Universitatea “Valahia” din Târgovişte

Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei

Specializarea: Teologie Pastorală
Disciplina: Istoria Bisericii Ortodoxe Române

SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL

Coordonator:
Pr. Asist. Dr. Puiescu Marian

Susținător:
Ungureanu Andrei Eduard

Tărgoviște
2022

1
 PLANUL LUCRĂRII

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IERARH ANTIM

IVIREANUL

CAPITOLUL II: OPERA TIPOGRAFICĂ A SFÂNTULUI ANTIM

IVIREANUL

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2
 INTRODUCERE

Mitropolitul Dosoftei este primul care a deschis drumul limbii româneşti în bisericile din
Moldova, literatura religioasă din această zonă atingând punctul său culminant în timpul
activităţii culturale a mitropolitului. În Ţara Românească, această menire îi revine lui Antim
Ivireanu, care va continua munca începută de Dosoftei în Moldova.
Antim Ivireanul este o personalitate de seamă a bisericii româneşti din secolul al XVII-
lea, dar, cu toate acestea, există foarte puţine date biografice despre viaţa lui înainte de venirea în
Ţara Românească. Astfel, în acest sens, Gabriel Ştrempel 1 prezintă ca sigure două izvoare care
atestă originea georgiană a lui Antim. Primul dintre acestea este cartea florentinului Anton-Maria
del Chiaro, „Istoria revoluţiilor Ţării Româneşti”.
Del Chiaro, care a fost secretar de limbă italiană al domnilor Constantin Brâncoveanu,
Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat, a venit în ţară în anul 1709, cunoscându-l personal
pe Antim Ivireanul, în timpul activităţii acestuia ca mitropolit. În afară de datele oferite de
florentin, mai există şi mărturisirea lui Antim, care, în majoritatea cărţilor tipărite sau traduse de
el, precizează originea sa georgiană, numindu-se fie Antim Ivireanul, Antim, georgian de neam
sau Antim ieromonahul, tipograful din Iviria.
În schimb, nu se cunosc deloc date despre vârsta sau locul de naştere al lui Antim. O
informaţie sigură pe care Del Chiaro o furnizează este referitoare la numele său mirean, care este
Andrei. Se mai cunoaşte şi numele părinţilor lui Antim Ivireanul, informaţie preluată din
„Aşezământul Mănăstirii Antim”, aceştia numindu-se Ioan şi Maria.
Potrivit lui Gabriel Ştrempel 2, în pagina 13 a acestui manuscris, care se referă la copiii
săraci, şcolarizaţi la Mănăstirea Antim pentru a deveni preoţi, este scris: „Să i se dea «aceluia»
deosebi alţi 13 taleri: opt taleri să-i dea să se hirotonească diacon şi preot şi cinci taleri să-i
rămână lui să facă el însuş un sărindariu şi să pomenească pre domnul, carele va fi, şi aceste 5
nume: Ioann, Mariia, Macarie ieromonah, Theodosie arhiereu şi Anthim, păcătosul, arhiereu”.
Ştrempel precizează că acestea sunt numele părinţilor lui Antim conform tradiţiei
ortodoxe, care afirmă că primele nume pomenite sunt ale părinţilor.

1
Gabriel Ştrempel, Antim Ivireanul, Editura Academiei Române, București, 1997, pp. 35-36.
2
Ibidem, pp. 37-39.

3
 În afară de originea sa georgiană, del Chiaro mai oferă încă un detaliu biografic despre
Antim Ivireanul, susţinând că acesta, în tinereţe, a devenit sclavul unui popor, dar nu precizează
care. Însă, se crede că ar fi vorba de poporul turc. În perioada robiei sale, se presupune că Antim
Ivireanul a învăţat câteva limbi, printre care se numără greaca, în care va tipări şi va coresponda
cu patrarhii de la Ierusalim şi de la Constantinopol, araba şi slava veche, în care va tipări, de
asemenea, cărţi, dar şi limba turcă, în timpul şederii lui la Constantinopol.

CAPITOLUL I: VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IERARH ANTIM

IVIREANUL

Acest Ierarh al Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, este originar din Iviria (Georgia sau
Gruzia de azi), după cum arată în toate tipăriturile lui. Se cunosc despre copilăria sa puține
lucruri. Se știe că s-a născut în anul 1650 și a fost fiul unui Ion și al unei Marii, iar numele său
laic a fost Andrei după cum scrie în testamentul său de la 24 Aprilie 1713 3. Încă din fragedă
vârstă cade rob la turci, care l-au dus la Istambul. Se crede că după ce a fost eliberat din robie- fie
datorită calităților sale deosebite de care vorbesc contemporanii, fie prin răscumpărare din partea
Patriarhiei Ecumenice. O perioadă a trăit în preajma Patriarhiei, unde a învățat ,,sculptura în
lemn, pictura și broderia, precum și limbile greacă, arebă și turcă. Probabil, tot acola s-a
călugărit, sub numele de Antim”4.
Vrednicul de pomenire Domnitor Constantin Brâncoveanu, înființând o tipografie la
București, l-a adus pe Antim de la Constantinopol pe la anul 1690 în Țara Românească. Antim a
ucenicit la fostul episcop de Huși, Mitrofan, care l-a învățat meșteșugul tiparului, până în 1691
când acesta a fost ales în scaunul vlădicesc de la Buzău. Datorită acestui fapt, conducerea
tipografiei de la bucurești a fost încredințată ieromonahului Antim, care între timp învățase și
limba românească.

3
Pr. Bogdan Damian, 240 de ani de la moartea ca mucenic a lui Antim Ivireanul, în „Biserica Ortodoxă Română”,
LXXIV (1956), nr. 8-9, p. 679.
4
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române ( Manual pentru seminariile teologice liceale),
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 276.

4
 Încredințându-i-se tipografia de la București, acesta nu s-a lenevit, ci în octombrie
1691 a scos de sub tipar prima sa carte în limba greacă Pareneticele împăratului bizantin Vasile I
Macedoneanul, iscălinduse smerit ,,Antim ieromonah”.
Până în 1694 el a tipărit la București încă patru cărți, printre care și o Psaltire în limba
română, cu o dedicație către Domnul Constantin Brâncoveanu, lucru care dovedește că
învățase bine limba.
În 1696, ieromonahul Antim s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde întemeiază o nouă
tipogragie, cu posibilități de tipărire în mai multe limbi, fiind și egumen al acestea. Aici a stat
cinci ani, până în 1701, tipărind 15 cărți: șapte în limba greacă, cinci în românește, una
în slavonă, una slavo-română și una greco-arabă-pentru creștinii ortodocși aflați sub
stăpânire turcească (Antiohia Siriei). Aici a avut mai mulți ucenici, iar cel mai însemnat dintre
ei este Mihail Ștefan care a fost trimis de a tipărit pentru creștinii de la Alba-Iulia și din Iviria5.
Între anii 1701-1705, Antim revine la București ( nu se știe din ce cauză tipografia de la
Snagov își încetează activitatea) unde își constituie perioade cea mai activă din activitatea sa
tipografică și artistic. Împrimă 15 cărți, dintre care două românești, una slavo-română, una greco-
arabă și altele 11 în limba greacă.
Anul 1705 a produs o nouă schimbare în viața lui Antim Ivireanul. După înlăturarea
episcopului Ilarion al Râmnicului, în locul său a fost ales ,,egumenul Antim de la Snagov”6, la
16 martie 1705 și hirotonit de mitropolitul Teodosie dimpreună cu alți arhierei. O dată
instalat în scaunul de la Râmnic, vlădica Antim a arătat și aici calitățile sale de bun
organizator și om de carte.
Prima grijă pe care a avut-o a fost de a înființa și aici o tipografie. O dată cu mutarea sa a
adus și tipografia de la Snagov, întemeind la Râmnic prima tipografie din oraș. În decursul a trei
ani, episcopul Antim a tipărit 9 cărți, dintre care trei grecești, trei slavo-române și încă trei
românești.
Ceea ce este important și de reținut este faptul că aici Antim a început seria unor
tipărituri românești, având scopul de a duce limba română la triumful deplin în biserică. A fost
cel care a introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească. Prin tipărirea de cărți în
românește a ajutat la făurirea unei limbi liturgice românești.

5
Ibidem, p. 277.
6
Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, vol. I, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, p.
410.

5
 Ca și înaintașii săi, s-a îngrijit de gospodărirea bunurilor episcopiei Râmnicului, prin
cumpărarea sau primirea în danie de terenuri arabile, păduri, vii ș.a. S-a ocupat și de restaurarea
unor biserici din eparhie.
După o păstorie de aproximativ trei ani, avea să se petreacă o nouă schimbare în viața lui
Antim. Murind bătrânul Mitropolit Teodosie al Ungrovlahiei, la 27 ianuarie 1708, acesta a lăsat
prin testament ca următor în scaun să îi fie episcopul Antim de la Râmnic. În soborul adunat
pentru alegerea noului mitropolit, nu a contat cererea mitropolitului Teodosie, ci prestigiul pe
care Antim și-l făcuse de-a lungul anilor pe pământul românesc. Așa a făcut că la 22 februarie
1708, să fie înscăunat chiar în Duminica Ortodoxiei, în preajma patriarhilor Alexandriei și
Ierusalimului. Cu prilajul acesta, Antim a rostit o foarte frumoasă cuvântare, în care arăta ce
îndatoriri va avea în noua sa postură.
Activitatea lui Antim Ivireanul ca mitropolit poate fi urmărită ca și cea de la Râmnic sub
mai multe aspecte: îndrumător al unor tipografii noi, treducătorul în românește a unor cărți
liturgice, ctitor de locașuri de cult, îndrumător al preoților, bun chivernisitor al bunurilor
Mitropoliei și patriot luminat.
După așezarea sa în scaunul mitropolitan, a întemeiat o tipografie la Târgoviște. Aici au
văzut lumina 18 cărți, dintre care 5 grecești, una slavo-română, una slavo-româno-greacă și alte
11 în limba română. Iar după cum constatăm, cărțile în limba română erau într-o
favorabilă creștere.
În 1715, mitropolitul Antim Ivireanul, mută tipografia de la Târgoviște din nou la
București. Tot în București înființează o nouă tipografie la mănăstirea ctitorită de el, a Tuturor
Sfinților (astăzi Mănăstirea Antim).În cele două tipografii , sau tipărit până la moartea lui Antim
câte o carte. În decursul activității sale în Țara Românească, sub Antim ,,s-au tipărit 63 de cărți,
din care 38 de el însuși , iar celelalte de ucenici săi; dintre ele, 21 erau în românește”7.
Calitățile sale artistice se văd în lucrarea sa în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului și
Noului Testament, care cuprinde 503 de portrete în medalion, cu anumite personaje din Sfânta
Scriptură, 3 schițe și 8 desene.
O altă calitate a lui Antim a fost și zidirea sufletească a credincioșilor prin intermediul
predicii. Până astăzi predicile sale, numite Didahii, sunt prețuite, fiind originale și bine gândite.

7
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 278.

6
 Ca și ctitor de locașuri sfinte, Antim î-și arată măiestria și în acest domeniu, fiind ctitorul
Mănăstirii Tuturor Sfinților, din București, construită între anii 1713-1715, după planurile
întocmite chiar de el.
Fiind un patriot luminat, Mitropolitul Antim considera că doar o alianță cu Rușii poate
duce la eliberarea de sub jugul turcesc. Acest lucru a dus la răcirea relației dintre el și
domnitorul Brâncoveanu, care în 1712 ia cerut chiar demisia. Antim scrie două apărări în care își
dovedește nevinovăția, continuându-și activitatea până la moartea lui Constantin
Brâncoveanu și sub Ștefan Cantacuzino, urmașul la tron.
Zilele grele pentru Antim au zenit o dată cu venirea pe tronul Țării alui Nicolae
Mavrocordat, în 1716. Fiind învinuit că a întrat în legături cu austriecii, și că ar fi uneltit
împotriva domnului șa a turcilor, din ordinul domnului a fost arestat și închis în temnița
palatului.
În cele câteva săptămâni cât a fost ținut acolo, i sa cerut de mai multe ori demisia, dar el a
refuzat să o de-a. Mavrocordat ca cerut patriarhiei ecumenice să-l caterisească pe Antim pe
motive neântemeiate, lucru care sa și întâmplat. Acesta a fost caterisit fiind scos din rândul
arhiereilor și călugărilor, și trimis la Mănăstirea Sf. Ecaterina de pe Sinai. Această pedeapsă nu a
ami ajuns să o execute deoarece în drumul spre Mănăstire, din ordinul lui Mavrocordat,
Mitropolitul Antim a fost ucis de către soldații turci, aruncându-i trupul în râul Tundja, de lângă
Adrianopol, în toamna anului 1716. Așa sfârșindu-și mucenicește viața, precum Domnul
Constantin Brâncoveanu.

7
 CAPITOLUL II: OPERA TIPOGRAFICĂ A SFÂNTULUI ANTIM
IVIREANUL

Traducerile cărţilor bisericeşti de cult şi de cultură din limba greacă şi tipărirea lor în
limba română reprezintă, de asemenea, o altă lucrare prin care Sfântul Antim Ivireanul a
îmbogăţit viaţa Bisericii Ortodoxe Române, noi folosind astăzi în mare parte aceleaşi formule şi
expresii liturgice precum le-a lăsat el.
La tipografia din București, în 1691 tipărește Pareneticele, în 1692 Slujbele Sfintei
Parascheva Celei Noui și a Sfântului Grigore Decapolitul , în 1603 tipărește o minunată
Evanghelie greco-arabă, un an mai târziu tipărește o Psaltire românească.
La Mănăstirea Snagov tipărește în 1696 Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena,
în ianuarie 1697 Antologhionul grecesc, o Evanghelie românească și Manualul despre câteva
nedumeriri, al lui Ioan Cariofilis. Mai apare Panegiricul Sfântului Constantin. În februarie 1699
apare Mărturisirea Credinței Ortodoxe și Expunere despre cele trei Virtuți. La 30 aprilie acelașii
an scoate Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra
dejughinării papistașilor. În 1700 apare Floarea Darurilor în românește. În grecește tipărește o
Psaltire și ucenicul său Învățături Creștinești.
În 1701, în ianuarie tipărește un Liturghier bilingv- greco-arab, în grecește Proschintarul
Sfântului Munte. Tot în acest an se mută la București unde scoate în grecește Panegiricul
Sfântului Constantin și Panegiricul mucenicului Ștefan. În 1702 apare Slujba Cuvioasei Matrona
Hiopolita in gr.
Cea mai de seamă lucrare a fost ediția in românește a Noului Testament din 1703. Și pe
urmă Ceaslovul arab. În acelașii an apare Învățătura dogmatică a bisericii răsăritene, Serviciul
Sfințirii Bisericii și Panegiricul la Adormirea Născătoarei, apoi Ceaslovul slavo-român și
Acatistul. În anul 1704 tipărește Cuvântare la patima cea mântuitoare în gr. și Paralele grecești și
romane.
La Râmnic, în 1705 tipărește Slujba Sfântului Visarion și Tomul Bucuriei. Tot în acest an
apar Învățătură pre scurt pentru taina pocăinței , întinsul Antologhion, o Evanghelie și
Molitfelnicul8.

8
Doru Bădără, Context și motivații pentru alegerea lui Antim Ivireanul ca episcop la Râmnic, în „Lumina Lumii”,
XIII – XIV ( 2006), nr. 13-14, pp. 62-70.

8
 Ajungând mitropolit, Antim mută la Târgoviște tipografia, unde tipărește în 1709
Serviciul bisericesc- in gr. În 1710 apare Slujba Sfintei Ecaterina, Proschintarul Sfântului Munte
Atos și Învățătura bisericească. Mai apar Capete de poruncă, Despre oficii și Sfaturi creștino-
politice.
Din categoria manuscriselor, se remarcă, însă, cea mai importantă operă a lui Antim
Ivireanul, „Didahiile”. Aceasta este compusă din 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale,
în cadrul sărbătorilor mari, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino,
după moartea celui dintâi. La aceste predici, se adaugă încă şapte predici ocazionale, care sunt
rostite la evenimente importante, precum înscăunarea sa ca mitropolit, la cuvântări funebre, la
parastas sau la spovedanie.
„Didahiile” reprezintă, ca şi definiţia lor din dicţionar, nişte predici moralizatoare, care au
ca punct de plecare un text din Evanghelie. „Didahiile” lui Antim Ivireanul au o valoare
însemnată pentru cultura românească, acestea culminând cu momentul primei intrari în amvonul
bisericii a unui predicator, Antim fiind, astfel, unul dintre cei mai mari oratori bisericeşti. Până în
acest moment, în biserică, locul predicii era ocupat de cazanie, Antim alegând să treacă la o
predică vie pentru a se raporta la sufletele şi la nevoile credincioşilor din timpul său. Astfel,
predicile lui constituie o sursă importantă de informaţii privind obiceiurile, datinile şi
evenimentele istorice contemporane9.
„Didahiile” au apărut într-o vreme în care prezenţa catolicismului şi a calvinismului era
simţită pregnant în bisericile din Ţara Românească., reprezentanţii acestor religii dorind să
creeze prozeliţi printre ortodocşi. Din această cauză, se crede că Antim dorea ca prin predicile
rostite de la amvonul bisericii să-i înveţe pe credincioşi adevăratele valori ale credinţei ortodoxe
şi să-i ferească pe aceştia de o eventuală trecere la o altă religie, acesta dorea să apere credinţa
ortodoxă.
Fiind un bun cunoscător al situaţiei sociale din ţară, Antim a observat diferenţele dintre
clasa celor bogaţi, reprezentaţi de boieri, şi de cei săraci, pe care Antim îi apreciază, aceştia fiind
cei care se bucură de cinste în faţa lui Dumnezeu. În viziunea lui Antim Ivireanul, vinovaţi de
starea precară a săracilor erau atât boierii, cât şi asupritorii străini ai ţării10.

9
Arhim. Mihail Stanciu, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul ȚăriiRomânești (1708-1716). Viața și
activitateasa pastoral-misionară, în „Sfântul ANTIM Ivireanul, Didahii, ediție îngrijită de Arhim. Mihail Stanciu și
Prof. dr. Gabriel Ștrempel, Editura Basilica, București, 2016, pp. 15-79.
10
Arhim. Policarp Chițulescu, Tipărituri din Țara Românească în Biblioteca Sfântului Sinod, Editura Basilica a
Patriarhiei Române, București, 2009, p. 27.

9
 Valoarea „Didahiilor” este dată, în primul rând, de raportarea la realitatea contemporană
a autorului, care era înfăţişată de la ţinutele artistice, până la problemele politice, o realitate pe
care Antim Ivireanul o redă printr-o limbă vie, fără a folosi un limbaj specializat, pentru a fi cât
mai bine înţeleasă de tot poporul.
Tocmai datorită acestui fapt, aprecierea conform căreia Antim este primul mare orator
bisericesc este îndreptăţită, pentru că acesta a intuit că vechiile cazanii, care se citeau în biserici
rămăseseră încă neînţelese pentru popor, din cauza faptului că, traducerile lor, care păstrau o
variantă apropiată de versiunea originală a textului, ale cărui cuvinte dificile, sintaxă şi topică nu
se potriveau cu structura sintaxei şi morfologiei caracteristice limbii române din acea perioadă.
Această alegere a lui Antim, de a rosti o predică în limba vie a românilor este cu atât mai mult de
apreciat, cu cât el nu era român, deprinzând această limbă numai după ce a fost adus în Ţara
Românească de Constantin Brâncoveanu.

CONCLUZII

Ca exemplu personal de jertfelnicie şi dragoste pentru toţi păstoriţii săi, mitropolitul

Antim Ivireanul a ridicat o mănăstire cu hramul Toţi Sfinţii, care ulterior va purta numele de

10
„biserica sau mănăstirea Antim”. Cunoscând amestecul patriarhiilor în administrarea
aşezămintelor monahale din Ţările Române, mitropolitul a luat toate măsurile necesare ca ctitoria
sa să beneficieze de totală independenţă şi autonomie. Astfel, Antim dorea "ca această mănăstire
pe care a clădit-o să nu fie subordonată şi supusă niciunei feţe, nici închinată stăpânirii
patriarhiceşti, nici sub cârmuire domnească sau boierească, ci să rămână cu totul slobodă,
autonomă şi fără stăpân în tot veacul, îngrijită şi cârmuită numai de egumeni şi de epitropi"11.
Realizată în perioada 1713-1715, mănăstirea a fost înzestrată de ctitor cu moşii, necesare
întreţinerii obştei monahale şi ajutorării celor lipsiţi. Testamentul său cu titlul: Învăţături pentru
aşezământul cinstitei mânăstiri a tuturor sfinţilor, adecă Capete 32, între carele să cuprind toată
chiverniseala mânăstirii şi rânduiala milelor ce s-au hotărât să se facă pre an la săraci şi la
lipsiţi din venitul casei, prezintă dispoziţiile ctitorului pentru sprijinirea celor lipsiţi, care apelau
la ajutorul acestui sfânt locaş12.
În opinia Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, aceste dispoziţii pot fi rezumate astfel: în
capitolul I ctitorul rânduia ca mănăstirea să nu fie închinată nimănui: „să fie slobodă, nesupusă şi
nestăpânită de nici un fel de obraz, nici de domnul ţării, nici de arhiereul carele va fi după
vremi, nici de vreunul din boieri”; în capitolul 6 venea în sprijinul copiilor săraci, dornici să
înveţe carte, rânduind ca tot din patru în patru ani să fie întreţinuţi câte trei copii săraci, între 10
şi 15 ani, cărora să li se dea şase bani pe zi pentru mâncare şi îmbrăcăminte de Paşti. Unul dintre
preoţii mănăstirii avea îndatorirea de a-i învăţa carte în româneşte şi slavoneşte. Rânduia ca
aceşti tineri, când vor ajunge să se însoare, să primească de la mănăstire un ajutor de 15 taleri, iar
cei care se vor preoţi, alţi 13 taleri; în capitolele 7-11 prevedea ca mănăstirea să dea 300 de taleri
pentru îngroparea oamenilor săraci, să ajute cu bani, în fiecare sâmbătă şi duminică, pe cei în
temniţă, să cumpere haine la câte trei săraci şi la trei fete sărace în fiecare an în Joia Paştilor, să
dea câte 15 taleri în fiecare an pentru măritatul unei fete sărace, să întreţină pe rând, câte trei zile,
pe „trei străini dintr-altă ţară când s-ar întâmpla să vie întâi aici în ţară pentru milă”; capitolul
22 vorbea despre faptul că egumenul, ca şi ceilalţi preoţi ai mănăstirii, trebuiau să cerceteze pe
cei bolnavi, inclusiv pe ţigani, „de vreme ce sunt şi ei botezaţi în numele Sfintei Troiţe şi sunt
creştini ca şi noi”; capitolul 31 specifica ca în cazul în care veniturile mănăstirii creşteau trebuia

11
A se vedea la G. Ştrempel, op. cit., p. 336.
12
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române...,p. 154.

11
ca „această rânduială a milosteniei ce s-au hotărât să se dea la săraci şi la altele câte scriem
într-aceste capete”13.

BIBLIOGRAFIE

13
Ibidem, p. 155.

12
1. Bădără, Doru, Context și motivații pentru alegerea lui Antim Ivireanul ca episcop la Râmnic,
în „Lumina Lumii”, XIII – XIV ( 2006), nr. 13-14.
2. Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, vol. I, Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 1996.
3. Chițulescu, Arhim. Policarp, Tipărituri din Țara Românească în Biblioteca Sfântului Sinod,
Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009.
4. Damian, Pr. Bogdan, 240 de ani de la moartea ca mucenic a lui Antim Ivireanul, în „Biserica
Ortodoxă Română”, LXXIV (1956), nr. 8-9.
5. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române ( Manual pentru
seminariile teologice liceale), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2006.
6. Stanciu, Arhim. Mihail, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești
(1708-1716). Viața și activitateasa pastoral-misionară, în „Sfântul ANTIM Ivireanul,
Didahii”, ediție îngrijită de Arhim. Mihail Stanciu și Prof. dr. Gabriel Ștrempel, Editura
Basilica, București, 2016.
7. Ștrempel, Gabriel, Antim Ivireanul, Editura Academiei Române, București, 1997.

13