4.

Spatiul geoeconomic: definitie, structura, caracteristica

1. Noțiunea de spațiu geoeconomic
Spațiul geoeconomic al unei ţări – este teritoriul geografic administrat de guvernul acelei ţări (nu neapărat identic cu
teritoriul din interiorul graniţelor politice), unde persoanele, bunurile şi capitalul circulă liber. Teritoriul
geoeconomic al ţării cuprinde spaţiul aerian (aerotoruil), apele teritoriale (acvatoriul) şi geotoriul (teritoriu de sinteză
al spaţiului aerian, acvatic şi terestru) asupra cărora ţara are drepturi exclusive. Hotarele geoeconomice, in acest sens,
nu coincide cu hotarele politice (statale). Ele sunt hotarele convenţionale trasate de activitatea subiecţilor
geoeconomici:
 economiile naţionale,  organizaţiile economice internaţionale,
 corporaţiile transnaţionale,  grupările integraţioniste.
Spaţiul geoeconomic este supus unor transformări continue. Astfel, spaţiul geoeconomic european este supus
actualmente unor tendinţe ca rezultat al interferenţei intereselor şi factorilor geoeconomici, financiari, tehnologici,
informaţionali, legislativ-naţionali, etnopsihologici etc., spaţiul geoeconomic european devine tot mai dinamic şi
„agresiv”. Aceste evoluţii sunt determinate de progresul tehnico-ştiinţific, care a creat posibilităţi noi pentru depăşirea
spaţiului;
 Relaţiile internaţionale tot mai mult sunt dominate de subiecţi privaţi (corporaţii transnaţionale, nuclee
industriale, persoane particulare şi alte structuri noi in economia mondială) şi tot mai puţin sunt controlate de
către state. In legătură cu aceasta, DIM treptat va fi substituită de diviziunea corporativă a muncii. Pe de altă
parte, diminuarea rolului statului pe plan economic extern şi intern va conduce la deteriorarea suveranităţii, iar
pe de altă parte, va inlesni ascensiunea intereselor geoeconomice in varful ierarhiei intereselor strategice;
 Economia europeană se transformă intr-un sistem supraintegrat şi compact care fa ignora existenţa frontierelor
naţionale. Majoritatea statelor nu vor mai putea fi garanţi ai suveranităţii naţionale şi se vor transforma in
agenţi economici, avand interese economice proprii, tinzand să ocupe o nişă in economia mondială şi
„fuzionand” cu companiile transnaţionale;
 Economia europeană a devenit foarte dinamică, iar cu timpul va deveni şi imprevizibilă. Globalizarea conferă
economiei europene caracteristici calitative absolut noi, care nu mai sunt egale cu „suma” economiilor
naţionale. O dată cu formarea organismelor economice şi financiare internaţionale şi constituirea marilor
corporaţii transnaţionale, economia europeană nu mai este limitată de valorile culturale sau politice naţionale.
Interesele geoeconomice predomină asupra intereselor politice şi reduc importanţa componentelor
geostrategice

2. Structura spațiului geoeconomic. Teritoriile cu privire la structura spațiului geoeconomic mondial

Centru-periferie - F. Braudel şi Imm. Wallenstein - Sistemul mondial este privit ca "...un sistem social care are
graniţe, structuri, grupuri de apartenenţă, reguli de legitimare şi coerenţă. Viaţa sa este guvernată de forţe aflate în
conflict care îi oferă unitate prin relaţiile de tensiune dintre ele şi instabilitate, deoarece fiecare grup urmăreşte
neîncetat să remodeleze sistemul în folosul său. (2) În acest sistem există o diviziune extensivă a muncii, funcţională şi
geografică, sarcinile economice nefiind egal distribuite în interiorul sistemului. Economiile mondiale sunt divizate.
Există state în "centru", care îşi asigură o cultură proprie naţională, aparatul de stat fiind puternic asociat cu o cultură
naţională. Statul puternic al centrului se află în relaţie politică şi economică cu statul slab al periferiei, condiţia zonelor
periferice întinzându-se între colonizare şi, cel mult, o existenţă cu un grad scăzut de autonomie - pentru situaţii
necoloniale. Între centru şi periferie se situează state care au o oarecare forţă a aparatului instituţional, ele putând
dezvolta activităţi economice complexe, politici pentru integritate culturală etc. Acestea sunt zonele semiperiferiei
sistemului mondial modern. O astfel de zonă are o funcţie importantă în cadrul sistemului, în sensul că este un element
necesar în articularea noii ordini mondiale, prin rolul jucat de grupurile comerciale: mijlocitori ai imperiului. Centrul
are o arie de concentrare a capitalului şi niveluri mai înalte de calificare în economie şi, în special, în producţie.
Mecanismele pieţei internaţionale şi relaţiile de schimb întăresc, nu subminează diversificarea. Un astfel de fenomen
duce, în mod evident, la o adâncire a decalajelor economico-sociale dintre diversele arii, aflate ele însele în proces de
evoluţie de la semiperiferie la periferie, de la o arie exterioară sistemului, la parte integrantă cu funcţia periferiei, de la
centru al sistemului mondial modern, la condiţia de semiperiferie.
sudul sărac-nordul bogat - Experţii sunt de părere că relaţia dintre geografie şi dezvoltarea economică este evidentă,
deoarece reiunile mai bogate ale lumii sunt Statele Unite, Europa, Australia, Japonia, Coreea de Sud şi ţările din
Orientul Mijlociu, cele bogate în petrol; în timp ce, naţiunile cele mai sărace se întâlnesc în Africa sub-sahariană,
sudul Asiei şi America Latină.
Potrivit acestei cercetări, există patru motoare ale bogăţiei unui stat: are acces la mare, posedă resurse naturale (petrol,
gaz, cărbune etc.), dispune de condiţii favorabile pentru agricultură, iar clima sa este caldă sau rece. Cu cât într-un stat
există mai mulţi dintre aceşti factori cu atât acesta va fi mai bogat. De exemplu, din cele 48 de ţări ale lumii cu resurse
energetice limitate, 28 sunt considerate sărace.
De asemenea, analiştii au calculat momentul în care diferite ţări au depăşit pragul PIB-ului de 2.000 de dolari per
persoană. Ei bine, naţiunile cu vreme rece şi uscată au depăşit această sumă cu 27 de ani înaintea ţărilor în care
climatul este cald şi umed. Rusia s-a dovedit a fi o excepţie de la regulă, aceasta îndeplinind toate elementele
evidenţiate de cercetători pentru a fi considerată o ţară bogată, dar teoria nu i se potriveşte.
Alte studii, privind bogăţia şi sărăcia, fac referire, de asemenea, la condiţii istorice precum colonialismul, întreprins de
către naţiunile nordice în regiunile calde ale globului, care a aruncat multe naţiuni în sărăcie, deoarece regulile
coloniale aduc mai puţine şanse de dezvoltare ţărilor colonizate şi o mai mare dependenţă externă. Adevărul este că
nordul domină sudul. În cadrul Europei, Finlanda, Norvegia şi Suedia sunt mai bogate decât Grecia, Spania sau
Portugalia.
Acelaşi lucru se întâmplă în fiecare ţară. În Italia regiunile cele mai bogate şi industrializate sunt în partea de sus a
hărţii (Veneto, Toscana şi Lombardia), în timp ce regiunile sărace se află în sud, (Sicilia şi Basilicata). În Spania
există, de asemenea, această diferenţă, de exemplu, între Ţara Bascilor şi Extremadura. Chiar şi într-un oraş, cartierele
cele mai opulente sunt situate de multe ori în partea de nord.

Tehnosfera - Societatea umană foloseşte exergia şi materia din ecosferă şi litosferă pentru a menţine procesele, pentru
a compensa pierderile şi pentru a construi noi structuri în partea materială a societăţii umane. tipurile de impact
ambiental global produse de Tehnosferă : încălzirea globală antropogenică şi depleţia stratului de ozon, împreună cu
efectele lor care sunt luate în considerare în toate analizele ciclului de viaţă ale sistemelor de produse industriale.
Modelul hexagonal al spațiului geoeconomic - Forma "Franței metropolitane", asemănătoare unui hexagon, i-a atras
și denumirea de l'Hexagone (vezi harta anexată). Deși marea parte a teritoriului francez (Franța metropolitană; în
franceză: la Métropole, sau France métropolitaine) se află în vestul Europei, Franța este constituită și din teritorii
aflate în America de Nord, Caraibe,America de Sud, vestul și sudul Oceanului Indian, nordul și sudul Oceanului
Pacific, și Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în Cadrul Tratatului Antarcticii.
Franța metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii și Marea Nordului și de la Munții
Alpi șiRâul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului Franței continentale, țara este
denumită colocvial ca Hexagonul (franceză: L'Hexagone). Se învecinează cu: Belgia (620 de km), Luxemburg (73 de
km), Germania (450 de km), Elveția (572 de km), Italia (515 km), Monaco (4,5 km), Andora (57 de km) șiSpania (650
de km). Franța are frontiere cu Brazilia (700 de km), Surinam (520 de km)[1] și o frontieră nematerializată cu Antilele
Olandeze (10,2 km) în Insula Sfântul Martin.
3. Trasaturile specifice ale spatiului geoeconomic
Dezvoltarea economică i politică este indispensabil legată de spaiu. Întreaga istorie a omenirii poate fi redusă la o
luptă perpetuă pentru acesta, iar goana dupăel a fost o preocupare de bază pentru toi subiecii geopolitici. Spaiul poate
fi structurat din punct de vedere geoeconomic, geopolitic, iar elementele de bază ale
acestuia sunt: statul, teritoriul economic, acvatoriul, zona economică, enclava, coridoarele de transport, etc.
Cea mai importanta unitate teritoriala in eoeconomie si eopolitica o reprezintastatul, deoarece:- În perimetrul
!otarelor statale sunt amplasate toate structurile administrative si economice, conducerea tarii care asigura unitatea
teritoriala in organizarea fortelorsi relatiilor de productie prin intermediul reglementarilor statale si sociale"- Statele
sunt subiecte de drept international, reprezinta unitati spatiale supuseanalizei si cercetarii conform indicatorilor
statistici de baza.
Statul reprezintă un spaiu organizat politic, economic
sii geografic, care nu poate exista decat pe o baza teritoriala bine precizata din punct de vederegeografic. $e ea se
suprapune factorul politic,demografic si istoric.
Elementele principale care definesc statul sunt: teritoriul, forma de guvernamant si organizarea economica. În
prezent exista circa 200 de state, avand calitatea desubiect de drept international cu capacitatea deplina, indiferent de
intinderea lorteritoriala, marimea populatiei, gradul de dezvoltare economica.
Teritoriul unui stat este determinat de trei parametri geospaţiali: dimensiunea, frontierele si configuraţia
(forma), fiecare dintre ele influenţand activităţile umane care se desfăşoară pe acest teritoriu.
Dimensiunea teritoriului ca factor de dezvoltare geoeconomică: mărimea geografică (suprafaţa) unui stat/teritoriu
este o noţiune destul de relativă care poate influenţa mai multe laturi ale vieţii socio-economice statale. Mărimea
teritoriului are mai multe semnificaţii geoeconomice şi geopolitice printre care s-ar putea exemplifica:
 Cu cit statul are o intindere mai mare, cu atat, de regulă varietatea şi mărimea resurselor naturale este mai mare;
potenţialul de habitat, poziţia geografică avantajoasă in raport cu vecinii sau alte state;
 Dimensiunile mari teritoriale condiţionează dezvoltarea unei structuri economice mai diversificate;
 Cu cit teritoriul este mai mic, cu atat componenta economică externă este mai mare in economia ei; gradul de
deschidere către exterior este mai mare;
 Statele mici şi foarte mici, de regulă, au numeroase dezavantaje, datorita resurselor economice limitate, a
tendinţei de emigrare masivă a populaţiei şi, in consecinţă, dezvoltarea economică precară. Unele state mici s-au
adaptat la lumea contemporană prin integrare economică sau prin delegarea unor funcţii statelor mari, altele au
beneficiat de sistemul economic avansat pe care l-au aplicat, de poziţia geograficăavantajoasă etc.;
 Statele de dimensiuni mari se confruntă cu problema „depăşirii spaţiale”, care consumă o parte considerabilă a
venitului naţional prin asigurarea legăturilor interteritoriale şi de infrastructură;
 Statele mari pot avea probleme cu controlul efectiv al puterii centrale asupra teritoriului respectiv.
 Din punct de vedere geostrategic, marimea statelor este favorabilă pentru statele de mari dimensiuni, in scop de
apărare in profunzime etc.
Astfel, statul compact se apropie de idealul geoeconomic şi geopolitic. Avantajele oferite de această formă sunt:
controlul facil al teritoriului, avantajele de centralitate, omogenitate, distribuire a populaţiei etc. Drept exemplu de stat
cu configuraţie compactă pot servi Franţa, Polonia, Ungaria, Romania, Mongolia, Uruguai. O altă formă frecvent
intalnită este cea alungită, in care lungimea teritoriului, de regulă, intrece de 6 ori lăţimea lui. Avantajele prezentate de
această formă – marea varietate pedoclimatică şi biogenă, diversitatea mare a peisajelor naturale ca resurs important
turistic. Drept exemplu de state cu forma alungită pot servi Suedia, Norvegia, Finlanda, Chile, Benin, Togo etc.
Hotarele (frontierele) – alt parametru cu influentă majoră geopolitică şi geoeconomică. Frontierele delimitează
statele/teritoriile ca entităţi geografice, politice, istorice, economice constituind expresia geopolitică a teritorialităţii.
Frontiera – linie naturală sau convenţională care desparte teritoriul unui stat, de teritoriul altor state. Deosebim
frontiere politice şi frontiere geoeconomice. Dacă frontierele politice delimitează subiecţii de drept internaţional,
atunci cele geoeconomice reprezintă hotarele convenţionale care delimitează sfera de influenţă a unor economii
naţionale, societăţi transnaţionale, grupări economice integraţioniste.
Hotarele geoeconomice, de regula nu coincid cu hotarele politice ale statelor. Ele sunt trasate convenţional ca expresie
a dominării prin forţa economică (investiţii de capital, intreprinderi cu capital străin şi mixte, control asupra resurselor
naturale, controlul asupra pieţelor de desfacere). In complexitatea frontierelor deosebim:f
 rontiere de cancelarie( frontiere trasate de marile puteri colonial);
 frontiere „simbolice” – in Europa postbelică prin trasarea „cortinei de fier”
 frontiere geoeconomice – apărute in perioada cand disputele dintre marile puteri trec de la spaţiile politice la
cele economice. Hotarele au semnificaţiigeoeconomice multiple. Hotarele maritime, spre exemplu, oferă
posibilitate comunicării cu alte spaţii geoeconomice, cele terestre - posibilitatea comunicării directe cu statele
vecine. In cazul barierelor terestre comunicarea devine anevoioasa din motivul lipsei de sisteme de transport şi a
accesibilităţilor. China şi India, Statele Scandinave comunică intre ele mai mult pe cale maritimă, tocmai din
acest motiv. In cazul lungimii mari a hotarelor acestea oferă posibilitate de a avea mai mulţi vecini, dar in acelaşi
timp se resimte şi o presiune asupra spaţiului geoeconomic. Extremul Orient al Federaţiei Ruse este supus
actualmente unei presiuni geoeconomicemajore din partea Chinei, Japoniei şi Coreei de Sud. Miza frontierelor
este foarte diversă: de la crearea unei patrii pe antecedente biblice (Israel), acapararea de noi teritorii (politica
Rusiei), controlul unor resurse naturale (politica SUA, Marii Britanii in Orientul Apropiat - miza
hidrocarburilor) la eliminarea definitivă a lor in cadrul grupărilor integraţioniste. Conflictele de frontiera se
resimt, in mod deosebit, intre statele mari concurente Rusia/China cu cea mai lungă frontieră terestră circa
4000km, China/India, India/Pachistan etc.