Mitu-Stănciulescu Andreea

Păcurețu Bogdan-Mihai

Clasa a X-a G, Colegiul Național Mihai

Viteazul

Antim Ivireanul, tipograf și cărturar

Antim Ivireanul a fost unul dintre marii cărturari care au evidențiat rolul misionar-cultural și
filantropic al Bisericii în societate, dorind ridicarea oamenilor din întunericul neștiinței. În ciuda
originii sale a ajuns să se identifice cu poporul român, având chiar un rol major în ceea ce privea
edificarea Bisericii și culturii române.

S-a născut în Iviria(fosta Gruzie, Georgia de astăzi) în jurul anilor 1640-1650(data nașterii
sale nu este atestată documentar) și a primit numele de botez Andrei. Provine dintr-o familie
veche și aristocratică, fapt ce i-a permis accesul de
timpuriu la o educație intelectuală, artistică și tehnică.
A fost răpit de concetățeni și vândut negustorilor de
sclavi, care l-au adus în Imperiul Otoman, unde a
ajuns rob al turcilor. În această perioadă și-a
desăvârșit măestria în sculptură, pictură și caligrafie
și a învățat limbile turcă, greacă și arabă, pe care le va
folosi mai târziu pentru a scrie cărți credincioșilor.

Antim Ivireanul a fost răscumpărat de patriarhul

Dosithei Notara al Ierusalimului și adus de acesta la
Mănăstirea Cetățuia din Iași în anul 1686, unde a
învățat limbile română și slavonă de la starețul Macarie Ieromonahul. Un document atestă că în
anul 1689 Antim Ivireanul era egumen al Mănăstirii Cetățuia. La începutul anului 1690 a venit la
București, unde a fost ucenic tipograf, iar din 1691 a preluat conducerea tipografiei domnești.
Începând cu anul 1694, Antim Ivireanul a început restaurarea mânăstirii Snagov și a adus-o la o
stare înfloritoare, ocupându-se de îngrijirea moșiilor și de chivernisirea averilor lăcașului. A
achiziționat noi odoare și cărți de cult. În vara aceluiași an, acesta a fost numit egumen al
mânăstirii. Începând cu 1701 a păstrat doar titulatura formală de stareț al Snagovului și s-a
strămutat în București, unde s-a îngrijit doar de tipografie, îndeosebi de Tipografia Mitropoliei
Țării Românești. În 1705, Antim Ivireanul voia să rămână doar tipograf dar a fost uns ca episcop
al Râmnicului, înlocuindu-l astfel pe episcopul Harion, care nu respectase dogmele și canoanele
ortodoxe. La 17 martie 1705 a fost înscăunat episcop al Râmnicului, iar în 22 februarie 1708 a
fost numit Mitropolitul Ungro-Vlahiei, discursul de la ceremonie fiind rostit în limba română.

În 1716, Nicolae Mavrocordat a devenit domn al Țării Românești, încheind astfel domnia
Cantacuzinilor. Acest fapt i-a îngreunat existența lui Antim Ivireanul, alături de politica turcă a
domnitorului și prietenia dintre acesta și Hrisant Notara. În vara acelui an Antim a finalizat
câteva proiecte și a instalat tipografia cu litere grecești și românești. O știre falsă, conform căreia
austriecii ar fi pătruns în Țara Românească l-a determinat pe Nicolae Mavrocordat să plece spre
Giurgiu. Acesta l-a luat și pe Antim cu el, împotriva voinței acestuia. La Călugăreni Antim s-a
despărțit de domnitor pentru a se întoarce la București. A doua zi, domnitorul, ajuns la Giurgiu și
aflând falsitatea știrii, s-a întors la București, unde a pedepsit mai mulți boieri, iar Antim
Ivireanul a fost acuzat de revoluție, de răscoală, de întreprinderea unor meșteșuguri satanicești și
de magie. Antim dorea într-adevăr înlăturarea stăpânirii turcești. Mitrofan de Nisa, dușmanul său
vechi, l-a înlocuit, ocupând funcția de mitropolit. Lui Antim i s-a redat numele de botez, Andrei,
și a fost condamnat la închisoare pe viață în mânăstirea Sfintei Ecaterina de la poalele muntelui
Sinai. Antim Ivireanul a fost ucis de soldații turci care îl escortau spre locul osândei, cel mai
probabil din cauza unei dispoziții secrete date de domnitor. Trupul său a fost aruncat în râul
Tungia, care trece prin Adrianopol.

Antim Ivireanul a încetățenit meșteșugul tiparului în Țara Românească, determinând totodată

și un curent de cultură religioasă. Acesta a fost conducător al tipografiei din București dar și
întemeietorul tipografiilor de la Snagov, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște. Antim Ivireanul a
înființat și o școală de tipografie care a format mai mulți maeștri tipografi, precum Mihail
Iștanovia, Gheorghe Rovici sau Dionisie Fluoru. Una dintre cele mai însemate lucrări ale sale
este Evangheliarul bilingv realizat în 1693. Textul este dispus pe două coloane, cel în greacă
aflându-se în partea stângă a paginii, iar cel în română în dreapta. Așezarea în pagină este
impecabilă. Toate literele inițiale sunt gravuri în lemn artistic, lucrate probabil chiar de către
Antim însuși și sunt imprimate cu cerneală roșie, asemenea titlurilor. Tirajul acestei lucrări nu
este cunoscut însă cartea este des întâlnită atât în Moldova, cât și în Transilvania și se bănuiește
că a fost difuzată și în spațiul grecesc. Cărțile tipărite de Antim se remarcă prin sobrietate, ele
fiind rar împodobite. Prima carte publicată de Antim Ivireanul numai în românește, Psaltirea, a
apărut în 1694. La vremea aceea Antim nu știa subtilitățile limbii române, dar o mânuia cu
ușurință. Se bănuiește că tirajul cărții a fost destul de mare. Singura carte ieșită de la Mânăstirea
Antim este Istoria iudaică a lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, tatăl domnitorului. Antim
Ivireanul a lucrat timp de 26 de ani și a privit tipografia ca pe un lucru sfânt, pus în serviciul țării
și al Bisericii.

Principalele obiective ale scrierilor lui Antim Ivireanul erau luminarea minții cititorului, prin
răspândirea științei de carte și îmbunătățirea sufletească prin adaptarea lor la învățăturile creștine.
Costul acestor scrieri a fost acoperit la început de domnitorul Constantin Brâncoveanul. Opera
lui Antim Ivireanul însumează comori teologice, filologice și filantropice, caracterizate de
sensibilitate și creativitate deosebite, perioada 1690-1716 fiind cea mai bogată perioadă în scrieri
din perioada medievală a Țării Românești. În predicile sale se regăsesc repere teologice și morale
și de asemenea și cunoștințe practice, sfaturi duhovnicești ce insuflă putere, curaj și sensibilitate
spirituală. Dintre cele mai importante opere ale sale amintim Didahiile, care au fost elaborate
între anii 1708-1711 și constituie o operă omiletică impresionantă. În Didahii se observă cel mai
bine virtuțile multiple ale autorului în arta cuvântului: predicator înflăcărat, povățuitor smerit,
observator atent și critic al patimilor omenești. Didahiile reprezintă o îmbinare a cunoașterii
Tradiției cu creativitatea teologică și realismul poetic. Antim Ivireanul a fost de asemenea un
caligraf neîntrecut, scrisul său chirilic fiind o raritate pentru acea perioadă. Antim a tipărit 64 de
cărți de folos duhovnicesc: 39 cu mâna sa, 24 în limba română și 4 scrise de el. A ctitorit prima
bibliotecă publică de împrumut din cetatea Bucureștilor, în mânăstirea „Tuturor Sfinților’’.

La temelia tuturor activităților misionare ale lui Antim Ivireanul a stat dragostea de carte.
Sfințenia sa nu a putut fi niciodată pusă serios la îndoială, iar atitudinea sa potrivnică turcilor l-a
martirizat. A fost trecut în rândul sfinților în urma deciziei Bisericii Ortodoxe Române din 19 -
20 iunie, fiind prăznuit la 27 septembrie.

Bibliografie:

„Didahii’’ – Sfântul Antim Ivireanul, editura Basilica, București, 2016

„Antim Ivireanul - Sfânt, artist, cărturar’’ – editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

„300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul (1716-2016)’’ – editura
Basilica, București, 2016

„Antim Ivireanul : Cărturar umanist’’ – Fanny Djindjihașvili, editura Junimea, Iași, 1982

„Antim Ivireanul” – Gabriel Ștrempel, editura Academiei Române, București, 1997

„Viața și faptele lui Antim Ivireanul” – Fanny Djindjihașvili, Institutul de Arte Grafice C.
SFETEA, București, 1910