UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ (ȘE)

DEPARTAMENTUL DE LITERE

PĂLĂDUȚĂ OLESEA

NICOLAE MILESCU SPĂTARU:CUNOAȘTERE PRIN

CĂLĂTORII

ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ

Teza de an

Șef de departament: ___________________ Nume, prenume, grad științific

(semnătura)
Conducător științific: ___________________ Nume, prenume, grad științific
(semnătura)
Autor: ___________________
(semnătura)

Chișinău-2024

1
 CUPRINS

CAPITOLUL I NICOLAE MILESCU SPĂTARUL.PERSONALITATE

UMANISTĂ DE TALIE EUROPEANĂ..................................................................3
Paragraful I Viața și activitatea Spătarului.............................................................3

Paragraful II Nicolae Milescu Spătarul-om de stat în Moldova și Muntenia.........9

CAPITOLUL II PEREGRINĂRILE LUI NICOLAE MILESCU SPĂTARUL......9

Paragraful I Călătoriile prin țările europene și Rusia.............................................9

Paragraful II Călătoria în China...........................................................................14

2
 CAPITOLUL I NICOLAE MILESCU SPĂTARUL.PERSONALITATE
UMANISTĂ DE TALIE EUROPEANĂ
Paragraful I Viața și activitatea Spătarului
Nicolae Milescu Spătarul este o personalitate inedită a culturii românești, reprezentant de frunte
al umanismului românesc-după Grigore Ureche, Udriște Năsturel și Miron Costin și înainte de
Dimitrie Cantemir. Scriitorul a fost pasionat de simboluri și profeții, hermeneutică, științele
medicale. Printre caracteristicile sale se enumeră diplomația, apărarea demnității monarhice,
iscusința, spiritul critic și raționalismul.
”Boier român din veacul al XVII-lea, călător în Occident, autor de scrieri istorice și teologice în
grecește, latinește, românește, diplomat și om politic, înalt funcționar în serviciul țarilor Rusiei și
ambasadorul lor în China…” [3, p. 51]
Vorbea curent limba latină, știa slavona, turca și italiana și cunoștea bine istoria mai ales pe cea a
Bisericii. [3, p.52]
DATE BIOGRAFICE
1636 Anul de naștere al lui Nicolae Milescu. Tatăl lui a fost Gavril din Zlătărești, Vaslui care a
cumpărat în 1630 niște pământuri în apropiere de Milești. În urma cercetărilor s-a constatat că
Gavril a fost aromân, refugiat din Peloponez, Moldova, unde se căsătorise cu o fată dintr-o
familie de mici boieri de țară.
1642-1644 A absolvit Școala Domnească de la Trei Ierarhi din Iași, înființată de Vasile Lupu,
domn al Moldovei. L-a avut ca profesor pe Gabriel Vlasios care îl convinge pe Gavril, tatăl
autorului, să-l ducă la învățătură la Școala Mare de pe lângă patriarhia greco-ortodoxă din
Constantinopol.
1645-1653 În calitate de elev la Școala Mare din Constantinopol îi cunoaște pe Ștefăniță, feciorul
lui Vasile Lupu, pe Dositei, viitorul patriarh al Ierusalimului și pe Grigori Ghica, viitorul
domnitor al Moldovei.
1653 După întoarcerea lui în Moldova, Nicolae a fost numit grămătic de domnitorul Moldovei
Gheorghe Ștefan.
1655 Nicolae folosește hrisoavele vechi de la mănăstirea Neamțu și o legendă despre o icoană a
fecioarei Maria și spune cum în timpul lui Alexandru Cel Bun, Moldova este vizitată de Ion
Paleologul, fiul împăratului Bizanțului și care ar fi mărturisit că „niciodată nu a văzut și nici nu a
auzit vorbindu-se despre ținuturi atât de pline de toate darurile și roadele pământului, obiceiuri
bune și dragoste de patrie” și că Alexandru Cel Bun iar fi spus că el este un domnitor liber și
singurul stăpân al țării pe care o apără. [1, p.5]
1658 Spătarul a devenit un om de încredere al lui Gheorghe Ghica, ajuns domnitor al Moldovei
după mazilirea lui Gheorghe Ștefan.
1659-1660 Domnitorul Gheorghe Ghica a fost mutat în Muntenia iar Nicolae Milescu l-a urmat.
Drept răsplată domnitorul i-a dat rangul boieresc, de mare spătar.
1660 După mazilirea lui Gheorghe Ghica, Milescu se întoarce în Moldova unde domnea
Ștefăniță, fiul lui Vasile Lupu. Fostul coleg de școală l-a primit cu bucurie la curtea sa și i-a dat
onoruri și o stare materială bună. A tradus din grecește în românește „Cartea cu multe întrebări
foarte de folos”
3
1661 Ștefăniță decedează și Nicolae se întoarce în Muntenia unde ca domnitor este ridicat la tron
Grigore Ghica, fost coleg de școală și fiul lui Gheorghe Ghica. Milescu primește funcția de
capuchehaie la Poarta Otomană, adică reprezentant diplomatic.
Cât a stat în Constantinopol a tradus din grecește în română textul integral al Bibliei și a căutat
date despre rudele lui din Peloponez. Tot aici leagă relații bune cu viitorul domnitor al
Munteniei, Șerban Cantacuzino .
1664 Grigore Ghica este mazilit din scaunul Munteniei deoarece s-a arătat trădător față de poartă
și se refugiază la curtea regelui polonez. Nicolae, el însuși la mijlocul intrigilor care au dus la
dizgrațierea domnitorului pe care îl reprezenta, a fugit din Constantinopol pentru a-și salva viața
spre curtea lui Friederich Wim din Berlin. Dar nu înainte să îi încredințeze lui Șerban
Cantacuzino manuscrisul cu traducerea Bibliei, text care a stat la baza traducerii românești a
bibliei de la București „Biblia lui Șerban”1688. [1, p.6]
1666 Milescu ajunge la Stetin în Pomerania unde se refugia fostul domn Gheorghe Ștefan, care îl
primește bine pe fostul său grămătic și-l trimite cu o scrisoare la regele Suediei și cu alta la
ambasadorul Franței, la Stockholm. Aici moldoveanul a stat mai multe luni, timp în care s-a
împrietenit cu ambasadorul francez care îi admira sincer erudiția în limbile clasice și vasta
cultură umanistică.
La sugestia lui Arnould de Pomponne, cărturarul a scris lucrarea ”Enchiridion” pe care a
semnat-o cu numele său, Nicolae Spătaru. Lucrarea s-a tipărit la Paris cu 75 de ani înainte de
”Istoria Imperiului Otoman” a lui Dimitrie Cantemir.
Cu același nume semnează și traducerea în românește a unei rugăciuni pe care o rostește
Gheorghe Ștefan „Cea după cină rugă” sub care notează ,,Aice este slova lui Neculai Spătaru.”
1667 Cărturarul ajunge în Franța trimis de Gheorghe Ștefan la regele Ludovic al XIV-lea prin
care îi cerea sprijinul pe lângă Poartă ca să își recapete domnia în Moldova. În răspuns Regele
Soare îi scrie că l-a primit pe „baronul Spetarius”. [1, p.7]
1668 Gheorghe Ștefan se stinge din viață pentru că era bolnav pe 28 ianuarie, de aceea Nicolae
Spătaru se întoarce în Moldova unde domnea Iliaș Alexandru. În octombrie Iliaș este mazilit și a
trebuit să plece la Constantinopol, dar înainte a pus călăul și a tăiat cartilagiul nasului lui Spătaru
care, după părerea fostului domnitor i-a uzurpat domnia ca să se ridice el la tron.(Aceasta era
pedeapsa ce se dădea celor ce complotau împotriva domniei cu gândul să urce pe tron).
În cei aproape trei ani cât a stat în Constantinopol a reușit să găsească ramurile familiale de pe
linia tatălui și s-a convins că este din vița princiară a familiei Buia-Spată, și-a spus „Moldavo-
Laccone barone” sau „ ac olim generali Vallachiae ”.(fost general al Valahiei)
1671 Nicolae Milescu Spătarul se întoarce la Constantinopol, deoarece Grigore Ghica capătă
iertare din partea turcilor. Patriarhul Dositei al Ierusalimului la cerea țarului Aleksei Mihailovici
al Rusiei a scris o scrisoare de recomandare pentru Milescu, și l-a trimis la Moscova să-l
slujească pe țar dar să fie în același timp și omul său de încredere în treburile religioase între
biserica greacă, ortodoxă și rusă. Pe la sfârșitul lui ianuarie s-a pornit spre Moscova, la 5
februarie a plecat din Adrianopole spre Belgrad. În aprilie a ajuns la curtea regelui polon după ce
a trecut prin Ungaria.
La 23 mai a trecut granița rusească pe la Smolensk, în drum spre capitală. La 14 decembrie
Nicolae Milescu Spătarul a fost primit de curtenii moscoviți ca traducător pentru limbile greacă,
latină și română la cancelaria ce se ocupa de treburile diplomatice. [1, p.8]
4
1672 Redactează în limba slavonă „Aritmologhion”(cartea numerelor),o colecție de fapte
așezate numeric în scop didactic.
1673 La 25 ianuarie termină de scris cartea ”Hresmologhion” pe care o dedică țarului, în limba
slavonă.
Tot în acest an a primit scrisoare de la domnitorul Moldovei Ștefan Petriceicu să îl favorizeze în
fața țarului.
A scris „Vasilologhion”; „Povestea asupra construcției bisericii Sfânta Sofia”; „Cartea
hieroglifelor”; „Celor șapte minuni ale lumii”; un „Dicționar slavo-grec-latin”; împreună cu
Petru Dolgov a scris „Alegerea ca țar a țarului Mihail Feodorovici” și „Arborele genealogic
al țarilor ruși.
1675 La 3 martie Nicolae Spătaru conduce ambasada Moscovei spre hanul Chinei. La 30 martie
ajunge la hotarele Siberiei. În ziua de 3 mai ambasada pornește pe râul Irtâș spre Beijing. La 30
decembrie după ce au străbătut toată Siberia ajung pe malul râului Argun. [1, p.8]
1676 La 17 aprilie au pornit cu caravana pe uscat din satul Pacigorsk. La 20 mai au ajuns în
Beijing.
La 1 septembrie solia s-a pornit din China spre Moscova.
1677 Pe 7 iunie solia ajunge în Eniseisk unde la porunca țarului vameșii i-au scotocit cu de-
amănuntul confiscându-le toate bunurile.
1678 La 5 ianuarie ambasada condusă de Nicolae Spătaru a ajuns în capitala Rusiei.
1679 Gheorghe Duca a ajuns iar-și domnitor al Moldovei îi scrise ,,vechiului său prieten” să îi
conducă solul și să îl ajute să înlesnească obținerea unor bunuri pe care le comandase spre
cumpărare în Rusia.
Din porunca țarului Feodor scrie introducerea la ,,Cartea istoriei”
1680 Nicolae Milescu Spătaru obține cadou din partea Patriarhului Rusiei pentru Mitropolitul
Dosoftei al Moldovei, o tipografie cu litere chirilice.
1681 Este solicitat de țarul Feodor să îl ajute să înțeleagă conflictul polemic iscat între biserica
greco-ortodoxă și cea catolică.
1684-1985 La curtea țarului sosește savantul suedez J.G.Sparwenfeldt și se împrietenește cu
Spătaru. Cu un an mai târziu Nicolae îi trimite o copie manuscrisă a ,,Descrierii Chinei”. [1,
p.9]
1695 Nicolae Spătaru a activat pe lângă țarul rus Petru I ca traducător din limbile tătară și turcă
la cele două expediții împotriva Azovului.
1698 A tradus din latinește în grecește lucrarea lui Pierr Gilles „Despre topografia și
antichitățile Constantinopolului” A tălmăcit din grecește în rusește cartea ,,Despre erezii”
1699 Witzen, primarul orașului Amsterdam, care vizitase Moscova, în una dintre scrisori către
Leibniz scria ,,Domnul Spatarius se află încă în viață ,este un om foarte înțelept…” [1,p.9]
1703 A colaborat la reforma școlii superioare în Moscova unde în învățământ s-au adăugat limba
latină și științele deși patriarhul Dositei se opuse.

5
1708 Nicolae Milescu Spătaru decedează la Moscova.

OPERELE SCRISE DE NICOLAE MILESCU SPĂTARU ÎN MOLDOVA

Literatura română din secolul XVII-lea era foarte puțin dezvoltată și consta din operele
teologice. În prima perioadă a vieții sale Spătarul copia și traducea opere religioase grecești.
În 1655 scrie o lucrare istorică despre icoana făcătoare de minuni a Fecioarei, la mănăstirea
Neamțului, bazată pe scrisorile grecești descoperite acolo. Această operă dovedește că Nicolae
Milescu era cointeresat de istoria Moldovei iar în legendele lui se găsesc și note de patriotism
moldovenesc. [3,p.64]
Conținutul este despre Alexandru vodă care a trimis la consiliul din Florența pe mitropolitul Iosif
și pe teologul Grigore Ț. Ioan fiul regelui Bizanțului, a trecut prin Moldova întovărășit de
domnitor cu tot sfatul său și clerul.
Fiul împăratului a admirat mult țara și poporul cuminte și credincios. A spus că nu mai auzise de
astfel de ținuturi iar Alexandru Vodă i-a răspuns că nu este supus nici unui suveran ci este stăpân
absolut al țării sale. Când Ioan a urcat la tron i-a trimis lui Alexandru Vodă o coroană imperială
și icoane prin care recunoștea independența Bisericii moldovenești. [3, p. 64]
Spătarul a cercetat manuscrisele vechi religioase și istorice și a adus în Moldova o copie a
manuscrisului grecesc al mitropolitului valah Matei al Mirilor: liturghia Sfintei Paraschiva și a
Sfântului Grigore Decapolitul.
A tradus din grecește ”O carte cu multe întrebări, fără de folos…1660”
Traducerea Bibliei 1661, a fost o operă mai însemnată. A fost prima încercare de a reda în
română textul Sfintelor Scripturi.[3, p.65]
OPERE DIN TIMPUL CÂND SPĂTARUL PĂRĂSISE MOLDOVA
Enchiridion este singura operă scrisă de Spătarul care a fost tipărită în timpul vieții sale. Este un
tratat teologic ,reprezintă o luare de poziție în polemica dintre catolici și protestanți legată de
momentul transformării sfintelor daruri în euharistie. Operă originală, a fost scrisă în limba latină
în 1667, publicată la Paris, în 1669.
Lucrarea reprezintă o mărturisire de credință a cărturarului și se înscrie în literatura de polemică
religioasă românească alături de celebra “Mărturisire Ortodoxă” a mitropolitului Petru Movilă
(1640) şi „Răspunsul împotriva catehismului calvinesc” al mitropolitului Varlaam (1645).Pag 1
din articol pag…
În timpul șederii sale la Stockholm, domnul Pomponne a cerut spătarului să scrie această lucrare
pentru a expune adevărata părere a Bisericii Orientului asupra acestui subiect.
Opera începe cu un rezumat istoric: Biserica creștină lupta cu ereziile încă din clipa formării ei.
Ea a învins și a reușit să înflorească dar conciliul din Florența a făcut o ruptură în două biserici.
Biserica Orientului după părerea lui Milescu a fost mai puțin tulburată decât cea a Occidentului.
Erezia protestantă renăștea mereu în Occident.
Lucrarea se încheie prin mărturisirea credinței, a ritualului și obiceiurilor Bisericii Ortodoxe:
dogmele, posturile, semnul crucii, felul de a clădi altarul. Viața monahală, rugăciunile pentru

6
morți, excomunicarea ereticilor. Opera nu este un tratat rece de teologie, ci o expunere mai
personală plină de zel. [3, p.77]

OPERE DIN TIMPUL CÂND SPĂTARUL SE AFLA ÎN RUSIA

În perioada când era în Rusia a fost obligat să scrie cărțile cerute de țar și societatea acelui timp
care se interesa de istorie medievală și modernă, maxime morale, discuții asupra dogme și
reflexe ale antichității. Spătarul scrie în vechea limbă rusă.
Aritmologhionul, 1672 , este o colecție de fapte care nu aveau legătură între ele și maxime
morale, clasate după cifrele pe care le conțin.(numerotate)
Prima parte conține noțiuni clasice” sunt nouă muzee, șapte plante, cinci râuri în Infern, șapte
arte liberale, nouă grade de noblețe în Anglia…” A doua parte constă în fapte morale( trei grade
de iubire după Hippodamos) și maxime clasate (de exemplu cinci: nu trebuie crezut cutare
lucru). În a treia parte se găsește traducerea cărții lui Nicolaus Reusner ”Symbolorum
imperatorum classis prima” despre emblemele împăraților și a regilor. [3, p.86]
Ea constituia un manual de școală scris cu scopul de a servi în noile școli religioase din
Moscova.
Hresmologhion, 1673 constă în profețiile făcute de profetul Daniel lui Nabucodonosor în somn,
care vorbește despre cele patru monarhii universale, despre falsul profet Mahomed și de domnia
sa, profețiile țarului Leon asupra sorții Țarigradului și a turcilor. Despre Antihrist, traduse din
greacă în slavonă. [3, p.87]
Opera mai conține pasagii din istoria Moscovei și o scrisoare de dedicație pentru țarul Alexei
unde îl preamărește ca pe un protector a științei și mai ales a istoriei deoarece opera avea menirea
să servească pentru educarea tuturor. Hresmologhionul era considerat o operă de știință
superioară.
Prolegomena este despre cele patru monarhii definite de Aristotel, profețiile lui Daniel, apoi
partea istorică: istoria împăraților Caldeei, ai Persiei, ai monarhilor elenistice, ai Romei,
Bizanțului, împărații romano-germani însoțite de note biografice, cu trimiteri la istoria Romei.
Această operă a fost foarte celebră în acea perioadă și are cele mai multe manuscrise.
Povestirea despre Sibile, explică ce sunt ele, câte au fost, care a fost numele lor și profețiile lor.
Este o culegere în proză și versuri, tradusă din greacă. Se vorbește despre religie, biserică, istorie
după Aristotel, lexicomul lui Suidas, Homer, Clement din Alexandria etc. Opera mai are și
explicații de-ale lui Spătarul cu privire la Libia, Samos. Tendința cărții este de a dovedi legătura
și asemănarea profețiilor Sibile cu Sfânta Scriptură.
În introducere Nicolae Milescu explică prin prisma lui, sibile scriind ,,Căci vulturul cu două
capete al Nordului, vulturul dreptcredincios, vă va distruge, musulmanilor, prin armele crucii,
imperiul vostru va fi înfrânt” Spătarul prin această profeție reflecta doctrina ortodocșilor din
Constantinopol și dorința creștinilor supuși turcilor. [3, p.88]
Cele nouă muzee și cele șapte arte liberale 1673. Aceasta este o culegere dedicată țarului
Alexei Mihailovici, are 8 capitole despre natura omului și asupra învierii morților. O parte din
versuri sunt traduse din Virgiliu în slavonă altele le compune el, tot Spătarul îl descrie pe Apollo
și muzele pe care îl cheamă să vină fără să regrete Heliconul. [3,p.89]

7
Alegerea lui Mihail Feodorovici pe tronul Rusiei 1673, este un tratat mic care descrie acest
eveniment ce a avut loc în 1613, cu mult mai înainte ca Spătarul să ajungă în Moscova.
Basiliologhionul 1674, cartea împăraților, dezvoltă ideea despre monarhia de drept divin,
împăratul este imaginea lui Dumnezeu pe pământ. Lucrarea cuprinde biografiile împăraților
Persiei, Asiriei, Romei, Bizanțului, Rusiei cu portretele lor în text.
Din biografiile țarilor ruși se enumeră: Vladimir Monomahul, Alexandrul Nevski, Dimitrie
Donskoi, Ivan IV, Feodor, și Mihail. Pentru primii regi datele sunt mai mult legendare dar pentru
țarul care conducea în timpul lui Spătarul, Mihailovici ia închinat 60 de pagini, cu războaiele
țarului cu polonezii și actele diplomatice de la Posolski Prikaz. [3,p.90]
Povestirea despre construirea Sfintei Sofia din Constantinopol 1674, este o povestire despre
cum a fost construit de către Justinian acest monument, cu legendele și minunile care privesc
întemeierea sa, versurile în cinstea Sfintei Sofia. În privința jefuirii catedralei de cruciați în 1204,
spătarul observă că obiectele furate se aflau la San Marco din Veneția.
Cartea Hieroglifelor 1675, este un tratat filosofic și religios, care nu a mai fost terminat
niciodată, tradus din latinește.
Nicolae Milescu lucra din 1672 la un dicționar slavo-greco-latin, care nu s-a mai găsit.
Genealogie a țărilor Rusiei, tradus din latină trimisă la Moscova din Viena și o altă lucrare
despre cele șapte minuni ale lumii au fost pierdute. [3,p.91]
OPERE DIN TIMPUL CĂLĂTORIEI ÎN CHINA
Călătorie de-a lungul Siberiei de la Tobolsk până la Nercinsk și la frontiera Chinei.
Cuprinde istoria călătoriei lui Nicolae Milescu . Rezultatul unei observații precise, luate la fața
locului despre drumul, teritoriile siberiene, populația locuitoare, clima, fauna flora din taiga .
Jurnal de călătorie
Este o operă bogată în date informative de natură eterogenă, notele de călătorie ale lui Nicolae
Milescu dezvăluie o lume nouă, primitivă, care trăiește în condițiile unui nomadism gregar.
Exploratorul moldovean este în căutarea unui drum de legătură între Rusia și China… [4, p.484]
Nicolae Spătarul a completat propriile sale observații asupra râurilor, lacurilor Siberiei și a altor
câteva puncte, consultând izvoare scrise (jurnale de călătorii ale misiunilor rusești în Siberia cu
explicarea unei hărți a acestei țări).
Descrierea primei părți a lumii Asia, în care se găsește descrierea imperiului Chinei, a orașelor
sale și a provinciilor. Opera face o legătură completă între provinciile, orașele, rasele, clima,
roadele pământului, religiile, cârmuire și clasele sociale chineze, obiceiuri și educația chineză,
costumele ,armele etc, completate cu descrierea celor cincisprezece provincii, a Coreei, Japoniei
și a râului Amur. Spătarul a adăugat și o Istorie a războiului tătarilor împotriva Chinei.
Descrierea Asiei pe care Milescu a înmânat-o țarului de fapt a fost copiată și tradusă de la autorul
iezuitul Martini ce a publicat-o în latinește”1655 Atlas Siniensis” și ”Situs provinciarum imperii
Sinici”, dovada a fost făcută de istoricul englez Baddeley. Milescu a adăugat două capitole
asupra drumurilor care merg din Rusia în China și Descrierea Amurului, despre ierarhia
nobilimii, armele manciunilor. Descrierea drumurilor ce merg din Rusia în China nu putea fi
făcută decât de Spătar. [3,p.121]

8
Descrierea marelui fluviu Amur se bazează pe relatările cazacilor stabiliți . Milescu vorbește
despre climă, despre popoarele care locuiesc pe marginile lui, felul lor de a vâna, despre
comerțul cu fildeș, o mare parte a capitolului e o listă de numiri geografice.
Nicolae Milescu a mai adus din călătoria sa o hartă amănunțită a țărilor străbătute de misiunea
sa. Dar ea nu a mai fost găsită în arhivele Moscovei. Harta era de o mare exactitate, istoricul
Baddeley, care a studiat călătoriile în China, declară că, datorită acestei hărți, s-au îndreptat unele
hărți tipărite în secolul XX. [3,p.124]
LUCRĂRILE DIN ULTIMA PERIOADĂ A VIEȚII LUI SPĂTARUL
Activând încă la Polski Prikaz a tradus diplomații, culegeri istorice și religioase.
În 1679 a fost însărcinat să pregătească instrumentele necesare ambasadei trimise la împăratul
Leopold I. Mai târziu la întoarcerea ambasadei în Rusia în 1684, Spătarul a tradus scrisorile
latinește în rusește.
În 1691 traduce împreună cu ajutoarele sale, actele latine ale ambasadorului austriac și să
compună versiunea latină a scrisorilor țarului pentru regele polonez în 1695, pentru regele
Leopold 1696 și pentru dogele Veneției 1699. Toate aceste acte erau secrete și aveau o mare
importanță politică. Cea mai mare traducere este cea pe care a făcut-o în 1701, jurnalului
ambasadorului Austriei în Rusia, Christoph de Guarient, în latinește. [3,p.159]
Milescu traduce din latinește în grecește, lucrarea francezului Pierre Gilles despre topografia
Constantinopolului. Tot în grecește scrie lucrarea” Despre păgânul Mahomet și despre Papă,
ce sunt ei și care este împărăția lor”
În rusă a scris introducerea unei mari istorii a Rusiei, la ordinul țarului Feodor. Istoricul rus
Mihailovski îi atribuie lui Milescu trei lucrări anonime. Una este o carte de școală cu o colecție
de rugăciuni. Cea de-a doua Despre animalele pământului și mărilor. E vorba de minuni și
metamorfoze, cu citate din cărțile sfinte, din filosofii greci și bizantini. Cea de a treia este o
traducere rusă a cărții lui Simeon din Thessalonic asupra Ereziilor, pe care patrarhul Dosithei o
tipărise în grecește, 1683. [3,p.161]

Paragraful II Nicolae Milescu Spătarul-om de stat în Moldova și Muntenia

După ce s-a întors în Moldova de la studiile sale la Constantinopol, Nicolae Milescu Spătaru
devine „grămătic” sau secretarul domnitorului, o funcție modestă dar potrivită vârstei tinere, pe
care o avea. Această slujbă cerea cunoașterea limbilor străine, mai ales greaca și latina. A fost
slujitor în timpul domniei lui Gheorghe Ștefan, într-o vreme când avântul de civilizație se
stopase din cauza problemelor interne, asta și mai mult accentua sculpturalitatea lui.
Când a urcat pe tron următorul domnitor, Gheorghe Ghica, Milescu a devenit spătar, titlul pe
care l-a păstrat toată viața. Având această funcție în 1659 a ordonat un corp de o mie de oameni
înarmați, trimis în Transilvania de voievodul Moldovei. Aceste trupe n-au participat, de altfel, la
operații și s-au retras în Moldova la apropierea lui Rákóczy.
Fiindcă, Vodă Gheorghe a fost transferat de turci în celălalt principat român, în Țara
Românească, Nicolae Milescu l-a urmat și a intrat în nobilimea Valahă cu demnitatea de mare
spătar. Dar în 1660 domnul lui a fost mazilit de către Poartă, de aceea Spătarul a fost nevoit să se
reîntoarcă în Moldova, unde domnea Ștefan vodă.

9
Acest domnitor era tânăr și își făcuse studiile de litere la fel ca Milescu în Constantinopol. Ștefan
vodă îl ridicase la rangul de sfătuitor și favorit al său.

CAPITOLUL II PEREGRINĂRILE LUI NICOLAE MILESCU SPĂTARUL

Paragraful I Călătoriile prin țările europene și Rusia
Spătarul a fost moldoveanul care în vremea lui și până la el a călătorit cel mai mult din Suedia în
Imperiul Otoman și din Franța până în China.
IMPERIUL OTOMAN
Faptul că Nicole Minulescu vorbea de mic, limba greacă, cât și precocitatea pe care a dovedit-o
la învățătură au făcut să fie remarcat de către eruditul Gavriil Vlasios, care vizitase Moldova
domnitorului Vasile Lupu; acesta a cerut ca tânărul fiu de boier să urmeze cursurile de la Școala
patriarhală din Constantinopol, unde el însuși era profesor.
Aici a rămas tânărul Milescu vreme de aproape opt ani, însușindu-și o bogată cultură umanistă,
cât și cunoașterea limbilor greacă, latină, slavonă, turcă și – posibil – franceză și italiană. Un alt
câștig din perioada tinereții l-au reprezentat prieteniile pe care acesta le-a legat în perioada
studiilor cu alți reprezentanți ai elitei ortodoxe de la Constantinopol, precum fiul domnitorului
Vasile Lupu, Ștefăniță, ori viitorul patriarh al Ierusalimului, Dositei.[6, p.1]
GERMANIA, SUEDIA
Nicolae Spătaru călătorește în Germania și Suedia imediat după căderea lui Grigore vodă,
călătorie în timpul căreia a vizitat aproape toată Europa. ” Pentru un om care nu trăise până
atunci decât în Orient, în medii mai mult teologice, aceste țări noi trebuie să îi fi fost o mare
surpriză. Milescu Spătaru a fost la curtea lui Frederic Wilhelm, marele elector, unde a rămas
puțină vreme deoarece împrejurările nelămurite l-au obligat să plece.” [3,p.68]
Nicolae Spătarul merse la Stettin, în Pomerania, oraș care era sub dominația suedeză. Acolo se
refugiase cu câțiva curteni și cu țiitoarea sa, Ștefania, fostul domnitor al Moldovei, Gheorghe
Ștefan, căruia îi slujise. Domnitorul primea o pensie de la regele Suediei și nădăjduia să-și
recapete tronul într-o zi, de la care a fost detronat. Sosirea lui Spătaru, care cunoștea limbi
străine, era potrivit să îndeplinească misiunile diplomatice în recuperarea propriei domnie, deci
era bine venit. În 1666, voievodul l-a trimis la Stockholm, pe lângă regele Suediei, căruia i-a
cerut o mărire a pensiei.
Spătaru ducea scrisori regelui și reginei, ambasadorului francez Arnauld de Pomponne. Tot aici
se împrietenește cu viitorul ministru al lui Ludvig XIV. În toate duminicile și sărbătorile mergea
să asculte Liturghia la ambasador. Arnauld de Pomponne îl lăuda pe Milescu în scrisoarea
trimisă Domnilor de la Port- Royal.” Era surprins, spune el, de a descoperi: un om așa de
aproape de Tartaria, atât de instruit în cunoașterea limbilor în general a tuturor problemelor”[3,
p. 69]
PARIS, FRANȚA
Gheorghe Ștefan scrisese o scrisoare din Stettin lui Ludovic XIV, în care îi vorbește despre o
cruciadă împotriva turcilor. Mai era nevoie doar de intervenția ambasadorului francez la
10
Constantinopol ,ca să obțină de la Poartă readucerea sa pe tron în Moldova. Carol XI al Suediei,
protectorul lui, intervenise la Curtea ”Franței. Nicolae Milescu ajunse la Paris în luna iulie 1667,
aducând scrisorile stăpânului și pe ale regelui Suediei. Ludovic XIV se afla în Tournay, orașul
cucerit de la spanioli conducând operațiunile de război.” [3,p.70]
Spătaru deci a fost primit de ministrul de Lionne, în Paris, care a trimis scrisorile, printr-un curier
extraordinar, regelui. Acesta a răspuns lui Gheorghe Ștefan că a primit scrisoarea trimisă prin
”baronul Spatarius, fostul general al domniei-voastre” și a promis că va interveni la Poartă. În
acea zi regele francez a scris ambasadorului său, ordonându-i să obțină la Constantinopol
readucerea pe tron a regelui exilat. Din păcate această intervenție nu a avut succes, ambasadorul
a anunțat că nu era nici o nădejde de reușită.

POLONIA
În 1671, el se găsește la Constantinopol, alături de patriarhul Dosithei al Ierusalimului, care avea
relații continue cu Rusia. I se scrisese din partea Țarului, cerându-i-se un om cunoscător de limbi
străine, pentru traducerea scrierilor religioase și pentru serviciu de traducător diplomatic.
Patriarhul l-a sfătuit, deci, pe Spătaru să plece în Rusia, unde cunoștințele sale vor fi apreciate, i-
a dat o scrisoare de recomandare pentru țarul Alexei și scrisori politice secrete. Spătarul a plecat,
oprindu-se la Adrianopol unde se afla marele dragoman al Porții, Panioti Nikussios. Aceste l-a
însărcinat pe Milescu cu o misiune politică secretă pe lângă regele Poloniei și țarul Rusiei care
se raporta la evenimentele din Ucraina, unde Doroșenko, hatmanul cazacilor se supuse Porții,
ceea ce provocase un război turco-polonez. I-a mai dat și o scrisoare de recomandare pentru una
din cunoștințele sale din Moscova, grecul Manuel.
Nicolae Milescu a trecut prin Belgrad, evitând principatele române, a trecut apoi prin Ungaria de
nord, unde s-a întâlnit cu principele Francisc Rákóczy, care trăia exilat sub protecția Austriei.
Spătarul a trecut apoi Carpații în Polonia. După un popas la Liov, a ajuns la Varșovia. Milescu fu
primit în audiență de regele Mihail Wisznowiecki și i-a înmânat scrisorile pe care le adusese,
regele l-a reținut trei săptămâni în capitală. Acolo primea vești politice din Orient prin rudele
sale și l-a vizitat, pe bunul său prieten, baronul Augustin de Mayerberg, ambasador al
împăratului Leopold pe lângă curtea Poloniei.
” La 5 mai Nicolae Milescu a părăsit, în sfârșit, Varșovia, la 23 ale aceleiași luni, voievodul
comandant rus al cetății Smolensk, anunța că grecul Nicolae Spatarius, nobil din Moldova, fiind
însărcinat cu scrisori secrete pentru țar.” [3,p.75]
RUSIA, MOSCOVA
Patriarhul Dosithei aflând că țarul caută un om de religie ortodoxă, cunoscând diferite limbi îl
trimite pe Nicolae Gavrilovici cu niște scrisori. Îl prezintă ca fiind ”… om foarte învățat,
cunoscând latina și slavona și mai ales limba greacă, va putea învăța ușor și rusa și va face tot
felul de traduceri. Are un scris foarte frumos, este un bun creștin al Bisericii răsăritene, supus
ordinelor superiorilor și foarte discret, a călătorit în multe țări și împărății pentru a se instrui și
este asemenea unui cronograf în care sunt adunate toate lucrurile lumii…” [3,p.80]
Patriarhul îi promite țarului că Spătarul îi va fi foarte folositor la Curte și îl roagă să îl primească
cu onoruri ca pe un om sârguincios, savant, înțelept. Țarul s-a grăbit să îl primească pe Nicolae
Milescu la Moscova, l-a întrebat despre călătoria și misiunea sa. El a declarat că marele
dragoman Nikussios a făgăduit că va susține interesele Rusiei în fața Poartei dar cerea în schimb
subvenții pentru operele sale de binefacere, mănăstiri, școli, îngrijirea săracilor.
11
Traducătorul grec din Moscova, Konstantin Kristof, auzise despre Milescu ca despre un savant,
un alt grec. ”Manuel l-a susținut prin influența sa căci Nikussios îi scrisese: Te rog să ajuți pe
acest boier care vine spre voi și să-i arăți o dragoste de frate pentru un om atât de priceput va fi
necesar țarului și nu s-ar putea găsi altul ca el”
”Datorită acestor călduroase recomandări ale prietenilor săi, el a fost numit, traducător din greaca
veche și nouă, din latină și română la Posolski Prikaz (un fel de minister al Afacerilor Străine și
mai mare peste ceilalți traducători, cu un salariu de 100 de ruble pe an, ceea ce însemna o sumă
foarte mare pentru acea epocă și care nu se acorda decât rar funcționarilor.” [3,p..81]
SIBERIA
Nicolae Milescu înainte de plecarea spre Siberia și-a pregătit cele necesare misiunii.
”Și-a procurat toate descrierile și toate cărțile care-i puteau servi pentru Siberia și China.
Arhivele imperiale i-au dat copii cu scurte relatări de călătorie ale curierilor ruși trimiși mai
înainte. Și-a mai luat cu el descrierile asupra Chinei ale călătorilor olandezi Peter van Horn și
Iacob Kaiser și descrierea celui de-al doilea voiaj al lui van Horn și cea a călătoriei lui Goes. S-a
înarmat cu diferite instrumente și cărți științifice(un compas, un astrolab, o carte de optică, un
dicționar chinez)” [3,p. 95]
În călătoria sa, Spătarul și-a luat oameni cu experiență, specializați într-un domeniu ca
Milovanov care mai fusese în China, grecul Spiridon, specialist în pietre prețioase, medicul grec
Ioan, medicul alchimist Iagan, secretarii pentru scrieri, Constantin Grec și Teodor Livanov. În
total patruzeci de oameni pe jos și călare fără a mai socoti garda de cazaci. Milescu avea cu el o
mare sumă de bani pentru întreținerea misiunii și daruri destinate împăratului Chinei.
Echipa coborî mai întâi Irtâșul pe corăbii acoperite, care puteau duce cincizeci de persoane și
care se mișcau pe pânze și lopeți. Au ajuns greu din cauza vânturilor potrivnice ale Nordului și a
frigului. ”Râul Irtâș este tot așa de larg și de adânc ca și Dunărea… și tot timpul cât l-am
străbătut am însemnat toate satele, râurile și așezările ostaticilor, idolii lor și încă alte lucruri”
[3,p.97]
Nicolae Spătaru spera să ajungă la râul Obi. El descrie Bobrovka” cu apele ei negre și malurile
pline de felurite animale, care i-au atras atenția. Ostaticii își construiau, în apropiere moscheile
lor cu idoli de argint , aur și aramă. Ei se roagă stând în picioare, aleargă în cerc și dansează, iar
când omoară un urs în pădure, îl târăsc la pământ în bordeiele lor, își ascut săgețile, dansează și
cânt zicând că fac rugăciuni diavolului care pândește în jurul satelor. Mai jos pe Irtâș au locuiau
mongoli ce vorbeau limba kalmucă care după cum scria Spătarul, au grâne bune, și o țărână
bună, la nouă zile depărtare de lacul Kizil-Bach, un lac mare cu apă limpede, dar de culoare
verde, bogat în animale și pești, mai e un animal necunoscut care vânează gâștele și lebedele
sălbatice căruia i se spune crocodil. În fața călătorilor se întindeau satele tătarilor, trăitori în
bordeie, săpate adânc în pământ, conduși de șefi de triburi ce se ocupau cu vânătoarea, prinderea
animalelor. Kalmucii veneau să-și vândă caii și sclavii lor în piețele mici.
Către sfârșitul lui mai au început să urce râul Obi unde s-au întâlnit cu ghețari de dimensiuni
enorme , ce îi obliga să tragă corăbiile lor de-a lungul coastei. Spătarul vorbește despre
pământurile bune de cultivat din cursul râului Obi, despre samoiezii ce trăiesc în acele regiuni,
despre ostiacii păgâni, idolii lor în lemn. [3, p.98]
” Apa râului Obi este albă și tulbure, firul său lent curge între maluri pietroase. Păduri vase îl
mărginesc, pe alocuri sunt fâșii de iarbă dinspre râu spre stepă. Misiunea părăsiseră râul și
12
traversau pădurile și stepele prin țara ostiacilor. Ostiacii descind din sciți, religia lor vine de la
uriașul Nemrod, ei mai erau numiți ihtiofagi căci se hrăneau cu pește pe care îl uscau sau îl
fierbeau. Hainele lor erau din piei de animale, aveau bărci ușoare din lemn, vânau cu armele și
aveau mai multe femei.”[3, p.99]
În aceste regiuni au admirat cai de rasă care erau vânduți, colonie de cazaci și de kirghizi, au
descoperit o inscripție într-o limbă necunoscută, săpată pe o stâncă.
Ajunși la provincia rusă, Spătarul o descrie ,, această regiune a Ienisseiului este, de altminteri,
foarte frumoasă: s-ar zice că e țara Moldovei și râul acesta îmi amintește Dunărea.” [3,p.100]
Au pornit pe Tunguska, râul plin de lespezi, strecurându-se printre coloane de bazalt ce par tăiate
de mâna omului. Stâncile nu lăsau decât treceri strâmte pentru ambarcațiuni și curentul iute
amenința să-i zdrobească de stânci. Unul din vase a eșuat pe o stâncă și încercarea de a-l scoate a
fost zadarnică. A doua zi și-au reluat drumul, înconjurând insulele stâncoase pe care se vedea:
iurtele tungușilor, animale, zibeline, o plantă veninoasă care te îmbată pentru 24 de ore. Mai
departe au mers în regiunea locuită de buriați, nomazi care locuiau în corturi de piele, conducând
turme de cai și de berbeci.
Spătarul scria despre lacul Baikal: ”prin întinderea sa este o mare, dar noi îl numim lac, căci este
o regulă a geografilor să numească lac o întindere de apă dulce…”Lacul Baikal este ca într-o
cupă, înconjurat de munți stâncoși acoperiți de zăpezi veșnice. Pe țărmurile sale, în marile păduri
de cedri, trăiesc oameni care se îndeletnicesc cu prinderea și vânarea animalelor. [3,p.101]
Apoi urcară spre țara mongolilor numiți în biblie Gog și Magog. Aceasta este o rasă numeroasă
ce locuiește de la Amur de-a lungul Chinei și Siberiei. Șeful lor este Ocherei Sain- Han, iar ca
șef spiritual pe Khutukhta Lama. Sunt nomazi fără sate și cutreieră stepele cu cirezile lor. Tot
aici Spătarul vorbește despre Indiile occidentale unde se întâlnește zibelina (animal pe care
romanii îl numeau lâna de aur). Cazacii misiunii trăgeau adesea foc fără motiv iar mongolii au
alergat la ambasador împreună cu marele lor preot Tabun Lama, rugându-l să nu mai îngăduie
focul de arme care înspăimânta copiii și animalele lor. [3,p.102]
Deja se apropiau de China pe cămile, l-au întâlnit pe Gantimur, șeful tunguz care era pricina
conflictului dintre China și Rusia. Acest Gantimur era om mare și viteaz, avea nouă femei și
peste treizeci de fii, în tribul său erau 300 de oameni înarmați cu arcuri și lănci.
După ce au trecut Argunul, caravana a intrat într-o regiune stâncoasă și puțin populată. Tunguzii
speriați fugeau luându-și turmele când îi vedeau, alții se înarmau cu lănci și erau gata de luptă.
După multe discuții, au reușit să se înțeleagă cu un trib care trimise chiar un cal, ca dar,
ambasadorului. Indigenii se apropiară să le vândă cai și cămile, li s-a dat vin și tutun. Noaptea
trebuiau să păzească caii de hoți și de leoparzi. Abia de la apropierea drumului chinezesc, pe
unde treceau mici căruțe pe două roate trase, fiecare, de un bou, aprovizionarea deveni mai
ușoară.
Spătarul culegea informații, de la locuitori, despre regiunile vecine, a lăsat astfel o descriere a
râului Amur, templele chinezești cu clopote mari, vechile monumente cu inscripții.
” La 13 ianuarie 1676, frontiera chinezească fu în sfârșit atinsă pe la munții Targacin, limita
regatului Siberiei.”[3,p.103]
JURNAL DE CĂLĂTORIE ÎN CHINA

13
Nicolae Milescu Spătarul descrie amănunțit drumul din Siberia până în China în opera ,,Jurnal de
călătorie în China” în care notează toate apele, sensul tuturor râurilor, colinele și nisipurile,
porțiunile unde se călătorește pe apă sau prin munți, pe teren ferm sau în nisipuri mișcătoare, pe
scurt redactează o hartă militară dar în cuvinte una geografică. De fapt, scrierea a fost însoțită de
harta Siberiei și a Chinei. [1, p.384]
În operă sunt descrise mai multe ”oaze de frumusețe sălbatică” cum este descrierea lacului
Baikal, a mării Dalaia, a fluviilor siberiene, a imensei taigale cu geografia, flora, fauna și
etnografia sa.
Cu cât Spătarul se apropia de China peisajele erau altele, spațiile imense, populate de triburi
răzlețe trăind în iurte, sunt înlocuite cu imaginile străvechii civilizației chineze. De la Nercinsk la
Beijing, Spătarul își notează popasurile, ruinele vechilor cetăți, satele noi de proaspeți coloniști,
marile temple pline de idoli, statuile. Ca și la Stockholm, la Paris, la Berlin sau Moscova,
valoarea lui Milescu este vădită de cultura și farmecul personal, tactul în înlăturarea
susceptibilitățile și bănuielile, ori de câte ori este în pericol misiunea. Rigid și totodată amabil,
prietenos, el știe să câștige demnitarul chinez cu care face schimb de cadouri și complimente.
Abia ajuns la capitală, cucerește pe tălmaciul părții chineze, iezuitul flamand Ferdinand Verbist,
astronomul șef al curții imperiale pe care îl primește vorbindu-i în latinește. [1, p385]
Deși Milescu nu a reușit să stabilească relații diplomatice, s-a întors în schimb cu o experiență și
o informație complexă, pe care a îndrăgit-o. Această documentație a devenit, alături de sfaturile
directe ale fostului ambasador, un tezaur de preț al diplomației ruse. [1, p.386]
Trecerea prin Siberia unde erau imense teritorii recent cucerite, este descrisă cu precizie de la
relief, ape, drumuri, așezări, faună, floră, consemnarea obiceiurilor locuitorilor, într-un stil dens,
detașat, clar, uneori cu un farmec artistic. La trecerea graniței în China, imaginile prezintă alte
personaje și chiar dacă misiunea nu este pe deplin reușită, Milescu va rămâne încântat de
experiența de a descoperi o țară atât de neobișnuită pentru mentalitatea unui european.
Milescu înțelege dificultățile de comunicare între cele două lumi iar umorul, ironia, nota hazlie
intervin deseori pentru a stabili un echilibru. Venit să vadă cât mai mult, solul dă detalii utile sau
doar pitorești, așezări, obiceiuri, mitologie, observă iscoditor psihologia, descrie concret
obiectele, mobilierul, îmbrăcămintea, hieratismul chinezesc. [1, p.388]
La lecturarea ,,Jurnalului de călătorie în China” a lui Nicolae Milescu Spătaru se poate deosebi
ceea ce are o sursă scrisă, în deosebi informațiile de geografie, fizică și economie, cele de natură
administrativă și unele date statistice și istorice, care sunt enumerative, care sunt adunate din
surse scrise. Toate aceste izvoare Milescu le-a utilizat le-a închegat în două lucrări care sunt o
comunicare într-o formă personală a cunoștințelor acumulate.
Spătarul a cercetat datele unor geografi mai vechi ,a comentat afirmațiile acestora în mod critic,
aducând completări prețioase.
Jurnalul de călătorie are și o valoare literară deoarece îl captează pe cititor prin stilul scrierilor,
limpede, viu, colorat care fac lectura plăcută și atrăgătoare mai ales în paginile în care este
reprezentată sensibilitatea artistică a scriitorului.
Jurnalul este și un document cultural laic, alcătuit într-o vreme în care scrierea era puternic
influențată de biserică.

14
Jurnalul mai reprezintă un memoriu geografic, el notează detaliile terenului, bogăția ținuturilor,
caracteristicile etno sociale ale populațiilor întâlnite, distanțele din timpul călătoriei dar și în
Beijing, în curtea împăratului.
Milescu are trimiteri nostalgice către peisajul țării de naștere, ținutul Eniseiului amintindu-i de
Valahia, râul cu același nume de Dunăre. Călătorul român purta în suflet icoana neștearsă a
ținuturilor de acasă, etalon pentru tot restul vieții. [1,p. 388]

Paragraful II Călătoria în China

Nicolae Milescu este trimis în China de țarul Aleksei Mihailovici în anul 1675 împreună cu o
echipă de 150 de oameni.
Trimiterea lui nu a fost determinată numai de ordin diplomatic sau pricinuită de neînțelegerile
dintre locuitorii de la hotarul din răsărit, nici de fuga lui Gantimur care s-a ascuns de chinezi în
Siberia și nici creșterea puterii militare a statului chinez sub dinastia Tai-țâng, care aveau o
politică agresivă în Mongolia de nord. Acestea erau pretexte ce motivau formal această misiune.
Misiunea din 1675 face parte dintr-un șir de acțiuni anterioare din cauza frământărilor politice,
economice a statului rus, feudal. Menirea misiunii a fost în primul rând să asigure buna
desfășurare a schimburilor comerciale cu alte țări. În același an a fost trimisă o altă ambasadă
condusă de M. Kosimov către marele mongol Aurengzebu pentru stabilirea unor legături
comerciale cu Persia și India. [2, p.257]
Aceste acțiuni aveau rolul de a stabili relații juridice, economice și politice normale cu țările din
Asia. Dacă analizăm misiunea Lui Niculae Spătaru, așa cum reiese din instrucțiunile primite la
plecare, se desprind trei aspecte, din situația în care se afla Rusia:
1 Necesitatea cercetării complexe a teritoriului rusesc de dincolo de Urali, Siberia, despre care se
spuneau tot felul de lucruri mai mult închipuite.
2 Încercarea de a stabili schimburi comerciale cu Răsăritul, precum și legături diplomatice,
nestânjenite de blocadele din Baltica și Marea Neagră. [2, p.258]
3 Dorința de a se cunoaște realitatea asupra statului chinez, din punct de vedere economic,
politic, administrativ, cultural și militar
Din„ Jurnal de călătorie în China” descrierea teritoriului siberian satisfăcea primul punct, adică
expunerea amănunțită a datelor geografice, economice și etnografice cu privire la Siberia.
„Descrierea Chinei” este răspunsul la cel de-al treilea punct cea de a informa cât mai complet,
exact și divers împărăția și poporul chinez, despre care ajungeau în Europa tot felul de legende
fantastice. [2, p.259]
„Descrierea Chinei” este o monografie exemplară, în care datele istorice, geografice și statistice-
administrative au fost îmbinate cu expunerea elementelor de cultură materială și apoi aspectul
economic, instituții sociale, ideologie, arta populară, tradițiile, obiceiurile, legendele, firea,
ocupațiile.

15
Lucrarea are 58 de capitole și se împarte în două părți bine închegate. Prima parte descrie
treburile obștești ale chinezilor, împărăția, obiceiurile, și cuprinde 20 de capitole care prezintă
problemele: istorice (I, II, III); Geografice și economice (IV,V,VII, XVI); Administrativ și
politic (VI, IX, X, XVIII); Militar (XX); Etnografic (VIII, XI, XII, XIII, XIV, XV, XVII, XIX).
[2,p.261]
Partea a doua cuprinde o descriere a tuturor celor 15 provincii și a altor teritorii chinezești, care
le sunt orașele capitală și ce râuri munți se găsesc în ele, ce sălbăticiuni se află acolo, ce fel de
roade le dă pământul. Ea este împărțită în 38 de capitole, dintre care ultimele două despre Coreea
și Japonia.
Din operă se deduce admirația pe care o are Milescu pentru poporul chinez, atât din observațiile
personale și din citirea diverselor lucrări contemporane despre China, cât și spusele celor cu care
a vorbit.
DESCRIEREA CHINEI DE NICOLAE MILESCU SPĂTARU CAPITOLELE I-XXII
DESPRE ASIA
Numele Asiei vine de la greci, geografii au numit-o după numele unei femei din Grecia Antică.
Hotarele Asiei de jur împrejur se mărginește cu: Marea Oceanului de Răsărit, Marea Egee,
strâmtorile mării Negre, Marea Neagră, râul Don, râul Azov, râul Obi, Marea oceanului Înghețat,
marea Indică și Roșie.[2, p.11]
În Asia Dumnezeu a creat primii oameni de pe pământ Adam și Eva și tot neamul lor până la
potop și tot aici își au început toate neamurile și toate limbile. „În Asia își are începutul religia,
obiceiurile cetățenești, ridicarea orașelor, scrisul și învățătura tot de aici au pornit. În Asia a
binevoit Mântuitorul lumii să se întruchipeze, să trăiască și să moară pentru neamul omenesc și
de acolo s-a început și mântuirea noastră creștinească.” [2,p.12]
DINASTIILE CHINEI
Împărăția Chinei s-a întemeiat în 2642 de la zidirea lumii, până în vremea lui Nicolae Milescu
Spătaru 4545 de ani. Chinezii au avut 7 împărați care au domnit unul după altul 660 de ani. La
început au fost aleși liber din rândul poporului, apoi împărații au urmat prin moștenire. [2,p.13]
Primul împărat ales și-a întemeiat dinastia Ghida, urmașii lui au domnit 439 ani.
Când această dinastie s-a stins a început alta, cea a împăratului Xang. Aceștia au domnit 644 ani.
Domnia a fost luată de împăratul Heva care a nimicit dinastia Xang și a instaurat-o pe a sa după
numele său. Dinastia aceasta a fost la putere cel mai mult decât toate,856 ani.
După strângerea acesteia, a început alta cu numele Hana ,care a domnit 530 ani. Mai târziu s-a
instaurat dinastia Kin, stăpânind 155 ani. [2,p.14]
Atunci s-au sculat deodată cinci împărați care au dus lupte grele între ei până unul nu a ieșit
învingător și a instaurat dinastia Tanga ce a domnit 195 ani.
Apoi împărăția a fot fărâmițată în mai multe părți până când unul i-a biruit pe toți și a întemeiat
dinastia Sunga, ce a stăpânit 660 ani. În vremea aceea dinastia avea mare putere și bogăție. Dar
s-au ridicat calmucii, mongolii și tătarii în frunte cu vestitul Cingis-han din neamul căruia se trag
Ciurtin-han, Aiuka-taișa. [2,p.14]

16
 Au contopit împărăția chineză și au nimicit dinastia Sunga întemeind-o pe Iuvenu ce a domnit
doar 90 de ani. Atunci pentru prima dată chinezii au început să poarte războaie.
Chinezii văzând că calmucii slăbesc i-au izgonit de pe teritoriul lor și au ales un împărat de-al lor
întemeind dinastia Taiming, ce a domnit 277 ani.
S-a ridicat un popor de pescari mic și fără faimă și fără bani care văzând trădări din împărăția
chineză și pagube din partea tătarilor, nomazilor, mongolilor au trecut iarna în chip tâlhărește
zidul pe râul înghețat și au cucerit aproape toată împărăția chineză pe care o stăpâneau în
momentul vizitei lui Nicolae Milescu. Li se spuneau bogodiți, ei au ridicat dinastia Taitiunga.
[2,p.15]
DENUMIREA DE CHINA
Ptolemeu, cel mai vechi geograf numește împărăția chinezilor, Serica, adică țara mătăsii. Arabii,
turcii, chizilbașii și indienii o numeau Hatai-hutâ sau China-macin. Calmucii, buharanii, tătarii
mongolii, rușii îi spuneau Kitai. Nemții, olandezii, portughezii, spaniolii îi ziceau latinește
China.
Chinezii își numesc țara Hun Hua (floarea de mijloc)sau Hunhve (împărăția de mijloc).Ei își mai
numeau țara în funcție de dinastia domnitoare. Pe vremea vizitei lui Spătaru se numea Taițâng,
mai devreme se numea Taiming iar cu 18 ani mai înainte de călătoria în China, Taiveng. Numele
de China cunoscut în Europa vine din limba veche ebraică ,,Hina” ce însemnează pământ foarte
roditor, dar mai exact de la orașul chinezesc Henhei. [2,p.18]
CĂILE MARITIME SPRE CHINA
1 Primul drum l-au descoperit portughezii când au descoperit Indiile de răsărit și au cucerit pe
coastă, apoi din India au navigat până în China.
2 Al doilea drum este necunoscut încă, există totuși în adevăr o cale pe mare spre China, de la
gura fluviului Amur, marea este înghețată așa că orice vas poate naviga pe orice vreme spre
China. Dar nimeni nu a mers încă pe drumul acesta. [2,p.23]
„ Altă cale maritimă către China nu mai este, și nu numai pe mare, dar nici pe râuri nu se va găsi
putința de a călători în China.”
„Altă cale de apă nu se mai află decât poate mai jos de râul Șingal…locurile acelea însă le-am
lăsat să fie cercetate în viitor…” [2,p.26]
DRUMURILE DE USCAT SPRE CHINA
1Primul drum este acela pe care au sosi iezuiții din India să iscodească China.
2 Al doilea drum este prin Persia așa cum călătoresc iezuiții și buharanii, prin orașele Samarhan,
Kabul, Balantol, unde trăia Dalai-Lama. [2,p.27]
3 Al treilea drum este cel obișnuit pe Irtiș de la Tobolsk până la lacurile sărate, apoi prin țara
calmucilor și a mongolilor până în orașul Koku tan de unde se ajunge în două săptămâni la
Pekin.
4 Al patrulea drum este nou, descoperit acum: trece prin stepă, printr-un ținut mongol stăpânit de
Oceroi Sain-han și Kutuhta-lama. [2,p.28]
5 Al cincilea drum este cel prin cetatea Nercinsk, spre Dauria, pe râul Naun și de acolo spre
împărăție. Drumul acesta este cel mai scurt din toate.
17
 *Nicolae Milescu Spătaru găsește un drum nou, neted pe râul Uda, de la Selenga în Dauria și
din Dauria în Siberia. [2,p29]
6 Al șaselea drum, cel mai apropiat de împărăția rusească și cel mai primejdios de la fluviul
Amur până la râul Naun și până în China.
7 Al șaptelea drum nou s-a descoperi acum prin ținuturile mongolului Cecenhan și prin marele
lac Dalai. [2,p.30]
„ În afară de aceste drumuri și căi…nu numai din împărăția Rusiei, dar din nici o altă împărăție
nu mai este și nici nu va fi altul…Și nici o altă împărăție nu se apropie de ea așa de mult ca
Siberia…”
[2,p.31]

ORAȘELE CHINEZEȘTI
Orașele cele mari se deosebesc de cele mici nu prin mărime, ci prin rangurile voievozilor lor.
Unele târguri mici sunt mai mari și mai bogate decât capitalele de provincii, căci acestea le întrec
doar prin rang, însă ca număr de locuitori și bogăție sunt de multe ori mai prejos. Orașele mari
sunt 150, ele sunt numite Fu-orașele capitală iar orașele mici sunt numite Hen sau Hien.[2,p.33]
De la un oraș la altul se văd satele apropiate, iar ținuturile sunt locuite peste tot și nu este nici un
loc pustiu. Pe malul fluviilor sunt construite orașele mari, iar mahalalele lor sunt întinse și
frumoase, în afara orașului sunt palate și grădini pentru chinezi.
PROVINCIILE CHINEZE
Cu 3900 de ani în urmă China a fost împărțită în 12 provincii de împăratul Xun. Urmașul său a
împărțit-o în 9 provincii. După ce au cucerit ținuturile de miazăzi au împărțit țara în 15 provincii.
[2,p.32]
1 Peija 6 Kvantung 11 Ksaisi
2 Kiantung 7 Kvansi 12 Gak
3 Kianghian 8 Kianxi 13 Suhuen
4 Hikian 9 Gunkvan 14 Kvenheu
5 Fokien 10 Gonan 15 Yuan
NUMĂRUL POPULAȚIEI
Prin orașe și prin sate, pe râuri și pe drumuri se văd oameni peste tot, asemenea unei oștiri sau
iarmaroc. De aceea portughezii i-au întrebat pe chinezi dacă nu nasc câte 10 copii că vedeau
pretutindeni o mulțime nesfârșită de oameni.[2,p.34]
La chinezi este obiceiul ca fiecare locuitor să atârne la poarta casei o tăbliță pe care să se scrie nr
și rangul celor care locuiesc în casa aceea. Și la fiecare zece case supraveghează un vătaf care
aduce la cunoștință voievodului numărătoarea populației. [2,p.34]
OCUPAȚIILE CHINEZILOR

18
Pe toate râurile chinezii plutesc cu o mulțime de corăbii pe care locuiesc și cresc: porci, rațe,
găini ca niște târguri, când vor, se mută cu totul. [2,p.34]
Cea mai importantă datorie la chinezi este să îngrijească de pământ. „Chinezii spun că fără
plugărit omul n-ar putea să trăiască ”Unde sunt nisipuri neroditoare chinezii le fac să rodească.
Unde sunt ținuturi lipsite de umiditate ei sapă canaluri în care aduc apa din râuri. La ei rodesc:
orezul și alte soiuri, dar nu seamănă secara. [2,p.36]
Au vite multe: vaci, oi, capre, oi, cai și porci de un soi deosebit negri(care sunt mai dulci la gust).
Au cai, catâri și măgari , unii au câini pentru carne la ospețe (mai scumpă decât alte cărnuri). Ei
cresc păsări multe :gâște, rațe ,găini, porumbei. Seamănă bob, mazăre, linte. Au o mulțime de
feluri de ceapă, usturoi, ridichi, morcovi. În mare, în râuri și în lacuri se găsește mult pește pe
care îl cresc și-l transportă la Pekin.[2,p.37]
Peste tot unde seamănă orez, ei sapă și canaluri pentru pești. În luna mai se vând peștișori pe
corăbii pe care îi cumpără și îi cresc mari. Pe unii îi păstrează tot timpul proaspeți în gheață iar
pe alții îi sărează sau îi usucă. În provincia Hekiang se face atât de multă mătase, mai mult decât
în toată lumea, deoarece viermii scot de două ori pe an gogoși.[2,p.37]
Chinezii produc atât de mult bumbac că toată populația pământului ar putea să se îmbrace cu
haine făcute din el. Au in dar nu cunosc să îl facă pânză, din cânepă se fac haine de vară. Din
mătase își fac haine mai trainice. [2,p.37]
În China se produc soiuri de poame cum nu găsești în toată Europa și nici nu sunt cunoscute. În
schimb nu se găsesc măslinele și migdalele. Pe râuri și pe lacuri chinezii fac negoț între ei.
[2,p.38]
CLIMA ȘI ZONELE CLIMATICE ALE CHINEI
O bucată din China se află în zona tropică dar cea mai mare parte în zona caldă și temperată. În
împărăția Chinei clima este diversă ,în miazănoapte bântuie geruri mari și zăpada, râurile sunt
înghețate multă vreme. În miazăzi sunt călduri mari de aceea rodesc poamele indiene.[2,p.35]
METALE ȘI MINEREURI
Chinezii au o mulțime de minereuri foarte de preț dar după lege nu au voie să scoată aurul și
argintul ca să nu provoace o ciumă de la aburii otrăvitori. Au atât de mult aur încât îl vând ca pe
orice marfă în schimbul banilor.
Nu au bănuți ci doar toarnă argintul în bucăți ca niște cutii. Totuși au înșelători care amestecă
argintul cu arama și plumbul de aceea orice cetățean poartă la el o foarfece și o balanță cu care
cercetează argintul.
În China se întâlnesc și mercurul, arama roșie și galbenă, cositorul, plumbul, fierul, chinovarul,
alaunul. Ei mai fac și arama albă pe care o vând scump.[2,p.38-39]
RELIGIA CHINEZILOR
Religia chinezilor se împarte în trei trepte numite de chinezi sankiao (confucianism, budism,
daoism).Una este filozofică, a doua idolatrică și a treia ateică. Totuși cea mai onorabilă este cea
filozofică, oamenii de această credință ocupă ranguri înalte, nobili, voievozi, conducători, care
stăpânesc împărăția Chinei.
Religia asta filozofică la chinezi se numește iukiao(confucianism), ea venerează frumusețea de
la începutul lumii în loc de Dumnezeu. În multe cărți vechi filozofice scrie despre existența unui
19
împărat prea minunat care conduce lumea dar la care ființa și firea nu le sunt cunoscute. Chinezii
scriu despre acest împărat, că ei nu cunosc cum să îl cinstească de aceea preferă să nu i se
închine decât să greșească. Oamenii din această religie cercetează cum să conducă mai bine
poporul, învață datinile și obiceiurile bune.
Religia filozofică se împarte în trei și se silesc să cunoască aceste trei lucruri: despre cer, pământ
și om. Ei le numesc cele trei elemente sankai (trinitatea în canonul confucianist). Despre cer ei
cercetează cum se mișcă bolta, stelele, cum cad ploile, învață astrologia, întocmesc calendare.
[2,p.40]
Despre pământ învață să îl lucreze și să măsoare distanțe. Despre om învață că este obligat să
urmeze cu stăruință datinile și obiceiurile pentru că omul are judecată. Învățătura despre om se
împarte în cinci părți: (cele cinci principii de conducere a statului și de comportare a oamenilor.)
1 Despre tată și fiu. Învață despre cum trebuie să se supună fiul unui tată.
2 Despre femeie și bărbat. Studiază despre căsătorie și cum trebuie să trăiască între ei.
3 Despre împărat și supușii săi . Descoperă despre cum trebuie să li se supună regelui și cum
împăratul trebuie să îi iubească ca un tată.
4 Despre prieteni. Cum trebuie să se comporte între ei.
5 Despre frați. Cum trebuie cel mai mare să îl iubească pe cel mai mic și cum cel mic trebuie să
îl asculte pe cel mare. [2,p.41]
În afară de aceste 5 reguli mai au 3000 de maxime în legătură cu moravurile, obiceiurile
cetățenești, faptele bune. Aceste maxime sunt despre credință, înțelepciune, smerenie, vitejie,
cumpătare, răbdare, dreptate.
A doua religie este cea a idolatrilor numită xekiao (budism), care a apărut după nașterea
Mântuitorului. Aceasta se împarte în două părți, una sufletească și alta trupească. Cea sufletească
învață că după moarte omul se va întrupa în animalul domestic sau sălbatic cu care se asemăna
după năravuri și păcate. Tot ea învață că nu este nici o răsplată nici pedeapsă după stingerea din
viață deci nici în timpul viețuirii nu este nici adevăr, dreptate, nici bine și rău. Idolatria trupească
învață închinarea la idoli și că după moarte sufletul se întrupează în vietăți pământești. Chinezii
ce au această religie nu mănâncă deloc nici o vietate trăitoare pe lume. Ea a fost născocită ca
poporul să se teamă să facă binele și să se ferească de greșeli.[2,p.42]
A treia religie este epicureană (daoism), care nu recunoaște pe Dumnezeu și pe idoli dar învață
că cea mai minunată este trăirea veșnică pe pământ. De aceea au inventat nenumărate droguri,
mâncăruri pentru toate desfătările trupului, pentru petreceri și cred că astfel poate face omul să
nu mai moară. Cea mai mare parte din ei sunt vrăjitori, iar conducătorul lor este cel mai
nemernic din China.[2,p.42]
Credința creștină pravoslavnică grecească a existat și în China. Ucenicul Toma a propovăduit-
o în India iar ucenicii lui în China, au avut chiar și un mitropolit. În China au trăit multă vreme
creștinii și s-au înmulțit, dar mai târziu busurmanii și buharii i-au pârât mandarinilor chinezi cum
că ar voi să cucerească împărăția și de aici s-a început o prigoană cumplită, unii au fost uciși,
alții s-au lepădat ori s-au risipit în toate părțile. Bisericile și mănăstirile au fost prefăcute în
capiște cu idoli. [2,p.44]
PUTEREA LEGISLATIVĂ ȘI EXECUTIVĂ ȘI JUDECĂTOREASCĂ ÎN STAT

20
Împăratul este suveran pentru că stăpânește peste supușii lui și peste averile lor și ce dorește
aceea și face. China este monarhie iar tronul se moștenește din tată în fiu. Dacă împăratul nu are
copii se alege pe cineva din apropiații de sânge a regelui, dar dacă are mai mulți copii, la tron va
urca primul fiu născut. Ceilalți primesc cinstea și numele împărătesc dar nu li se dă putere. Ei
primesc câte un oraș și un palat cu de toate din belșug. Slujba lor și cheltuiala e la fel ca a
împăratului numai că nu au nici o putere asupra cetățenilor. Au și argint pe an de cheltuială dar
pe care îl scot treptat din vistierie odată la trei luni. Nu li se dă voie să părăsească palatul să iasă
în oraș riscând să fie pedepsiți cu moartea.[2,p.45]
Dregătorii, voievozii și căpeteniile de oști sunt trimiși prin împărăție de însuși regele. La ei
dregătoriile sunt construite în Pekin și sunt 15 la număr dintre care 6 cele mai mari și importante.
1Libu –cancelaria treburilor civile (de aici se trimit toate poruncile către boieri și voievozi)
2 Gupu –departamentul finanțelor
3 Lipou – departamentul ceremoniilor (aici sunt cunoscuți toți străinii ,solii, rangul, obiceiurile)
4 Pingpu – departamentul armatei (se planifică războaiele)
5 Kinkpu –departamentul lucrărilor publice (veghează orice construcție orășenească,
împărătească
6 Ghinkpu – departamentul justiției ( judecă fărădelegile și pedepsește cu moartea)
Voievozii din toată țara scriu cancelariilor despre cum le merg treburile, ei scriu împăratului și
acesta trimite pricina dregătoriei voite, dregătoria o cercetează, judecă și scriu hotărârea într-o
scrisoare pentru împărat, dacă regelui îi convine dă ordin să se execute imediat.[2,p.47]
Împăratul alege din toată împărăția câțiva sfetnici înțelepți, filozofi care îl ajută cu sfaturi în
orice decizie, sunt prezenți la orice judecată luată de rege. Cu toate că hanul chinezilor iese rar
din palatul său, totuși el știe tot ce se întâmplă în împărăție și provincii, pentru că în fiecare an
trimite din partea sa un om , ca pe un sol, în toate provinciile.
VISTIERIA ÎMPĂRATULUI
În China toți oameni au în stăpânire măcar o palmă de pământ pe care plătesc bir împăratului. De
aceea în vistieria împăratului se adună multă avere. Și pe lângă cheltuielile pentru curtea
palatului regelui, curțile fraților săi și oaste, în vistierie se adună 60000000 de galbeni de aur pe
an. [2,p.47]
Regele nu poate lua bani din vistierie fără să anunțe pe mai marii puși pe vistierie. Când
împăratul are vreo necesitate scrie o scrisoare prin care le cere o sumă. Pentru adunarea
veniturilor în vistierie împăratul are locuri anumite unde vinde mărunțișuri de preț, mai sunt și
alte născociri de îmbogățire.[2,p.48]
CUM ÎȘI NUMESC CHINEZII ÎMPĂRATUL
Chinezii își numesc împăratul Țienku nume pe care îl dau lui Dumnezeu, fiul cerului, cu toate că
îl consideră Dumnezeul pământului în fața solilor îl prezintă ca fiind ales de către cer și de toți
oamenii de pe pământ. Poporul îi spune Hoankti-stăpânitorul sau sprijinitorul lumii.
RANGURILE BOIEREȘTI
1 Primul rang este Kolai, sfetnicii împăratului.

21
2 Alt rang este Torihamba din urmași de împărați, sunt conducători de oaste.
3 Al treilea este Alihamba care stăpânesc cele nouă dregătorii mai mici.
4 Un alt rang este Askaniama care dețin și dregătorii mari și mici, ei sun secretari consilieri.
5 Al cincilea rang este Zargucei , ei sunt trimiși cu felurite treburi la ambasadori și soli.
Pe toți boierii și pe conducători chinezii îi numesc folfu, pentru că conduc cu multă cruditate.
Fiecărui boier sau căpetenie i se plătește anual Iani de arginți după rangul care îl deține.[2,p.51]
Boierii ies în oraș plimbați cu litierele cum se cuvine rangului. Înainte și în urma lor aleargă o
mulțime de oameni care strigă la trecători să se ferească. [2,p.51]
FIREA CHINEZILOR
Față de europeni chinezii sunt fricoși, ce ține de înțelepciune sunt mult mai presus. Printre
defectele lor se enumeră: șiretlenia, minciuna, viclenia, înșelătoria, bănuirea de orice lucru,
amăgirea străinilor, ca să se dea mai înțelepți. Se prefac naivi și încrezători ca să îi înșele pe
ceilalți. Sunt nestatornici și caută mijloace de a câștiga mult. [2,p.52]
Trudesc mult și fără încetare, muncesc atât de mult în ogoare, lanuri, orașe. Ei se obișnuiesc cu
munca încă din anii tinereții de aceea nu prea întâlnești bolnavi, slăbănogi și cerșetori. Mereu
nerăbdători să mănânce și dacă până la amiază nu mănâncă, cred că vor muri.
Sunt sprinteni, merg mult pe jos și iarna poartă multe haine dar vara sunt goi până la jumătate și
stau în soare fără pălărie. Ei nu lasă nimic să se risipească și strâng cârpe mici de piele, oase,
pene, păr, baligă și din toate inventează să facă negoț cu mărunțișurile deși sunt bogați
considerând mai bun câștigul decât mândria.
Neguțătorii chinezi sunt vicleni, mincinoși, gata mereu să înșele, nu se rușinează să ceară 100 de
ruble pentru ceva ce costă 1 rublă. Înșală chiar și când cumpără, dând mai puțin decât li se cere.
Când de abia se face dimineață chinezii deja muncesc, merg pe străzi, strigă și vând marfă.
[2,p.53]
La înfățișare sunt albi, fața lată, pătrată, doar nasul le este turtit, bărbiile le au rare, ochii mici,
alungiți ,holbați.
Istețimea lor se vede în lucrările de mătase; vasele de porțelan; lăzile zugrăvite cu aur și lac;
broderiile de păsări, animale; lucrări din os, lemn, coral, chihlimbar, mărgăritare; lucrări din
marmură tare, pietre scumpe sculptate și lăcuite. Ei scot din rășină un chihlimbar turnat și din
orez fac o sticlă străvezie dar nerezistentă. Desenează și pictează animale nu prea bine pentru că
nu cunosc dimensiunile și culorile în ulei, însă păsările și florile le cos cu măiestrie.
Chinezii au descoperit cum se toarnă turnurile, cum se fabrică praful de pușcă, cum se tipăresc
cărțile și busola de mare.[2,p.54]
Ei întrec toate popoarele în cinstirea părinților și învățăturilor lor. Chiar dacă unii au rang mai
mic ca învățăceii lor totuși învățăceii îi respectă și le dau cinste. Își topesc mânia și ura deși sunt
prefăcuți în purtare. Nu le plac armele și războiul pe care le consideră tâlhărește și nu omenește.
Ei nu-i cinstesc pe militari fiind mai prejos decât oamenii înțelepți și cărturari. Chinezii dau
întâietate celor învârstă, cu cât persoana este mai înaintată cu atât mai multă cinste primește.

22
Adresarea eu tu, se întâlnește numai între stăpân și slugă . Între ei vorbesc curtenitor după rang
încă de când sunt copii. Sunt peste măsură de modești în purtare și atitudine. Conducătorii lor
arată statornicie, atenție, bunătate. [2,p.55]
A striga pe ulițe, a umbla beat ,a face gălăgie, a face cu ochiul sunt semne ale omului stricat,
lipsit de demnitate. Înjurăturile sau vorbele stricate nu sunt auzite printre chinezi.
ÎNVĂȚĂTURA LA CHINEZI
Chinezii prețuiesc învățătura și știința și printre ei nu este nici un om care nu știe să citească și să
scrie. Pe omul neînvățat ei nu îl primesc nici la o slujbă mică. În societatea chineză cu cât cineva
este mai înțelept cu atât are mai multă cinste. Dintre oamenii simpli până la 15 ani toți știu să
scrie și să citească. La ei cel mai nobil este cel mai învățat cu mai multă carte, chiar dacă s-a
născut din oameni simpli. [2,p.56]
Totuși știința la chinezi nu este dezvoltată, ei nu au gramatică, retorică, filozofie, doar astrologie
dar nedesăvârșită. Cu toate acestea au cărți traduse de la iezuiți despre aritmetică, măsurări ale
pământului. Chinezii au tipărit cărți despre medicină, meșteșuguri, tămăduire, cum se construiesc
casele.

MEDICINA
Cu toate că nu au multe cunoștințe în medicină ei vindecă mai repede și mai temeinic orice
boală. Ei au diverse cărți despre pietre și ierburi, despre felurite boli, simptomelor și tratamentul,
despre tot ce e necesar pentru un doctor. Spătarul scrie despre metoda lor de sterilizare a
instrumentelor prin foc și vindecarea bolnavilor prin ierburi și rădăcini.
Chinezii nu deschid vinele și nu dau drumul sângelui, când văd că e prea mult, răcoresc trupul cu
leacuri și subțiază sângele prin post. Din observarea vinelor își dau seama de orice rană ascunsă.
Semnele vinelor de la mână se împarte în 5 părți, trei semne mari și trei semne mici ,fiecare
semn se împarte după fiecare parte a trupului. Doctorul poate cerceta vinele pacientului chiar și o
oră timp în care ambele persoane se obosesc. După identificarea bolii ascunse se hotărăște pe loc
tratamentul. [2,p.57]
Ei cunosc multe rădăcini și diverse ierburi, dar cea mai scumpă și lăudată este ,,ghinzen”.
Aceasta se fierbe și se dă celor care sunt slăbiți de suferință îndelungată, celor care zac pe patul
de moarte. Dar dacă acest leac este băut de o persoană sănătoasă îl rănește îngrozitor pentru că
mărește temperatura corpului și sporește sângele. Ea se vinde scump dar toți chinezii o cumpără
și o poartă cu ei. În farmacii se vând rădăcini de leac care nu sunt în Europa.[2,p.58]
SCRISUL
Scrisul chinezilor constă în semne pe care le-a născocit primul lor împărat Fohin, scrierea lor nu
are litere. La început au inventat scrierea prin pictură despre văzduh, păsări, apă, pești, pământ și
animale apoi le-au prescurtat până la obținerea unor caractere. Fiecare caracter reprezintă un
cuvânt. Și au atât de multe caractere , încât oricare dintre ei chiar dacă nu este prea învățat
trebuie să cunoască cel puțin 80.000 de caractere. Ei sunt nevoiți să memorizeze caracterele
pentru că nu au litere sau silabe. Ei nu scriu cu pana ci pictează cu pensula ,nu au călimări ci își
freacă cerneala pe o piatră și de acolo adunând cu pensula scriu pe hârtie. Chinezii nu scriu drept
ci încep de la sus și în coloană cobor în jos și încep de la dreapta la stânga. [2,p.59]
23
 FEMEILE CHINEZILOR
Femeile chineze sunt mai scunde decât bărbații lor și la fata sunt mai curate. La ei cea mai
frumoasa femeie are picioarele mici. De aceea după nașterea unei fete, picioarele i se strâng și i
se leagă pentru a nu crește mari. Ele ajung să aibă picioare mici ca a copiilor, de abia pot umbla
(această tradiție vine de la împărăteasa Mahi care și-a legat picioarele de mică și pentru că erau
așa de mici s-a făcut așa de frumoasă că după moarte s-a transformat într-o zeiță. La porunca
înțelepților ca femeile să nu petreacă timp pe străzi în bunăvoie ci să stea acasă).
Chinezii își aleg nevasta sa fie tânără. Pețitul la chinezi se face astfel: săracul își cumpără nevasta
de la părinții ei și când nu o mai vrea o vinde. Bogății cu ranguri dau zestre femeii, părinții fetei
dau și ei la fel sau mai mult. Mirele și mireasa nu se cunosc și nu își vorbesc până când părinții
nu se înțeleg între ei. [2,p.60]
După pețit mireasa este încuiată în litieră și o petrec cu lumânări aprinse până la mire. Mirelui i
se dau cheile litierei. Bărbatul chinez își poate lua ibovnică cât îi trăiește soția și dacă moare își
ia alta, oricâte poftește. Dacă femeia nu naște copii este o nenorocire la ei. Femeile care rămân
văduve li se cuvine să trăiască în chip cinstit și să nu se căsătorească după moartea bărbatului.
Pentru că sunt geloși chinezii își țin femeile ascunse și le păzesc chiar și când sunt acasă. Iar
casele lor sunt zidite astfel ca femeia să nu poată vedea pe nimeni și să nu fie văzută. Daca
femeia este nevoita să plece, folosesc niște litiere bine zăvorâte. Mâinile le țin ascunse sub
mânecă, femeile nu au obicei sa ia ceva din mana bărbatului, ci darul le se pune pe masa."
Chinezoaicele își petrec timpul cu tot felul de păsări și au niște pisici pestrițe cu care se joaca"
[2,p.61]
HAINELE CHINEZILOR
Veșmintele femeilor sunt frumoase și le acoperă tot înafara de obraz și puțin picioarele. Hainele
de mătase le sunt brodate cu păsări și flori, la cap sunt legate cu buchete de flori in mijloc cu
pietre scumpe.
Bărbații au haine largi și lungi până în pământ, în față sub brâu au un nasture, le plac culorile
negru și vișiniu. Chinezii nu-și scurtează parul ci îl pieptănă îl așază într-un conci în vârful
capului și poartă rețele făcute din par și o pălărie rotunda din papură după rang. [2,p.61]
MÂNCAREA ȘI BĂUTURA
Mâncărurile lor sun diverse, chinezii nu mănâncă niciodată cu mâna sau cu cuțitul ci au două
bețișoare groase ca pana din lemn sau os. Orice mâncare ei o toc în bucățele și o mănâncă cu
acele bețișoare, mănâncă foarte curat din farfurii de porțelan.
Chinezii au mese și scaune: "Ei se așază pe scaune frumoase de parca ar fi făcute după chipul
celor nemțești; mănâncă pe mese acoperite cu fețe de masă și eu cred că toată Europa a luat
obiceiul acesta de la chinezi, deoarece ei sunt mai vechi decât toate popoarele Europei. " [2,p.62]
Băuturile chinezilor sunt de toate felurile din orez și altele, însă nu au vin din struguri. Mai au
băutura tarasun. Toate băuturile la chinezi sunt băute calde fie vin, ceai, apa. Acest obicei le
astâmpăra setea, usucă scuipatul, nu au calculi în trup, nu se îmbolnăvesc de podagra, nu ii dor
mâinile, stomacul și sunt mai sănătoși ca europenii.
MARELE ZID CHINEZESC

24
Marele zid chinezesc a fost construit de regele chinez Ksi. "La început împăratul Ksi a fost un
han mic, dar după ce a biruit dinastia Heva care stăpânea în China și după ce a supus întreaga
împărăție, și-a adunat o oaste mare și, năvălind în pământul bogodiților și mongolilor, i-au
învins. Văzând însă nestatornicia lor și că vin că mai înainte, pe neașteptate, tâlhărește...și
năvălesc în China că să le ia ostatici ...a născocit și a durat Marele zid..."[2,p.73]
Zidul s-u construit în cinci ani luând din fiecare 10 oameni, la construcție trei erau atât de mulți
oameni încât nu mai urcau pe zid cu piatra ci varul și cărămidă o transmiteau din mână în mână.
Zidul s-u construit repede pentru că lucrul s-u început în mai multe locuri odată. În timpul
construcției împăratul a dat poruncă să se pedepsească cu moartea persoana care nu construiește
zidul atât de tare încât să nu pătrundă un piron de fier. "Pentru temelia zidului, împăratul Ksi a
cufundat multe corăbii cu minereu de fier și astfel construcția zidului a început chiar din mare și
înconjoară ..patru provincii." [2,p.74]
"Și zidul acesta stă întreg până în ziua de astăzi, doar în puține locuri a început să se năruiască ;
însă chinezii au rânduit oameni care cunosc asemenea lucrări și repară îndată ce se năruia"
[2,p.75]
IDOLII
Filozofii chinezi nu se închină idolilor, dar recunosc un Dumnezeu, împăratul ceresc căruia
numai regele îi aduce jertfă. Împăratul are două temple mari, unul al cerului și celălalt al
pământului. Chinezii i-au ridicat și lui Confucius temple în fiecare oraș iar pe lângă ele școli. În
fiecare templu se afla statuia lui Confucius sau numele lui scris cu slove mari de aur, de o parte
și alta sunt așezate statui mici ale ucenicilor lui. Tot acolo sunt construite și palate unde locuiesc
mai mulți filozofi. Când este luna plina atunci în templu se aduna conducătorii orașului și îl
slăvesc pe Confucius cu închinăciune și mătănii cu mirodenii și candele.
Religia idolatrică are și ea temple în care sunt așezați fără număr de idoli din: aur, argint,
pământ, lemn arama. Unii trăiesc acolo ca niște pustnici, ei își rad capul și barba slujind în
templu.
"A treia sectă este cea epicuriană. Preoții acestei credințe izgonesc dracii din oameni, scriind
numele acestora pe o hârtie galbenă, pe care o lipesc pe zidurile caselor. Această religie are idoli
nu numai în temple ci și case, piețe, străzi, grădini, deasupra palatelor." [2,p.78]
Idolii sunt statui cu multe capete, cu multe mâini colorate și aurite. Unii erau pictați pe perete, pe
scânduri și hârtie.
În toate orașele este ridicată o capiște a tuturor zeilor unde aduc fără încetare jertfe. Tot fiecare
oraș are un templu ridicat duhului apărător al orașului .
În afară de aceste temple sau altare, se găsesc multe capiște: ale cerului, lunii, zeului războiului,
păcii, râului, zeului marii, împăratul păsărilor. Când caută locul pentru temelie caută să fie un loc
purtător de noroc unde sa fi fost capul, coada ,ori picioarele unui balaur. Chinezii au preziceri
unde să deschidă ușile sau ferestrele ,la stânga sau la dreapta.
OASTEA
Toată oastea chineză este alcătuită din călăreți și pedestraș la fel ca în oștile europene. Printre
armele chinezilor se enumeră :paloșe (asemănătoare cu săbiile dar mai scurte din fier slab),tolbe
cu săgeți, arcuri bune, săgețile sunt făcute după modelul calmuc, sulițe din lemn, și piatră,
scuturi, coifuri, ghioage, armuri, calabalâc, tunuri de fier, flinte, tunuri(doar când dărâmă ziduri
25
și cuceresc orașe). Ei nu au tunari iscusiți în schimb sunt meșteri la trasul cu arcul. Când chinezii
își strâng oștile ajung peste 100.000 de pedestrași și călăreți, doar că oastea este slabă.
Poporul chinez nu consideră că este rușinos când sunt atacați să se răscumpere cu daruri și să
facă pace să nu mai lupte. Când împresoară orașe nu știu să inventeze tactici și strategii, nici să
pună prafuri de pușcă sub ziduri, decât să înconjoare cetatea și să o silească să se predea, prin
înfometare.” În lupte și la asalt sunt foarte fricoși și lipsiți de îndrăzneală, fug din fața
dușmanului ca oile capii, fără să-i urmărească nimeni, deoarece chinezii trăiesc întotdeauna în
pace..” [2,p.81]
Cu toate că chinezii au tunuri, flinte și arme, ei nu știu să le utilizeze de aceea ar putea fi cuceriți
de câțiva europeni. Căci europenii sunt neînfricați în vitejie, armele lor sunt mai bune, sunt mai
deprinși cu războaiele mai puternici ostași decât chinezii. Ei au și corăbii de mare foarte multe, și
se luptă mai bine pe apă decât pe uscat. [2,p.82]
HAINELE ,STEMA,SOȚIILE ÎMPĂRATULUI
Împăratul chinez se arăta poporului său când dorea, într-un loc special din palat, unde se afla un
paravan, pe un postament ridicat, șezând pe tronul său ca un zeu.” În mână ținea o placă de fildeș
cu care își acoperea fața când dorea ca nimeni să nu i-o vadă” [2,p.75]
Deasupra capului său avea o placă de lemn de care erau agățate salbe de pietre scumpe care la
soare luceau și orbeau ochii ce-l priveau. Când împăratul ieșea afară din palat străjile îndepărtau
oamenii și se asigurau că nu îl privesc.
Stema împăraților arată un balaur zugrăvit peste tot cu patru picioare ,la fiecare picior patru
gheare. Acest semn era pictat pe hainele ,vasele de aur și de argint, pe acoperișuri și în camere.
Hainele pe care le purtau neamul împărătesc și oamenii de la curte erau de culoare galbenă și nu
numai hainele dar și vasele, acoperișurile, clădirile. [2,p.76]
Pentru a se căsători împărații chinezi nu căutau fete nobile din familii de boier, ci adunau toate
fetele frumoase din împărăție și o alegeau pe cea mai plăcută. Boierii chinezi însă doreau să ia pe
nepoatele împăraților, pentru că ele trăiesc tot timpul în palate sub pază. Vechii împărați aveau o
singură soție cea dintâi și cea mai vestită numită adevărata soție dar urmașii lor își luau câte două
soții, numite soțiile mici și mai pot avea câte treizeci și șase de neveste iar unii încă își mai aduc
de două sau de trei ori mai multe favorite numite ibovnice. Împreună cu soțul mănâncă,
locuiește, și bea la aceeași masă doar prima soție, toate celelalte stau în picioare ca niște slujnice
și o slujesc, și nu se așază fiind ea de față. Copii tuturor nevestelor o numesc mamă numai pe
prima soție a regelui. Soțiile împărătești și ale boierilor trăiesc încuiate ca și toate celelalte.
[2,p.77]

26
 Concluzii
APORTUL CULTURAL AL LUI N.MILESCCU
Nicolae Milescu, prin activitatea sa cărturărească, a avut un mare aport la dezvoltarea gândirii
social-politice, filozofice, geografice, a ştiinţelor naturale din Moldova şi Rusia. În perioada de
până la stabilirea sa în Ţara Moscului, N.Milescu a manifetat un viu interes faţă de diverse
probleme legate de istoria bisericii şi de teologie, scriind şitraducând câteva lucrări, între care
menţionăm traducerea cel puţin a unor părţi a Bibliei, în acelaşi timp a studiat intens prin multe
biblioteci europene în Austria, Suedia, Germania,Franţa, Imperiul otoman.
Încă până în 1671, N. Milescu a început a scrie o serie de lucrări cu caracter istoric şi filozofic pe
care le-a finisat în Rusia. În total în timpul aflării sale în Rusia N.Milescu, după calculele
cercetătorilor, a scris peste 30 de lucrări cu conținut divers. A efectuat de asemenea traducerea
din limbile greacă şi latină a unui șir de lucrări din cultura antică şi medievală europeană, dintre
acestea făcând parte opere religioase, filozofice, etc. Toate aceste lucrări s-au bucurat de mare
popularitate, fiind copiate în zeci de exemplare, atât în Rusia, cât şi în Moldova, în Orientul
Apropiat etc.
CUNOAȘTERE PRIN CĂLĂTORIE
Călătoriile reprezintă o activitate prin care ne dezvoltăm atât fizic, cât și psihic. Este o activitate
prin care cunoaștem noi culturi, obiceiuri și religii. Pe de o parte, călătoriile ne ajută să
descoperim locuri de o frumusețe rară și să ne bucurăm din plin de beneficiile naturii. Spre

27
exemplu, Nicolae Milescu Spătarul descoperă în călătoriile sale locuri de o frumusețe
copleșitoare, cum ar fi râurile Volga, Amur, taigaua Siberiei, China, zidul chinezesc. Pe de altă
parte, călătoriile ne mărește orizontul de cunoaștere luând contact cu alte religii, limbi și
obiceiuri.
ori locurile pe care le vizităm sunt foarte diferite față de noi atunci când vine vorba de
comportament și obiceiuri. În opera literară „Negustor Lipscan” scrisă de Mihail Sadoveanu,
Damian Cristișor a călătorit în Țara Nemțească și a fost surprins să găsească oameni diferiți.
Mâncarea era diferită, băuturile erau diferite, sistemul de învățământ și mentalitățile oamenilor
erau diferite față de cele din Moldova.În plus, călătoriile ne oferă pe lângă experiențele de trăire
și de cunoaștere și momente de relaxare.
În consecință, călătoriile sunt o necesitate în viața omului și reprezintă o solidă experiență de
cunoaștere prin contactul cu oamenii și obiceiurile noi.
„Iar geografii fac o mare greșeală și până astăzi se amăgesc când își închipuie și desenează în
hărțile lor o împărăție Kitai sau Hatai…Hina ori Hima, care s-ar mărgini cu Kitai prin marele
zid, ca și atunci când scriu că dincolo de zid, unde se află marele fluvii Amur și Șingal și
împărăția Siberiei, s-ar afla o mare țară a kitailor, ale căror orașe sunt în China…și mai scriu că
peste chinezi domnește aici un mare han tătar și-din necunoaștere-că împărăția Siberiei se întinde
sub stăpânirea aceluiași han. Toate acestea sunt neadevărate, pentru că dincolo de marele zid al
Chinei, nu se găsește nici o împărăție, și nu se află nici un fel de orașe; acolo nu sunt decât
mongoli, care cutreieră stepele după obiceiul lor, și dintre care sunt supuși bogdihanului, iar alții
nu se află sub ascultarea lui; nu există nici o așezare a altor oameni.”
„ …Pentru că nici un rus nu a călătorit în China pe alte drumuri și pe alte porți; de aceea noi
astăzi mărturisim ca cel mai bun martor, care am văzut cu ochii noștri. Iar pentru o mai bună
înțelegere nu numai că am scris în carte ce fel de oameni trăiesc în jurul Chinei ți în jurul marelui
zid, dar am și însemnat pe hărți ce fel de oameni trăiesc încoace de China, ce râuri și ce fel de
locuri sunt dându-le toate de scris, după nume și adevăr, așa cum se va arăta pe plan.”
„Acesta este un lucru nou, deoarece harta împărăției chineze e cunoscută îndeaproape în toată
Europa, o cunosc și Iezuiții, dar cele ce se află până ajunge la China, spre Siberia și Mongolia,
nu le-a știut nimeni până în vremea noastră, lucru despre care s-au minunat chiar și iezuiții cu
care am stat de vorbă când m-am aflat în împărăția aceea.”
„Deși era păzit cu mare strășnicie, Spătaru a găsit totuși prilejul pe care de altfel îl arată și în
jurnal de călătorie ca în timpul șederii la Pekin să consulte prin intermediul lui Verbiest atât hărți
făcute de iezuiți cât și hărți chinezești.
2 Al doilea drum este necunoscut încă, există totuși în adevăr o cale pe mare spre China, de la
gura fluviului Amur, marea este înghețată așa că orice vas poate naviga pe orice vreme spre
China. Dar nimeni nu a mers încă pe drumul acesta.
„ Altă cale maritimă către China nu mai este, și nu numai pe mare, dar nici pe râuri nu se va găsi
putința de a călători în China.”
„Altă cale de apă nu se mai află decât poate mai jos de râul Șingal…locurile acelea însă le-am
lăsat să fie cercetate în viitor…”
Poate că se vor descoperi și unele râuri care curg dinspre China în Șingal..

28
 BIBLIOGRAFIE

1. Jurnal de călătorie în China, Nicolae Milescu Spătaru, editura Litera,2004, ISBN 9975-
74-422-2

2. Descrierea Chinei, Nicolae Milescu Spătaru, editura Litera, 2002, ISBN 9975-74-424-9

3. Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708), P.P Panaitescu, editura Chișinău”Știința”,1993,

ISBN 5-376-01660-9

4. Articolul „Jurnal de călătorie în China” Al Lui N. Milescu. Expresie a talentului său

literar de Traian Cantemir, publicația Acta Moldavie Meridionalis, editura Muzeul
Județean Vaslui, 1980, paginile 483-489.

5. Tabel cronologic Corneliu Bărbulescu. Editura Minerva, București, 1987, pag 383,388,
392-93.

6. https://matricea.ro/nicolae-milescu-spatarul-un-migrant-avant-la-lettre-primul-roman-
tiparit-in-franta-si-cel-mai-apreciat-intelectual-roman-al-vremii-lui/

29