INTRODUCERE

Fericitul Augustin († 430) este unul dintre cei mai mari, fecunzi și
prestigioși scriitori latini din secolele IV și V. Cu el literatura latină creștină
atinge apogeul.
Personalitate complexă, Fericitul Augustin însemnează pentru evul
patristic o pagină de glorie și un pisc. Geniul său filozofic îi înscrie numele între
marii cugetători, talentul literar îl așează între maeștrii paginilor neuitate, iar
credința sa profundă, ca și experiența personală îl situează între marii teofori.
După Sfântul Apostol Pavel și Sfântul Ignatie al Antiohiei, se poate
număra drept „unul dintre Părinții cei mai pnevmatofori ai epocii patristice, a
cărui convertire înseamnă un miracol și a cărui întreagă viață este trăire cu
conștiința prezenței inefabile a Duhului.”1
Gândirea teologică a Fericitului Augustin a influențat pe scriitorii
bisericști latini de după el, teologia medievală romano-catolică, într-o mare
măsură teologia Reformei Protestante din secolul al XVI-lea și influențează până
astăzi îndeosebi teologia Bisericii Romano-Catolice.
El este și rămâne „corifeul gândirii teologice a Bisericii de Apus în epoca
de aur a Bisericii creștine”2
În secolul al IV lea, creștinismul a triumfat definitiv asupra vechilor religii
păgâne. Fericitul Augustin este contemporanul marilor teologi și gânditori din
Răsărit: Sf. Vasile cel Mare († 379), Sf. Chiril al Ierusalimului († 386), Sf.
Grigorie de Nazianz († 389), Sf. Grigorie de Nyssa († 394) și Sf. Ioan Gură de
Aur († 407).

1
Cornițescu Constantin, Fericitul Augustin despre Sfântul Duh, [în] „Studii Teologice”,XVII(1965), nr. 5-6, p.
334.
2
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu,
E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p.5.

1
 În istoria creștinismului și a gândirii umane, Fericitul Augustin se impune
datorită operei sale, importantă nu numai prin cantitatea și calitatea sa, dar mai
ales prin profunzimea gândirii sale teologice și filozofice, care influențează până
azi gândirea filosofică religioasă asupra destinului omului și al întregii omeniri.
„Problemele esențiale care l-au preocupat au fost: existența și structura ființei lui
Dumnezeu, problema binelui și răului, harul divin și importanța lui în opera de
mântuire a omului. El este și rămâne cel dintâi scriitor creștin care a pus bazele
unei filosofii a istoriei din punct de vedere creștin, reușind să încadreze, într-o
privire unitară grandioasă, destinele întregului neam omenesc de la origini până
la termenul său final.”3
Fericitul Augustin a fost unul dintre puținele personalități patristice care a
a pus în discuție și a încercat să soluționeze aproape toate problemele teologice
creștine. „Cugetarea sa teologică și filosofică, prin stilul și claritatea limbii, prin
bogăția ideilor și soluțiilor noi ce le aduce, a fost și continuă să fie încă și astăzi
în atenția celor mai iluștri și variați cercetători, care nu obosesc studiindu-l din
cele mai diferite aspecte și puncte de vedere.”4

3
Ibidem, p.6.
4
Magistrand Ică Ioan, Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta Treime după tratatul ‹‹De Trinitate››, [în]
„Studii Teologice”, XIII(1961), nr. 3-4, p. 166.

2
 VIAȚA ȘI OPERA FERICITULUI AUGUSTIN

VIAȚA FERICITULUI AUGUSTIN

Aurelius Augustinus s-a născut la 13 noiembrie 354 în orășelul Tagaste

din provincia romană Numidiam în Africa de Nord și a murit la 28 august 430,
în orășelul său episcopal Hippo Regius, azi Anaba, în Algeria, asediată atunci de
vandalii lui Genseric, populație de origine germană, plecată de aici în Spania și
de aici în Africa de Nord în căutarea unor noi așezări.
Tatăl său, Patricius, era păgân și s-a botezat in 371, cu puțin înainte de
moarte. El avea o mică proprietate în Tagaste și era membru in curia orașului.
Mama sa, Monica, era o creștină desăvârșită, plină de pietate și
devotament și s-a străduit mult pentru convertirea soțului și a fiului ei Augustin.
El a mai avut un frate, Navigius și o soră al cărei nume nu-l cunoaștem.
Datorită ajutorului generos al unui prieten, Romanianus, între anii 370-
374, a făcut studii superioare la Cartagina, metropola Africii Romane. Tânăr de
17 ani, Augustin, pe lângă studii, este ispitit de distracții, plăceri, ba chiar și
neorânduieli morale, pe care le va regreta cu sinceritatee în lucrarea sa
„Confessiones”.
În 373, la vârsta de 19 ani, Augustin descoperi valoarea și importanța
filosofiei în urma citirii dialogului Hortensius al lui Cicero (†43 î.Hr.). Tot
acum, a fost atras de erezia maniheilor, cu care a rămas în legături peste zece
ani, până în 384, când începu să audieze la Milano predicile Sf. Ambrozie
(†397), arhiepiscopul orașului, care i-au plăcut. Aici, din convorbirile sale cu Sf.
Ambrozie și cu preotul Simplicianus, urmașul Sf. Ambrozie ca episcop, după
397, descoperi valoarea Sfintei Scripturi.
Momentul culminant al convertirii sale s-a petrecut în anul 386, când
dintr-o casă vecină auzic glasul unui copil care-i spunea: „tolle, lege”, adică ”ia,

3
citește!”. Deschizând la întâmplare Sfânta Scriptură, Fericitul Augustin dădu
peste textul din Epistola către Romani 13, 13-14, în care Sf. Apostol Pavel
spune: „ Să umblăm cuviincioși ca ziua, nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări
și fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus
Hristos, iar grija de trup să nu o faceți spre a-i trezi poftele”
Astfel, în noaptea Paștelui din 24 aprilie 387, Fericitul Augustin primi
botezul într-o atmosferă de mare și strălucită sărbătoare, împreună cu fiul său
Adeodatus și cu prietenul său Alypius, botez săvârșit chiar de Sf. Ambrozie în
catedrala din Mediolanum.
La moartea mamei sale (toamna anului 387), Fericitul Augustin încercă o
profundă durere și se hotărî să consacre tot restul zilelor sale slujirii Domnului.
Astfel, datorită cunoștințelor sale literare, filosofice și teologice, renumele
Fericitului Augustin se răspândi repede, iar la sfârșitul anului 395 a fost hirotonit
episcop de Hippo Regius de către Valeriu, aici păstorind până la moartea sa din
28 august 430.

OPERA FERICITULUI AUGUSTIN

Opera Fericitului Augustin este imensă. Biograful său Possidius, episcop

de Calama (episcopus Calamensis), spune că Fericitul Augustin a lăsat cărți și
tratate „ în care se poate cunoaște, prin harul lui Dumnezeu, în ce fel și cât de
mare a fost în Biserică, iar în acestea credincioșii îl găsesc întotdeauna viu – in
quibus, dono Dei, qualis et quantusque in Ecclesia fuerit noscitur, et in his
semper vivere a fidelibus invenitur... – Faptul acesta îl recunosc cei ce profită de
lectura cărților scrise despre lucrurile divine...”5
Ghenadie de Marsilia se exprimă astfel cu privire la opera Fericitului
Augustin: „Augustin..., om renumit în toată lumea pentru erudiția sa divină și
5
Possidius, Vita Sancti Augustini, 31, P.L., XXXII, ed, 64.

4
umană, cu credință curată, cu viață nepătată, a scris cât nu se poate afla. Cine s-
ar putea lăuda că are toate ale lui, sau cine ar putea citi cu atâta râvnă cu câtă a
scris el?”6
El ne-a lăsat lucrări filosofice, teologice, apologetice, dogmatice,
polemice, execetice, de teologie practică, numeroase predici și scrisori.
Dintre operele cele mai însemnata ale Fericitului Augustin amintim
următoarele:
1. Confessiones – Mărturisiri, în 13 cărți, scrisă între anii 397-401; este o

lucrare de analiză psihologică religioasă, în care Augustin, pătruns cu

totul de remușcări, istorisește cu o sinceritate impresionantă
imperfecțiunile, ispitirile, căderile, rătăcirile, greșelile și păcatele
tinereții, până la moartea mamei sale, la Ostia în 387, pentru ca, prin
exemplul vieții sale, să arate minunatele efecte ale harului divin, care
poate elibera pe păcătoși de păcatele lor.
2. De civitate Dei – Despre cetatea lui Dumnezeu, lucrare în 22 de cărți,

scrisă între anii 413 și 426, timp de 14 ani, este cea mai importantă și
valoroasă dintre operele teologică-apoligetice ale Fericitului Augustin.
Ocazia compunerii acestei uriașe opere i-a oferit-o cucerirea Romei, la
24 august 410, de către Alaric, regele vizigoților. „Scrierea De civitate
dei este nu numai cea mai perfectă operă teologico-apologetică a
antichității creștine, ci, în același timp, este prima mare încercare de
filosofie a istoriei, care se ridică la perspectiva universalului.7”
3. De Trinitate – Despre Sfânta Treime, este cea mai de seamă operă

dogmatică a Fericitului Augustin, la care a lucrat 16 ani, între 400-416.

Folosind formule curente ale teologiei creștine sin secolele IV și V,
Fericitul Augustin precizează că în Dumnezeu se află „una essenția
sive substantia, tres personae” – „o singură esență sau ființă, în trei

6
Gennadius Massiliensis, De scriptoribus ecclesiasticis, 38, P.L., LVIII, col. 1079-1080.
7
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală-manual pentru Seminariile Teologice, București,
2004, p. 216.

5
 persoane” (De Trinitate, VIII, 4). El a greșit însă când a susținut că
Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul – Filioque ( De Trinitate,
I, 9; VI, 5; XV, 26), deoarece Mântuitorul ne-a încredințat că „ Duhul
Sfânt purcede de la Tatăl” (Ioan 15, 26).
Din cele arătate, se înțelege că „el este corifeul gândirii teologice a
Bisericii de Apus, în epoca de aur a Bisericii creștine, când nu se făcea
deosebire între Biserica Răsăritului și Biserica Apusului, între
Constantinopol și Roma, căci amândouă formau o singură Biserică
Universală a Domnului Hristos.”8

LUCRAREA „CONFESSIONES” FERICITULUI AUGUSTIN ( partea a

II-a)

Scrierea Confessiones ( = Mărturisiri) a Fericitului Augustin scrisă între

anii 397-401, nu este o simplă biografie, ci o istorisire sinceră și impresionantă a
creșterii și evoluției sale intelectuale, morale și spirituale din copilărie până la
moartea mamei sale, întâmplată în toamna anului 387, când el se afla în plină
maturitate, având atunci 33 de ani.
Lucrarea Confessiones se împarte în două: partea I – cărțile I-IX și partea
a doua, cărțile X-XIII. El ne istoricește pe rând studiile făcute în timpul
copilăriei, frământările și îndoilelile sale în tinerețe, căderile în păcate și
ridicările sale, dar mai ales zbuciumul continuu al sufletului său în căutarea lui
Dumnezeu.
În partea I, el descrie, pe larg, încercările, ispitirile și căderile prin care a
trecut, din care harul lui Dumnezeu l-a scos, făcând să strălucească darurile Sale
în sufletul său.

8
Ibidem, p. 217.

6
 Partea a II-a a Mărturisirilor cuprinde cărțile X-XIII, pe care le-a scris
între anii 400-401, deci la trei ani după moartea mamei sale.
În cartea a X-a, cea mai lungă dintre toate, 43 de capitole și cea mai
importantă și interesantă, el mărturisește că acum iubește pe Dumnezeu, Care,
de-a lungul vieții, l-a scos din adâncul păcatelor și l-a adus treptat, prin căderi și
ridicări, la cunoașterea harurilor Sale. „El ajunge la constatarea că pe Dumnezeu
nu L-a găsit atât în afară, cât l-a găsit ales în sine însuși, în sufletul său”.9 Dar ce
este Dumnezeu, se întreabă el, ca să-L iubesc și cum să-L iubesc? Și răspunde
astfel: „Îl iubesc ca pe o lumină, ca pe o voce, ca pe o mireasmă, ca pe o hrană,
ca pe o îmbrățișare, când iubesc pe Dumnezeul meu: El este lumina, vocea,
mireasma, hrana, îmbrățișarea omului meu interior, unde strălucește în sufletul
meu o lumină pe care n-o cuprinde nici un loc, în care răsună o melodie pe care
n-o răpește timpul, unde răpândește o mireasmă pe care n-o împrăștie suflările
vântului, unde se gustă o hrană pe care nici o lăcomie n-o împuținează și unde se
face îmbrățișarea pe care nici o sărutare n-o desface. Aceasta este ceea ce
iubesc, când iubesc pe Dumnezeul meu.”10
Iar în alt loc, el definește pe Dumnezeu în modul următor: „ Dumnezeu nu
este o imagine corporală, nici simțirea unei ființe, cum este când ne bucurăm, ne
întristăm, dorim, ne temem, ne amintim, uităm și tot ceea ce este de acest fel,
astfel că nici sufletul însuși nu ești Tu, fiindcă Tu ești Domnul Dumnezeul
sufletului, căci toate acestea se schimbă, dar Tu rămâi neschimbat peste toate și
ai binevoit să locuiești în memoria mea din care Te-am cunoscut.”11
El izbucnește în expresii admirabile de dragoste fierbinte față de
Dumnezeu, care au impresionat și impresionează pănâ azi pe cititori, mărturisind
cu sinceritate: „Târziu Te-am iubit, frumusețe atât de veche și atât de nouă!
Târziu Te-am iubit! Și iată, Tu erai înăuntru, iar eu în afară și Te căutam acolo.

9
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu,
E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p. 56.
10
Fer. Augustin, Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R., București, 1994, p.232.
11
Ibidem, p. 267-268.

7
Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine...”12. „ O, iubire, care întotdeauna arzi și
niciodată nu Te stingi, Iubire, Dumnezeul meu, aprinde-mă!...” – „O, amor, qui
semper ardes et numquam extingueris, caritas, Deus meus, accende me!”.13
În partea finală a cărții a X-a, Fericitul Augustin, pornind de la propria sa
experiență, arată ispitele și poftele trupului și atracțiile vinovate ale sufletului cu
care s-a luptat și el de-a lungul vieții, care depărtează pe om de Dumnezeu,
Creatorul său, făcându-l să cadă în felurite păcate. Dar Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, este adevăratul mijlocitor între Dumnezeu și oameni și El poate, prin
puterea Sa dumnezeiască, să-i curețe de păcate precum spune Sf. Ap. Pavel:
„Căci Dumnezeu pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții, pentru noi
toți...”14(Romani 8, 32).
Iată că în cartea a X-a, fericitul Augustin ne dă o admirabilă definiție de
teologie negativă a lui Dumnezeu. Orice urmă de materialism sau panteism este
spulberată cu tărie: „ Am întrebat adierile care suflă și a zis tot aerul cu locuitorii
săi: ‹‹se înșeală Anazimenes, eu nu sunt Dumnezeu››...Am întrebat toată zidirea
lumii despre Dumnezeul meu și mi-a răspuns: ‹‹Nu sunt eu, ci El m-a făcut››”.
„Dar iată că această zdrobitoare mărturisire pe care s-a clădit teologia apuseană
timp de secole a ajuns să fie contestată tot acolo, mai întâi prin tezele școlii de la
Chartres care identificau pe Sfântul Duh cu sufletul lumii, trecând prin
panteismul Renașterii și a lui Spinoza la cel al romanticilor, pentru ca să eșueze
lamentabil în materialismul empirirc a lui Feuerbach sau cel „științific” al lui
Marx.15
Cărțile XI-XII ne prezintă o adevărată filosofie creștină adâncă în care se
abordează tainele insondabile ale Sfintei Treimi, ale creației, ale spațiului și
timpului. Printr-o logică impecabilă, prin analogii și comparații cu reprezentările
temporale omenești, Fericitul Augustin ne convinge că la Dumnezeu nu există

12
Ibidem, p. 268.
13
Ibidem, p. 270.
14
Ibidem, p. 292.
15
Pr. Drd. Dan Bădulescu, Mărturisirile Fericitului Augustin și actualitatea problematicii lor pentru tinerii
zilelor noastre, [în] „Studii Teologice”, nr. 3-4, p.126.

8
trecut, prezent și viitor, ci că acestea coexistă și sunt create de Dumnezeu din
nimic. „Întrucât mintea noastră nu poate concepe nimic atemporal și spațial,
adică nemărginitul și veșnicul, vom înțelege aceste noțiuni numai prin
credință”:16
Fericitul Augustin, bucuros că în sfârșit a aflat pe Dumnezeu în sufletul
său, caută să-L găsească în opera mâinlor Sale, în creația Sa și în cărțile Sfintei
Scripturi, cărora le consacră aceste ultime trei cărți. El explică îndeosebi creația
lui Dumnezeu în cele șase zile, care constituie lauda și gloria Creatorului. Cerul,
pământul și întreg Universul arată atotputernicia lui Dumnezeu, Care a creat
toate spre binele și fericirea omului. Întreaga creație este un dar al lui Dumnezeu
și ea manifestă negrăita Lui iubire față de întreg neamul omenesc.
El face, odată cu expunerea numeroaselor probleme pe care le pune
creația Universului și a omului, o analiză aprofundată a noțiunii de timp, legată
de ideea de mișcare, arătând valoarea timpului în opera de mântuire a întregii
lumi.
La opera creației a participat întreaga Sfântă Treime. „Pentru a înțelege
cum se manifestă Treimea în unimea Dumnezeirii, Fericitul Augustin se
folosește de analogia celor trei forțe sau manifestări ale sufletului omenesc:
existența, cunoștința și voința, adică „esse, nosse, velle” – „ a fi, a cunoaște, a
voi”.17 „Deci sunt, cunosc, voiesc. Sunt (exist), știind și voind și știu că sunt și
voiesc și voiesc să fiu și să știu – Sum enim et scio et volo: sum sciens et volens,
et scio esse me et velle et volo esse et scire”18
După cum aceste trei forțe sau manifestări ale sufletului nu distrug
unitatea lui, căci sufletul rămâne unul, tot așa Trinitatea sau Treimea persoanelor
nu distruge unitatea Dumnezeirii, căci ele formează și se manifestă ca un singur
Dumnezeu.

16
Ibidem, p. 129.
17
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu,
E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p. 58.
18
Fer. Augustin, Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu, E.I.B.M.B.O.R., București, 1994, p. 374.

9
 El încheie lucrarea sa „Mărturisiri” cu constatarea că Dumnezeu cel în
Treime lăudat și preamărit a creat toate și veghează continuu la fericirea și
binele omului. „Căci Tu, Dumnezeule, unic și bun, n-ai încetat niciodată de a
face binele. Desigur și unele din faptele noastre pot fi bune, prin harul Tău, dar
ele nu sunt eterne. Sperăm, însă, că potrivit acelora, ne vom odihni în marea Ta
sfințenie. Tu, însă, Binele care nu ai nevoie de nici un bine, ești întotdeauna
odihna, fiindcă odihna Ta ești Tu însuți.”19
Cum constatăm din întreaga lucrare a Mărturisirilor, Fericitul Augustin,
pătruns cu totul de remușcări, istorisește cu o sinceritate impresionantă
imperfecțiunile, ispitirile, căderile, rătăcirile, greșelile și păcatele tinereții, ca,
prin exemplul său, să se arate minunatele efecte ale harului divin, care poate
elibera pe păcătoși de păcatele lor. „Mărturisirile sale sunt o profundă și
inegalabilă analiză psihologică, încât ele pot fi socotite capodopera literaturii
psihologice religioase din toate timpurile. Profunzimea analizei, bogăția
comentariilor, entuziasmul, sinceritatea, izbucnirile și efuziunile sale sufletești,
când povestește faptele sale, și bune și rele, elevația spirituală care se desprinde
din cuprinsul lor impresionează profund până azi.”20
Iată deci, că putem afirma, fără teamă, că actualitatea acestora dincolo de
timp și spațiu este mai presus de orice îndoială. „Procesul prin care trecea un
tânăr intelectual frământat și scindat între plăcerile lumești, ereziile de tot felul
și căutarea sinceră de Dumnezeu, poate fi surprins de mulți dintre noi chiar și
azi. Înlocuind maniheismul cu ereziile actuale:secte, new age, yoga, vom vedea
paralerismul și mai ales drumul, soluția, nădejdea ieșirii din acest hățiș. Aceasta
cu condiția – pe care a aplicat-o Fer. Augustin – sinergiei, conlucrării personale
cu harul divin.”21

19
Ibidem, p. 408.
20
Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Introducere la Fericitul Augustin-Confessiones, trad. de. Pr. Prof. Nicolae Barbu,
E.I.B.M.B.O.R, București, 1994, p. 59.
21
Pr. Drd. Dan Bădulescu, Mărturisirile Fericitului Augustin și actualitatea problematicii lor pentru tinerii
zilelor noastre, [în] „Studii Teologice”, nr. 3-4, p. 121.

10
 BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

11
1.***, Sfânta Scriptură, apărută cu binecuvântarea Sfântului Sinod al B.O.R,
E.I.B.M.B.O.R., București, 2002.
II. CĂRȚI
1. Fericitul Augustin, Confessiones-Mărturisiri, trad. de Pr. Prof. Nicolae

Barbu, E.I.M.B.O.R., București, 1994.

2. Ioan, Pr. Prof. Rămureanu, Istoria Bisericească Universală-manual pentru

Seminariile Teologice, E.I.M.B.O.R., București, 2004.

3.

III. ARTICOLE ȘI STUDII

1. Constantin, Cornițescu, Fericitul Augustin despre Sfântul Duh, [în]

„Studii Teologice”,XVII(1965), nr. 5-6, E.I.M.B.O.R., București, mai-

iunie, 1965, p.334.
2. Dan, Pr. Drd. Bădulescu, Mărturisirile Fericitului Augustin și

actualitatea problematicii lor pentru tinerii zilelor noastre, [în] „Studii

Teologice”, nr. 3-4, E.I.M.B.O.R., București, iulie-decembrie, 1999,
p.118.
3. Ioan, magistrand Ică, , Doctrina Fericitului Augustin despre Sfânta

Treime după tratatul ‹‹De Trinitate››, [în] „Studii Teologice”, XIII, nr. 3-
4, E.I.M.B.O.R., București, martie-aprilie 1961, p.166.

CUPRINS

12
INTRODUCERE........................................................................................................................1
VIAȚA ȘI OPERA FERICITULUI AUGUSTIN......................................................................3
VIAȚA FERICITULUI AUGUSTIN.....................................................................................3
OPERA FERICITULUI AUGUSTIN....................................................................................4
LUCRAREA „CONFESSIONES” FERICITULUI AUGUSTIN ( partea a II-a)................6
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................11
CUPRINS..................................................................................................................................12

13