Immanuel Kant și Hegel

Realizat: Stingă Olesea

Immanuel Kant (n. 22 aprilie 1724, Königsberg,
Regatul Prusiei – d. 12 februarie 1804, Regatul
Prusiei) a fost un filosof german, unul din cei mai
mari gânditori din perioada iluminismului în
Germania.

Kant este socotit unul din cei mai influenți filosofi

din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea
idealismului critic, a exercitat o enormă influență
asupra dezvoltării filosofiei în timpurile moderne.
 Probleme de etică
În alte două lucrări, "Întemeierea metafizicii
moravurilor" (Grundlegung zur Metaphysik der Sitten,
1785) și "Critica rațiunii practice" (Kritik der praktischen
Vernunft, 1788), Kant prezintă sistemul său etic, care
se bazează pe convingerea că rațiunea este cea mai
înaltă instanță a moralei. Din acest punct de vedere,
există două moduri în luarea unei decizii dictate de
voință: un imperativ condiționat sau ipotetic, care
decurge dintr-o înclinare subiectivă și urmează un
anumit scop individual, și un "imperativ categoric", care
se supune unei legi obiective, universal valabilă și
necesară. Kant formulează astfel principiul
"imperativului categoric", considerat ca fundament al
moralei: "Acționează în așa fel încât maxima acțiunilor
tale să poată fi impusă ca lege universală".
 Principiului egalității în morală i-a
dat o rezonanță mai largă Immanuel
Kant (1724-1804).
În prima sa formulare a „imperativului
categoric”, al cărui sens constă în
ideea ca omul să se poarte așa cum
el socoate că e just să se poarte toți
oamenii: oricare ar fi conținutul
cerințelor morale, ele trebuie să aibă
întotdeauna un caracter universal, să
se extindă asupra tuturor oamenilor.
 Kant socotea că în „imperativul categoric” a descoperit un
principiu universal, din care pot fi deduse toate cerințele
morale pline de conținut, dacă după linia de conduită,
aleasă de tine ,nu se pot călăuzi și alții nu este justă.

Imperativul categoric este, după Kant, un principiu

universal-valabil, (independent de condițiile istorice
concrete, pur formal( deoarece nu se referă la conținutul
Acțiunilor morale și aprioric (inerent rațiunii umane și
independent de orice interese empirice
El se numește categoric pentru că spre deosebire de
alte imperative numite de Kant ipotetice, care au în
vedere un scop practic și sunt subordonate acestuia ca
mijloace în vederea atingerii lui, realizarea imperativului
categoric, constituie un scop în sine, el având un
caracter absolut, necondiționat.

Kant a expus și a doua formulare a imperativului

categoric, potrivit căreia trebuie să privim pe om ca un
scop și niciodată numai ca un mijloc, formulare ce
exprimă tendințele umaniste și iluministe din morala sa:
acționează în așa fel, încât omenirea atât în persoana
ta, cât și în persoana oricărui alt om, să fie considerată
drept scop și niciodată numai ca mijloc.
Kant se ridică împotriva înțelegerii îngust-
utilitariste a moralității împotriva practicismului
calculat și a spiritului mercantil, împotriva
interpretării moralei prin prisma principiului „scopul
scuză mijloacele”, împotriva folosirii omului ca
mijloc pentru realizarea unor scopuri străine.
 Kant spunea că
„religia se bazează
pe morală și nu
morala pe religie”
 Conform învățăturii lui Kant, cultura constituie gradul
de utilitate și de iscusință a omului de a se folosi de
natura ca experiment în corespundere cu maximumul
scopurilor sale libere. Cultura în conceperea lui Kant
este perfecționarea pe sine însuși.
 Exemplu: Dădaca care l-a alăptat pe
regele englez Iacov I se adresează
acestuia cu rugămintea să-l facă pe
feciorul ei gentelman la care Iacov a
răspuns „ Acesta eu nu pot, pot să-l fac
conte, dar gentelmen,el trebuie să se facă
singur pe sine” Omul se perfecționează
prin cultivarea aptitudinilor și voinței, adică
se perfecționează ca ființă morală și
rațională.

Scopul suprem al culturii, considera Kant,

este perfecționarea morală a omului, care
poate fi obținută numai în statul bazat pe
drept, când legea trebuie să fie nu numai
norma dar și motiv al faptelor.
Regele englez Iacov I
 Spre deosebire de Kant, alt reprezentant al
filozofiei clasice Germane Hegel(1770-
1831), a arătat că morala nu poate fi
înțeleasă în afara diversității de relații reale
(în societatea civilă, în stat, în familie).

Specificul eticii lui Hegel constă în atenția

asupra formelor sociale, în care decurge,
activitatea morală a omului
 Prezintă interes tezele lui Hegel (1770-1831) privitor la cultură.
El vorbește despre cultură: teoretică, practică și
formală.

Hegel presupune că individul bogat vede în cultură „un mijloc

de satisfacere a necesităților și capriciilor subiective.”

Hegel înțelege, că aceasta duce la degradarea morală, de

aceea el consideră, că interesele subiective trebuie înălțate
până la conceperea de către individ, a cerințelor universului,
absolutului, al ideii, până la conceperea raționalului.
Eliberarea individului de capriciul subiectiv este o muncă
grea îndreptată împotriva subiectivității goale, tendințelor
și slăbiciunii subiective proprii sentimentului.

„Cultura, deci este netezirea individualită ții,

ca ea să se comporte conform naturii
obiectului”.
După părerea lui Hegel cultura teoretică, constituie nu numai
diversitatea de reprezentări ci și dinamismul trecerii de la o
reprezentare la alta, cuprinderea relațiilor încâlcite și generale.

Hegel privește munca ca mijloc de realizare a variatelor

scopuri: omul cu eforturile sale perfecționează materialul oferit
de natură prin intermediul diverselor procese.

Cultura practică, obținută prin intermediul muncii , constă în

necesitatea și obișnuința de a se ocupa în genere cu ceva mai
departe, în limitarea dorințelor sale, acordând o parte cu
natura materialului.