lui Hristos
Ritualurile de purificare iudaice subliniau purificarea inimii, curăţirea şi demnitatea de

a-L sluji pe Dumnezeu (Levitic 22, 17).48 În numeroase cazuri de impuritate, legea impune
abluţiuni rituale care curăţesc individul şi îl fac apt pentru cult (Numeri 19, 9).49
Sf. Ioan Botezătorul, în actul botezului, exercita un rol activ și personal, el boteza; la
esenieni și în tot iudaismul, pentru a se purifica, fiecare se îmbăia. Botezul lui Ioan era un act
unic, care nu se repeta, în conformitate eu ceea ce el semnifica, în timp ce esenienii multiplicau
abluțiunile, prima îmbăiere fiind numai începutul unei serii îndelungi, fără să aibă caracterul
unei iniţieri. Botezul, potrivit lui Ioan, era semnul iertării din partea lui Dumnezeu, ca urmare
a pocăinţei. La Qumran, textele care indicau regulile abluţionale, deşi îndemnau cu insistenţă
la schimbarea interioară, evocau mai degrabă puritatea levitică, în raport cu mâncărurile sacre
şi comunitare.50
47
Alexander Schmemann, Din apă..., p. 45-46.
48
49
50
18
Ioan boteza pe oricine venea la el, dintr-o dorinţă reformatoare, adresată întregului
popor.51
Întâiul botez creştin este la Cincizecime pentru că, botezul practicat până atunci nu era
făcut cu foc şi cu Duh Sfânt ci prin alte metode iar botezul lui Ioan era făcut nu spre iertarea
păcatului strămoşesc ci pentru pocăinţă.52 Botezurile aplicate înainte de cincizecime nu
aduceau după sine şi punerea mâinilor prin care cel botezat primea pe Duhul Sfânt pentru a
creşte şi a se întări. Pocăinţa botezului nu era altceva decât căinţa şi angajamentul de a nu mai
păcătui.53
Cei ce săvârșeau botezul înainte de Cincizecime nu erau îmbrăcați cu Duhul Sfânt și

nici Iisus nu înviase. Aceasta pentru că numai după instituirea Bisericii care era ușa de intrare
în împărăția lui Hristos, se putea ajunge aici? Putem spune că la Cincizecime a fost ziua în care
a luat naștere Biserica ca o comunitate văzută sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu, o formă
concretă a comuniunii oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt. Niciodată înainte
de Cincizecime, Sfântul Duh nu S-a mai pogorât ca atunci.54
Botezul Sf. Ioan era un botez de pregătire mesianică, de aceea efecml lui e provizoriu.
Nu era un botez deplin, desăvârșit, pentru că nu se făcea în numele Sfintei Treimi și nu avea
efectele botezului creștin, altfel spus. nu dădea omului iertarea păcatelor și nici harul Sfântului
Duh. Era un botez de pocăință, un botez de pregătire pentru adevăratul botez creștin. Astfel,
era intermediar între botezul Legii Vechi și botezul Legii Domnului. Aceasta o spune chiar Sf.
Ioan: „Eu v-am botezat cu apă, El însă vă va boteza cu Duhul Sfânt. (Marcu 1, 8). Botezul lui
Ioan nu era o taină, ci un ritual, era numai o curățire exterioară, simbolică, pentru că nu
presupunea și o curățire interioară, o curățire de păcate. „De aceea se și zice că este „spre
iertarea păcatelor”(Luca 3, 3) pe care avea să o facă Cel ce venea după Ioan, adică Hristos.” 55
A fost de asemenea, un act simbolic pregătitor-îl pregătea pe cel botezat pentru lucrarea Celui
carte avea să vină. simbolizând în același timp, judecata pe care avea să o aducă El, ca și
cuiățiiea unui pom sau a ariei (Matei 3, 10), ca și un botez cu Duhul Sfânt și cu foc (Matei 3,
11).56
51
52
Ana Iliescu, Sfântul Botez, între ceremonie a Vechiului Testament şi taină a Noului Testament, Ed. Arves,
2010, p. 33.
53
Ana Iliescu, Sfântul Botez..., p. 33.
54
55
Pr. Caloian Nicolaie, Taina..., p. 29-30
56
19
II.1.3. Materia folosită la Botez
La Sfânta Taină a Botezului cei trei martori sunt: apa, sângele şi Duhul iar dacă scoţi
pe unul dntre aceştia, taina botezului nu mai rămâne în picioare. 57
Harul lui Dumnezeu
remodelează şi toarnă din ou sufletele, făcând din ele altele decât cele dinainte, nu transformând
natura, ci schimbând voinţa şi luminând ochiul minţii, pentru a vedea limpede urâciunea
păcatului şi frumuseţea virtuţii. 58
Din lucrarea Duhului Sfânt asupra apelor au luat fiinţă în Fiul toate formele definite de
existenţa creată, la începutul lumii. Apa originală, din Biblie nu este identică cu apa definită de
după aceea. Dar ea nu e nici o materie care stă de sine în faţa Duhului creator, putându-se face
din ea orice. Căci şi ea este creată de Dumnezeu şi are în ea în mod virtual raţiunile şi potenţele
existenţelor definite ce vor apărea prin suflarea Duhului. Apa aceea nu era pasivă ci era o
energie indefinită neluminată de nici o determinare, dar într-o mişcare universală, nesolidificată
în nici un fel, având în ea, prin creaţie raţiunile tuturor de existenţă, create şi susţinute după
chipul raţiunilor Logosului creator şi conservator. După Botez, adică după naşterea pentru har,
Hristos însuşi hrăneşte necontenit cu propriul Său sânge, pe cei născuţi în El. 59 Duhul Sfânt cu
fluiditatea Lui, unit cu fluiditatea acelor ape originare, e forţa de formare continuă a existenţelor
definite de toate gradele.60
Fără Duhul nu se poate naşte mai ales minunea întotdeauna originală a unui alt om.
Natura nu naşte decât forme monotone. Numai în spirit e noutatea niciodată repetată. Iar spiritul
uman nu se poate naşte fără contribuţia Duhului dumnezeiesc şi nici nu poate rămâne în
noutatea lui continuă fără Duhul. Orice naştere umană este o noutate absolută: dintr-un proces
banal al materiei iese o faţă pentru totdeauna unică, ca o înflorire a eternităţii.61
Taina Sfântului Botez este simbolul îngropării şi al morţii noastre cu Iisus Hristos. În
Botez suntem invitaţi să murim cu Iisus Hristos. În Botez suntem invitaţi să murim împreună
57
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Despre Sfintele Taine, în Studii Teologice, an 1976, p. 291.
58
Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea Botezului în «cateheze baptismale» ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Studii
Teologice, an 1970, p. 523.
59
Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea Botezului..., p. 524.
60
Ana Iliescu, Sfântul Botez..., p. 23-24.
61
20
cu Hristos iar această moarte o acceptăm întrucât credem că vom şi vieţui împreună cu El. 62
Şi catehumenul crede în crucea Domnului Iisus, cu care şi el se însemnează, dar de nu va fi
botezat în numele Tatălui şi Fiului şi al Sfântului Duh, nu poate dobândi iertare de păcate şi
nici să soarbă darul harului duhovnicesc. 63
Duhul Sfânt Se uneşte pentru Hristos din nou, la Botezul Lui, cu apa şi cu toată creaţia,
legată intim de El. Natura umană a fost eliberată de lanţurile rigidităţii naturale şi de
inexorabilitatea morţii veşnice, ca şi robia puterilor demonice care contribuie la această
înlănţuire a libertăţii spiritului uman şi care sfârşeşte în moartea lui şi în moartea trupului
Restabilirea chipului liber al Logosului divin în om s-a făcut în mod deplin prin asumarea, de
către Logosul însuşi ca ipostas, a acestui chip al Său cu împreună lucrarea Duhului Sfânt. Duhul
Se extinde şi în oamenii care cred în Hristos, prin Botez, refăcând chipul Logosului şi în ei.
Deoarece oamenii nu puteau trece la această viaţă nouă, încetând să mai existe, ei nu puteau
reveni la această viaţă decât printr-o altă naştere, în care Duhul Sfânt, devenind factorul
principal al ei, să pnevmatizeze în mod intens şi rezerva lichidă a universului, adică prin
Botez.64
Naşterea din apă şi din Duh are loc după primirea Sfântului Botez. Prin harul
dumnezeiesc pe care primitorul îl primeşte, între ele şi Mântuitorul Hristos se stabileşte o
legătură şi odată cu ea se săvârşeşte o prefacere lăuntrică. Fiul lui Dumnezeu întrupat, deşi n-
avea nevoie de această renaştere prin Botez, căci era născut de la început din Duh, acceptă
Botezul pentru noi oamenii, pentru a fi şi în această privinţă primul om care se botează din apă
şi din Duh. Prin aceasta a unit Duhul din El în mod actual cu apa, ca sânge şi susţinător al vieţii,
de astă dată al vieţii nesupuse morţii, întrucât e deplin unit cu Duhul. Aşa a împlinit Hristos
toată dreptatea cu care avea să îmbrace din nou pe oamenii care vor crede. El a acceptat aceaste
două acte în mod succesiv, pentru că noi trebuie să trecem prin amândouă. De aceea
Părinţiibisericeşti văd Botezul întemeiat atât în Naşterea cât şi în Botezul Domnului.65
Omul renaşte atât în Duh căt şi din materia cosmică, întrucât apa reprezintă această
materie în starea lichidă, ca rezervă. Apa Botezului este pnevmatizată pentru renaşterea omului
sau pentru restabilirea relaţiei lui cu Dumnezeu. Pnevmatizarea ei deplină se va face vădită însă
62
D-nd Nadim Tarazi, Relaţia dintre botez şi înviere în viaţa credinciosului după Epistola către Romani, Studii
Teologice, an 1974, nr. 1-2, p. 64
63
Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea Botezului..., p. 291.
64
65
21
de-abia în veacul viitor, pentru săvârşirea relaţiei oamenilor cu Dumnezeu, când va arăta starea
finală la care ar fi ajuns apa creată la început pentru dezvoltarea relaţiei oamenilor cu
Dumnezeu.66
Prin această taină sfântă ni se împărtăşeşte harul divin şi prin împărtăşirea harului divin
se naşte din apă şi din Duh, este lcrarea Sfântului Duh. În cadrul Sfântului Botez, Sfântul Duh
împărtăşeşte harul divin şi sfinţeşte apa Botezulu şi apoi pe cel ce se botează; dar cu toate
acestea BOtezul este săvârşit în numele Sfintei Treimi. Cel care a primit această taină sfântă
intră în relaţie personală cu toate cele trei Persoane. Prin relaţia aceasta personală pe care o are
primitorul Botezului cu Hristos, noul botezat se bucură de dragostea Tatălui. Prin întreita
cufundare înţelegem cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt. Omul cel vechi s-a înnot şi
a devenit omul pascal îmbrăcat într-o altă haină. Este Botezul un eveniment pascal pentru că
face ca cel dornic de a primi botezul să participe în mod real la moartea şi învierea lui Hristos.
Prin naşterea din apă şi Duh Sfânt, Dumnezeu rezideşte fiinţa umană prin puterea Duhului
Sfânt.67
Prin pecetluirea lui Hristos înţelegem o continuă şi moarte şi înviere tainică cu Hristos,
o creştere a celui botezat, în Hristos. 68 Pecetea cu care Hristos însemnează pe cei încorporaţi
în sine prin Duhul este o pecete eclesială spre mântuire, adică de apartenenţa la Biserică se
situează între posesia caracterului baptismal iudelebil care este un dat obiectiv real şi posesia
harului mântuitor care este o comunitate totală de viaţă cu Hristos în Biserică şi pentru a creşte
la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos în Biserică. Căci nici un mădular nu poate creşte în
afara Trupului căruia îi aparţine şi fără referinţe la capul acestuia. Naşterea în Duhul lui Hristos
precum şi lepădarea de omul cel vechi se săvârşeşte în Biserică acolo unde noul botezat este
înconjurat de rugăciunea ei.69
Pe lângă botezul în numele lui Hristos, în biserica primară se face şi botezul în numele
Sf. Treimi. El rezultă din porunca dată de Mântuitorul după Înviere “drept aceea, mergând,
învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh.” (Matei 28,
19)70
66
67
Pr. Lector Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecclesiologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, în
Ortodoxia, an 1978, nr. 1-2, p. 181
68
Pr. Lector Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecclesiologic..., p. 27-28.
69
70
22
Botezul este poarta de intrare în Biserică, prin care se spală păcatul strămoşesc şi
păcatele personale prin afundarea în apă de trei ori, în numele Sfintei Treimi. Omul devine o
fiinţă nouă prin împăcarea cu Dumnezeu şi prin deschiderea Împărăţiei cerurilor. De aici vedem
că, în biserica primară, botezul se făcea nu numai în numele Sfintei Treimi, ci şi prin afundarea
în apă. Prezenţa apei este o condiţie imperativă, după cum reiese dn convorbirea Mântuitorului
cu Nicodim: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui
Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Ritualul botezului lui Ioan constă în afundarea în apa Iordanului (Matei
3, 6). Botezul comportă, în mod normal, afundarea totală.71
În ceea ce priveşte numele lui Iisus Hristos, rostit la Botez şi legătura dintre acesta şi
Sf. Treime, Sf. Vasile cel Mare scrie: “Numele lui Iisus Hristos cuprinde în scurt şi pe Tatăl
care L-a uns şi pe Fiul cel uns, precum şi ungerea Sf. Duh. Deci este acelaşi lucr a spne ne-am
botezat în Sf. Treime. ”72 “Cel ce se naşte în Treime, se naşte în mod egal de la Tatăl, de la Fiul
şi de la Sfântul Duh”73, completează Sf. Grigore de Nyssa. Sf. Ioan Gură de Aur subliniază un
alt aspect privitor la ‘naşterea de sus din Treime”: “Nu preotul însuşi este cel care botează, ci
însuşi Dumnezeu este Cel care atinge în chip nevăzut creştetul celui care se botează cu puterea
Sa nevăzută, pentru că Dumnezeu însuşi se naşte şi nu vrea ca noi să avem un alt Tată, decât
pe El însuşi în această naştere dumnezeiască. Tatăl este lucrarea harului, preotul este dator a
deschide gura, iar pe toate celelalte le lucrează Dumnezeu”.74
De ce Harul Sf. Duh se dă prin apă ? Găsim răspunsul în cuvintele Sf. Chiril al
Ierusalimului: “Apa este cel mai nobil din cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este
locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locuit de oameni, dar din apă este şi
pământul. Înainte de facerea lumii “Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apei” (Facere 1,
2). Apa este începutul lumii, iar Iordanul începutul Evangheliilor. Prin mare se eliberează
Israelul din mâna lui faraon, iar prin baia apei în Cuvântul lui Dumnezeu se eliberează lumea
de păcate. Oriunde este vreo alianţă cu cineva, acolo este şi apa. După potop s-a făcut alianţa
cu Noe. Alianţa din muntele Sinai cu Israel, tot cu apă. Ilie se înalţă la cer, dar nu fără apă, căci
mai întâi trece Iordanul; apoi tămâiază. Aron s-a spălat mai întâi, apoi a ajuns arhiereu. Căci
nu era cu putinţă să se roage pentru alţii unul care nu era cuăţit cu apă. Un simbol al botezului
71
72
Diac. Asist. Ioan Caraza, Botezul în lumina Sfintei Scripturi după mărturiile Sfinţilor Părinţi şi în teologia
reformatorilor, în Ortodoxia, nr. 4/1991, p. 109.
73
Diac. Asist. Ioan Caraza, Botezul..., p. 109
74
23
era spălătorul ce se găsea înlăuntrul cortului. Botezul este sfârşitul Vechiului Testament şi
începutul Noului Testament. ”75
Sfântul Nicodim Agioritul spune că olarul are nevoie de două elemente ca să refacă un
vas: de apă, ca să amestecelutul, şi de foc, ca să ardă şi să usuce plămădeala. La fel a procedat
şi Dumnezeu – marele olar – cu plămada omenească. Vrând să remodeleze firea noastră stricată
de păcat, Dumnezeu a folosit foc şi apă. Focul a venit de la El, pentru că Dumnezeu este “foc
mistuitor” care arde răul, iar apa a fost luată din râul Iordan.76
II.2. Explicarea Botezului
Conform tendinţei generale, în epoca patristică, de a găsi în istoria Vechiului Testament

cât mai multe corespondenţe, adică simboluri sau preânchipuiri ale faptelor şi întâmplărilor din
istoria sfântă a Noului Testament, Sf. Chiril găseşte un simbol (τύπος, Cateh. XIX, 2) al
Botezului creştin în izbăvirea evreilor din robia Egiptului, prin Moise, privit ca un prototip al
lui Hristos-Mântuitorul. Explicând riturile pregătiroare ale Botezului (lepădările), el face o
frumoasă paralelă între faptul istoric descris în Exod (cap. III, 1-10; XII, 3-13 şi XIV, 4-28) şi
botezul creştin paralelă vrednică din Vechiul Testament la cele ce s-au făcut în Noul Testament.
de la închipuire la adevăr ! Acolo Moisi a fost trimis de Dumnezeu în Egipt; aici Hristos a fost
trimis de Tatăl în lume. Acolo, ca să scoată pe poporul împilat din Egipt, aici Hristos ca să
izbăvească pe cei chinuiţi în lume de păcat. Acolo, sângele Mielului îndepărta pe nimicitor;
aici sângele Mielului celui nevinovat, al lui Iisus Hristos, pune pe fugă pe demoni. Tiranul
acela a alungat pe acel vechi popor (al Evreilor) până la mare; şi pe tine, acest demon îndrăzneţ,
neruşinat şi izvorâtor al răului, te urmăreşte chiar până la apa cea mântuitoare. Acela s-a înecat
în mare; şi acesta piere în apa mântuitoare (cateh. XIX, 3, trad. rom. p. 542-543). Apa
regeneratoare a Botezului a fost deci preînchipuită în V. T. prin apele Mării Roşii.77
75
76
Arhim. Hierotheos Vlachos, Predici la marile sărbători, traducere de Daniela Filoreanu, Ed. Cartea Ortodoxă,
Galaţi, 2004, p. 87.
77
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine de iniţiere, Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1990, p.
11-12.
24
Întoarcerea candidaţilor la Botez cu faţa spre apus, vrea să spună că «apusul este locul
întunericului din lumea aceasta. Satana este întuneric şi în întuneric îşi are puterea: pentru
aceasta, privind în chip simbolic (συμβολικῶς) spre apus, vă lepădaţi de acel stăpânitor
întunecat şi întunecos» (Cateh. XIX, 4, trad. rom. p. 543). În continuare, Sf. Chiril explică, într-
un mod care a rămas clasic, înţelesul formulelor sacramentale rostite la lepădări de către
candidaţii la botez, formule care sunt aproape identice cu cele din rânduiala ortodoxă de azi a
Botezului.78
Ne lepădăm de Satana, pentru că el este pricinuitorul şi urzitorul tuturor răutăţilor,

începând cu ispitirea şi căderea protopărinţilor neamului omenesc; ne lepădăm de el pentru că
puterea lui a surpat-o Hristos. «Acesta a luat sângele şi trupul meu, pentru ca prin sângele şi
trupul meu, să surpe prin moarte moartea, ca să nu mai fiu pururea supus robiei» (cateh. XIX,
4, trad. rom. p. 543).79
Ne lepădăm de «toate lucrurile lui Satana», adică de toate păcatele, care sunt numai
lucrări ale diavolului, «toate faptele şi gândurile săvârşite împotriva dreptei raţiuni» (cateh.
XIX, 5 trad. rom. p. 544). Ne lepădăm şi de toată trufia pompa sau falsa strălucire (ἡπομπή) a
diavolului, pe care Sf. Chiril o identifică cu pasiunea contemporanilor lui pentru teatru, cursele
de cai, de vânătoare, luptele cu fiarele din circuri şi în general toate spectacolele păgâne ale
epocii, precum şi sărbătorile idoleşti, ale căror cărnuri, pâine sau alte mâncăruri, pângărite prin
mâncarea demonilor necuraţi, spurcă pe om. Ne lepădăm şi de slujirea diavolului, adică de
rugăciunea făcută în templele idolilor şi toate formele de cinstire a idolilor neânsufleţiţi:
aprinderea făcliilor sau tămâierea la izvoare sau la râuri şi alte practici superstiţioase, ghicirea
făcută cu ajutorul zborului păsărilor (auguriile), ghicirea viitorului, prevestirile, talismanele,
inscripţiile pe plăcuţe de metal, vrăjitoriile şi altele asemenea. Prin lepădarea de Satana rupem
deci orice legătură cu el şi anulăm vechile învoieli cu iadul (Is. XXVIII, 15).80
Întoarcerea catehumenului spre răsărit, simbolizează deschiderea din nou pentru noi a
paradisului, sădit de Dumnezeu spre răsărit, din care fusese izgonit Adam după păcat. Căci
răsăritul este «ţinutul luminii» (Cateh. XIX, 9 p. 547) şi al bucuriei. Prin baia sfintei renaşteri
(ἐπὶ τοῦ ἁγίου τῆς παλιγγενεσίας λουτρδυ), Dumnezeu şterge toată lacrima de la toată faţa (cp.
Isaia XXV, 8). Cel ce vine la Botez nu va mai plânge deci pentru că a dezbrăcat pe omul cel
78
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea..., p. 12.
79
80
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea..., p. 12-13.
25
vechi, ci se va bucura sărbătoreşte, pentru că a îmbrăcat haina mântuitoare, pe Iisus Hristos
(comp. Rom. XII, 14).81
Dezbrăcarea candidatului de haine înseamnă dezbrăcarea lui de omul cel vechi şi de

toate faptele lui. Rămânând goi, catehumenii imită prin aceasta atât pe Adam cel dintâi, care
era gol în rai şi nu se ruşina (Fac. II, 25), cât şi pe Hristos, care a fost răstignit gol pe cruce şi
Care, prin goliciunea Sa, a triumfat, dezbrăcând domniile şi stăpânirile întunericului (cf. Col.
II, 15). Ungerea candidatului cu «untdelemn exorcizat» peste tot trupul, simbolizează că el a
ajuns părtaş măslinului celui bun, după ce a fost tăiat din măslinul sălbatic. «Untdelemnul
exorcizat este simbolul participării la grăsimea lui Hristos; el pune pe fugă orice urmă a lucrării
celei potrivnice. Căci după suflările sfinţilor şi invocarea numelui lui Dumnezeu arde ca o
flacără foarte puternică şi aungă pe demoni, tot aşa şi acest untdelemn exorcizat, prin invocarea
lui Dumnezeu şi prin rugăciune, capătă o atât de mare putere, încât nu numai că prin ardere
curăţeşte toate urmele păcatelor, dar alungă şi toate puterile cele nevăzute ale vicleanului»
(Cateh. XX, 3, trad. rom. p. 550-551). După ce am rupt orice legătură cu puterile iadului,
Botezul ne introduce, în schimb, în compania îngerilor celor buni, care participă în chip nevăzut
la săvârşirea Botezului: «Fiecare din voi are să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în prezenţa
nenumăratelor oştiri de îngeri». 82
Mergerea catehumenilor către colimvitra cu apa botezului, din interiorul baptisteriului,

simbolizează ducerea trupului lui Hristos de la locul Crucii «la mormântul, care era alături»
(Cateh. XX, 4, trad. rom. p. 551).
Sf. Chiril explică, cu ajutorul datelor din Sf. Scriptură, pentru ce Harul Botezului se dă
prin apă, iar nu prin alt element. Apa, spune el, este unul din elementele primordiale ale
universului. Ea exista înainte de creaţia lumii, când Duhul lui DUmnezeu se purta pe deasupra
apelor» (Fac. I, 2). Apa este deci începutul lumii, după cum Iordanul este începutul
Evangheliilor. Prin mare se eliberează Izrael din mânia lui Faraon, iar prin baia apei în cuvântul
lui Dumnezeu se eliberează lumea de păcate. Apa este semnul legământului (alianţei): după
apele potopului s-a făcut alianţa cu Noe. Alianţa din muntele Sinai cu Izrael s-a făcut tot cu
apă, cu lână roşie şi cu isop (Evrei IX, 19). Ilie s-a înălţat la cer după ce a trecut Iordanul.
Aaron, începătorul preoţiei Vechiului Testament, înainte de a se face arhiereu s-a spălat mai
întâi, după cum orice arhiereu se spală înainte de a sluji. Un sibol al Botezului era spălătorul
81
82
26
ce se găsea înlăuntrul cortului (Exod XL, 7, 27-28). Botezul este sfârşitul Vechiului Testament
şi începutul Noului Testament (Marcu I, 1-4)83. După cartea lui Iov, tot în ape era balaurul care
primeşte în gura lui Iordanul (Iov. XL, 18). De aceea, Iisus Cel ce trebuia să zdrobească (Ps.
LXXIII, 14.) ca să ne dea putere (Mt. XII, 29), de a călca peste şerpi şi peste scorpii (Lc. X,
19). Prin botez s-a distrus deci boldul morţii (Cateh. III, 11, trad. rom. 97-98) (I Cor. XV, 55)84.
Pentru Biserica Ortodoxă botezul prin cufundare, împărtăşirea creştinilor sub cele două
forme şi folosirea plinii dospite pentru Sflnta Euharistie.85
Întâita cufundare a catehumenilor în apa Botezului arată în chip simbolic îngroparea

cea de trei zile a lui Hristos. «Căci după cum Mântuitorul nostru a stat trei zile şi trei nopţi în
pântecele pământului (cf. Matei XII, 40), tot aşa şi voi, prin întâia scoatere din apă aţi indicat
prima zi a lui Hristos în pământ, iar prin cufundarea în apă aţi indicat noaptea. După cum cel
care e în noapte nu vede deloc, iar cel care este în zi este în lumină, tot astfel în timpul
cufundării în apă eraţi ca în noapte şi nu vedeaţi nimic; în timpul scoaterii din apă însă, aţi ajuns
din nou ca în zi. În aceeaşi clipă aţi şi murit, dar v-aţi şi născut; iar acea mântuitoare apă v-ă
fost şi mormânt şi mamă. Într-un singur timp s-au săvârşit şi moartea şi naşterea: naşterea
voastră a avut loc odată cu moartea voastră» (Cateh. XX, 4, trad. rom. p. 551-552).86
Botezul se face prin cufundare, în numele Sfintei Treimi, în apă rece, proaspătă; în lipsa
acesteia, în apă caldă-, botezul se poate face şi prin turnare, tot cu aceeaşi formulă de botez,
numai în caz de nevoie, cînd nu este destulă apă -, cel care se botează trebuie să postească
înainte o zi sau două -, trebuie să postească şi cel ce botează, iar dacă pot şi alţii din cei care
asistă la botez. După botez urmează împărtăşirea.87
Participarea noastră la patimile şi la moartea lui Hristos este numai prin imitaţie, în
simbol sau în închipuire (ἐν εἰκόνι), dar învierea şi mântuirea câştigată, prin aceste simboluri
este în realitate, este adevărată (ἐν ἀλυθεία). Printr-o participare simulată, nedureroasă, la
durerea şi patimile reale ale lui Hristos, ni se dăruieşte cu adevărat mântuirea (Cateh. XX, 5).
«Te pogori în apă purtând păcatele; dar invocarea harului, pecetluindu-ţi sufletul, nu mai
îngăduie să fii înghiţit de înfricoşătorul balaur. Te cobori mort întru păcate şi te urci înviat întru
83
84
85
***, Invăţătură a celor Doisprezece Apostoli, în Didahia, p. 21
86
87
***, Invăţătura celor Doisprezece Apostoli, în Didahia, p. 20
27
dreptate. Dacă ai fost împreună sădit cu asemănarea morţii Mântuitorului, atunci vei fi
învrednicit şi învierii (Rom. VI, 5). Căci după cum Iisus a murit luând păcatele lumii, ca să te
învie întru dreptate, omorând păcatul, tot astfel şi tu, când te cobori în apă şi eşti oarecum
îngropat în apă, ca şi Acela în mormânt de piatră, te scoli iarăşi «umblând întru înnoirea vieţii»
(Rom. VI, 4. ). (Cateh. III, 12, trad. rom. p. 99).88
Căci botezul creştin nu dăruieşte numai iertarea păcatelor, ca botezul lui Ioan, ci dă, în
plus, harul înfierii (καὶ υἱοθεσίας χάριν) dar o înfiere nu prin fire, ci prin poziţie. «Acela este
Fiu din veşnicie, pe când tu primeşti acest har în timp. Pregăteşte-ţi deci vasul sufletului ca să
ajungi fiu al lui Dumnezeu, moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor al lui Hristos
(Rom. VIII, 17)». (Botezul este antitipul – adică prinirea sau reproducerea, actualizarea
patimilor lui Hristos» (τῶν τοῦ χριστοῦ παθυμάτπν αντίτυπον), o participare la roadele
mântuitoare ale Patimilor. Citând cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre botez din epistola
către Romani (VI, 3-5)89 Sf. Chiril adaugă: «Bine a spus: sădiţi împreună». Pentru că aici pe
Golgota a fost sădită viaţa cea adevărată, iar noi prin participarea la botezul morţii, am fost
sădiţi împreună cu El. Toate cele petrecute cu Hristos au fost reale; cele ce s-au petrecut cu voi
(la botez) sunt o asemănare a morţii şi a patimilor Lui, dar mântuirea voastră nu e o (simplă)
asemănare, ci o realitate. Puternic este Dumnezeu, care vă înfăţişează ca pe işte înviaţi din
morţi.» (Cateh. XX, 7 şi 8 trad. rom. p. 553-554).90
Sfântul Nil Sinaitul spune despre Taina Sfântului Botez că prin botez se dă posibilitatea
tuturor în mod egal să le fie iertate păcatele. Harul Duhului însă în măsura credinţei şi a curăţirii
antecedente. Prin urmare, luăm acum prin botez pârga Duhului Sfânt iar renaşterea este pentru
noi începutul unei vieţi, pecete, talisman şi luminare. Trebuie cu toată puterea şi cu toată tăria
să ne păstrăm pe noi înşine curaţi de lucrurile întinate, ca să nu ne întoarcem ca şi câinele la
vărsătura sa şi să facem iarăşi pe noi înşine robii păcatului.91 Ne botezăm în Sfânta Treime.
Aceasta pentru motivul că cei care se botează au nevoie de Sfânta Treime pentru menţinerea şi
dăruirea şi dăinuirea lor şi este cu neputinţă ca să nu fie împreună unele cu altele cele trei
persoane ale Sfintei Treimi, căci Sfânta Treime este nedespărţită. Primul botez a fost potopul
pentru curmarea păcatului. Al doilea, botezul prin mare şi nori, căci norul este simbolul
88
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea..., p. 15-16.
89
«Au nu ştiţi că oricâţi ne-am botezat în Iisus Hristos, în moartea Lui ne-am botezat ? Ne-am îngropat prin
botez împreună cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos S-a sculat din morţi prin mărirea Tatălui, aşa să
umblăm şi noi întru înnoirea vieţii».
90
91
Filaret – Mitropolitul Moscovei, Grădina de flori duhovniceşti, Ed. Bunavestire, Bacău, 2001, p. 43
28
Duhului, iar marea simbolul apei. Al treilea botezul legii vechi, căci tot cel necurat se spală cu
apă, ba încă îşi spală şi hainele şi astfel intră în tabără. Al patrulea botez este botezul lui Ioan,
care a fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos.92
Pentru Sfântul Apostol Pavel, Taina Sfântului Botez este început şi sfârşit, eliberare şi
corporare, acţiunea lui primind putere din moartea şi învierea lui Hristos omorând omul cel
vechi, distrugând trupul păcatului şi dezbrăcându-l de trupul lui de carne. 93 Sfântul Ioan Gură
de Aur spune despre Botez ca fiind actul scufundării în apă şi a ieşirii din ea nu reprezintă
altceva decât coborâre la iad şi ieşire din acest loc.94
Sfântul Ambrozie al Milanului spune: “Deschideţi-vă urechile şi bucuraţi-vă de

mireasma cea bună a vieţii veşnice revărsată asupra voastră prin darul Botezului. Ce altceva
învăţăm zilnic în această taină, decât că vina este luată de ape şi că greşeala se şterge cu ele,
însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi ocrotite ? De aceea ţi s-a spus dinainte ca să nu crezi
numai ceea ce vezi, pentru ca nu cumva să spui şi tu: aceasta este oare cea mai mare taină, pe
care ochiul n-a auzit-o şi la inima omului nu s-a suit ? Văd apele pe care le vedeam în fiecare
zi, au să mă curăţească pe mine aceste ape în care adesea am coborât şi niciodată nu m-am
curăţat ? Ia la cunoştinţă de aici că apa nu curăţeşte cu Duhul. De aceea ai citit că la botez cei
trei martori sunt una: apa, sângele şi Duhul, iar dacă scoţi pe unul din acestea, taina Botezului
nu mai rămâne în picioare. Căci ce este apa fără crucea lui Hristos ? O materie obişnuită, fără
nici o putere pentru taină. ”95
“A primi botezul înseamnă să te naşti întru Hristos, să începi o viaţă nouă sau să fi adus
la viaţă din nimic. Despre aceasta ne putem asigura cu destule mărturii. În primul rând în
ordinea în care creştinul primeşte Sfintele Taine, căci Botezul este taina cea dintâi pe care o
primim ca una înaintea celorlalte, ne sădeşte în suflet viaţa cea nouă. În al doilea rând în
numirile care se dau acestei taine, iar în al treilea rând în slujbele şi cântările care se săvârşesc
deodată cu botezul. Cei prin mijlocirea botezului au fost aduşi la o nouă viaţă care o avuseseră
încă de mai înainte, dau au pierdut-o şi o regăsesc prin această taină întocmai ca şi marmura
unei statui ridicate pe care meşterul o ciopleşte din nou ca să-i dea frumuseţea de la început.
92
93
Paul Evdochimov, Vârstele vieţii spirituale, Ed. Christiana, 1993, p. 201
94
Ieronim. Veniamin micle, Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă, în Ortodoxia, an
1972, nr. 4, p. 548
95
Sfântul Ambrozie în, Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 53, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 13
29
Dar în ceea ce priveşte spălarea prin botez, ea dă omului o formă şi o înfăţişare nouă, şi anume
pune pe sufletele omeneşti o pecete, un chip care le leagă de moartea şi de învierea
Mântuitorului.”96
Fericitul Augustin spune despre Botez că există două naşteri: una pământească iar
cealaltă cerească. Prima naştere este o naştere trupească cea de a doua este o naştere spirituală.
Prima este dintr-un izvor nemuritor iar a doua dintr-un principiu veşnic. Una din bărbat şi
femeie, alta din Dumnezeu şi Biserica Sa. Una face din noi fii ai învierii.
Sfântul Vasile vorbeşte despre botez şi importanţa sa spunând că cel mai mare dar pe
care îl are omul, dar primit de la Dumnezeu este voinţa iar scopul acestuia este preamărirea lui
Dumnezeu şi fericirea omului întru Domnul. 97
II.4. Taina Sfântului Botez în Vechiul şi Noul Testament
Autorii cărţilor Noului Testament şi Părinţii bisericeşti au scos în evidenţă acte şi

evenimente însemnate în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament care preânchipuie botezul
creştin, acte prevestitoare ale tainei noii creaţii. Ele nu sunt numai simple imagini ale botezului,
ci constituie mărturii ale lui, fiind rânduite în planul divin ca temeiuri ale acestei sfinte taine.98
Prima prefigurare a botezului creştin, în ordine cronologică o constituie apa primordial

care a stat la baza creaţiei şi peste care se purta Duhul Domnului (Facere 1, 2), exercitând
asupra ei o putere creatoare şi dătătoare de viaţă. Apa primordial este tipul apei baptismale care
a primit prin sfinţire germenii vieţii celei noi spre a naşte o nouă făptură, după cum mărturiseşte
Sf. Apostol Pavel: “Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut,
iată toate s-au facut noi” (2 Corinteni 5, 17), prin puterea Sf. Duh care a fost invocate să vină
asupra ei. Semnificaţia cosmică a apei botezului constă în aceea că devine principiul noii
creaţii, care reia şi desăvârşeşte prima creaţie. 99
96
Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1997, p. 51
97
98
99
30
Cele mai vechi informaţii despre Botez le găsim în “Învăţătura celor 12 apostoli” sau în lucrarea
lui Tertulian “De baptismo”, dar cele mai vechi descrieri ale botezului dn secolul III şi IV sunt
cuprinse în “Tradiţia apostolică”. 100 Studiind “Învăţătura celor 12 Apostoli” vom observa cu
uşurinţă că administrarea botezului se făcea înainte, printr-o pregătire catehetică a candidaţilor
însoţită cu post şi rugăciune. Postul şi rugăciunea trebuiau ţinute şi cel care săvârşea Botezul
şi cei ce participau. Botezul trebuia făcut în numele Sfintei Treimi prin afundare dar în cazuti
deosebite din cauza apei se admitea Botezul prin turnare cu apă de trei ori în cap. Din Didahie
mai deprindem că Botezul nu-l putea face decât episcopul, aşa cum ne semnalează de altfel şi
Sfântul Ignatie.101
În lucrarea lui Tertulian “De baptismo” se specifică foarte clar că în cazul când
episcopul locului nu putea săvârşi Botezul, el delega pe presbiter iar când nici acesta nu putea
săvârşi Botezul îl putea face orice creştin. şi în această lucrare ni se spune clar că acel candidat
la Botez trebuia să aibă o perioadă pregătitoare. După ce candidatul s-a şters de păcatul
strămoşesc, lui i se face ungerea completă cu untdelemn. Tot aici ni se specifică faptul că celor
botezaţi li se dădea lapte şi miere aşa cum este scris în Sfânta Scriptură: I Petru 2, 2 acest lucru
neconfundându-se cu Taina Euharistiei.102
Sfântul Ipolit în “Tradiţia apostolică”, spune că taina Botezului s-a săvârşit de către
preot şi episcopului i se rezerva numai punerea mâinilor. Cel care dorea să intre în catehumenat
era întrebat asupra modului său de viaţă iar dacă erau primiţi în catehumenat, instruirea lor se
făcea pe o perioadă de trei ani.103
Pe vremea Sfântului Chiril, botezul se săvârşea în locaşuri numite baptisterii care erau
compuse dintr-un pridvor şi o încăpere interioară. Pentru a ajunge la Botez, candidaţii trebuiau
să treacă prin mai multe: astfel întâi trebuia să devină catehumen adică ascultător al învăţăturii
creştine, apoi luminaţi cărora li se explica tainele credinţei ortodoxe după care ultima treaptă
era cea a neofiţilor, căci aşa se numeau cei ce primeau botezul. Candidatul la botez intra mai
întâi în pridvorul unde făcea lepădările de satana şi totodată mărturisirea de credinţă ortodoxă.
Aceste lepădări se făceau cu faţa spre apus de acolo de unde vine întunericul. După aceea
candiatul se întoarce spre răsărit rostind o scurtă mărturisire de credinţă. Intra apoi în cel de-al
100
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1985, p. 407.
101
102
103
31
doilea lăcaş numit baptisteriu, dezbrăcându-se, închipuind astfel dezbrăcarea de omul cel vechi
imitându-l pe Adam. Deupă ce era uns cu untdelemn exorcizant, candidatul intra în baia
botezului unde era întrebat de crede în numele Treimii Sfinte, apoi era botezat şi uns cu Sfânt
Mir.104
În biserica primară se boteza prin stropire acest botez vizându-i pe aceia care nu se
puteau ridica din pat din cauza unor boli grave iar aceşti bolnavi erau numiţi clinici. 105 Acest
botez era unul de necesitate şi nu unul permanent căci dacă acel bolnav se făcea bine lui i se
aplica botezul prin cufundare. Sfântul Grigorie Teologul consideră că este un botez al
muceniciei căci şi Hristos s-a botezat cu acest botez. 106
Mucenicia este şcoala sfinţeniei, o
arătare a bunătăţii, mărturia că nu cunoşti altceva decât tot ce poate fi iubit şi că în nimic nu-ţi
mai pui nădejdea decât în El şi aceasta cu preţul oricărei încercări: ascuţişul sabiei, para focului
sau orice fel de silnicii. Iată cum vorbeşte Nicolae Cabasila despre botezul muceniciei sau
botezul sângelui. Au fost mulţi sfinţi şi mucenici care pentru dragostea şi devotamentul lor au
acceptat moartea. Mai ales după ce apostolii au umblat după Cincizecime prin toată lumea şi
au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu încreştinând pe mulţi păgâni. Mulţi au fost aceia care
au dorit să se boteze văzând sacrificiul suprem al sfinţilor pentru Hristos şi fiind convinşi şi
conştienţi că taina botezului le şterge păcatul strămoşesc. 107
În primii 1000 de ani s-a produs şi botezul lui Ioan, botez care nu avea menirea decât
de a prevesti botezul Domnului Hristos, Ioan fiind Înaintemergător. În apa Iordanului, Ioan
boteza dar botezul lui era un botez spre pocăinţă şi nu putea ierta păcatele de până la botez şi
pe cel strămoşesc aşa după cum şî el spune că nu este vrednic să-i dezlege încălţămintea Celui
ce va să vină după el. Toţi cei care s-au botezat cu botezul lui Ioan trebuiau să se boteze din
nou cu botezul Domnului pentru că numai acest botez aducea iertarea de păcatul strămoşesc.
Botezul lui Ioan se deosebea de spălările practicate în iudaism în primul rând pentru că era act
unic iar în cel de-al doilea pentru că era definit prin relaţia sa cu persoana Domnului Hristos.
108
104
105
Doctorand Costică A. Popa, Botezul şi unitatea creştină în lumina sfintelor canoane, în Ortodoxia, an 1974,
nr. 3, p. 489
106
Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului, în Ortodoxia, an 1979, nr. 3-4, p. 474
107
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran şi Arhim. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică şi Ortodoxă, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p. 299
108
32
Toate acţiunile cultice ale Vechiului Testament întruchipează pe cele ale Noului
Testament. Cultul mosaic avea menirea de a trezi pe israeliţi că păcatul îi face separate de
Dumnezeu. Astfel se aduc jertfe pentru a curăţi păcatele dar în mod symbolic şi tipic. Simbolic
pentru că simbolizează prin jertfele iertarea păcatelor şi tipic pentru că pregăteşte oamenii
pentru jertfa Fiului lui Dumezeu şi I se vor ierta păcatele personale şi cel strămoşesc.
Însemnătatea simbolică şi tipică a Vechiului Testament reiese din menţinerea trează a
conştiinţei păcatului şî din dorinţa după un Mântuitor. Caracterul tipic al cultului mosaic este
adeverit de Mântuitorul prin faptele şi învăţăturile sale. Sfântul Apostol Pavel a arătat legătura
între cele două testament, când a spus că toată Legea veche a fost închipuită în umbra celor
viitoare: “care sunt umbra lucrurilot viitoare, dar trupul este al lui Hristos ca să fim socotiţi
neprihăniţi prin credinţă”. (Galateni III, 24).109
În Vechiul Testament, Botezul a fost închipuit prin tăierea împrejur, prin potop şî prin
trecerea prin Marea Roşie. Voind Dumezeu să îndrepte cee ace era stricat, a dat potopul şi a
poruncit dreptului Noe să se urce în corabie. Iar după aceea, după încetarea potopului, a trimis
mai întâi un corb care nu s-a mai întors; apoi a trimis un porumbel, care citim că s-a întors cu
o ramură de măslin. Vezi apa, vezi lemnul, priveşte porumbelul şi te mai îndoieşti de taină?110
Apa este cea în care se scufundă trupul ca să se spele tot păcatul trupesc. Lemnul este
cel pe care a fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub
al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum am învăţat în Noul Testament, şi El îţi insuflă
pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul păcatului care se duce şi nu se mai întoarce.
Aşa cum Noe şi familia lui, prin apa potopului au scăpat de lumea păcatelor şi au intrat într-o
lume nouă, tot aşa, prin apa Botezului scăpăm de lumea păcatelor. Sau prin trecerea prin Marea
Roşie apa mării închipuia curăţenia iar norul sfinţirea din Botezul creştun. 111
La Mecca se găsea o apă amară. Moise a aruncat un lemn în ea şi s-a făcut dulce. Fireşte,
fără semnul Crucii Domnului apa nu era de nici un folos pentru mântuirea ce avea să vie. Dar
după ce a fost sfinţită prin taina crucii mântuitoare, atunci a devenit bună pentru baia
duhovnicească şi pentru paharul mântuirii. Aşadar, precum Moise, adică proorocul a aruncat
lemnul în acel izvor, tot aşa preotul aruncă în această fântână baptismală semnul crucii
Domnului şi apa se face dulce, adică potrivită pentru har. 112
109
110
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Despre Sfintele Taine, în Studii Teologice, an 1976, nr. 5-6, p. 289.
111
112
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Despre Sfintele Taine, în Studii Teologice, an 1976, nr. 5-6, p. 290.
33
Paraliticul din Evanghelie aştepta un om. Pe cine dacă nu pe Domnul Iisus, cel născut
din Fecioară, prin a Cărui venire să nu mai însănătoşească umbra doar pe unul, ci adevărul pe
toţi ? Acesta este Cel ce era aşteptat să coboare, despre Care Dumezeu-Tatăl a spus către Ioan
Botezatorul: “Acela peste care vei vedea Duhul coborând din cer şi rămânând peste El, Acela
este Cel ce botează cu Duh Sfânt”. (Ioan I, 33). Despre acesta a dat mărturie Ioan, spunând:
“Fiindcă am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El”. (Ioan I, 32).
şi pentru că acest Duh a coborât ca un porumbel, dacă nu ca noi să recunoaştem că chiar acel
porumbel, pe care dreptul Noe l-a trimis din corabie, a fost închipuirea acestui porumbel, pentru
ca noi să recunoaştem preînchipuirea tainei ?113
113
34
II.5. Rânduiala Tainei Sfântului Botezului la Antiohia
Înainte de a prezenta explicarea propriu-zisă a Botezului la Sf. Ioan, vom încerca să

reconstruim rânduiala slujbei Botezului pe care o avea în vedere marele predicator creştin, aşa
cum se săvârşea ea la Antiohia în epoca aceea şi cum reiese din informaţiile pe care ni le dă în
omiliile sale baptismale.114
Rânduiala aceasta era încă simplă, în comparaţie cu cea de azi din riturile liturgice
răsăritene, deşi se săvârşea cu mare solemnitate, fiind formată din: rituri prebaptismale (care
precedau botezului) sau pregătitoare, botezul propriu-zis şi riturile postbaptismale.115
Riturile prebaptismale, erau, ca şi la Ierusalim, pentru:
a) Exorcismele;
b) Lepădarea de satana;
c) Unirea cu Hristos şi;
d) Ungerea prebaptismală.
a) Exorcismele erau citite de către exorcişti, cu mult înainte de săvârşirea botezului

propriu-zis, şi anume în tot cursul Păresimilor, concomitent cu instruirea candidaţilor înscrişi
pentru Botez încă de la începutul postului Paştilor; în fiecare zi, după audierea catehezei
respective, catehumenii erau trimişi la exorcişti (probabil pe grupe), deoarece rugăciunile de
exorcizare prescrise de ritual se citeau, de regulă, de şapte ori la rând (în şapte ziel consecutive)
pentru fiecare candidat la botez. În faţa exorciştilor, catehumenii veneau desculţi şi dezbrăcaţi
de hainele lor obişnuite, fiind acoperiţi doar cu tunica penitenţeι (μετὰ του χιτωνίσκου μόωου),
ţesută de regulă din peri de cămilă sau de capră, şi cu mâinile ridicate spre cer, ca vechii oranţi
creştini, zugrăviţi pe pereţii catacombelor.116
114
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine..., p. 41-42.
115
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine..., p. 42.
116
35
Ritul exorcizări consta în rostirea cuvintelor înfricoşătoare ale conjurării (blestemului),
destinate să alunge pe demoni, urmate de o rugăciune de invocare adresată lui Dumnezeu, în
care era vorba şi de pedeapsa gheenei.
b) Ceremonia solemnă a lepădării de satana şi a unirii cu Hristos avea loc la sfârşitul

pregătirii prebaptismale fie în Vinerea Patimilor, la Ceasul al IX-lea, adică la trei ore după
amiază (cum se precizează în cateheza a treia din seria Papadopulos-Kerameus, p. 171), fie în
Sâmbăta Patimilor după amiază, imediat înainte de săvârşirea Botezului (cum lasă să se
înţeleagă Cateheza a doua, 19 din seria A. Wenger, p. 144). Ritualul se desfăşoară în prezenţa
şi sub conducerea preoţilor slujitori, în frunte cu episcopul (οἱ ἱερεῖς, οἱ μυσταγωγοῦωτες).
Aceştia conduceau pe candidaţi în biserică şi le porunceau să se aşeze în genunchi, cu piciarele
goale, acoperiţi numai cu tunica penitenţei şi cu mâinile ridicate spre cer (ca şi la exorcisme).
Trecând prin faţa lor, preoţii porunceau fiecărui candidat să rostească formula sacramentală a
jurământului pe care Hrisostom ne-o redă în întregime: “ Mă lepăd de tine, satana, şi de pompa
(strălucirea) ta, şi de slujirea ta, şi de lucrurile (faptele) tale”.117
Nu reiese clar, din cele ce spune Sf. Ioan, dacă formula era rostită de către catehumen
ca o singură frază indivizibilă, sau era împărţită în fragmente sub formă de articole (răspunsuri)
la întrebările puse de preoţi, cum ne-o redă de ex. Sf. Chiril al Ierusalimului, şi cum o găsim în
ritualul ortodox de azi, din Molitfelnic. Remarcăm însă vioiciunea ei, de apostrofă personală,
adresată diavolului de către catehumen însuşi, spre deosebire de formula evoluată de azi (“Mă
lepăd de satana.”, etc. ).118
De reţinut că Sf. Ioan nu pomeneşte de suflarea şi scuiparea diavolului de către

catehumeni, din ritualul actual al botezului în riturile liturgice răsăritene.119
c) Lepădarea de satana era urmată îndată de jurământul de credinţă faţă de Hristos: “Şi
mă unesc cu Tine, Hristoase !” îl rosteau tot la îndemnul preoţilor, Sf. Ioan acordă o mare
importanţă acestei ceremonii, care – după el – nu poate fi omisă nici la Botezul clinicilor
(bolnavilor).
d) Ungerea prebaptismală a catehumenilor se făcea la Antiohia în două etape. O primă

ungere, parţială, era făcută când de către preot (ἱερεὺς), când de către episcop (ἀρχιερεὐς),
117
118
119
36
asistat de preoţii, îndată după ceremonia unirii cu Hristos şi constînd în facerea semnului crucii
cu untdelemnul sfinţit (“balsamul spiritual”), şi cu frmula: “Unge-se X în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh”, formulă identică cu cea pe care o vom găsi ceva mai târziu la Teodor
de Mopsuestia. A doua ungere, de astă dată o ungere completă a trupului avea loc în noaptea
următoare, adică imediat inainte de botez, ea constând în ungerea trupului întreg, cu
untdelemnul sfinţit (τῷ ὲλαίῳ ἐκείῳ τῷ πνευματικῷ), de către diaconi şi clericii inferiori (la
femei o făceau diaconiţele), după ce preoţii dezbrăcau pe catehumen de hainele lor; căci, spune
marele predicator, deşi goliciunea trupească cerută nu e a ruşinii, ci a inocenţei regăsite, totuşi,
totul trebuie făcut cu sobrietatea şi decenţa cuvenită curăţiei Tainelor.120
e) Înainte de Botez se pare că se cerea catehumenilor din Antiohia, ca şi din alte părţi
ale lumii creştine de atunci, o mărturisire de credinţă, la care face aluzie un text, din nefericire
nu destul de clar, din Cateheza a treia din seria publicată de Papadopulos-Kerameus şi un altul
din Comentarul la Epistola I-a către Corinteni, în care Sf. Ioan spune clar că, înainte de a coborâ
în apa Botezului, catehumenii erau obligaţi să mărturisească credinţa în învierea morţilor şi
“toate celelalte” (articole ale Simbolului de credinţă). Se pare că, la Antiohia, pe vremea lui
Hrisostom se făcea o dublă confesiune de credinţă în cadrul slujbei Botezului: una, care consta
în recitarea Sibolului de credinţă, fie în Vinerea Patimelor, după ceremonia lepădării de satana
şi a unirii cu Hristos, şi alta care avea loc imediat înainte de Botez, sub formă de întrebări şi
răspunsuri; aceasta din urmă era probabil acea mărturisire sumară a credinţei în Sfânta Treime,
pe care o găsim în cele mai vechi descrieri ale rânduielii Botezului (ca aceea din Tradiţia
Apostolică a lui Ipolit al Romei) şi care este în chip expres atestată într-o Cateheză mystagogică
(inedită) a patriarhului Proclu al Constantinopolului din sec. al V-lea.121
f) După aceasta urma Botezul propriu-zis. Catehumenul cobora în apa din piscina
baptisteriului. Episcopul sau preotul întindea mâna peste capul lui şi îl afunda de trei ori
consecutiv în apele sfinţite, rostind formula sacramentală, identică cu cea de azi din ritualul
ortodox: “Botează-se X (se rostea numele celui ce primea Botezul) în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh” (exact sub aceeaşi formă o găsim şi la Teodor de Mopsuestia, Cateh.
XIV, vezi extrasele în trad. lat. editate la A. Rucker, Op. cit., p. 17). Formula era rostită o
singură dată, fiecare afundare corespunzând cu mărturisirea unei persoane a Sfintei Treimi.
120
121
37
Sf. Ioan nu menţionează lămurit sfinţirea prealabilă a apei de Botez (afirmată clar la
Teodor de Mopsuestia, în Cateh. XIV sau a treia despre Botez, ed. şi p. cit. mai înainte), dar
unele texte din omiliile sale baptismale par să se refere la ea, ca de ex: “De aceea, când vei
vedea colimvitra apelor (τῶν ὑδάπων κολυμβἡθραν) şi mâna preotului întinsă asupra capului
tău, să nu crezi că aceea ar fi apă simplă şi că doar mâna arhiereului se întinde peste capul tău.
Căci nu omul este cel care lucrează cele ce se fac, ci harul Sfinţitului Duh este cel care sfinţeşte
şi firea apelor şi se întinde asupra capului tău cu mâna preotului”.122
g) Cât priveşte riturile postbaptismale, Sf. Ioan este, din păcate, destul de sobru şi
adesea destul de vag şi neclar în descrierea lor. De la el aflăm că, îndată după ieşirea din apa
Botezului, neofiţii rosteau rugăciunea “Tatăl nostru”, la ieşirea din piscina baptisteriului,
neofiţilor li se făcea o primire entuziastă de către cei de faţă, care îi îmbrăţişau, îi felicitau
călduros şi le dădea sărutarea frăţească.
Nu se menţionează nicăieri la Hrisostom ungerea postbaptismală (Mirungerea sau

confirmarea) care, fără îndoială, se săvârşea şi la Antiohia, ca şi în alte părţi ale lumii creştine
din acel timp, îndată după Botez şi căruia Sf. Chiril îi consacră, de ex., o cateheză întreagă (a
XXI-a sau a treia mystagogică). Se menţionează însă conducerea neofiţilor la Dumnezeiasca
Masă, unde ei gustau din Trupul şi din Sângele Domnului, deci Împărtăşirea pentru prima oară
a neofitilor, care avea, desigur, loc în cadrul Liturghiei credincioşilor din noaptea Paştilor, la
care ei aveau dreptul să ia acum parte pentru prima oară. Deasemenea, se face aluzie şi la hrana
albă (iluminată) a Botezului, pe care neofiţii o purtau în tot cursul Săptămânii Pascale; serbările
neofiţilor durau şapte zile, adică toată Săptămâna Luminată. În tot acest timp, neofiţii luau parte
la sfânta Liturghie şi se împărtăşeau zilnic, iar în unele zile se adunau şi în jurul mormintelor
de martiri sau în paraclisele zidite deasupra acestora (martyria). 123
122
123
38
II.6. Botezul ereticilor
Întrucât prin Botez îi sunt iertate fiecăruia păcatele Domnul face cunoscut şi afirmă, în
Evanghelia Sa, că păcatele pot fi iertate doar de către cei care au Duhul Sfânt. Într-adevăr, după
Înviere, El îşi trimite ucenicii şi le spune: “«Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu
pe voi». Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta
păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute»” (Ioan 20, 21-23). Aici El arată că
singura persoană care piate boteza şi care poate acorda iertarea păcatelor este cel care are Duhul
Sfânt.124
În sfârşit, înainte de a-L boteza pe însuşi Domnul nostrum Iisus Hristos, Ioan a primit
Duhul Sfânt, încă pe când se afla în pântecele mamei sale, pentru a se vădi în mod clar şi
manifest că nimeni nu poate oficia Taina Botezului decât dacă are Duhul Sfânt. Astfel, cei care
iau apărarea ereticilor sau schismaticilor să facă bine să ne spună dacă aceştia din urmă au sau
nu Duhul Sfânt.
Daca Îl au, cum se face că celor botezaţi la ei, atunci când vin la noi, li se pune mâna
pe cap pentru a primi Duhul Sfânt, de vreme ce El a fost primit cu siguranţă acolo unde li s-ar
fi putut da, dacă ar fi existat ? Dacă însă afară niciun eretic ori schismatic nu transmite Duhul
Sfânt şi, de aceea, la noi li se pune mâna pe cap pentru a primi aici cee ace acolo nu există şi
nici nu poate fi datm reiese limpede că nici iertarea păcatelor nu poate fi acordată de către cei
care nu au în mod evident Duhul Sfânt. Tocmai de aceea, pentru a se putea obţine iertarea
păcatelor, pentru a putea fi sfinţiţi şi pentru a devein temple ale lui Dumezeu, potrivit rânduielii
dumnezeieşti şi adevărului Scripturii, se impune să fie botezaţi cu Botezul Bisericii toţi cei care
vin de la potrivnici şi de la antihrişti la Biserica lui Hristos.125
Dragii noştri fraţi, am citit, la sinodul nostru, epistola pe care ne-aţi scris-o despre cei
care s-ar fi botezat la eretici şi schismatici, întrebându-ne dacă ei trebuie să fie botezaţi în cazul
124
***, Sfântul Botez, lumina vieţii creştine - Florilegiu patristic, trad. şi note de Ştefan Dumitru, Ed. Cuvântul
Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2012, p. 41.
125
***, Sfântul Botez..., p. 41-42.
39
în care vin la Biserica catholică (ortodoxă, universal, sobornicească), singura Biserică
existentă.
În această privinţă, cu toate că voi respectaţi adevărul şi autoritatea rânduielii catholice

(ortodoxe, universale, soborniceşti), totuşi, pentru faptul că socotiţi că, în virtutea afecţiunii
dintre noi, se cuvine să ne cereţi părerea, vă facem cunoscut modul nostru de a vedea lucrurile.
Acesta nu este unul nou, ci a fost instituit de predecesorii noştri şi respectat de noi, ca şi de voi,
în urma unui acord reciproc. Noi suntem de părere şi considerăm ca sigur faptul că nimeni nu
poate fi botezat în afara Bisericii, întrucât nu există decât un singur Botez, instituit în Sfânta
Biserică, potrivit cuvintelor Domnului, în Sfânta Scriptură: “pe Mine, izvorul apei celei vii, M-
au părăsit şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13). Tot astfel, Sfânta
Scriptură porunceşte: “Abţine-te de la apă străină şi de la fântână străină să nu bei” (Proverbe
9, 18). Într-adevăr, trebuie ca apa să fie mai întâi curăţată şi sfinţită de preot, pentru ca, prin
Botez, cel care botează să poată spăla păcatele celui care se botează, precum spune Domnul,
prin glasul lui Iezechiel: “Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile
voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da” (36, 25-
26). Dar cum poate să cureţe şi să sfinţească apa cel care este necurat şi care nu are în sine
Duhul Sfânt, de vreme ce Domnul spune în Numeri: “Tot lucrul de care se va atinge cel necurat
va fi necurat” (Numeri 19, 22). Sau cum va putea acorda iertarea păcatelor cel care nu poate
renunţa la propriile păcate în afara Bisericii ?126
Înseşi întrebările din timpul Botezului constituie o mărturie prin care se poate cunoaşte
adevărul căci, atunci când spunem: “Crezi în viaţa veşnică şi în iertarea păcatelor prin Sfânta
Biserică ?”, înţelegem că iertarea păcatelor nu se acordă decât în Biserică; de asemenea, mai
înţelegem că la eretici nu pot fi iertate păcatele, de vreme ce acolo nu există Biserica. Astfel,
cei care-i susţin pe eretici să caute fie să-şi schimbe întrebările, fie să susţină adevărul, doar
dacă nu cumva susţin că Biserica se află şi la cei cărora le atribuie şi Botezul !
Este necesar ca cel botezat să fie uns, pentru ca, după ce va fi primit ungerea, adică
“unctio”, el să poată fi unsul Domnului şi să poată avea în sine harul lui Hristos. Şi apoi, la
Euharistie cei botezaţi sunt unşi cu uleiul sfinţit la altar. Cel care nu are însă nici altar, nici
biserică, nu poate sfinţi uleiul. De aceea, ungerea duhovnicească nu poate exista la eretici, de
vreme ce este limpede că nici uleiul nu poate fi sfinţit şi nici Euharistia nu poate fi oficiată la
126
40
ei. Suntem însă datori să ştim şi să ne amintim cuvintele Sfintei Scripturi: “Untdelemnul
păcătoşilor să nu ungă capul meu” (Psalmi 140, 5). Sfântul Duh ne avertizase despre acest fapt
în Psalmi, pentru ca nu cumva cineva să se abată de la drumul cel drept şi de la calea adevărului
şi să fie uns la eretici şi la potrivnicii lui Hristos.127
Dar ce rugăciune poate rosti pentru cel botezat un preot păcătos şi nelegiuit ? Căci este
scris: “Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face
voia Lui, pe acesta îl ascultă” (Ioan 9, 31). Mai mult, cine poate dărui ceea ce el însuşi nu are,
sau cum se poate îngriji de îndatoririle sale duhovniceşti cel care nu mai are în sine Duhul Sfânt
? Tocmai de aceea cel care vine la biserică nepregătit trebuie să fie botezat şi reînnoit, pentru
ca el să fie acolo sfinţit cu ajutorul sfinţilor, fiindcă este scris: “Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul
Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Leviticul 19, 2). Astfel, cel care a fost indus în eroare şi botezat
în afara Bisericii, să lase pe seama Botezului din Biserică posibilitatea ca, în cazul în care va
veni la Dumnezeu în căutarea unui preot, să întâlnească un nelegiuit cu înşelăciunea rătăcirii.
De altfel, a accepta faptul că aceia ar fi acordat Botezul înseamnă a încuviinţa botezul

ereticilor şi schismaticilor. Nu este posibil ca Botezul să fie parţial lipsit de valabilitate şi parţial
valid. Dacă cineva a putut să oficieze Botezul, a putut să dea şi Duhul Sfânt; dacă însă nu a
putut face acest lucru, fiindcă în afară nu este cu Duhul Sfânt, el nu îl poate boteza pe cel care
vine la el, pentru că Botezul, precum Duhul Sfânt, este unic, tot astfel după cum una singură
este Biserica întemeiată de Hristos, Dumnezeul nostru, a cărei temelie şi raţiune a unităţii o
constituie Petru.128
Aşa se face că, de vreme ce la ei toate sunt false şi lipsite de sens, se impune să nu
acceptăm nimic din ceea ce vor fi realizat ei. Cum poate fi luată în seamă şi acceptată în ochii
lui Dumnezeu lucrarea celor pe care El îi numeşte duşmani şi potrivnici Lui, aşa cum stă scris
în Evanghelie: “Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine
risipeşte” (Luca 11, 23). La rândul lui, fericitul Apostol Ioan a trimis, în epistola sa, învăţăturile
şi poruncile Domnului: “Aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici
cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-
ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi” (1 Ioan 2, 18-19)129
127
128
129
***, Sfântul Botez..., p. 60.
41
De aici rezultă că noi suntem datori să luăm seama şi să apreciem dacă şi cei care sunt
duşmanii lui Hristos şi ai fost numiţi antihrişti pot transmite harul lui Hristos. Ca atare, noi, cei
care suntem cu Dumnezeu şi păstrăm unitatea lui Dumnezeu şi, din bunăvoinţa Lui, oficiem
preoţia în Biserică, ar trebui să îndepărtăm şi să respingem şi să considerăm ca profane toate
lucrările adversarilor Lui şi ale antihriştilor; iar celor care renunţă la rătăcire şi la răutate şi
recunosc adevărata credinţa a singurei Biserici ar trebui să le transmitem adevărul unităţii şi
credinţei laolaltă cu toate Tainele harului divin. Vă dorim, dragi fraţi, să fiţi mereu sănătoşi.
Chiar dacă în epistolele pe care ţi le-am trimis sub formă de copie am abordat pe larg
problemele legate de botezul ereticilor, totuşi, pentru că ai dorit, dragă frate, să afli ce răspuns
a dat Ştefan respectivvei scisori, ţi-am trimis o copie a răspunsului lui: după ce o vei citi, te vei
dumiri din ce în ce mai mult de greşeala pe care o face atunci când se străduieşte să pledeze
pentru cauza ereticilor împotriva creştinilor şi a Bisericii lui Dumnezeu. 130
Căci printre alte chestiuni abordate de el cu superficialitate şi nechibzuinţă, fie străine

de subiect, fie contradictorii, el a afirmat: Dacă va veni cineva la noi de la vreo unei erezie, să
nu se schimbe nimic, ci să se păstreze tradiţia, prin întinderea mâinii asupra lor în vederea
obţinerii pocăinţei, cu atât mai mult cu cât ereticii înşişi, potrivit propriului lor ritual, nu îi
botează pe cei care vin la ei e pe oriunde, ci îi primesc pur şi simplu în comuniune.
El nu a fost de acord cu botezarea în Biserică a celui care vine din vreo erezie, oricare
ar fi ea, adică a considerat că botezul tuturor ereticilor este legitim şi autentic. Şi, întrucât
fiecare erezie are propriile botezuri şi păcate, prin aceea că acceptă botezul tuturor ereticilor,
el a adunat la sânul său, unul peste altul, păcatele tuturora. Tot el recomandă ca tradiţia să nu
fie schimbată cu nimic, ca şi cum ar aduce o inovaţie cel care, păstrând unitatea, reclamă pentru
unica Biserică un singur Botez, şi nu acela care, uitând de unitate, apelează la minciuni şi la
influenţa nefastă a îmbăierii profane. La fel, “Să nu se inoveze nimic faţă de ceea ce a fost lăsat
prin tradiţie”, adaugă el. Care sunt originile acestei tradiţii ? Nu cumva autoritatea lui
Dumnezeu şi a Evangheliei ? Nu cumva învăţăturile şi epistolele Apostolilor ?131
Căci în cuvintele adresate lui Isus Navi, Dumnezeu afirmă că trebuie să facem ceea ce
stă scris: “Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzeşte-te de ea ziua şi
noaptea, ca să plineşti întocmai tot ce este scris în ea” (Isus Navi 1, 8). La fel, atunci cănd
130
131
42
Dumnezeul vostru îi trimite pe Apostoli să propovăduiască Evanghelia, El porunceşte ca
neamurile să fie botezate şi învăţate să respecte toate învăţăturile Sale (cf. Matei 28, 20). Dacă,
prin urmare, în Evanghelie ori în Epistolele Apostolilor sau în Faptele Apostolilor se
porunceşte “să nu fie botezaţi cei care vin în Biserică de la vreo erezie, oricare ar fi ea, ci numai
mâna fie pusă deasupra lor, întru pocăinţă”, să ne supunem acestei sfinte şi dumnezeieşti
tradiţii. Dar dacă ereticii sunt numiţi peste tot duşmani şi antihrişti, dacă ei sunt recunoscuţi ca
unii care trebuie evitaţi, “fiind corupţi şi condamnaţi de ei înşişi” (Tit 3, 11), cum poate susţine
cineva că nu trebuie condamnaţi de noi cei care s-au osândit ei înşişî, potrivit mărturiei
apostolice ?132
Aşadar, nimeni nu trebuie sa-i învinuiască pe Apostoli ca şi cum ei ar fi fost de acord

cu botezul ereticilor sau pentru că ar fi intrat în comuniune cu aceia, fără sa-i boteze în Biserică,
cu atât mai mult cu cât Apostolii au scris tocmai astfel de lucruri împotriva ereticilor; asta se
întâmplă într-o vreme în care plăgile mai primejdioase ale ereticilor nu îşi făcuseră încă apariţia
şi când nu plecare încă din Pont Marcion Ponticul, al cărui învăţător, Cerdon, a venit la Roma
în timpul episcopului Hyginus, al nouălea episcop al oraşului. Marcius şi-a urmat mentorul,
adăugând cu mai multă neruşinare nelegiuiri noi la cele iniţiate de el. Tot atunci, el s-a apucat
să rostească mai neobrăzat decât ceilalţi blasfemii împotriva lui Dumnezeu-Tatăl, Creatorul,
înarmând cu arme nelegiuite şi nefaste delirul ereticilor îndreptat împotriva Bisericii.
Este, cu siguranţă, minunată şi legitimă tradiţia pe care o invocă fratele nostru Ştefen,
prin învăţăturile lui, oferindune un temei corespunzător ! Căci el adaugă în scrisoarea sa, în
acelaşi loc: “ereticii înşişi nu botează într-un fel anume pe unul sau pe altul care vine la ei, ci
îl primesc doar la comuniune”. Până acolo s-a ajuns, încât Biserica lui Dumnezeu şi Mireasa
lui Hristos să urmeze exemplele ereticilor, iar pentru oficierea tainelor divine, lumina să înveţe
de la întuneric, iar creştinii să facă acelaşi lucru ca şi antihriştii !?133
Dar ce orbire a sufletului, la ce ticăloşie te conduce refulzul de a recunoaşte unitatea

credinţei ce vine de la Dumnezeu Tatăl şi din tradiţia iniţiată de Iisus Hristos, Dumnezeul nostru
! Pentru că, dacă singurul motiv pentru care Biserica nu este la eretici, se datorează faptului că
ea este una singură şi nu poate fi scindată şi, dacă faptul că Sfântul Duh nu este la ei, se
datorează unicităţii Lui şi imposibilităţii Lui de a coexista cu cei necredincioşi şi profani, cu
132
133
43
siguranţă şi Botezul, întemeiat pe aceeaşi unitate, nu poate fi la eretici, întrucât el nu poate fi
separat nici de Biserică şi nici de Duhul Sfânt.134
Sau, dacă ei cred că eficactatea Botezului se datorează autorităţii numelui, astfel încât
se consideră că cei botezaţi în umele lui Iisus Hristos, oriunde şi oricum, sunt înnoiţi şi sfinţiţi,
iar la eretici, în numele aceluiaşi Hristos, se pune mâna deasupra celui botezat, întru primirea
Sfântului Duh, atunci cum se face că întinderea mâinilor nu are aceeaşi autoritate a numelui,
pe care ei pretind că o are sfinţirea Botezului ?
Dacă cineva născut în afara Bisericii poate deveni templu al lui Dumnezeu, de ce nu S-
ar putea revărsa Sfântul Duh asupra acestui templu ? Pentru că cel care a fost sfinţit prin botez
s-a eliberat astfel de păcate şi a renăscut, în plan duhovnicesc, devenind vrednic să primească
Sfântul Duh, aşa cum spune Apostolul: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”
(Galateni 3, 27). Deasemenea, cel care, odată botezat la eretici, a putut să se îmbrace cu Hristos,
cu atât mai mult poate primi Duhul Sfânt trimis de Hristos. De astfel, Cel trimis va fi mai mare
decât Cel care trimite, de vreme ce cineva, botezat în afara Bisericii, a putut să se îmbrace în
Hristos, dar nu a putut să primească Duhul Sfânt, ca şi cum Hristos ar putea fi îmbrăcat fără
Duhul, ori Duhul ar putea fi separat de Hristos. 135
134
135
44
III. Sfânta Taină a Euharistiei
III.1. Introducere
Sfânta Euharistie a fost instituită de Mantuitorul Hristos la Cina cea de Taină. Euharistia
reprezintă împlinirea promisiunii lui Hristos de a rămâne în noi şi noi întru El (Ioan 6, 56).
Mintea este copleşită în faţa măreţiei acestei Taine prin care Hristos se face una cu noi, Trupul
şi Sângele Său una cu trupul şi sângele nostru.
Dumnezeiasca Euharistie este Taina Bisericii lui Hristos, prin ea împărtăşindu-ni-se nu

doar un har, ca în celelalte Sfinte Taine, ci Domnul Însuşi, izvorul tuturor darurilor. Locul
Euharistiei este deci central în Biserica lui Hristos, cea din urmă împlinindu-se în prima, iar
prima săvârşindu-se în cea din urmă136
Pentru că înnoindu-ne pe noi, prin iertarea păcatelor, ne-a dat alt chip, să avem suflet
de copil, ca şi cum ne-ar fi făcut din nou.137
Ţinând cont de importanţa fundamentală a Euharistiei, era de aşteptat ca în jurul ei să

se creeze dispute dintre cele mai aprinse şi era firesc ca Biserica să o apere ca pe odorul cel
mai de preţ. Învăţăturile greşite despre Sfânta Euharistie au existat dintotdeauna, dar ele au
atins o culme în Reformă, care a redus-o la un simplu simbolism comemorativ. Rădăcinile
acestei abateri de la dreapta învăţătură despre Euharistie se găsesc în catolicism, el însuşi ajuns
azi la o gravă criză liturgică, exacerbată de Conciliul II Vatican.138
Problema prezenţei Domnului în Euharistie intră în preocupările teologiei ortodoxe în

special după reformă. Ea ocupă însă un loc important în teologia catolică, pentru care substanţa
pâinii se transformă în Trupul, iar substanţa vinului în Sângele Domnului, rămânând doar
speciile pâinii şi vinului. Explicaţia aceasta are la bază categoriile aristotelice ale substanţei şi
136
Arhim. Dr. Iuvenalie Ionaşcu, Sfânta Euharistie în concepţia lui Al. Schmemann, Ed. Dacpress, 2005 p. 7.
137
***, Epistola zisă a lui Barnaba, în Didahia, p. 120
138
Arhim. Dr. Iuvenalie Ionaşcu, Sfânta Euharistie..., p. 7.
45
accidentelor şi devine parte integrantă a doctrinei catolice oficiale de la scolastică încoace.
Termenul de transsubstanţiaţiune pătrunde şi în teologia ortodoxă, fără să fie acompaniat şi de
teoria conexă, ci numai din dorinţa de a sublinia realitatea prezenţei Domnului în Euharistie.139
Al. Schmemann îşi exprimă dezacordul nu cu termenul sau doctrina transsubstanţiaţiei,

ci cu modul de a pune problema. După el, transsubstanţiaţia răspunde la întrebarea: cum? Cum
are loc prefacerea? Cum îşi manifestă Hristos prezenţa Sa reală în Euharistie?. Or, această
preocupare, ca şi aceea legată de momentul prefacerii, este un rezultat al pierderii sensului
profund al Euharistiei însăşi.140
III.1.1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Tainte a Euharistiei
Sfânta Euharistie reprezintă Jertfa Mântuitorului pentru noi. Atunci când ne împărtaşim
cu Hristos, de fapt îl primim în sufletul şi în trupul nostru, ne unim practic cu El. De aceea este
necesară o pregatire atentă înainte de Împărtăşanie. Biserica a rânduit în acest sens, cele patru
posturi de peste an, pentru curăţirea trupului, precum şi Sfânta Taină a spovedaniei, pentru
curăţirea sufletului.
Să luăm, deci, fraţilor, nu mic prilej de a ne pocăi. Cit avem timp să ne întoarcem la
Dumnezeu Cel ce ne-a chemat, până ll mai avem încă pe Cel -ce ne primeşte. 2. Dacă ne
lepădăm de plăcerile acestea şi dacă ne stăpînim sufletul nostru şi nu-i mai împlinim poftele
lui cele rele, vom avea parte de mila lui Iisus. 3. Ştiţi că «vine ziua judecăţii, ca un cuptor care
arde» 28; şi «se vor topi unele ceruri» 29 şi tot pămîntul ca plumbul topit în foc; şi atunci se
vor arăta faptele cele ascunse şi văzute ale oamenilor. 4. Bună este, dar, milostenia, -Ca
pocăinţă a păcatului; mai bun este postul decît rugă-ciunea, iar milostenia mai bună decît
amîndouă. «Dragostea acoperă mulţime de păcate», iar rugăciunea, pornită dintr-o conştiinţă
curată, izbăveşte de moarte.141
139
140
141
Sfântul Clement Romanul, A doua Epistolă..., p. 101
46
Este scrisă în lege porunca: «Cei care nu va posti postul, cu moarte să fie nimicit», a
poruncit Domnul, pentru ca şi El avea să aducă jertfă pentru păcatele noastre vasul duhului, ca
să se împlinească preînchipuirea, care a fost în fsaac adus pe jertfelnic.142
Înainte de a vorbi despre păcatele care ne împiedică de la o participare activă şi

conştientă la Sfânta Liturghie, trebuie să ştim de ce anume avem nevoie de o astfel de pregătire
(valabilă atât pentru mireni cât şi pentru clerici). De ce trebuie să fim atât de atenţi cu noi
înşine? Înaintea cui trebuie să ne înfăţişăm? Cu cine ne vom împărtăşi?143
La toate aceste întrebări, Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă un răspuns pe măsură. El ne

atrage atenţia asupra faptului că participarea noastră la Sfânta Liturghie nu se poate face
oricum, ci doar pregătiţi trupeşte şi sufleteşte (duhovniceşte), fiindcă noi îl vom vedea şi chiar
ne vom hrăni cu Domnul şi Mântuitorul nostru lisus Hristos. Cel care pe drept cuvânt a fost
numit „Doctor Eucharistiae” a încercat din răsputeri să ne conştientizeze asupra faptului că
Trupul şi Sângele pe Care noi îl primim în cadrul Sfintei Liturghii sunt chiar cele ale Domnului
lisus Hristos istoric, deci nu sunt simboluri ori închipuiri, ci prin intermediul şi cu ajutorul
elementelor fizice palpabile şi văzute, pâinea şi vinul (dar care se sfinţesc la Epicleză) ne
împărtăşim cu (adică mâncăm) însuşi Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu144, Persoana a
adoua a Sfintei Treimi, Care „S-a pogorât din ceruri... şi din fecioara Maria S-a făcut om”;
„Corpul Domnului din Cinea cea de Taină... întru nimic nu se deosebeşte de Corpul Lui. Se
înţelege că noi, care ne împărtăşim din Corpul şi din Sângele Lui, ne împărtăşim din Corpul
Aceluia ce este în ceruri şi închinat de îngeri”145.
Să ne pocăim cu inimă sinceră. Că Dumnezeu cunoaşte pe toate mai dinainte şi ştie cele
din inima nbaistră. Să-I înălţăm, dar, laudă, nu numai din gură, ei şi din inimă, ea să ne
primească ea fii. 11. Că a spus Domnul: «Sunt fraţii Mei acei ce fac voia Tatălui Meu»146
142
***, Epistola zisă a lui Barnaba..., p. 121
143
Stelian Gomboş, Dumnezeiasca Euharistie: Centrul vieţii duhovniceşti a creştinului, Ed. Emia, p. 112.
144
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan G. Coman, Sensul Ecumenic al Sfintei Euharistii la Sfântul Ioan Gură de Aur, în
“Ortodoxia”, anul 1965, nr. 4, p. 521
145
Stelian Gomboş, Dumnezeiasca Euharistie..., p. 112-113.
146
Sfântul Clement Romanul, Epistola a doua..., p. 98.
47
III.1.2. Materia Darurilor de jertfă
Materia folosită pentru Euharistie este pâinea şi vinul. Aducând şi punând pe Prestol
darurile smerite omeneşti - mâncarea şi băutura noastră pământească - noi săvârşim, chiar fără
să gândim, cea mai veche lucrare sfântă tradiţională care, din primele zile ale istoriei omenirii,
alcătuia inima oricărei religii, noi aducem jertfă lui Dumnezeu”. Această jertfă, adusă din hrana
noastră, se preface, pentru noi, în hrana dătătoare de viaţă. „Euharistia se săvârşeşte, de la
început şi până la sfârşit, asupra pâinii şi a vinului Pâinea şi vinul sunt hrana pe care Dumnezeu
a creat-o dintru început ca viaţă”. Sub chipul acestora, Hristos însuşi se dă poporului Său drept
„Pâinea cerească”, „hrană nemuritoare”, facându-ne părtaşi Sieşi - „hram noastră, viaţa
noastră”. Împărtăşirea noastră nu se face doar cu Trupul sau doar cu Sângele lui Hristos: „
credincioşilor li se împart Sfintele Daruri ale Trupului şi Sângelui lui Hristos”, spre
„împărtăşirea cu Duhul Sfânt” şi spre „împlinirea împărăţiei Cerurilor”, adică a Bisericii. 147
Vinul a fost unul dintre produsele cele mai căutate şi mai apreciate încă din Antichitate,
al vandabilităţii pe piaţa de mărfuri, la care trebuie să adăugăm efectele psihotropice pe care
acesta, în exces, le produce asupra consumatorului. Acest produs, uneori sofisticat, alteori
simplu, în funcţie de procesul prin care este obţinut, cunoaşte o mare varietate de soiuri, culori
şi arome, devenind de-a lungul timpului una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate băuturi
din toate timpurile. Importanţa acestui produs a fost atât de mare, încât, pe lângă faptul că
adesea a fost învăluit într-o aură de mister şi misticism, fiind folosit la mai toate ritualurile,
aproape fiecare popor din Antichitate a avut un zeu sau o zeiţă care sa-l patroneze şi sa-l
ocrotească.148
Părintele Dumitru Stăniloae scria referitor la cultul Biserici Ortodoxe că “este mijlocul
principal care ajută viaţa omului să înainteze neabătut pe calea către unirea cu Dumnezeu şi
spre veşnica fericire în lumina feţii Lui. [...] Cultul este, de aceea, mijlocul principal de creştere
Arhim. Dr. Iuvenalie Ionaşcu, Sfânta Euharistie..., p. 43-44.

147
Vătămanu Lect. dr. diac. Cătălin, VINUL Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei, Ed. Doxologia, IAŞI,
148
2015, p. 33.
48
spirituală a omului şi, prin aceasta, o anticipare a fericirii eshatologice sau o arvună a acestei
fericiri”.149
«Pe Hristos Îl caut, Care a murit pentru noi; pe Acela îl vreau, Care a înviat pentru noi»
(VI, 1). «Mai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu!» (VII, 1). «Nu mă bucur de hrana cea
stricăcioasâ. Vreau pîinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Hristos, Cel din sămînţa lui David,
iar băutură vreau sîngele Lui, care este dragoste nestricăcioasă» (VII, 3).150
Denumirea de Paşti este sinonimă cu Sfânta Euharistie. Hristos este Paştile nostru.
Stihirile de la stihoavna slujbei Învierii mărturisesc acest lucru: “O, Paştile cele mari şi
preasfinţite, Hristoase” El este Cel care trece pe om “de la moarte la viaţă şi de la pământ la
cer.”151
În practica liturgică română înţelesul de paşti s-a schimbat de la acela al Euharistiei la

cel al pâinii şi vinului binecuvântate în noaptea pascală iar în unele locuri în joia mare a
Pătimirilor.152
Primul canon care menţionează de pâinea şi vinul ce în popor se numesc paşti s-a dat
la sinodul mitropolitului Sava Brancovici, în 1675, la Alba-Iulia. Canonul obligă preotul la
împărţirea paştilor: „Care popă va da paştile, să le poarte mirenii pre afară, de I nu le va da cu
mâna lui, să i se ia popia.”153
Această inovaţie liturgică a apărut probabil în Ţransilvania în timpul păstoririi

mitropolitului Simeon Ştefan (ales ca mitropolit în februarie 1643). În procesul calvinizării
ortodocşilor români din Transilvania, Gheorghe Rakoczy I impune 15 puncte umilitoare, prin
decretul din 10 octombrie 1643, printre care unul era legat de Sfânta Euharistie: „în locul Sfintei
împărtăşanii să se folosească pâine şi vin nesfinţite”154
În scrierile mitropolitului Neofit Kavsokalivitul se întâlnesc mărturii despre practicarea

împărtăşirii de pâinea şi vinul ce în popor se numeşte paşti, „cei mai mlţi din norod nici ar fi
ştiind ce este Sfânta Priciaş-tenie (împărtăşanie), ci numai la ziua Paştilor ar fi mergând la
149
Dumitru Stăniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrărilor Sfântului Duh asupra credincioşilor, în
“Ortodoxia”, nr. 1, an 1981, p. 11.
150
Sfântul Ignatie Teoforul, Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul, în Didahia, p. 150-151
151
Ioan Vasiu, Sfânta Euharistie, punctul culminant al întâlnirii omului cu Dumnezeu, Ed. Agros, Sibiu, 2008,
p. 72.
152
Ioan Vasiu, Sfânta Euharistie..., p. 72-73.
153
Ioan Lupaş, Studii istorice, vol. V, Tipografia Cartea Românească, Sibiu, 1946, p. 85.
154
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 86.
49
biserică şi nu doar ca să asculte slujba, ci numai ca să ia pâine şi vin, paxipan, ce se numeşte
de voi paşti”155
Ar fi bine ca preoţii să înveţe pe credincioşi prin omilii şi cateheze diferenţa majoră

dintre adevăratele paşti, Sfânta Euharistie, şi pâinea şi vinul binecuvântate ce în popor se
numesc paşti. Ar fi bine să se îndemne la Împărtăşirea de Hristos în noaptea pascală, după ce
în prealabil s-au pregătit pentru primirea Lui.156
Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului este o lucrare a Duhului

Sfânt. Suntul Simeon, Noul Teolog vede în trupul şi sângele euharistic al Domnului toate
bunătaţile viitoare. Prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine creştinul mărturiseşte credinţa lui vie şi
dorinţa de a fi în permanenţa împreuna cu Hristos. "Liturghia este asemenea unei grădini în
care întâlnim nu numai parfumul harului ceresc, al Duhului Sfânt, ci pe însuşi Hristos, ca un
Grădinar sădeşte, îngrijeşte şi hrăneşte pe cei ce intră în acest câmp al rugăciunii. După cum
grădinarul foloseşte pentru ocrotirea florilor şi pomilor altoiţi anumite substanţe, tot aşa
Grădinarul vieţii noastre veşnice - Hristos Domnul ne hrăneşte cu Trupul şi Sângele Său spre
a ne învrednicii de împărăţia cerurilor. El este pâinea cea cerească”157
Iubirea lui Hristos cheamă iubirea noastră aceasta nu poate fi împlinită decât prin
Sălăşuirea Lui în fiinţa noastră: "cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi” (Luca 22, 15).
Acest dor divin ne cheamă şi pe noi creştinii la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.
Prin Sfânta Cuminicătură simţim legătura cea mai desăvârşită şi puternică pe care o avem cu
Dumnezeu. Trupul Sângele Domnului este pentru creştinii care se împărtăşesc cu el cu evlavie
şi frică chezăşia vieţii veşnice: "Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viaţă
veşnică şi Eu Îl voi învia pe el în ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54). Roadele acestei Sfinte Taine
sunt minunate. Prin Sfânta Împărtăşanie se realizeaza o legătură strânsă între noi şi Hristos
încât EL devine principiul şi Stăpânul vieţii noastre " Fiul lui Dumnezeu se smereşte atât de
mult faţă de noi, încât îşi face sălaş în noi, pentru ca noi să avem sălaş în împărăţia lui
Dumnezeu"158
155
Ioan Vasiu, Sfânta Euharistie..., p. 73.
156
157
Vasile Episcopl Oradiei, Cuvântări Liturgice, Editura Episcopiei Ortodoxe Române Oradea 1973, p. 94
158
Vasile Episcopl Oradiei, Cuvântări Liturgice..., p. 99.
50
III.2. Explicarea Euharistiei
Ca toate Sfintele Taine, Sfânta Euharistie (Liturghie) începe cu binecuvântarea

Împărăţiei Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...”, fapt ce ne determină să accentuăm că ne
raportază la Împărăţia lui Dumnezeu, având deschidere eshatologică, universală şi dimensiune
eclesiologică. Dionisie Pseudo Areopagitul o numeşte ca fiind cea mai importantă dintre
Sfintele Taine, iar „dascălul său cel vestit” - Ierotei, o numea „Taina Tainelor” sau „ritul
riturilor”; Teodor al Andiedelor spunea că „Cele ce se săvârşesc în Sfânta Liturghie sunt
simboluri ale tuturor actelor iconomiei mântuirii neamului omenesc şi au ca centru Sfânta
Euharistie”. Nu putem lăsa neobservat ori ignora faptul că, în teologie, Taina Euharistiei a
pierdut, în timp, locul central; nu mai este „taina tainelor” ci este una din cele şapte Sfinte taine,
aşa după cum o tratează atât Teologia Dogmatică, cât şi Liturgica, cu toate că în viaţa Bisericii
şi în conştiinţa creştinilor activi, Euharistia rămâne centrul vieţii. Pr. Prof. Alexander
Schmemann constată că „Taina (Sfânta Euharistie) este redusă la două acte, la două
„momente”: prefacerea darurilor euharistice în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos şi
împărtăşirea. Taina se defineşte prin răspunsul la întrebarea cum, adică în virtutea cărei „cauze”
şi când, adică în care moment, se săvârşeşte prefacerea darurilor. Acest răspuns îl aflăm în
definirea oricărei taine şi anume: în formula săvârşirii tainei - proprie fiecărei taine. Formulă
considerată a fi necesară, indispensabilă şi suficientă”. El consideră ca principală cauză a
acestei stări influenţa teologiei scolastice a tainelor, bazată pe „formula săvârşirii tainei” şi
înţelegerea greşită a noţiunii de „simbol”. În tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, începând mai
cu seamă cu Dionisie Pseudo Areopagitul, continuând cu Maxim Mărturisitorul şi cu ceilalţi
tâlcuitori, inclusiv Nicolae cabasila, este folosit din plin simbolul159. Pentru ei însă simbolul nu
preînchipuie, ci descoperă şi face părtaş cu ceea ce descoperă. „În noţiunea iniţială de simbol,
simbolul este descoperirea şi prezenţa altuia, tocmai a unui altul real care, în condiţiile date, nu
poate fi descoperit decât în simbol.”160 Pentru Dionisie Pseudo Areopagitul, limbajul cel mai
adevărat despre Dumnezeu este cel care neagă. Dacă limbajul simbolistic al Sfintei Scripturi
ascunde înţelesul interior de ochii simplului curios şi ne oferă imagini ce ne sunt la îndemână
159
Stelian Gomboş, Dumnezeiasca Euharistie..., p. 14.
160
Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1989, p. 52.
51
şi pot fi folosite în ascesiunea şi urcuşul nostru spre Dumnezeu, limbajul simbolic liturgic
„neasemănător” - cel mai potrivit pentru Dumnezeu, pentru că El transcende, de fapt, tot ceea
ce spunem despre El - ne pune în contact nemijlocit cu Dumnezeu. Însă de la acest înţeles al
simbolului s-a ajuns la simbolul de „preînchipuire”, când, de fapt, originalul grecesc συμβαλο
exprima faptul de a pune împreună, de a uni şi reuni. Biserica nu preînchipuie împărăţia lui
Dumnezeu, Jertfa Euharistică nu preînchipuie jertfa nesângeroasă a Mântuitorului Iisus
Hristos, iar arhiereul nu preînchipuie pe Arhiereul Iisus Hristos, ci în Biserică - împărăţia lui
Dumnezeu deschisă pe pământ - se săvârşesc cele cereşti cu ajutorul celor pământeşti. Spre
exemplu, Nicolae Cabasila spune că „taina iconomiei lui Hristos este simbolizată prin însăşi
jertfa Sfmtei Liturghii”, în sensul că „La Sfânta Liturghie toate ne duc cu gândul la lucrarea
mântuitoare a lui Iisus Hristos, pentru ca priveliştea ei fiind în faţa ochilor noştri să ne
sfinţească sufletele şi în acest fel să devenim vrednici de primirea Sfintelor Daruri”. Sfânta şi
Dumnezeiasca Liturghie nu este, deci, un simbol, ci un act al Bisericii, prin care îşi îndeplineşte
adevărata ei misiune, şi anume de a conduce pe fiii ei în împărăţia Cerurilor. Din acest motiv,
poate fi definită nu doar ca „taină a tainelor” ci şi ca „Taină a împărăţiei”. Din aceasta se vede
deschiderea eshatologică a Euharistiei, fiindcă totul se săvârşeşte în perspectiva împărăţiei lui
Dumnezeu şi a vieţii veşnice. „Prin puterea misterului liturgic, spunea Părintele Dumitru
Stăniloae, timpul de deschide şi noi suntem proiectaţi pe planul unde eternitatea se încrucişează
cu timpul şi noi devenim în Sfânta Liturghie contemporani reali ai evenimentelor biblice din
Geneză, până la a doua venire; noi le trăim concret ca martorii lor oculari. De aceea, fiecare
citire a Evangheliei ne plasează în evenimentul relatat...” Chiar rugăciunile Liturghiei ne
introduc în această stare: „cu vrednicie şi cu dreptate este a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a te
binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a- Ţi mulţumi, Ţie a ne închina, în tot locul stăpânirii
Tale; căci Tu eşti Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi
acelaşi fiind: Tu şi Unul Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai
adus pe noi şi, căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-
ai suit la cer şi ne-ai dăruit împărăţia Ta ce va să fie... ” şi „Aducându-ne aminte, aşadar, de
această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de
învierea cea de a treia zi, de înălţarea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta şi de cea de a doua
şi slăvită iarăşi venire", In acest sens, Teodor de Mopsuestia zice: „Nu este un lucru nou, ci
este Liturghia care are loc în cer şi noi suntem cu Cel ce este în cer. Toate Sfintele Cine ale
Bisericii nu sunt decât una şi aceeaşi Cină eternă şi unică, aceea a lui Iisus Hristos, în cămara
de sus”. Din păcate, însă, pentru teologia contemporană, Eshatologia ocupă în manualele şi
tratatele teologice un capitol final, rupt de toate celelalte, devenind o noţiune foarte abstractă;
52
dacă pentru Biserica primelor veacuri creştine Eshatonul era motivaţia luptei cu prigonitorii şi
a acceptării martirajului, ştiind că Iisus Hristos va veni curând biruitor şi împărăţia lui
Dumnezeu va triumfa, iar pentru monahism, mai ales în veacurile imediat următoare încetării
persecuţiilor, o preocupare continuă, pentru noi, cei de astăzi, şi mai cu seamă pentru teologia
academică, Eshatologia pare atât de îndepărtată şi abstractizată, încât trăirea „raiului” şi-a
pierdut conţinutul. De altfel, „învăţaţii tâlcuitori ai creştinismului” evită noţiunea aceasta ca
fiind ceva „naiv şi primitiv”. în realitate, acesta este efectul unui nou fel de abordare teologică
a Euharistiei, despre care tocmai am menţionat.161
III.4. Prefigurări ale Sfintei Euharistii în Vechiul Testament
Sfinţii Părinţi162 se opresc asupra evenimentului din Fac. 14,18 şi spun că aici avem o
(primă) prefigurare clară a Euharistiei prin „pâine şi vin" — ofranda pe care Melchisedec o
aduce lui Avraam. Dacă ne ducem la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful163, vom putea înţelege
uşor faptul că, atunci când se vorbeşte despre Euharistie, se vorbeşte despre jertfă şi vom coborî
astfel până la jertfa din Fac. 4, presupunând în acelaşi timp că vom avea în vedere tot timpul
ansamblul integral al noţiunii de jertfa din Vechiul Testament. Şi aceasta pentru faptul că
jertfele, în Vechiul Testament, sunt daruri şi sacrificii aduse de om lui Dumnezeu pentru a
dobândi iertarea păcatelor, pentru a-şi exprima mulţumirea, pentru împăcare, ca semn de
supunere cu umilinţă lui Dumnezeu. în perspectiva imnurilor lui Ebed Yahwe (Is.42 şi 49),
aceste jertfe vor fi substituite/îşi vor găsi plinirea in jertfe unică a Ebedului. Deci, putem spune
ci în cadrul jertfelor pot fi identificate ff în special în jertfele de mulţumire, împăcare, pace -
elemente tipologice pentru Sfânta Euharistie. Sărbătorile religioase ale evreilor special cele
care au în centru Paştele evreiesc, înţeles ca memorial al Exodului, şi banchetul sacrificial -
exprimă mulţumirea (ievharisteo) adusă lui Dumnezeu pentru berakot-urile - binecuvântările
ce se revarsă asupra lor şi le deschid calea spre comuniune prin slujirea Celui sacrificat/jertfit
161
162
Sântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1983, p.
144-145.
163
Pr. Prof. univ. dr. Dumitru Megheşan, Mărturisire şi Euharistie - lucrări sfinte pentru restaurarea hristică a
persoanei umane, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea, 2014 p. 40.
53
(I Cor. 10,18-21). Observăm, deci, că se realizează aceeaşi finalitate ca şi în cazul
Euharistiei.164
Dumnezeu ne-a arătat, prin toţi profeţii, că nu are nevoie nici de jertfe, nici de arderi de
tot, nici de daruri de jertfă, că spune: «Ce nevoie am Eu de mulţimea jertfelor voastre ? zice
Domnul. sunt sătul de arderile de tot, de seul mieilor; iar sînge de tauri şi de ţapi nu voiesc şi
nici să veniţi să vă arătaţi Mie. Că cine a cerut acestea din mîinile voastre ? Nu veţi adăuga a
călca în curtea Mea. Dacă veţi aduce făină de grîu e în deşert, tămîie este urîciune Mie -, lunile
cele noi ale voastre şi sîmhetele nu le sufăr». Aşadar, pe acestea le-a desfiinţat, pentru ca legea
nouă a Domnului nostru Iisus Hristos, care este fără jugul necesităţii, să nu aibă darul de jertfă
făcut de mînă omenească.165
Aşadar, nouă ne grăieşte aşa: «Jertfa lui Dumnezeu, inimă în- frîntâ» ; mireasmă cu bun
miros Domnului, inima, care slăveşte pe Cel ce a plăsmuit-o» . Se cuvine, dar, fraţilor, să fim
cu foarte mare luare aminte de mîntuirea noastră, ca nu cumva vicleanul, strecurînd în noi pe
furiş rătăcirea, să ne arunce din viaţa noastră.166
Aprofimdând documentarea la această temă, am întâlnit o lucrare a unui teolog apusean

al cărei titlu mi-a plăcut foarte mult. Este vorba despre Dr. Brant Pitre care, abordând tema
Euharistiei, vorbeşte despre „rădăcinile iudaice ale Euharistiei. Ideea de rădăcină mi-a plăcut
foarte mult deoarece, în acest caz, este mult mai mult decât atunci când vorbeşti despre
tipologii. Mi- am amintit, însă, cu plăcere de un teolog franciscan pe care l-am întâlnit la
Studium biblicum franciscanum la Ierusalim, Frederic Manns, care şi-a dedicat mulţi ani din
viaţă pentru a studia tema rădăcinilor iudaice ale creştinismului, iar una dintre scrierile sale
importante pentru tema noastră este L’Evangile de Jean á la lumière du Judaisme în care are
un capitol dedicat lui Ioan 6.
a) Noul Exod sau Peshah şi Paştele creştin - tipoi-i euharistice. Vechiul Exod este tipos
al Noului Exod. Atunci când este definită noţiunea de tipos, unul dintre sensuri este cel de
„corespondenţe”, aşa că, de această dată, mă voi referi în secţiunea analitică la a evidenţia, în
primul rând, corespondenţele dintre cele două ieşiri.167
164
Pr. Prof. univ. dr. Dumitru Megheşan, Mărturisire şi Euharistie..., p. 40-41.
165
***, Epistola zisă a lui Barnaba..., p. 115
166
***, Epistola zisă a lui Barnaba..., p. 115-116
167
Pr. Prof. univ. dr. Dumitru Megheşan, Mărturisire şi Euharistie..., p. 41.
54
Ritualul Paştelui iudaic are ca perioadă de sărbătorire şapte zile, iar între elementele
centrale se află azima şi cupa cu vin, elemente ce simbolizează, alături de mielul pascal, pe
Hristos euharistic.
b) Mana din pustie şi Noua Mană. Cu tema „manei” intram în sectorialul pâinii p|
lehem, iar elementul noutestamentar de raportare este „pâinea care s-a pogorât din cer” (In.
6,31-32), dar alături de tema manei, trebuie să alăturăm tema „lehem ha pannim” (Lev. 24,1-
9). Episodul manei este prezentat în leş. 16 şi relatează cârtirea poporului şi răspunsul lui
Dumnezeu care le trimite „pâine din cer”, iar mai apoi came -prepeliţe. Mana era ca şi
amestecul de pâine şi miere, ori aceste elemente ne amintesc de descrierea Edenului, a
pământului făgăduinţei în care curge lapte şi miere. în Psalmi se vorbeşte, de asemenea, de
pâinea îngerilor (Ps. 77,28-33). Apoi aflăm că omenii cu mană a fost aşezat în Chivot (leş.
16,33-34; Evr. 9,6).168
Iisus, noua mană, pâinea vieţii (In. 6,48) este ceea ce creştinul cere în cadrul Rugăciunii
Domneşti (Mt. 6,11; LcA 1,3) unde se spune „epi-ousios” - ton arton imon ton epiousion didou
imin to kat’imeran. Expresia „epi-ousian” este înţeleasă de Fer. Ieronim ca supersubstanţială,
noi însă mergem pe linia antiohiană şi spunem că este vorba aici de „pâinea vieţii”, adică de
Trupul lui Iisus şi, coroborând cu relatarea Cinei celei de taină (Mt. 26,17-30, în special v. 26-
28) spunem că este Sfânta Euharistie, trupul şi sângele Meu prin care cei ce se împărtăşesc nu
vor mai muri în veci.
c) Lehem ha pannim - pâinile feţei sau pâinile punerii înainte (Lev. 24,1-9) şi Euharistia
- noua „pâine a feţei" (In. 2, 19-22). Slujirea, după leş. 25,10-40, o săvârşeau evreii la Cortul
Sfânt unde era aşezat în centru Chivotul, în care se aflau omenii cu mană, tablele Legii, toiagul
lui aaron care a odrâslit, alături de care se aflau menora iar în faţa catapetesmei era masa de aur
cu pâinile punerii înainte sau pâinile feţei în număr de 12. Aceste pâini mai sunt numite de
evrei şi pâinile prezenţei înţelese ca jertfa nesângeroasă, minchah — jertfa de pâine şi vin (Ieş.
25, 29; Mal. 1,11).169
Pâinea cea nouă şi Noul Templu din Legea Nouă (Mt. 12,1-8) cel pe care îl vesteşte
aici Iisus este trupul Său, adică Euharistia, noul Templu (In. 2,19-22) iar cei care aduc pâinile
prezenţei sunt ucenicii care adunau grâul. în acest registru vom putea înscrie elementele de
168
Pr. Prof. univ. dr. Dumitru Megheşan, Mărturisire şi Euharistie..., p. 43.
169
55
tipologie euharistică din istoria lui Iosif (Fac. 37-50): salvarea sa de către paharnic, ajungerea
sa în slujirea de Ţafinat Paneah / tatăl pâinii prin care ni se transmit următoarele învăţături:
Iosif salvat de la temniţă/robie trece la o nouă viaţă prin pâine şi vin; el se descoperă fraţilor şi
îi iarta pentru păcatul lor prin pâine şi vin; lumea este salvată de la moarte prin pâinea
egiptenilor adunată şi dăruită de către Iosif.
Alături de aceste teme expuse putem aşeza: funcţia tipologică a Chivotului / Cortului
Sfânt / Templului, care conţin, după cum am spus mai sus, elemente tipologic euharistice; prin
receptarea jertfei lui Isaac (Fac. 22) din perspectiva informaţiilor ulterioare de natură istorică,
locul altarului de pe Muntele Moria va fi, mai târziu, locul Ariei lui Araunah Iebusitul, iar aria
de treierat este prezentată datorită cernerii, alegerii grâului curat, ca prefigurare a zilei judecăţii,
dar şi ca tipos al Euharistiei, propunându-se chiar lecturarea cărţii Rut din perspectivă
euharistică. Lor le-aş adăuga o ultimă temă din Torah:
d) Legământul - torah/berith sau sângele legământului şi stole Meu, al Legii «lei noi”
(Mf. 26,28), respectiv „acest pto este Legea cea nouă, întru sângele Meu, care se varsă pentru
voi” (Lc. 22,20). în Legea veche, pâinea şi vinul erau oferite alături de primele roade de fructe
ale pământului ca semn de mulţumire adus lui Dumnezeu Creatorul. Dar ele capătă o nouă
semnificaţie în contextul Exodului: pâinea nedospită pe care evreii o mănâncă în fiecare an de
Peshah comemorează graba cu care ei au plecat din Egipt, însă în deşert li se oferă împlinirea
pâinii, mana, care este tipos al pâinii - Cuvântul lui Dumnezeu, iar cupa binecuvântării care
încheie masa pascală are o dimensiune eshatologică şi, în acelaşi timp, este o plinire a tiposului
euharistie constituit din pâine şi vine care nu este încă Euharistie, dar care o cere, şi care a
rămas pentru evrei (leş. 13,9- 10).170
170
56
III.5. Sfânta Euharistie în context liturgic
Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos adresate lumii prin dialogul Său cu ucenicii, sunt
lămuritoare pentru a înţelege rolul Euharistiei în viaţa Bisericii: „Eu sunt Pâinea cea vie, care
S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi
da pentru viaţa lumii este Trupul Meu(..,) Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca
trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui nu veţi avea viaţă în voi. Cel care mănâncă
trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,51; 53-56).171
Euharistia este prin excelenţă Taina comunităţii bisericeşti, adunate în jurul aceluiaşi
Hristos, din care se împărtăşesc, inaugurând, de fiecare dată la un nivel superior, experienţa
împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţie inaugurată de comuniunea de iubire în Hristos şi
desăvârşită eshatologic, deşi experienţa ei o facem, în mod tainic, încă de aici, prin
Euharistie.172
Autorul începe şi sfârşeşte cartea cu aceeaşi problematică a crizei, care ni se descoperă

a fi eclesiologică, de experienţă a Euharistiei. Căci societatea contemporană a pierdut „sensul
eclesiologic al Euharistiei”. Probă a acestei crize, a individualismului, „este practica
contemporană a împărtăşirii, redusă în cele din urmă la,necesităţile spirituale’ personale ale
credincioşilor, împărtăşire pe care nimeni - nici clerul, nici mirenii — nu o mai primeşte în
duhul rugăciunii euharistice: pe noi pe toţi care ne împărtăşim dintr-o Pâine şi dintr-un Potir,
să ne uneşti unul cu altul prin împărtăşirea aceluiaşi Duh Sfânt...”. Euharistia ar trebui să fie
deci Taina Bisericii, experimentată ca o întâlnire a tuturor în Hristos. Moartea şi învierea Lui
ni le împropriem, iar aceasta este o experienţă personală, deci eclesială.173
Euharistia este „ Taina Adunării”, „ Taina Bisericii”, chiar dacă noi o înţelegem azi
într-un mod „reductiv”. „Adunarea în Biserică... este condiţia...(posibilităţii) Liturghiei”;
„adunarea a fost totdeauna actul prim şi de bază al Euharistiei. Acest fapt este indicat şi în
denumirea liturgică primară a săvârşitorului Euharistiei: Proistosul, a cărui primă funcţie este
171
172
Arhim. Dr. Iuvenalie Ionaşcu, Sfânta Euharistie în concepţia lui Al. Schmemann, Ed. Dacpress, 2005, p. 21.
173
57
de a fi conducătorul adunării, de a fi proistosul fraţilor în acest fel, adunarea este primul act
liturgic al Euharistiei, este baza şi începutul ei”
Adunarea noastră în Biserică este adunarea în rugăciune. Comunitatea care se roagă

realizează Biserica. Pentru că nu numai credincioşii se roagă, ci Hristos însuşi se roagă cu
binecredincioşii, prin Duhul Sfânt. Aceasta o exprimă ectenia mare, care, urmând slavoslaviei
împărăţiei, se relevă drept expresia rugăciunii „ obşteşti şi conciliatoare”. Căci „aceasta nu este
o rugăciune,simplă’ a omului sau a unei grupări omeneşti, ci este rugăciunea lui Hristos însuşi
către Tatăl Său, dăruită nouă, că acest dar al rugăciunii lui Hristos, al cererii Lui, este darul cel
dintâi şi cel mai mare al Bisericii. Noi ne rugăm lui Hristos şi El, prin Duhul Său Sfânt, se
roagă în noi cei adunaţi în numele Lui”. Biserica este aşadar comunitatea unită în rugăciunea
euharistică, în duhul rugăciunii lui Hristos. Ni se descoperă Biserica drept rugăciune”; şi în
virtutea acestei realităţi, rugăciunile particulare nu sunt individuale, ci se încadrează în
rugăciunea comunitară, ca rezultat al concentrării „puterii rugătoare a Bisericii, a întregii sale
iubiri asupra omului, asupra nevoilor lui”, fapt relevat de ectenia întreită.174
Liantul sau sufletul acestei comunităţi, care realizează Biserica lui Hristos, în care şi
pentru care El se jertfeşte tainic, este iubirea Lui. „Creştinismul este nu numai poruncă, dar şi
revelaţie şi dar al iubirii...A rămâne în Hristos înseamnă a fi şi a trăi în Biserică. Biserica este
viaţa lui Hristos comunicată şi dăruită oamenilor; Biserica trăieşte cu iubirea lui Hristos şi
rămâne în iubirea Lui Iubirea lui Hristos este începutul, conţinutul şi scopul Bisericii; prin
esenţa sa, iubirea este unicul criteriu al Bisericii, căci toate celelalte sunt cuprinse în ea...
Iubirea este esenţa sfinţeniei Bisericii, căci ea,s-a turnat în inimile noastre de către Duhul Sfânt';
este esenţa unităţii Bisericii care,se zideşte pe sine în iubire”, şi este esenţa apostolicităţii şi
sobornicităţii, căci Biserica este totdeauna şi pretutindeni aceeaşi unire apostolică unică, unire
legată prin iubire”. De aceea, „adunarea în Biserică este înainte de toate Taina iubirii. Noi
mergem la Biserică pentru iubire, pentru ca iubirea cea nouă a lui Hristos însuşi, care ni se
dăruieşte în unitatea noastră..., pentru ca alcătuind Trupul ! lui Hristos, să putem rămâne în
iubirea lui Hristos şi să-I arătăm iubirea Lui în lume... Prin adunare se împlineşte I Biserica, în
care participând la Hristos şi la iubirea Lui, alcătuim noi cei mulţi, un singur Trup... ”. Dar noi
„ştim că nu putem ajunge la această iubire prin noi înşine, nu j putem primi pacea lui Hristos;
cea mai presus de orice | înţelegere’ şi nu putem căpăta prin noi înşine iertarea păcatelor; viaţa
174
58
veşnică şi unirea cu Dumnezeu. Toate acestea ni se dau, ni se dăruiesc în Biserică prin taina
sfântă şi întreaga Biserică este o mare Taină, este lucrarea sfântă a lui Hristos”.175
La Proscomidie, pregătirea Sfântului Agneţ constituie principala parte a ritualului şi are

un simbolism dublu: face referire la Naşterea Mântuitorului dar în acelaşi timp şi la Patimile şi
moartea Lui.
Astfel, prescura cea dintai, din care se scoate Sf. Agnet, inchipuie pe Sf. Fecioara, din
care S-a nascut Domnul, dupa trup; scoaterea Sf. Agnet din prescura inseamna intruparea si
nasterea Domnului din Sf. Fecioara. Proscomidia inchipuie locul Nasterii (Betleemul) si al
vietii Mantuitorului, dinainte de Botez (Nazaret, Capernaum), iar discul tine locul ieslei din
staulul de vite in care a fost culcat Pruncul dupa nastere. Acoperamintele sunt scutecele cu care
a fost infasat dumnezeiescul Prunc de catre Magii de la Rasarit. Asezarea stelutei desfacute
peste Sfantul Disc simbolizeaza steaua care i-a calauzit pe magi spre locul nasterii, iar
tamaierea sau cadirea inseamna darurile: aur, smirna si tamaie, aduse dumnezeiescului Prunc
de catre Magii de la Rasarit. Acoperirea darurilor si ramanerea lor tainica la Proscomidiar
inseamna vremea necunoscuta a vietii lui Iisus, inainte de inceperea lucrarii Sale in lume, viata
pe care Sfintele Evanghelii nu ne-o istorisesc.176
Proscomidiarul sau locul din Sfântul altar unde se săvârşeşte lucrarea Proscomidiei
închipuie acum locul naşterii (Vitleemul), iar discul pe care se aşează Sfântul Agneţ este
peştera, staulul sau ieslea vitelor în care s-a născut Domnul. Asteriscul sau steluţa care se aşează
peste disc ne aduce aminte de steaua care se arăta la Naştere şi a călăuzit paşii magilor spre
Vitleem(" Şi venind steaua a stat deasupra locului unde era Pruncul născut", Matei II, 9);
procoveţele sau acoperămintele care se pun peste Daruri simbolizează scutecele cu care a fost
înfăşat Dumnezeiescul Prunc(Luca II, 7), iar cădirea sau tămâierea Darurilor înseamnă ofranda
omagiară de smirnă şi tămâie adusă de magii de la răsărit Dumnezeiescului Prunc. Acoperirea
Darurilor şi rămânerea lor tainică la Proscomidiar până la Vohodul cel Mare înseamnă vremea
necunoscută a vieţii lui Iisus petrecuta de El la Nazaret şi Capernaum, înainte de ieşirea şi
începerea lucrării Sale în lume. Pe de altă parte, ritualul pregătirii Sfântului Agneţ simbolizează
în chipul cel mai intuitiv răstignirea, patimile şi moartea Domnului. Simbolismul acesta e mai
evident mai ales în formulele sacramentale folosite la Proscomidie începând chiar cu prima,

175
176
https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/invatatura-credinta-ortodoxa/despre-sfanta-liturghie-
80560.html, alin. 114, 05.02.2018 ora 15.43.
59
prin care se face însemnarea prescurii înainte de scoaterea Sfântului Agneţ: " Întru pomenirea
Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”, formulă care ne arată că tot
ceea ce se face în Sfânta Liturghie se face pentru împlinirea poruncii date de Mântuitorul
Sfinţilor Săi Apostoli: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea.” Astfel Proscomidiarul
închipuie Golgota sau locul Răstignirii. Copia sau cuţitul de care se foloseşte preotul pentru
tăierea pâinii însemnează lancea (suliţa) cu care Domnul a fost împuns în coastă de către unul
din ostaşi. Scoaterea Sfântului Agneţ din prescură, străpungerea crucişă şi împungerea lui cu
copia închipuie jertfa sângeroasă a Domnului, adică răstignirea Lui pe cruce cu tot cortegiul
patimilior îndurate de El; acoperământul discului şi cel al potirului reprezintă giulgiul în care
a fost înfăşurat Trupul mort al Domnului şi marama care i s-a pus pe faţă, iar aerul este piatra
pusă deasupra mormântului. Vinul şi apa turnate în Sfântul Potir închipuie sângele şi apa care
au curs din Sfânta coastă a Domnului, împunsă cu suliţa şi care au devenit apoi cele două
izvoare ale vieţii harului: apa botezului şi sângele Sfintei Împărtăşanii. Sfântul Potir închipuie
atât paharul, ritual folosit de Domnul la cină, cât şi vasul cu fiere şi oţet din care a fost adăpat
Cel Răstignit. Sfântul Disc pe care se aşează Sfântul Agneţ reprezintă patul pe care Iosif şi
Nicodim au aşezat trupul Domnului după coborârea Lui de pe Cruce şi l-au adus la groapă.
Buretele cu care preotul strânge miridele depuse pe disc, ne aminteşte de buretele îmbibat cu
oţet şi fiere, cu care ostaşii l-au adăpat în batjocoră pe Iisus Iar cădirea de la sfârşitul
Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat trupul Domnului înainte de
înmormântare.”177
Sfârşitul rugăciunii înălţării Sfântului Agneţ se încheie cu afirmarea scopului ultim al

Liturghiei: „Şi ne învredniceşte pe noi, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul
Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge, şi prin noi la tot poporul.”185 Clericii slujitori se roagă
Mântuitorului să fie mai întâi să fie învredniciţi să primească Sfintele, pentru ca mai apoi, prin
ei, să fie împărtăşiţi şi credincioşii, toţi membrii Bisericii care nu au impedimente să primească
Sfintele Taine. Luând parte la Sfânta Liturghie, se petrece împreună cu Hristos, se ascultă
glasul Lui, se stă aproape de El, iar la urmă cei pregătiţi se împărtăşesc de El.178
Aşadar, pentru că acestea ne sunt cunoscute şi am pătruns în adîncurile dumnezeieştei

cunoştinţe, se cuvine să facem în rînduială pe toate cîte a poruncit Stăpânul,• să le facem la
vremile rânduite. 2. A poruncit ca darurile de jertfă şi liturghiile să nu se săvîrşească la în-
177
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, p. 244.
178
60
tîmplare şi fără rînduială, ci la anumite timpuri şi ceasuri. 3. El a rîn- duht, cu voinţa Lui cea
ipreaînaltă, unde şi prin cine vrea să se săvîrşească acestea, pentru da, fiind săvîrşite toate cu
cuvioşie şi cu încuviinţarea Lui, să fie bine primite de voinţa Sa. 4. Aşadar, cei ce aduc la
vremile rînduite darurile lor de jertfă sunt bine primiţi şi fericiţi; că nu păcătuiesc cei ce
urmează poruncile Stăpânului. 5. Arhiereului îi sunt date slujiri proprii, preoţilor li s-a rînduit
loc propriu, leviţilor le sunt puse diaconii proprii, iar laicului îi sunt date porunci pentru laici.179
Primii creştini se împărtăşeau de Hristos pentru a-L urma, pe când astăzi Hristos nu mai
este singurul motiv al împărtăşirii, ci se caută spor în viaţă. în credinţă, în înţelegerea cea
duhovnicească, se caută sănătatea sufletului şi a trupului, se doreşte iluminarea, cu alte cuvinte
se urmăresc foloasele împărtăşirii şi nu simpla unire cu Hristos.180
Cu dragoste ne-a primit Stăpînul, pentru dragostea, pe care o avea pentru noi, Iisus
Hristos, Domnul nostru, şi-a dat, cu voia lui Dumnezeu, sângele Său pentru noi, trupul Său
pentru trupul nostru şi sufletul Său pentru sufletele noastre181
Prin euharistie creştinul comunică real cu Hristos, "Acesta Se amestecă şi Se frământă

pe Sine cu noi”188, lucrează în noi, ne face asemenea Lui, devenind făpturi noi, oameni înnoiţi.
Iar cel ce după primirea Sfintei împărtăşanii săvârşeşte răul, acela se desparte iar de Hristos,
asemenea unei crengi care se rupe de pomul ei. „Prin împărtăşire omul s-a altoit pe Hristos",
iar prin faptele sale rele cade iar din comuniunea cu El. De aceea, continuarea firească a Sfintei
Liturghii sunt milosteniile, mesele frăţeşti şi alte lucruri plăcute lui Dumnezeu. Viaţa de după
liturghie trebuie să fie o Liturghie continuă, o liturghie după Liturghie.182
Domnul în Euharistie rămâne fără răspuns pentru mintea noastră. Credincioşii nu pot
continua pe calea credinţei fără hrănă şi băutură cerească. Sunt numeroşi creştini care spun:
„Aş vrea să văd faţa Sa, chipul Său, veşmintele Sale, încălţămintea Sa. Dar iatăne în Euharistie,
tu-L vezi Îl atingi, Îl mănânci.” (Omilii la Matei; Sfântul Ioan Gură de Aur) Sfintele Taine nu
sunt altceva decât lucrarea lui Hristos, prin ele Iisus Hristos îşi continuă lucrarea Mântuitoare
în Biserică prin Duhul Sfânt. Prin Euharistie creştinii devin maturi în Hristos unindu-ne cu
acesta în cel mai intim posibil. Prin Sfânta Euharistie celelalte taine se desăvârşesc Ea fiind
singura Taină capabilă să îndepărteze orice întinare umană înaintea lui Dumnezeu şi numai
179
Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni..., p. 67
180
181
Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni..., p.71
182
61
această Taină face ca darurile primite prin celelalte taine sa strălucească într-un mod evident.
Prin unirea euharistică Hristos ne sprijineşte căci: " Văzând Hristos că prin noi înşine nu ne
putem îndrepta s-a făcut îndreptarea noastră venind din sânurile Tatălui, s-a făcut Sfinţirea şi
răscumpărarea noastră, a stricat zidul vrajbei în Trupul Său şi ne-a împăcat cu Dumnezeu şi
încă nu numai în firea Sa şi o singură dată, când a murit, ci de fiecare dată şi pe toţi oamenii
reânnoinduse şi azi în noi ca şi atunci prin răstignire, căci şi pe noi ne iartă ori de câte ori
părându-ne rău de păcate ne apropriem de Sfânta Masă.183
Partea centrală, punctul culminant al Sfintei Liturghii este anaforaua liturgică, respectiv
partea a treia, epicleza invocarea Sfântului Duh şi prefacerea darurilor. Înainte de prefacerea
darurilor preotul, printr-un şir de rugăciuni pregăteşte sufletele credincioşilor pentru
înfricoşătoarea taină ce se apropie. Credincioşii rostesc simbolul credinţei astfel mărturisind
dreapta credinţă, iar preotul îndeamnă: " Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfânta
Jertfă cu pace să o aducem". Aceste cuvinte preced clipa când se va săvârşi prefacerea darurilor.
La îndemnul preotului: " Sus să avem inimile". Credincioşii care participă la Sfânta Liturghie
trebuie întradevăr să ridice inima la Dumnezeu şi să uite de toate lucrurile lumeşti. Preoţii îi
cheamă pe credincioşi la cântarea biruinţei: „Cântare de biruinţă, cântând, strigând, glas
înălţând şi grăind: Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, imn prin care creştinii laudă biruinţa de pe
crucea lui Hristos. În acest moment tainic se cuvine ca, credincioşii să păşească cu sufletul în
foişorul în care se află Mântuitorul cu ucenicii la Cina cea din urmă. Se cuvine să ascultăm cu
inima noastră intonaţia acestui glas şi Să-i privim faţa îndurerată ca de moarte dar blândă ca a
unui mieluşel care merge la junghiere. Să ascultăm cum din dragoste pentru noi Mântuitorul se
zbate în faţa patimilor şi a crucii pe care El o simte cum vine către El şi cum i se aşează pe
umeri în strigătele de batjocoră ale mulţimii. „Beţi dintru acesta toţi, Acesta este Sângele Meu,
al legii cele noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. În momentul
în care auzim aceste cuvinte se cuvine „a ne închina până la pământ, căci atunci Mântuitorul
simte cum se înalţă crucea cu El, simte sfâşierile Trupului Său pironit în cuie, simte Sângele
Său cum se prelinge în şiroaie lungi pe lemnul crucii pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru
întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu sub legea cea nouă a dragostei”184
Dacă prin celelalte Sfinte Taine ni se împărtăşeşte Sfântul Duh prin care avem înfierea
dumnezeiască şi harul mântuitor, prin Euharistie ne împărtăşim cu însuşi Domnul nostru Iisus
183
Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, Traducere de Doctor Teodor Podogae, Tipografia Arhidecezană,
Sibiu 1943 p. 86
184
Nicolae Voniga, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Sibiu, 1942 p. 88-90
62
Hristos în stare de jertfa şi înviere, fără de care nu putem avea părtăşie cu El şi, în consecinţă,
nu putem dobândi mântuirea. Toate actele liturgice, şi cu atât mai mult Euharistia, „nu pot fi
socotite ca o reprezentare saa ca chipuri ale operei de mântuire a lui Iisus Hristos, aşa cum sunt
riturile din vechile culte de misterii. Ele trebuie socotite ca forme de exprimare a lucrării
mântuitoare săvârşite în ea, nu chipuri de privit; ca forme sensibile în care se împlineşte
lucrarea nevăzută a lui Iisus Hristos. Pri ele, se arată credinţei Iisus Hristos însuşi, prezent şi
lucrător prin Duhul”185. De aceea, pentru Sfanţul Ioan Gură de Aur nu există numai o identitate
de scop şi de I săvârşitor între Cina cea de Taină şi Jertfa Euharistică, ci şi o ^identitate de loc:
„Pe Sfânta Masă nu este ceva mai puţin. Căci r nu a făcut-o pe aceea Dumnezeu şi pe aceasta
omul, ci şi pe aceasta tot Dumnezeu. însăşi aceasta este cea pe care Iisus Hristos o înconjura
cu Sfinţii Apostoli atunci. De acolo au ieşit la Muntele Măslinilor”. Biserica îl primeşte pe
Dumnezeu în ea, prin sfinţirea ei de către arhiereu, ca împlinitor al lucrării Sale mântuitoare,
soteriologice, iar „Sfânta Masă este mormântul din care ni se arată Trupul şi Sângele Său, jertfit
în chipul pâinii şi a vinului. Dar tot ea este masa Cinei celei de Taină şi Tronul Ceresc pe care
s-a aşezat Hristos cel jertfit, ca Miel şi înjunghiat... Dar jertfa este implicată în naşterea lui
Hristos ca om. De aceea, Sfânta Masă este şi iesle. Hristos se află pe Sfânta Masă, cu toate
actele Sale mântuitoare recapitulate. Căci numai aşa ne mântuieşte”. Acum putem spune că
Euharistia nu „preînchipuie” ceva, ci descoperă totul şi împărtăşeşte pe Hristos tuturor.186
Prin unirea Euharistică întreaga făptură omenească se transfigurează, Hristos ne face

asemenea Lui şi devenim oameni noi. Sfântul Ioan Evanghelistul afirmă că „Sângele lui Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţeşte de tot păcatul” (I Ioan I, 17)
185
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 825, în Omilii la Matei, traducere în limba română de Pr. Prof. Univ. Dr.
Dumitru Fecioru, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumul 23, Bucureşti, 1994, p. 936.
186
63
III.7. Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea şi Euharistia
În tradiţia veche, botezul, mirungerea şi euharistia erau un singur tot, un singur

ansamblu liturgic, o rînduială complexă, fiindcă fiecare din aceste taine se împlineşte în
celelalte două în aşa fel încât este imposibil să înţelegi deplin semnificaţia uneia independent
de celelalte două.187
Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia
episcopul i-a îngăduit. 2. Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea credincioşilor, după
cum unde este Iisus Hristos, acolo este şi Biserica universală fl. Fără episcop nu este îngăduit
nici a boteza, nici a face agapă; că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul, ca
tot ce se săvârşeşte să fie sigur şi întemeiat.188
Dacă Mirungerea, cum am încercat să dovedim, încununează Botezul, Euharistia

înseamnă încununarea Mirungerii. încununare sau, dacă preferăm, desăvîrşire, nu înseamnă
aici validitate, fiecare taină fiind validă în ea însăşi, ci corelaţie dinamică, existenţială şi
spirituală a acestor taine în viaţa nouă primită de la Hristos. în botez, noi renaştem din apă şi
din Duh, şi această naştere ne deschide spre primirea darului Sfîntului Duh, care ne deschide
accesul în Biserică, permiţîndu-ne să stăm la masa lui Hristos în împărăţia Sa. Suntem botezaţi
cu scopul de a putea primi Duhul Sfînt; primimDuhul Sfînt, cu scopul de a deveni membri ai
Trupului lui Hristos şi să creştem la sînul Bisericii până devenim plenar şi veridic creştini.189
Euharistia este jertfă este mîncare şi băutâră duhovnicească; este viaţă veşnică; se
săvîrşeşte duminica, «în duminica Domnului». Euharistia este precedată de două rugăciuni de
invocare: una pentru potir, alta la frîngerea plinii; după împărtăşire, urmează rugăciunea de
mulţumire. Numai cei botezaţi se pot împărtăşi.190
Cea dintâi tâlcuire completă, sistematică şi amănunţită, a Liturghiei creştine şi a

Tainelor de iniţiere creştine (Botezul, Mirungerea şi Sf. Euharistie) o aflăm în cele cinci
187
Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh..., p. 179.
188
Sfântul Ignatie Teoforul, Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul..., p. 184.
189
Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh..., p. 179-180.
190
***, Scrierile..., p. 21.
64
Cateheze mystagogice (Cateh. XIX-XXIII) ale Sfântului Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului
†386, sau poate ale lui Ioan, succesorul său la episcopatul Ierusalimului, cum indică unii codici
vechi şi cum cred unii patrologi contemporani, bazându-se pe diferenţa de stil dintre catehezele
mistagogice şi primele 19 cateheze. Ele au fost ţinute în săptămâna luminată a anului 348
(probabil chiar anul promovării sale la episcopat). În marea basilică a Sf. Mormânt, zidită de
Constantin cel Mare în faţa neofiţilor care primiseră Sfântul Botez în noaptea Paştelui, dar ne-
au parvenit, după părerea unora, nu în redactarea originală a autorului, ci într-o copie făcută de
un auditor.191
În primele două cateheze mystagogice (cateh XIX şi XX), Sf. Chiril explică slujba
Botezului, în a treia (cateh. XXI) Mirungerea, în a patra (cateh. XXII) Sfânta Euharistie, iar în
a cincea şi ultima (cateh. XXIII) rânduiala sfintei Liturghii. Unele idei şi cunoştinţe elementare
despre Botez şi Mirungere le împărtăşeşte Sf. Chiril chiar catehumenilor, într-unele din
catehezele ţinute în cursul postului Paştelor din acelaşi an, şi indeosebi în Cateeza a treia, în
care marele catehet expune mai mult doctrina creştină a Botezului.
Pe vremea Sf. Chiril, Botezul se săvârşea, în regulă generală, pentru oameni în vârstă
(maturi de ambele sexe) şi avea loc de obicei în locaşuri sau încăperi anume destinate pentru
aceasta, numite baptisterii şi formate în general dintr-o încăpere introductivă (un pridvor sau
tindă = πραύλιον τοῦ βαπτίσματος οἴκος) şi una interioară (ἐντᾠ, ἐςωτέρᾠ οἴκᾠ) «apele
purtătoare de Hristos, cari au bună mireazmă», cum le numeşte Sf. Chiril.192
Candidatul la botez intra în pridvorul baptisteriului, unde era întors cu faţa spre apus şi
făcea mai întâi, ceea ce numim azi «lepădări». Întinzând mâna spre apus, rostea adică, la
îndemnul preotului, formula: «Mă lepăd de tine, satano ! şi de toate lucrurile tale... şi de toată
trufia (strălucirea) ta şi de toată slujirea ta !». Se întorcea apoi cu faţa spre răsărit şi rostea o
scurtă formulă de mărturisire a credinţei: «Cred în Tatăl şi în Fiul şi în Sf. Duh şi în botezul
pocăinţei» (cateh. XIX, 9, trad. rom. p. 547). Păşea după aceea înlăuntrul baptisteriului. Aici
se dezbrăca, rămânând gol, şi era uns «cu untdelemn exorcizat, din creştetul capului până la
picioare» (ελαίᾠ ἐπορκιστᾠἀπ’ ἄκριν τριχῶν κοπυφῆς ἔως τῶν κάτω). Era condus apoi spre
bazinul cu apa botezului (colimvitral), unde se făcea o ultimă verificare a credinţei
candidatului, care era întrebat încă o dată dacă crede în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh; după aceasta se făcea Botezul, prin întreita cufundare în apa sfinţită în prealabil, printr-o
191
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor..., p. 8-9.
192
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor..., p. 9-10
65
formulă de epicleză cu caracter trinitar. Urma ungerea cu sfântul mir, la frunte, la urechi, la
nări şi pe piept (Sf. Chiril nu dă formulele sacramentale ale ungerii). După primirea botezului,
neofiţii purtau haine albe.193
193
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor..., p. 11.
66
Concluzii
Viaţa noastră în Hristos se dobândeşte numai prin Sfintele Taine, „care vestesc moartea
şi îngroparea Domnului, şi, cu ajutorul lor, ne naştem la viaţă duhovnicească, creştem în ea şi
ajungem să ne unim în chip strălucit cu Însuşi Mântuitorul nostru lisus Hristos. Căci prin aceste
lucrări sfinte «ne mişcăm şi suntem», aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel"194.
Ortodocşii şi catolicii admit şapte Sfinte Taine, care au temeiuri scripturistice, fiind
instituite de către Domnul I Iristos. Unora dintre acestea El Ie da şi materia: apă, pâine etc., nu
doar cuvintele de instituire. Protestanţii admit numai două: Botezul şi Euharistia, dar numai ca
simboluri sau simple forme.195
Sfintele Taine „sunt lucrări sfinte, care. într-o formă văzută, împart credincioşilor harul
sfinţitor, nevăzut"196: prin Botez ne renaştem duhovnceşte, prin ungerea cu Sfântul Mir se
dezvoltă şi se întăreşte această viaţă duhovnicească, Sfânta Euharistie o nutreşte şi o înviorează,
“iar boala sufletului, păcatul, este vindecat prin Spovedanie şi Maslu; la ele se mai adaugă încă
două taine: Munta şi Preoţia”197.
Prin Sfintele Taine dobândim o cunoaştere mai înaltă, după cum ni se arată în Viaţa lui
Moise, de Sfântul Grigorie de Nyssa198, unde se spune: “Prin Sfintele Taine ale Bisericii
dobândim nu numai puterea lui Hristos, care ne întăreşte împotriva păcatului şi prin care
creştem in virtute, ci şi o cunoaştere mai înaltă a lui Dumnezeu prin credinţă bazată pe
experienţa vieţii lui Hristos primite în Taine”199. Mai mult, „prin ele se varsă în om viaţa
dumnezeiască, energiile dumnezeieşti ale Sfintei Treimi, sălăşluite în umanitatea Fiului şi
coborâte în noi prin Sfântul Duh"200. Deşi sunt în număr de şapte, cum am arătat, şi au roluri
deosebite, au strânse legături între ele, întrucât toate puterile harice pe care le primim prin ele
194
Diac. Lect. Cătălin Vătămanu, Spovedanie şi Euharistie, Ed. Doxologia, Iaşi, 2014, p.224.
195
Diac. Lect. Cătălin Vătămanu, Spovedanie..., p.224.
196
Pr. Ioan Mihăilescu, Dogmatica, manual pentru clasa a VI-a de seminar, ediţia a 3-a, Bucureşti, 1932, p. 194.
197
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Numărul Sfintelor Taine. Raportul între ele, în Ortodoxia, an 1956, nr. 4-6, p.
191.
198
199
200
Pr. prof. D. Stăniloae, Rugăciunile pentru alţii şi sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologice, an 1970, nr. 1-
2, p. 42.
67
izvorăsc din acelaşi lisus Hristos, Mântuitorul lumii. Tainele se săvârşesc numai in cadrul
Bisericii. Nu există Taine în afară de Biserică, cum nu există nici mântuire în afară de ea, afirmă
Sfântul Ciprian, Episcopul Cartaginei (258), pentru că în afară de Biserică, Sfinte Taine,
ierurgii, ierarhic sfinţitoare etc., omul nu este în relaţie deplină cu lisus Hristos, „adică în
har”.201
Pentru aceasta a suferit Domnul să-şi dea trupul Său spre nimicire, ca să ne curăţim prin
iertarea păcatelor, cu stropirea cu sîngele Lui. Că despre El s-au scris în Scriptură unele către
Israil, iar altele către noi. Şi spune aşa: «A fost rănit pentru fărădelegile noastre şi a pătimit
pentru păcatele noastre; cu rana Lui noi ne-am vindecat; ca o oaie la junghiere s-a adus şi ca
un miel fără de glas înaintea celui ce-1 tunde pe el» Suntem datori, dar, să mulţumim mult
Domnului, că ne-a făcut cunoscute cele trecute, că ne-a înţelepţit în cele prezente şi că nu
Suntem nepricepuţi în cele viitoare. Că zice Scriptura: «Că nu pe nedrept se întind laţuri
păsărilor»; vrea să spună că pe dreptate piere omul, care, cunoscând calea dreptăţii, merge pe
calea întunericului.202
201
202
***, Epistola zisă a lui Barnaba..., p. 118.
68
Bibliografie
Surse biblice
• *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005.
Cărţi patristice
• ***, Sfântul Botez, lumina vieţii creştine - Florilegiu patristic, trad. şi note de Ştefan
Dumitru, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2012.
• ***, Scrierile Părinţilor Apostolici, în Didahia.
• ***, Învăţătura celor Doisprezece Apostoli, în Didahia.
• ***, Epistola zisă a lui Barnaba, în Didahia.
• AMBROZIE, Sfântul, în Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 53, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
• BĂJĂU, Pr. Dr. I. Constantin, P.S.B. din epoca primară, Ed. Universitaria, Craiova,
2010.
• COMAN, Pr. Prof. Ioan G., Patrologie, vol. 1.
• GURĂ DE AUR, Sfântul Ioan, Omilii la Matei, trad. În limba română de Pr. Prof.
Univ. Dr. Dumitru Fecioru, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, Bucureşti, 1994.
• MAXIM, Sfântul Mărturisitorul, Ambigua, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 1983.
69
• ROMANUL, Sfântul Clement, Epistola către Corinteni, în Didahia.
• ROMANUL, Sfântul Clement, A doua Epistolă către Corinteni, în Didahia.
• TEOFORUL, Sfântul Ignatie, Epistolele Sfântului Ignatie, în Didahia.
Cărţi, studii şi articole
• BRANIŞTE, Pr. Prof. Ene, Explicarea Botezului în «cateheze baptismale» ale Sfântului
Ioan Gură de Aur, Studii Teologice, an 1970, nr. 7-8.
• BRANIŞTE, Pr. Prof. Dr. Ene, Explicarea Sfintelor Taine de iniţiere, Ed.
Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1990.
• BRANIŞTE, Pr. Prof. Dr. Ene, Despre Sfintele Taine, Studii Teologice, an 1976, nr.
5-6.
• BRANIŞTE, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica specială, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1985.
• CABASILA, Nicolae, Viaţa în Hristos, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.
• CABASILA, Nicolae, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Ed. Arhiepiscopiei

Bucureştilor, Bucureşti, 1989.
• CALOIAN, Pr. Nicolaie, Taina Sfântului Botez, Ed. Omega.
• CARAZA, Diac. Asist. Ioan, Botezul în lumina Sfintei Scripturi după mărturiile
Sfinţilor Părinţi şi în teologia reformatorilor, în Ortodoxia, nr. 4/1991.
• COMAN, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan, Sensul Ecumenic al Sfintei Euharistii la Sfântul
Ioan Gură de Aur, în Ortodoxia, an 1965, nr. 4.
• CHIŢU, Magistrand Viorel, Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului ca izor

pentru istoria cultului creştin, în Studii Teologice, an 1960.
70
• EVDOKIMOV, Paul, Vârstele vieţii spirituale, Ed. Christiana, 1993.
• FILARET, Mitropolitul Moscovei, Grădina de flori duhovniceşti, Ed. Bunavestire,

Bacău, 2001.
• GOMBOŞ Stelian, Dumnezeiasca Euharistie: Centrul vieţii duhovniceşti a

creştinului, Ed. Emia.
• HAU, Drd. Miahi, Tainele de iniţiere dupa Catehezele mistagogice ale Sfântului
Chiril al Ierusalimului, în Ortodoxia, an 1986.
• ILIESCU, Ana, Sfântul Botez, între ceremonie a Vechiului Testament şi taină a

Noului Testament, Ed. Arves, 2010.
• IONAŞCU, Arhim. Dr. Iuvenalie, Sfânta Euharistie în concepţia lui Al. Schmemann,
Ed. Dacpress, 2005.
• LUPAŞ, Ioan, Studii istorice, vol V., Tipografia Cartea Românească, Sibiu, 1946.
• MEGHEŞAN, Pr. Prof. univ. dr. Dumitru, Mărturisire şi Euharistie - lucrări sfinte
pentru restaurarea hristică a persoanei umane, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea, 2014.
• MICLE, Ierom. Veniamin, Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Taine în Biserica

Ortodoxă, în Ortodoxia, an 1972, nr. 4.
• MIRCEA, Pr. Ioan, Taina Botezului, în Ortodoxia, an 1979, nr. 3-4, p. 474.
• PĂCURARIU, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, EIBMBOR, Bucureşti,

1992.
• POPA, Drd. A. Costică, Botezul şi unitatea creştină în lumina sfintelor canoane, în

Ortodoxia, an 1974, nr. 3, p. 489.
• RADU, Pr. Lect. Gh. Dumitru, Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema
comuniunii, în Ortodoxia, an 1978, nr. 1-2.
• SCHMEMANN, Alexander, Din apă şi din duh, Studiu liturgic al Botezului, trad. de
Ioan Buga, Ed. Symbol, București, 1992.
71
• STĂNILOAE, Pr. porf. dr. Dumitru, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrărilor
Sfântului Duh asupra credincioşilor, în “Ortodoxia”, nr. 1, 1981.
• STĂNILOAE, Pr. porf. dr. Dumitru, Sfintele Taine în general, în Teologia Dogmatică
Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., Bucureşti, 1978.
• STĂNILOAE, Pr. porf. dr. Dumitru, Taina Sfântului Botez, în Teologia Dogmatică
Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., Bucureşti, 1978.
• STĂNILOAE, Pr. porf. dr. Dumitru, Numărul Sfintelor Taine. Raportul între ele, în
Ortodoxia, an 1956, nr. 4-6.
• STĂNILOAE, Pr. porf. dr. Dumitru, Rugăciunile pentru alţii şi sobornicitatea

Bisericii, în Studii Teologice, an 1970, nr. 1-2.
• TARAZI, Drd. Nadim, Relaţia dintre botez şi înviere în viaţa credinciosului după
Epistola către Romani, în Studii Teologice, an 1974, nr. 1-2.
• VASILE, Episcopl Oradiei, Cuvântări Liturgice, Editura Episcopiei Ortodoxe

Române, Oradea, 1973.
• VASIU, Ioan, Sfânta Euharistie, punctul culminant al întâlnirii omului cu Dumnezeu,

Ed. Agros, Sibiu, 2008.
• VĂTĂMANU, Lect. dr. diac. Cătălin, Spovedanie şi Euharistie, Ed. Doxologia, Iaşi,
2014.
• VĂTĂMANU, Lect. dr. diac. Cătălin, VINUL Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a
creaţiei, Ed. Doxologia, IAŞI, 2015.
• VLACHOS, Arhim. Hierotheos, Predici la marile sărbători, traducere de Daniela

Filoreanu, Ed. Cartea Ortodoxă, Galaţi, 2004
• VOICU, Diac. Constantin, Probleme dogmatice în opera Marele Cuvânt Catehetic al

Sfântului Grigorie de Nisa, în Ortodoxia, an 1961.
• VONIGA, Nicolae, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, Sibiu 1942.
72
• ZĂGREAN Arhim. Prof. Dr. Ioan şi TODORAN Pr. Prof. Dr. Isidor, Teologia
Dogmatică şi Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1991.
Surse Electronice
• https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/invatatura-credinta-ortodoxa/despre-
sfanta-liturghie-80560.html
73

Sfanta Taina A Botezului Si Sfanta Taina A Euharistiei in Literatura Apostolica PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sfanta Taina A Botezului Si Sfanta Taina A Euharistiei in Literatura Apostolica PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Sfânta Taină a Botezului şi Sfânta Taină a

Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu Dima Darius

Susținător: Dima Darius

I. Sfintele Taine ..................................................................... 4

I.2. Importanţa Sfintelor Taine în viaţa credincioşilor şi a Bisericii

Viaţa spirituală a creştinului ortodox se naşte, creşte şi se desăvârşeşte în jurul

Biserica, în calitatea ei de comunitate şi comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, prin

I.3. Săvârşitorul Sfintelor Taine

El însuşi S-a botezat şi de aceea a poruncit ca toţi să se boteze, declarând totodată că El

El a iertat păcatele şi a rămas să le ierte mai departe prin preoţi împuternicindu-i pe

I.4. Cine sunt Părinţii Apostolici

Sfinţii Părinţi subliniază cu toţii importanţa momentului botezului pentru opera de

În prima sa Cateheză mistagogică, Sfântul Chiril al Ierusalimului descrie şi explică

Botezul condiţionează mântuirea omului. “Iisus Hristos nu s-a botezat ca să ia iertare

Din Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului rezultă că învăţătura actuală a Bisericii

În ce priveşte pe Sfântul Grigorie al Nissei, pentru aceasta “naşterea spiritual” a omului

Botezul şterge şi vina şi pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceşte şi urmările

În Noul Testament, Mântuitorul se îndreaptă spre malul Mării Galileii, se urcă în

Faptul că preotul ca reprezentant calificat al Bisericii face posibil ca în caz de urgenţă,

În baza Botezului şi a mirului, credincioşii laici au o preoţie generală şi drepturi precise

Pregătirea pentru botez sau catehumenatul cuprinde iniţierea creştină şi exorcismele.

Anumiţi teologi şi filosofi, străduindu-se a explica şi deci a raţionaliza existenţa şi

Ca o continuare, urmează lepădarea de Satan, unirea cu Hristos a celui ce urmează a fi

II.1.2. Botezul lui Ioan şi Botezul lui Hristos

Ritualurile de purificare iudaice subliniau purificarea inimii, curăţirea şi demnitatea de

Cei ce săvârșeau botezul înainte de Cincizecime nu erau îmbrăcați cu Duhul Sfânt și

II.2. Explicarea Botezului

Conform tendinţei generale, în epoca patristică, de a găsi în istoria Vechiului Testament

Ne lepădăm de Satana, pentru că el este pricinuitorul şi urzitorul tuturor răutăţilor,

Dezbrăcarea candidatului de haine înseamnă dezbrăcarea lui de omul cel vechi şi de

Mergerea catehumenilor către colimvitra cu apa botezului, din interiorul baptisteriului,

Întâita cufundare a catehumenilor în apa Botezului arată în chip simbolic îngroparea

Sfântul Ambrozie al Milanului spune: “Deschideţi-vă urechile şi bucuraţi-vă de

II.4. Taina Sfântului Botez în Vechiul şi Noul Testament

Autorii cărţilor Noului Testament şi Părinţii bisericeşti au scos în evidenţă acte şi

Prima prefigurare a botezului creştin, în ordine cronologică o constituie apa primordial

Înainte de a prezenta explicarea propriu-zisă a Botezului la Sf. Ioan, vom încerca să

Riturile prebaptismale, erau, ca şi la Ierusalim, pentru:

c) Unirea cu Hristos şi;

a) Exorcismele erau citite de către exorcişti, cu mult înainte de săvârşirea botezului

b) Ceremonia solemnă a lepădării de satana şi a unirii cu Hristos avea loc la sfârşitul

De reţinut că Sf. Ioan nu pomeneşte de suflarea şi scuiparea diavolului de către

d) Ungerea prebaptismală a catehumenilor se făcea la Antiohia în două etape. O primă

Nu se menţionează nicăieri la Hrisostom ungerea postbaptismală (Mirungerea sau

În această privinţă, cu toate că voi respectaţi adevărul şi autoritatea rânduielii catholice

De altfel, a accepta faptul că aceia ar fi acordat Botezul înseamnă a încuviinţa botezul

Căci printre alte chestiuni abordate de el cu superficialitate şi nechibzuinţă, fie străine

Aşadar, nimeni nu trebuie sa-i învinuiască pe Apostoli ca şi cum ei ar fi fost de acord

Dar ce orbire a sufletului, la ce ticăloşie te conduce refulzul de a recunoaşte unitatea

Dumnezeiasca Euharistie este Taina Bisericii lui Hristos, prin ea împărtăşindu-ni-se nu

Ţinând cont de importanţa fundamentală a Euharistiei, era de aşteptat ca în jurul ei să

Problema prezenţei Domnului în Euharistie intră în preocupările teologiei ortodoxe în

Al. Schmemann îşi exprimă dezacordul nu cu termenul sau doctrina transsubstanţiaţiei,

III.1.1. Pregătirea pentru primirea Sfintei Tainte a Euharistiei

Înainte de a vorbi despre păcatele care ne împiedică de la o participare activă şi

La toate aceste întrebări, Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă un răspuns pe măsură. El ne

Arhim. Dr. Iuvenalie Ionaşcu, Sfânta Euharistie..., p. 43-44.

În practica liturgică română înţelesul de paşti s-a schimbat de la acela al Euharistiei la

Această inovaţie liturgică a apărut probabil în Ţransilvania în timpul păstoririi

În scrierile mitropolitului Neofit Kavsokalivitul se întâlnesc mărturii despre practicarea

Ar fi bine ca preoţii să înveţe pe credincioşi prin omilii şi cateheze diferenţa majoră