UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE,

ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

Eseu
Tema: ”Ideile politice al umanismului medieval în
personalitatea lui Dante
Alighiere,W.Ochkam,Marsilio de Padova ”

A realizat : Bivol Carolina , Grupa 104

A verificat : Gorincioi I ,dr.,conf.

Chișinău 2015
 Termenul de Umanism(din latină:humanitas= omenie, umanitate) are două
semnificaţii:
Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se
înspecial asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în
sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului
şimoralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitateade
autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum arfi
dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine.Umaniştii
susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun,sugerând că soluţiile
problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste.Mişcare spirituală care stă la
baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea şi cares-a extins în mod progresiv în
Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea estemarcată de reîntoarcerea la textele
antichităţii greco-romane, care servesc ca modele alemodului de viaţă, de gîndire şi de
creaţie artistică.
Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras, sofist grecdin secolul al V-lea î.Chr.,
pentru care "omul este măsura tuturor lucrurilor". Termenul de"humanitas"îl întâlnim deja în scrierile
lui Cicero, în care omul ocupăun loc aparte printre alte vieţuitoare. În Evul Mediu, se vorbeşte despre
"humaniores litterae", care reprezintă ansamblul cunoştinţelor profane predate înfacultăţile de arte (artes
liberales), spre deosebire de"diviniores litterae", care îşiau sursa în studiul Bibliei şi sunt predate în
facultăţile de teologie. În secolul alXVI-lea, "umaniştii" studiau ceea ce ei numeau "umanităţile" (studia
humanitatis), înţelegându-se prin aceasta scrierile clasice ale antichităţii. Pentru aceşti erudiţi aiRenaşterii,
noţiunea de"humanitas"avea acelaşi sens ca în epoca ciceroniană şi însemna acea cultură care
desăvârşind calităţile naturale ale omului, îl fac demnde acest nume. Cuvântul"Umanism" în înţelesul
actual apare mult mai târziu, şianume în 1808 în scrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer.

,,Nu pot trece sub tăcere pe aceia care nu se deosebesc întru nimic de ultimul cârpaci, totuşi
se mândresc grozav cu un titlu zadarnic de nobleţe...; îşi arată în fiece ciolţ chipuri sculptate
sau pictate de-ale înaintaşilor, ţi-i înşiră pe moşii strămoşii lor, cu străbunele lor titluri. Ei
înşişi nu prea se deosebesc de statuile mute, ba sunt chiar mai lipsiţi de duh decât chipurile
acestea cu care se fălesc... . Şi nu lipsesc alţii, tot atât de proşti, care privesc cu admiraţie, ca
pe nişte zei, acest soi de dihănii.’’
Erasmus din Roterdam, ,,Lauda prostiei’’.
 Umanismul o nouă ideologie despre lume
În faţa trufiei nobililor şi a intoleranţei manifestată de clerici, burghezia avea nevoie de o
nouă teorie, care să întemeieze valoarea umană nu pe naştere, ci pe meritele dobândite de-a
lungul vieţii,care ar trebui să îi confirme sentimentul superiorităţii sale.

Această confirmare avea să fie dată de către umanism, care a reuşit să devină forma de
conştiinţă a burgheziei. În acelaşi timp umanismul i-a dat acesteia încredinţarea că aspiraţiile
pe care le are coincid cu direcţia căpătată de evoluţia ei socială şi în acelaşi timp a
reprezentat o reacţie împotriva superiorităţii sociale pe care a înfăţişat-o nobilimea feudală şi
de asemenea împotriva misticismului medieval.

Burghezia din Italia, Flandra şi cea din Germania nu se mulţumeşte să se împărtăşească din
privilegiile lumii medievale, ci doreşte să aspire, să impună celorlalţi cererile sale, să domine
societatea din această perioadă.

De la bun început scopurile pe care şi le propune nu se referă la consolidarea feudalismului,

ci la destrămarea ordinii feudale. Reorganizarea societăţii pentru interesele burgheze nu se
putea face fără credinţa într-un sens determinat al vieţii şi într-o ierarhie de valori care să se
exprime într-un nou stil de viaţă. Umanismul nu dorea să justifice doar importanţa burgheziei
ci să elaboreze şi un nou sistem de educaţie, care să fie în interesul capitalismului şi
susţinerii ascendenţei clasei burgheze.

Astfel, în conformitate cu aceste scopuri se constituie acest nou ideal de cultură, care este
caracterizat prin glorificarea vieţii, prin sentimentul valorii naturii, a omului şi a studiului
antichităţii clasice. Astfel, umanismul a fost expresia acestui ideal, diametral opus
ascetismului medieval.

Ideile politice al umanismului medieval sunt reprezentate prin personalitatea William

Occam (sau Ockham) ,care a trait intre anii 1285 – 1349 si a fost un filozof, moralist si
scriitor politic, considerat printre cei mai influenti ganditori din secolul XIV.Prin teoriile
sale, Occam a promovat o conceptie nominalista, care respingea ideea existentei
universaliilor, argumentand pe baza conceptiei conform careia universaliile sunt produsele
gandirii umane abstracte si deci nu au o existenta extra-mentala, realizand astfel o imagine a
unei lumi a fiintelor contingente.
William Occam este autorul „briciului lui Ockam” numit si „lama lui Occam”, fiind astfel
unui dintre marii filozofi ai stiintei.William Occam a adus o contributie importanta in
domeniul logicii. Finalitatea acesteia este de a organiza si clarifica reprezentarile mentale. De
acum, celebrul brici al lui Ockham va insemna simplificarea explicatiei in cat mai putine
cauze si variabile.In anul 1323, John Lutterell, cancelarul universitatii din Oxford, intr-o
„Libellus contra doctrinum Gulielmi Occam”, propunea papei Ioan al XXII-lea condamnarea
a 56 de propozitii din scrierile unui tanar dascal care nu prea respecta „doctrinele
recunoscute si ameninta autoritatea Sfintei Scripturi”.

In anul urmator, Occam a fost convocat pentru erezie inaintea Curiei, la curtea papala de la
Avignon. Procesul nu s-a incheiat cu o condamnare ferma, pentru ca sensurile gandirii lui
Occam nu erau „prea usor de sesizat sub formele nuantate si alunecatoare in care ea este
exprimata”.

Occam a fost incredintat sub regim de cvasidetentie, Fratilor minori. Fratii minori erau
franciscani. Supravegherea nu determina vreo schimbare in atitudinea lui Occam, ba mai
mult, declanseaza batalia critica impotriva papalitatii. Occam a fugit din Avignon si s-a
refugiat la curtea lui Ludovic de Bavaria, la Pisa.

William Occam este un eretic, si inca unul dintre cei mai autentici si mai radicali. N-a pus
in chestiune biserica in principiul ei, nici clerul. N-a negat nici existenta lui Dumnezeu, desi
crede ca „nu se poate sti cu evidenta ca Dumnezeu este”.

Occam nu este prin urmare, nici ateu, cum de altfel in secolele evului mediu n-a fost
nimeni: nici Beranger, nici Roscelin, nici Abelard, nici panteistii, nici Averroes, nici Siger,
nici Marsilio din Padua, nici catharii, nici wiclefytii, dar nici husitii.

Infruntand biserica pentru imperialismul ei, Occam milita pentru laicitatea cetatii
pamantesti, pentru autonomia ei si deci, pentru autonomia omului. Militand pentru
neamestecul bisericii in treburile cetatii, Occam depasea conflictul dintre imperiu si
papalitate, in care, asemenea lui Duns Scotus, Marsilio din Padua, Jean de Paris s-a
amestecat pentru a apara cu pana puterea civila.Occam ne apare ca un umanist nu departe de
umanismul pe care avea sa-l consacre Renasterea. Este vorba de umanismul care aseaza in
centrul lumii omului, omul.
Contestand bisericii dreptul de a stapani in cetate, si facand din actul de credinta un act liber,
Occam, desi, inca o data, nu ataca biserica de pe pozitii radicale, asa cum o vor face peste o
vreme iluministii, limiteaza puterea bisericii pentru a i-o spori omului in cetate, il departeaza
pe om de Dumnezeu pentru a-l apropia de sine, denunta teocratismul si teocentrismul pentru
a impune antropocentrismul, deci umanismul.Occam reuseste sa depaseasca nominalismul
unilateral, exclusivist al lui Roscelin, admitand existenta in lucruri a universului, fara a da
insa o rezolvare intrutotul satisfacatoare. Oricum, desi universalul este mai degraba elaborat
la nivelul insusirii comune, el este afirmat totusi, si afirmarea lui, potrivnica celei de tip
realist, nu se face prin suspendarea individualului din conditia lui de a fi singura realitate ca
atare.

Occam si nominalistii au militat pentru o stiinta a realului, a acestei lumi, omul nascandu-
se, traind si murind in ea.

Daca lumea aceasta ar fi o negare a vietii autentice si daca stiinta noastra ar fi indeletnicire
„terestra, diabolica”, pentru ca „nu descinde din inlaturi”, atunci omul ar trebui sa-si refuze
viata, sa se determine negativ si nu pozitiv, sa faca din sine un adversar al sau, si nu subiectul
si agentul propriei sale impliniri.

Nominalismul s-a deschis prin Occam, ca un umanism. Prin tot ceea ce a gandit, Occam se
inscrie in istoria umanismului. Daca adversarii l-au declarat eretic pentru ca ar fi fost de
partea omului, omul i-a departat cu oroare pe aceia, in timp ce pe Occam l-a trecut in
randurile marilor voitori de bine, al luptatorior pentru mereu mai bine, mai frumos, mai
adevarat.

In acea perioada a evului mediu, Occam dovedea in chip exemplar ca erezia n-a fost crima
impotriva omului, ci o afirmare a lui.

Dante Alighieri (1265-1321)în fundamentarea doctrine sale politice recurge la argumentarea

scolastică,elementele principale ale căreia sunt întemeiate pe simboluri,a căror respingere nu
era un lucru onorabil pentru oponenți.Ca exemplu,supunîn discuției raportul dintre stat și
Biserică,autorul își intemeiază discuția și argumentele pe fapte adeseori foarte depărtate de
realitatea politică,a timpului său ,urmărind doar convingerea cititorului.

Operele prin care Dante Alighieri își prezintă doctrina sa politică sunt : ”Despre
monarhie”,”Banchetul”,celebra “Comedie”.Temeiul doctrine politice a acestui scriitor
ghibelin rezidă în concepția cu privire la om.Omul,potrivit gînditorului florentin,este
cetățean al lumii,fiind responsabil pentru soarta întregii omeniri.Pentru autor,lumea se
transformă intr-o imensă arenă a acțiunilor,ăn centrul căreia este omul ,egal în capacitățile și
drepturile sale tuturor celorlalți oameni.

Alighiere afirmă că oamenii tind să constituie uniunea statală,deoarece sunt ființe

sociale.În conformitate cu această idee,de sorginte aristotelică,statul își face apariția nu ca
urmare a predeterminării naturii umane în raport cu anumite forte supranaturale(căderea în
păcat) sau influența unor asemenea forțe asupra omului.Apariția statului reprezintă rezultatul
asocierii oamenilor în familie ,a familiilor –în localități ,a localităților-în stat.Astfel ,relațiile
sociale și politice nu reprezintă rezultatul intervenții unor forme supranaturale,ci constitui
rezultatul eforturilor umane.Relațiile politice reprezintă pentru autor un domeniu al activității
oamenilor.

Dante Alighieri afirmă prioritatea puterii statale asupra puterii bisericești.Această afirmație
este fundamentată de el în baza urmatoarelor idei ,a)fiecare dintre formele de organizare a
statului,existente în practica timpului,are un character imperfect,b)examinarea și respingerea
legitimității Imperiului Roman (antic),c)necesitatea restaurării cosmopolisului.

Prezența neclarităților ,datorate utilizării unor simboluri și a contradicțiilor în construcția sa

teoretică ,pentru autor nu reprezenta un deranj,urmărind să impună în gîndirea timpului a
unui model de organizare a statului diferit de cel preentat prin dogma oficială a
Bisericii.Astfel,această doctrină denotă o atitudine de ignorare față de gîndirea official-
religioasănn a teoriei și practicii statului sau chiar o respingere a acesteia.

Un alt reprezentat al ideilor politice din umanismul medieval este Marsilio de Padova
(1270/1275-1343/1342) își prezintă doctrina sa politică în opera Defensor pacis(Aparătorul
păcii).Între opera lui Dante Alighiere și cea a lui Marsilio de Padova poate fi atestată o
anumită continuitate ,care se manifestă în tendința acestor autoride a dezvălui cauzele
conflictelor ce apar în viața statală și de determinare a modalităților de înlăturare a acestor
conflicte.

Potrivit doctrinei lui Marsilio da Padova ,prin natura sa omul este individualist,avînd o
tendință natural către viața social,deoarece numai în societate poate dobîndi o viață
bună.Întemeindu-și concepțiile politice pe doctrina lui Aristotel ,autorul definește statul drept
instituție socială suficientă ,apariția căreia ține de tendința fiecăruia către o viață mai
bună.Statul reprzintă materia ,iar dreptul-forma.

Statul ,utilizînd legea umană ,trebuie să tindă spre realizarea de către fiecare om a unei vieți
mai bune pe pămînt.Marsilio de Padova afirmă necesetatea delemitării competențelor statului
de competențele Bisericii.Fiecare dintre aceste puteri trebuie să-și extindă competențele
asupra unor categorii diferite de relații sociale.Biserica –asupra treburilor divine ,iar statul-
asupra treburilor lumești .Biserica urmează să-ți desfășoare activitatea sub controlul
instituțiilor statului și al suveranului-adică a poporului.Astfel,el declara pentru popor
calitatea de suveran-deținător al puterii laice și bisericești.De fapt este vorba despre
renașterea concepției suveranității civile,potrivit căreia șeful statului este independent în
raport cu instituțiile religioase și este ,totodată, deținător al jurisdicției asupra instituțiilor
religioase.Guvernanții sunt numiți ți controlați de către popor,acesta,în caz de
necessitate,fiind în drept să-i înlăture de la guvernare.Șeful statului trebuie să fie supus legii
la fel ca orice alt cetățean al statului.În acest sens,Marsilio de Padova prezintă și unele idei
ale practicii raportului dintre puterea legislativă și cea executive,realizate în spiritual teoriei
de mai tîrziu a separației puterii de stat.Autorul afirmă că în cazul transformării a poporului
în tiran,șeful statului este în drept să nu se opună acesteia.

Autorul destinge 2 categorii ale dreptului de legi a)Legea divină –reprezintă o creație a
divinității ,avănd ca obiect de reglementare raporturile ce se stabilesc în lumea de
apoi,b)Legea umană –reprezintă totalitatea normelor de conduită prin care se reglementează
relațiile dintre oameni în stat ,urmărind instituirea și exercitarea unui control asupra
acțiunilor guvernanților și menținerii păcii între oameni.

Deci,în concluzie pot spune că reprezentanții dați ai umanismului medieval,își expun ideile
și concepțiile sale politice ,pin diferite manifestări. Marsilio de Padova afirmă necesetatea
delemitării competențelor statului de competențele Bisericii.La fel manifestă tendința de a
dezvălui cauzele conflictelor ce apar în viața statală și de determinare a modalităților de
înlăturare a acestor conflicte. Alighiere afirmă că oamenii tind să constituie uniunea
statală,deoarece sunt ființe sociale. In acea perioada a evului mediu, Occam dovedea in chip
exemplar ca erezia n-a fost crima impotriva omului, ci o afirmare a lui.