Suciu Lidia

Immanuel Kant
“A-l intelege pe Kant inseamna a-l depasi pe Kant.”(Wilhelm Windelband)

Immanuel Kant s-a nascut la Königsberg, capitala Prusiei orientale, un

oras prosper, cu o istorie tumultuoasa. Astazi se numeste Kaliningrad si
este o enclava la Marea Baltica a Rusiei post-sovietice.Nu si-a parasit
niciodata orasul. Era extrem de matinal şi îşi făcuse un obicei din a
invita la prânz prieteni din oraş sau colegi de universitate, cu care
discuta treburi politice, universitare, evenimente europene sau noutăţi
ştiinţifice şi tehnice, dar niciodată propria sa filosofie.
A studiat si a fost profesor la Universitatea din Königsberg. “A fost
crescut şi educat în spiritul moralei protestante (pietiste) care se
caracteriza mai cu seamă prin două trăsături distinctive: accentuarea caracterului absolut (sfânt) al
datoriilor morale (rigorismul moral al omului cu principii – acesta e modelul omului moral pe care l-a
cunoscut şi cultivat Kant) şi prioritatea dată curăţeniei sufleteşti, intenţiei bune, în raport cu fapta în
judecarea moralităţii (şi a credinţei) unei persoane”1.
Operele prin care filosoful s-a remarcat sunt: Critica ratiunii pure, Critica ratiunii practice ce apare in
1788 si reprezinta o expunere fundamentala a principiilor morale kantiene, iar la numai doi ani dupa
aceasta publica Critica facultatii de judecare.

Kant si principiul iluminist

Iluminismul este un curent de gandire care avea ca si scop general sa emancipeze omul, sa-l scoata din
pozitia rigida in care il fixase filosofia traditionala pentru a-l face obiectul propriei sale activitati: prin
munca si cultura, omul este in concordanta cu societatea pe care o construieste. Iluminismul a fost
sustinut de burghezie in primul rand.
Secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor datorita faptului ca s-a pus un accent deosebit pe
dezvoltarea si raspandirea cunostintelor culturale, pe ideea “luminarii maselor”. S-a militat pentru
emanciparea poporului prin cultura, se incuraja tratarea problemelor sociale in literatura si se dorea
crearea unei literaturi cu caracter moralist.
Iluminismul german sau Aufklarung in limba germana, nu a fost atat de cuprins de miscari insufletite si
avantate ca in Anglia sau Franta.
„Kant nu doar ca se alatura filosofiei iluminismului german, ci insasi problematizarea si sistematica sa
se nasc din aceasta: acest fapt inseamna ca el a vazut aici posibilitatile principale in vederea obtinerii si
formarii unei imagini unitare teoretice asupra lumii.Iluminismul german atinge la Kant o desavarsire

1
Suciu Lidia

relativa a acestei gandiri, o desavarsire care a insemnat sfarsitul si in acelasi timp, depasirea ei printr-un
nou principiu si o noua problematica”2.
Din aceasta afirmatie, putem sa concludem faptul ca iluminismul german s-a teoretizat,s-a nascut prin
intermediul lui Kant.Filosoful german a incercat sa prezinte o viziune cat mai clara si unitara asupra
lumii care sa fie deschizatoare de drumuri pentru urmatoarea generatie de ganditori. Si nu s-a inselat.
Filosofi precum, Goethe, Hegel, Schiller, Kleist si altii au fost influentati de perspectivele sale.

Ce este luminarea?

Luminarea este iesirea omului din starea de minorat a carei vina o poarta el insusi. Starea de minorat este neputinta
de a se servi de mintea sa fara a fi condus de altcineva. Te faci tu insuti vinovat de aceasta stare atunci cand cauza ei
nu afla intr-o lipsa a inteligentei, ci in lipsa fermitatii si a curajului de a te sluji de ea fara a fi condus de altcineva.
«Ai curajul sa te servesti de propria minte! » este, prin urmare, deviza luminarii 3.

Prin starea de minorat se intelege neputinta cuiva de a decide de unul singur, o persoana careia ii
lipseste curajul de a vorbi.Cauzele pentru care oamenii se afla in aceasta stare sunt: lenea,lasitatea,
comoditatea. Este mai comod ca altul sa hotarasca pentru mine.Nu toata lumea poate iesi din starea de
minorat.Pentru a iesi trebuie sa ai putere de a decide, responsabilitate, dar si raspundere in fata celorlalti.
„De aceea sunt putini aceia care au izbutit sa se desfaca din minorat prin propria cultivare a spiritului lor
si care, cu toate acestea, pasesc singuri”4 . De o singura conditie are omul nevoie pentru a se salva, si
anume sa i se dea libertate. Aceasta luminare nu se poate realiza dintr-odata, ci prin pasi marunti.
Kant este preocupat sa clarifice problema privind situatia spirituala a propriei sale epoci:

Daca se va pune, asadar, acum intrebarea:traim in prezent intr-o epoca luminata? Raspunsul este: nu, dar traim de
buna seama intr-o epoca a luminarii. Lipseste inca foarte mult ca, dupa cum stau lucrurile astazi, oamenii socotiti in
totalitatea lor, sa fie deja capabili sau cel putin sa fie facuti capabili sa se serveasca singuri si bine in chestiuni
religioase de propria lor minte fara a fi condusi de altcineva.Avem totusi indicii clare ca acum li se deschide drumul
pentru a razbi liber intr-acolo si ca piedicile in calea luminarii generale sau a iesirii din starea de minorat de care se
fac ei insisi vinovati, se imputineaza incetul cu incetul.In acest sens, epoca noastra este epoca luminarii 5.

Ceea ce autorul acestui citat incearca sa ne evidentieze este faptul ca valoarea centrala a miscarii politice
si culturale iluministe a fost libertatea, iesirea omului de sub orice tutela menite sa-i dicteze destinul , fie
aceasta autoritatea institutiilor statului,vointa Bisericii sau cea a monarhului absolut.Orice interventie
exterioara in sfera vietii private sau in unele sfere ale vietii publice trebuie limitata intr-o masura
rezonabila.Dupa secole de „morala a supunerii”,cum a fost de exemplu morala medievala, a supunerii
fata de vointa lui Dumnezeu sau a stapanilor laici, ni se propune acum prototipul omului liber, aflat sub
tutela propriei sale ratiuni. E omul capabil sa se guverneze singur, cu alte cuvinte e autonom.
Ideea „autonomiei”,originar politica si strans legata de cea de libertate ,i-a fost foarte apropiata de cea a
lui Kant – “profesorul implicat direct în lupta pentru recunoaşterea autonomiei universitare şi a libertăţii
academice, adică a dreptului profesorilor din universitate de a-şi gândi singuri programele şi manualele,
de a nu fi îngrădiţi din raţiuni politice şi religioase în exprimarea opiniilor lor”6.
Asadar reforma pe care Kant o prevazuse va purta amprenta epocii sale, iar etica se va numi pe buna
2

4
5
6

2
Suciu Lidia

dreptate o “etica a autonomiei”, unde in centrul sau se afla conceptul de fiinta umana autonoma, adica
respectul fiinte umane rationale autonome este pus aici drept criteriu supreme al evaluarii morale a
faptelor noastre.Prin urmare, etica iluminista a lui Kant a fost o etica a guvernarii fiintei umane prin
reguli morale rationale.
Pentru Kant, dimpotrivă, morala nu înseamnă supunere la legile arbitrare ale unei voinţe exterioare şi
impenetrabile, ci supunerea deliberată la legile morale ale raţiunii proprii, raţiune pe care o posedă
fiecare persoană morală. Etica iluministă a lui Kant e o ilustrare în plus a sloganului vremii că omul
trebuie să devină valoarea supremă pentru om.
„Un om nu poate amana luminarea in ceea ce e dator sa cunoasca, insa chiar si atunci numai pentru
catava vreme; dar sa renunte la ea fie pentru propria persoana, cu atat mai mult insa pentru urmasi,
inseamna a leza drepturile sfinte ale omenirii si a le calca in picioare”7. Parerea mea este ca fiecare
persoana are obligatia de a fi dornic sa cunoasca si sa vada cat mai multe, dar sa nu renunte la ea pentru
nimic deoarece cu aceste lucruri ramane, nu cu bunurile materiale pe care le a acumulat de a lungul
vietii.In acelasi timp, sa fie stapan pe sine si sa stie ce vrea de la viata, sa nu ii lase pe altii sa decida in
locul lui pentru ca atunci va intra in acea stare de minorat de care vorbeste Kant si ii va lua timp pana se
va lumina, adica sa aiba curajul sa spuna ceea ce vrea, sa-si traiasca viata dupa bunul plac si sa-si preia
fraiele destinului sau; sa fie propriul sau conducator. Sa prezinte celorlalti gandurile si parerile sale.
“ In lucrarea «Pentru a raspunde la intrebarea:ce este iluminismul», Kant defineste iluminismul ca pe o
miscare filosofica omogena care urmareste trezirea Ratiunii la Ratiune prin Ratiune”8. Adica omul poate
ajunge la luminare numai prin ratiune; ea fiind cea care ii coordoneaza toate actiunile.
“Pentru Kant, omul este inca de la origine gata sa faca binele (in calitatea sa de fiinta inzestrata cu
ratiune), dar si raul(in calitatea sa de fiinta sensibila). Kant defineste Aufklarung-ul ca o credinta in
progresele ratiunii”9.
Locul omului in grup este mereu intamplator .Ei se silesc sa munceasa, sa-si foloseasca dispozitiile
naturale pe care natura lor vicioasa(vanitate, invidie) ii indeamna sa se dezvolte. Asadar, Kant considera
nesociabilitatea ca pe o binefacere a naturii. Iluminismul se naste din efortul neintrerupt pentru glorie.
Printr-o astfel de viclenie, natura il constrange pe om la dezvoltarea facultatilor sale.
Kant refuza sa condamne aceste defecte ca pe niste vicii, ca pe expresia pacatului originar, pentru a
studia rationalitatea conflictelor. Saracia omului capata o semnificatie, in functie de scopul vizat: ea
obliga fiinta umana sa-si dezvolte ratiunea. Prin eforturile sale, omul se umanizeaza. Fericirea nu este
niciodata prilejul unui progres, decat atunci cand nu este atinsa.
Prin urmare, suferinta si eforturile noastre reprezinta totdeauna “raul cel mic”, adica un rau care este
mijlocul unui “progres”. Rezultatul esential al acestei evolutii este o constitutie civila care intemeieaza si
face sa domneasca dreptul.
Libertatea individuala nu se poate exercita fara a intalni limita libertatii celuilalt. Ceea ce il obliga pe
om sa fie rational este suferinta pe care oamenii si-o produc unii altora in starea de libertate fara masura.
Caci “numai o lege care sa permita fiecaruia ceea ce permite tuturor”10, poate constitui obiectul unei
intelelgeri universale: o lege intemeiata pe ratiune, care permite dezvoltarea facultatilor umane.
Printr-un fel de siretenie, natura il constrange pe om la “realizarea unei Societati civile care
administreaza dreptul in mod universal. Kant crede ca multimea conflictelor distrugatoare ar trebui sa
impuna “necesitatea alcatuirii unei federatii pentru o pace continua”11.

7
8
9

10
11

3
Suciu Lidia

Scopul istoriei este mondial. In felul acesta se manifesta idealul a ceea ce ar trebui sa fie (si nu a ceea ce
este). Pentru Kant este vorba inainte de toate de un scop practic. Istoria isi propune o serie de teluri
despre a caror survenire nu putem fi siguri, dar despre care putem spune ca trebuie sa se realizeze:
“Natura a folosit asadar o data in plus incompatibilitatea oamenilor si chiar incompatibilitatea dintre
marile societati si corpuri politice ca mijloc pentru a cladi in sanul inevitabilului lor antagonism, o stare
de clam si de securitate” .12
Istoria nu se infaptuieste decat prin eforturile noastre: omul este cel care trebuie sa asigure triumful
pacii, al ordinii si al ratiunii impotriva razboiului, a dezordinii si a egoismului. De aceea Kant
stigmatizeaza atitudinea infantila ce consta in a adresa rugaciuni de cerere lui Dumnezeu, pentru o lume
mai buna:”Rugaciunea e conceputa ca o modalitate de iertare este o iluzie superstitioasa”13.
Dumnezeu nu are nevoie de rugaciunile noastre pentru a putea stie ce are de facut: oamenii trebuie sa-si
aminteasca ce trebuie sa faca si sa se mobilizeze in acest scop. In consecinta, omenirea este pe deplin
responsabila pe propriul destin, sau, altfel spus, pe deplin capabila de ce e mai rau, dar si de ce e mai
bun. In aceste conditii, religia nu mai consta decat in a recunoaste toate datoriile ca pe niste ordine
divine. Prin urmare, il slujim cu adevarat pe Dumnezeu “numai daca suntem virtuosi” si daca luptam
impotriva inclinatiilor noastre egoiste pentru a face sa triumfe Ratiunea care vorbeste in noi.
Forta doctrinei kantiene consta aici in faptul de a nu face din Ratiune o noua providenta, amintind ca ea
nu se implineste in Istorie decat prin eforturile unei omeniri responsabile. Virtutea se defineste tocmai ca
acel “efort neincetat” de realizare a acestor scopuri, pe care Kant il deosebeste de fanatism, care consta
mai putin in stradania de a actiona cum se cuvine si mai mult in convingerea de a face asa cum se
cuvine. Virtutea presupune scrupulul, elementul insusi al doctrinei kantiene. Scrupulul, de care o
actiune morala nu se desparte niciodata, este “acel ceva mic” care sa ne faca sa nu fim niciodata pe
deplin siguri ca actionam cum se cuvine, ci numai incredintati ca vrem sa actionam altfel, ca suntem
bine intentionati.
Desi dezvoltarea ratiunii nu este nicodata incheiata pentru individ si chiar daca acesta nu cunoaste in
mod obligatoriu fericire, totusi specia beneficiaza de eforturile fiecaruia si realizeaza in mod treptat
aptitudinile umanitatii.
Omul doreste armonia, iar natura care l-a facut pe om dintr-un lemn rau doreste discordia. Omul ar dori
sa traiasca in voia lui, dar natura il obliga sa iasa din inertie si sa lucreze. In consecinta, sunt necesare
atat inclinatiile sociale, cat si cele nesociale. Totusi, niciun progres nu ar fi posibil fara vointa ferma de a
raspunde exigentelor Ratiunii:omenirii ii revine sarcina infinita de a-si face libertatea efectiva prin
instituirea dreptului.
Omul bun din fire si pasnic, la modul spontan este pentru Kant o legenda. Civilizatia este mai buna decat
starea salbatica. Omul nu isi asigura o viata mai demna decat prin suferinta si efort. “Genialitatea lui
Kant consta in faptul de a fi stiut sa transforme un pesimism antropologic intr-un optimism moral si de a
fi stiut sa evite dublul pericol al scepticismului si dogmatismului prin inventarea unei filosofii a
exigentei si a unei morale a scrupulului”.

Incheiere

Immanuel Kant a fost cel care a desavarsit Iluminismul german printr-o perspectiva unitara si a
influentat operele, dar si viziunea viitorilor ganditori. Pentru a iesi din starea de minorat, omul va trebui
sa se salveze intai pe sine, sa indrazneasca sa spuna ceea ce simte si sa decida el singur ceea ce
vrea.Toate acestea sunt posibile numai prin ratiune, dupa cum spunea si Alain Graf.
12
13

4
Suciu Lidia

Conditia indispensabila de a iesi din aceasta stare este libertatea care este ingraditata, iar omul va trebui
sa se lupte pentru acest drept, dar in acelasi timp mai multa responsabilitate pentru actiunile sale si sa nu
mai lase pe altii sa hotarasca pentru el, din comoditate. Dar cum spunea si Kant, nu toata lumea poate
iesi din starea de minorat.
Kant a influentat gandirea unor filosofi precum: Hegel, Schopenhauer, Nietzsche, Husserl, Heidegger,
Sartre, Habermas.