Sunteți pe pagina 1din 27

 Considerat pe bună dreptate una dintre marile

Cultura
invenţii ale umanit ăţii, tiparulînseamnă
a contribuit decisiv la
răspândirea culturii şi la creşterea gradului de
alfabetizare dezvoltarea
al oamenilor. Marile perfectă și ăţii
cărţi ale antichit
şi ale evuluiegală
mediu auaajuns până laîn
omului jumtoate
ătatea
secolului al 15-lea, când Johannes Gutenberg a
graţie eforturilor
privințele.
descoperit cel mai eficient mijloc de multiplicare,
a zeci de generaţii de copişti din
John Burroughs
mănăstiri şi din cancelarii imperiale, regale şi
princiare.
1. Unde au apǎrut primele centre de culturǎ sau
universități?

2. Completați tabelul cu principale invenții din știință


și primele opere literare, apărute în cultura Europei
de Vest și Centrale în secolele XI- XV.

3. Ce stiluri apar în arta europeană medievală?


Cu ajutorul diagramei Wenn, comparați aceste
stiluri?
Cultura Europei de Vest și Centrale
în secolele XI-XV

ȘTIINȚA LITERATURA
4. Recunoașteți personalitatea.
Ce inovație importantă se leagă de numele lui?
Cultura este totalitatea valorilor
materiale şi spirituale create de
omenire, cultura este ceva unic, este
,,bunul suprem şi singur folositor”.
Istoria priveşte cultura ca un element
al acesteia.

De aceea astăzi la lecţia de istorie vom studia subiectul:


Cultura Țărilor Române
în secolele XIV-XVI
• Compentențe
• Manifestarea atitudinii pozitive faţă de
impactul evenimentelor istorice asupra
dezvoltării societăţii.
• Subcompetențe
• Demonstrarea interesului faţă de studierea
valorilor naţionale şi universale.
Obiectivele operaționale:
• să definească termenii cheie ai temei studiate;
• să identifice tipurile de opere literare apărute în cultura
medievale românească;
• să descrie rolul tiparului în cultura românească şi influienţa
lui în dezvoltarea învățământului în Țările Române;
• să determine principalele trăsăturile distinctive ale stilului
moldovenesc pentru evoluţia culturii românești în sec. XIV-
XVI, elaborând comunicări;
• să manifeste o atitudine pozitivă faţă de evoluţia culturii în
Țările Române ca promotor al valorilor naționale.
Termeni-cheie:
• Caligraf -persoană care se ocupă cu copierea artistică de cărţi şi manuscrise
(mai ales înainte de răspândirea tiparului).
• Catehism – carte în care sunt expuse principiile religiei creştine sub formă de
întrebări şi răspunsuri;
• Cazanie – carte de predici;
• Evangheliar – scriere religioasă creştină ce cuprinde cele patru Evanghelii;
• Liturghier – carte cuprinzând rânduiala Sfintei Liturghii;
• Pravilă – cod de legi;
• Manuscris – text (lucrare, carte) scris cu mâina;
• Miniaturi – picturi pe manuscrise (litere împodobite, motive ornamentale,
compoziţii figurative);
• Vestigiu – urmă, izvor istoric aparținând trecutului.
Studiați S1 din manual pag. 189. Numiți, cel puțin câte 3 exemple,
pentru fiecare tip de cultură.

Identificați principalele centre ale culturii scrise?


Tiparul şi cartea
Tiparniţa

1508 – în Ţara Românească;

1528 – în Transilvania;

1642 – în Moldova.
Manuscrisul
• Principala formă de circulaţie a cărţii
până la apariţia tiparului;
• Meseria de copist – foarte răspândită;
• Manuscrisele – rare şi foarte valoroase;
• Decorate cu miniaturi;
• Cele mai vechi: “Tetraevangheliarul“ de
la Mănăstirea Neamţ a lui Gavril Uric,
“Evangheliarul“ de la Mănăstirea
Humor.
Primele cărţi tipărite în
spaţiul românesc
• Prima carte apărută se leagă de numele domnitorului
Radu cel Mare, domn al Ţării Româneşti (1495-
1508);
• L-a adus în ţară pe călugărul Macarie, care va tipări
în 1508 la mânăstirea Dealu, “Liturghierul”, în
limba slavonă;
• 1544, Sibiu, Filip Moldoveanu - “Catehismul
Românesc”, în limba română;
• Coresi, aprox. 40 tipărituri - “Apostolul”,
“Cazaniile”, “Liturghierul”, “Psaltirea”, etc.
Diaconul Coresi
Tipograf şi traducător de cărţi în
limba română, diaconul Coresi era
originar din Târgovişte. A învăţat arta
tipografică în oraşul natal, la tiparniţa
reînfiinţată în 1545 pe lângă curtea
domnească. Ajuns meşter, Coresi a
desfăşurat în Ţara Românească şi în
Scheii Braşovului o activitate
tipografică prodogioasă.

Explicați, în 3-5 enunțuri,


importanța apariției tiparului în
Țările Române pentru dezvoltarea
culturii scrise și a învățământului.
Arhitectura laică și ecleziastică
Cu ajutorul manualului pag. 190,
S2 și S3, determinați:

Grupul I Grupul II
Elementele Elementele arhitecturii
arhitecturii laice. ecleziastice.

Grupul III Grupul IV


Trăsăturile Trăsăturile distinctive
distinctive ale stilului ale stilului apărut în
moldovenesc. artă.
Miniatură de Gavriil
Uric
Evangheliarul de la
Humor
• Vestit prin miniatura care-l
înfăţişează pe Ştefan cel Mare,
manuscrisul Evangheliarului de la
Humor a fost realizat în 1473. El
are a istorie palpitantă: considerat
lucru de preţ, a fost trimis în 1538
în Transilvania pentru a nu cădea
în mâinile turcilor. De aici a ajuns
la Constantinopol, iar în 1541 a
fost retrimis mânăstirii prin grija
lui Petru Rareş.
Aplicaţii
Completați tabelul cu caracteristicile potrivite fiecărei
culturi medievale, precum și fiecărui domeniu.

Cultura Europei de Cultura Țărilor


Domeniul Vest și Centrale sec. Române sec. XIV-
XI-XV XVI
Învățământul

Știința

Literatura

Arhitectura

Arta
Extindere
1. Alcătuieşte un text argumentativ, în 7-10 fraze, cu
titlul “Începuturile culturii medievale în ţările
române – viitorul culturii noastre naționale”,
menționând despre apariţia tiparului, primelor
tipografii și evoluția artei și literaturii.

S-ar putea să vă placă și