Stat tampon

De la Wikipedia, enciclopedia liber Salt la: Navigare, cutare Un stat tampon este o ar aflat ntre dou superputeri rivale sau ostile, care a crei existen garanteaz ndeprtarea primejdiei izbucnirii unui conflict ntre potenialii inamici. Statul tampon, atunci cnd independena sa este real, duce o politic extern neutr, care o deosebete de cea a statelor satelit. Conceptul statelor tampon este parte a teoriei echilibrului puterii care ia fcut loc n gndirea i diplomaia strategice din secolul al XVII-lea. n secolul al XIX-lea, manipularea statelor tampon, aa precum Afganistanul i emiratele central-asiatice a fost parte a "Marelui Joc Diplomatic" dintre Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord i Imperiul Rus, dus pentru controlul cilor strategice de acces care permiteau controlul pasurilor montane ctre India Britanic. Printre statele tampon pot fi amintite, (fr ca lista s fie complet):

Hanatul Qasim plasat ntre Marele Cnezat al Moscovei i Hanatul Kazanului; Mongolia plasat ntre Republica Popular Chinez i Rusia; Polonia interbelic, plasat ntre Germania i Uniunea Sovietic; Coreea de Nord din timpul i de dup Rzboiul Rece, pe care unii analiti politici o consider un stat tampon ntre forele armate ale Republicii Populare Chineze i cele ale Statelor Unite plasate n Coreea de Sud; rile neutre Austria, Suedia i Finlanda au fost state tampon n timpul rzboiului Rece; Belgia antebelic a servit ca stat tampon ntre Regatul Unit, Frana i Germania; Tailanda n perioada existenei imperiilor coloniiale a servit ca stat tampon ntre India Britanic (mai trziu Burma) i Indochina Francez; Renania demilitarizat a fost o zon tampon ntre Franta i Germania n perioada interbelic. Au existat unele ncercri de nceput ale francezilor pentru crearea unei republici Renania Uruguai a fost o zon demilitarizat tampon ntre Argentina i Brazilia n primii ani de independen ai statelor din America de Sud.

Invadarea unui stat tampon de una dintre puteri de la grani ofer un bun pretext de rzboi pentru cealalt supraputere (celelalte supraputeri). Primele forme de zone de frontier puternic ntrite le-a reprezentat castele amplasate la o distan de o zi de mar marca. Unii dintre urmaii acestor mrci nfiinate pe vremea Imperiului Carolingian i a celui Otoman mai pot fi vzute pe harta politic a Europei din zilele noastre: Belgia, Luxemburg, Lorena. Imperiul Carolingian a creat seria de ducate independente n Pirinei, o zon numit Marca Hispanic, care au fucionat ca state tampon n faa regatelor musulmane, i care corespunde cu destul de mare aproximaie cu Catalonia zilelor noastre. Chiar mai nainte, existau zonele tampon ale limesurilor Imperiului Roman, "regatele clientelare" precum Palmyra, Iudeea, Numidia sau Mauretania, sau satrapiile Imperiului Persan.

Vezi i
GEOPOLITICA I GEOSTRATEGIA ELEMENTE STRUCTURALE ALE POLITICII ELABORATE DE STATELE

CONTEMPORANE Vasile Sorin Curpn Cosmin-tefan Burleanu

Din punct de vedere al relaiilor internaionale conceptul de putere s-ar putea defini ca fiind influenat unui subiect (X) asupra altui subiect (Y) sau mai sintetic reprezint controlul exercitat ntr-un sistem de ctre un factor asupra altui factor. Sub aspect politic, guvernarea reprezint un grup de baz teritorial, n care anumite organizaii, instituii sau organe asigur managementul puterii n ansamblu i organizeaz relaiile de putere ntre subgrupuri. n relaiile internaionale i n politologie (tiina politic) suveranitatea reprezint calitatea major a centrelor de putere care se manifest pe scena global. Demersul nostru n analiza Statului are ca fundament doctrina juridic din dou ramuri fundamentale: Drept Constituional i Instituii Politice i Drept Internaional Public. Totui pentru a analiza mcar succint aceast fundamental instituie care este Statul este imperios necesar s apelm la concepte proprii tiinelor politice i relaiilor internaionale. De altfel, doctrina politic are o ramur intitulat. Teoria general a statului. Evident, multe chestiuni privitoare la stat, la mecanismele etatice, sunt studiate de ramura susmenionat a tiinelor politice precum i de alte ramuri ale politologiei: filosofia politic, sociologia politic, istoria ideilor politice .a. La frontiera dintre politic i drept s-a conturat n ultimii ani i doctrina aa-numitelor relaii internaionale. Noi vom ncerca deci s analizm doi factori politici de o importan excepional n organizarea i mai ales n funcionarea puterii etatice. Politic vorbind, statul constituie cea mai angajant form a asocierii politice (J.J. Rousseau). Politologii afirm deseori c n organizarea etatic un loc central l ocup personalitatea geografic a statului. Utiliznd o definiie larg acceptat, personalitatea geografic a unui stat, este determinat, n mod nemijlocit, de poziia sa pe globul terestru, pe continent, n cadrul unei zone geografice sau a unei zone climatice. n geopolitic noiunile de stat respectiv de naiune pot acea conotaii multiple. Astfel, prin stat se poate nelege, fie o unitate politic suveran avnd un teritoriu cert determinat, fie, o unitate politic aflate sub conducerea unui guvern supraetatic (cazul statelor federate componente ale unei federaii). Naiunea poate desemna pe un membru al O.N.U. sau al unei alte organizaii internaionale, care dispune de suveranitate n relaiile internaionale sau, dup caz, poate reprezenta o comunitate uman avnd o descenden, cultur i un teritoriu comune. Statul reprezint, sub acest aspect, emanaia politic a unei naiuni, dei n politic i n istorie sunt cunoscute situaii n care au fost create state n absena naiunii. ** * Condiiile fizico-geografice ale teritoriului au jucat un rol important n apariia statelor. n epoca antic, statele s-au format n regiunile de es sau pe marile vi (India - Valea Indusului; Egipt, valea Nilului, Mesopotamia pe vile Tigrului i Eufratului, etc.). Dobndirea de teritorii s-a realizat prin anexare (anexarea Austriei de Germania n 1938, a rilor Baltice de U.R.S.S., .a.), ocupare (nfiinarea de colonii dependente de metropole), prin transfer de suvernitate (cumprarea de ctre S.U.A. a Alaski de la Rusia, n anul 1867, a Floridei de la spanioli, n anul 1819, a Louisianei de la francezi, n anul 1803 etc.), prin aservire a unor poriuni din teritoriul unor state. n geopolitic o importan capital o are mrimea teritoriului unui stat. n contemporaneitate exist: state continent (Australia), state subcontinent (China, India, Canada), state arhipelag (Impariul Nipon, Indonezia), state alpine (Confederaia elveian) etc.

n literatura de specialitate au fost stabilite mai multe categorii de state: A). *. Macrostate cu peste 6.000.000 km2; B). *. State imense ntre 2.500.000 - 6.000.000 km2; C). *. State foarte mari ntre 1.250.000 - 2.500.000 km2; D). *. State mari ntre 650.000 - 1.250.000 km2; E). *. State mijlocii ntre 250.000 - 650.000 km2; F). *. State mici ntre 100.000 - 250.000 km2; G). *. State foarte mici ntre 25.000 - 100.000 km2; H). *. Ministate 5.000 - 25.000 km2; I). *. Microstate sub 5.000 km2; ntre cele mai mari state de pe glob amintim: Republica Federativ Rus 17,1 milioane km2; Canada 9,90 milioane km2; China 9,5 milioane km2; S.U.A. 9,3 milioane km2 i Brazilia cu 8,50 milioane km2. Pe plan mondial cele mai mici state sub aspect teritorial sunt: San Marino cu 61,0 km2; Tuvalu cu 30,0 km2; Nauru cu 21,0 km2; Monaco cu 1,60 km2 i statul Vatican cu 0,44 km2. Geopolitica i mai ales geostrategia studiaz forma statelor care este dat, n mod firesc, de conturul spaial. Forma statelor reprezint rezultatul afirmrii politice a statului de-a lungul istoriei. Sub acest aspect se pot identifica mai multe tipuri de state. *. State compacte care dispun de granie cu o lungime mic. Reprezint forma geografic ideal a statului mai ales dac capitala i principalele centre industriale sunt localizate n zona central a teritoriului statului; *. State cu teritoriul alungit fie de la N la S, fie de la E la V. Practic aceste state dispun de o varietate climatic. Din punct de vedere politic ele se confrunt cu tendine de secesiune i cu o oarecare dificultate n exercitarea controlului de la nivel central: Italia, Chile, Norvegia sunt astfel de state. *. State cu teritoriul fragmentat sunt fie state cu multe insule (Grecia), fie state arhipelag (Imperiul Nipon, Filipine sau Indonezia). Din punct de vedere geostrategic acest tip de state prezint serioase dificulti n privina aprrii i a administraiei. *. State cu teritoriul perforat sunt acelea n interiorul crora se localizeaz unul sau mai multe state mici (Italia, Republica Africa de Sud .a.). *. State cu teritoriul apendicular (Afganistan culoar Pandj Wakkan, Pandj Wakkan, Austria cu punga Tyrol Voralberg, Congo cu coridorul Matadi). *. State cu teritoriul strangulat Zambia, Mali. *. State cu teritoriul ncorsetat Monaco, Brunei, .a. Forma geografic a statului alturi de ali factori (raporturile economice, militare, politice cu rile vecine; potenialul material, natural i uman etc.), determin poziia geopolitic a unui stat individualizat. Poziia geopolitic difereniat de la un stat la altul determin chestiuni de ordin geostrategic i de securitate. Desigur, poziia geopolitic a unui stat este relativ stabil; ea se poate modifica de-a lungul perioadelor istorice. Spre exemplu: Rusia, S.U.A. i Germania s-au consacrat att ca puteri continentale ct i ca puteri maritime. Imperiul Habsburhic, devenit ulterior Austro-Ungar (iunie 1867) s-a manifestat preponderent ca o putere continental n timp ca Marea Britanie, Spania sau Imperiul Nipon au evoluat ca puteri maritime. Din punct de vedere geostrategic sunt analizate n doctrina de specialitate probleme legate de frontierele dintre state. Frontiera reprezint spaiu de separare sau linia de democraie ntre dou state. Din punct de vedere politic frontierele sunt rezultatul luptei pentru afirmarea identitii naionale. Ele constituie expresia unui raport de for militar ori sunt supuse unor dictate (precum Dictatul de la Viena sau Pactul Ribbentrop Molotiv). Frontiera reprezint limita exterioar a unui stat; ea constituie o izobar politic,

contribuind la formularea discontinuitile geopolitic. Frontierele nu separ ntotdeauna noiunile, unele de altele. n statele foste colonii multe frontiere au fost trasate aleatoriu constituind o surs permanent de conflict interstatal. Uneori statele avansate din punct de vedere economic, militar i politic, denumite generic i convenional marile puteri au constituit ntre teritoriile lor sau ntre teritoriile controlate de ele, state tampon. Astfel n vederea separrii Braziliei, a Republicii Chile i a Argentinei au fost create statele Paraguay i Bolivia; Afganistanul a reprezentat un stat tampon ntre Imperiul arist / U.R.S.S. i Imperiul Britanic; Laos i Thailanda separau domeniile coloniale britanice de cele franceze n Indonezia; Nepal i Bhutan sunt state tampon ntre R.P. Chinez i India. n doctrina geopolitic o importan aparte revine instituiei discontinuitilor teritoriale. Discontinuitatea teritorial reflect ruptura n desfurarea spaial teritorial a unor procese i fenomene cu caracter specific. Doctrina relaiilor internaionale recunoate trei forme toate cu rol geopolitic de discontinuitate teritorial, respectiv: enclava, exclava i priclava. Vom expune cteva idei n legtur cu fiecare form de discontinuitate teritorial. *. Enclava reprezint o unitate teritorial, de mici dimensiuni, ce aparine unui stat i care este localizat, fie n ntregime, fie parial, pe teritoriul altui stat. Cnd enclavele sunt nconjurate complet de teritoriul altor state sunt denumite enclave autentice. Cnd reprezint doar protuberane ale unui stat poart titulatura de pene-enclave. Exist i quasi enclave care funcioneaz ca enclave autentice. *. Exclava este partea unui stat care este separat de teritoriul de baz fiind nconjurat de teritoriul aparinnd statelor vecine. *. Periclava constituie o parte din teritoriul naional nedesprins de ntreg, ns la care nu se poate ajunge fr a se strbate teritoriul altui stat. Ex.: Statul federat Maine din S.U.A. este inaccesibil prin sud, accesul fiind posibil doar prin provincia canadian Quebec. Geopolitica distinge ntre conceptul de frontier i cel de grani. Grania reprezint linia care stabilete limita suveranitii i a jurisdiciei unui stat. Aceast linie identific forma spaial a statului. Graniele sunt organul periferic al unui stat. Spre deosebire de granie, frontierele indic sensul de orientare ctre exterior. Sunt reinute mai multe tipuri de granie: antecedente, supraimpuse, subsecvente, consecvente, relicte, naturale, etnice, istorice i geometrice. Graniele antecedente exist atunci cnd trasarea lor s-a realizat nainte de popularea teritoriului respectiv. Graniele supraimpuse apar n urma conflictelor armate; ele sunt discordante n peisajul cultural, etnic sau lingvistic. Granie subsecvente sunt trasate dup apariia populaiei i a aezrilor, ele delimiteaz spaii culturale distincte. Granie relicte exist n ipoteza n care o grani dei nefuncionaal, a lsat n peisaj diferenieri antropice (vechea grani polono-german). Graniele naturale sunt cele care urmresc elemente geografice (muni, fluvii, ruri, etc.). Graniele istorice urmresc activ vechile linii de separare politic (grania Romniei pe Nistru). Graniele geometrice sunt reprezentate de linii care urmresc un meridian sau o paralel (un coordonat geografic) Ex.; grania canadiano-american. Graniele consecvente exist sunt acelea care despart dou grupuri i care coincid cu limitele culturale i economice. Geopolitica studiaz cazuri de spe avnd ca obiect dispute asupra granielor. Guatemala dorete ncorporarea statului Belize; Venezuela revendic 2/3 din teritoriul Guyanei, Ecuadorul pretinde teritoriul amazonian al statului Peru, Republica Argentina revendic Insulele Malvine (britanice), Congo i Zambia doresc ncorporarea podiului Shaba.

Chile i Argentina i disput teritoriul din partea sudic a graniei comune; conflictul iranianoirakian datorat mutrii graniei irakiene pe malul stng al fluviului Shatt-al-Arab, ceea ce determina blocarea aprovizionrii cu ap a obiectivelor iraniene strategice (1980-1991); conflictul mocnit sovieto-chinez generat de mutarea graniei pe malul drept al Amerului i pe cel stng al afluentului acestuia, Ussuri. Fosta U.R.S.S. a trasat grania dintre fosta R.S.S. a Ucrainei i Romnia pe un afluent al braului Chilia Musura i nu pe braul principal. Evident, mai exist i alte granie disputate (peste 100) ntre care ar trebui s existe i grania instituit prin ameninarea cu fora ntre fosta U.R.S.S. i Regatul Romniei, la 28 Iunie 1940, precum i diferendul teritorial creat ntre U.R.S.S. i R.P. Romn, n anul 1948, prin cedarea, de facto, de ctre Romnia n favoarea U.R.S.S., a insulei erpilor din Marea Neagr. Nu putem finaliza acest capitol fr a expune cteva consideraii referitoare la cele dou elemente structurale ale politicii statelor contemporane: geopolitica i geostrategia. Geopolitica are n vedere necesitile de ordin spaial ale statului. Ea are o strns legtur cu geografia politic care, la rndul ei, reprezint tiina care examineaz condiiile de existen spaial a statului. Din tiina geopoliticii a fost delimitat geostrategia care reprezint un concept geopolitic militar privitor la planificarea spaial a unor aciuni care au rolul de asigurare a aprrii i a suveranitii unui stat determinat. Geostrategia determin modalitile de rezolvare a conflictelor n raport de un numr de factori fundamentali, respectiv: jocurile de disimulare / surpriz permise de distan i de teritoriu; mobilizarea din teritoriu i localizarea tuturor resurselor umane, material tehnice i naturale aflate la dispoziia prilor implicate. Geopolitica, la rndul ei, construiete relaionrile dintre forele prezente pe scena internaional; repereaz intele prilor adversare sau ale marilor puteri i indic modul n care mijloacele fiecrei pri sunt aplicate prin geostrategii concepute n vederea atingerii scopurilor stabilite, fr a se omite posibilele reacii sau contrareacii ale adversarilor sau ale celorlali protagoniti ai scenei politice internaionale. Geopolitica se preocup de chestiunile: globalizrii; a micrilor naionaliste i a celor fundamentaliste; a relaiei stabilite cu geostrategria i cu geoeconomia etc__http://sorincurpan.ro/carti/geopolitica_si_geostrategia.pdf
Ratzel considera ca in aceasta confruntare, puterile continentale vor avea castig de cauza, intrucat dispun de resurse mult mai numeroase, precum si de un spatiu suficient ca baza geopolitica. In acelasi timp, el prevede ca batalia pentru Pacific ar putea avea un final catrastrofal care ar marca si incheierea evolutiei ciclice a omenirii.

3.1.2. Pozitia - identitatea politico-geografica a statului O alta notiune cheie a operei lui Ratzel este cea de pozitie. Sensul acestui termen este destul de complex. O dovada in acest sens este ca in franceza el este tradus, spre exemplu, cu la position, dar si cu la situation. Important de retinut este faptul ca pozitia nu este o notiune strict geografica. Ea are, fara indoiala, si aceasta dimensiune: situarea strict topografica, vecinatati naturale sau nu, pozitia detinuta intr-o emisfera sau alta a pamantului, formele de relief pe care le inglobeaza, etc. Este interesant modul cum coreleaza autorul german notiunea de pozitie cu cea de spatiu. Pozitia corijeaza, supradimensioneaza sau subdimensioneaza spatiul (I. Nicu Sava, Geopolitica. Scoala geopolitica germana, pag. 47), ii confera deschidere, ii asigura posibilitatea de a se pune in valoare. Deci pozitia este cea care decide, in ultima instanta,

valoarea spatiului. Sunt bune si avantajoase acele pozitii care, detinand importante suprafete de pamant, au si deschidere suficienta catre mare. Daca am urmari numai datele fizice, rezultatul nu ar putea fi decat un tablou amanuntit de informatii, mai putin folositoare. Preocupat de deschiderea catre viata statala, de interdependentele dintre factorul natural si cel politic si demografic, Ratzel coreleaza pozitia naturala cu cea politica si sociala. In acest sens, pozitiile pot fi asimilate imprejurarilor, contextului, ceea ce francezii desemneaza prin termenul de la situation. Pozitia fizica este neschimbatoare, pe cind pozitia, in acest ultim sens, deci pozitia politico-geografica este schimbatoare. Schimbatoare in acord cu schimbarea situatiei in zona, cu distanta fata de marile centre culturale si de civilizatie, etc. Din perspectiva noastra, este important sa mentionam ca Ratzel vorbeste de pozitie intermediara, atat in ordine naturala, cat si politica. Este un tip de pozitie caracteristic indeobste statelor mici ori statelor aparute de curand pe harta. In acest context autorul german vorbeste de una dintre cele mai interesante pozitii politico-geografice intermediare din Europa, noul regat de la Dunare, Romania, aflata intre interesele directe ale Rusiei si Turciei (in I. Nicu Sava, Geopolitica. Scoala geopolitica germana, pag. 49).
O forma de pozitie intermediara poate fi socotita si ceea ce in literatura de specialitate se numeste state-tampon (buffer states). Denumirea lor, pentru ca, in fapt, ele au existat de mai multa vreme, este asociata cu numele lordului Curzon of Kedleston, autorul celebrei linii Curzon care despartea Polonia de Uniunea Sovietica dupa primul razboi mondial (mentionam ca din 1795 cea mai mare parte a Poloniei a fost inglobata Rusiei). Curzon a functionat multa vreme in India drept reprezentant al Coroanei. Cu aceasta ocazie a intreprins studii de sine statatoare asupra granitelor si modalitatilor de stabilire a acestora. In cazurile in care, din anumite considerente, sau datorita unor circumstante anume se pot stabili frontiere clar delimitate, Curzon avanseaza ideea constituirii unor state tampon. Desi, spune Curzon, statele tampon sunt formatiuni artificiale, ele au o existenta nationala proprie, sprijinite fiind si de garantiile pe care le ofera statele terte, interesate in mentinerea lor (in Pozneakov, Geopolitica, pag. 48). Conditiile politice ale formarii statelor tampon ofera teren pentru intriga interna si intriga externa, provenind din partea fortelor care vor o redesenare a granitelor in zona. Dar, cum subliniza si Curzon, artificialitatea statului tampon este ceva relativ si poate varia in functie de stabilitatea situatiei interne, de soliditatea institutiilor si de pozitia guvernului sau. Am insistat asupra acestei notiuni, intrucat in literatura de specialitate intalnim opinia potrivit careia ideile lui Curzon si-au aflat implinirea prin Tratatul de la Versailles. Atunci, la salba de state tampon existente anterior (Norvegia, Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg si Elvetia) s-a mai adaugat o a doua salba alcatuita din Finlanda, Polonia, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia, care erau necesare pentru separarea Rusiei de Europa. Este adevarat ca aceste state au luat nastere intr-un moment prielnic din punct de vedere istoric, reprezentat de dezagregarea imperiului austro-ungar, dar este greu de acceptat ideea caracterului lor artificial. Constituirea lor a avut loc pe principiul nationalitatii, pe un teritoriu locuit de popoarele respective cu mult inainte de aparitia imperiului prabusit la finele primului razboi mondial. Putem mai degraba vorbi de organicitatea si nu de artificialitatea constituirii lor.

Dar aceasta nu scade din presiunile teribile la care sunt supuse statele respective. Cand spuneam ca ele reprezinta o altfel de granita aveam in vedere ca au aparut si cu aceasta misiune politico strategica. De aceea presiunile sunt extrem de mari si dintr-un sens si din altul. Cu atat mai importanta este stabilitatea lor interna, performanta lor. Intr-un anume sens, acestea reprezinta atuul lor principal prin care isi asigura supravietuirea si consolidarea. 3.1.3. Granita ca organ periferic Una dintre cele mai interesante viziuni promoveaza Ratzel cu privire la granita si semnificatia sa geopolitica. Granita nu mai este fasia de pamant care marcheaza despartirea dintre state, ci un organ periferic al statului, un martor al cresterii si slabiciunii sale, un senzor de mare finete al prefacerilor survenite in interiorul sau. Cum am subliniat si in primele cursuri, zona aceasta dintre state, altadata destul de intinsa, a disparut. La granita se intalnesc statele cu forta lor, cu capacitatea si disponibilitatea lor de a-si extinde spatiul pe care il detin la un moment dat. In noul context, frontiera exprima relatiile spatiale dintre state, o zona de mare presiune dintre ele. De aceea, frontiera are o semnificatie politico-strategica si atunci cand desparte doua state prietene si iubitoare de pace. Ca linie despartitoare, frontiera este un adevarat compromis la care s-a ajuns uneori prin intermediul fortei. Ea consfinteste o stare de lucruri proprie unui anumit interval de timp care desparte situatiile politice si cele de forta. Tratatele care garanteaza frontierele, spune Ratzel, se bazeaza pe acea imensa iluzie ca ar fi posibil sa se puna stavila cresterii vii a unei natiuni (Citat in Pozdneakov, Geopolitica, pag. 47). Potrivit conceptiei lui Ratzel, statul ia nastere in jurul unui Mittelpunkt, care concentreaza energia si forta unui popor. Din acest centru vital al statului pornesc, in cercuri concentrice, unde de energie si vitalitate care acopera intreg teritoriul national. Ultimul cerc este reprezentat chiar de granita statului respectiv. Granita, subliniaza Ratzel, este un produs al miscarii, este periferia teritoriului statal, economic si a poporului, organul cel mai sensibil unde putem detecta starea de sanatate a statului (op.cit., pag. 48). La granita putem cel mai bine masura intensitatea pulsarilor economici, culturali, comunicationali emisi de Mittelpunkt. Granita nu este o linie fixa, chiar daca ea este consacrata de catre intelegeri internationale. Ea se afla in expansiune daca intensitatea pulsarilor este mare, asa cum poate fi in retragere daca aceasta intensitate se afla in scadere. Cum este si firesc, o granita desparte doua state, doua zone de influenta. Prin urmare, in regiunea de langa granita se intalnesc si se confrunta pulsari venind din directii diferite. Aici se face diferenta dintre intensitatea lor. Nu este important ca un pulsar sa aiba o anumita intensitate, ci ca el sa nu intalneasca un pulsar cu o intensitate mai mare si venind din directie opusa. Prin urmare, putem spune ca, fiind un organ periferic, granita este, implicit, un raport de forte. Este instructiv sa semnalam ca Ratzel sesizeaza rolul vital pe care il are in invingerea granitelor un alt factor, anume comunicarea, care invinge spatiile. Autorul german concepe comunicare intr-un sens foarte larg, ea luand forma schimbului de marfuri, al schimbului de produse culturale si al schimbului de opinii propriu zise. Conditia grandorii unui popor si, apoi, a oricarei mari puteri este dezvoltarea maxima a comunicarii (in I. Micu Sava, Geopolitica. Scoala geopolitica germana, pag. 58), afirma previzionar autorul, sesizand ca in perioada care vine nu mai este suficienta forta militara; mai

mult, ca forta comunicarii patrunde unde nu poate bate forta armelor si ca puterea de a penetra teritorii si granite incepe sa devina un apanaj al comunicarii, in sensul larg pe care l-am prezentat mai sus. <a href='http://d1.openx.org/ck.php?n=a1e0ada7&amp;cb=INSERT_RANDOM_NUMBER_HERE' target='_blank'><img src='http://d1.openx.org/avw.php?zoneid=200774&amp;cb=INSERT_RANDOM_NUMBER_HERE&amp; n=a1e0ada7' border='0' alt='' /></a>

ONU nu vrea zone tampon n Siria

Scris de : M.A. 2012-08-31 18:23 1 comentariu ONU are rezerve serioase fa de propunerea naintat de Turcia i de alte state, precum Frana i Marea Britanie, de a se crea zone tampon sau coridoare umanitare pentru a proteja civilii sirieni afectai de conflictul armat din ara lor, a afirmat subsecretarul general al ONU, Jan Eliasson.

ONU nu vrea zone tampon n Siria Aceste propuneri suscit rezerve serioase i necesit o examinare atent i detaliat, a afirmat joi Jan Eliasson n faa Consiliului de Securitate al ONU, la reuniunea dedicat Siriei. Oficialul ONU a mai afirmat cu aceeai ocazie c poporul sirian are nevoie de securitate umanitar, dar criza actual nu se poate rezolva dect printr-un proces politic credibil, sprijinit de o comunitate internaional unit. Ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu a afirmat miercuri c Turcia a discutat cu Naiunile Unite despre posibilitatea gzduirii de refugiai sirieni pe teritoriul Siriei i c Ankara se ateapt ca organizaia internaional s ia msuri concrete n acest sens, transmite Agerpres. Ne ateptm ca ONU s adopte msuri concrete pe tema protejrii refugiailor n interiorul Siriei i, dac este posibil, s i gzduiasc n tabere amplasate acolo, a declarat Davutoglu ntr-o conferin de pres la Ankara. eful diplomaiei turce a precizat c ara sa a discutat despre aceast problem cu naltul Comisar al ONU pentru Refugiai Antonio Guterres i cu responsabila operaiunilor umanitare ale ONU Valerie Amos. Turcia a promovat ideea unei zone tampon care s fie format pentru civili sub protecie strin, n contextul intensificrii confruntrilor n cadrul revoltei ce dureaz de 17 luni mpotriva preedintelui Bashar al-Assad. Pn la 5.000 de refugiai au traversat n Turcia n ultimele dou sptmni, iar Naiunile Unite au avertizat mari c pn la 200.000 de persoane sar putea refugia n Turcia n cazul n care conflictul se va nruti. Cu toate c nu este niciun

semn c marile puteri, divizate asupra crizei siriene, ar fi gata s sprijine varianta unei zone tampon i a unei zone de interdicie aerian, dup cum i-ar dori rebelii i organizaii de ajutor, minitrii de externe ai rilor din Consiliul de Securitate sunt ateptai s discute ideea la o reuniune organizat joi, la care va participa i Davutoglu.

Alte stiri din: Externe Afisari - 62 Definitii Dictionarele si enciclopediile sunt relativ sarace n definirea acestor termeni, n sensul care ne intereseaza: Putere: stat, tara. Mare putere, mari puteri: statele cele mai bogate, cele mai influente. Superputere: putere foarte mare. Stat a carui importanta politica, militara, economica este preponderenta. n schimb, astfel de lucrari sunt mai generoase n privinta puterii ca fenomen social: "Putere: fenomen social fundamental care consista n capacitatea de a lua decizii si a asigura ndeplinirea lor prin utilizarea diferitelor mijloace de persuasiune si constrngere; puterea se exprima ntr-o relatie asimetrica (conducere supunere si/sau dominare subordonare) ntre factorii la nivelul carora ea se manifesta"1. Unii analisti pun semnul egal ntre putere si influenta, edificatoare n acest sens fiind definitia lui Robert Dahl: "Puterea lui A asupra lui B este capacitatea lui A de a obtine ca B sa faca ceva ce n-ar fi facut fara interventia lui A". Putere politica (forma a puterii sociale), "include puterea suverana a statului (mentinuta nu numai prin "forta dreptului", ci si prin "dreptul fortei")"2; se manifesta prin utilizarea celorlalte "puteri" (economica, militara etc.) drept baza si instrumente ale sale, n conformitate cu telurile catre care tinde. Exista o relatie foarte strnsa ntre aceasta si puterea economica: fara a fi n mod direct generata de catre puterea economica, puterea politica si datoreaza, n buna masura, att fundamentul ct si instrumentele sale, acesteia. "Puterea apreciaza brazilianul Jos Nivaldo Junior3 - este unica modalitate eficace cunoscuta de societatea omeneasca apta sa-i asigure perpetuarea si supravietuirea. n societatea
1 ***

Mica enciclopedie de politologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, pag. 373. pag. 374. 3 Jos Nivaldo Junior, Machiavelli, Puterea. Istorie si Marketing, Editura Economica, Bucuresti, 2001, pag. 24.
2 Idem,

2 concurentiala din ultimele sase milenii, puterea reprezinta ncununarea altor doua mari aspiratii ale fiintei umane: bogatia si prestigiul. Bogatia, prestigiul si puterea strabat timpurile mpreuna. Unde se afla una dintre ele, vor aparea inevitabil si celelalte doua". Putere internationala: concept potrivit caruia "exercitarea puterii de catre unul sau mai multe state (mari puteri, imperii) tinde n esenta sa ndeplineasca n viata internationala un rol analog celui al statului n viata interna a societatii"4. Importanta, n context, este si relatia dintre politica si putere. Politica n mai multele sale sensuri: a) suprastructura a sistemului social, incluznd constiinta politica, relatiile politice,

institutiile si organizatiile politice; b) tactica, strategia, metodele si mijloacele folosite de organele puterii n vederea realizarii obiectivelor fixate; c) arta de a guverna un stat; forma de organizare si conducere a comunitatilor umane, prin care se instituie si mentine ordinea interna si se garanteaza securitatea externa a comunitatilor respective. Un aspect important al politicii, prin prisma domeniului pe care l abordam n aceasta lucrare, este politica externa, respectiv totalitatea metodelor si mijloacelor pe care le foloseste un stat n vederea atingerii anumitor obiective pe plan international. Dar, att pe plan extern, ct si pe plan intern, obiectivele puterii sunt dirijate si atinse printr-o politica a puterii. Actorii scenei internationale aplica puterea n relatiile cu ceilalti n doua feluri: "Primul este utilizarea puterii n mod direct pentru a impune schimbarea comportamentului competitorului. Ceea ce nseamna utilizarea fortei militare, n principal, pentru a impune vointa proprie asupra inamicului/competitorului. Cea de-a doua modalitate de aplicare a puterii este cea indirecta sau cooptiva (a doua fata a puterii), care utilizeaza atractia culturala si institutionala a unui actor asupra celorlalti, n scopul schimbarii comportamentului acestora din urma"5. nca din vechi timpuri, sursa politicii puterii a fost data de inegalitatea dintre state. n literatura de specialitate este citat un exemplu deosebit de relevant n acest sens, mentionat de marele istoric, si, totodata, politician antic atenian, Tucidide (460396 .Hr.) n opera sa fundamentala "Istoria razboiului peloponesiac", care nfatiseaza lupta pentru suprematie n lumea greaca, dintre Sparta si Atena, ntre 431 si 411 .Hr. Acesta ne spune ca, n anul 416 .Hr., atenienii au pornit o expeditie de pedepsire a melienilor (locuitorii insulei Melos/Milos), aliati ai Spartei, care refuzau sa se supuna Atenei. Potrivit obiceiului ncetatenit, atenienii au trimis o solie care sa-i convinga pe melieni sa se supuna de buna voie, mesajul fiind mai mult dect clar: "Att noi, ct si voi, stim ca n treburile oamenilor problema dreptatii intervine numai daca, presiunea necesitatii este
4 *** 5 Mihai

Mica enciclopedie de politologie, op. cit., pag. 375. E. Ionescu, Dupa hegemonie, Editura Scripta, Bucuresti, 1993, pag. 13.

3 egala asupra ambelor parti si ca cel puternic stoarce ce poate si cel slab da ceea ce trebuie" (melienii n-au cedat si, ca urmare, au fost masacrati). Concluzia, deloc greu de tras: "discutia despre drepturi nu are sens dect ntre egali; n conditii de inegalitate domnesc legile puterii, dreptul celui mai tare. Si tocmai astfel de legi guverneaza si relatiile dintre state nca de la nceputurile existentei lor, pentru ca ntre popoare si state s-au creat, nca n perioada formarii lor, inegalitati din punctul de vedere al teritoriului, populatiei, resurselor naturale, dezvoltarii materiale si spirituale"6. Superioritatea de acest fel a unor puteri a generat n decursul timpului un alt fel de superioritate: cea a cetatenilor acelor state care se considera deasupra celorlalti. Si avem exemple din Antichitate si pna astazi. De pilda, cnd un locuitor al Romei antice ncalca regulile dintr-o regiune stapnita de romani, si i se atragea atentia, raspundea civis romanus sum "sunt cetatean roman", asadar ca el se supune numai legilor Romei, nu si celor locale. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, n tarile comuniste, cetatenii sovietici (de la militari la civili) se considerau si se manifestau superiori localnicilor; de altfel si n multe din manifestarile de la Moscova dupa

destramarea Uniunii Sovietice, n 1991, nostalgia dupa "Mama Rusie" era si este acompaniata de dispretul fata de cei care au ales o alta cale. Chiar si americanii au, n unele cazuri, manifestari de dispret pentru alte natii ori se considera a fi deasupra legilor internationale. Foarte bine a surprins asemenea atitudini analistul american Karl Deutsch: "Dar cu ct o tara este mai mare si mai puternica, cu att conducatorii, elitele si adesea chiar si populatia ei si ridica nivelul aspiratiilor n afacerile internationale. Cu alte cuvinte, ele se vad tot mai mult predestinate sau obligate sa puna treburile lumii n ordine, sau cel putin sa le tina ntr-o anumita ordine care li se pare lor sanatoasa". Pe Terra exista, n prezent, numeroase state, aproape 200, mai exact 192, ultimul care si-a dobndit independenta fiind Timorul de Est (2002). Unele mici, altele de mari dimensiuni. Unele ce dainuie de sute sau chiar mii de ani ca forma statala, uneori circumscriindu-se aproape aceluiasi spatiu geografic, altele, majoritatea de fapt, fiind produsul unor evenimente cvasirecente. Aproape n tot decursul istoriei au existat state care s-au impus mai mult dect altele, si nu de putine ori n dauna altora. n trecut se vorbea de imperii, mari imperii: roman, part, persan, chinez si altele, n Antichitate, mongol, otoman, portughez, spaniol, britanic si altele n Evul Mediu (unele si mai trziu), tarist, austro-ungar si altele. n vremurile moderne, si mai ales n secolul al XX-lea si n prezent se vorbeste de mari puteri.
6 Corneliu

Bogdan, Eugen Preda, Sferele de influenta, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, pag. 16

17.

4 Statutul lor de forte proeminente ale lumii si l-au mentinut nu de putine ori chiar extins n trecut mai ales prin cuceriri, iar n zilele noastre prin dominatie: o dominatie militara, economica, ideologica ori chiar prin toate acestea la un loc. Imperiile n trecut, marile puteri n timpurile moderne si n prezent, au intrat n conflict pentru a-si spori ariile de influenta. Dar, n acelasi timp, nu de putine ori, au ajuns la ntelegeri n privinta sferelor de influenta, netinnd n nici un fel seama de statele si popoarele circumscrise de acestea, de interesele si dorintele acestora. Statutul de mare putere a fost raportat, dintotdeauna, la capacitatea de a purta razboi. Aceasta fiind, de altfel, o reflectare n mare parte a fortei economice. n decursul timpului, celor doua (forta militara si cea economica), li s-au alaturat si altele (forta navala, detinerea armei nucleare, sau capacitatea de a o avea rapid, putere cosmica, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU). Termenul de mari puteri a fost folosit pentru prima data, n urma cu aproape 200 de ani, de catre contele Menster, n august 1815, n urma Pacii de la Viena (1814 1815), care a marcat nfrngerea lui Napoleon, vorbind despre "mari puteri aliate". Referirea era la "puterile" care au nfrnt Franta, respectiv Marea Britanie, Austria, Prusia si Rusia, care au constituit ceea ce avea sa fie numit "Concertul European". Punctul central l constituia ideea ca nici una dintre puterile respective nu va ncerca sa obtina o pozitie preeminenta vizavi de celelalte. Realitatea ulterioara va demonstra din plin ca fiecare gndea si actiona exact n sens contrar spre a dobndi suprematie asupra celorlalte. Toate cele patru state membre ale "Concertului European" vor deveni mari puteri, lor adaugndu-li-se, pna n prezent, si altele.

5 Mari puteri n epoca moderna Mare putere Perioada Detinatoare a armei nucleare Putere cosmica Membra permanenta a Consiliului de Securitate al ONU Austria/Imperiul Austro-Ungar 1815 - 1918 - - Marea Britanie 18157 - 1958 * Da Prusia/Germania 1815 - 1945 - * Rusia/U.R.S.S 1815 - 1953 Da Da Franta 1815 - 1967 * Da Italia 1870 - 1943 - * S.U.A. 1900 - 1952 Da Da Japonia 1900 - 1945 - Da China 1945 - 1965 Da Da * n ordine cronologica. n afara indicatorilor nscrisi n tabelul de mai sus se pot adauga si altii pentru anumite intervale din perioada avuta n vedere (1815 prezent), cum sunt dinamica populatiei, productia de carbune, petrol, otel etc. STRUCTURILE DE PUTERE n conditiile sistemului international bazat pe forta, si practic din Antichitate si pna n prezent acesta a fost o realitate permanenta, s-au manifestat, n principal, doua tipuri de organizare a relatiilor interstatale8: _ structura imperiala, n care o singura entitate politica exercita controlul, dominnd ntreaga zona; _ structura multistatala, atunci cnd exista mai multe unitati politice, mai multe state care si mpart ntre ele controlul zonei n cauza. Cele doua tipuri de sisteme mondiale sunt numite de sociologul american Immanuel Wallerstein, imperiu mondial si, respectiv, economii mondiale, ultimul termen nefiind nsa prea fericit, pretndu-se la confuzii, cum apreciaza autorii citati mai sus.
7 Detinea

dinainte aceasta pozitie, fiind cea mai mare putere coloniala. * mpreuna cu celelalte tari marcate cu acest semn au lansat obiecte n Cosmos, fiind asadar puteri cosmice. 8 C. Bogdan, E. Preda, op. cit., pag. 19.

6 Celor doua tipuri de structuri le corespund doua tipuri de organizare a relatiilor ntre state: hegemonia: existenta unui singur centru de putere, de regula imperiu, suficient de puternic pentru a-si impune vointa n raporturile interstatale. Exemple tipice de hegemonii au fost Imperiul Roman, cel mai mare din Antichitate, care a impus Pax romana, Imperiul Britanic, cel mai mare dintre cele pe care le-a cunoscut omenirea, care, dupa modelul roman, a impus Pax britanica, si, n timpurile noastre, dupa prabusirea Uniunii Sovietice, Statele Unite ale Americii, "jandarmul mondial", vorbindu-se n acest caz de Pax americana. echilibru de putere: existenta mai multor centre de putere autonome, care se echilibreaza pe arena internationala ca dominatie si influenta si care asigura functionarea sistemului interstatal. n

decursul timpului au existat mai multe tentative n acest sens, ntre care: echilibrul Spania Portugalia, n urma Tratatului de la Tordisillas, din 1494, prin care si mparteau sferele de influenta; "Concertul European", respectiv hotarrea, cu prilejul Congresului de la Viena (septembrie 1814 iunie 1815), n urma victoriei asupra Frantei napoleoniene, a celor patru puteri aliate nvingatoare (Marea Britanie, Rusia, Prusia si Austria) de a se concerta n privinta politicii europene si de a nu ncerca nici una sa devina preeminenta fata de celelalte, ceea ce n realitate au pus imediat n aplicare; echilibrul dintre S.U.A. si U.R.S.S. (ca exponente a celor doua blocuri total opuse) n perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial pna la implozia Uniunii Sovietice (1991), echilibru care a atins, la un moment dat, nivelul "terorii" (echilibrul terorii), gratie armamentului nuclear cu care fiecare dintre cele doua mari puteri a reusit sa se doteze. Unii autori apreciaza ca "n conditiile n care puterea si forta continua sa joace un rol central n politica mondiala, echilibrul de putere este preferabil hegemoniei (sublinierea noastra). El permite, n orice caz, o libertate mai mare de miscare, de afirmare a tarilor mici"9. "Dar continua cei doi analisti n acelasi timp, trebuie sa ne ferim de o viziune idilica a echilibrului de putere. Dificultatea principala este absenta unui criteriu obiectiv pentru determinarea lui, absenta unei autoritati independente care, pe baza unor criterii obiective, sa poata decide daca exista sau nu echilibru. Decizia asupra echilibrului de putere este lasata, astfel, n mna fiecarui stat care poate ajunge la o concluzie prin negocieri sau prin ncercari de forta. Istoria arata ca, de regula, ambele metode au fost utilizate, ncercarile de forta ocupnd locul nti, iar negocierile nefacnd altceva dect sa consacre rezultatele nregistrate pe cmpul de lupta"10.
9 C.

Bogdan. E. Preda, op. cit., pag. 20.

10 Ibidem.

7 Hegemonia este un concept care nseamna primat sau conducere. n sistemul international, aceasta conducere va fi exercitata de un "hegemon", respectiv un stat care poseda capacitatea necesara pentru a ndeplini acest rol, celelalte state din sistem trebuind sa-si defineasca relatia fata de hegemon, care poate fi de acceptare ("consimtamntul asupra hegenonului"), de opunere de rezistenta sau de indiferenta. Potrivit lui R. Gilpin11, premisele existentei unui sitem bazat pe hegemonie sunt urmatoarele: _ Un sistem international este stabil (adica n stare de echilibru) daca nici un stat nu considera profitabil sa ncerce schimbarea sistemului. _ Un stat va ncerca sa schimbe sistemul international daca se asteapta ca beneficiile sa depaseasca costurile unei astfel de tentative. _ Un stat va cauta sa schimbe sistemul international prin expansiune teritoriala, politica sau economica, atunci cnd costurile marginale ale schimbarii urmarite sunt egale sau mai mari dect beneficiile marginale. _ Odata ce echilibrul dintre costuri si beneficii n schimbarea urmarita este atins, tendinta este ca aceste costuri sa creasca mai rapid dect capacitatea economica de a mentine statu-quo-ul. Daca dezechilibrul n sistemul economic international nu este rezolvat, atunci sistemul va fi schimbat si se va stabili un nou echilibru, care va reflecta redistribuirea de putere. Un alt analist, V. Ferraro12, apreciaza ca, pentru a fi considerat hegemon, un stat trebuie sa satisfaca trei conditii: 1. Capacitatea de a aplica regulile sistemului. 2. Dorinta de a aplica regulile sistemului. 3. Angajamentul fata de un sistem care este perceput ca fiind reciproc avantajos de marile
_

puteri. Si tot V. Ferraro considera ca, la rndul ei, capacitatea se sprijina pe trei atribute: a) O economie puternica, n crestere. b) Dominarea unui sector tehnologic sau economic de vrf. c) Puterea politica sustinuta de o potentiala putere militara. n timp, daca schimbarile economice, tehnologice sau de alta natura vor eroda stabilitatea sistemului international si vor submina pozitia statului dominant, hegemon, va rezulta un sistem
11 R. 12 V.

Gilpin, War and Change in World Politics, pag. 10 11. Ferraro, Hegemonic Stability Theory, 2003.

8 instabil. De asemenea, daca beneficiile sistemului hegemonic vor fi apreciate ca fiind insuficiente, oricum nu la nivelul asteptarilor, vor aparea, n mod firesc, pretendenti la pozitia de hegemon. Teoriile realiste si neorealiste n domeniul relatiilor internationale pun n discutie problema instabilitatii inerente a sistemului, si folosesc conceptul de echilibru al puterii pentru a prevedea viitoarele actiuni si mutatii pe scena mondiala. Conform unei asemenea teorii, n fata unui hegemon exista doua posibile cai de actiune: echilibrarea (balancing n engleza) si restrictionarea (binding)13. Echilibrarea presupune rezistenta, refuz si formarea unei contra-concentrari de putere n cooperare cu alte state slabe. Retragndu-se din fata statului dominant, statele slabe se feresc de actiunea directa a acestuia si, prin constituirea unei coalitii, contrabalanseaza puterea statului dominant. Restrictionarea este exact opusul primei strategii, puterea statului dominant fiind redusa prin utilizarea unui evantai de metode mai mult sau mai putin evidente. EXEMPLE DE PUTERI MARI PUTERI SUPERPUTERI Imperiul Part sau Partia Stat creat n Orientul Mijlociu, la mijlocul secolului 3 .Hr., de triburile partilor, originare din regiunea de la sud de Marea Aral, care a cunoscut o mare nflorire n secolele 2 1 .Hr., cnd sia ntins stapnirea de la Eufrat la Ind si de la Golful Persic pna la fluviul Amu-Daria. A purtat ndelungate razboaie cu Imperiul Roman, fiind, timp de aproape cteva secole, principalul adversar al acestuia n Orient. n tot acest rastimp, Armenia va juca rolul unui stat tampon, obiect al tendintelor expansioniste ale ambelor mari puteri (exemplu tipic pentru sferele de influenta). Dupa cteva nfrngeri ale romanilor, este ncheiat (n anul 20 .Hr.) un tratat, care confirma Eufratul ca granita ntre cele doua imperii si, ca pret pentru recunoasterea egalitatii n plan diplomatic cu Imperiul Roman, Imperiul Part renunta la revendicarile asupra Armeniei. Macinat de lupte interne pentru putere, de revoltele populatiilor cucerite si de amestecurile romanilor se ridica o noua dinastie, care pune bazele Imperiului Sasanid, care va dainui timp de patru secole. Imperiul Roman Cel mai mare imperiu al Antichitatii, exemplu tipic de hegemon. De la mica cetate Roma, fondata pe malurile Tibrului, potrivit traditiei, de Romulus (unul dintre cei doi fii gemeni ai vestalei
13 J.

Ikenberry, Strategic Reactions to American Preeminence: Great Power Politics in the Age of Unipolarity , National Council Intelligence Service, 2003.

9 Rhea Silvia), n anul 753 .Hr., la cel mai vast si compact imperiu al Antichitatii (circa 3,3 milioane km2, 50-70 milioane de locuitori, respectiv o

cincime din populatia de atunci a planetei), drumul n-a fost deloc lin, formatiunea statala trecnd prin mai multe faze: republica sclavagista, regalitate (cu un rex/rege, ales de adunarea poporului), republica, principat, dominat. A constituit una dintre cele mai unitare si durabile macroformatiuni statale din istoria omenirii, singurul stat care a reusit sa nglobeze ntre hotarele sale toate regiunile limitrofe Marii Mediterane, pe care a transformat-o ntr-o Mare Internum (Marea Interioara). A atins apogeul expansiunii teritoriale si al puterii militare n vremea dinastiei Antoninilor (96 192 d.Hr.). ntre momentele importante ale expansiunii romane se nscriu: cucerirea ntregii Peninsule Italice si declansarea luptei pentru suprematie n bazinul Marii Mediterane, lovindu-se de un contracandidat puternic, Cartagina, cu care poarta cele trei razboaie numite punice, n final nu numai nvingnd-o, ci si distrugnd-o (146 d.Hr.); obtinerea suprematiei n bazinul apusean al Mediteranei, prin desavrsirea cuceririi Peninsului Iberice (sec. 2 .Hr.) si a Nordului Africii; ndreptarea atentiei catre bazinul Oriental al Mediteranei, cucerind mai nti puternicul stat macedonean, tot n urma a trei razboaie, ca si n cazul punilor, pe care l transforma n provincie romana (148 .Hr.), apoi Grecia; ofensiva pe continentul asiatic: cucerirea regatului Pergam si transformarea n provincie romana (129 .Hr.), a Bitiniei (75 .Hr.), a Pontului, Siriei si Ciliciei (64 63 .Hr); Armenia, Capadocia si Iudeea devin state clientelare; extinderea cuceririlor n vestul Europei, prin nglobarea n imperiu a Galiei (58 52 .Hr), de fapt a Galiei Transalpina, de dincolo de Alpi, respectiv teritoriile locuite de celti; desavrsirea hegemoniei romane n bazinul oriental mediteranean prin cucerirea Egiptului (30 .Hr.); ultima cucerire importanta, n urma a doua razboaie grele (101 102 si 105 106 d.Hr.), a fost Dacia, transformata n cea mai mare parte n provincie romana. Cum a reusit Imperiul Roman sa atinga si sa mentina multa vreme o asemenea ntindere teritoriala? Foarte succint, dar elocvent, explica acest lucru analistul Z. Brzezinski: "Roma avea o organizare statala centralizata si o economie unica si autonoma. Puterea sa imperiala era exercitata cu grija si hotarre printr-un complex sistem de organizare politica si economica. Un sistem, proiectat strategic, de drumuri si rute navale, pornind din Capitala, permitea rapida redislocare si concentrare a legiunilor romane 10 stationate n diversele state vasale si provincii tributare n eventualitatea unei amenintari serioase mpotriva securitatii imperiului"14. Ca attea alte imperii, si cel roman a intrat n declin, ca urmare a unor factori variati (anarhia interna, accentuarea tendintelor centrifuge ale provinciilor, atacurile triburilor barbare de la granita etc.), divizndu-se n formatiunile politice cunoscute sub numele de Imperiul Roman de Apus (care curnd se va destrama) si Imperiul Roman de Rasarit care, sub forma Imperiului Bizantin, va dainui pna n sec. XV. Doua tari mici Mari Puteri Coloniale Portugalia Aceasta tara, mica (92 365 km2; 10,5 milioane de locuitori 2005) si saraca n resurse, din vestul Peninsulei Iberice, pastrata n limitele acelorasi granite de peste sapte secole (din 1267, cnd este trasata frontiera cu Spania), a reusit sa devina n secolele XV XVI o mare putere maritima si coloniala. Principalul sau atu a fost larga fatada atlantica (1 215 km). A fost, de altfel, prima dintre viitoarele mari puteri europene care au declansat procesul de colonizare, prin cucerirea, n 1415, a

teritoriului Ceuta, din nordul Africii. Apoi, treptat, a avansat spre sud, de-a lungul tarmului atlantic african, gratie mai nti printului Henric Navigatorul, care fondeaza o scoala de navigatie la Sagres, n sudul tarii, si organizeaza numeroase expeditii de explorare. Cu timpul avanseaza pna n sudul continentului, atingnd Capul Bunei Sperante (Bartolomeo Diaz, 1488) si, apoi, descoperind drumul maritim spre India (Vasco da Gama, 1498), spre "Tara mirodenilor", continuat spre Peninsula Malacca. Ca urmare nscrie ntre colonii Insulele Capului Verde, Angola, Mozambic, sudul Peninsulei Arabia, coasta occidentala a Indiei, Ceylon/azi Sri Lanka, Peninsula Malacca, Timorul s.a.. Doi ani mai trziu, navigatorul Pedro Alvarez Cabral atinge, din ntmplare, coasta sudamericana si, n virtutea tratatului de la Tordesillas, ia n stapnire o regiune uriasa, actuala Brazilie (de 92 de ori mai ntinsa dect Portugalia). Acesta va fi apogeul expansiunii sale teritoriale, dar si al nfloririi economice si culturale, remarcndu-se perioada domniei regelui Manuel I (1495 1521). La mijlocul secolului al XVI-lea ncepe sa-si piarda statutul de mare putere maritima si nu numai (ntre 1580 si 1640 este anexata de Spania), iar n urmatoarele doua secole pierde o buna parte a imperiului sau colonial n favoarea Olandei si Angliei, nceputul secolului al XIX-lea marcnd si pierderea celei mai importante colonii, Brazilia, care si proclama independenta n 1822.
14 Zbiegniew

Brzezinski, Marea tabla de sah. Suprematia americana si imperativele sale geostrategice, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000, pag. 21.

11 Dupa pierderea imensului teritoriu si n conditiile n care n Asia mai poseda doar cteva agentii comerciale (Goa, Macao si Timor), Portugalia si-a propus ca plan geopolitic constituirea unui imperiu, cu dubla deschidere economica, n Africa Australa, ncercnd sa anexeze toate regiunile cuprinse ntre Atlantic (Angola) si Oceanul Indian (Mozambic). Numai ca visul portughez a fost mpiedicat de politica britanica n zona, precum si de cucerirea belgiana n Congo (actuala R.D. Congo) ori sosirea germanilor, n sud-estul si sud-vestul Africii Australe. Orientata multa vreme spre continente ndepartate, Portugalia este obligata, spre sfrsitul secolului al XIX-lea, sa se ntoarca la realitatea continentala, ntruct vechiul sau rival, Spania, dorea s-o ncorporeze (inclusiv insulele Azore si Madeira, cu pozitii geostrategice n relatia transatlantica). "n ochii nationalistilor spanioli" sesizeaza doi analisti francezi15 - Portugalia era o enclava engleza n Peninsula Iberica, destinata, cu sprijinul unei alte enclave, Gibraltar, sa ncercuiasca Spania. Pentru a sparge ncercuirea britanica, trebuia cucerita Portugalia, si, astfel, unificata Peninsula Iberica. Aceasta ambitie geopolitica a fost o obsesie a diplomatiei secrete a Spaniei. La nceputul secolului al XIX-lea, Spania a cerut, n schimbul participarii sale n caz de razboi alaturi de Franta sau Germania, asigurarea ca ar avea minile libere n ceea ce priveste anexarea Portugaliei". Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, scapata de orice amenintare spaniola, este afectata, n mod firesc, de procesul decolonizarii, accelerat de interesele Uniunii Sovietice. "Cu ncepere din anii 60 remarca pe buna dreptate aceiasi autori citati mai nainte "Uniunea Sovietica s-a preocupat sa mentina luptele de eliberare n toate coloniile portugheze, cu precadere n Angola si Mozambic, doua tari cu bogatii importante, care n plus serveau drept aparare pentru Africa de Sud. Pentru Moscova, distrugerea Africii portugheze nsemna slabirea Africii de Sud si, n consecinta, a

lumii occidentale n ntregul ei"16. Una dupa alta coloniile africane portugheze si proclama independenta: Guineea Bissau si Insulele Capului Verde (n 1974), Angola si Mozambic (n 1975). O data cu retrocedarea teritoriului Macao (decembrie 1999) ia practic sfrsit vocatia coloniala a Portugaliei ("ntinsa pe patru continente"), tara despre ai caror locuitori se spunea "primii veniti, ultimii plecati din colonii". Olanda De doua ori si ceva mai putin ntinsa dect Portugalia (doar 41 526 km2), dar astazi mai populata dect aceasta (16,3 milioane de locuitori), Olanda a beneficiat, la fel ca Lusitania, de fatada
15 Aymeric 16 Idem,

Chauprade, Franois Thual, op. cit., pag. 273. pag. 275.

12 sa maritima (larga iesire la Marea Nordului). Inclusa n Evul Mediu n regiunea numita generic Tarile de Jos (mpreuna cu Belgia, Luxemburg si Nord-Estul Frantei), n urma unei rascoale antispaniole si proclama independenta (la 26 iulie 1581), sub denumirea de Republica Provinciilor Unite (cea mai bogata si influenta dintre cele sapte provincii fiind Olanda, de unde obisnuinta de a utiliza acest apelativ pentru toata tara). Negustori renumiti, olandezii reusesc sa-si alcatuiasca o flota maritima puternica nca de la sfrsitul secolului al XVI-lea, iar n prima jumatatea a celui urmator pun bazele unui bogat imperiu colonial. Un rol foarte important n ntarirea puterii maritime si a nstapnirii puterii olandeze l va juca faimoasa Companie a Indiilor Orientale (sau a Indiilor de Est), nfiintata n 1602 (ulterior copiata de englezi si francezi). Navigatorii olandezi ajung n America de Nord, America de Sud, Asia de Sud Est, Pacificul de Sud, Australia, Noua Zeelanda. Sa nu uitam ca marea metropola americana de astazi, New York, a fost fondata, n 1626, de olandezul Peter Minuit, care a cumparat insula Manhattan, de la pieile rosii, pe un butoias de rachiu si cteva salbe de margele colorate; asezarea s-a extins, incluznd alte locuri cu denumiri olandeze (Breuckelen = Brooklyn, Harlem, Bronx, Staaten Eylandt = Staten Island), devenind centrul coloniei olandeze Noua Olanda, cucerita de englezi n 1664. n America de Sud colonizeaza n NE, o parte a Guyanei (la mijlocul secolului XVI), devenita independenta n 1975, sub numele de Suriname, iar n America Centrala, Antilele Olandeze (Curaao, Aruba s.s.), pe care le pastreaza si n prezent. n 1595 olandezii ajung n Indonezia si, dupa ce muta sediul Companiei Olandeze a Indiilor Orientale (nfiintata n 1602) n orasul Batavia (Jakarta de astazi), reuseste ca pna n secolul al XIX-lea sa cucereasca ntreaga Indonezie (un teritoriu de peste 35 de ori mai ntins dect Olanda), iar n 1828 si proclama suveranitatea si asupra partii de vest a marii insule Noua Guinee (Irian Jaya/Irianul de Vest), la rndul ei de peste 10 ori mai mare ca suprafata dect metropola. ncercarile de colonizare a pamnturilor sudice, n ciuda faptului ca au fost primii sau printre primii care leau explorat (Abel Tasman descopera, n 1642, Noua Zeelanda, apoi insula care i poarta numele, Tasmania, alti navigatori olandezi descopera si cerceteaza coastele de vest si nord ale Australiei, zona pe care o numesc Noua Olanda), nu reusesc, si aici tot datorita concurentei engleze, ca si n

cazul Americii de Nord. Ocuparea tarii de catre Germania, n 1940, i-a permis Japoniei sa invadeze Indiile Olandeze, termen generic pentru coloniile olandeze din Asia de Sud Est. La sfrsitul razboiului a ncercat sa le recucereasca pe cale militara, dar S.U.A. s-au opus, Olanda fiind nevoita sa accepte independenta Indoneziei (n 1949); n 1963 Indonezia ocupa Irianul de Vest, ulterior acesta devenind provincie a 13 acesteia. n 1975 devine independenta si Guyana Olandeza, sub denumirea de Suriname, singurele teritorii ramase sub administratia sa fiind Antilele Olandeze, care dobndesc un statut special (teritoriu autonom). Spania Imperiul Spaniol Suprafata: 505 990 km (locul 50 pe Glob) Populatia: 40 280 000 loc. (locul 29 pe Glob) Una dintre cele mai ntinse si populate tari europene, Spania are o istorie ndelungata, iar ca mare putere, aparte si-a creat exploziv un mare imperiu, cnd alte state europene nu contau, si a intrat n declin permanent cnd alte puteri europene se naltau, ndeosebi Marea Britanie si Franta. Practic ascensiunea Spaniei ca mare putere ncepe odata cu (re)descoperirea Americii de catre genovezul Cristofor Columb (14 octombrie 1492), aflat n slujba sa, fiind, alaturi de Portugalia, unul din promotorii descoperirilor geografice. Evenimentul a venit la momentul potrivit, oferindu-i o mare sansa noului stat nascut ca urmare a ncheierii cu succes a Reconquistei, n chiar acelasi an (1492), prin cucerirea de sub stapnirea araba, ce durase timp de sapte secole, a ultimului oras iberic, Granada. Constituirea regatului Spaniei, n 1479, prin unirea Castiliei cu Aragonul se dovedise de bun augur. Lui Columb, care n cele patru calatorii peste ocean, releva europenilor o alta lume, el descoperind si denumind locuri din America Centrala insulara si istmica, i urmeaza conchistadorii, aventurierii spanioli plecati sa cucereasca teritorii din America. Se vor remarca Hernando Corts (1485 1547), cel mai mare dintre toti, care cucereste Imperiul Aztec (1519 1521), punnd bazele Noii Spanii (Mexicul) ale carei limite vor fi mult extinse spre nord de alti conchistadori si varul sau Francisco Pizzaro (1471 sau 1475 1541), cuceritorul Imperiului Inca (1531 1533). Ca urmare Mexicul si Per devin principalele centre ale dominatiei spaniole n America Latina, n urmatoarele decenii ncheindu-se cucerirea restului teritoriilor amerindiene, cu exceptia Braziliei, care devenise posesiune portugheza, n baza prevederilor Tratatului de la Tordisillas. Dupa prima traversare a istmului Panam (29 septembrie 1513, Vasco Nuez de Balboa) si cea dinti calatorie n jurul lumii (1519 1521, navigatorul portughez Fernando Magellan n slujba regelui spaniol Carol I), Spania ncepe campania de cuceriri n Pacific, lund n stapnire o multime de insule si arhipelaguri, ntre care Filipine ( a doua jumatate a secolului al XVI-lea). Ca urmare

Imperiul Spaniol atinge expansiunea sa maxima, facndu-l pe regele Carol V (Carol Quintul) sa afirme cu mndrie ca, n imperiul sau, "Soarele nu apune niciodata". De altfel n timpul domniei 14 acestuia (ca rege al Spaniei 1516 1556 si mparat al Sfntului Imperiu Roman de Natiune Germana 1519 - 1556), Spania devine prima putere europeana si mondiala. Sub domnia fiului sau, Filip II (1556 1598) apar nsa primele semne prevestitoare ale declinului: independenta Olandei (1581), nfrngerea faimoasei "Invincibila Armada", flota care urma sa cucereasca Anglia (1588), razboaiele pierdute cu Franta s.a. Ca urmare, n secolele XVIII si XIX, Spania nu mai este dect o putere de rangul doi n concertul politicii europene si mondiale. Secolul al XIX-lea va fi, de altfel, cel al declinului total: la nceputul acestuia (1810 1826) are loc emanciparea coloniilor latino americane, iar la sfrsitul sau, n urma razboiului hispano american (1898), nfrnta, cedeaza Statelor Unite provinciile sale din America Centrala (Cuba, Puerto Rico) si din Pacific ( Filipine, Guam). Aceste pierderi teritoriale "au provocat, n istoria moderna a Spaniei, un traumatism identitar major", apreciaza analistii francezi A. Chauprade si Fr. Thual.17 Si continua: "ntr-o Spanie ncremenita, din punct de vedere social, la realitatile existente dupa perioada de dominatie napoleoniana, tara n care puterea este mpartita, nu fara ciocniri, ntre biserica catolica si aristocratia funciara, burghezia animata de modernizare neputndu-se afirma, reculul geopolitic al acestei Spanii istorice, unul dintre cele mai vechi state europene, a provocat o constientizare a napoierii sale economice si sociale. Umilirea a relansat totusi ambitiile geopolitice ale Spaniei, pe doua axe: posibila anexare a Portugaliei si cucerirea Marocului, fapt ce a fost numit atunci salvarea prin Maroc18. Daca n privinta Portugaliei, visul dintotdeauna al Spaniei, nu mai era numic de facut, n schimb n ceea ce priveste Marocul orientarea geopolitica a Spaniei s-a dovedit mai rodnica. Avnd acordul Frantei, care la rndul sau avea interese aici, Spania a reusit sa se instaleze pe fatadele mediteraneana si atlantica ale Marocului (n principal n regiunea Rif), spernd sa inaugureze astfel un nou ciclu de expansiune, ceea ce nu se va ntmpla nsa. Ramasa neutra n timpul celor doua mari conflagratii ale secolului al XX-lea, caz unic ntre statele importante europene, dar fara consecinte favorabile pentru ea, Spania se vede nevoita, dupa ncheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, sa renunte la orice vis geopolitic. n noua configuratie profilata sansa ei va fi intensificarea Razboiului Rece n Europa, care determina o apropiere ntre Washington si Madrid, primul avnd imperios nevoie de bazele militare ale Spaniei (din Baleare, n Mediterana, si n Canare, n Atlantic). Renuntarea la dictatura (1975, prin reinstalarea monarhiei, cu un rege tnar, carismatic si bun diplomat), aderarea la NATO (1982) si integrarea n Uniunea Europeana (1986) sunt apreciate de unii analisti drept inaugurarea unui nou ciclu geopolitic. Se
17 A.

Chauprade, Fr. Thual, op. cit., pag. 308.

18 Ibidem.

15 adauga cel putin alte doua elemente relevante n plan mondial: este un interlocutor privilegiat al

Maghreb-ului (nord vestul Africii: Maroc, Algeria, Tunisiasi Libia) si, n acest fel, faciliteaza dialogul euromediteranean, att de dificil dupa cum se stie, si este polarizatorul hispanitatii (hispanidad) comunitatea de limba, cultura si istorie, ca si n cazul francofoniei, de altfel -, care se afirma ca o forta tot mai puternica pe plan international; solidaritatea latina a Spaniei s-a dovedit a fi, uneori, mult mai puternica dect solidaritatea europeana, un exemplu concludent fiind cel al "razboiului Malvinelor/Insulele Falkland", din 1982, cnd Spania a sustinut Argentina mpotriva Marii Britanii. n ciuda unitatii sale, gratie n principal monarhiei, bisericii catolice, culturii, Spania este afectata de ascensiunea regionalismelor (n principal basc si catalan, dar si galician si andaluz). Marea Britanie Imperiul Britanic Suprafata: 244 110 km2 (locul 77 pe Glob) Populatia: 60 270 000 locuitori (locul 21 pe Glob) "Pozitia sa insulara, de izolare la extremitatea apuseana a Europei, va conditiona, pna la sfrsitul secolului XX, destinul tarii si al locuitorilor remarca, pe buna dreptate Horia C. Matei.19 n nici un alt stat european traditia nu va influenta att de mult evolutia societatii ca n Marea Britanie. Izolata de lumea Mediteranei, principala axa de comert si civilizatie a Antichitatii si Evului Mediu, Marea Britanie dobndeste din secolul al XV-lea, cnd Atlanticul ia locul Mediteranei ca principala zona economica, prin pozitia sa, un rol central, devenind prima putere maritima si comerciala a lumii, stapna celui mai ntins imperiu colonial de pe Glob". Dupa o lunga perioada contradictorie, marcata de invazii (ale vikingilor/danezilor, normanzilor) sau de lupte interne (precum cele dintre factiunile nobiliare Lancaster si York), este instaurat absolutismul dinastiei Tudorilor (1485-1603). Ultima reprezentanta a acestei dinastii, regina Elisabeta I, avnd o domnie foarte lunga ( 1557 1603), va pune bazele puterii maritime engleze (triumful asupra faimoasei Invincibila Armada, flota trimisa de regele spaniol Filip II, cu misiunea de a cuceri Anglia) si, totodata, va marca ascensiunea Angliei (si a Marii Britanii de mai trziu). Tot n timpul sau, prin navigatorii Francis Drake (1540 sau 1543-1596) si Walter Raleigh (1552-1618) se schiteaza primii pasi n directia constituirii imperiului colonial englez (britanic): Drake, dupa ce realizeaza a doua calatorie n jurul lumii (1577-1580), dupa Magellan, ia n stapnire (1579) un teritoriu de pe coasta vestica a Americii de Nord, din actuala zona a Golfului San
19 Horia

C. Matei, Silviu Negut, Ion Nicolae, Caterina Radu, Enciclopedia Europei, Editura Meronia, Bucuresti, 2001, pag. 221.

16 Francisco, pe care l numeste Nova Albion (Noul Albion, dupa numele antic al Angliei), iar Raleigh descopera, pe cealalta coasta, estica, Virginia (1584), pe care ncearca, fara succes, s-o colonizeze n anul urmator. Primul va fi si un corsar celebru, care a adus mari servicii Angliei prin jefuirea navelor spaniole, fapt pentru care va fi nnobilat de Elisabeta I; sabia sa este folosita si astazi cu ocazia festivitatilor de naltare la rangul de Sir. Drumul de la Anglia (130 280 km2) la Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (244 110 km2) a cuprins mai multe etape: inclusa n Regatul Angliei n 1289, Tara Galilor (Wales) va renunta la autoguvernare n 1536; Scotia, anexata n 1296, se uneste cu Anglia n 1603, dar aceasta

devine efectiva abia n 1707, cnd este adoptata titulatura de Regatul Unit al Marii Britanii; n 1801, odata cu alipirea oficiala a Irlandei, denumirea devine Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei, iar n 1927 (dupa ce n 1921 cea mai mare parte a Irlandei obtine statutul de dominion sub denumirea de "Statul Liber Irlanda"), Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (nglobnd din Irlanda doar Ulsterul partea de nord-est). Victorioasa n secolul al XVII-lea n lupta pentru hegemonia maritima cu Olanda, Marea Britanie devine, peste doua secole, principala putere maritima a lumii. Dupa ce nfiinteaza, n secolul al XVII-lea, primele colonii pe teritoriul Americii de Nord, prin Razboiul de 7 ani (1756 1763) Marea Britanie elimina Franta de pe continentul nord american si, totodata, din India. La sfrsitul secolului al XVIII-lea Marea Britanie ncepe colonizarea Australiei, pe care o ncheie n secolul urmator, transformnd n colonie un teritoriu de circa 8 milioane de km2, acelasi lucru facndu-l si cu arhipelagul vecin, Noua Zeelanda. Totodata si extinde factoriile n Africa, rezervnd continentul pentru cuceriri n secolul urmator. Intervine, nsa, o sincopa: Razboiul de Independenta (1775-1783) al celor 13 colonii americane (stabilite ntre 1607 si 1733 pe coasta Atlanticului), datorita masurilor discriminatorii adoptate de metropola (n principal sporirea taxelor si a impozitelor); sprijinite de Franta si Spania, eternii rivali ai Angliei, Razboiul se ncheie cu nasterea unui nou stat, Statele Unite ale Americii, care, ca un paradox al istoriei, va surclasa nu peste foarte mult timp fosta metropola, prelundu-i atributele mondiale. La rndul ei, Marea Britanie este initiatoarea si principala organizatoare a coalitiilor ndreptate mpotriva Frantei revolutionare si independente (1789-1815), careia i contesta hegemonia pe continent. Prin revolutia industriala din secolele XVIII XIX, Marea Britanie devine principala putere industriala a lumii si, totodata, din epoca reginei Victoria (1837 1901), prima putere coloniala de pe Glob. Prin cele doua Razboaie ale Opiumului (1840 1842 si 1856 1860), Marea Britanie forteaza patrunderea marfurilor sale n China, ocupa Birmania (posesiune din 1886), cea mai mare parte a Malaysiei, n mai multe etape (1786, 1824, 1867), rentemeiaza Singapore (1819) si l face 17 colonie (1867), transformndu-l n "Gibraltarul Orientului". De asemenea, obtine controlul Canalului Suez (1875), ocupa Ciprul (1878), Egiptul (1882) si mparte Africa Neagra cu Franta. La sfrsitul Primului Razboi Mondial, Marea Britanie avea cel mai mare imperiu colonial cunoscut vreodata, care acoperea circa un sfert din ntinderea uscatului planetar. O imagine asupra acestuia ne ofera harta actualului Commonwealth of Nations (Comunitatea pe Natiuni; uzual doar Commonwealth), asociatie de state avnd drept scop conlucrarea pe plan politic, economic, social si cultural dintre fosta metropola, Marea Britanie, si fostele colonii, care si-au dobndit independenta. n anul 1872, la zenitul puterii si gloriei, lidera capitalismului mondial, Marea Britanie extragea peste jumatate din productia de carbune si minereu de fier a lumii si producea peste

jumatate din fonta si firele de bumbac de pe Glob produse care erau simbolul puterii industriale. Marea Britanie nu era numai "atelierul lumii", ci si primul "bancher" si "politist" al ei. Dar, numai cteva decenii mai trziu, la nceputul secolului XX, Marea Britanie pierde, n favoarea Statelor Unite ale Americii mai nti, apoi si a Germaniei, locul de principala putere industriala mondiala, apoi si n alte domenii economice. "Mutatia fundamentala a geopoliticii engleze n secolul al XX-lea a fost alianta cu cei doi rivali istorici ai sai, Franta si Rusia, pentru a se mpotrivi unei Germanii imperialiste, ferm decisa sa se substituie Marii Britanii n rolul sau de mare putere mondiala. Astfel, Antanta Cordiala si apropierea anglo rusa din 1907 vor servi drept preludiu sistemelor de alianta din Primul Razboi Mondial (...). Din cauza ambitiilor sale maritime, Germania a gresit azvrlind Anglia pe lista adversarilor sai. Prin aceasta pretentie s-a produs determinarea Londrei de a iesi din politica de <<splendida izolare>> pentru a o impinge spre o alianta continentala"20. Secolul XX este pentru Marea Britanie secolul declinului. Dupa esecul politicii mncheneze, Marea Britanie (si Franta) declara la 3 septembrie 1939 razboi Germaniei, iar n decembrie 1941 si Japoniei, luptnd mpotriva fortelor Axei pe fronturile din Africa, Asia si Europa. Marea Britanie, prin primul sau ministru din acea vreme, Winston Churchill, va juca un rol important n privinta hartii politice a Europei dupa cele trei conferinte importante tripartite (Teheran, Ialta si Potsdam). Dupa 1945, sistemul colonial se destrama, Marea Britanie, care dupa nfrngerea Germaniei si Japoniei, era a treia putere mondiala, n urma SUA si URSS, continund sa coboare n ierarhia marilor puteri de pe Glob. La aceasta au contribuit costurile celor doua razboaie mondiale, decolonizarea, reducerea investitiilor si a productivitatii, ezitarile n fata integrarii vest-europene, evolutia economica mai lenta dupa 1945, n comparatie cu Franta, Italia, RFG, care o depasesc etc.
20 A.

Chauprade, Fr. Thual, op. cit., pag. 227.

18 Criza Suezului, din anul 1956, marcheaza sfrsitul politicii ofensive imperiale, iar 1971 este anul retragerii trupelor britanice la "Est de Suez". O ultima rabufnire de orgoliu a marii puteri coloniale are loc n 1982, cu ocazia asa-numitului "Razboi al Malvinelor", cnd ncheie victorioasa confruntarea cu Argentina pentru Insulele Falkland (Malvinas n spaniola) din largul coastelor argentiniene, punct strategic foarte important din Atlanticul de Sud. Colaborarea strnsa cu SUA, inaugurata n 1939, ramne, si dupa Al Doilea Razboi Mondial, principiul de baza al politicii externe britanice. Mai mult, caz unic n istorie, o fosta metropola transfera prerogativele sale de mare putere (economica, militara, strategica etc.) unei foste colonii. Apropierea si colaborarea sunt att de mari nct ramne singura tara europeana care participa direct si nemijlocit la Razboiul din Iraq (2003). Dupa o pozitie de expectativa fata de procesul integrarii vest-europene, Marea Britanie devine, la 1 ianuarie 1973, membru al Comunitatii Economice Europene (actuala Uniune Europeana). Un plebiscit, primul n istoria britanica, organizat n 1975, confirma, prin cele 2/3 de voturi favorabile, reorientarea spre Europa, dar cu multe impasuri decurgnd din conservatorismul britanic. n ultimele decenii ale secolului XX Regatul Unit se confrunta cu multe dificultati interne. Problema irlandeza revine n prim planul vietii politice n 1969, o data cu izbucnirea violentei n

Irlanda de Nord (Ulster). Minoritatea catolica, avnd ca exponent organizatia terorista IRA (Armata Republicana Irlandeza), militeaza pentru unirea cu Republica Irlanda, n timp ce majoritatea protestanta se pronunta pentru mentinerea statutului de provincie britanica. Afirmarea nationalismelor regionale este sanctionata prin acordarea unei largi autonomii, cu un Parlament local, n 1997, Scotiei si Tarii Galilor. n baza legilor privind descentralizarea adoptate prin referendum n septembrie 1997 n Scotia si Wales, la 6 mai 1999 se desfasoara n aceste tinuturi primele alegeri generale urmarind constituirea adunarilor regionale. n urma ntrunirii noilor Parlamente regionale n Scotia si Wales, se constituie primele guverne locale, punndu-se astfel bazele unui stat federal. Noile guverne locale au atributii n domeniile educatie, sanatate, agricultura, protectia mediului, cultura si partial n domeniul finantelor. Apararea, politica economica si cea externa ramn nsa n atributia guvernului de la Londra. Procesul de pace din Irlanda de Nord (Ulster) se dovedeste, n pofida constituirii unui Parlament nord-irlandez (format din 108 membri, protestanti si catolici) si a unui guvern comun la Belfast (iulie 1998), extrem de dificil. La nceputul mileniului III, n ciuda pierderilor si a caderilor suferite, Marea Britanie ramne o mare putere, gratie mai multor atribute: putere economica (apropiata de Franta), maritima (pe care o conserva de multa vreme), militara, nucleara, membru permanent al Consiliului de Securitate, 19 nucleu si dirijor al Commonwealthului. Ramne, totodata, cel mai fidel aliat al celei mai mari puteri mondiale, S.U.A. Franta Suprafata: 543 965 km2 (locul 48 pe Glob) Populatia: 60 424 000 locuitori (locul 20 pe Glob) Cea mai ntinsa tara vest-europeana si a doua ca populatie (la egalitate cu Marea Britanie), dupa Germania, Franta se considera cel mai vechi stat-natiune european si, n mod indubitabil, a jucat si joaca un rol important n viata internationala, desi nu ntotdeauna pe masura aspiratiilor sale si a staturii pe care ar vrea s-o etaleze. Bazele Regatului franc sunt puse de regele Clovis I (481 511) din dinastia Merovingienilor, careia i succede dinastia Carolingienilor (751 987), care si-a luat numele de la cel mai de seama reprezentant al sau, Carol cel Mare/Charlemagne, rege al francilor (768 814) si mparat al Occidentului (800 814), care n urma razboaielor victorioase cu saxonii, bavarezii, longobarzii, arabii, avarii, slavii etc., largeste considerabil hotarele statului si este ncoronat, n anul 800, la Roma, ca mparat al Occidentului (800 814). Un moment important l constituie Tratatul de la Verdun, ntelegere ncheiata n 843 ntre fiii lui Ludovic cel Pios prin care Imperiul Carolingian se mpartea ntre Carol cel Plesuv (posesiunile de la vest de Rhon, viitoarea Franta), Ludovic Germanicul (posesiunile de la est de Rhon, viitoarea Germanie) de atunci rivaliatea nu va mai nceta niciodata! si Lothar (regiunea dintre Rhin si Meuse, viitoarea Lorena si Nordul Italiei). Ascensiunea Frantei pe scena europeana se cristalizeaza n secolele XII XIV, mai ales n timpul domniilor lui Filip II August (1179 1223) si Filip IV cel Frumos (1285 1314), cnd sunt facuti primii pasi pe drumul ntaririi autoritatii regale si a centralizarii statale; acesta din urma a respins pretentiile de suprematie ale papei Bonifaciu VIII, pe care l aresteaza la Agnani (1303), conflictul cu Papalitatea ncheindu-se o data cu instalarea papei Clement V (1305), care a mutat

resedinta pontificala la Avignon, si, tot el, a desfiintat Ordinul Templierilor, confiscndu-i averile (1312). Dupa ce Ludovic XI (1461 1483) reprima opozitia marilor seniori, iar Francisc I (1515 1547), inaugureaza absolutismul si duce o importanta campanie, contra Habsburgilor, pentru suprematia n Peninsula Italica, un moment mai mult dect reprezentativ pentru desavrsirea Frantei l constituie lunga domnie a lui Ludovic XIV (1643 1715). Acesta a instituit absolutismul regal (lui atribuindu-se faimoasa formula "Statul sunt eu"), a promovat o politica externa de anexiuni si a 20 transformat Franta n prima putere a Europei. Numai ca frecventele razboaie din timpul lui Ludovic XIV si a fiului sau, Ludovic XV (1715 1774) accentueaza tensiunile sociale interne, duc la criza economica si la slabirea puterii coloniale franceze: n urma Razboiului de 7 ani (1756 1763), izbucnit practic din concurenta Frantei cu Anglia pentru colonii, cea dinti a pierdut posesiunile din India si Canada n favoarea Angliei. La sfrsitul secolului al XVIII-lea are loc n Franta un eveniment care va marca, de fapt, istoria omenirii: Revolutia Franceza (1789 1794), care, n afara de nlaturarea monarhiei absolutiste, va desfiinta relatiile feudale si va inaugura o noua epoca n viata omenirii. Consecintele sale vor fi majore pe plan international, n ciuda faptului ca, n curnd, este instaurat regimul autoritar al lui Napoleon Bonaparte (mai nti sub forma Consulatului, n 1799, apoi a imperiului, din 1801). Gratie acestuia Franta redevine cea mai mare putere a Europei si, gratie numeroaselor razboaie victorioase ale acestuia mpotriva Austriei, Marii Britanii, Prusiei, Rusiei si Spaniei, era pe punctul de a deveni hegemonul continentului. nfrngerea lui Napoleon la Waterloo (1815) va fi doar unul din momentele ce vor marca, poate, cel mai controversat secol din istoria acestei mari puteri: crearea, nlaturarea si revenirea de monarhii, revolutii, pierderi teritoriale etc. Si, cu toate acestea, Franta reuseste sa-si creeze un mare imperiu colonial, apreciat ca fiind al doilea ca marime dupa cel britanic: n Africa septentrionala (Maroc, Algeria, Tunisia), occidentala (Mauritania, Mali, Senegal, Guineea, Cte dIvoire, Niger, Benin, Togo s.a.) si ecuatoriala (Burkina-Faso, Ciad, R. Centrafricana, Camerun, Gabon, R. Congo), n Indochina (Cambodgia, Laos, Vietnam) si Oceania (Noua Caledonie, Noile Hebride, Polinezia Franceza s.a.). Imperiul ar fi fost si mai mare, daca la nceputul aceluiasi secol XIX, n 1803, Napoleon nu s-ar fi dispensat, prin vnzare (Statelor Unite pentru modica suma de 15 milioane de dolari), de uriasa colonie nord-americana Louisiana (2,3 milioane km2), care nu este totuna cu actualul stat omonim al S.U.A., ci se desfasura de la fluviul Mississippi pna la Muntii Stncosi si de la Golful Mexic pna la British America (Canada de azi), incluznd si bazinul fluviului Missouri si cea mai mare parte a Marilor Cmpii. n proiectele sale geopolitice extracontinentale, Franta s-a ciocnit constant de dispozitivele britanice si, ntr-o mai mica masura, de Germania si de Italia. Analistii n domeniu apreciaza ca

edificarea imperiului colonial francez se ntemeia pe cteva axe geopolitice fundamentale:21 n Africa, pe care Franta o mparte practic cu Marea Britanie, francezii urmareau controlarea ntregii Africi de Nord, inclusiv Sahara, n vederea jonctiunii cu Africa Neagra. Dar dorinta franceza
21 Idem,

pag. 124.

21 de a asigura o continuitate franceza din vest, de la Atlantic (cu simbolul Dakar, capitala Senegalului), pna n est, la Marea Rosie/Oceanul Indian (la Djibouti, de asemenea colonie franceza) se loveste de axa de naintare britanica, orientata de la nord la sud (Cairo Cape Town). n Oceanul Indian, unde si asigurase ntregul control asupra importantului colt sud-vestic, coloniznd toate insulele, se vor infiltra britanicii, anexnd Mauritius si Seychelles, ramnndu-i totusi Madagascar, Comore, Runion. n Asia, unde urmarea cucerirea ntregii Peninsule Indochina, care i-ar fi asigurat deschiderea caii spre cucerirea sudului Chinei, de asemenea se vor lovi de britanici, care iau n posesiune tari ntinse precum Birmania (actualul Myanmar) si Malaysia; se vor ntelege nsa asupra Siamului (viitoarea Thailanda), din care fac o zona tampon ntre posesiunile lor coloniale. Secolul XX nu va fi mai putin zbuciumat. Dupa ce n urma Primului Razboi Mondial, cnd a participat de partea Puterilor Centrale, a redobndit provinciile Alsacia si Lorena (pierdute n urma razboiului franco prusac din 1870 1871), la nceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial capituleaza n fata Germaniei (22 iunie 1940), salvarea ei (si recunoasterea ca parte beligeranta) venind de la tnarul general Charles de Gaulle care constituie, la Londra, Comitetul National Francez , ce coordoneaza rezistenta antinazista. Dupa o perioada de instabilitate guvernamentala si dificultati economice si coloniale (razboaiele din Indochina si Algeria, participarea la actiunea militara mpotriva Egiptului "Criza Canalului Suez") este ales ca presedinte generalul Charles de Gaulle (1959), cu atributii sporite pentru seful statului, regula care se pastreaza si n prezent.22 Gratie n principal Generalului de Gaulle, Franta initiaza o politica externa independenta, distantndu-se de hegemonul american, retragndu-se din organismele militare NATO (ca urmare sediile acestuia s-au mutat de la Paris la Bruxelles si Mons, n Belgia) si SEATO si ntretinnd relatii speciale cu URSS si China. Exista aprecierea ca n cazul Frantei, mai mult dect n cazul oricarei alte puteri coloniale, imperiul constituit a nsemnat chiar salvarea ei: "Salvarea Frantei va veni n parte de la imperiul sau colonial. Echilibrul geopolitic francez a fost caracterizat, de altfel, n toate timpurile sale, de un echilibru ntre politica continentala si cea mondiala. Acest echilibru geopolitic este desenat de geografie, care confera Frantei tot attea tarmuri cte frontiere terestre. Iata de ce de fiecare data cnd s-a aflat n pericol pe continent, Franta a fost salvata de politica sa maritima. Din alianta lui Francisc I cu Marele Sultan mpotriva lui Carol Quintul secolul al XVI-lea pna la Franta Libera a lui De Gaulle, trecnd prin dificila desteptare postnapoleoniana - Tratatul de la Viena din 1815 -,
22 Yves

Lacoste (coord.), op. cit., pag. 641.

22 atenuata gratie cuceririlor din Africa de Nord, apoi, dupa Sedan, n Africa Neagra si Indochina, Franta a ocupat ntotdeauna un loc de seama n Europa gratie politicii sale mondiale. Situatia inversa s-a verificat de asemenea. Fara o politica europeana, Franta nu are acces la o pozitie mondiala"23. Dupa ce procesul decolonizarii a cuprins ntreaga planeta, fiind evident afectat si imperiul

colonial francez, Franta, spre deosebire de alte puteri coloniale, a initiat o politica de asociere sau de cooperare. Asa se explica existenta DOM-urilor (Departements dOutre Mer) Guadeloupe, Martinique, Guyane Franaise, Runion -, TOM-urilor (Territoires dOutre Mer) Nouvelle Caldonie, Polynsie, Wallis-et-Futuna si a Colectivitatilor teritoriale/Collectivits territoriales (St. Pierre et Miquelon, Mayotte). Gratie acestora, Franta poseda al doilea domeniu maritim al lumii (14 mil. km2), dupa cel al S.U.A., ceea ce reprezinta un atu geopolitic important. Astazi, Franta, desi nu mai are ambitii teritoriale, doreste sa joace un rol important pe scena mondiala, considerndu-se o mare putere, rang conferit printre altele de faptul ca este membru permanent al Consiliului de Securitate ONU (loc contestat de unele tari), ca joaca un rol mai mare n relatiile internationale dect Germania si Marea Britanie, ca are una dintre cele mai puternice economii (locurile 4 5 pe Glob) si mai bine echipate armate (dispunnd de cea mai importanta forta de disuasiune din Europa), ca ntareste si beneficiaza tot mai mult de Francofonie, de un anumit rol n lumea araba etc. Perceptia externa este nsa oarecum diferita: pentru S.U.A nu are greutate dect prin locul detinut n Consiliul de Securitate, pentru celelalte puteri europene este o "putere medie" si nimic mai mult, pentru tarile asiatice este doar o putere ... culturala. Rusia Suprafata: 17 075 400 km2 (locul 1 pe Glob) Populatia: 143 782 000 locuitori (locul 7 pe Glob) Din punct de vederea geopolitic, Rusia are o relevanta unica n lume, prin pozitia sa n cadrul continentului euroasiatic (EURASIEI), la interferenta marilor civilizatii, un stat fara analog, care prin caracteristicile fundamentale apartine deopotriva Europei si Asiei. Concomitent, din aceasta mbinare a rezultat un spatiu etnocultural specific, care nu poate fi considerat n exclusivitate nici european, nici asiatic. Aceasta specificitate dicteaza o valoare a pozitiei geopolitice, relativ ambigua, a Rusiei de-a lungul istoriei. De o parte, Rusia serveste drept "punte" ntre cele doua "subcontinente", evaluare care ar justifica dorinta de integrare n civilizatia mondiala a Rusiei, dar si tendinta mascata de
23 A.

Chauprade, Fr. Thual, op. cit., pag. 124.

23 expansiune, pe de alta parte, ea nu este nici Europa, nici Asia, ci Rusia propriu-zisa, fapt ce ar justifica exceptionalismul acestei puteri mondiale, tendinta promovata ndeosebi de cercurile nationaliste si extremiste. nceputul statal se plaseaza n secolele VI IX, cnd slavii de rasarit populeaza tinuturile dintre Nipru, Dvina, Oka si Volga Superioara, crend, n secolul IX, statul vechi rus, cu centrul la Kiev. Izvoarele medievale atribuie, de fapt, semilegendarului vareg Rurik un rol n ntemeierea primului stat al slavilor de rasarit cu resedinta la Kiev. n timpul domniei lui Vladimir I Sveatoslavici (950 1015) si Iaroslav I cel ntelept (1016 1018, 1019 1054), statul kievean atinge apogeul puterii, pentru ca n secolul XII sa se destrame n mai multe cnezate, nlesnind cucerirea tarii de catre mongoli (1237 1240), care ntemeiaza aici Hanatul Hoardei de Aur, dominatia mongola frnnd dezvoltarea societatii ruse, izolnd-o de restul Europei. Ca urmare, centrul de greutate al puterii politice si militare a slavilor de rasarit se plaseaza, n secolele XIVXV, spre nord-est, n regiunea Moscovei. Unificarea Rusiei are loc n secolele XIV XVI n jurul Marelui Cnezat al Moscovei. n timpul domniei cneazului Moscovei, Ivan III (1462-1505), Rusia se emancipeaza definitiv de sub